Străinul din oglinda de Doina Chereches, Editura RAO – recenzie

Străinul din oglindă

Doina Cherecheș

Editura RAO

An apariţie: 2018

Nr. pagini: 288

Doina Cherecheș este absolventă a Facultății de Medicină din București, promoția 1982. Debutează publicistic în anul 1997, în cotidianul Teleormanul liber, iar editorial în anul 2000, cu placheta de versuri Zborul uitării de sine. Publică primele poezii în săptămânalul Drum, iar prima lucrare de proză, în revista Sud, în anul 2002, lucrare care, ulterior, a fost înregistrată în fonoteca Radiodifuziunii Române și transmisă în cadrul emisiunii Lecturi în premieră. Din anul 2014, este membră a Societății Medicilor Publiciști și Scriitori din România.

Cartea Străinul din oglindă transpune cititorul în lumea unui medic de familie respectat dintr-un oraș de provincie, de la activitatea în cabinetul în care intră tot felul de oameni, din toate categoriile sociale, la viaţa sa monotonă, lipsită aproape de orice interacţiune și până la trăirile și gândurile cele mai intime ale acestuia. Dedicat profesiei, loial pacienţilor și supus actelor administrative care se tot înmulţesc, medicul Dinu Simionescu trăiește între extreme: cabinetul medical ‒ unde este mereu agitaţie, cele două asistente certăreţe, oameni care vin la doctor doar atunci când sunt foarte bolnavi și care nu înţeleg mare lucru din diagnostice ‒ și singurătatea vieţii sale private în care nu are cu cine împărtăși nici măcar bucuria Crăciunului. De la un timp însă, i se alătură un „străin”, ce-i seamănă atât de mult, dar pe al cărui chip se văd semnele anilor trecuţi. L-a descoperit într- o dimineaţă, în oglindă.

„Trăim în acest roman viața la serox a unui medic. Îi aflăm doar ceea ce este la vedere într-o viață: conștiință profesională, milă față de omul bolnav, plictiselile administrative, îi aflăm gândurile, preocuparea de a-și nota expresiile populare șugubețe, pronunțiile greșite ale pacienților. Simțim alături de el golul vieții dincolo de profesie. Participăm în asemenea măsură la viața acestui personaj încât acest gol ne doare. Ne rămâne speranța că, destul de târziu, totuși el va fi cotropit de un suflet, de o alinare. Alminteri, seara de Crăciun a medicului Dinu Simionescu ne-ar rămâne ca o durere fără leac. Morala: trăiește-ți viața și dincolo de profesie.” – Ileana Vulpescu

„Nu știu dacă Doina Cherecheș și-a propus vreodată să fie chirurg. Uite însă că i-a ieșit, dar nu în medicină, ci în scris. Ea folosește memoria pe post de bisturiu, crestând pielea, apoi carnea unor întâmplări de demult și pătrunzând în profunzimea lor, se descoperă pe sine însăși. Pentru că o doare ce se petrece acolo. Și o doare fiindcă își atinge cu bisturiul propriul suflet. Asta și face Doina Cherecheș scriind, își folosește sufletul. În loc să se împuțineze, cu fiecare carte nouă, sufletul doamnei chirurg de suflete devine parcă și mai mult. Aidoma talentului.” – Ștefan Mitroi

Romanul Străinul din oglindă de Doina Cherecheş este o poveste dulce-amară despre viața medicului Dinu Simionescu, pe care trebuie să o parcurgi filă cu filă pentru a-i înțelege morala. O radiografie a acestei profesii, a preţului plătit.

Atunci când ești un medic respectat, nu îți pui prea des problema dacă ai făcut sau nu alegerea corectă în viață. Așa era și pentru Dinu Simionescu, un bărbat trecut de prima tinerețe, un medic bine organizat, cu o vechime de peste douăzeci de ani în nobila sa profesie. Era propriul său instructor în programul de recuperare medicală, urmând în fiecare dimineață un adevărat ritual: masarea genunchilor, exerciții pentru relaxarea gâtului și a coloanei cervicale.

Fusese înzestrat de la mama-natură cu multe calități fizice, iar mai târziu, completând cu un comportament inteligent, devenise un bărbat admirat și iubit. Dedicat unei cariere în medicină si lăsând viața personală pe plan secund, nu a întâlnit acea iubire pătimașă care să-l facă să fiarbă și să dorească să se așeze la casa lui.

Rămas singur, își amintea cu drag alintul bunicii „Bravo băiatul mamaiei”, prima zi de școală, îmbrăcat cu haine noi și pantofi de lac, dar și ziua când a revenit acasă după nouă luni de armată.

Odată cu trecerea anilor, vedea tot mai des în oglindă un străin. Aspectul îi era schimbat, fața brăzdată de riduri, dar privirea blândă și căldura ochilor nu-l părăsise încă.

La cabinet era mereu agitație, iar cele două asistente care trecuseră rând pe rând prin patul lui, luptau pentru supremație. Pe el însă nu-l interesa niciuna dintre ele. Totul a fost un foc de paie – pe cât de repede s-a aprins, pe atât de repede s-a stins.

Îi treceau zilnic pragul pacienți cu diverse probleme, de la mame inculte până la copii lăsați de izbeliște, de toate categoriile sociale. Pe lângă faptul că le trata afecțiunile, era și un bun ascultător, iar ceea ce trăia ziua, gândea noaptea.

Cazuri şi cazuri, situaţii şi situaţii erau prezente în activitatea de zi cu zi a medicului Dinu Simionescu, iar el se străduia să le facă faţă cu brio, atât din punct de vedere profesional, cât mai ales emoţional, fapt care îl aducea nu de puţine ori în pragul unei epuizări totale. Ca mai toţi medicii, acesta avea o fire impresionabilă- trăsătură care poate îi dictase drumul spre medicină- şi astfel stând situaţia, ceea ce vedea sau auzea la cabinet îl urmărea zile în şir, revenindu-i în minte când se aştepta mai puţin.

Copil fiind și văzându-și mama suferind, iar mai apoi murind în urma unei întreruperi ilegale de sarcină, cea mai mare dorință a lui era să devină medic ginecolog. Credea că astfel ar fi putut să ajute femeile și să le scutească de suferință. Nu a fost să fie, iar el a urmat medicina de familie.

Melisa era pacienta lui încă de micuță, atunci când venea însoțită de bunică și de fratele ei Alin, ambii într-o stare destul de gravă, suferind de infecții respiratorii și anemii severe. O situație foarte des întâlnită, în care tatăl își abandonează familia pentru altă femeie, iar mama își găsește alinarea în băutură. Bunicii sunt nevoiți să crească nepoții cu o pensie mizeră iar de multe ori nu au posibilitatea nici măcar de a le asigura o masă decentă. Acum crescuse și devenise o fată deosebit de frumoasă, în ciuda greutăților ce viața i le oferise. Bunica murise, mama nu își mai revenise din beție și, ca și cum nu fusese de ajuns, Melisa a primit încă o lovitură de la viață: pierderea fratelui, ceea ce a condus la repetate tentative de suicid. Alin se afla la muncă în Spania, când a fost găsit fără suflare. Pentru că situația financiară nu-i permitea, Melisa nu-l putuse aduce acasă pentru a-l înmormânta și nici măcar să-și ia rămas bun de la el. Toate aceste neajunsuri au împins-o spre suicid iar acum se afla sub tratament. Dinu stă de vorbă cu ea, îi studiază actele medicale, o încurajează iar la despărțire îi strecoară între acte niște bani.

Văzând-o pe Melisa după atâția ani, Dinu simte acei fluturași și se gândește cum ar fi fost dacă viața lui era alta.

Stătea adesea de vorbă cu el însuși în oglindă, vedea un străin singur și fără o soție lângă el, un suflet nemulțumit. Suferea de trecerea anilor și odată cu ei și a tinereții sale.

”E drept că și eu o aștept pe femeia vieții mele, dar de unde să apară ea tocmai acum, când o aștept eu? Din pământ, din iarbă verde… „, murmurase el cu buzele uscate și cu inima strânsă în fața oglinzii.

Când sărbătorile de iarnă sosesc, cu puternica lor încărcătură emoţională, Dinu le petrece tot singur. Așează masa pentru două persoane, simțind astfel că cineva este cu el, comandă mâncare și ascultă colindele lui Ștefan Hrușcă. Simțea o stare de bine, așa cum nu mai simțise de multă vreme.

Mai târziu, tot în acea seară, apare la ușă Melisa, tulburată și neliniștită.

-Melisa, ce cauți tu aici, la ora asta?

Melisa cu ochii în lacrimi spuse:

„Domnule doctor, eu vă doresc un an nou bun, iar în semn de mulțumire pentru ajutorul pe care mi l-ați dat, vreau să vă ofer acest… această… un mic… o mică…”, spusese ea cu glas subțire și tremurat, și, chiar dacă dorise să se țină tare, până la urmă se fâstâcise și nu-și mai găsise cuvintele.

În momentul când Dinu ia pachetul și îi atinge mâinile, îl trec fiori. De-a lungul carierei, tot consultând și atingând femei, niciodată nu simțise aceste emoții ce le simțea atingând-o pe Melisa. Corpul îi era cuprins de flăcări și se simțea foarte tulburat.

„N-am bănuit niciodată că un om n-are nevoie decât de două-trei minute ca să se îndrăgostească.”

„Cum să uit această femeie?”

„Cum s-o uit?”

„Mi-ar fi imposibil s-o uit.”

O carte frumos scrisă, care te captivează atât prin povestea în sine, cât şi prin scriitură – profundă, sensibilă, pe alocuri cu un fin umor de bună calitate. O carte cu mesaj, o lectură desprinsă parcă din viața de zi cu zi, cu întâmplări plăcute și mai puțin plăcute, din care cu siguranță avem multe de învățat. Degeaba ești un om realizat profesional dacă sufletul nu-și găsește alinarea.

Cartea poate fi comandată de pe raobooks.com, librarie.net.

Recenzii și prezentări cărți autori români