Sub acoperire de Danielle Steel, Editura Litera – recenzie

24

Sub acoperire

Danielle Steel

Editura Litera

Colecția Blue Moon

Nr. pagini: 271
Titlu original: Undercover
Traducerea: Anna Sing/ Graal Soft
Danielle Steel este una dintre cele mai de succes autoare contemporane. Cărțile ei s-au vândut în 650 de milioane de exemplare în întreaga lume, numeroasele ei bestselleruri internaționale fiind traduse în 43 de limbi și publicate în 69 de țări.
Marshall Everett a străbătut un drum plin de primejdii din junglele Americii de Sud până pe străzile Parisului. Ca agent DEA sub acoperire, s-a infiltrat într-un cartel puternic şi a devenit omul de încredere al unui nemilos lord al drogurilor. Preţul plătit a fost însă teribil: a pierdut totul şi pe toţi cei dragi. întors în Statele Unite, într-o misiune temporară a Serviciului Secret pe lângă preşedinte, Marshall săvârseste un act de eroism care îi schimbă viaţă.
Ariana Gregory are tot viitorul înaintea ei, o viaţă interesantă în Manhattan şi un loc de muncă de invidiat la o revista online de modă. Ca atare, când tatăl ei, rămas văduv, este numit ambasador al Statelor Unite în Argentina, ea acceptă fără prea mare tragere de inimă -l însoţească. Dar apoi, un act de violenţă inimaginabil îi zguduie existenţa.
Aproape un an mai târziu, străduinduse şi îngroape amintirile dureroase, Ariana soseşte la Paris, unde drumul ei se intersectează cu cel al lui Marshall Everett. Dar forţe periculoase îi urmăresc fiecare mişcare, iar Ariana şi Marshall trebuie lupte încă o dată pentru supravieţuire.
Pentru început, cartea ne poartă în apropiere de Bogota, într-o tabăra de traficanţi de droguri ascunsă în junglă. Şeful acestei grupări de mafioţi era Raul, supranumit Lupul. Mâna lui dreapta era Pablo Echeverria, care trăia cu Paloma, sora lui Raul. Facem cunoştinţă cu o lume dură, mânjită de afaceri necurate şi bani murdari. Aceşti bărbaţi nu ştiau ce e dragostea sau mila sau prietenia. Nu-şi permiteau să aibă nici o slăbiciune. Pablo făcea excepţie de la această regulă, căci o iubea sincer pe Paloma, care era însărcinată cu primul lor copil, iar Lupul îi ierta această slăbiciune, fiind vorba de sora lui.
Îl urmărim pe Pablo în timp ce făcea diferite curse între tabără şi punctele de încărcare a transporturilor de droguri, punând în aplicare întocmai ordinele Lupului, căruia nu-i păsa de nici un fel de sentiment, dar cerea loialitate şi supunere.
Acestea fiind aflate, suntem surprinşi să descoperim că Pablo era de fapt un agent al serviciilor secrete infiltrat, după ani de zile în care pregătise terenul, în anturajul Lupului. DEA se afla de mult pe urmele acestuia, şi de fiecare dată, îi scăpase printre degete. De data aceasta sperau să-l captureze. În timpul unui drum la Bogota, Pablo este interceptat de un agent special din cadrul DEA şi retras din misiune. Cineva „ciripise” şi acoperirea îi fusese compromisă. Împotriva propriei voinţe, şi pentru a nu periclita vieţile colegilor săi, el acceptă să plece cu aceştia cu primul avion spre State, intenţionând să se întoarcă ulterior după Paloma.
Au trecut câteva săptămâni în care a dat rapoarte peste rapoarte încercând să se readapteze la vechea lui viaţă, care îi părea străină. Singura motivatie de a rezista cu bine era gândul la Paloma şi la copilul lor nenăscut.
Însă tabăra fusese curăţită de trupele speciale și Lupul apucase să fugă, nu înainte de a se răzbuna pe Pablo, iar răzbunarea lui a fost cumplită, inumană: şi-a împuşcat propria soră în cap, ştiind cât de mult o iubea Pablo. Iar Pablo, pe numele lui real Marshall Everett, a fost devastat când a aflat! Îl mai însufleţea doar gândul răzbunării!
În urma evaluării psihiatrice, Marshall a fost încadrat la Pentagon într-o funcţie administrativă, nefiind considerat pregătit să se întoarcă la misiunile sub acoperire. Nemaigăsind nici o motivaţie de a se bucura de viaţă, Marshall funcţiona ca un robot, nefăcându-şi nici un prieten sau prietenă, neatașându-se de nimeni. Între timp, a aflat că Raul a fost ucis în timpul unui raid, aşa că nici răzbunarea nu-l mai motiva.
Marshall nu se simţea nici uşurat, nici împăcat. Văzând cum starea lui se degradează pe zi ce trece, Bill Carter, agentul care îl retrăsese din misiunea din Columbia, a văzut o oportunitate atunci când serviciul de pază prezidenţial a rămas pe neaşteptate fără doi agenţi principali. A tras nişte sfori şi a făcut tot posibilul să-l transfere pe Marshall acolo pentru şase luni, putând prelungi ulterior perioada.
”- Am un tip care se plictisește de moarte la birou la Pentagon, îi spuse Bill prietenului său din Serviciul Secret. E deosebit de talentat ca agent sub acoperire. L-am trimis în Ecuador și în Columbia șase ani, dar s-a implicat prea mult (…) Nu s-a întors acasă decât pe jumătate. Avea o iubită acolo. Ținta noastră a împușcat-o la câteva ore după plecarea lui. Devine o epavă sub ochii mei. Nu știu ce naiba să mă fac cu el. ”
Marshall a acceptat, lipsit de entuziasm, dar dornic de orice schimbare l-ar fi scos din rutina actelor, pe care nu o suporta.
În continuare, vom arunca o privire în culisele vieţii la Casă Albă. Cuplul prezidenţial era foarte unit, iar cei doi copii ai lor erau adorabili: un băiat de opt ani şi o fetiţă de patru. Aceştia vor fi cei care, cu drăgălăşenia lor, îl vor scoate treptat pe Marshall din carapace.
Au trecut astfel câteva luni şi, cu toate că i s-a propus să rămână în continuare în serviciul preşedintelui, Marshall își dorea să se întoarcă la misiunile din teren, pentru care era calificat. Toate planurile se schimbă însă odată ce a însoţit familia preşedintelui la un eveniment legat de inaugurarea unui spital, iar un atentat complet neaşteptat, a avut urmări tragice pentru el. A reuşit să alerteze ceilalți agenţi şi să o apere pe prima doamnă şi pe fetiţă, dar preţul plătit a fost…braţul lui stâng, pe care nu-l va mai putea folosi niciodată, fiind împuşcat în el. Aşadar, adio misiuni! Neputincios, Marshall se vede pensionat pe caz de invaliditate. Câte palme mai putea primi de la viaţă?

Realizează că pentru a putea să-şi ducă existenţa mai departe, trebuie să o ia de la capăt, în altă parte, şi începe să-şi caute o locuinţa. În urma câtorva căutări pe internet, s-a hotărât asupra unui apartament la Paris. Părea o opţiune potrivită şi îl atrăgea ideea de a se muta acolo, unde nu cunoştea pe nimeni.
Şi totuşi, nu s-a mutat singur în apartament! Un anunţ i-a atras atenţia, şi a fost ca ceva predestinat:
Apoi găsi un anunţ care suna atât de ridicol că îl citi în întregime zâmbind. Cineva dădea spre adopție un ogar în vârstă de un an pe nume Stanley. Marshall intră pe site-ul proprietarului și văzu o fotografie cu câinele. Arăta foarte deprimat, cu blana negru cu roșu, o față posacă și zece mii de riduri. În vâltoarea aceleiași nebunii pe care o trăise atunci când se hotărâse să se mute la Paris, Marshall îl sună pe proprietar”.
A două zi, era fericitul proprietar al lui Stanley.
Nu-și dăduse seama până în acel moment, dar se împlineau exact doi ani de când plecase din Bogota, cu inima frântă, îndurerat că trebuia să-i abandoneze pe Paloma și pe copil. Paloma murise în aceeași zi. Iar acum, cu un braț paralizat și un câine, într-un apartament parizian, fără să știe pe nimeni în oraș, Marshall simțea că noua lui viață începuse cu adevărat. Putea în sfârșit să alunge fantomele trecutului și să înceapă să trăiască din nou.”
În cea de-a doua parte a cărții o cunoaștem pe Ariana și tragicele  întâmplările care au avut loc și în urma cărora a ajuns și ea la Paris. Destinul…
Ariana era o tânără frumoasă, cu o viață de invidiat. Era fiica unui influent om de afaceri, Robert Gregory, care o iubea ca pe ochii din cap, mai ales ca se aveau doar unul pe altul după ce mama ei, soția lui Robert, murise în urmă cu un an.
Locuiau la New York. Ariana lucra la o revistă de modă și avea propriul ei apartament, însă se întâlnea cu tatăl ei de doua-trei ori pe săptămână si luau masa împreună. Singura ambiție a tatălui său rămăsese să fie numit ambasador în Anglia sau Franța, scop în care sponsorizate cu o generoasă suma de bani campania președintelui. Însă mult-dorita numire nu a venit. Când își pierduse orice speranță în acest sens, Robert Gregory este contactat de președinte care îi propune să-l numească ambasador…în Argentina!! Țara era nesigură din punct de vedere politic, și, deși tatal său acceptă, Ariana refuză să îl însoțească. În zadar, tatăl sau e de neclintit și o convinge în cele din urmă…
Odată ajunși și instalați la ambasadă, au avut surprinderea de a se acomoda foarte bine. A urmat o perioadă de recepții, întâlniri oficiale protocolare sau mai puțin protocolare, si-au făcut relații, cunoștințe și prieteni noi.
Nenorocirea a venit când Ariana, pe drum spre casă, a fost răpită de un grup de rebeli, în timp ce șoferul ei a fost împușcat în cap. Ca prizonieră, era ținută închisă intr-un fel de ladă, și legată pe deasupra! Singurul care o scotea de acolo, îi desfăcea legăturile, îi dădea apa și să mănânce, era Jorge, șeful grupării, un bărbat destul de carismatic. Toată această „regie” avea un scop precis: sa o facă pe Ariana dependentă de el, să îl perceapă ca pe personajul pozitiv din toată povestea. În acest timp, ceruse pentru răscumpărarea ei 20 de milioane de dolari, care sa ajute cauzei lor. Vorbea despre o nouă ordine mondială, în care lumea va fi a celor săraci și oropsiți, dar armele de care se folosea pentru a-si susține cauza erau crima, violența, răpirile…
“La câteva zile după răpirea Arianei, Jorge părăsi tabăra pentru o zi, iar ceilalţi o închiseră pe Ariana în cutie, lăsând-o pradă zăpuşelii de peste zi. Nimeni nu ştia unde dispăruse Jorge. Dar când se întoarse şi o salva din cutie ştia cine era Ariana. Mersese în oraş că să afle dacă umblau zvonuri despre o femeie din Statele Unite care dispăruse. Fotografia Arianei era în fiecare ziar şi la televizor, ceea ce ce îl făcu să zâmbească. Nu se aşteptase niciodată la un asemenea premiu.
– Deci, eşti fiica unui ambasador, spuse el cu un zâmbet larg. Guvernul tău va face absolut orice că să te recupereze. Spune-mi, Ariana. Tu stabileşti preţul. Cât să cer pentru ţine?
– Atât cât crezi că e corect. Guvernul nu-ţi va da nici un ban pentru a mă răscumpăra. Singurul căruia îi pasă de mine e tatăl meu, spuse încet Ariana, lăsând un pahar gol din mâna. Iar tatăl meu nu are toate bogăţiile de pe lume.
Jorge era singurul care îi dădea de mâncat şi de băut. Ceilalţi nici nu se oboseau. Pur şi simplu o închideau în sicriu până li se întorcea conducătorul.
– Sunt sigur că te iubeşte foarte mult, spuse Jorge, amuzându-se. Cât de mult crezi că te iubeşte? E un om de afaceri? Ariană încuviinţa din cap. Câţi crezi că au murit din cauza lui?
– Nimeni nu a murit vreodată din cauza tatălui meu, spuse solemn Ariana. E un om cinstit.
– Asta spune şi fratele meu despre el. Are un post important în guvern, dar e bogat. Bogătaşii nu sunt niciodată cinstiţi. Într-o bună zi, şi el ne va răspândi mesajul. A început deja să mă ajute. Ştie că am dreptate. Într-o bună zi, va răsturna guvernul asta bătrân şi bolnav şi îl va însănătoşi, apoi va trece conducerea ţării oamenilor care merită să aibă puterea. Oamenii slabi şi bolnavi vor avea în sfârşit pe cineva care să aibă grijă de ei.”
După câteva săptămâni, Ariana, cu creierul complet spălat și cu ideile lui Jorge inoculate adânc în cap, a dezvoltat un puternic sindrom Stockholm, îndrăgostindu-se de răpitorul ei. Între timp, deveniseră iubiți, și era însărcinată, astfel încât, atunci când o echipă de agenți CIA au atacat tabăra pentru a o salva, Ariana s-a luptat ca o leoaică, opunându-se din toate puterile, și trebuind să fie luată cu forța. Privind în urmă, a văzut cum Jorge a murit în ambuscadă, strivit de un copac în flăcări. Șocul i-a înrăutățit starea psihică și a pierdut sarcina.
Nenorocirile nu se opresc aici, iar tatăl ei, în urma stresului generat de răpirea iubitei lui fiice, face un infarct și nu poate fi salvat. A murit totuși împăcat, știind ca Ariana a fost eliberată.
Cartea este scrisă la persoana a treia, gen povestire și expunere de fapte, pe alocuri fiind ca o trecere în revistă a evenimentelor care au loc. Nu are mult dialog și nu sunt redate foarte intens trairile personajelor, astfel încât, deși faptele expuse sunt de un dramatism extrem, am reușit sa rămân oarecum detașată, fără sa fiu atrasă foarte mult în poveste.
În continuare vom fi martorii recuperării anevoioase a Arianei. Mintea ei fusese atât de afectată, încât s-a retras câteva luni la o mănăstire, încercând să-și revină, iar apoi s-a mutat la Paris pentru a se detașa complet de vechea ei viața și pentru a beneficia de un tratament oferit de cel mai bun specialist în deprogramare, care vindeca psihic agenții secreti ținuți mult timp în prizonierat și în izolare. Ședințele au durat un an de zile…
Era singură la Paris si, în afară de Yael – psihiatrul ei – nu cunoștea pe nimeni. Sigura companie era Lily, o adorabila cățelușă pe care o adoptase de la un centru de animale.
„Ancora” care o lega încă de Jorge si de sentimentele pe care le avusese față de acesta si nu o lăsa să își revină complet erau scrisorile de dragoste pe care acesta i le scrisese cât timp o ținea captivă și pe care Ariana le căra cu ea peste tot, în cutia în care le pusese Jorge, alături de jurnalele lui, și le recitea mereu. Jorge a fost un adevărat expert în manipularea mintii ei inocente!
Ariana s-a considerat vindecată în momentul în care s-a simțit în stare să renunțe la cutia cu scrisori. Într-o dimineață, a luat hotărârea să meargă în parcul din apropierea locuinței ei și să le îngroape.
Cartea este structurată în trei părți: povestea lui Marshall până în momentul ajungerii la Paris, povestea lui Ariana până în momentul ajungerii la Paris, iar în a treia parte se pornește din momentul întâlnirii celor doi, care a avut loc a doua zi după sosirea lui Marshall la Paris. A coincis cu momentul în care Ariana îngropa cutia cu scrisori în parcul în care se plimba el cu Stanley. Bineînțeles că i s-a părut ceva ciudat și a început s-o urmărească. Și bine a făcut, deoarece vigilența și flerul lui au salvat viața fetei.
Fusese instruit să observe oamenii și lucrurile neobișnuite, iar tânăra avea ceva ce îl punea în gardă.”
De ce era viața ei în pericol, cine o amenința și cum a reușit Marshall s-o salveze, vă las să descoperiți singuri, ca și despre cum s-a format și a evoluat relația celor doi, pe fondul unor evenimente care le puneau amândurora viețile în pericol.

Dar totul e bine când se termină cu bine…
”Marshall râdea, iar tricoul Arianei era fleașcă și lipit de piele, pentru că spălase câinii. Apoi, fără să se gândească, Marshall se apropie de ea, o luă în brațe, o trase aproape și o sărută. Nu știa cum sau de ce se întâmplase, dar i se părea o acțiune firească. Ariana îl îmbrățișă și ea și îl sărută. Amândoi rămăseseră fără suflu când se opriră.
– Crezi că e o idee bună? Întrebă Marshall cu o voce răgușită printre sărutări.”
Eu cred că a fost o idee foarte bună…
E o carte frumoasă, captivantă și emoționantă. Se citește ușor, iar la final am rămas cu o stare de bine, chiar dacă pe parcurs m-au răscolit întâmplările de-a dreptul dramatice prin care au trecut cei doi.

litera

Mulțumim Editurii Litera pentru cartea oferită pentru recenzie.
Cartea poate fi comandată pe site-ul Editurii Litera, pe libris.ro, elefant.ro, librarie.net sau alte librarii on-line.

About Author

24 de comentarii

  1. O Doamne! Superba recenzie! M-au trecut fiorii in timp ce am citit-o. Sunt bucuroasa ca am cartea, pe care sper sa o citesc curând!

  2. Balan Daniela on

    am foarte multe carti ale autoarei si imi place mult cum scrie ! coplesitoare si tentanta recenzia,felicitari <3

Lasă un răspuns