Sufleul de Asli E. Perker, Editura UNIVERS – recenzie

18

Sufleul (Soufflé)

Asli E. Perker

Editura UNIVERS

An apariție: 2016
Nr. pagini: 304
Traducător: Carmen Scarlet
Asli E. Perker s‑a născut în Izmir. A absolvit Facultatea de Arte și științe în cadrul Universității Dokuz Eylul, orientându‑se apoi spre jurnalism. După ce s‑a mutat în New York în 2001, lucrând o perioadă ca traducătoare și interpretă, a început să scrie ficțiune. „Sufleul” este cel de‑al treilea roman al autoarei, foarte bine primit în Turcia și tradus în șase limbi.
Mamele sunt niște bombe cu ceas care stau ascunse în fiicele lor. Până la urmă, tot explodează“, spune unul dintre personajele feminine ale acestui roman. Trei personaje care trăiesc în Istanbul, New York și Paris se confruntă cu mari probleme. Singura alinare și rațiune de a‑și continua viața a acestor oameni atât de diferiți o reprezintă gătitul. Sufleul este povestea lor, scrisă cu empatie și umor.
„Centrul pământului nu este un cristal uriaș; este bucătăria din fiecare casă.“ – Asli E. Perker, Sufleul
„Ceea ce face romanul lui Aslı E. Perker atât de deosebit este faptul că este capabilă să povestească cele mai mari tragedii fără să exagereze sau să spună cât de teribile sunt. Suferința și cele mai profunde slăbiciuni ale ființelor omenești pot fi relatate cu atâta grație. Citiți cartea asta.“  – Milliyet Newspaper
„O carte delicioasă în toate sensurile.“ – Daily Mail
Sufleul” de Asli E. Perker este un roman contemporan care abordează subiecte dure, actuale, caracteristice în anumite proporții vremurilor în care trăim, vremuri în care oamenii duc vieți de multe ori artificiale, fără să contemple momentul prezent și fără să trăiască de fapt conștienți de importanța acestui moment, atât de volatil.
Sufleul este un preparat culinar dificil, care presupune multă muncă și răbdare pentru a fi reușit. El simbolizează aici drumul către perfecțiune, dorința oamenilor de a reuși, de a fi creatorii unui experiment, de a găși acea satisfacție care să le aducă împlinirea.
Cei trei protagoniști ai romanului nu au nicio legătură între ei.
Lilia trăiește lângă New York. La vârsta de 62 de ani este nevoită să îl îngrijească pe soțul său Arnie, lângă care a dus o existență anostă, în condițiile în care cei doi copii ai lor adoptați, acum mari și la casele lor, îi ignoră și îi evită. Arnie a suferit accidente vasculare care i-au afectat capacitățile și trebuie să fie în permanență îngrijit de Lilia. Aceasta, originară din Filipine, a fost considerată în tinerețe o frumusețe exotică, cu talent și perspectivă în artele plastice, dar a abandonat acest drum pentru o viață tipică de americancă din suburbii. Acum, își caută refugiul în bucătărie, unde gătește pentru chiriașii pe care este nevoită să îi găzduiască, din cauza cheltuielilor mari cu tratamentul lui Arnie. Alături de ei, își găsește o brumă din spiritul care ar trebui să anime un cămin.
„Își prepară sufleul fără să își dea seama că din paginile cărții plutea către mintea ei cea mai importantă lecție de viață. Zăbovi mult timp cu bătutul ouălor, lăsând o mulțime de idei să-i cutreiere prin cap, fără să le întrerupă. Apoi amestecă albușurile și gălbenușurile cu grijă. Când totul fu gata, băgă vasul ei de porțelan pentru sufleu la cuptor, ca să-l scoată după exact douăzeci și patru de minute. Nici măcar cu o secundă mai devreme sau mai târziu”.
Marc, un parizian pasionat de benzi desenate care deține o galerie, își pierde pe neașteptate soția, cu care era căsătorit de 22 de ani. Acest moment îi dă peste cap existența, care fusese până atunci trăită prin filtrul Clarei. Nu își pierde doar ființa iubită, ci chiar întreaga temelie a modului său de viață. Pentru el, bucătăria este o cale de a se regăsi și de a-și reconstrui un nou parcurs.
„Cu fiecare minut care trecea, înțelegea și mai bine cum la cuisine programează viața unui om. Cum îi împarte săptămâna în zile. Ea îl împinge de la spate, ca o bună și veche prietenă, să-și ia viața de la capăt. Ea nu-l lasă să-și plângă singur de milă. Bucătăria nu are timp să se oprească, să se gândească, să plângă. Oamenii se întorc mereu în brațele ei când vine vremea. Îi cer ajutorul, se odihnesc la pieptul ei și se spală pe față cu apa pe care le-o dă. Așa că ea trebuie să fie pregătită; trebuie să aștepte teafără și nevătămată și să le dea copiilor ei o bucată de pâine când sosesc. Bucătăria înseamnă sânul mamei, mâinile unei persoane dragi și centrul universului”.
Ferda trăiește la Istanbul și are o familie iubitoare. Mama sa, care i-a fost mai mult povară încă din tinerețe face o fractură de șold, iar starea ei evoluează treptat către demență. Ferda trebuie să lupte cu sine însăși pentru a găsi acel echilibru care să-i permită să păstreze familia unită. Bucătăria este sanctuarul de unde își extrage forța necesară.
„Pentru Ferda era o experiență specială să meargă în piața de zarzavaturi. Mersul de la o tarabă la alta însemna câte un scurt drum către acele sate mici pe care nu le vizitase niciodată. Găsea ce căuta doar luându-se după mirosul care-i stăruia în vârful nasului și se simțea foarte inspirată de culorile fructelor și legumelor. După părerea ei, o farfurie trebuia pregătită la fel de minuțios ca și natura moartă care urmează a fi pictată. Sarmalele în frunză de viță trebuie să fie lucioase ca și cum ar fi poleite; pătrunjelul trebuie să pară viguros. Armonia gusturilor, pe de altă parte, trebuie să se asemene cu o simfonie unică.Nici un ingredient nu trebuie să pătrundă la întâmplare într-o mâncare. Toate trebuie să servească un scop.”
Fiecare dintre cei trei protagoniști cumpără la un moment dat o carte despre sufleuri și își dedică o bună parte din timp pentru obținerea unui rezultat mulțumitor. Majoritatea încercărilor se soldează însă cu eșecuri, similar cu încercările lor de a regăsi drumul pe care să îl urmeze în continuare.
Personajele nu sunt deloc idealizate, sunt arătate în complexitatea lor, cu un tumult de gânduri și sentimente mai mult sau mai puțin armonioase. Ei sunt exponenții oamenilor moderni puși în situații dificile, față în față cu boala și moartea, cu propriile lor temeri și regrete dar și cu dorința de a îndrepta erori și de a își contura poate o cale nouă.
Vatra a fost dintotdeauna un simbol al stabilității, al acelei baze de la care se poate porni, la care omul obosit de vicisitudini se întoarce pentru a-și încărca bateriile.
Autoarea nu ține nimic sub preș, intrând în gândurile protagoniștilor și permițând cititorilor să fie martorii acestor introspecții, a acestei sincerități brutale. Cartea îndeamnă la autocunoaștere, la a fi atenți cu noi înșine, a ne acorda atenție, a ne urma instinctele cele bune, constructive și a nu ne risipi în acțiuni fără rost. E un îndemn de a rămâne centrați, încărcați cu forță vitală.
Fiecare poate găsi în rândurile cărții, printre alegorii culinare rafinate, motiv de contemplare și de a extrage anumite învățături. Până la urmă, lucrurile simple sunt acelea care ne echilibrează, ne dau încredere și motive pentru a merge mai departe. Ne datorăm nouă înșine această prospețime, pentru a putea fi sprijin și pentru cei din jur.
Condiția umană este, în mare măsură, subiectul principal al romanului. Trimiterile culinare sunt absolut delicioase și fără îndoială că nu puteți rămâne imuni la asaltul lor. Fiți siguri că aveți ceva bun prin zonă în timpul lecturării, vă va prinde bine.
Fragment:
“Lilia se trezi ca să ia de la capăt aceeași viață, și de ziua ei, încercând să-și șteargă din minte numărul șaizeci și trei, cobora scările în timp ce scârțâitul genunchilor ei se amestecă cu scârțâitul treptelor. Pe când îl însoțea pe Arnie la baie se gândea că nu va mai primi florile pe care i le oferea el în fiecare an. Copiii n-o mai sunaseră de ani întregi că s-o felicite și nici anul acesta nu aveau să sune. Știa că o vor suna frații și surorile. Ei nu uitau niciodată. Avea să mai lase în urmă un an cu o conversație telefonică de cinci minute. Lilia se purta de parcă nu i-ar fi păsat, dar, oricât de tare ar fi îmbătrânit, îi păsa de ziua în care se născuse. De ce altceva mai avea să-i pese? Nu-i înțelesese niciodată pe oamenii care-și uitau zilele de naștere. Cei care spuneau „O, chiar e ziua mea azi?” când îi sună. Își dorea să fie unul dintre ei. Astfel telefoanele pe care nu le primea, săruturile care nu i se ofereau și cuvintele care nu-i erau adresate n-ar mai fi făcut-o să sufere.
Arnie părea și mai slăbit în acea zi. Chipul lui palid devenise aproape translucid și cearcănele i se adânciseră. Nu mai avea putere să se sprijine în baston și-și pierduse și voința. Arăta de parcă slăbise cinci kilograme într-o singură noapte, După ce terminară cu treburile de la baie, îl duse pe soțul ei pat și ea plecă la bucătărie. Îl privi pe Kano de la fereastră în timp ce făcea cafeaua. Aproape că-și terminase rugăciunea. Avea să intre în câteva minute și să întrebe: „Nanika atta?”. Iar Lilia avea să răspundă: „Nu prea rău”, încercând să nu arate că și-a pierdut energia și că nu e fericită. Înainte răspundea întotdeauna „Bine” când era întrebată cum se simte. „Bine”, „Foarte bine”, „Binișor”.”

Mulțumim Editura Univers pentru cartea Sufleul de Asli E. Perker primită pentru recenzie

Cartea poate fi comandată de pe edituraunivers.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, librex.ro, dol.ro

Recenzii Editura Univers

About Author

18 comentarii

  1. O recenzie foarte frumos scrisă și o carte deosebită! Felicitări Ana și mulțumesc de recomandare!
    Centrul universului – bucătăria fiecărei case! Îmi place ideea!

  2. Ce recenzie emoționantă! Felicitări! ❤ Mi-a plăcut mult cum ai subliniat ideile, iar citatele sunt foarte inspirat alese. Cred ca mi-ar plăcea această carte, pare plină de înțelesuri profunde și metafore, care te provoacă la propriile reflecții.

Spune-ți părerea!