Soacra de Sally Hepworth, Editura Nemira – recenzie

”Eu, una, cred că se pune prea mult preț pe fericirea copiilor noștri. Pe oricine-ai întreba ce-și dorește cel mai mult pentru copii, vei primi același răspuns: toți își doresc să fie fericiți. Nu să dea dovadă de empatie și să contribuie la bunăstarea tuturor membrilor societății. Nu să dea dovadă de modestie, înțelepciune și toleranță. Nu să fie puternici în fața împrejurărilor potrivnice sau recunoscători în fața eșecului. Pe de altă parte, eu mi-am dorit întotdeauna ca și fiul, și fiica mea să se confrunte cu greutăți. Să aibă parte de greutăți adevărate, veritabile. De provocări suficient de serioase, care să-i facă să devină niște oameni empatici și înțelepți. Mă gândesc la refugiatele însărcinate cu care am de-a face zilnic. Fetele astea au trecut prin niște dificultăți de-a dreptul inimaginabile și uite cum se spetesc acum muncind, cum participă pline de recunoștință la efortul comun.

Ce altceva ți-ai putea dori pentru copiii tăi?”

Oare asta să fie mentalitatea corectă? Nu am putut să nu remarc că dorința Dianei i s-a îndeplinit din plin, atât fiul, cât și fiica ei s-au confruntat cu greutăți adevărate și au avut parte de provocări serioase. Vă las să descoperiți singuri în carte cum s-au descurcat aceștia cu ele.

E drept că ce nu te doboară te întărește, însă ce te faci când te împiedici și te prăbușești la pământ? Ar fi bine să te poți baza pe o mână de ajutor care să te ajute să te ridici…

Diana a putut să dea dovadă de căldură și duioșie când a fost să moșească băiețelul unei refugiate pe podeaua din camera sărăcăcioasă a acesteia, în schimb față de propriii copii era rece și exigentă, considerând că aceștia au avut deja o șansă de care alți năpăstuiți nu au avut parte. Da, dar de multe ori în viață s-ar putea să ai nevoie de o a doua șansă sau de un nou început. Iar anii se scurg nemilos și, dacă te zbați să obții totul fără niciun ajutor, s-ar putea ca, atunci când îți atingi în sfârșit obiectivul, să fie prea târziu ca să îl mai poți fructifica…

Spre deosebire de Diana, părinții lui Lucy își înconjuraseră fiica cu multă iubire și tandrețe, încercând să-i facă toate voile. După ce mama lui Lucy murise de cancer pe când ea avea doar 13 ani, tatăl ei își canalizase întreaga existență în jurul ei și, deși nu avea o situație materială înfloritoare, fusese dispus să facă datorii uriașe doar pentru a-i oferi fiicei sale o nuntă de vis. Poate tocmai de aceea Lucy a reușit să rămână echilibrată emoțional, în ciuda greutăților vieții, știind că oricând exista un umăr pe care să se poată sprijini.

Cel mai mult m-a enervat comportamentul Dianei după moartea soțului ei, Tom, acțiunile ei denotând lașitate, egoism, inconsecvență cu propriile principii și chiar o lipsă de logică. Din păcate, când vălul de pe ochii Dianei părea să se fi ridicat, iar ea a realizat greșelile făcute ca mamă, fiind gata să încerce să le repare, s-a întâmplat ceva și a curmat totul. Iar, întocmai ca într-un joc de domino, în care o carte o antrenează pe alta în cădere, situația ar fi putut deveni de-a dreptul catastrofală, cel puțin două persoane nevinovate riscând să înfunde pușcăria. Vă las plăcerea să descoperiți singuri în carte despre ce este vorba.

După multă tensiune și suspans, epilogul cărții, a cărui acțiune se petrece după 10 ani de la moartea Dianei, este cald și liniștitor, cu un mesaj profund.