Delicatese Literare
Recenzii

Tainele Codrului Sălbatic de Tonke Dragt, Editura Paralela 45 – recenzie

Tainele Codrului Sălbatic

(Geheimen van het Wilde Woud – 1965)

Tonke Dragt

Editura Paralela 45

Traducere din limba neerlandeză de Irina Anton și Alexa Stoicescu

Nr. de pagini: 472

An apariție: 2020

 

CONTINUAREA SCRISORII PENTRU REGE, O LEGENDĂ DIN VREMURI STRĂVECHI VÂNDUTĂ ÎN TOATĂ LUMEA ÎN PESTE 1.000.000 DE EXEMPLARE

Unul dintre cei mai credincioși cavaleri ai regelui dispare. Se pare că s-a dus în Codrul Sălbatic, un loc din care cei mai mulți nu se mai întorc. Cu toate astea, Tiuri pornește în căutarea lui și ajunge față în față cu un dușman nemilos, care pregătește un atac mișelesc împotriva regelui. Cum poate un tânăr de 17 ani să salveze regatul când are de înfruntat o cetate întunecată, o domniță misterioasă și un joc de șah pe viață și pe moarte?

„Atenție! Oricine citește această carte o să uite de tot ce se întâmplă în jur!“ – Die Zeit

„O carte plină de detalii vizuale cinematografice.“ – Irish Times

Acum o vreme vă vorbeam despre „Scrisoarea pentru rege”, de Tonke Dragt, o carte scrisă în anii ’60 care a avut mult succes de-a lungul timpului, iar recent a fost și ecranizată sub forma unui serial de televiziune. Iată că a sosit momentul să aflu continuarea aventurilor lui Tiuri, tânărul care și-a riscat visul de a deveni cavaler pentru a face ceea ce era corect și ale prietenilor săi, cei care i-au fost de mare ajutor în timpul unei călătorii pline de pericole și de suspans.
În „Tainele codrului sălbatic”, regăsim cadrul care a încântat generații de copii și de adolescenți, pe eroii îndrăgiți dar și pe antagoniștii temuți, în frunte cu misteriosul Cavaler Negru cu Scut Roșu, cel care i-a adus pieirea lui Edwinem, unul dintre cei mai nobili cavaleri.
În esență, și aceasta este tot o carte cu și despre cavaleri, despre bătălia binelui împotriva răului, dar de această dată mult mai nuanțată. Dacă în primul volum puteam afirma, fără probleme, că personajele au un traseu destul de clar definit în alb și negru, în eroi și antagoniști, cu puține și rare excepții – un exemplu ar fi Jaro, pe care îl reîntâlnim în acest al doilea volum – iată că aici lucrurile nu mai stau atât de strict, deja zona copilăriei este lăsată, treptat, în urmă, personajele capătă consistență.
Vă reamintesc că regatele create de Tonke Dragt sunt trei: regatul lui Unauwen, aflat la apus, regatul lui Dagonaut, la răsărit și Eviellan, la miazăzi. Primele două regate se cârmuiesc în spiritul unei relative justiții și au relații de bună vecinătate, pe când regatul de la sud are intenții clare de a cotropi regatul lui Unauwen, dintr-un foarte simplu motiv (aici voi da un spoiler din primul volum): domnitorul său este al doilea fiu al regelui Unauwen, Viridian, care nu vrea să accepte că fratele lui geamăn, Iridian, este prințul moștenitor. De aici, conflictul.
Cartea începe într-un ritm alert, atunci când Tiuri și Piak, aflați la Tehuri, domeniul tatălui proaspătului cavaler, decid să plece, la sfârșit de iarnă, să se reunească cu cavalerul Ristridin la castelul acestuia. Ajunși acolo, ei află că Ristridin, trimis să exploreze tainele Codrului Sălbatic de către regele Dagonaut, nu s-a întors precum promisese. Călătorind spre nord, către Islan, împreună cu alți cavaleri, află alte vești îngrijorătoare: se pare că Ristridin, după ce nu aflase nimic suspect în codru, pornise întins către Ținutul Deltei, care ar fi pregătit o ofensivă împotriva regatului lui Dagonaut. La Islan, Tiuri și Piak o întâlnesc pe Isadoro, fiica stăpânului castelului, cavalerul Fitil, o fată încântătoare, care îi cam fură mințile lui Tiuri, deși acesta o poartă în inimă pe Lavinia, fiica seniorului Rafox.
Încă de la primul contact cu Codrul Sălbatic, cei doi tineri simt că ceva nu este în regulă, senzație alimentată și de relatările unui oarecare Quibo Roscovanul, întâlnit la un sat de pe drum. Ei îl reîntâlnesc pe un vechi prieten: Marius, neghiobul de la coliba din pădure, aflat departe de casă și nu din proprie inițiativă. Astfel, când se află despre presupusul atac al celor din Ținutul Deltei, Tiuri și Piak decid să îl însoțească pe Marius către casa lui de la miazănoapte, în loc să plece către răsărit cu ceilalți cavaleri pentru a apăra frontiera. Pornesc așadar la drum, fără să își închipuie magnitudinea pericolului care domnește în vastele păduri de la apus. De aici, se desfășoară o acțiune alertă, înțesată de situații la limită, de întâlniri cu oameni care se transformă din dușmani în aliați sau invers, de mistere și revelații, dezvăluiri care fac din ce în ce mai multă lumină asupra intențiilor unora dintre cei care vor să facă jocurile.
Codrul ascunde nenumărate taine și nu o dată m-am pomenit nevoită să consult harta plasată cu generozitate la începutul romanului, o hartă detaliată a zonei Codrului Sălbatic. La finalul cărții avem și harta din primul volum, cea mare, pentru a reîmprospăta și acele detalii. Adevărul este că autoarea a construit o lume destul de minuțioasă din punct de vedere al descrierii locurilor, diverselor ruine și cetăți vechi din codru, acum locuit nu numai de Bărbații în Verde (care, veți vedea, nu sunt toți bărbați), misterioșii oameni ai pădurii, pe care unii îi consideră mit, dar și de mai recent sosiții cavaleri Roșii și planurile lor ascunse.
Tiuri și Piak continuă să fie eroii întâmplărilor, dar secondați de multe alte personaje, cele mai multe cunoscute nouă din primul volum: neghiobul Marius, Jaro cel imprevizibil, seniorul Rafox și Lavinia, diverși cavaleri, cărora li se adaugă o serie de personaje noi, printre care se remarcă Adelbart și Tehalon. Nu vă voi divulga prea multe despre ei, fiindcă nu vreau să vă răpesc plăcerea de a-i descoperi personal. Totul se dovedește a fi parte dintr-un mare plan malefic, din care face parte, bineînțeles, Cavalerul Negru cu Scut Roșu și pus, de altmineri, la cale de domnitorul cel rău din Eviellan, dornic să capete ceea ce el consideră dreptul său din naștere.
Povestea amintește cumva de universul lui Tolkien, deși aici vorbim de un fantasy medieval unde protagoniștii sunt strict umani, iar magia este absentă, ceea ce nu diminuează cu nimic farmecul firelor epice. Accentul este pus atât pe acțiuni, pe aventurile propriu-zise, cât și pe evoluția personajelor, cu elemente de bildungsroman pentru cei tineri, dar și cu schimbări la nivelul atitudinii unor personaje mature. Chiar și principalul antagonist este construit ca un personaj cu o mare carismă, mai degrabă decât un bau-bau înfiorător, părăsind astfel zona basmelor în alb-negru și începând a croi zone gri pentru personaje și alegerile lor.
Grafica romanului este foarte frumoasă, la fel și coperta. În compania celor două volume, tinerii cititori vor petrece momente minunate.
Vă invit să fiți alături de Tiuri și de prietenii lui și de această dată, într-o poveste care capătă o consistență din ce în ce mai solidă, menită a bucura nu doar pe tinerii cititori, ci pe toată lumea.

„La miazăzi de ei, se întindeau undeva Dealurile Nenorocirii. După spusele Neghiobului, ei fuseseră în Vechiul Conac de Vânătoare.

Tiuri se gândi la Isadoro. Trebui să recunoască în sinea lui că era posibil ca și ea să fi știut mai multe; asta ar explica mai bine atitudinea ei. Căci ea se străduise din răsputeri să-l convingă că nu e nimic în Codrul Sălbatic, dar în același timp îl avertizase. Oftă. Toate erau bănuieli vagi, ghicitori la care nu știa răspunsul. În orice caz, nu Islanul era locul în care să ceară ajutor. Ținta lor trebuia să fie regele Dagonaut însuși, cel ce-l insărcinase pe cavalerul Ristridin să meargă în Codrul Sălbatic.

Neghiobul vorbi iarăși, aproape de urechea lui Tiuri:

– Stăpânul lor, Seniorul și Stăpânul lor locuiește la capătul râului întunecat, spuse el. Sau dimpotrivă, ăla e izvorul? Departe, departe, unde apune soarele. Acolo sunt munți, se spune, iar soarele apune dincolo de munți. Într-o cetate locuiește el, Stăpânul Codrului Sălbatic.”

Cartea a fost ecranizată, pe Netflix

12 Comments

Spune-ți părerea!