Shogun de James Clavell, Editura Litera

2

Shogun (vol.1 + vol.2)

(Shogun – 1975)

James Clavell

Editura Litera

Colecția Saga Asiei

Nr. pagini: 784+896

An apariție: 2019

James Clavell (1924 – 1994) a fost un romancier, scenarist și regizor de film, fost prizonier de război în al doilea război mondial, devenit celebru prin romanele Shogun și Tai-Pan, respectiv prin scenariile unor filme ca Marea Evadare și Domnului profesor, cu dragoste.
Datorită faptului că tatăl său a fost un ofițer în Marina Regală Britanică, Clavell a crescut în mai multe țări sub dominion britanic. După începutul celui de-al doilea război mondial în 1940, la vârsta de 16 ani el s-a înrolat în Artileria Regală Britanică și a fost trimis în Malaezia să lupte împotriva japonezilor. Rănit de foc de mitralieră, a fost capturat și dus la un lagăr de prizonieri din insula Java Centrală. După un timp a fost mutat la închisoarea Changi, lângă Singapore.
Ca toți prizonierii de război, Clavell a suferit mult în captivitate. Experiențele sale din lagărul japonez au constituit baza romanului King Rat (Regele șobolan, tradus în românește cu titlul Changi), publicat în 1962.
1. Shogun – Shōgun – 1975
2. Tai-Pan – Tai-Pan – 1966 – prezentare
3. Gai-Jin – Gai-Jin – 1993
4. Changi – King Rat – 1962
5. Nobila casă – Noble House – 1981
6. Vârtejul – Whirlwind – 1986
Shogun a fost publicat în 1975 și a devenit cel mai popular roman al său. Foarte masiv – peste 1000 de pagini, Shogun a fost tradus în numeroase limbi străine și a fost ecranizat în 1980, printr-un serial tv care, la fel ca și romanul, s-a bucurat de un mare succes internațional. Actorul Richard Chamberlain a interpretat rolul principal, iar Toshiro Mifune a interpretat rolul titular.
„Nu-mi amintesc de vreun roman care să mă fi captivat ca acesta… Nu doar îl citeşti, îl trăieşti de-a dreptul.“ – New York Times Book Review
„O poveste superb meşteşugită… acţiunea curge tumultuos, prinzându-l pe cititor ca într-un adevărat torent.“ –  Washington Star

Un aventurier englez îndrăzneţ. Un războinic japonez invincibil. O femeie frumoasă sfâşiată între două stiluri de viaţă şi două iubiri complet diferite.
Toate într-o saga extraordinară plasată într-un timp şi într-un spaţiu măcinate de conflicte, pasiuni, ambiţii şi lupte pentru putere…
Cu acţiunea plasată în anul 1600, romanul lui James Clavell spune povestea unui pilot englez îndrăzneţ a cărui navă eşuează pe coastele Japoniei, unde întâlneşte doi oameni care îi vor schimba viaţa: un războinic aflat în căutarea puterii şi o interpretă sfâşiată între două stiluri de viaţă şi două iubiri complet diferite…
O lectură captivantă, irezistibilă și de neuitat, acțiune, intrigi și dragoste…

Shogun nu mai necesită nici o recomandare. Este o realizare extraordinară, o vastă și dramatică reconstituire a Japoniei de la începutul secolului al XVII-lea. Autorul nu oferă numai o poveste plină de acțiune, intrigă și iubire, ci ne face pe noi, vesticii să înțelegem codul de onoare al samuraiului, plin de sălbăticie, de frumusețe și de obsesie a morții.
Un tablou extraordinar de complex și minuțios realizat, a unei lumi care continuă să fascineze, pe fundalul căruia este schițat, în linii mari, prin Blakethorne, și profilul europeanului din anii 1600, venit într-un șocant contact cu civilizația superioară, pe atunci, a Japoniei. O carte captivantă, ce va stârni interesul încă multor generații.
Citate:
”Ce este cerul, dacă nu un pretext pentru nori, şi ce este viaţa, dacă nu o lungă aşteptare, câteodată fără finalitate sau răspuns?”
”Dacă vrei să ai linişte sufletească, atunci trebuie să înveţi să bei ceai dintr-o ceaşcă goală.”
”Ţine minte că norocul şi nenorocul trebuiesc lăsate cerului şi legilor firii. Ele nu pot fi aduse prin rugăciunile sau prin vicleşugurile la care s-a gândit vreun om sau vreun aşa-zis sfânt.”
”Timpul nu are o singură măsură. El poate fi ca fulgerul, ca gerul, ca lacrima, ca un asediu, ca o furtună, ca un apus de soare, sau chiar ca o stâncă.”
”Răbdarea însemna să-ţi înfrângi pornirea către cele şapte simţăminte: ură, adoraţie, nelinişte, mânie, tristeţe, teamă, bucurie,. Dacă nu te laşi cuprins de ele, însemna că ai răbdare, că eşti liniştit şi atunci vei înţelege în curând tot mersul lucrurilor şi vei fi în armonie cu eternitatea.”
”Trebuie să iei puterea ca să dai putere.”
”Ierarhia era simplă: Samuraii deasupra tuturor, sub ei ţăranii, apoi meşteşugarii, apoi negustorii, urmaţi de actori, vagabonzi şi bandiţi, şi în cele din urmă, pe ultima treaptă a scării, eta, socotiţi a nu fi fiinţe omeneşti, cei care se ocupau de cadavre, de curăţatul şi argăsitul pieilor, de animalele moarte, care erau folosiţi drept călăi pentru execuţiile publice, însemnările cu fierul roşu şi mutilări. Desigur, nici un barbar nu putea fi aşezat pe una din aceste trepte.”

Am menționat cartea în Top 10 cărți fascinante din culturi diferite

Cărțile autorului James Clavell se pot comanda pe elefant.ro, libris.ro, carturesti.ro, dol.ro, emag.ro

 

About Author

2 comentarii

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: