Tăcerea femeilor de Pat Barker, Editura Pandora M – recenzie

13

Tăcerea femeilor

(The Silence of the Girls – 2018)

Pat Barker

Editura Pandora M

Traducere: Laura Karsch

Nr. de pagini: 336

An apariție: 2019

Pat Barker (n. 1943) a absolvit London School of Economics, unde a studiat istorie universală, și, ulterior, a urmat cursurile Universității Durham. A predat istorie și politică până în 1982. Apoi s-a dedicat scrisului, iar prozatoarea Angela Carter a încurajat-o să-și urmeze cariera literară. Primele sale romane descriu viața femeilor din clasa muncitoare din nordul Angliei.
Cartea ei de debut, Union Street (1982), a fost recompensată cu Fawcett Society Book Prize,
iar următoarea, Blow Your House Down, a fost adaptată pentru teatru de Sarah Daniels, în 1994. În 1983, Pat Barker a apărut pe lista celor mai buni 20 de tineri prozatori britanici, în cadrul unei campanii de promovare inițiate de Book Marketing Council și revista literară Granta.
Trilogia despre Primul Război Mondial, care a început cu romanul Regenerare, publicat în 1991, a fost parțial inspirată de experiența bunicului său, luptător pe front alături de trupele franceze. Regenerare a fost ecranizat în 1997, cu Jonathan Pryce și James Wilby în rolurile principale. Ochiul din ușă, al doilea roman al trilogiei, a câștigat Fiction Prize acordat de The Guardian, iar a treia parte, Drumul fantomă, a fost recompensată cu Booker Prize for Fiction. În limba română, a mai apărut Trilogia regenerării (2009), la Editura Trei.
Când regina Elena este răpită de troieni, grecii pornesc pe mare în căutarea ei, asediind cetatea Troiei. Închisă în tabăra soldaților greci, se află o altă regină captivă, Briseis. Condamnată să i se supună în așternut și să fie sclava lui Ahile, bărbatul care i-a ucis familia, Briseis devine un pion
în jocul amenințător între luptătorii epuizați și plini de frustrare. În secolele care vor urma celui mai faimos dintre
războaie, Războiul Troian, istoria aproape că o va ignora pe această femeie, reducând-o la un detaliu neînsemnat dintr-o poveste sângeroasă ai cărei actori principali sunt niște bărbați însetați de răzbunare – dar Briseis are de spus o cu totul altă poveste…
Cu o scriitura impecabilă, presărată deopotrivă cu momente de frumusețe și teroare, Tăcerea femeilor urmărește destinul unei femei extraordinare și reînvie una dintre cele mai glorioase povești ale lumii antice.
Roman nominalizat la COSTA NOVEL AWARD 2018
Finalist la WOMEN’S PRIZE FOR FICTION
O carte splendidă… E ca și cum Barker ar fi găsit un artefact cu un alfabet încă nedescifrat printre comorile strălucitoare ale epopeii homerice. – The New York Review of Books
O repovestire în cheie feministă, necruțătoare a Iliadei. Barker dă glas furiei lui Briseis, regina captivă. – O, The Oprah Magazine
Aproape homeric în măreția sa. Magistral și impresionant. – The Economist
Vorbind în numele celor care nu sunt lăsate să vorbească, Tăcerea femeilor este o carte pe care o vor citi și generațiile viitoare. – The Daily Telegraph

Ficțiunea istorică este unul dintre genurile mele preferate. Autorii recreează, cu mult talent, atmosfera unor vremuri îndepărtate, bazându-se pe izvoare istorice și fapte pe care societatea noastră s-a construit, an după an, secol după secol, mileniu după mileniu. Ei reușesc prin munca lor să acopere goluri adeseori greu de înțeles din sursele istorice obișnuite, să transforme o înșiruire de date istorice în acțiuni pline de realism, iar personalitățile prăfuite ale vremurilor în oameni care au trăit pe acest pământ, la fel cum trăim și noi acum, care au avut de purtat războaie, de luat decizii, de înfruntat fel de fel de greutăți.
Istoria, se zice pe bună dreptate, este scrisă de învingători. Întrucât cei care purtau, propriu-zis, războaiele, au fost bărbații, ei sunt cei care au scris istoria, cei care s-au ocupat cu consemnarea celor petrecute și cu diversele variante, mai mult sau mai puțin veridice, ale faptelor. Era nevoie deci de un roman scris dintr-un punct de vedere feminin, iar când acesta reflectă un eveniment de amploarea războiului de cucerire a Troiei, rezultatul nu putea să fie decât unul spectaculos, sau un eșec răsunător.
Am crescut citind Iliada și Odiseea repovestite, precum și „Legendele Olimpului”, de Al. Mitru. Eroii de altădată, în frunte cu Ahile și Odiseu, mi-au înflăcărat imaginația, făcând-o să zboare, dar oricum ai privi lucrurile, istoria războiului troian este una dintre cele mai tragice relatări care a coborât din acele vremuri, încărcate de violența care a caracterizat specia umană până în zilele noastre. Deși legenda spune că întregul conflict a fost stârnit din cauza frumuseții și a nestatorniciei Elenei, soția lui Menelau, cea care a fugit cu tânărul Paris și menționează soarta principalelor protagoniste ale întâmplărilor, printre care și Briseis, eroina acestui roman, variantele de până acum s-au centrat pe perspectiva bărbaților implicați în marele război, de o parte sau cealaltă a baricadelor.
Iată că Pat Barker face ceea ce trebuia făcut demult, anume să dea glas unei eroine prinsă în vârtejul ridicat de armata greacă, venită pentru răzbunare, glorie și cucerire, în romanul ”Tăcerea femeilor”. Această eroină pe care o transformă în personaj narator este Briseis, regina din Lyrnessus. Ea este capturată, împreună cu alte femei, după ce cetatea lor este trecută prin foc și sabie de Ahile și mirmidonii săi, iar soțul și frații ei uciși de același Ahile. Devine femeia-trofeu a acestuia, o sclavă aflată la cheremul voinței sale.
Pat Barker recreează cu minuțiozitate atmosfera din tabăra grecească, fără niciun fel de romanțare sau perspectivă de alcov. Femeile capturate, sclavele erau văzute drept bunurile învingătorilor, la fel ca alte bogății, caii sau armurile. Autoarea descrie realitățile taberei fără să îndulcească în vreun fel situația, iar Briseis însăși se întreabă dacă onoarea i-ar fi fost mai mare, alegând să se sinucidă, precum alte rude de-ale sale care s-au aruncat de pe zidurile cetății. Briseis nu a putut însă să facă acest lucru, ea este o supraviețuitoare și a mers înainte, în ciuda a tot ce i s-a întâmplat mai apoi.
Portretul lui Ahile domină clar peisajul narativ, Briseis descoperind treptat multele laturi ale acestui temut dușman, pe care nu îl poate ierta, dar pe care ajunge însă să îl cunoască și să îl înțeleagă mai bine decât crezuse că este posibil. Patrocle este cel care îl umanizează pe Ahile, un fel de glas al conștiinței lui, singurul pe care mărețul războinic îl ascultă. El este și șansa lui Briseis, intervențiile lui Patrocle ajungând să îi facă viața ceva mai suportabilă în tabără.
Autoarea introduce foarte bine în roman toate scenele cunoscute, momentele de maximă încordare, cum ar fi momentul în care, forțat de ciuma ce se abătuse asupra grecilor din răzbunarea lui Apollo, Agamemnon trebuie să o returneze pe Chriseis, sclava sa favorită, cerând în schimb trofeul lui Ahile, pe Briseis.
Acesta refuză să mai lupte până când nu i se va face dreptate, iar fără el și oamenii săi balanța războiului începe să încline în favoarea troienilor, conduși de un alt erou măreț, Hector. Greutatea alegerii stă pe umerii lui Ahile, care însă nu cedează până când Patrocle, cel mai apropiat de sufletul său, piere în luptă. Lovitura cumplită îl face pe Ahile să își caute răzbunarea, ucigându-l pe Hector, eroul Troiei și câștigând astfel un avantaj pentru tabăra condusă de Agamemnon. Acesta este unul dintre cele mai detestabile personaje, din punctul meu de vedere, fapt confirmat încă o dată în paginile acestui roman senzațional, iar răpirea Elenei de către Paris, doar un pretext pentru a cuceri măreața cetate a Ilionului.
Povestirea narată la persoana I alternează cu momente care îl prezintă pe Ahile privit dintr-o perspectivă generală, întărind și completând concluziile și impresiile lui Briseis. El are un statut unic în tabără, fiul unui muritor și al unei zeițe, îndrăgostit de luptă și glorie. Conștient că răzbunarea lui Patrocle va fi ultima sa faptă și că nu se va mai întoarce niciodată la tatăl său, după nouă ani de lupte sub zidurile Troiei, își acceptă soarta și merge înainte cu deciziile sale.
Briseis descrie atât ororile vieții de sclavă, cât și ororile războiului, în general, pentru toți participanții. Soarta bărbaților este să piară în luptă, iar a femeilor să fie reduse la statutul de obiecte însuflețite, aflate mereu la cheremul războinicilor. Unele ajung preferatele acestora, mame pentru fiii lor, altele sfârșesc ca bun de folosință pentru trupe. Suferințele femeilor, ca mame, surori și soții nu sunt cu nimic mai prejos de intensitatea tragică de pe câmpul de luptă.
În concluzie, am descoperit un roman excelent, reflectând o realitate care a existat mereu, cea a femeilor implicate în conflicte, victime colaterale ale naturii beligerante ale bărbaților, de la cele de rând și până la marile regine. Cu toate acestea, neamurile au mers înainte în primul rând datorită femeilor și anduranței acestora, a acelei reziliențe care le-a permis să reziste, să supraviețuiască și să ducă mai departe liniile de sânge, atât ale învingătorilor, cât și ale învinșilor. Un roman de o intensitate remarcabilă, pe care îl recomand tuturor iubitorilor istoriei și mitologiei, fie ei femei sau bărbați.
„Când cânta, lumina faclei îi cădea pe față și atunci îi vedeam urmele ciudate de pe piele. Anumite porțiuni, precum fruntea și obrajii acoperiți de clapele coifului, erau cu câteva nuanțe mai deschise la culoare decât pielea expusă din jurul ochilor și gurii, ca și cum coiful ar fi devenit parte din el, ca și cum i s-ar fi încastrat în piele. Poate exagerez efectul. Îmi amintesc că i-am spus lui Ifis, care, deși a înțeles imediat la ce mă refeream, a zis că ei nu-i atrăsese în mod deosebit atenția. Pentru mine, pielea lui vărgată, ca de tigru, era cea mai remarcabilă trăsătură a lui. Cineva mi-a spus cândva: Nu vorbești niciodată despre înfățișarea lui. Și e adevărat, nu vorbesc, mi-e greu. La vremea aceea Ahile era probabil cel mai frumos bărbat în viață, dar cu siguranță și cel mai brutal, și asta e problema. Cum poți vorbi despre frumusețea unui tigru excluzând ferocitatea lui? Sau despre eleganța unui leopard, fără să amintești viteza lui de atac? Așa era și Ahile – frumusețea și teroarea erau două fețe ale aceleiași monede.”
„Ahile umblă de colo-colo, lovește cu piciorul în tot ce-i stă în cale, și parcă toate-i stau în cale, bineînțeles – cu excepția câinilor, care sunt mai deștepți și se strecoară afară în curte. Nu că n-ar înțelege de ce nu i-a respectat Patrocle ordinele. Uneori, în toiul luptei, există un moment de acalmie, când timpul trece mai lent și țipetele și zarva amuțesc și vezi vinișoarele roșii din albul ochilor unui inamic și știi – nu crezi, nu speri – știi că n-ai cum să ratezi. Momentele acestea sunt rare. În nouăzeci și cinci la sută din timp, războiul e doar o corvoadă istovitoare, sângeroasă, alcătuită din plictiseală și groază, în părți egale, dar la un moment dat revine clipa aceea strălucitoare, când hărmălaia bătăliei se domolește și corpul tău e un stâlp care face legătura între pământ și cer.”

Cartea Tăcerea femeilor de Pat Barker poate fi comandată pe pandoram.ro, elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Pandora M

Recenzii și prezentări cărți istorice

About Author

13 comentarii

  1. familiasimionescuyahooro on

    Oooo, mi-nu-na-ta recenzie, Ana! ❤Excelent ai descris personajele povestii si ne-ai introdus in atmosfera cartii ! ❤Multumesc mult pentru splendida recomandare!❤

  2. Splendidă recenzie! ❤ Sunt convinsă că mi-ar plăcea și mie această carte! Mulțumesc pentru recomandare! ❤

  3. Splendidă recenzie!!!!
    Deși cunosc povestea din copilărie și am văzut filmul de mai multe ori tot îmi doresc să citesc această carte . Mi-a plăcut personajul Briseis și sunt tare curioasă să cunosc povestea din perspectiva ei .
    Mulțumesc pentru frumoasa recomandare!

    • Nu degeaba e una dintre povestile clasice cele mai cunoscute, iar Pat Barker a facut o treaba foarte buna, zic eu, cu aceasta noua abordare. Cu drag!

  4. Intr-adevar o prezentare excelenta ! Felicitari !
    Normal ca citind-o nu am avut in minte decat secvente din film.

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: