Taisia de Violeta Leonte, Ex Libris Universalis – recenzie

Taisia

Violeta Leonte

Ex Libris Universalis

Nr. pagini: 218

Taisia – o carte deosebită, o lectură extraordinară, un roman de actualitate, psihologic, polițist, romantic, cu mesaj, ce oferă teme de gândire și răspunde el însuși la întrebări pe care ni le-am pus fiecare dintre noi, legate de trecerea timpului, de alegeri și asumarea efectelor acestora.

”Mesajul cărții e profund uman. Ne lăsăm prea des ademeniți de o falsă strălucire. Pe marginea frazei semnificative: ”Caracatița avea brațe lungi…”(și , aș adăuga, le are încă) e dator să reflecteze, din când în când, fiecare dintre noi.” (Robert Toma)

V-ați pus vreodată problema că orice decizie sau alegere pe care o faceți are efect asupra celor din jur, efectele acesteia întinzându-se, ca un păienjeniș, uneori ani de zile, neputând prevedea cât, când, și asupra cui? Dacă nu, această carte vă va provoca să o faceți! Dacă te-ai mai întoarce, ai alege altfel?

”Îi plăcea să creadă că piticul aflat în mijlocul ceasului, cu tichia lui caraghioasă, roșie, deja acum învechită de vreme, lovește cu barosul în ritmul secundelor timpului, pe care îl sparge și nu-l mai lasă să se întoarcă niciodată. Pentru că, nu-i așa, timpul spart nu mai poate fi lipit la loc, ca un bibelou. Și oricum, secundele sparte s-ar amesteca, și nu ar mai fi aceleași situații. Timpul aparținând unei persoane, ar ajunge la altă persoană, ca bucățele de timp ce nu i-au aparținut.”

Ca o coincidență, am început să citesc această carte pe 8 octombrie, de ziua Taisiei – personajul principal al cărții, ce își are numele de la Sfânta Taisia, sărbătorită, cum altfel, pe 8 octombrie, toamna…

”Parcă auzea prin tălpi, până sus în vârful capului, toată povestea frunzelor, cântată prin foșnetul provocat de pași…

Era o senzație unică. Nu o povestise nimănui! Cum să povestești că auzi frunza prin foșnet! Și că o auzi prin tot corpul, până sus, în vârful firelor de păr! Și tot așa, în fiecare toamnă! Aștepta Toamna! O iubea! Avea ceva special. Poate pentru că ea, Taisia, se născuse toamna...”

Superbă imagine evocată!

Acțiunea cărții se desfășoară pe mai multe planuri, alternând prezentul cu trecutul și aducând în prim plan poveștile unor personaje ce au legătură cu firul principal al acțiunii, cel din prezent, unde facem cunoștință cu Taisia, o femeie în floarea vârstei (45 de ani), procuror de profesie, căsătorită cu Victor, care este arhitect, având două fetițe minunate și o căsătorie împlinită.

Cartea este foarte bine scrisă, stilul este cursiv, matur, acțiunea bine închegată, povestea foarte captivantă, personajele interesante, inedite și bine conturate, trăirile acestora intense, iar ca impact emoțional e extrem de puternică. Pe mine m-a bulversat, m-a scot din zona mea de confort, dar, deși pe alocuri e o carte tristă – prin prisma destinului unora din personaje – și ne duce într-o zonă neguroasă a societății – lumea moravurilor ușoare și a consumatorilor de droguri – finalul e cu siguranță pozitiv și luminos. Nu obișnuiesc să dau note cărților pe care le citesc, deoarece fiecare carte e prețioasă într-un anume fel, dar dacă aș nota-o, aceasta ar fi categoric o carte de nota 10!

Deschiderea acțiunii către lumea întunecată, către ”părțile urâte, degradante ale vieții” de care se izbește Taisia prin prisma profesiei ei se face prin solicitarea prezenței ei ca procuror la un caz de moarte suspectă: Francesca, o tănără de 19 ani, este găsită moartă în apartamentul ei.

”Pe marginea patului dublu, de mijloc, era întinsă de parcă dormea, o fată tânără. Capul îi era așezat pe mâna stângă, puțin îndoită de la cot, sprijinindu-se firesc pe pernă.”

Facem cunoștință cu această ocazie cu o persoană foarte neplăcută: Tanța Popescu, o codoașă care nu se sfia să-și declare ocupația, ce lucra la barul Mărul de Diamant, condus de un alt personaj dubios pe care îl vom cunoaște ulterior, Gigi Untaru – pe vremuri șef de sală la Intercontinental – un personaj interlop care atunci, ca și acum, se ocupa cu plasarea de ”escorte” feminine bărbaților care și le puteau permite și de droguri, după cum va ieși la iveală în cursul anchetei.

Madam Tanța ”era masivă, mare, parcă fără formă, ca o focă, cu piept mare, ca în caricaturi, cu un păr dureros de roșu la culoare și rărit de atâta vopsit. Ochii îi erau de culoarea ochilor de gâscă cu pungi dedesubt, iar vocea…o doamne, vocea era dogită, ca a unui bărbat care s-a lăsat de fumat și de băut și-i fuseseră atacate corzile vocale.”

Din declarația acesteia, aflăm povestea tristă a Francescăi, fiica unei italience aflate la studii în România, care a fost abandonată de mama sa (”să o crească statul român, căci cu un român o concepuse”) și crescută prin case de copii. Când fata a împlinit 15 ani, ”mama” sa (am pus ghilimele pentru că o astfel de persoană cu greu poate fi numită ”mamă”) a venit și a luat-o în Italia, de unde a adus-o doi ani mai târziu și a vândut-o (nu știm termenii înțelegerii) patronului Mărului de Diamant.

”S-a înțeles cu șefu să danseze. Doar atât. I-a spus să fie cu grijă, că era minoră; dar după ce face optspezece ani, treaba lui, că ea își ea mâna după fiica ei.”

M-a impresionat analogia pe care a făcut-o autoarea cu soarta nefericitei Fantine din Mizerabilii:

” (…) ”societatea” și-a cumpărat o sclavă de la cine? De la foame, de la mizerie, de la frig, de la singurătate, de la părăsire, de la sărăcie? Dureros târg. Un suflet, pentru o bucată de pâine. Mizeria oferă, societatea primește.”

La scurt timp după asta, Taisia este convocată la un nou caz: o posibilă sinucidere într-un cartier select al Bucureștiului. Iar acea adresă, era una pe care nu o putuse uita niciodată – era adresa lui Virgil Draga, iubitul ei Gil din tinerețe, prima și marea ei dragoste. Acum, doctorul Virgil Draga a devenit un ”caz” de investigat…

Amintirile, durerea despărțirii, cea de atunci, și cea definitivă, de acum, năvălesc și deschid ușa reveriilor și a incursiunilor în trecut ale Taisiei. Planurile cărții încep să alterneze între povestea de dragoste dintre Taisia și Gil, doi studenți tineri, frumoși și foarte îndrăgostiți, și prezentul, în care cele două anchete (strâns legate, dup cum veți vedea), își urmează cursul…

Treptele timpului lui Gil s-au oprit aici, cele ale cuplului Taisia – Virgil, cu mulți ani în urmă, dar amintirile, și trăirile, ei asta-i altă poveste, ele au revenit în forță, găsind trepte pe care nu mai trecuse nimeni de mult, și care se cereau – dureros – parcurse.

”(…) momente păstrate în cutia memoriei cu amintiri, scumpe odoare de preț, pe care dacă le scoți te uiți la ele, la fiecare acum ca la o zi perfectă…Numai că atunci, nu știai că sunt perfecte, nu știai în acele momente că atingeai fericirea, că o țineai în mâini, te uneai cu ea! Nu știa nici unul! Nici Taisia, nici Virgil!”

Se pare că ultimele gânduri ale lui Gil s-au îndreptat către Taisia, lângă trupul său neînsuflețit fiind o scrisoare adresată acesteia, dar este luată ca probă în anchetă, Taisia urmând să o poată citi ceva mai târziu. Era curioasă să afle ce nu mersese până la urmă în relația lor, din punctul lui de vedere. Ea avea să-i reproșeze un singur lucru: dependența ilogică și aproape bolnăvicioasă de mama lui, căreia, chiar bărbat adult fiind, nu-i ieșea din cuvânt. Personal, m-a intrigat și uluit această relație aproape patologică de ”netăiere a cordonului ombilical”. Nu vă spun mai multe, veți vedea despre ce este vorba și până unde a putut merge Virgil cu respectarea a cuvântului mamei sale, care era o persoană extrem de răutăcioasă, snoabă și posesivă. Vă las să descoperiți singuri  frumoasa, impresionanta și trista poveste de dragoste din trecut, din care nu lipsesc repere despre care am citit cu nostalgie: viața de student, practicile agricole, vacanțele pe litoralul de atunci…

Revenind la derularea anchetei, acțiunea se bifurcă pe un nou făgaș, cel în care Victoria (Vic), o subalternă a Taisiei este instruită de aceasta să se infiltreze sub acoperire la barul Mărul de Diamant. Aflăm, prin ochii ei, amănunte picante despre viața interlopă bucureșteană, despre fetele ”păsări de noapte”, oficial dansatoare și neoficial escorte plătite. O lume pestriță, despre a cărei existență citim cu neplăcere și mirare. Aici, Vic o va cunoaște pe Julieta, care o va face confidenta ei și astfel, odată cu Vic, vom afla captivanta poveste de viață a Julietei. Foarte interesantă poveste, cu referiri la fapte reale ce țin de conjunctura vremii în care s-a petrecut: până unde se mergea pentru un dosar ”curat” la partid, despre ce implicații avea pe atunci fuga în străinătate și începutul unei noi vieți acolo. Nu vă dau amănunte, le veți afla singuri, dar, din istorisirea acesteia, aflăm despre o altă față a lui Virgil, de care Julieta era la rândul ei îndrăgostită, de ani de zile. Relația lor începuse în Olanda (la trei ani după ce Virgil se despărțise de Taisia), – unde Julieta era stabilită, iar Virgil venise la o conferință medicală – și a continuat, cu întreruperi, ani de zile, până de curând. Între timp, Julieta venise și se stabilise în țară, fiind director la o bancă comercială, dar și o obișnuită a Mărului de Diamant, localul unde Virgil era un personaj important: era furnizorul de droguri al clientelei acestuia!! Virgil, sub adăpostul deplasărilor în străinătate la simpozioane și conferințe medicale, era unul din pionii unei mari rețele de trafic de droguri! Iar Julieta, sub influența lui Gil, începuse și ea să se drogheze. Nu era iremediabil dependentă, avea voință să se abțină perioade lungi, dar recunoștea că drogurile, din păcate, i-au marcat existența.

Noi date, fapte și amănunte ies la iveală, ramificațiile anchetei/anchetelor întinzându-se în cotloane și zone urâte ale existenței umane.  Este vorba despre ambele cazuri – moartea Francescăi, datorată unei supradoze de droguri, și sinuciderea doctorului Virgil Dragu fiind legate într-un mod de neimaginat!

Toate firele pe care le-am urmărit de-a lungul cărții se îmbină în final, ca un puzzle, iar scrisoarea lui Gil va fi una din piesele principale.

Cât despre Taisia, când în final va citi scrisoarea, aceasta va arunca o nouă lumină asupra trecutului, dar, mai ales, asupra prezentului, căci, pe măsură ce întrebări vechi își găsesc răspuns, Taisia reușește să rupă toate punțile care o mai țineau ancorată emoțional în trecut, și are revelația faptului că nici dacă ar putea, n-ar schimba nimic, că, de fapt, sufletul ei pereche a fost și este Victor, soțul ei, pe care îl iubea și o iubea cu o dragoste curată și sinceră, că faptul că te îndrăgostești la prima vedere (cum i se întâmplase cu Gil) nu înseamnă, în toate cazurile, că ți-ai găsit adevărata și singura dragoste. Aceasta se clădește și construiește în timp, piatră cu piatră, devenind indestructibilă.

”Viața a vrut ca Taisia să știe, să cunoască ce s-a întâmplat în mod real cu o ființă care contase atât de mult pentru ființa ei…Acum Taisia se simțea eliberată!”

O carte care mi-a plăcut și m-a impresionat, și pe care o recomand cu mult drag!

Mulțumesc autoarei pentru cartea oferită!

Recenzii și prezentări cărți autori români