Delicatese Literare
Recenzii

Speranța pierdută de Colleen Hoover, Editura Epica – recenzie

Speranța pierdută

(Losing Hope – 2013)

Colleen Hoover

Editura Epica

Traducere: Adrian Deliu

Nr. pagini: 348

An apariție: 2018

  1. 1. Hopeless. Fără speranță (Hopeless – 2012) – recenzia 
  2. 2. Speranța pierdută (Losing Hope – 2013)
  3.     2.5. Finding Cinderella – 2013
Daca v-a plăcut ,,Hopeless” (Fără speranță) trebuie să citiți și ,,Losing hope” („Speranța pierdută”).
Uneori, în viață, ca să mergi înainte, trebuie să înfrunți mai întâi trecutul…

În ,,
Hopeless. Fără speranță” (Editura Epica, 2017) Colleen Hoover povestește viața unei fete cu multe probleme, pe nume Sky, care, după mulți ani, îl întâlnește pe un vechi prieten din copilărie, Dean Holder. Cu ajutorul lui Holder, Sky scoate la iveală secrete de familie șocante și ajunge să se împace cu amintiri și sentimente care i-au lăsat cicatrice adânci.
,,Hopless. Fără speranță” a fost povestea lui Sky. Acum, în ,,Speranța pierdută”, aflăm adevărul despre Dean Holder.
Bântuită de amintirea fetiței pe care n-a putut s-o salveze dintr-o primejdie iminentă, viața lui Holder a fost umbrită de sentimente de vinovăție și de remușcări. N-a încetat niciodată s-o caute, convins fiind că găsirea ei îi va aduce împăcarea de care are nevoie ca să meargă mai departe. Dar nu bănuia câtă suferință avea să îndure din clipa în care aveau să reia legătura.
În romanul de față, Holder dezvăluie felul cum evenimentele din copilăria lui Sky l-au afectat atât pe el, cât și pe familia lui, determinându-l să-și caute mântuirea prin salvarea ei. Dar numai iubind-o pe Sky poate începe să se vindece pe el însuși.
Colleen Hoover este autoare a numeroase romane pentru tineri, dintre care, nu mai puțin de zece figurează pe listele de bestselleruri New York Times. Patru dintre acestea sunt traduse în limba română și publicate la Editura Epica: ,,Hopeless. Fără speranță„, „Slam. Din dragoste pentru Layken”, „Ugly Love” și „Confess”.
Colleen locuiește în Texas împreună cu soțul ei și cu cei trei băieți ai lor. O puteți vizita online accesând www.colleenhoover.com.

Speranța pierdută

 

Speranța pierdută

Speranța pierdută ne redă povestea în oglindă din Hopeless. Fără speranță, relatată de această dată la persoana întâi din perspectiva eroului masculin, Dean Holder.
Colleen Hoover are un talent deosebit de a stârni emoțiile cititorilor, făcându-i să rezoneze cu trăirile personajelor.
Deși știam deja povestea din prima carte din serie, Hopeless. Fără speranță (carte pe care am menționat-o în Top 10 cărți romantice care m-au emoționat până la lacrimi), autoarea a reușit să mă tulbure și de această dată până la lacrimi. Dacă în prima carte am plâns pentru Sky (Hope), în Speranța pierdută am suferit pentru Dean (Holder), dar mai ales pentru Les, sora lui Dean.
Sinuciderea oricui îi lasă pe cei din jur bulversați și confuzi, cu multe întrebări fără răspuns. Durerea este însă cumplită când în cauză este o adolescentă, care avea toată viața și toate oportunitățile înainte. Ce se întâmplase oare atât de grav încât aceasta nu mai ținuse cont de nimeni și de nimic, considerând că a ajuns la o înfundătură fără ieșire?
Este îngrozitor să constați câte vieți a putut să nenorocească o bestie cu chip de om, care, culmea!, ar fi fost cel care trebuia să apere societatea de astfel de specimene. Iar ceea ce este cu atât mai cutremurător este faptul că sistemul nu a luat nicio măsură împotriva lui deși, ca o informație inedită aflată acum în plus față de primul volum, acesta fusese acuzat de pedofilie de mama lui Les, alertată de fiica ei. Faptul că agresorul ei nu a pățit nimic, scăpând basma curată invocând faptul că fetița fantazase întreaga poveste, a copleșit-o pe Les, care nu a putut să-și mai revină în ciuda ședințelor la psihologi pe care le-a urmat.
 Primele pagini ale cărții îți rup sufletul.
Dean Holder, un adolescent de optsprezece ani, extrem de protector față de sora lui geamănă Les, îl forțează pe Grayson, iubitul acesteia, să se despartă de ea, întrucât acesta o înșela pe toate drumurile și o trata fără nicio considerație. Din păcate, josnicia lui Grayson a fost ultima picătură care a umplut paharul amărăciunii lui Les, care suferea de ani de zile de o depresie profundă, de care nu reușiseră să o vindece nici unul din psihologii care încercaseră să o trateze.
Scena în care Dean o descoperă fără viață pe sora lui geamănă este cutremurătoare! Eu am plâns când am citit-o…
”Ochii ei sunt încă lipsiți de viață și nu mai privesc spre mine, deoarece capul pe care-l țin între mâini cade pe spate de câte ori încerc să-l ridic.
Nu se clintește când îi trag o palmă și nu reacționează când încep să plâng.
Nu face absolut nimic, naibii.
Nici măcar nu-mi spune c-o să fie bine atunci când absolut fiecare dram din ceea ce mi-o fi rămas în piept țâșnește afară din corpul meu, în clipa în care îmi dau seama că exact cea mai bună parte din mine a murit.”
Așa cum se întâmplă adesea în cazul gemenilor, Holder și Les erau conectați sufletește la un nivel foarte profund, iar dispariția lui Les i-a smuls o bucată din suflet, adâncindu-i visceral suferința care îi marcase existența în ultimii treisprezece ani.
Pe când Dean și Les aveau doar șase ani, vecina și prietena lor, Hope, mai mică decât ei cu un an, dispăruse în condiții misterioase. În timp ce Hope stătea în grădină, o mașină se oprise și o femeie o strigase să vină la ea, dispărând apoi fără urmă. La scenă asistase Dean, care nu făcuse nimic pentru a o împiedica pe Hope să plece și nici nu reținuse vreun amănunt care să ajute ulterior la identificarea mașinii sau a femeii.
Tatăl lui Hope, șeful poliției, mobilizase forțe impresionante pentru a o găsi, însă fără succes. Înnebunit de furie, tatăl lui Hope îl acuzase pe Dean că nu fusese în stare să oprească răpirea și că nu putea să furnizeze niciun indiciu important pentru anchetă. Bietul Dean crescuse copleșit de vină și de durere, deși era evident că un băiețel atât de mic n-ar fi putut schimba în niciun fel desfășurarea evenimentelor. Mai mult, contrar a ceea ce Dean crezuse ani de zile, răpirea lui Hope era cel mai bun lucru care i se putea întâmpla acesteia…
Unul din reporterii care le împânziseră casa luni la rând în goana după senzațional îl denumise pe Dean – băiatul care și-a pierdut Speranța (Hope), lucru perfect adevărat, atât la propriu cât și la figurat…
Nenorocirile asupra familiei lui Dean nu se opriseră însă atunci. La scurt timp după dispariția lui Hope, Les a suferit o modificare radicală de personalitate, dintr-un copil vesel și optimist transformându-se într-unul speriat, trist și închis în sine.
Toată presiunea acelor evenimente a afectat grav și relația părinților lui Dean, care au divorțat în scurt timp după aceea, ulterior fiecare dintre ei refăcându-și viața alături de altcineva. Dean și Les au rămas alături de mama lor, care s-a mutat din Austin, orașul unde locuiseră până atunci.
Moartea lui Les l-a pustiit sufletește pe Dean, care acționa haotic, fără planuri de viitor. Neputând accepta dispariția lui Les, simțea nevoia să păstreze încă legatura cu ea, adresându-i acesteia scrisori, în care-i povestea tot ce mai făcuse, deși era perfect conștient că ea nu mai avea cum să le mai citească… Scrisori în care durerea cumplită că nu putuse să o împiedice să facă acel gest disperat răzbătea din fiecare rând…
”Les,
Ți-ai lăsat blugii în mijlocul camerei, pe podea. Arată de parcă tocmai i-ai fi dezbrăcat. E ciudat. De ce ți-ai fi lăsat blugii pe podea, când știai ce aveai să faci? Nu trebuia să-i arunci măcar în coșul pentru rufe? Nu te-ai gândit la ce s-ar întâmpla după ce-o să te găsesc și că, până la urmă, cineva o să trebuiască să-i ia de jos și să facă ceva cu ei? Păi, să știi că eu n-o să-i iau de jos. Și n-o să-ți agăț nici bluzele la loc pe umerașe.”
”Fir-ar să fie, îmi lipsești atât de mult! Îmi pare rău că n-am avut grijă de tine. Îmi pare foarte rău că n-am avut grijă de tine. Îmi pare rău că n-am fost în stare să văd ce se întâmpla în realitate în mintea ta, de fiecare dată când spuneai că nu te simți bine.
Așadar, da. De ce, Les? De ce-ai făcut-o?”
Les era a doua persoană pe care Dean simțea că o dezamăgise, nereușind să o ajute într-un moment critic, de aici și tatuajul pe care și l-a făcut pe mână: Hopeless (Hope+Less), care însemna, de asemenea, și felul în care se simțea: Fără speranță
Când l-a auzit pe unul dintre colegii de la școală spunând ceva jignitor despre Les, Dean a clacat, bătându-l pe acesta până l-a umplut de sânge. Pentru a-l ajuta să-și revină sufletește, mama lui l-a trimis să petreacă o perioadă alături de tatăl lui, în Austin. Dean și-a omorât timpul implicându-se în tot felul de aventuri cu fete, fără a se implica emoțional în niciuna.
Dean s-a întors acasă după un an, după o ceartă absurdă cu tatăl lui, pe care o regretase imediat după aceea, nefiind însă capabil să-și ceară scuze.
Amorțindu-și simțurile în spatele unei atitudini nepăsătoare, nemaireușind să se entuziasmeze pentru nimic și nemaigăsindu-și energia pentru a se gândi serios la ce să facă în viitor, Dean era pe punctul de a abandona școala, căreia nu-i mai vedea rostul.
Părea că Dean pășea pe nisipuri mișcătoare, afundându-se tot mai mult, fără a se putea salva de unul singur.
Din fericire, soarta i-a scos-o în cale pe Sky, despre care noi știm, din primul volum al seriei, că era de fapt Hope.
Este interesant de remarcat că sunt multe semne evidențiate în carte care ne demonstrează că cei doi erau predestinați unul pentru celălalt, fiecare dintre ei fiind singurul capabil să-l salveze pe celălalt.
Etapele relației celor doi le cunoaștem deja din prima carte și nu voi insista asupra lor. A fost însă interesant de descoperit evoluția sentimentelor, frământările sufletești și trăirile lui Dean, precum și motivația lui pentru anumite acțiuni sau inacțiuni.
Încă de la prima vedere, Dean simțise o conexiune sufletească puternică față de Sky. Asemănările acesteia cu Hope l-au bulversat. După ce aceasta l-a convins, arătându-i actul de identitate, că o confundase cu altcineva, Dean a simțit că se îndrăgostea tot mai mult de Sky, dorindu-și ca ea să rămână doar Sky, întrucât alternativa însemna ca tot zbuciumul și durerea din trecut să revină în viața lui. Totuși, noi și noi indicii îl tulburau, indicând posibilitatea ca Sky să fie totuși Hope.
În momentul în care s-a lămurit, fără putință de tăgadă, că Sky era, de fapt, Hope, Dean s-a retras pentru binele ei, chiar dacă prin acest lucru inima lui era făcută țăndări. Contrar a ceea ce crezuse el în tot timpul de când ea dispăruse, Sky părea fericită cu noua ei viață, fără a da vreun semn că are vreo amintire din prima copilărie. Lui Dean îi era teamă că, rămânând în preajma ei, ar putea scăpa vreun indiciu care i-ar fi sfărâmat echilibrul ei.
Ne dăm seama de tot zbuciumul său sufletesc dintr-o scrisoare cu argumente pro și contra relației lui cu Hope pe care, inevitabil, i-o adresează lui Les, de parcă aceasta l-ar mai fi putut sfătui în vreun fel. Însă, în timp ce argumentele pro erau de natură mai mult egoistă, fiind legate de golul lui sufletesc după ce se despărțise de ea, argumentele contra vizau protejarea lui Hope de adevărul care risca să-i întoarcă acesteia viața pe dos.
  • O să fac eu ceva ca s-o dau în bară. Asta pare să fie singura constantă din viața mea. S-o dau în bară față de tine și față de Hope.
  • Dacă ies complet din viața ei, poate să-și ducă mai departe viața satisfăcătoare pe care a dus-o în ultimii treisprezece ani.
  • Dacă rămân, inevitabil voi fi nevoit să-i spun adevărul Și, oricâtă nevoie ar avea, probabil, să afle adevărul, i-ar întoarce viața pe dos. N-aș putea să văd așa ceva, Les. Pur și simplu, n-aș putea.
Totuși, aflând că ea fusese distrusă sufletește când el o părăsise, iar el, la rândul lui, simțea un vid absolut în suflet fără prezența ei, Dean și-a asumat orice risc și a implorat-o să-l accepte din nou în viața ei.
”Alerg. Alerg drept spre casa lui Sky, fiindcă ea e singura pe lumea asta care mă poate ajuta să respir din nou.”
Momentul aflării adevărului despre ce se întâmplase în urmă cu treisprezece ani a fost extrem de dureros pentru ambii tineri. Sky și-a adus aminte de coșmarul îngrozitor pe care fusese nevoită să-l suporte noapte de noapte, coșmar pe care mintea ei îl blocase pentru a se autoproteja, asimilând bucuroasă înformațiile false furnizate de Karen, mama ei adoptivă. Și pentru Dean șocul a fost cumplit. După plecarea lui Sky, următoarea victimă a monstrului cu chip de om fusese Les, iar rănile sufletești ale acesteia fuseseră atât de oribile și de adânci, încât nu se putuseră vindeca niciodată, conducând-o la dramatica decizie de a-și lua viața…
Aflând oribilul adevăr al cauzei sinuciderii lui Les, Sky s-a simțit indirect vinovată. Dacă ea nu ar fi dispărut, Les ar fi fost salvată. M-a impresionat profund atitudinea lui Dean. Ignorându-și propria durere, acesta a găsit puterea de a o încuraja, respingând categoric ideea ca ea să se simtă vinovată în vreun fel.
”- Să nu îndrăznești să mai spui așa ceva vreodată, îi zic, cuprinzându-i strâns obrajii între palme. Niciodată nu vreau să te aud cerându-ți iertare pentru orice din ce a făcut omul ăla. M-ai auzit? Nu ești tu de vină, Sky. Jură-mi că n-o să te mai lași în vecii vecilor frământată de vreun gând ca ăsta.
– Îți jur, încuviințează ea.
N-o slăbesc din ochi, având nevoie să fiu sigur că-mi spune adevărul. Fata asta n-a făcut nimic care să justifice gestul de a-și cere iertare și nu vreau să mai gândească așa niciodată.”
Aș dori să mai remarc un personaj din carte care mi-a plăcut foarte mult – Daniel, cel mai bun prieten al lui Dean, care l-a sprijinit necondiționat pe acesta în permanență. Cu replicile lui sarcastice, pline de umor și lipsite de răutate, Daniel a reușit de multe ori să-i readucă zâmbetul pe buze lui Dean, ajutându-l să depășească mai multe momente critice. M-am bucurat că autoarea i-a rezervat și acestuia o nuvelă, Finding Cinderella, pe care mi-aș dori mult să fie tradusă și la noi pentru a o putea citi.
În plus față de prima carte din serie, aici avem ca bonus un epilog a cărui acțiune se petrece peste un an de la evenimentele din carte. M-am bucurat să îi regăsesc pe Dean și Sky în primul an de facultate, veseli și optimiști, vindecați sufletește după traumele suferite, privind cu încredere în viitor. Bineînțeles că aflăm toate aceste amănunte dintr-o ultimă scrisoare scrisă de Dean lui Les, în care însă tonul este radical schimbat.
”Acum o să-mi trăiesc viața, Les. O viață pe care chiar pot s-o aștept cu nerăbdare; sincer să fiu, n-am crezut niciodată c-o să pot spune asta. Dar, pe de altă parte, am crezut cu toată sinceritatea c-o să fiu întotdeauna fără speranță, numai că găsesc speranța în fiecare zi.”
Cartea Speranța pierdută (dar care la fel de bine s-ar fi putut numi Speranța regăsită) m-a condus printr-un adevărat montaigne-russe al emoțiilor, dar la sfârșit m-a lăsat cu o stare de bine și căldură în suflet. O recomand cu mult drag!

Speranța pierdută

Cartea Lasă-mă să te iubesc a fost oferită pentru recenzie de Editura Epica

Cărțile autoarei Colleen Hoover pot fi comandate pe elefant.rolibris.rolibrex.rolibrarie.net, cartepedia.rocarturesti.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Colleen Hoover

Listă cărți apărute la Editura Epica ordonate după autor și serii

Recenzii și prezentări cărți Editura Epica

Recenzii și prezentări cărți emoționante

Recenzii și prezentări cărți young adult

18 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *