Stăpânul negurilor de Paula Quinn, Editura Litera, Colecția Iubiri de poveste

0

Stăpânul negurilor

(Laird of the Mist – 2007)

Paula Quinn

Editura Litera / Alma

Colecția Iubiri de poveste

  1. Stăpânul negurilor (Laird of the Mist – 2007)
  2. A Highlander Never Surrenders – 2008

Deși de origine nobilă, Kate Campbell nu se teme să își scoată sabia din teacă la nevoie. Când dușmanii năvălesc asupra clanului ei, ea se avântă în luptă fără ezitare ‒ și are mare noroc să fie protejată de o lovitură fatală de către un misterios scoțian din Ținuturile Înalte. Luată de acesta și dusă de acolo, ea constată că salvatorul ei este, de fapt, conducătorul clanului pe care cei din neamul ei îl urăsc cel mai mult: Callum MacGregor, bărbatul căruia i se spune „Diavolul“. Și totuși, Kate nu poate ignora atingerea lui dureros de tandră sau felul în care privirea lui feroce o lasă cu răsuflarea întretăiată.
Callum MacGregor a luat multe vieți de-a lungul timpului, dar de salvat nu a salvat nici una ‒ până acum. Fermecat de această tânără neînfricată, începe să își dorească tot mai mult să o țină alături de el, chiar dacă asta înseamnă să o păstreze pentru a o folosi ca să îl ademenească pe dușmanul lui de moarte: unchiul fetei, contele de Argyll. Pe măsură ce începe să descopere curbele voluptuoase ale trupului ei și misterele sufletului ei pătimaș, Callum își dă seama că ea este, de fapt, cel mai de temut dușman dintre toți… Căci nu o poate face a lui fără să își trădeze neamul și onoarea ‒ și fără să îi cedeze pentru totdeauna propria inimă.

„Erau dușmani, iar numele ei, la fel de detestat ca al lui, era fără valoare.
Se aplecă scurt în față și inspiră parfumul părului ei. N-ar trebui s-o dorească. Dar asta simțea. Și, de fiecare dată când se uita la ea, de fiecare dată când trupul ei se sprijinea de al lui, o dorea și mai mult.
Spiritul ei curajos îl tenta cu imagini spontane cu ea în patul lui, la fel de înflăcărată. Putea să mânuiască o sabie, lucru evident după durerea din coapsa lui, dar, la naiba, limba ei era și mai ascuțită.”

„Nu voia ca numele lor să mai conteze. Voia să-l atingă și să uite de legi și de proscrieri. Dar oare el ar putea vreodată să uite de trecutul lui și de ceea ce îi făcuse familia ei?
Era sigură că el îi putea auzi inima bătând cu putere. Voia să îi spună ce simțea, dar mintea ei nu se mai putea gândi decât la dimensiunea lui, la mirosul de sudoare și furie care îi zăbovea pe piele și la dorința din ochii lui pentru ceva de neobținut.”

„Când ajunse la ea, se aplecă în față, în șa, își trecu brațul în jurul taliei ei și o trase în poala lui. Nu-i oferi nici o explicație, doar privi adânc în ochii ei întrebători. De-abia putea gândi. În schimb, îi mângâie conturul moale al obrazului, apoi își trecu mâna în spatele cefei ei și își lipi gura de a ei. Ea nu îi rezistă. El știa că ea nu avea să o facă. Buzele ei se despărțiră cu un oftat de dulce predare care îi făcu tot trupul să se încordeze și să se topească în același timp. Limba lui căuta adânc, intim în gura ei, gustând-o și lăsând-o să guste la rândul ei. Își afundă mâna în părul ei, îi dădu ușor capul pe spate și cu cealaltă o trase mai aproape. O sărută cu o rafinată minuțiozitate, devastându-i moliciunea până când ea se lăsă pe spate, abandonându-se în brațele lui.”

Veți putea citi întreaga poveste în romanul STĂPÂNUL NEGURILOR de Paula Quinn, primul volum al seriei „Clanul MacGregor“ – disponibil de luni, 19 octombrie la toate punctele de difuzare a presei!

Cărțile apărute la Editura Litera / Alma în colecția Iubiri de poveste pot fi comandate pe litera.ro, elefant.rolibris.rolibrarie.netcartepedia.ro, carturesti.ro, librariadelfin.ro

Recenzii și prezentări cărți din colecția Iubiri de poveste

Recenzii și prezentări cărți cu scoțieni

About Author

Spune-ți părerea!