Și mă întunec de Kiersten White, Editura Corint, Leda Edge – recenzie

Și mă întunec

Kiersten White

Editura Corint

Colecția Leda Edge

An apariție:2017

Număr pagini:480

Traducere:Ofelia Al-Gareeb

• Seria The Conqueror’s Saga

1. Și mă întunec – Editura Corint, Leda Edge – And I Darken – 2016

2. Acum mă înalţ – Editura Corint, Leda Edge – Now I Rise – 2017 – prezentare

3. Măreț vom arde – Editura Corint, Leda Edge – Bright We Burn – 2018

Nimeni nu se așteaptă ca o prințesă să fie dură. Dar Ladei Draculea îi place să fie astfel. De când ea și fratele ei mai mic, Radu, au fost smulși din patria lor Țara Românească și abandonați de tatăl lor să fie crescuți  la curtea otomană, Lada a învățat că a fi nemilos este cheia pentru supraviețuire. Ea și Radu sunt sortiți să acționeze ca pioni într-un joc vicios, o sabie nevăzută plutind deasupra lor fiecare mișcare, pentru că ceea ce îi deosebește de ceilalți îi face, în același timp, ținte.

Lada disprețuiește otomanii, planificându-și răzbunarea pentru ziua în care ea se poate întoarce în Țara Românească și pretinde dreptul ei de prim născut. Radu tânjește doar pentru un loc în care să se simtă în siguranță. Când ei îl întâlnesc pe Mehmed, fiul sfidător și singuratic al sultanului, Radu simte că și-a făcut un prieten adevărat, iar Lada se întreabă dacă a găsit în sfârșit pe cineva demn de pasiunea ei.

Dar Mehmed este moștenitorul imperiului împotriva căruia Lada a jurat să lupte, dar pe care Radu îl consideră acum casa sa. Împreună, Lada, Radu, și Mehmed formează un triunghi toxic care tensionează legăturile de dragoste și loialitate până la punctul de rupere.

Este o carte care m-a emoționat profund încă de la primele rânduri, având inițial acțiunea plasată în Transilvania și Valahia. Prima carte a cărții, cuprinsă între anii 1435 și 1448, este o adevărată lecție de istorie, o fascinantă incursiune într-o perioadă nu foarte bine cunoscută din istoria noastră.
Cartea dă dovadă de o minuțioasă documentare cu privire la perioada respectivă din istoria noastră și o mare atenție la detaliile specifice. De altfel am aflat – din declarația autoarei de la final – că această carte nu ar fi fost scrisă dacă nu ar fi existat dragostea soțului ei, Noah, față de România și istoria ei. Respect!

Cu toate că premisele cărții pornesc de la fapte concrete și personaje reale, rămâne totuși o operă de ficțiune, nerespectând întru totul adevărul istoric așa cum îl cunoaștem noi despre acea vreme.

E o carte copleșitoare, foarte ofertantă pentru iubitorii de istorie, o poveste captivantă, foarte bine structurată – de fapt, povești în poveste, având în vedere că acțiunea se desfășoară îmbinând mai multe fire, în care evoluează o spectaculoasă galerie de personaje.

Personajele primei părți a cărții sunt Vlad Dracul și copiii săi – Lada (Ladislav, deși era fată) și Radu, cunoscut în istorie ca Radu cel Frumos, precum și Mircea, fiul său cel mare, din prima căsătorie. Este de folos în acest sens arborele genealogic (în viziunea autoarei) de la începutul cărții, precum și nota cu personajele de la final, care ne ajută să ne orientam mai bine în încrengătura de date istorice. De ce am pus în paranteză faptul că e prezentat arborele genealogic al lui Vlad Dracul în viziunea autoarei? Pentru că aici nu apare ca fiu al acestuia Vlad Tepeș, la care nu se face referire în carte. În locul său este introdus personajul Lada, ca soră a lui Radu, asupra căreia sunt transferate atribute specifice lui Vlad Țepeș.

Îi cunoaștem pe cei doi frați – sălbatica, nesupusa și mândra Lada în totală opoziție cu plângăciosul și fricosul Radu, care se ascundea în permanență după fustele doicii. Și asta nu era singura nedreptate. Radu era frumos, iar Lada era urâtă. ..
Tovarășul de joacă și nebunii al fetei era Bogdan, fiul doicii de aceeași vârstă cu ea. Radu era cu un an mai mic.
Tatăl lor, mai mult plecat, îi ignora cu desăvârșire, iar tânără prințesă moldoveană care le era mamă era o făptură slabă, apatică, demnă de milă în depresia ei.
Prima dată când Vlad o vede cu adevărat pe fiica sa, a fost când a luat cunoștință de firea ei rebelă și sălbatică, pe când avea 5 ani. În loc s-o pedepsească, după cum se temea doica, acesta a fost încântat de această latură a Ladei, prin care îi semăna lui, nu făpturii nesemnificative care o născuse.

„- Eu sunt tatăl tău. Însă acea femeie nu e mama ta. Mama ta e Valahia. Mama ta e însuși ținutul spre care mergem acum, ținutul al cărui prinț sunt. Înțelegi? 
Lada își privi tatăl în ochii adânciti în orbite și în care se gravaseră anii de iscusinta și de cruzime. Dădu aprobator din cap, apoi întinse mâna.
– Fiica Valahiei își vrea cuțitul înapoi.
Vlad zâmbi și i-l dădu. „

Acțiunea se mută în Valahia, la Târgoviște, unde se afla Cetatea de Scaun.
În mod deosebit mi-au plăcut descrierile locurilor si faptul că a fost surprins spiritul acestora când, în vara celui de-al 12-lea an al Ladei, au fost la Curtea de Argeș.

„Continuară să călătorească pe malul râului Argeș, care uneori era îngust și clocotea violent, iar alteori era lat și neted ca oglinda. Șerpuia prin ținut până ce ajungea în munți. Totul era de un verde atât de închis, încât părea aproape negru. De pe versanții abrupți se înălțau culmi de piatră și stânci cenușiu – închis, iar sub acestea se aventura Argeșul.”

Lada își dorea cu ardoare atenția si aprobarea tatălui său, care i-o și oferea, într-o oarecare măsură, în timp ce pe Radu îl ignora complet. Atitudinea lui reiese cel mai bine din explicația pe care a dat-o când a angajat un preceptor să educe copiii:

„De fapt, cuvintele exacte ale tatălui ei fuseseră : E o risipă să educam viermele smiorcait, dar cel puțin o putem include pe Lada, care are o minte ce merită șlefuita. Păcat că e fata.”

Vlad a pierdut admirația fiicei sale atunci când a permis ca Bogdan ( fiul doicii care îi crescuse ca o mama pe cei doi frati) să fie luat drept ienicer în armata otomană. Oare îl va mai revedea vreodată?

Vlad știa ce mult ținea Lada la Bogdan, și ca acest lucru îi va frâne inima, dar nu i-a păsat. Atunci a realizat Lada care e adevărata față a tatălui ei.

„Toate ițele ei plesnira și îi înconjurară la loc inima, strângând -o prea tare… tatăl ei o trădase. Ar fi putut sa spună nu – ar fi trebuit sa spună nu, ar fi trebuit să oprească asta, ar fi trebuit să le arate ienicerilor că ei, și nu el, căruia Valahia. El alesese să n-o facă. (…) Tatăl ei era slab.
Bogdan merita mai mult.
Ea merita mai mult.
Valahia merita mai mult.”

În vara celui de-al treisprezecelea an al Ladei, totul s-a schimbat. În urma unei coaliții a boierilor Dănești (ramura lui Vlad erau Drăculeștii, considerați uzurpatori) dar de care Mircea, fiul cel mare al lui Vlad nu era străin, balanța puterii s-a schimbat în favoarea acestuia, susținut fiind de Ioan Huniade, principele Transilvaniei ( Iancu de Hunedoara), care a venit în Valahia în acest scop.

„În acel moment, Radu știu că tatăl său nu mai avea controlul asupra Valahiei. Poate că nici nu-l avusese vreodată. (…) Ioan Huniade păși încrezător în încăpere.
– E magnific, șopti Radu.
– E sfârșitul nostru, răspunse Lada.”

Așa că, în miez de noapte, fugiseră – Vlad, cei doi copii și o trupă de ieniceri – lăsând tronul în mâinile nerăbdătoare ale lui Mircea, care se pusese bine cu boierii și cu Huniade.

Pentru a doua parte a cărții schimbăm decorul.

Suntem la Edirne, capitala de atunci a Imperiului otoman, în anul 1448. De această dată facem o incursiune în istoria Imperiului Otoman, pe vremea sultanului Murad.

Ajuns la Edirne, Vlad acceptă sprijinul tronului în schimbul unui tribut pe care să-l plătească, și, la cererea sultanului, își lasă cei doi copii zălog al loialității sale față de Imperiul otoman, gest care a frânt inima Ladei, ce își adorase tatăl.

”Nu aceasta era purtarea la care se aștepta Lada de la Vlad Dracul. De la tatăl ei. De la un dragon. Un dragon nu se târa pe burtă în fața dușmanilor, cerșindu-le ajutorul. Un dragon nu jura să scape lumea de necredincioși ca apoi să-i invite la el acasă. Un dragon nu fugea din țara lui în toiul nopții ca un criminal.”

În continuare, povestea ne prezintă intrigile de culise ale Curții și suntem familiarizați cu o mentalitate complet diferită de a noastră. Personajul central al părții a doua a cărții este Mehmed, al treilea fiu al sultanului.

Făcând o paranteză, este vorba de Mehmed, cunoscut în isorie ca Mahomed al II-lea Fatih (Cuceritorul, Mehmed al II-lea), ajuns sultan la vârsta de 12 ani, al șaptelea sultan al Imperiului Otoman între 1444 și 1446, și între 1451 și 1481. A fost unul dintre cei mai puternici sultani din istoria Imperiului Otoman. Cartea urmărește perioada de până în 1451, acțiunea mutându-se alternativ de la Edirne la Amasya.

Îi urmărim pe cei trei copii crescând și maturizându-se împreună, interacționând, formând o prietenie cu multe colțuri ascuțite, care, treptat, pe măsură ce au crescut, s-a transformat cumva într-un triunghi amoros: Mehmed era îndrăgostit de Lada, iar Radu era îndrăgostit de Mehmed. Iar Lada? Era îndrăgostită de Valahia, țara pe care o avea în sânge. Dacă Radu s-a convertit la islamism și se simțea acasă și în siguranță acolo, Lada nu a uitat nici o secundă că e o fiică a Valahiei, iar imperiul otoman era dușmanul. Deși nu îl considera dușman pe Mehmed. Era clar într-o dilemă.

” – Nu mai ești aceeași ființă nefericită, îngrozită, care erai ultima dată când ne-am întâlnit. Ai încetat să mai lupți.

Vorbele Marei o izbiră adânc înlăuntrul ființei sale și Lada se strădui să o contrazică. Însă era adevărat. (…)

Se întoarse apoi spre Mara și îi spuse adevărul.

– Nu mai știu împotriva a ce să lupt.”

E o carte cu personaje foarte puternice, extraordinar de bine conturate. Le simțim hotărârea, loialitatea, pasiunea, dar și incertitudinile și frământările.

E spectaculos personajul Lada, hotărâtă, curajoasă, aspră, nemiloasă, crudă chiar, loială și consecventă, magnifică de-a dreptul. La rândul său, Radu, un copil frumos, blajin, fricos, nesigur pe el, ce a avut nevoie în permanență de protecția Ladei până a crescut, s-a transformat într-un tânăr șarmant, abil în a descifra ițele jocurilor politice, priceput în mânuirea vorbei precum era Lada în mânuirea sabiei – calitate care i-a scos pe amândoi din multe încurcături – și conștient de valoarea sa.

” Radu se ridică – drept, mai înalt decât ea -, apoi păși suficient de aproape, astfel încât ea trebui să-și dea capul pe spate pentru a se uita în ochii lui. El o privi lung, iar frățiorul pe care îl târâse prin viață era acum dus pentru totdeauna. 

– Ați fost amândoi foarte ocupați să învățați tactici și să studiați bătălii, încât nu ați reușit să vedeți adevărul despre unde se pierd și unde se câștigă tronuri. Asta se petrece în bârfe, în vorbe și în scrisori încredințate în unghere întunecate, în alianțele din umbră și în plățile tainice.”

 Mi-a plăcut relația celor doi frați, devotamentul unuia față de celalalt în ciuda situațiilor care, de multe ori, i-ar fi putut transforma în inamici.

”Dar…trebuie să rămânem împreună. Noi doi, asta e tot ce avem împotriva imperiului.

Radu deschise ușa, privind pe deasupra capului ei.

– Greșeala ta constă în presupunerea că amândoi îi vedem ca pe niște dușmani.

Ea scuipă furia și dezgustul de pe buze.

– Nu se poate să spui asta. Suntem valahi.

– Tu ești valahă. Eu sunt acasă.”

”(…) își ridică sabia. Era destul de aproape să-i lovească fie pe Lada, fie pe Mehmed. Radu nu știa pe cine avea să ucidă acesta primul și el nu-i putea apăra pe amândoi deodată.

O alese pe Lada…

Ea tremura toată, dârdâind așa cum el n-o mai văzuse niciodată, aiurând de la pierderea de sânge și de frică.

– M-ai salvat, îi zise (…) M-ai ales pe mine în defavoarea lui Mehmed.

– Tu ești familia mea.”

Cartea ridică întrebări în jurul cărora gravitează cheia înțelegerii multora din acțiunile personajelor, acțiuni care au schimbat destine, nu doar personale, ci chiar ale istoriei: ce ai sacrifica pentru a obține ceea ce-ți dorești cel mai mult? Cum îți stabilești țelul suprem? Care sunt motivațiile care îți justifică, în cele din urmă, faptele atunci cînd binele și răul sunt relative, iar urmările a ceea ce decizi să faci se pot întoarce împotriva ta?

”Tu vezi aceasta – Huma făcu un gest cu mâna spre odaie, spre clădire, și, în sfârșit, spre ea – ca pe o închisoare. Însă te înșeli. Aceasta este curtea mea. Acesta este tronul meu. Prețul a fost libertatea și trupul meu (…) Așadar întrebarea devine, fiică a Dragonului, ce vei sacrifica tu? Ce vei lăsa să-ți fie luat, astfel încât și tu să poți avea putere?”

Asistăm la acte de un curaj nebun, ca și la acte de cruzime, violență, comploturi și trădare.

“Asasinul era ameţit, însă avea să–şi revină iute. Lada îl pocni cu pumnul în faţă, iar şi iar, însă nu avea o poziţie bună şi nu putea folosi atâta forţă câtă speră ea. El o înşfacă de încheieturile mâinilor, trăgând-o într-o parte. Chipul ei ajunse cu forţă mai aproape de al lui, mâinile lui fiind prea puternice că ea să poată să se elibereze. Îl izbi cu fruntea în nas, apoi îl muscă de obraz acolo unde se slăbise materialul care îi acoperea capul. El ţipă şi îi dădu drumul la încheieturi. (…)
Antrenamentul ei o trăda, loviturile şi fandările îi erau anticipate, pumnii îndepărtaţi. La un moment dat, el avea să o prindă de încheietura şi să-i ia pumnalul, apoi avea să îl omoare pe ea şi pe Mehmed.
O cuprinse disperarea. O privire de triumf transformă ochii asasinului în prevestiri de moarte. El ştia tot ce avea ea să facă. Trebuia doar să reziste mai mult decât ea. El era mai puternic, mai iute şi…
Cu un urlet de furie, Lada renunţă la mişcările învăţate, la antrenamentul ei grijuliu. Se năpusti în el ca un mistreţ, toată numai furie şi instinct animalic. ”

Iar motivațiile fiecăruia te fac să nu poți să judeci și să condamni pe nimeni. În funcție de perspectiva din care privești lucrurile, acestea capătă o altă semnificație. Rămâne părerea de rău că nu poate fi bine pentru toți, indiferent ce ar face cei implicați.

Personajul principal al cărții este Lada, alături și în funcție de care ”evoluează” celelalte personaje. E fascinant de urmărit dinamica triunghiului Lada- Mehmed- Radu, trei personaje strălucitoare, legate prin iubire, încredere, admirație, nevoie a unuia de celalalt, dar și frământate de gelozie, nesiguranță și incertitudini. Ce vor alege să facă fiecare, ce vor alege să sacrifice și cum vor încerca să-și croiască viitorul, rămâne să descoperiți citind cartea.

”Radu și Mehmed îi dăduseră amândoi ceva ce ea nu-și putea da sieși, o văzuseră într-un fel în care nimeni nu o văzuse și nici nu avea să o mai vadă cineva vreodată. Ei o priviseră pe ea, Lada cea urâtă, Lada cea crudă, și văzuseră ceva prețios. Iar ea se uitase la ei, și îl văzuse pe Radu, fratele ei, sângele ei, responsabilitatea ea, și pe Mehmed, egalul ei și singurul bărbat îndeajuns de măreț pentru a fi demn de iubirea ei.

Un viitor – sumbru și necunoscut, plin de violență și de durere și de luptă – se dezvăluia în fața ei. Un altul, cu fratele ei și cu bărbatul care o cunoștea și încă o iubea, strălucea ca un far.

Așa că ea își scoase inima și o oferi drept jertfă. Avea să plătească orice preț ar fi cerut mama Valahia.”

”Nu mai sunt fiica Dragonului. Își ridică bărbia, ațintindu-și privirea spre orizont. Eu sunt Dragonul.”

Cărţile autoarei pot fi comandate de pe libris.ro, elefant.ro, librarie.net, carturesti.ro, corint.ro

Cărțile apărute la Editura Leda Edge pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, librex.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro

Recenzii Editura Leda Edge