Stăpânul lupilor de Alexandre Dumas, Editura PARALELA 45 – recenzie

20

Stăpânul lupilor

Alexandre Dumas

Editura PARALELA 45

Nr. pagini: 304
Traducător: Octavian Soviany
Titlu original: Le meneur de loups
Stăpânul lupilor este una dintre capodoperele prozei fantastice a lui Dumas. Pornind de la o tradiție populară conform căreia există o zi pe an în care diavolul apare pe pământ sub înfățișarea unui lup negru și își pierde puterile supranaturale pentru douăzeci și patru de ore, scriitorul construiește o narațiune plină de fantezie, suspans și, nu în ultimul rând, umor. Romanul îmbină câteva motive specifice genului fantastic (pactul cu diavolul, licantropul) cu numeroase elemente autobiografice. În paginile lui, Dumas evocă ținuturile în care a copilărit și câteva dintre figurile care i-au tutelat copilăria, în culori pline de farmec și pitoresc. O carte care se citește pe nerăsuflate, nu numai de către iubitorii de aventuri paranormale!
Alexandre Dumas a fost unul dintre autorii preferați ai copilăriei și adolescenței mele, așadar am deschis acest roman atât din interes pentru subiectul fantastic pe care îl abordează în paginile sale, cât și cu intenția de a regăși stilul care m-a fascinat atât pe vremuri. Din ambele puncte de vedere consider că am tras un loz câștigător, întrucât din primele pagini măiestria scriitorului care a încântat generații m-a prins din nou în vraja sa, spre marea mea bucurie.
Romanul începe cu o introducere, unde marele scriitor prilejuiește cititorilor o călătorie în trecut, mai exact în anii copilăriei și adolescenței sale, evocând atât figurile părinților săi cât și ale unor foști angajați, descriind culoarea locală, obiceiurile și tradițiile valabile în acei ani, dar mai ales surprinzând forța eresurilor, eresuri moștenite din epoca medievală și transmise din gură în gură, de la o generație la alta, întâmplări ieșite din comun, care au impresionat întotdeauna atât oamenii simpli cât și nobilimea. Avem ocazia să aruncăm un ochi și asupra micului Alexandre Dumas, în momentele pe care le evocă cu nostalgia anilor de mult lăsați în urmă. Făcând acest lucru, el creează o punte de legătură cu povestea pe care urmează să o redea, una dintre acele istorisiri povestite adesea în ajunul unei vânători sau la un foc de tabără.
În acel spațiu al copilăriei sale își va plasa el acțiunea din acest roman, undeva în jurul anului 1780.
Protagonistul întâmplării pe care Dumas o transmite mai departe spre cititorii săi este un tânăr papugiu pe nume Thibault, un meseriaș care făcea saboți. Acesta locuia într-o colibă modestă pe pământurile unui senior, fiind un bărbat cu multe însușiri alese, harnic, bine făcut, talentat în multe privințe, cunoscător al scrisului și cititului. Avea însă o natură invidioasă și era dominat de ambiție, nereușind să se simtă fericit cu viața lui și realizările pe care le consideră modeste. Socotea că cei născuți nobili sau mai avuți nu aveau niciun alt merit în plus față de el, adesea înnegurându-se în urma acestor concluzii amare și a ceea ce el consideră nedreptatea sorții.
„O să vă întrebați poate cum se face că eu, care am adus în scenă regi, eu, care le-am dat prinților și baronilor roluri secundare în romanele mele, m-am apucat să fac dintr-un biet papugiu eroul unei istorii.
Mai întâi v-aș răspunde că în ținutul meu drag, Villers-Cotterêts, sunt mai mulți papugii decât baroni, duci și prinți și că, din moment ce intenția mea era să-mi aleg drept teatru al întâmplărilor pe care o să vi le povestesc pădurile de acolo, trebuia, ca să nu zămislesc niște personaje artificioase ca incaşii lui Marmontel sau abencerragii lui Florian, să zugrăvesc un locuitor real al acestor păduri.”
Seniorul din zonă, baronul Jean, era un împătimit al vânătorii. Vâna cu mare plăcere orice sălbăticiune, dar mai ales îndrăgea vânătoarea de lupi. Într-o zi, pe când acesta hăituia un cerb, lui Thibault îi vine dorința aprigă de a prinde el cerbul și a se desfăta cu fripturi alese din carnea acestuia.
” – Mii de trăsnete! – zbiera Thibault. Bunul Dumnezeu este cu siguranță surd! Ei bine, atunci diavolul să ciuleasca urechile și să-mi dea ascultare. În numele lui Dumnezeu sau al diavolului, te vreau și te voi avea, dihanie blestemată!”
Niciunul dintre cei doi doritori nu are noroc cu cerbul în acea zi, iar baronul îl pedepsește pe Thibault fiindcă s-a amestecat în vânătoarea sa. Agnelette, o tânără frumoasă și inocentă, intervine în favoarea lui și astfel scapă ieftin după ofensa adusă. Baronul ia urma unui lup negru, care se adăpostește în coliba papugiului și îl roagă pe acesta să îl ascundă de vânători. Astfel intră necuratul în viața tânărului, care face o înțelegere cu el. Primește de la lupul negru un inel de aur, puterea de a cere anumite lucruri care crede el că îl vor ajuta să urce pe scara socială și a averilor, precum și controlul asupra lupilor pădurii.
Inima lui a fost mișcată de drăgălășenia tinerei Agnelette (care înseamnă mielușea, nu degeaba descrisă antagonic față de fiorosul lup) și dorește să o ia de soție. Aceasta presupune să aibă grijă și de bătrâna ei bunică oarbă. Thibault acceptă, însă mintea lui fuge iarăși la ambițiile sale și se îndepărtează de influența benefică a fetei, urmărind în permanență setea de înavuțire și mergând, din contră, dintr-un necaz în altul.
Gonind după himere, se înlănțuie tot mai mult în plasa răului, nereușind de fapt să devină fericit.
Această temă, a pactului cu diavolul, precum și motive arhicunoscute din zona superstițiilor de la sate (lupul ca simbol al răului, licantropul, vârcolacul) se împletesc în acest roman cu o pledoarie spre bunele moravuri, spre simplitate și o viață onestă. Atât Thibault, cât și alte personaje din carte sunt supuși greșelii, plătind prețul acestor greșeli. Momentele în care cedează ispitei sunt alternate cu cele în care este cuprins de remușcări și în care realizează că o viață bună alături de Agnelette ar fi fost tot ce i-ar fi trebuit, de fapt, ca să fie fericit.
Înțelegerea cu diavolul survine cumva ca un aspect secundar, obsesia către mărire a tânărului Thibault este motorul care învârte rotițele acțiunii imaginate de Dumas, precum și dorința lui de răzbunare. Pactul vine pentru a surprinde, încă o dată, ideea că omul este responsabil pentru acțiunile sale și modul în care își vede îndeplinite scopurile, dincolo de orice recurs din afară. Pentru a clădi ceva durabil, trebuie să se plece de la o bază solidă, nu de a clădi pe nisipurile mișcătoare ale pasiunilor întunecate și răvășitoare.
Nici în acest roman autorul nu face rabat de la umorul său specific, de la replicile amuzante și de la stilul său degajat, atât de neobișnuit în secolul XIX, fapt bine pus în valoare de traducerea savuroasă. Mă bucur că mi s-a dat ocazia să îl regăsesc pe autorul copilăriei mele prin intermediul acestui roman atipic, fantastic cu accente gotice, potrivit deopotrivă pentru cititorii tineri cât și pentru cei maturi.

Mulţumim Editurii Paralela 45 pentru cartea oferită pentru recezie.

Cartea Stăpânul lupilor de Alexandre Dumas poate fi comandată de pe paralela45.ro, ca şi de pe elefant.ro,  librarie.net, libris.rocartepedia.ro.

About Author

20 de comentarii

  1. Ce frumos ai scris despre carte, felicitari Ana! Dumas a fost unul din cei mai indragiti autori pe care i-am citit in copilarie si adolescenta, insa cred ca si acum mi-ar placea sa-l citesc. Foarte tentanta recenzie!

  2. Mariam Oana on

    Ce frumoasă pare, felicitări pentru recenzia minunată! Iubesc stilul lui Dumas, însă acest roman mi-a scăpat.

  3. Balan Daniela on

    Un autor genial , cărțile lui pot fi citite la orice varsta și nu trebuie sa lipsească din biblioteca unui iubitor de literatură! foarte frumoasă și tentanta recenzia,felicitari ❤️

  4. danapetraru on

    Mi-ai stârnit curiozitatea cu această recenzie minunată …credeam ca am citit tot de Dumas în copilărie dar uite ca mai am de descoperit cărți scrise de el…

Spune-ți părerea!