Soldatul iernii de Daniel Mason, Editura Nemira, Colecția Babel – recenzie

14

Soldatul iernii

(The Winter Soldier – 2018)

Daniel Mason

Editura Nemira

Colecția Babel

Traducere: Ruxandra Toma

Nr. de pagini: 400

An apariție: 2019

Roman premiat cu Northern California Book Award
Best of 2018 pentru New York Times, Washington Post, San Francisco Chronicle, NPR
Daniel Mason este medic și autor al romanelor The Piano Tuner și A Far Country. Cărțile lui au fost traduse în douăzeci și opt de limbi și au fost adaptate pentru operă și teatru. Bursier din partea National Endowment for the Arts, este în prezent asistent la catedra de psihiatrie de la Universitatea Stanford, unde predă cursuri de științe umaniste și de medicină. Locuiește în San Francisco Bay Area împreună cu familia sa.
Viena, 1914. Lucius are 22 de ani și e student la medicină când Primul Război Mondial cuprinde Europa. Dintr-un eroism romanțios, se înrolează în armată și ajunge într-un spital improvizat, într-o vale din Carpați. Toți ceilalți doctori au fugit, a mai rămas doar misterioasa asistentă Margarete. De la ea, Lucius trebuie să învețe repede și brutal meseria de medic în cele mai neprielnice condiții.
Într-o zi, un soldat inconștient, având buzunarele pline cu desene stranii, e adus mai mult mort decât viu. Ca să-l salveze, Lucius va lua o decizie care va schimba pentru totdeauna viața doctorului, a pacientului și a asistentei.
O poveste de război care ajunge din sălile de bal ale Vienei imperiale în pădurile de pe Frontul de Est, din sălile de operație improvizate în sate până pe câmpurile de luptă călcate de copitele cavaleriei.
„Pe fundalul disoluției Europei atât de bine cercetat și atât de meticulos descris, Mason găsește câteva suflete pierdute și le ghidează spre o pace relativă.“ – New York Times

Soldatul iernii de Daniel Mason este o carte foarte bine scrisă, intensă și emoționantă, despre tragedia războiului, care frânge destine și schimbă oameni. O poveste despre iubire, care apare când nu te aștepți, despre greșeli care te bântuie, despre ispășire și despre iertare.
Deși acțiunea se petrece în timpul primului război mondial, nu asistăm la lupte purtate pe front, ci la consecințele cumplite ale acestora: membre amputate, minți rătăcite, vieți distruse, traume sufletești incurabile…
În 1914, Lucius era un tânăr student la medicină în vârstă de 22 de ani. Al șaselea copil al unei familii de vază și înstărite, Lucius visase încă din copilărie să devină medic.
Cu o fire destul de solitară, Lucius nu avea decât doi buni prieteni, studenți la medicină și ei.
Motivat de unul dintre aceștia, Lucius a decis să se ofere voluntar pentru a practica medicina într-un spital de campanie, dorind să profite de oportunitatea de a învăța la prima mână de la cei mai buni doctori și a-și putea aplica cunoștințele pe pacienți în carne și oase.   
În realitate, lucrurile vor fi complet diferite de așteptările lui.
Lucius a fost repartizat la un spital de campanie din Lemnowice, o mică localitate din Munții Carpați, aflată în apropiere de Sighetu Marmației.
Ajuns acolo, Lucius a avut parte de un adevărat șoc. Spitalul era încropit ad-hoc în incinta unei biserici, în condiții precare, cu șobolani care mișunau peste tot, lupi care dădeau târcoale, iar medicii dăduseră bir cu fugiții. Lucius a fost întâmpinat de sora Margarete, o călugăriță misterioasă, cu apucături ieșite din comun. Sora Margarete amputa membrele infectate ale pacienților cu multă iscusință, în ciuda faptului că nu avea studii medicale, bea înainte de operații, trăgea cu pușca și nu-și pierdea cumpătul nici în cele mai critice situații.   
”- Din decembrie și până acum, am făcut patruzeci de amputări la douăzeci și trei de soldați, Pan Doctor. Opt picioare amputate deasupra genunchiului, cincisprezece sub genunchi. Zece brațe deasupra cotului și șase sub cot. Și un maxilar, dar pacientul nu a supraviețuit.”
Rezistând primului impuls de a o lua la goană de unde a venit, Lucius a deprins foarte multe cunoștințe medicale de la Margarete, într-un mod cu totul inedit, dar foarte eficient.
”Vru să ia fierăstrăul, dar atunci Margarete îl opri.
– Poate că așa se procedează în Viena, însă în Galiția trebuie să lărgești mai mult gaura, ca să ai mai multă piele cu care să acoperi ciotul.”
”Însă în Galiția, Pan Doctor…
Poate că la Viena tăiau prea scurt nodurile de la suturi; poate că la Viena își lăsau mânecile să le atârne în răni; poate că la Viena uitau tampoane înăuntru după ce închideau operația sau garouri la brațe când nu mai era nevoie de ele.
Însă în Galiția așa se face.
Poate că la Viena tăiau toată laba de la picior când doar un deget era bolnav.
Poate că la Viena se zgârcesc la drenuri și fac totul prost.
Poate că la Viena nu întorc capul când strănută.
Însă în Galiția…
Așa că începu să învețe.
Foarte bine, Pan Doctor.
Da, chiar așa. Bagă degetul înăuntru, sondează rana. Numai tu poți s-o faci, nimeni altcineva. Acum scoate glonțul!
Bravo! Acum coase, Pan Doctor! Haide!
Bine. Foarte bine.
Excelent!
Da. Bine. Acolo.
Cine te-a învățat, doctore? Chiar meriți o decorație.
Acolo. Da.
Haide!”
Curând însă, un incident îi va bulversa din temelii viața lui Lucius, marcând începutul unei perioade în care va fi bântuit de cele mai negre coșmaruri și regrete.
Drumul spre iad e pavat cu bune intenții – spune o zicală, care și-a dovedit pe deplin valabilitatea în cazul unei decizii a lui Lucius.
Într-o zi, la spital a fost adus un soldat inconștient, Josef Horvath, având buzunarele pline cu desene stranii, minuțios realizate. Când s-a trezit, urletele și balansul lui necontenit i-au îngrozit pe ceilalți pacienți, Margarete trebuind să-i dea o doză foarte mare de sedativ pentru a-l putea adormi la loc. Având evident grave probleme mintale datorate traumelor suferite pe front, Horvath părea imposibil de tratat în acel spital improvizat. Însă Lucius a avut inspirația de a-i da veronal, un medicament care a dat rezultate miraculoase, Horvath liniștindu-se ca prin farmec și începând să deseneze.
Un sâmbure de orgoliu a încolțit în sufletul lui Lucius, care a refuzat să-l predea pe Horvath când a sosit următorul convoi care-i prelua pe pacienții care erau cât de cât apți de plecare, invocând faptul că el putea să-l facă bine, în schimb dacă ar fi pleca exista riscul ca toate progresele făcute de el să dispară.
O mare eroare de judecată!
Printr-un concurs nefast de împrejurări, Horst – un ofițer brutal și sadic -, a venit la scurt timp în inspecție la spital. Analizând cazul lui Horvath, Horst a tras concluzia că acesta se sustrăsese intenționat îndatoririi de a se întoarce pe front și a decis să-l pedepsească exemplar ca pe un dezertor. Degeaba a încercat Lucius să-și asume responsabilitatea și să-i explice că Horvath nu era încă în deplinătatea facultăților lui mintale, ofițerul era hotărât să dea un exemplu celorlalți.
Scena torturării lui Horvath este cumplită, am citit-o cu un nod în gât și cu lacrimi în ochi.
Devastat sufletește și sfâșiat de regrete, Lucius a asistat neputincios la tratamentele barbare și umilitoare la care a fost supus Horvath, zile bune după aceea nemaifiind capabil să facă nimic, având capul tulbure și inima făcută țăndări.
Curajoasa Margarete l-a scos încetul cu încetul din acea stare și tot ea a reușit să prevină o nouă tragedie când odiosul ofițer s-a reîntors după un timp.
Sentimentele lui Lucius pentru Margarete au devenit tot mai profunde, mai ales că pe lângă conexiunea sufletească deosebită, relația lor a căpătat și o împlinire fizică.
”Întotdeauna privise cu un soi de neîncredere amuzată maniera în care personajele din opere și din romane dădeau atât de multă importanță vorbelor pe care voia el să le spună acum. În germană ar fi fost trei cuvinte, două în poloneză și unul singur în maghiară. Întotdeauna i se păruse puțin cam exagerat, un pic cam siropos – o neputință a imaginației poeților, care puneau aceeași expresie în gura cavalerilor aflați pe moarte, în gura soldaților întorși din război, a fecioarelor înlăcrimate.
De parcă pentru credincioși nu ar fi existat decât o unică rugăciune…
Însă acum înțelegea.”
Destinul a lovit însă din nou, iar cei doi au fost despărțiți de forța împrejurărilor.
Neputând să o găsească pe Margarete, în ciuda eforturilor lui disperate, Lucius s-a întors la Viena.
Autorul reușește să redea foarte bine atmosfera sumbră și dezolarea ce domneau în oraș în acele vremuri, precum și frământările sufletești cumplite care îl chinuiau pe Lucius, bântuit de amintirea lui Horvath care îi dădea insomnii în fiecare noapte.  
„Viena aceea în care s-a întors Lucius în februarie 1917 era întunecată, flămândă și sătulă de război. Dispăruseră copiii veseli. Dispăruseră negustorii ambulanți cu butoaiele lor pline cu pește și cu castraveciori. Dispăruseră duduile drăgălașe în rochițe albe; dispăruseră steagurile și fanfarele; dispăruse turta dulce în formă de țar sau urs rusesc. Acum Viena părea lovită de ciumă, își spunea Lucius. Nu mai existau nici copacii de pe marginea străzilor, pe care el și-i amintea plini de grauri. 
Se opri pe trotuarul din față Gării de Nord, dar imediat asupra lui se repeziră mai mulți copii încercănați, care vindeau ață și nasturi. Porni repede mai departe. Un bărbat cu melon și guler înalt se apropie de el și-i arată o seringă cu lichid tulbure. 
– Ai făcut o infecție la picior, soldat? Cu fiertură de vită te vindeci în două săptămâni. Garantat. Fără efecte secundare. 
Lucius îi întoarse dezgustat spatele și se pomeni că se uită la căruțul în care se află un om fără picioare și cu mâinile înfășurate în zdrențe. I se frânse inima, fiindcă nimic nu-l pregătise pentru o asemenea suferință a orașului său. Parcă era un tablou de Bosch, un iad al păcătoșilor. Nici nu apucă să-i dea omului un pumn de coroane, că de el se apropie alt căruț, cu alt bărbat fără picioare. Și, fără să le cheme, îl copleșiră amintirile despre pacienții lui. Îi răsună în urechi scrâșnetul fierăstrăului pe os. Văzu rănile, pielea și carnea date la o parte, tendoanele lucioase. Mâinile și picioarele retezate. Degetele degerate și negre. Horvath urlând în zăpadă. 
Horvath. La o astfel de soarta îl condamnase el? Să ajungă un olog într-un căruț, pe care să-l împingă pe gheață cu mâinile înfășurate în zdrențe… 
Un strigăt. Trecea un camion. Cauciucul roților fusese rechiziționat, așa că acestea zbierau acum pe pietrele înghețate ale drumului. 
Nu-i nimic, își spuse. N-a strigat nimeni. N-au fost decât niște roți. 
Un vânt rece se iscă din cealaltă parte a pieței.
– Merse mai departe. Casa lui era în sudul orașului, însă acum șovăia. Trecuse prea mult timp. Iar amintirea lui Horvath îl deprimase. Nu se simțea încă stare să dea ochii cu părinții săi.”
Este foarte bine surprinsă și transformarea societății imediat după război, autorul introducând în poveste mai multe tipologii umane.
În ciuda eforturilor lui Lucius de a se integra social, se simțea în continuare stingher, neputându-și găsi locul în noua lume și se părea că singura care ar fi putut acționa ca un balsam asupra sufletului său era Margarete.
O va găsi oare Lucius pe Margarete? Vă las să descoperiți singuri răspunsul în carte.
Finalul, deosebit de emoționant, nu a fost așa cum mă așteptam eu, dar cred că acea conjunctură a evenimentelor a fost cel mai bun lucru care i se putea întâmpla lui Lucius. Câteodată, când pierzi ceva prețios poți câștiga ceva și mai valoros. Iar liniștea sufletească este ceva de neprețuit!
”Însă cu Lucius se întâmpla ceva extraordinar. I se părea că toată lumea se schimbă, că o forță uriașă se acumulează în jurul lui, în pietrele aleilor și în zidurile clădirilor, în căile ferate și în trenuri, în nori și în lumină, în munții din zare și în cer.
O umbră: o pasăre mare de iarnă îi dădu drumul din gheare și țâșni în zbor. Apoi o ninsoare, fulgi argintii, strălucitori.
Și reveni.”
Vă recomand cu drag această carte deosebit de complexă!

Cartea Soldatul iernii de Daniel Mason poate fi comandată pe nemira.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Nemira

Recenzii și prezentări cărți Colecția Babel

 

About Author

14 comentarii

  1. Ce poveste! O realitate a razboaielor la fel de teribila ca oricare, cea a ranitilor si a suferintei, a muncii medicilor de a salva pe cat mai multi. Chiar daca se poarta in spatele frontului, e o batalie atat de importanta! Ai descris excelent atmosfera si senzatiile provocate de lectura, un roman care merita atentia noastra. Multumesc pentru recomandare!

  2. Carmen Simionescu on

    Splendida recenzie, Tyna! ❤️Minunat expusa și bine argumentata! Cu siguranță voi citi și eu aceasta carte. Felicitari și mulțumesc mult pentru recomandare! ❤️

  3. O poveste deosebita, după câte se pare. O lectura grea din punct de vedere emoțional. Îți mulțumesc pentru recomandare si te felicit pentru recenzie. Am trecut cartea pe lista cu viitoare achiziții.

  4. Mirela Barbalata on

    Îți așteptam cu interes recenzia!
    Mă atrage mult subiectul. O poveste profundă și dramatică!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: