Delicatese Literare
Cărți pentru copii

Skandar și hoțul de unicorni – A. F. Steadman – Editura Bookzone

Skandar și hoțul de unicorni

(Skandar and the Unicorn Thief – 2022)

A. F. Steadman

Editura Bookzone

Tip copertă: Hardcover

384 pg.

An apariție: 2022

A.F. Steadman a renunțat la avocatură pentru a face loc magiei în viața ei, iar romanul său de debut Skandar și hoțul de unicorni este începutul unui fenomen global care aduce în fața tinerei generații o lume plină de magie și pericole. Drepturile pentru ecranizarea cărții au fost cumpărate de Sony Pictures chiar înainte de publicarea cărții.

AVENTUREAZĂ-TE ÎNTR-O LUME A MAGIEI ȘI A UNICORNILOR AȘA CUM NU AI MAI VĂZUT NICIODATĂ!

Skandar și hoțul de unicorni este începutul unei călătorii fantastice la finalul căreia Skandar Smith învață lecții importante despre prietenie, curaj, maturizare și autodepășire, iar tinerii cititori înțeleg că, de fapt, cărțile sunt cea mai puternică magie.

„Harry Potter, Percy Jackson și Avatar într-o singură carte. Ce ți-ai putea dori mai mult!”

Visul lui Skandar este să devină călăreț, să se antreneze cu unicornul său și să triumfe împreună în Cupa Haosului. Însă, destinul are alte planuri, iar Skandar descoperă că lumea unicornilor ascunde multe secrete și pericole. Pentru a deveni un adevărat erou, trebuie să învețe lecții importante despre curaj și prietenie, nu doar despre magia elementelor primordiale.

Ascultă chemarea Insulei unicornilor și aventurează-te într-un univers plin de secrete și magie!

Despre universul Skandar

Apă. Aer. Foc. Pământ.

Pe Insulă, magia elementelor primordiale este vie, însă nu oricine o poate controla. Doar cei aleși pot deveni călăreți și pot învăța să stăpânească unicornii și magia lor nemuritoare.

Însă nici măcar unicornii îmblânziți nu pot fi întotdeauna controlați de călăreții lor, ei aruncă flăcări, pornesc furtuni și cutremură munții, iar cei sălbatici, care nu au fost legați de inima unui om, sunt chiar mai periculoși.

Un singur călăreț poate controla fiarele înaripate, iar urzeala sa riscă să rupă echilibrul magic al Insulei… dacă Skandar și prietenii săi nu reușesc să îl oprească.

„NU AM MAI FOST ATÂT DE ENTUZIASMATĂ DE O SERIE DE LA HARRY POTTER ÎNCOACE. NU VEI MAI PRIVI NICIODATĂ LA FEL UNICORNII ȘI NICI NU ÎȚI VEI DORI ACEST LUCRU.”DOMINIQUE VALENTE, autoarea seriei Starfell

„UNICORNII NU AU FOST NICICÂND ATÂT DE FEROCE, DE ÎNSPĂIMÂNTĂTORI ȘI DE CAPTIVANȚI.”LAURA ELLEN ANDERSON, autoarea cărților Amelia Fangși Rainbow Grey

Fragment din carte

Opt la număr. Demoni ațâțați galopând peste pășune, desfăcându-și aripile scheletice și luându-și zborul.

Fumul negru îi învăluia de parcă s-ar fi aflat în mijlocul unei furtuni de umbre, tunetul bubuia în urma lor și fulgerele străpungeau pământul sub picioarele lor înspăimântătoare. Opt coarne fantomatice tăiau văzduhul, în timp ce monștrii și-au slobozit urletul de război.

Sătenii au început să țipe; unii au încercat să fugă. Dar era mult, mult prea târziu. Cameramanul stătea în piața satului când a aterizat primul unicorn.

Unicornul fornăia scoţând scântei și bătea din copite, prevestind dezastru și haos cu fiecare răsuflare hârâită. Cameramanul a continuat să filmeze, deși îi tremurau mâinile. Avea o slujbă de îndeplinit.

Sălbăticiunea și-a plecat capul uriaș, îndreptând cornul ascuțit ca briciul direct spre obiectiv. Ochii lui injectați i-au întâlnit pe ai cameramanului, care a citit în ei numai distrugere.

Cartea Skandar și hoțul de unicorni, de A.F. Steadman, poate fi comandată de pe bookzone.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Bookzone

Recenzii și prezentări cărți fantasy

Spune-ți părerea!