Taina stelelor de Dan Claudiu Tănăsescu, Editura Velvet Story – recenzie

Autor: Dan Claudiu Tănăsescu

Editura: Velvet Story

Anul apariției: 2020

Dan Claudiu Tănăsescu își emoționează cititorii cu o poveste țesută de destin și culminată de vicisitudinile vieții, urmări ale unor alegeri și fapte necugetate. „Taina stelelor” este mărturia unor personaje care trăiesc cu speranța în suflet, înșelate sau împlinite de visurile lor. La veghea nopții, soarta lui Virgil Huțanu și a Feliciei se va schimba. Viețile celor doi nu sunt scăpate de tragedie și durere, însă când drumurile li se intersectează doar stelele le mai pot îndura suferințele.
Narată pe perspective, „Taina stelelor” este atât povestea unui cuplu, cât și povestea unui bărbat prins sub influența patimilor și a unei femei cu sufletul răscolit de neșansă și remușcări. Cu o sensibilitate puternică și evenimente marcante, romanul semnat de Dan Claudiu Tănăsescu impresionează până la lacrimi.

“Tramvaiul prindea viteză. Virgil alerga, ținându-se strâns de fierul lustruit. Din când în când, țopăind, căuta să-și strecoare măcar vârful pantofului printre sumedenia aia de picioare încălțate în te miri ce. Erau acolo cizme, bocanci, ghete și șoșoni, ba chiar și niște teniși murdari. Ca la cizmărie, nu alta! I-ar trebui și lui un loc cât măsoară o talpă. Dar nu găsea! De atâta trudă obosise. Deodată, mâinile vlăguite i se desfăcură de pe fierul înghețat, și trupul, ca luat de un vârtej, i se răsuci prin aer. Apoi, cu iuțeală, se prăbuși pe caldarâm. Un picior îi alunecă sub tramvai. Roțile remorcii trecură peste el, retezându-i-l. Se auziră o trosnitură și un țipăt scurt.”

“— Te-aș ruga numai să-mi aduci mâine o sticlă de coniac. 

Fata s-a apropiat de patul lui și, așezându-se pe marginea tăioasă de fier, i-a prins mâna. 

— Virgile, de ce nu te liniștești? Din pricina coniacului ți-ai pierdut un picior. Ai ajuns un infirm. O să trebuiască să porți proteză. Huțanu i-a strâns cu putere degetele firave și-a început să plângă. Hohotea zgomotos, descătușându-se poate de suferința ce se strânsese în el de atâtea zile. Dar mai plângea și din dorința de a o impresiona pe Felicia. Simțea un soi de plăcere să se simtă umilit, dar mai ales să stârnească milă în sufletul fetei.”