Stele și gheață. Cartea I: Cărări pe gheață de Alexandru Lamba, Editura Herg Benet – recenzie

Stele și gheață. Cartea I: Cărări pe gheață

Alexandru Lamba

Editura Herg Benet

Colecția Cărțile Arven

Nr. de pagini: 272

An apariție: 2019

În nemărginirea spațiului, stelele se nasc, ard atât cât le este lor îngăduit să ardă, apoi se sting. Iar când se sting, iau cu ele în noapte toate acele lumi pe care lumina și căldura lor le-au hrănit pe bolovanii care roiesc în jur. Nimic nu trăiește la nesfârșit. Totul trebuie să piară.

Când apăsarea acestui adevăr este pe umerii tăi, pentru că lumea ta este pe marginea abisului, iar puterile îți sunt prea mici pentru a lupta cu o astfel de soartă, acceptarea este ultima încercare.

În fața acestei încercări găsim două națiuni care împart o lume de gheață, fiecare văzându-și de drumul ei. În zilele cele de pe urmă, viețile puținilor martori ai agoniei stelei îmbracă hainele luptei pentru ultimele fărâme de demnitate.

Anul trecut, am citit cu deosebită plăcere volumul de povestiri SF „Singurătatea singularității”, semnat de Alexandru Lamba. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care m-am bucurat aflând de apariția unui roman SF de această dată, mai exact primul volum al unei serii, de același autor. Aceasta se numește „Stele și gheață”, iar cartea întâi, care face obiectul acestui articol, poartă numele „Cărări pe gheață”.

Prologul introduce cititorul într-o povestire în ramă, o tehnică foarte eficientă în a induce acea atmosferă specifică destăinuirilor, poveștilor la gura sobei, așa cum le știm noi de odinioară. Întocmai este și acest caz, unde pe o planetă, care ar putea fi chiar a noastră, localnicii sunt îndrumați de către un uriaș titan să învețe tehnologia prelucrării fierului și alte invenții, bazate de exemplu pe forța aburului, localnici aflați încă într-o epocă mai puțin avansată a științei și descoperirilor. Acest titan, sosit de peste mare, dintr-un loc misterios numit Altantida, ajunge să povestească despre strămoșii lui, veniți, se pare, dintr-un alt colț al Universului.

Astfel începe să se desfășoare acțiunea propriu-zisă, plasată pe o planetă numită Tan-Ree, cu două luni (Pelta-Neea și Quesa-Neea), care orbitează un soare foarte bătrân, o stea numită Xee. Rezervele de energie ale acestuia se apropie de sfârșit, motiv pentru care el a devenit roșiatic, nemaiputând să producă suficientă căldură și lumină, precum în zilele tinereții sale. Locuitorii planetei acesteia sunt numiți titani, au ajuns la un nivel destul de avansat tehnologic, dar care nu le permite însă să părăsească planeta care suferă alături de soarele muribund. Clima pe Tan-Ree s-a schimbat dramatic odată cu criza prin care trece steaua, cele mai multe specii au dispărut deja, o glaciațiune intensă s-a instalat pe planetă, care a făcut chiar ca oceanul Atlan să înghețe.

Relatarea începe avându-i în prim-plan pe doi titani, Theru-Tin și Seriun-Baa, din imperiul Atlan-Tida (Imperiul Oceanului), pe planetă existând și un alt regat, Hyperbo’reea (Regatul Muntelui, aflat mai la nord). De fapt, la începutul cărții găsim  o hartă, care ne poate fi de folos pentru a urmări punctele cele mai importante din aceste regiuni și traseul pe care îl va lua acțiunea.

Intriga o consituie asolizarea pe planetă, undeva în Hyperbo’reea, a cinci obiecte necunoscute, numiți de către titani „meteoriți”, deși nu au ars în atmosferă și natura lor este învăluită în mister. Chiar  dacă între cele două țări nu mai există un conflict propriu-zis de secole, fiecare încercând să facă față așa cum poate sfârșitului iminent al planetei și civilizației lor, nu există nici unitate, iar unii atlan’tidieni au  o atitudine de „război rece” față de vecinii de la Nord. Prin urmare, se stă oarecum în cumpănă privind ceea ce ar trebui întreprins legat de noua provocare, iar în cele din urmă se decide o expediție științifico-militară înspre regiunea unde se știe că au căzut respectivele obiecte provenite din spațiu. Din această expediție fac parte și cei doi prieteni, Theru-Tin și Seriun-Baa. Împreună cu ceilalți membri ai expediției, ei vor trebui să își croiască drum prin ghețuri până în regatul vecin și să descopere ce anume se află acolo. Ce îi așteaptă la capătul unui drum anevoios, veți afla citind romanul.

Încep prin a spune că au fost o serie de lucruri care m-au derutat oarecum în acest prim volum. O bună parte din el avem parte de tatonări în privința acestei lumi, o încercare de descriere a ei și a motivelor pentru care a ajuns așa, schiță de tip crochiu, nimic accentuat. Științific, e plauzibil scenariul, dar mi-ar fi plăcut un world-building mai detaliat. De exemplu, nu am înțeles prea bine ce rezerve de hrană aveau titanii, din moment ce agricultura nu mai funcționa (se menționează la un moment dat niște sere), ce rezerve de combustibil foloseau și cum erau obținute, în fine, diferite detalii practice ale poveștii. În același timp, nu am înțeles sensul hotărârii luate de atlan’tidieni legate de despărțirea sexelor, deși am înțeles motivul pentru care doreau să înceteze să se mai reproducă, anume un apropiat sfârșit al vieții pe planetă, fie înghețată de ultimele zile ale lui Xee, fie devastată de o finală izbucnire a acestuia înainte ca steaua să se transforme, probabil, într-o pitică albă.

Prin urmare, eroii acestui volum sunt în totalitate titani masculi. În Nord, în Hyperbo’reea, această practică nu există, dar deocamdată nu ne întâlnim cu nicio reprezentantă feminină a titanilor. Deși mi-au plăcut elementele de bromance din carte (în general apreciez așa ceva), la un moment dat toată această masculinizare dă o senzație ușor anostă.

Acțiunea propriu-zisă începe în a doua parte a cărții, așadar mi-ar fi plăcut ca în prima parte să fie creionată cu linii mai îngroșate lumea în care trăiau titanii și aspectele sale, inclusiv prin vocea personajelor, cărora le înțelegem angoasa, dar nu și societatea. Cel puțin în ceea ce mă privește.

Finalul volumului aduce și mai mult mister, așa cum îi stă bine unui final care se respectă, cu toate acestea am avut senzația de prea multe lucruri insuficient dezvoltate, sau voit nedezvăluite încă.

Deși lectura în sine a fost una plăcută, cele 270 de pagini propriu-zise ale romanului nu au fost suficiente pentru ca eu să trag o concluzie bine definită. Aștept cu interes continuarea, care să aducă acel element wow, de impact, pe care aștept să îl găsesc într-un SF.

Coperta și grafica le-am găsit foarte potrivite.

Recomand romanul acelora care vor să descopere un SF mai light, să se familiarizeze cu genul și să descopere o poveste care promite.

„Theru-Tin își dorise de când se știa să poată vorbi măcar câteva cuvinte cu acel titan. Se temuse doar că, odată ajuns în fața lui, gura i se va încleșta. Prietenul său probabil că asta pățise, pentru că tăcea, ceea ce nu-i stătea în fire. Lui, însă, teama îi dispăruse. Era doar un titan. Un titan apăsat de suferințe pe care…

– Nimeni nu trebuie să sufere singur. Cu toții suferim, cum altfel am putea să simțim când lumea noastră moare? Dar suferim împreună și găsim în asta o alinare.

– O, Theru-Tin, îți dai seama cum mă amăgești? Și cum te minți și pe tine? De ce ai plecat în seara aceea singur să te plimbi prin zăpadă? Urma să se petreacă ceva, iar în Tide-Reeam titanii se strânseseră în săli să privească împreună, cu toții. Dar tu ai preferat să pleci, să fii singur. De ce? Pentru că nu-i mai puteai privi în ochi, nu-i așa? Nu mai puteai să te stăpânești, nu mai puteai să porți masca. Să zâmbești și să aplauzi cu toți ceilalți, să pari tu însuți vesel pentru a-i înveseli pe ei. Și de-asta ai preferat să pleci, să fii singur, ca să poți fi tu însuți. Nu am dreptate?”

Cartea Cărări pe gheață de Alexandru Lamba poate fi comandată de pe hergbenet.ro, libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro

Recenzii și prezentări cărți SF

Recenzii și prezentări cărți Editura Herg Benet