Sticletele de Donna Tartt, Editura Litera
Sticletele
(The Goldfinch – 2013)
Donna Tartt
Editura Litera
Colecția Buzz Books
An apariţie: 2018
Nr. pagini: 1040
Traducător: Justina Bandol
Donna Tartt este o scriitoare americană născută în 1963, în Greenwood, Mississippi. A studiat la University of Mississippi și la Bennington College. În 1992 a publicat romanul Istoria secretă (The Secret History), care a înregistrat un succes fără precedent: primul tiraj s-a epuizat imediat, romanul a rămas pe lista bestsellerurilor timp de treisprezece săptămâni și a fost tradus în peste douăzeci și cinci de limbi. În 2002 i-a apărut al doilea roman, Micul prieten (Little Friend), care s-a bucurat, la rândul lui, de o primire caldă din partea publicului și a criticilor și a câștigat Premiul literar WH Smith. Sticletele (The Goldfinch), cel de-al treilea roman, a fost publicat în, 2013 și a intrat imediat în clasamentul celor mai vândute cărți al publicației New York Times, unde a rămas în top 10 timp de peste patruzeci de săptămâni. În 2014, romanul a fost recompensat cu Premiul Pulitzer pentru ficțiune, iar autoarea lui a fost inclusă pe lista Time 100 a celor mai influenți oameni ai anului 2014.
Theo Decker, un adolescent de treisprezece ani din New York, supraviețuiește ca prin minune unei explozii care îi omoară mama într-un muzeu de artă și intră fără voia lui în posesia unui mic tablou fascinant, preferatul mamei sale. Ani de zile mai târziu, după o copilărie aventuroasă, Theo lucrează într-un magazin de antichități, iar tabloul ascuns cu grijă ani de zile devine pe neașteptate poarta de acces către lumea subterană a traficului cu opere de artă.
O poveste plină de suspans, meșteșugită meticulos, asemenea unui tablou flamand, despre iubire și artă, despre pierdere și obsesie, despre supraviețuire și modelarea propriului destin, toate supuse întorsăturilor imprevizibile și nemiloase ale sorții.
Un triumf. Donna Tartt ne oferă o operă de ficțiune excepțională. – Stephen King
Un roman dickensian superb, seducător, care te ține cu sufletul la gură fără să-și piardă nici o clipă energia narativă. – New York Times
O carte despre artă în toate formele sale. – Vanity Fair
O elegantă și îndelung așteptată meditație asupra dragostei și a forței pătrunzătoare a artei… Elocventă și convingătoare… – Kirkus Reviews
Fragment din cartea „Sticletele” de Donna Tartt:
„Dar am constatat, consternat, că dispăruse. De fapt, nu chiar; i-am văzut claia de păr roșu deplasându-se șovăitor (sau cel puțin așa părea) prin sală. Bunicul își trecuse brațul pe sub al ei și, șoptindu-i ceva plin de entuziasm, o trăgea după el spre un tablou de pe peretele opus.
Îmi venea să-l omor. Am aruncat o privire nervoasă spre ușa goală. Mi-am înfipt mâinile și mai adânc în buzunare și, cu obrajii arzând, am pășit în văzul tuturor de-a lungul sălii. Nu mai era timp de pierdut: mama avea să se întoarcă dintr-o clipă într-alta; și, deși știam că n-aș fi avut curajul să mă apropii și să rostesc într-adevăr ceva, puteam cel puțin s-o examinez mai pe îndelete. Cu puțin timp înainte, stătusem într-o seară târziu cu mama la Cetățeanul Kane și fusesem foarte impresionat de ideea că puteai zări în treacăt o necunoscută fascinantă pe care s-o ții minte apoi toată viața. Într-o zi poate aveam să fiu și eu ca bătrânul din film – să mă las pe spătarul fotoliului cu privirea pierdută și să spun: „Ei bine, totul s-a întâmplat acum șaizeci de ani. Și de atunci n-am mai văzut-o niciodată pe fata aia cu par roșu, dar știi ceva? N-a fost lună din viață în care să nu mă fi gândit la ea”.
Trecusem deja de mijlocul sălii când s-a întâmplat ceva ciudat.Un paznic al muzeulul a ieșit pe ușa deschisă a magazinulul expoziției din spatele meu. Avea ceva în brațe.
Fata l-a văzut și ea. Ochii ei căprui-aurii i-au întâlnit pe ai mei cu o privire surprinsă, întrebătoare. Brusc, un alt paznic a ieșit în fugă din magazin, cu mâinile în sus, țipând.
În jur, capetele s-au ridicat. Cineva din spatele meu a spus cu o voce ciudat de plată: „Ah!” în clipa următoare, o explozie gigantică, asurzitoare, a zguduit sala.
Cu o expresie albă pe față, bătrânul s-a împleticit într-o parte.Brațul lui întins, cu degetele noduroase răsfirate, e ultimul lucru de care-mi amintesc. În aproape exact aceeași clipă, un fulger negru a învârtejit și a răsucit sfărâmături în jurul meu, și o suflare de vânt fierbinte m-a plesnit, urlând cu furie, și m-a aruncat în partea cealaltă a sălii. Apoi, o vreme, n-am mai știut nimic.”