Suflete în noapte de Kent Haruf, Editura Pandora M – recenzie

16

Suflete în noapte

Kent Haruf

Editura Pandora M

Colectia: Literary Fiction
Titlul original: Our souls at night
Anul apariției: 2017
Traducerea: Paul Slayer Grigoriu
Număr de pagini: 128
Poate că fericirea e mai puțin previzibilă decât nefericirea, dat fiind că ține de libertate. Și întocmai ca libertatea, nu e niciodată singură; nu poate dura la nesfârșit. Dar poate fi adevărată și, în acest roman minunat, ne putem bucura și noi de ea.” The Guardian
Un citat care lasă loc multor întrebări cărora sper să le aflu răspunsul.
Addie Moore și Louis Waters sunt doi oameni în vârstă dintr-un mic orășel de câmpie american, care își duc zilele fiecare în singurătate după ce rămân văduvi și copiii pleacă să-și vadă de viețile lor.
Deși sunt vecini, nu știu mare lucru unul despre celălalt, dar lucrurile se vor schimba când femeia îi propune un aranjament puțin ciudat: să-și petreacă nopțile împreună. Înfruntând prejudecățile comunității, cei doi se regăsesc noapte de noapte și își alungă singurătatea, spunându-și unul altuia povești de viață și legând o prietenie care nu ține cont de vârstă.
Treptat, prietenia lor se transformă în ceva mult mai profund, iar istoria unei iubiri târzii nu se stinge.
O descriere care-mi suscită interesul. Cu adevărat tentantă. O poveste care mă face să cred că iubirea poate apărea în viața unui om indiferent de vârsta acestuia.
„Suflete în noapte” este ecranizat, cu Robert Redford și Jane Fonda în rolurile principale.
Romanul, finalizat de autor în 2014, chiar înaintea morții sale; a fost publicat în 2015 și a fost declarat una dintre cele mai bune cărți ale anului de către THE BOSTON GLOBE.
Pe un ton blând și încărcat de melancolie, romanul lui Kent Haruf, publicat postum, vorbește despre un lucru esențial: profunzimea se află tocmai în lucrurile simple.” THE NEW YORK TIMES
Fermecător… De o simplitate cuceritoare. Un roman șlefuit cu grijă, un ultim dar pe care mult îndrăgitul autor american l-a oferit cititorilor săi.” THE WASHINGTON POST
„Și a sosit ziua în care Addie Moore i-a făcut o vizită lui Louis Waters. Era o seară de mai, chiar înainte de lăsarea întunericului.”
Ei bine, aceasta îi face lui Louis o propunere cu totul și cu totul neașteptată: să-și petreacă nopțile împreună!!! Nu vă ambalați, că nu este vorba de nopți înflăcărate și pasionale! Cel puțin, nu pentru cei doi bătrâni trecuți bine de 70 de ani…
Pur și simplu, celor doi văduvi, singurătatea se pare că le-a venit de hac. Iar Addie îi spune cu simplitate:
” Mă-ntrebam dacă ai vrea să vii pe la mine din când în când să dormi cu mine.
Ce? Cum adică?
Adică suntem amândoi singuri. Am stat așa de prea multă vreme. Ani. Mă simt singură. Mă gândesc că poate și tu. Mă-ntrebam dacă vrei să vii și să dormi cu mine noaptea. Și să vorbim.”
Poate că, de cele mai multe ori, o femeie nu s-ar simți suficient de curajoasă încât să-i facă unui bărbat o asemenea propunere. Sau, poate că, anii de singurătate și-au spus cuvântul, iar Addie își recunoaște nevoia de a dormi cu cineva, de a vorbi cu o persoană care are capacitatea de-a o înțelege; de a fi trecut printr-o experiență asemănătoare… Cine știe? Cert este că, acest început mă face să mă gândesc la o întreagă varietate de întrebări despre psihicul omului și despre curajul de a-ți recunoaște unele nevoi…
Addie este o bătrânică isteață și realistă, care s-a ghidat o viață întreagă după dictonul: ce zice lumea?
Acum, nu-i mai pasă. Pur și simplu își dorește să se simtă ea mulțumită și împăcată cu ea însăși.
„Nu-mi pasă. Vor afla. O să vadă cineva. Vino pe la ușa din față, pe trotuar. M-am hotărât și nu-mi pasă ce crede lumea. Am făcut asta prea multă vreme – toată viața. Nu mai am de gând să trăiesc așa. Dacă vii pe alee pare că facem ceva greșit sau ceva scandalos, de care să ne fie rușine.”
Acest sfat cred că poate fi aplicat în viața de zi cu zi, indiferent de problemă. Deasemenea, Louis este genul de bărbat care-și recunoaște limitele și închistările, fără a părea că își dorește să fie perceput altfel decât este.
Cei doi sunt o pereche formidabilă! Îi îndrăgești tocmai datorită modului lipsit de afectare în care se comportă unul cu altul; a felului lor simplu și direct de a-și exprima opiniile, fără a se teme că interlocutorul poate interpreta totul într-un alt fel…
Acest roman, după cum sugerează și titlul, este mai mult decât povestea a doi oameni singuri, este povestea a două suflete care își alină unul altuia durerea și tristețea singurătății. Este o lecție de viață!
Conversațiile lor simple și pline de sinceritate, îmi demonstrează că cei doi încearcă să se cunoască unul pe celălalt mai bine, să devină prieteni, să aibă încredere unul în altul. Se sprijină și se ajută, își ridică reciproc moralul.
Addie și Louis ne dau adevărate lecții de viață, ne învață să discutăm cu partenerul. Să nu lăsăm unele lucruri să fie interpretate greșit, ceea ce multe cupluri tinere fac. Fie vorba între noi, această carte ar trebui să fie folosită drept materie de studiu pentru cupluri!
„Am crezut că doar spui că nu te simți bine. Că ai hotărât că nu vrei să stai cu mine peste noapte.
Mă temeam că asta crezi. (…)
La ce te gândeai?
La cum o să-mi interpretezi greșit telefonul. Și la cum să-ți explic că vreau să vin în continuare noaptea și să fim împreună. La cum îmi doream acest lucru mai mult decât mi-am dorit orice altceva de multă vreme încoace.”
Singurul neajuns al acestei cărți este lipsa liniuței de dialog… Este puțin cam bulversant acest lucru, dar nu împiedică și nici nu afectează foarte mult, romanul în sine. Pur și simplu, cititorul trebuie să fie puțin mai atent.
O carte care se citește ușor, este un roman interesant despre prietenie, despre prejudecățile celor din jur, un studiu asupra singurătății care, uneori, poate aduce ceva frumos în viața unui om: o companie plăcută și un prieten de nădejde.
„… nu mai vreau să trăiesc așa – pentru alții, pentru ce gândesc, ce cred alții. Nu cred că așa trebuie să trăiești. Nu eu, oricum.”
Povestea a două suflete care-și găsesc echilibrul, a două persoane de vârsta a treia care, își dezgolesc sufletul, pe timpul nopții, unul în fața celuilalt.
„Suflete în noapte” este romanul dezvăluirilor, al scoaterii în evidență a nesiguranțelor, romanul încrederii și al prieteniei; pentru ca, la final, să apară iubirea profundă și adevărată față de persoana care nu s-a speriat de faptul că ți-ai arătat vulnerabilitatea, că ai recunoscut că ai nevoie de un punct de sprijin.

Addie îi povestește lui Louis despre moartea fetiței ei de 11 ani, care a fost lovită de o mașină, despre durerea pierderii unui copil, despre disperare și despre curajul de a înfrunta viața după aceea…
Louis îi recunoaște greșeala imensă pe care a făcut-o când, pentru o perioadă de timp, și-a abandonat soția și fiica pentru o altă femeie… Despre regretele pe care le simte de atunci, atât față de soția lui, cât și față de cealaltă femeie.
„Păcatul uitării, a zis Louis.
Tu nu crezi în păcate.
Cred în defecte de caracter, cum am mai spus. Astea sunt păcate.”
Un moment ușor amuzant, cel puțin mie așa mi s-a părut, a fost când fiica lui Louis îl ia la întrebări despre relația cu Addie… Au ajuns copiii să-i tragă de mânecă pe părinți!
Dar, atitudinea sinceră și directă a lui Louis m-a impresionat. Faptul că nu-l interesau părerile celorlalți ci doar ale lui și Addie:
„Dar, tati, nu e corect. Nici nu știam că-ți place de Addie Moore. Sau că o cunoști așa bine.
Ai dreptate. Nu o cunoșteam. Dar tocmai de asta mă simt bine. Pentru că pot să ajung să cunosc bine pe cineva la vârsta asta. Și aflu c-o plac și că până la urmă nu sunt chiar terminat.”
Impresionant este momentul în care nepotul lui Addie vine să stea la ea din cauza despărțirii părinților lui. Un moment dureros și înspăimântător pentru orice copil. Teama că va fi abandonat îl fac tăcut și închis în sine, iar noaptea are coșmaruri din care se trezește plângând. Ei bine, Louis și Addie se comportă ca niște părinți cu el. Reușesc să-l scoată din apatia care-l cuprinsese, Ba chiar îi găsesc diferite ocupații și îi stârnesc interesul pentru anumite lucruri. Astfel, micuțul se simte din ce în ce mai bine.
Mi-a plăcut cartea și mă bucur că am avut ocazia să o citesc. Este o poveste de viață impresionantă. Mi-a schimbat anumite concepții și care, m-a făcut să privesc anumite probleme sau aspecte mai în profunzime.
Viața îți oferă de-a lungul ei multe surprize, neținând cont de vârstă sau alte tipare.

Cartea Suflete in noapte de Kent Haruf a fost oferită pentru recenzie de Editura Pandora M

About Author

16 comentarii

  1. Pentru prima data voi spune ca as dori sa vad filmul pentru ca efectiv nu am timp sa citesc cartea.
    Subiectul imi place, iar modul in care ai prezentat cartea ma determina sa imi doresc sa aflu mai multe lucruri.

  2. Imi place foarte mult tot ce ai scris despre aceasta carte, asa ca am trecut-o pe lista de lecturi! Chiar imi doresc sa o citesc! Si filmul ma tenteaza, mai ales cu o asa distributie…

  3. Frumoasa recenzie! Felicitari! Nu stiu daca am sa citesc cartea, dar in mod sigur, am sa vad ecranizarea. chiar imi era dor sa mai vad un film cu Fonda si Redford!

Lasă un răspuns