Delicatese Literare
Recenzii

Stâlpii pământului – Seria Kingsbridge – Ken Follett – Editura RAO – recenzie

Stâlpii pământului

(The Pillars of the Earth – 1989)

Ken Follett

Editura RAO

Nr. pagini: 992

Genul: ficţiune istorică

Stâlpii pământului este volumul care deschide excepționala serie Kingsbridge, devenită între timp o operă clasică de ficțiune istorică. Însă povestea din ”Stâlpii pământului” este precedată, cronologic, de cea din ”Și a fost seară, și a fost dimineață”, care a fost scrisă de Ken Follett la 30 de ani după apariția volumului ”Stâlpii pământului”.

Seria Kingsbridge/ Kingsbridge Series:

  1. Stâlpii pământului – The Pillars of the Earth – 1989
  2. O lume fără sfârșit – World Without End – 2007
  3. Coloana de foc – A Column of Fire – 2017

„Stâlpii Pămantului” este un bestseller internaţional, cu vânzari record; romanul istoric semnat de Ken Follet a fost tradus în peste 30 de limbi, cumulând mai mult de 150 de milioane de exemplare vândute în întreaga lume.

Cartea este apreciată deopotrivă de critici, cât şi de publicul larg, devenind rapid o lectură obligatorie a vremurilor noastre – ca dovadă, a fost aleasă de Oprah Winfrey ca lectură propusă în ediţia cu numarul 60 a Oprah’s Book Club şi a fost inclusă în selecţia facută de Exclusive Books în lucrarea „1001 de cărţi de citit într-o viaţă” (Editura RAO, 2010). Mai mult, cartea a fost adaptată într-o miniserie de succes realizată de BBC, nominalizată la premiile Golden Globe.

Stâlpii Pământului este un roman istoric despre construirea unei catedrale în orașul fictiv Kingsbridge, Anglia, purtând cititorul într‑o călătorie istorică plină de neprevăzut, aventură, curaj, dragoste, ură și ambiție. În Și a fost seară, și a fost dimineață, am citit despre cum s-a transformat umila așezare Dreng’s Ferry, un cătun mic și sărac, aflat pe un teren agricol sterp, foarte neproductiv, în prosperul Kingsbridge.

Este o carte extraordinară, în care este readusă la viață în fața ochilor cititorului o lume întreagă, o eră dispărută și fascinantă, astfel că, în ciuda numărului mare de pagini al cărții – și nu aș fi vrut să fie mai mică nici măcar cu un singur rând – practic nici nu știu când am ajuns la final. Modul de viață, decorurile și contextul istoric sunt redate în imagini vii, cinematografice, pline de forță și culoare.

Pe acest fundal bogat imaginat, devastat de de ravagiile războiului și îmbogățit de ritmurile vieții de zi cu zi, maestrul povestitor atrage cititorul în viețile împletite ale personajelor sale, în visele lor, în munca, necazurile, bucuriile, durerile și dragostea lor: Tom Constructorul, frumoasa nobilă Aliena, părintele Philip, Jack, artistul în piatră, misterioasa Ellen, femeia pădurii. De la umilii pietrari la fățarnicii clerici și la puternicii și corupții nobili, fiecare personaj este adus la viață.

Povestea este plasată în Anglia secolului al XII-lea, o perioadă haotică a istoriei. Contextul istoric este definit de o tragedie maritimă de proporții, cu urmări pe măsură: se scufundă în Canalul Mânecii nava care îl avea la bord pe unicul fiu legitim și viitor moștenitor al tronului Angliei!

Prin urmare, după moartea regelui Henric I au urmat lupte de culise, comploturi, alinațe neaștepate și trădări, pentru preluarea puterii. În luptă se amestecă și familia Hamleigh, nobili scăpătați care încearcă să îl însoare pe brutalul lor fiu, William, cu frumoasa Aliena, fiica guvernatorului de Shiring, Bartholomew, dar tânăra îl refuză categoric. Și bine a făcut, căci nu era de trăit cu o asemenea brută de om, dar fata va plăti scump prețul refuzului său. Furiei lui William îi cade pradă și arhitectul său, Tom Constructorul, care rămâne fără slujbă, împreună cu toată echipa de muncitori care lucrau la palatul lui William.

Nevoit să plece cu soția sa gravidă unde o vedea cu ochii, Tom rătăcește prin păduri, iar soția moare dând naștere unui fiu care, printr-un binevoitor joc al întâmplării, ajunge la mânăstire, în grija părintelui Philip, căci altfel bebelușul ar fi murit de foame.

Pe un alt plan, o cunoaștem pe Ellen, o femeie care trăiește în pădure cu micul ei fiu, Jack, și căreia îi sunt atribuite puteri de vrăjitoare. Ellen deține un secret care ar putea decide lupta pentru tronul Angliei. Tom și Ellen vor avea o relație intensă, plină de suișuri și coborâșuri.

Tom se pune în slujba părintelui Philip, promițând să construiască o catedrală somptuoasă. Dar planurile celor doi vor fi continuu zădărnicite de episcopul local, Waleran Bigod. Waleran are propriile lui interese în lupta politică și se dovedește a fi un om fără scrupule, sprijinindu-i pe cei din familia Hamleigh.

Ajutorul lui Tom va fi Jack, fiul lui Ellen, care, pe măsură ce crește, dovedește un talent deosebit în lucrul cu piatra.

Prin jocuri de culise, William Hamleigh reușește să îl ucidă pe Bartholomew, acuzându-l de trădare, și o violează pe Aliena sub privirile neputincioase ale fratelui ei mai mic, Richard. Dar, după un timp, depășindu-și durerea, Aliena va prospera, ocupându-se de comerțul cu lână, în Kingsbridge, și îl va cunoaște pe Jack, de care se îndrăgostește fulgerător. Dar necazurile nu au luat sfârșit, iar atelierul ei este ars într-un raid al celor din Hamleigh. Jack e nevoit să plece în Franța, iar Aliena va porni după un timp în căutarea lui, purtând cu ea copilul dragostei lor.

Waleran își continuă în Anglia lupta alături de Hamleigh, urmărind să devină noul arhiepiscop de Canterbury, iar catedrala Kingsbridge devine un pion în lupta pentru tronul Angliei. De aici acțiunea se precipită: Waleran e disperat să îl găsească pe Jack, pentru a a îngropa teribilul secret care îl amenință și pe el dar și pe cei din Hamleigh. Reușește să obțină o sentință la moarte pentru Jack, dar Ellen apare în ajunul execuției și face o dezvăluire care poate schimba totul.

Am trecut în revistă, pe scurt, planurile principale ale acțiunii, în linii mari, dar firele poveștii sunt întrepătrunse, bine dezvoltate, pline de detalii sau întâmplări picante, unele de-a dreptul incredibile! Poveștile protagoniștilor se împletesc între ele, îmbogățite de o mulțime de povești ale altor oameni ce formează extraordinara galerie de personaje a acestui roman. Întâlnim nobili, clerici, soldați, servitori, sclavi, muncitori obișnuiți și meseriași, gardieni, hoți și tâlhari. Toate aceste personaje ies în evidență și dau viață paginilor. Un mare plus pentru personajele feminine puternice, o caractetistică a cărților autorului, după cum am observat.
Dorința de dreptate, năzuința spre libertate și nevoia de progres social și economic într-o Anglie haotică și instabilă, necesitatea unui sistem de legi care să nu mai servească doar căpeteniilor și bogaților vremii, sunt teme bine exploatate în carte. Există scene sângeroase de război, tortură, crimă, și viol, incendieri, răpiri și jafuri. Trădare, comploturi, alianțe, răzbunare. Există relații amoroase, devotament față de familie, loialitate. Și iubire. O minunată și neașteptată poveste de iubire! Speranţă, cunoştinţe, umor. Există un pic din toate, ca un platou cu bunătăți ce ne așteaptă să-l savurăm. Și în cele din urmă, un final extraordinar. Am citit multe romane care m-au cucerit pe parcurs, ”ruinate” de final, din punctul meu de vedere, dar categoric nu este cazul aici, având parte de un final la înălțimea cărții.

Stâlpii pământului ne oferă o poveste minunată, plină de personaje incredibil de verosimile, care dincolo de bariera secolelor, atinge toate sentimentele umane – iubire și ură, loialitate și trădare, speranță și disperare. O poveste care m-a acaparat cu totul, cu o intrigă extrem de captivantă și plină de dramatism, bogată în detalii și descrieri despre așezări, starea materială, structura socială, legi, obiceiuri, prejudecăți și credințe, oameni din toate păturile sociale. Follett este pur și simplu genial când vine vorba de personaje, complot, conflict și cadru istoric.

Superbă carte, de citit și recitit, o recomand călduros!

Fragment:

”Băieții veneau devreme la locul execuției.

Era încă întuneric când primii trei sau patru dintre ei se furișară din colibe, mișcându-se la fel de silențios ca niște pisici, cu ghetele lor de fetru. Un înveliș subțire de zăpadă acoperea orașul ca un strat nou de vopsea, iar ei schițau primii pași care întinau suprafața pură. Își croiră drum printre cocioabele îngrămădite de lemn, pe străzile pline de noroi înghețat, și ajunseră în piață, unde spânzurătoarea aștepta.

Băieții desconsiderau tot ceea ce prețuiau bătrânii. Disprețuiau frumusețea și își băteau joc de bunătate. Izbucneau în hohote de râs la vederea unui invalid, iar dacă vedeau un animal rănit, îl ucideau aruncând cu pietre în el. Se lăudau cu rănile lor și își purtau cicatricile cu mândrie, rezervându-și admirația pentru mutilare: un băiat cu un deget lipsă le-ar fi putut fi rege. Iubeau violența; ar fi alergat kilometri întregi pentru a fi martori la o vărsare de sânge și nu ar fi lipsit pentru nimic în lume de la o execuție.

Unul dintre băieți urină la piciorul spânzurătorii. Un altul urcă treptele, își apăsă degetele mari în carnea gâtului și se prăbuși, schimonosindu-și chipul într-o parodie sinistră a strangulării: ceilalți chiuiră admirativ, iar în piață își făcură apariția în fugă doi câini, lătrând. Un băiețel foarte mic începu să muște grăbit dintr-un măr, iar unul dintre cei mai mari îl lovi cu pumnul în nas și îi luă mărul. Băiețelul își exprimă frustrarea aruncând o piatră ascuțită în direcția unui câine, făcându-l să plece urlând spre casă. Apoi, se treziră că nu mai aveau nimic de făcut, așa că se ghemuiră cu toții pe caldarâmul din portalul bisericii mari, așteptând să se întâmple ceva.

În spatele obloanelor caselor de lemn și de piatră din jur căminele meșteșugarilor și negustorilor înstăriți pâlpâiau flăcările lumânărilor, în timp ce bucătăresele și ucenicii aprindeau focurile, încălzeau apă și preparau terciul de ovăz. Culoarea cerului se schimbă din negru în cenușiu. Orășenii prinseră să iasă, aplecându-se, pe ușile joase, înfofoliți în pelerine grele de lână, lucrate grosolan, și porniră tremurând către râu pentru a lua apă.

Curând, câțiva bărbați grăjdari, muncitori și ucenici își făcură apariția în piață. Îi alungară pe băieți din portalul bisericii cu scatoalce și cu lovituri de picioare, după care se sprijiniră de arcadele de piatră sculptată, scărpinându-se, scuipând pe jos și discutând, cu o siguranță studiată, despre moartea prin spânzurare. Dacă era norocos, spunea unul, i se va rupe gâtul imediat ce avea să cadă, o moarte rapidă și lipsită de dureri; dar, dacă nu se întâmpla așa, avea să atârne acolo, înroșindu-se la față, cu gura deschizându-i-se și închizându-i-se precum cea a unui pește scos din apă, până ce avea să moară strangulat; altul zise că o astfel de moarte durează cam cât îi trebuie unui bărbat să meargă pe jos un kilometru și jumătate; iar un al treilea spuse că putea să fie chiar mai rău decât atât, că văzuse odată cum, până să moară, unuia i se lungise gâtul cam cu o treime de metru.

În partea opusă a pieței se formase un grup de bătrâne, cât mai departe posibil de tineri, care, altfel, ar fi putut să le adreseze cuvinte vulgare bunicilor lor. Bătrânele se trezeau întotdeauna devreme, chiar dacă nu mai aveau bebeluși și copii de care să se ocupe; și erau primele care-și aprindeau focurile și-și curățau căminele. Conducătoarea lor unanim recunoscută, voinica Văduvă Brewster li se alătură, rostogolind un butoi cu bere la fel de ușor cum un copil rostogolea un cerc. Înainte de a putea desface capacul, fu înconjurată de un grup măricel de clienți care așteptau cu carafe și cu ciubere.

Aprodul sheriff-ului deschise poarta principală, lăsându-i să intre pe țăranii care locuiau în suburbie, în casele cu acoperiș oblic construite chiar lângă zidul cetății. Unii aduceau ouă, lapte și unt proaspăt pentru a le vinde, unii veneau să cumpere bere sau pâine, iar alții rămaseră pur și simplu în piață, așteptând execuția.

Din când în când, oamenii își înălțau capetele, ca niște vrăbii grijulii, și priveau către castelul aflat pe culmea dealului de lângă oraș. Zăreau fumul care se ridica molcom din coșul bucătăriei și, din când în când, pâlpâirea unei torțe din spatele ferestrelor înguste și ascuțite ale fortăreței. Apoi, cam în același timp în care, probabil, soarele începea să răsară în spatele stratului gros de nori cenușii, porțile masive de lemn se deschiseră și în piață își făcu apariția un grup mic de bărbați. Primul era sheriff-ul, călare pe un frumos gonaci negru, iar în urma sa venea o căruță trasă de un bou în care se afla, legat, prizonierul. În spatele căruței mergeau călare trei bărbați, și, deși de la distanță nu li se puteau distinge chipurile, hainele lor arătau că era vorba despre un cavaler, un preot și un călugăr. Procesiunea era încheiată de doi ostași.

Cu toții fuseseră, cu o zi înainte, la tribunalul comitatului, ținut în naosul bisericii. Preotul îl prinsese pe hoț în flagrant; călugărul recunoscuse potirul de argint ca aparținând mănăstirii; cavalerul era stăpânul hoțului și îl identificase ca fiind fugar; iar sheriff-ul îl condamnase la moarte.”

Cărțile autorului Ken Follett pot fi comandate de pe raobooks.com, elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librex.ro, librariadelfin.ro, emag.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura RAO

8 Comments

  • anasylvi

    Mi-a placut Si a fost seara, si a fost dimineata, recomandarea ta m-a convins atunci dar si acum, cu aceasta noua recenzie foarte bine alcatuita. Fictiunea istorica este unul dintre genurile mele favorite, evident ca si aceasta serie mi-a starnit interesul. Multumesc pentru impresii si recomandare!

  • Mirela Barbălată

    Wow! O recenzie superbă! Felicitări!
    Nu am fost tentată să îl citesc pe Ken Follet, dar acum, după recenzia ta, chiar vreau să o fac . Seria aceasta este un început.
    Mulțumesc pentru recomandarea plină de patos!

Spune-ți părerea!