Solstitiul de vara si Sanzienele – semnificatii, traditii si obiceiuri
SOLSTIŢIUL DE VARĂ ŞI SÂNZIENELE – SEMNIFICAŢII, TRADIŢII ŞI LEGENDE
Dupa cum este cunoscut, Pământul execută atât o mișcare anuală de revoluție în jurul Soarelui, cât și o miscare diurnă de rotație în jurul axei polilor tereștri. Axa polilor păstrează o poziție fixă în spațiu, ea fiind înclinată pe planul orbitei Pământului cu 66° 33′.
Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.
Denumirea de solstițiu („Soarele stă”) este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mișcarii Soarelui în raport cu declinațiile acestuia. Din acelasi motiv și crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungește toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor „nopți albe”.
După momentul solstițiului de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopții să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstițiului de iarnă. In emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers. Bazându-se pe acest fenomen, învățatul grec Eratostene a reușit să determine încă din anul 250 î.Ch. lungimea meridianului terestru, cu o exactitate incredibila.
Semnificaţii, tradiţii, obiceiuri şi legende
Solstiţiul de vară este favorabil unor magii puternice, care îşi pot pune amprenta pozitivă asupra unor schimbări în dragoste, prosperitate sau sănătate. Energia solstiţiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, vitalităţii, creativităţii şi belşugului.
Solstiţiul de vară este adesea asociat cu tradiţii populare care marchează noi începuturi. Oamenii din toată lumea sărbătoresc această zi cu petreceri, picnicuri, cântece, dansuri şi focuri uriaşe.
Deși ritualurile legate de miezul verii sunt diversificate pe cuprinsul Europei, anumite teme par să se regăsească în majoritatea culturilor. Solstițiul de vară era o vreme a purificării prin apă și foc, un timp când practicile magice deveneau potente, iar spiritele pământului și cerului pășeau printre oameni. În plus, solstițiul de vară este, se pare, favorabil unor magii puternice, care își pot pune amprenta pozitivă asupra unor schimbări din dragoste, prosperitate sau sănătate. Energia solstițiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, vitalității, creativității și belșugului. Încă din antichitate, se credea că magia practicată în timpul solstițiului de vară are darul de a materializa dorințe sau aspirații aparent imposibile.
Ziua de 21 iunie reprezintă o ocazie pentru druizii din timpurile moderne să se adune la complexul megalitic Stonehenge din Marea Britanie, pentru a participa la diverse ritualuri păgâne. Stonehenge – „pietre în picioare”, în engleza veche – reprezintă cel mai important complex de menhire din lume. Cele 17 blocuri de piatră ale sale, care cântăresc până la 45 de tone, ce susţin alte bârne de piatră, sunt aliniate în direcţia de unde răsare Soarele în timpul solstiţiului de vară, alimentând astfel teoriile potrivit cărora complexul de la Stonehenge ar fi un observator astronomic preistoric sau un templu al Soarelui.
În China antică, solstiţiul de vară era asociat cu energiile feminine – yin. Atunci se celebra Pământul, feminitatea, fiind o sărbătoare complementară solstiţiului de iarnă, asociat cu raiul, masculinitatea şi energiile yang.
În vechea Galie, actuala Franţă, avea loc sărbătoarea Eponei, zeiţa fertilităţii şi protectoarea cailor, în timp ce în zonele populate de triburile germane, slave şi celtice se aprindeau focuri uriaşe. În America de Nord, băştinaşii aveau diverse ritualuri prin care sărbătoreau Soarele, cu dansuri şi post alimentar.
La români, solstițiul de vară este legat de sărbătoarea Sânzienelor, marcată în ziua de 24 iunie. Este una din cele mai mari sărbători păgâne ale anului. Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune din clasa ielelor, dar care atunci când nu le este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile, care sunt zâne rele. Asociate la rândul lor sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar şi poartă în unele locuri şi numele „Cap de vară”. Sărbătoarea Sânzienelor mai este denumită în popor şi „Amuţitul cucului”. Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiul de primăvară (în jurul datei de 21 martie) până la solstiţiul de vară sau de Sânziene, pe 24 iunie, sărbătoare numită, mai ales în sudul României, şi Drăgaica”.
Se spune în popor că, dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.
Noaptea de Sânziene este înconjurată de o aură de mister și magie, fiind favorabilă vrăjilor și descântecelor de dragoste. Coronițele de Sânziene lăsate noaptea afară puteau asigura fetele că vor face nuntă în vară, în cazul în care erau găsite dimineața acoperite de rouă. Florile culese de Sânziene, așezate sub pernă în noaptea de 23 spre 24 iunie, le puteau ajuta pe fete să își vadă în vis viitorul soț.
La noi în ţară se sărbătoresc în fiecare an – pe 24 iunie – Sânzienele. În popor, se credea că noaptea care precedă ziua de Sânziene este una magică în care toate minunile sunt posibile. Tot în această noapte atât forţele binelui cât şi cele ale răului ating apogeul.
Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopţii, se deschid cerurile. Nu prea înţeleg cum s-ar putea deschide, dar aşa se spune: că în noaptea de Sânziene se deschid cerurile. Dar probabil că se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească…
Dumnezeu rânduieşte un răstimp de linişte, când stau în cumpănă toate stihiile şi cerurile cu stelele şi vânturile.
S-ar putea intampla fel de fel de miracole. Dar trebuie sa te invete cineva cum sa le privesti, ca sa stii ca sunt miracole. Altminteri, nici macar nu le vezi. Treci pe langa ele si nu stii ca sunt miracole. Nu le vezi.
(Mircea Eliade – Noaptea de Sânziene)
Numele de Sânziene provine de la zeiţa romană Santa Diana, patroana vânătorilor şi a pădurilor. Totuşi, Sânzienele sunt cunoscute şi sub alte nume precum: Frumoasele, Zânele sau Drăgaicele (această denumire este folosită în special în sudul ţării). Semnificaţia acestei sărbători este una a iubirii şi a fertilităţii.
Conform credinţei populare, în noaptea de 23 spre 24 iunie, cerurile se deschid iar Sânzienele încep să danseze. Această sărbătoare este una a Soarelui, a dragostei dar şi a poftei de viaţă.
Noapte de sânziene
Ce mi-ai adormit voinice,
la umbra paltinilor, în ţinutul ielelor,
locul sânzienelor?
Zână, tu nu-mi face rău!
Mie-mi place dansul tău!
Ochişorii-ţi de turcoaz
mă vor scoate
din necaz!
Învoieşte-te,
de-ai vrea Zâna mea,
frumoasa mea, să stau în privirea ta
ca să-ţi pot cânta doina! ( Ioana Voicilă Dobre )
Sânzienele galbene (Galium Verum) sunt un simbol al verii, deoarece perioada lor de maximă înflorire este identică cu perioada de maximă strălucire a soarelui.Răspândite în toată ţara, sunt cunoscute şi sub numele de Drăgaica, Floarea lui Sântion, Închegătoare, Sanjuane etc.
Sânzienele erau considerate încă din vremea lui Dimitrie Cantemir, care a scris despre ele, divinităţi antropomorfe şi reprezentări fitomorfe (florile de sânziene), celebrate la solstiţiul de vară, în noaptea de 23 spre 24 iunie, moment în care se sărbătoreşte ziua cea mai lungă din an. Zânele bune erau slăvite cu dansuri în costume populare împodobite cu flori de sânziene, focuri uriaşe în afara satelor ce ţineau toată noaptea, scăldatul tinerilor pe întuneric şi alegerea Drăgaicei, cea mai frumoasă fată din horă. Satele se întreceau în sărbătorit. Legendele spuneau că zânele nemulţumite pot aduce vijelii şi grindină – ameninţări serioase la ceea ce urmau să pună ţăranii pe masă în acel an. Aceste fiinţe supranaturale sunt asociate în mod direct cu florile de sânziene.
Legende, tradiţii şi superstiţii
Conform tradiţiei româneşti, solstițiul de vară se serbează prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. Oamenii se rotesc în jurul rugurilor aprinse, apoi aruncă nişte brâuri de pelin în foc, pentru ca, alături de acestea, să ardă toate posibilele necazuri care se puteau abate asupra lor. Se mai spune că cine va trece prin foc sau vă sări peste el în această noapte va fi apărat de boli, de duhuri rele şi va fi fericit.
Legendele spun că Sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Ele se prind în horă şi „dau puteri” deosebite florilor şi buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. În popor se crede că în noaptea Sânzienelor zânele zboară prin aer sau umblă pe pământ. Ele cântă şi împart rod holdelor, femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolnavii, apără semănăturile de grindină.
Sânzienele reprezintă şi un prilej de întâlnire a tinerilor ce doresc să–şi unească destinele, o sărbătoare iubirii, cinstită cum se cuvine, cu cântec şi joc. În ajunul Sânzienelor, fetele şi băieţii care urmează a se căsători se adună spre seară în sat. E veselie, voie bună şi toată lumea e cu sufletul deschis. Se ţin bâlciuri cu tiribombe şi căluşei. Flăcăii aprind ruguri. Fetele mari culeg de pe câmp flori de sânziene şi împletesc cununi. Apoi aruncă peste case coroniţele. Dacă se lovesc sau se agaţă de horn, vestesc o cununie apropiată.
Adesea „Drăgaicele” sunt confundate cu „Sânzienele„. După unii specialişti, sărbătoarea Sânzienelor îşi are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci înlănţuite într-o horă care se învârteşte ameţitor.
În zorii zilei flăcăii se adună în cete şi străbat satele, cu flori de sânziene la pălării. Se alege „Drăgaica„, cea mai frumoasă şi cuminte dintre fetele satului. Va fi împodobită cu spice de grâu. Celelalte tinere se îmbracă în alb. Alaiul Drăgaicei porneşte prin sat, iar la răscruci fetele fac o horă şi cântă.
Ceremonialul cuprinde apoi întreg satul. Gospodarii primesc câte un spic de grâu, pe care îl aşază pe grindă, în sură. Ei speră că până la acea înălţime se li se adunegrânele. Bătrânii vorbesc că în noaptea de Sânziene, ielele se adună şi dansează în pădure. Cine le vede rămâne mut pentru totdeauna sau damblageşte. Tot ei cred că cinenu respectă Drăgaica poate avea parte de multe nenorociri: cel care spală, coase sau matură în acea zi poate muri încât ori fulgerat. În popor se spune că fetele care vorsă se mărite repede trebuie să se spele cu rouă. Însă, pentru că acest scăldat ritual să aibă efectul scontat, se respectă anumite condiţii: în zori, din locuri necălcate, babele strâng rouă Sânzienelor într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storc într-o oală nouă. În drum spre casă, ele nu vorbesc deloc şi mai ales nu trebuie săîntâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea sunt împlinite, cine se spală cu rouă respectivă va fi sănătos şi drăgăstos peste an. Femeile măritate pot face şi ele acest ritual, că să fie iubite tot anul de soţ şi să aibă copii frumoşi şi sănătoşi.
Surse: Wikipedia, realitatea.net, descopera.ro, crestinortodox.ro
51 Comments
Mirela Nenciu
Foarte frumoase aceste detalii.Niste obiceiuri minunate care se pierd odata cu trecerea anilor,din pacate
Oli
E bine sa le aflam, eu ma bucur ca la tara inca se pastreaza unele din ele!
Xenia C. Dani
Imi aduc aminte cu drag de copilarie,cand mergeam in vacanta la bunici si de Sanziene culegeam flori.Faceam o coronita din flori,pe care o puneam la poarta.Alte traditii nu aveam,aici,in Banat.
Oli
Ce frumos! Eu regret ca nu am avut nici macar bunicii la tara, ca mi-ar fi placut tare mult sa fiu implicata in viata satului, cu traditiile, obiceiurile, peisajele, linistea, oamenii mai calmi. Cel putin asta e senzatia mea cand merg in vizita pe la verii mei…
Cornelia
Eu am bunici si la oras si la țară, cu toate ca ii iubesc la fel pe toți patru, cu cei de la țară am cele mai frumoase amintiri, majoritatea din vacanța de vară sau cea de iarnă. Sunt multe obiceiuri de care verișorii mei de la oras nici nu au auzit.
Luiza
Te invit la tara
Cornelia
Si eu culegeam flori cu bunica de Sanzaiene , abia asteptam vacanța de vară.
Balan Daniela
frumos articol ,la noi de Sanziene este nedeie la Straja e tare frumos !
Barbalata Mirela
Bravo Oli!!! ai fost foarte documentata. Si mie imi aduce aminte de copilarie. In perioada aceasta a anului eram foarte fericita pluc ca era si VACANTA
Eram o fire foarte optimista, am ramas insa cu dozele de realism specifice vremurilor noastre. Pe atunci nu stiam ce sunt greutatile. Doar eram la mama acasa
Oli
Multumesc Mirela! Prima data am citit despre Sanziene cand eram copil, in La Medeleni – in primul volum. Eram in vacanta, si de atunci asociez Sanzienele cu vacanta si copilaria.
La Medeleni, a fost si a ramas una din cartile mele de referinta.
Barbalata Mirela
Doamne am citit La medeleni in scoala
Ce au trecut anii!
Geo
Frumos articol, foarte instructiv. Felicitari ella!
Oli
Multumesc Geo!
Geo
Ai facut ceva munca de documentare….
Daniela Cusa
Super articolul! Multumim pentru aceste detalii.
Oli
Cu multa placere, ma bucur ca ti-a placut!
Tyna
Foarte interesant articolul! Felicitari!
Oli
Multumesc!
sacadat2016
nu asociam solstitiul cu fortele magice sau Stonehage , cat despre Sanziene stia prea putin. Multumesc Oli !
Oli
Nici eu nu stiam atatea pana acum, mi s-au parut informatii foarte inedite…
Cornelia
Foarte interesant articolul. Ma bucur mult când citesc acestea articole … e ca si cum as asculta-o pe bunica povestit despre obiceiurile de alta dată. Mulțumesc ca îmi aduceț-i aminte de copilarie
Oli
Cu drag, ma bucur mult ca ti-a placut articolul si ca e binevenit!
Dana Petraru
Un articol foarte bine documentat,mi-a facut placere sa aflu lucruri noi despre aceasta sarbatoare….va mai amintiti de cantecul lui Nicolae Sabau,cred,numit Hai Marie la Sanziene…???
Oli
Uitasem cantecul, il caut acum, sa vad daca il gasesc…
Oli
Gata Dana, l-am si incarcat in articol, ma bucur ca mi-ai adus aminte de cantecul asta!
Luiza
Frumos articol!O parte din traditii sectin si la mine in zona.Plus ca mai avem ceva,de Sanziene se scot moastele Sf Ioan cel Nou de la Suceava si se plimba pe strazi,pelerinaj asemanator celui de la Iasi de Sf Paraschiva.
Si se pastreaza si traditia cu balciul
Geo
Eu nu stiam decat putine dintre obiceiuri.
Clipa Narcisa
E foarte interesant articolul! Nu stiam decat cateva lucruri generale despre solstitiul de vara, ma bucur ca am putut afla mai multe. Legat de sarbatoarea de Sanziene, la mine in zona din pacate nu s-au mai pastrat traditiile.
Oli
Ma bucur ca-ti place articolul! Si mie imi pare rau ca nu se mai pastreaza traditiile, mie imi plac…
Luiza
Aha,despre solstitiu stiam prea putine,doar ca e asociat cu vrajile si in Trilogia Magica de Roberts cei 6 prieteni incearca de solstitiu sa il invinga pe Cabhan.
Oli
Exact, Luy, ai dreptate! Solstitiul e o perioada asociata cu o incarcatura magica…
Luiza
Da,la mine se vrajeau fetele mergeau seara la cules de sanziene si le puneau sub perne sa viseze ursitul
Geo
Da, si cum noua ne place sa citim despre tot ce are o latura magica, mai ales cand acestea sunt introduse in carti… Ne place si mai mult!
Luiza
Da,avem nevoie de magie,si cand nu apare in viata de zi cu zi,o gasim in carti.
Dana Petraru
Un cantec drag mie….multumesc si eu ca datorita articolului mi l-am adus si eu aminte..
Oli
Foarte frumos cantec, Dana
Geo
Si mie imi place cantecul lui Nicolae Sabau.
Roxana Georgiana Maria
Cea mai lunga zi din an.
Interesant articolul. Multumim.
Oli
Cu drag!
Geo
Imi plac pozele din articol! Si citatul din Eliade…superb
Dana Petraru
Numai pozele,Geo?????
mariaancuta18
nu cunosteam unele lucruri asa ca sunt foarte fericita ca o data cu acest articol le-am descoperit…multumesc
Oli
Cu drag! Și eu aflat lucruri interesante pe care nu le stiam când m-am documentat pentru articol.
Geo
In continuare rămâne un articol de nota 10! Felicitări, Oli! ❤️
Oli
Multumesc mult Geo!
danapetraru
Perfect de acord cu tine,Geo….mi-a facut mare placere sa il recitesc….
Oli
Ma bucur, Dana!
Mariam Oana
Minunat articol! Mi-ai făcut dor de „Nopțile de Sânziene” a lui Eliade…
Oli
Multumesc! Si mie tot acolo imi zboara gandul…
„Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopţii, se deschid cerurile. Nu prea înţeleg cum s-ar putea deschide, dar aşa se spune: că în noaptea de Sânziene se deschid cerurile. Dar probabil că se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească…”
Si la florile de sanziene din La Medeleni…
anasylvi
Foarte actual si bine realizat!
Oli
Mulțumesc mult, Ana!