Sub un cer sângeriu de Mark Sullivan, Editura TREI – recenzie

15

Sub un cer sângeriu 

(Beneath a Scarlet Sky – 2017)

Mark Sullivan

Editura TREI

Colecție: Fiction Connection

An apariție: 2018

Nr.pagini: 607

Traducere: Laura Karsch

Un roman inspirat din fapte reale
USA Today si #1 Amazon Charts bestseller
Goodreads top 20 most-read books 2017
Finalist Goodreads Choice Award, Historical Fiction
Mark Sullivan a scris 18 romane, printre care celebra serie Private – bestseller #1 New York Times (împreună cu James Patterson). Cărțile sale au fost recompensate cu nenumărate distincții, printre care New York Times Notable Book și Los Angeles Times Best Book of the Year.
A crescut în Medfield, Massachusetts și a absolvit Hamilton College cu o diplomă în literatura engleză, înainte de a lucra ca voluntar în cadrul Trupelor de Menținere a Păcii din Nigeria. La întoarcerea în Statele Unite a absolvit Medill School of Journalism din cadrul Northwestern University și a început o carieră în jurnalismul financiar, politic, apoi în cel de investigație. Un mare pasionat de schi și aventură, locuiește cu soția sa în Bozeman, Montana.
Bazat pe o poveste adevărată, Sub un cer sângeriu de Mark Sullivan vorbește despre curajul incredibil și rezistența unui tânăr în timpul uneia dintre cele mai întunecate perioade din istorie.
Pino Lella nu are nimic de-a face cu războiul sau cu naziștii. Este un adolescent italian obișnuit – pasionat de muzică, mâncare și fete –, dar sfârșitul inocenței sale e aproape. Când casa părinților săi din Milano este distrusă de bombardamentele Aliaților, Pino se alătură unei rețele clandestine care îi ajută pe evrei să se refugieze traversând Alpii din Italia către Elveția și se îndrăgostește de Anna, o văduvă frumoasă, cu șase ani mai mare decât el.
Încercând să-l protejeze, părințîi îl obligă pe Pino, acum în vârstă de optsprezece ani, să se înroleze în organizația germană Todt, care opera în spatele frontului. După ce Pino e rănit într-o misiune de apărare a gării din Modena, este recrutat că șofer personal al generalului Hans Leyers, omul de încredere al lui Adolf Hitler în Italia, unul dintre cei mai misterioși și mai puternici comandanți ai celui de-al Treilea Reich.
Având ocazia de a spiona pentru Aliați din interiorul Înaltului Comandament German, Pino suportă ororile războiului și ocupația nazistă luptând în secret, iar ceea ce îi dă curaj este iubirea sa pentru Anna și promisiunea unei vieți pe care visează că o vor trăi împreună.
Un thriller sau un mystery este o poveste a minții tale. Ca un joc intelectual. Eu am scris „Sub un cer sângeriu” cu sufletul – e cu totul altă experiență, mult mai profundă, copleșitoare. – Mark Sullivan
O poveste incredibilă, minunat scrisă. O carte impresionantă. – James Patterson, scriitor
Un roman istoric remarcabil, cu ritmul alert și incitant al unui thriller… Sub un cer sângeriu este o carte despre care se va vorbi multă vreme. – Book Reporter
Bine documentată, povestea lui Mark Sullivan urmărește destinul unui adolescent obligat să se maturizeze forțat pe fundalul întunecat al celui de-al Doilea Război Mondial. – RT Book Reviews
Drepturile de ecranizare a romanului Sub un cer sângeriu de Mark Sullivan au fost achiziționate de Pascal Pictures, actorul Tom Holland urmând să interpreteze rolul principal.

Sub un cer sângeriu de Mark Sullivan este o carte profundă, cutremurătoare, ce te ține în suspans de la prima filă până la ultima. Nu este o poveste ca oricare alta. Este diferită. Este o experiență unică ce te copleșește jonglând cu emoțiile, sentimentele și trăirile tale. S-au scris multe cărți despre Al doilea Război Mondial și ororile sale. Și aceasta este o astfel de carte. De ce este totuși diferită? Pentru că trăiești povestea prin ochii lui Pino Lella, un tânăr adolescent de 17 ani, la început de drum, cu vise și speranțe în ciuda vremurilor tulburi, nevoit să se maturizeze timpuriu. Pentru că este povestea mai puțin spusă și știută despre ocuparea Italiei de către naziști și despre curajul unor necunoscuți, tineri sau vârstnici, din cadrul unei rețele catolice clandestine, de a-i salva pe evreii din Italia.
Avem de toate: dragoste, eroism, curaj, durere, lacrimi, teroare, haos. Războiul este și el prezent dar descris așa cum a fost văzut și trăit de eroul nostru; iar acolo unde amintirile sale erau tulburi sau uitate sau închise adânc într-un locaș al minții, scriitorul a reușit să îmbine armonios realul cu imaginația.
Șocant este faptul că această poveste a prins contur, sub penelul scriitorului Mark Sullivan, într- un moment  tulburător din viața sa, reușind să ofere cititorilor un roman uluitor. Este nevoie să-l citești cu sufletul pentru ca, la final, să înțelegi ceea ce ți-a oferit lectura în sine.
„La începutul lui februarie 2006, aveam patruzeci și șapte de ani și mă aflam în cea mai proastă perioadă a vieții mele.
În vara anului precedent, fratele meu mai mic, care fusese și cel mai bun prieten al meu, murise din cauza alcoolismului. Eu scrisesem un roman care nu plăcuse nimănui, eram implicat într-un conflict de afaceri și mă aflam în pragul falimentului personal.
Singur pe o șosea din Montana, în amurg, am început să mă gândesc la polițele mele de asigurare și mi-am dat seama că pentru familia mea valorez mai mult mort decât viu. (…) Aflat în pragul unei prăbușiri nervoase, mi-am plecat capul și m-am rugat ca Dumnezeu și universul să mă ajute. M-am rugat pentru o poveste, pentru ceva mai mare decât ființa mea, un proiect în care să mă pot cufunda.
Nu o să vă vină să credeți, dar, în aceeași seară, la o petrecere din Bozeman, statul Montana – dintre toate locurile posibile -, am auzit frânturile unei povești nemaipomenite, petrecute în al Doilea Război Mondial și nerelatate până atunci de nimeni, al cărei erou era un băiat italian de șaptesprezece ani.”
Astfel, facem cunoștință cu tânărul Pino care „nu avea decât șaptesprezece ani, 1,85m înălțime și 75 de kilograme, era înalt și slab, cu mâini și picioare mari, un păr care nu se lăsa îmblânzit și suficientă acnee și stângăcie pentru ca nici una dintre fetele pe care le invitase la cinematograf să nu accepte să-l însoțească. Însă lui Pino nu-i stătea în fire să se lase descurajat.
Este un tânăr sociabil, vesel, ușor naiv, iubitor de jazz și fan Rita Hayworth, care privește viața cu ochii adolescentului dornic de aventură, conștient de războiul ce decima o lume întreagă dar încrezător că lui și familiei sale nu li se va întâmpla nimic. Nu avea altă grijă decât aceea de a găsi iubirea, în persoana unei făpturi angelice, minunate. Fără să știe, avea să o întâlnească pe cea care îi va schimba viața, – „o femeie cu păr blond-roșcat și ochi albaștri ca ardezia” –  întâmplător, într-o zi ca oricare alta, zi ce îi va rămâne întipărită în minte și suflet. Dar până la a-și trăi iubirea, era cale lungă și anevoioasă.
În ciuda încrederii că războiul se va duce departe de Milano – orașul de baștină – într-o zi, oarecare, încep din senin bombardamentele. Este primul șoc pe care îl are, este prima dată când se confruntă direct cu teroarea, frica. Din acest moment, va trăi zile în șir înconjurat de „ploaia de obuze” venite din cer.
„Avioanele Aliaților veniră deasupra orașului Milano aproape seară de seară, tot restul lunii iunie și până în iulie 1943. Clădire după clădire se prăbușeau, ridicând un praf care tălăzuia deasupra străzilor și zăbovea în aer încă mult timp după ce soarele răsărea roșu – sângeriu și dogorea necruțător, parcă pentru a spori nenorocirea acelor prime săptămâni de bombardament.”
Rămași fără casă, distrusă în urma bombardamentelor, familia lui Pino decide ca acesta să plece în munți, la părintele Re care coordona o tabără – Casa Alpina – „în Alpi, la nord de Lacul Como.” Aici, Pino are parte, fără să știe, de primele lecții de supraviețuire, responsabilitate și asumare a acțiunilor sale, sub îndrumarea părintelui, cel care îl pregătește pentru viitor, pentru vremuri mult mai grele dar și riscante. Acesta nu primește mai multe explicații ci doar sfatul „să aibă credință și să fie cu ochii în patru„. Despre ce să fie vorba? De ce tot acest mister? Părintele Re este conștient că orice scăpare și cea mai mică greșeală poate avea drept rezultat arestarea și apoi condamnarea la moarte atât pentru el cât și pentru cei aflați în grija sa. De aceea, menține tăcerea și face tot posibilul să îl pregătească pe Pino pentru ceea ce va urma. 
„- Părinte, de ce fac eu toate acestea?
     Preotul îl scrută și apoi spuse:
  –  Încerc să te fac puternic. S-ar putea să ai nevoie de asta în următoarele luni.”
Dacă la început nu înțelege ce înseamnă toate „testele” la care este supus deși le duce până la capăt cu tărie și încredere, într-un final Pino află adevărul din spatele acestor încercări, unul crunt și dureros. Astfel, află despre persecuția poporului evreu dar și a altor categorii de persoane și eliminarea lor din dorința de „epurare a rasei umane” pentru crearea unei Germanii Mari, așa cum și-o doreau naziștii. Părintele Re contribuie la salvarea acestor vieți, atât cât se poate, conștient fiind că nu toți pot fi ajutați.
„- Acum două săptămâni se ascundeau într-un hotel din Meina peste cincizeci de evrei. Colonelul Rauff, șeful Gestapoului din Milano, a trimis după ei trupe SS. I-au găsit pe evrei, i-au legat de mâini și de picioare și i-au aruncat în Lacul Maggiore, unde i-au împușcat cu mitralierele.
Lui Pino i se strânse stomacul.
– Ce? De ce?
– Pentru că erau evrei.
Pino știa că Hitler îi ura pe evrei. Cunoscuse și italieni cărora nu le plăceau evreii și care spuneau despre ei lucruri denigratoare. Dar să-i ucizi cu sânge rece? Doar pentru religia lor? Depășea orice barbarie.
– Pur și simplu nu înțeleg.
– Nici eu, Pino. Dar acum e limpede că evreii italieni sunt în mare pericol.”
Surprinzător – sau poate nu! – Pino dorește, fără urmă de îndoială, să ajute și el la salvarea evreilor din Italia. Acum totul îi era clar. Toate acele drumuri făcute, de cu noaptea-n cap până seara târziu, aveau menirea de a-l familiariza cu trasele pe care erau duși evreii pentru a trece în Elveția.
Din acest moment, pentru eroul nostru începe o nouă etapă a vieții sale. Din păcate, va fi una pe cât de tumultoasă pe atât de crudă. Dar, este împăcat cu sine. Este, oarecum, fericit. În sfârșit, are un scop, se simte util, are o responsabilitate uriașă de care este conștient și și-o asumă. „El purta răspunderea pentru ei. Dacă ei mureau, era vina lui.” 
Este atât de trist să vezi cum oameni, care odată aveau o viață, un trecut, își pun cu înverșunare, durere și furie, ultima speranță în mâinile unor necunoscuți, – tineri precum Pino, fratele său Mimmo și mulți alții, practic copii aflați la început de drum – , se simt atât de recunoscători, atât de fericiți, de parcă s-ar fi născut a doua oară. Ți se frânge inima când stai să te gândești sau să-ți închipui că puteai fi tu în locul lui Pino sau în locul acelor suflete nevinovate, neîndreptățite de soartă. Este înduioșător până la lacrimi să vezi, cu ochii minții, cum aceste suflete încearcă să spună „mulțumesc” , un simplu cuvânt dar care exprimă atât de multe. Uneori nici nu este nevoie de cuvinte. Este suficient un zâmbet, o îmbrățișare, chiar și un simplu acord de vioară.
„- Să fii de-o mie de ori binecuvântat, băiatul meu, că m-ai învățat să zbor, spuse ea. N-am să uit asta câte zile oi avea.
Pino zâmbi larg și își simți ochii umezi.
 – Nici eu n-am să uit.
 – Nu pot să fac nimic pentru tine? întrebă ea.
Pino dădu să spună nu, dar privirea îi căzu pe cutia de vioară.
 – Cântați-ne ceva, până ne înapoiem în Italia. Muzica dumneavoastră ne va ridica moralul  pentru lungul urcuș cu schiurile.
…..
 – Ce vreți să ascultați?
……
 – Nessun dorma, spuse Pino. Nimeni să nu doarmă.
 – Aria asta pot s-o interpretez și în somn, dar ție am să ți-o cânt con smania, spuse doamna Napolitano cu lacrimi în ochi. Haideți, plecați. Prietenii vechi nu-și iau rămas bun.”
Deși timpul trece cu repeziciune iar Pino este complet acaparat de misiunile de salvare care devin tot mai riscante pe zi ce trece, nu încetează, nici o clipă, a se gândi la Anna – fata misterioasă care i-a subjugat sufletul – simțind în adâncul sufletului că într-o zi o va reîntâlni și vor putea avea un viitor împreună.
„Știa că era o nebunie să se gândească la ea. Nu stătuseră decât trei minute de vorbă și nu o mai văzuse de aproape patru luni, în afară de aceasta, îi trăsese clapa. Și totuși avea încredere că o va revedea. Anna devenise fantezia de care se agăța el, o poveste pe care și-o spunea ori de câte ori era singur sau nesigur de viitorul său.”
Avea să o reîntâlnească pe frumoasa Anna? Da, dar conjunctura va fi una tristă, dramatică.
Datorită contextului politic tot mai tulbure, Pino este nevoit să se întoarcă la Milano, la rugămintea tatălui, neștiind că ceea ce va urma îi va zdruncina întreaga existență, îl va marca pentru întotdeauna. Va trăi momente de groază, va fi martor tăcut la orori de neimaginat, va trăi evenimente desprinse parcă dintr-un film de groază în care el este personajul principal, ba chiar unul negativ. Sufletul lui cunoaște furie, groază, teroare, neputință și vinovăție pentru fiecare acțiune sau pasivitate, pentru fiecare cuvânt sau gând.
Riscă să fie recrutat forțat în armata fascistă și trimis ulterior pe front, de aceea familia lui – părinții, unchiul și mătușa – îi propun să se înroleze de bună voie iar ei vor avea grijă să fie trimis undeva aproape de Milano, unde riscul nu era foarte mare. Forțat de împrejurări și cu inima îndoită, se înrolează în organizația germană Todt care opera în spatele frontului devenind astfel victimă dar și călău al propriei neputințe. Sentimentul de vinovăție nu îl va părăsi nicicând.
„Vorarbeiter Lella ajunsese să nu prea mai aibă încredere în planul pe care-l avea Dumnezeu cu el. Și acum, când intră în gară, încă mai spumega de furie din pricina situației imposibile în care se afla. Mama lui îl adusese în această situație. La Casa Alpina, Pino făcuse lucruri care contau, lucruri bune și drepte, dăduse dovadă de curaj călăuzind fugari, indiferent de riscurile personale. De atunci viața lui însemnase instrucție, o serie nesfârșită de marșuri, exerciții fizice, ore de germană și alte lucruri fără folos. De fiecare dată când se uita la svastică, îi venea să și-o smulgă de pe braț și să se ducă în munți să li se alăture partizanilor. „
Printr-un joc crud al hazardului este rănit, iar după spitalizare este trimis acasă, în permisie, unde soarta – încă o dată! – îi stabilește drumul. Îl cunoaște pe generalul Hans Leyers – omul de încredere al lui Hitler în Italia – și ajunge șoferul său personal. Acceptă acest lucru la insistențele unchiului și mătușii care aveau pentru el o misiune mult mai amplă și foarte riscantă.
„Doamne, Pino, Leyers sigur știe unde se află fiecare baraj antitanc, cazemată de beton, mină de teren și fortificație de aici până la Roma. Doar el le-a construit, nu? Sigur că da. Nu înțelegi, Pino? Tu ești acum șoferul personal al marelui general. Vei merge peste tot cu el. Vei vedea ce vede el. Vei auzi ce aude el. Tu vei fi spionul nostru în Înaltul Comandament German!”
Astfel Pino ajunge spion, luptând în secret pentru binele țării, cu teamă și durere în suflet. Totuși nu este împăcat cu el însuși. Duce o luptă aprigă cu propria conștiință. Pe de o parte este conștient de necesitatea acestei misiuni pe care este hotărât  să o ducă  până la  capăt, iar pe de altă parte este măcinat de sentimentul de vinovăție și de rușine față de cei dragi lui – părinții, fratele, prietenii – care îl vor considera un trădător. Dar nu poate vorbi. Prețul plătit, însă, este mult prea mare: pierde dragostea și admirația fratelui Mimmo , pierde prietenia celui mai bun prieten Carletto, simte și vede jenă în privirea tatălui.
„Mimmo părea gata să-l scuipe în față.
– De ce nu lupți de partea Rezistenței, pentru Italia?
Pino șovăi și apoi zise: 
– Pentru că ar trebui să dezertez și asta ar face din mine un dezertor. Iar naziștii îi împușcă pe dezertori, sau n-ai aflat încă?
– Deci îmi spui că ești un nazist, un trădător al Italiei?
– Nu e chiar atât de simplu.
Ba da, țipă Mimmo la el.
…..
– Cine-ar fi crezut? Pino Lella, eschivându-se ca un laș.”
Doamne, câtă durere și furie pot ascunde niște cuvinte!!! Nu îmi pot imagina ce a fost în sufletul eroului nostru la auzul unor cuvinte atât de crude.
Este primordial, însă, să păstreze tăcerea, după cum însuși unchiul său Albert îi va cere.
„- Iartă- mă că ți-o spun verde-n față, Pino, dar nu-mi pasă. Poziția ta e prea valoroasă și delicată ca să riști să o dai în vileag. Va trebui să păstrezi tăcerea deocamdată și să ai încredere că prietenia voastră va reînvia atunci când vei putea să-i dezvălui totul. Vorbesc serios, Pino. Tu ești acum un spion în spatele liniilor inamice. Înghite toate insultele care ți se vor aduce, ignoră-le și rămâi cât mai aproape de Leyers, cât mai mult timp posibil.”
Ironic – sau poate nu! – datorită lui Hans Leyers o reîntâlnește pe Anna. Cum? Aceasta era camerista lui Dolly – amanta generalului – motiv pentru care ajung să se vadă aproape în fiecare zi. Treptat între cei doi se înfiripă o frumoasă poveste de dragoste pe fundalul unor vremuri foarte grele, pline de haos, groază și teroare, amândoi însă convinși și conștienți că aparențele sunt înșelătoare, că fiecare duce un bagaj emoțional în spate, că totul este trecător.
Dacă până atunci reușise să păstreze secretă activitatea sa de spionaj, în fața Annei nu poate. Nu suportă ca aceasta să își formeze o părere proastă despre el cu atât mai mult cu cât iubirea lui pentru ea este din ce in ce mai mare visând la un viitor împreună, la o familie, la copii. Surprinzător, aceasta îl susține și este hotărâtă să îl ajute într-un fel sau altul.
Se pare că generalul Hans Leyers a adus puțină bucurie în viața dragului nostru Pino. Trist, nu?! Dar iubirea este cea care ne ajută să supraviețuim în momente de răstriște. Iar Pino le are din plin.
Misiunea de a-l spiona pe general îl pune în fața unei realități atât de groaznice, obscure chiar, încât dramul de inocență, specifică vârstei, este distrusă. Este martor la orori de neimaginat, este părtaș la crime, furturi, distrugeri în masă. Totul din umbră. În tăcere. De ce toate acestea?
„Când ajunseră mai aproape, furnicile se transformară în oameni, niște oameni dărâmați și cenușii. Cinsprezece mii de sclavi, poate chiar mai mulți, amestecau, cărau și turnau ciment pentru cuiburi de mitralieră și platformă pentru artilerie. Săpau și instalau baraje antitanc pe fundul văii.”
„De când a fost emisă ordonanța privind represaliile aflu în fiecare zi povești despre atrocități. La Sant’Anna di Stazzema, trupe SS au mitraliat, torturat și ars cinci sute șaizeci de persoane nevinovate. La Casaglia l-au împușcat în timpul liturghiei pe un preot în fața altarului său, precum și alte trei persoane în vârstă. Pe ceilalți o sută patruzeci și șapte de enoriași i-au dus în cimitirul bisericii și au tras cu mitralierele în ei.”
Pino crede că a văzut destule, simte că nu mai poate rezista, că totul este prea mult și într-o zi va claca. Este posibil așa ceva? Da, se poate! Dar nu o va face. Nici măcar atunci când asistă – tot din umbră – la execuția unui prieten drag – Tullio – . Este împietrit de durere. Nu are nici o reacție. Este ca un mort viu.
„- De fiecare dată când un partizan comunist ucide un soldat german sau un soldat din armata de la Salo, pedeapsa va fi aplicată neîntârziat și fără milă.
În piață se lăsă tăcerea, nu se mai auzeau decât murmurele celor cărora nu le venea să creadă ce se întâmpla.
Unul dintre deținuți începu să țipe la fasciști și la plutonul de execuție.
Era Tullio.
– Lașilor! tuna Tullio. Trădătorilor! Faceți munca murdară a naziștilor și vă acoperiți fețele. Sunteți o gloată de…
Pistoalele mitraliere deschiseră focul și-l răpuseră pe Tullio primul. Sub impactul gloanțelor, prietenul lui Pino zvâcni înapoi și se prăbuși apoi neînsuflețit pe trotuar.”
Ar fi putut face ceva pentru a-și salva prietenul? Nu! Ar fi sfârșit sub bătaia gloanțelor ca mulți alții. Există alinare pentru o durere atât de mare? Da, există! Ea vine în timp și trebuie să o accepți.
„Nu poți duce în cârcă problemele lumii. Trebuie să găsești puțină fericire  în viață, iar cu restul să te descurci cum poți.
…..
Cel mai bine e să plângi după oamenii pe care i-ai iubit și pierdut, dar după aceea să-i primești cu drag și să-i iubești pe oamenii noi, pe care ți-i scoate viața în cale.”
Înțelepte cuvinte! Iubita Anna este cea care îi oferă alinarea de care avea atât de mult nevoie. Dragostea este miracolul din viața lui.
Este oare posibil ca acest miracol să dăinuie în viața lui Pino? Într-un moment teribil și terifiant, descris cu multă emoție, patos dar și cruzime, atunci când Milano este dominat de haos, când italienii luptă împotriva italienilor,  Pino este pus în fața unei alegeri: viața sau iubirea. Citind despre acest moment, despre lupta pe care a dat-o eroul nostru cu sine însuși m-am simțit cuprinsă de groază, durerea mi-a pus stăpânire pe suflet, m-am simțit ca un mic copil neștiutor. Rememorarea acestui terifiant moment a fost traumatizantă chiar și pentru Pino Pella – adultul din zilele noastre – în condițiile în care timp de șase decenii a păstrat tăcerea. Ca în trecut, și în prezent, eroul nostru dă dovadă de curaj. O adevărată lecție de viață!
Despre ce este vorba și cum ajunge Pino în situația de a face o alegere dificilă, tragică, într-un moment de răscruce în viața sa, vă las să descoperiți singuri citind cartea.
„Revăzu în gând toate evenimentele teribile la care asistase de când venise războiul și în nordul Italiei. Micuțul Nicco, ținând grenada în mână. Tullio în fața plutonului de execuție. Sclavii din tunel. Degețelele care se ițeau din vagonul roșu de marfă, pe Peronul 21. Și acum capetele acelea fără trup, pe stâlpii de gard înzăpeziți.
De ce eu? De ce trebuie să văd eu toate acestea?
Pino avea sentimentul că el și Italia fuseseră condamnați să îndure cruzimi aparent fără limite. Ce nouă brutalitate îl mai aștepta? Cine va mai muri? Și în ce mod oribil?
Toate aceste gânduri negre, dar și altele se învălmășeau în mintea lui. Îl apucă neliniștea, apoi spaima și în cele din urmă panica. Ședea nemișcat, dar respira mult prea repede, era asudat și febril, iar inima îi bătea ca și cum ar urca în fugă un deal.”
Ce se va întâmpla în continuare cu Pino? Ce îi rezervă soarta generalului Hans Leyers? Cum se termină povestea de dragoste dintre eroul nostru și frumoasa Anna? Răspunsurile le veți afla dacă citiți cartea.
Sub un cer sângeriu de Mark Sullivan este o poveste despre curaj și lașitate, despre putere și obediență, despre dragoste și ură, despre război și efectele sale în timp. Este o poveste despre sacrificiu, iertare, speranță și regăsirea de sine.
Lectura este una dificilă datorită ororilor descrise. Cu toate acestea, ești prins în poveste, nu poți lăsa cartea din mână deși doare. Te doare sufletul pentru Pino, tânărul nevoit să se maturizeze prea devreme, pentru Anna  lovită de soartă mult prea devreme, te doare sufletul pentru prietenii lui Pino care au murit răpuși de gloanțe sau care și-au pierdut ființele dragi,  pentru necunoscuții care și-au dat viața pentru viitorul semenilor, ți se frânge inima pentru acele suflete sacrificate pe nedrept, te cutremuri doar citind despre ororile înfăptuite, multe dintre ele neștiute în totalitate nici în ziua de azi.
Cu toate acestea la final rămâi cu sufletul liniștit, cu zâmbetul pe buze, ești recunoscător pentru că trăiești alte vremuri, ești conștient că viața merge înainte în ciuda greutăților și niciodată nu trebuie să îți pierzi speranța.
„Nu știm niciodată ce va urma, ce vom vedea și ce persoană importantă va veni în viața noastră sau ce persoană importantă vom pierde. Viața înseamnă schimbare, schimbare continuă și, dacă nu avem norocul să descoperim comedia din ea, schimbarea este aproape întotdeauna o dramă, dacă nu chiar o tragedie. Dar, după toate câte s-au întâmplat, chiar și atunci când  cerul devine sângeriu și amenințător, eu tot mai cred că, dacă avem norocul de a trăi, trebuie să mulțumim pentru miracolul fiecărui moment din fiecare zi, indiferent cât de imperfect ar fi.”
Te invit să citești această frumoasă carte, să trăiești alături de Pinno și Anna povestea lor de dragoste, frumoasă dar dramatică, să înveți despre lucruri neștiute sau să îți readuci aminte momente tragice din istoria omenirii. Dacă ai bunici în viață, oprește-te o clipă, sărută-le mâna, îmbrățișează-i pentru că asta le va aduce alinare, chiar și acum, după atâția ani de la acele vremuri tulburi. Cu siguranță au trăit vremuri grele, dar poate – și ei, ca și eroul nostru – au preferat să țină închise, într-un loc îndepărtat al minții, amintiri dureroase.

Mulțumim Editura Trei pentru cartea Sub un cer sângeriu de Mark Sullivan oferită pentru recenzie.

Cartea Sub un cer sângeriu de Mark Sullivan poate fi comandată pe edituratrei.roelefant.ro, libris.rolibrarie.netcarturesti.ro, cartepedia.ro

Recenzii Editura Trei

About Author

15 comentarii

  1. Extraordinară recenzie! Felicităr! O carte cutremurătoare și profundă, care te îndeamnă la propriile reflecții… Vreau să o citesc și eu! Mulțumesc pentru recomandare!

  2. O recenzie absolut încântătoare! Minunata!
    Chiar pare o carte deosebita! Un subiect care stârnește in suflet o gama larga de emoții! Se pare ca aceasta carte va fi trecută si pe wishlistul meu. Mulțumesc!

  3. Fratiloiu Dorina Petronela on

    O carte pe care vreau sa o citesc chiar daca e cutremuratoare! Felicitari pt minunata recenzie!

  4. Recenzia este spectaculoasa, asa cum fara indoiala este si cartea. In general, citesc rar carti cu si despre Al Doilea razboi Mondial, fascism si comunism, pentru ca le consider cele mai mari esecuri din istoria plina de esecuri a omenirii, insa din cand in cand o asemenea carte este binevenita ca sa nu uitam ceea ce a fost si sa nu mai permitem sa se repete, daca ar sta macar in puterea noastra, a oamenilor de rand.

    • Mirela Barbălată on

      Mulțumesc, Ana!
      Si eu am evitat astfel de cărți dar aceasta m-a atras in mod deosebit. Are ceva aparte, este sfâșietoare .

  5. Absolut superba recenzia ta Mirela, impresionanta, emotionanta, sensibila si coplesitoare, in ton cu povestea din roman! O poveste cutremuratoare, care te marcheaza, cu siguranta! Felicitari si multumim pentru prezentarea de exceptie facuta acestei carti greu de citit din cauza impactului emotional puternic. Ai transmis la randul tau multa emotie!

    • Mirela Barbălată on

      Multumesc, Oli!
      Da, este o poveste emotionanta si cutremuratoare. La unele pasaje am incercat sa imi imaginez si m-a luat groaza .

Spune-ți părerea!