Tărâmul morților de Jean-Christophe Grange, Editura Crime Scene Press – recenzie

12

Tărâmul morților

(La terre des morts – 2018)

Jean-Christophe Grange

Editura Crime Scene Press

An aparitie: 2019
Nr. pagini: 576
Traducător: Horia Nicola Ursu
Jean-Christophe Grangé (n. 1961) este reporter internaţional, scriitor şi scenarist. A colaborat cu publicații prestigioase, printre care Paris Match, Sunday Times sau National Geographic. După o activitate intensă în presa franceză şi internaţională a înfiinţat propria agenţie de presă, L&G. În 1991 şi 1992 a primit Premiul Reuter şi respectiv Premiul World Press, două distincţii importante în lumea jurnalismului.
Reportajele realizate de-a lungul anilor constituie o însemnată sursă de inspiraţie pentru cărțile sale. A publicat romanele Le Vol des cigognes (1994), Les Rivières pourpres (1998), Le Concile de pierre (2000), L’Empire des loups (2003), La Ligne noire (2004), Le Serment des limbes (2007), Misèrere (2008), La Forêt des mânes (2009), Le Passager (2011).
Cel de-al doilea roman al său, Les Rivières pourpres/ Râuri de purpură, devine bestseller absolut, cunoscând și o ecranizare de mare succes.
Romanul Tărîmul morților (La Terre des morts) a fost publicat în Franța în mai 2018 și este primul roman de Jean-Christophe Grange care apare la Crime Scene Press.
Două crime cumplite. Același mod de operare – shibari, o străveche tehnică japoneză de legare a prizonierilor.
Comandantul Stéphane Corso se vede nevoit să descindă în lumea tenebroasă a sado-masochismului ca să dezlege misterul. În același timp, trebuie să câștige custodia fiului său după un divorț urât.
Dar ceea ce începe ca o simplă anchetă capătă o amploare pe care Corso nu o prevăzuse. Pentru că suspectul principal nu e un infractor de rând, ci un adevărat geniu, și în artă, și în crimă. Un monstru care vânează de mult timp, așteptând momentul prielnic să lovească o dată pentru totdeauna.
Ancheta îl aruncă pe Corso într-un vârtej negru al violenței și depravării. Într-o lume în care oamenii se desfată în Rău, Binele devine doar o minciună de consolare.
Un roman fascinant și profund, la sfârșitul căruia te așteaptă o lovitură de maestru.
„Grangé reușește să își țină cititorii cu sufletul la gură pe parcursul întrecerii cu moartea a personajelor sale diabolic de captivante.” – Marianne Payot
„Jean-Christophe Grangé a devenit specialist al romanelor thriller la foc automat, în stil american sau norvegian, marca Jo Nesbø.” – Le Temps
„Grangé are întotdeauna o slăbiciune pentru intrigile complexe, personajele cu două fețe, capitolele scurte, un număr mare al locurilor în care e desfășoară acțiunea… Scriitorul știe să construiască eroi negativi și să își tulbure cititorul prin multiplicarea perspectivelor.” – L’Express

Este prima mea întâlnire cu scrierile lui Jean-Christophe Grange și pot să spun că nu va fi și ultima. Autorul, un maestru care stăpânește arta descrierilor și posedă un stil de scriere fluid, schițează în „Tărâmul morților” o intrigă deosebită, o poveste complicată al cărei deznodământ se dezvăluie la final, cu piste false în care nimic nu este ceea ce pare a fi la prima vedere.
Grange expune cu talent atmosfera și cadrele în care se desfășoară acțiunea, purtând cititorul prin Parisul contemporan, în Madridul plin de istorie, prin Canalul Mânecii, în Anglia ploioasă și în Viena plină de farmec, o călătorie extrem de interesantă și intensă care îl are ca personaj principal pe Stéphane Corso, un polițist obsedat de cazurile care i-au fost repartizate.
Grange imprimă în memoria cititorului un protagonist plin de contraste care mi-a incitat curiozitatea, cu trăiri interioare profunde și cu un trecut tulbure, un bărbat veșnic nemulțumit, dur, aflat în mijlocul unui divorț mizerabil a cărui miză este fiul lui. Copilăria lui a însemnat un șir lung de case de copii și familii adoptive, dovedindu-se a fi un inadaptat care a furat, s-a drogat, a fost abuzat sexual, fiind salvat de șefa lui, care l-a obligat să-și termine școala și să se potolească.
Partea întunecată din el, cu rădăcini în copilăria traumatizantă nu numai că a rămas, dar încă  mai iese la suprafață în clinciurile cu fosta soție și cu răufăcătorii. Încearcă să pară ceva ce nu este, se aruncă în acțiuni riscante doar pentru a-și elibera furia și frustrările, ca mai apoi să se simtă plin de vinovăție. Are ritualuri după ce ucide criminali, căindu-se pentru violența ce sălășluiește în el, iar în privința relației cu femeile nu este atras sexual de cele pe care le place, ci de cele care-i incită  dorințele întunecate. Da, Corso nu este vreun puritan și acest lucru îmi place!
„- Nu bei, dar arăți ca un tip care a ieșit de la dezalcoolizare. Nu te droghezi, dar n-o faci fiindcă încă n-ai terminat de eliminat din organism toate drogurile pe care le-ai băgat când erai tânăr. Ești de partea legii, dar s-ar zice că ai ales cariera asta doar ca să scapi de pușcărie. Umorul tău e cel mult involuntar, iar când încerci să agăți pe cineva parcă ai supune-o pe biata femeie la interogatoriu. Rar s-a întâmplat să te văd simțindu-te în largul tău, iar atunci aveai o armă în mână.”
Urmărind firul epic aflăm că Stéphane Corso și echipa lui se ocupă de un caz ciudat, două crime executate la interval scurt cu același mod de operare: stripteuze găsite goale, legate de încheieturile mâinilor și de glezne, mutilate cu incizii făcute de la colțurile gurii până la urechi și legate într-un mod aparte, cu propria lenjerie, o tehnică japoneză veche a legării cu frânghii – shibari.
” -Spuneți că fiecărei modalități de legare conform tehnicilor străvechi îi corespunde o anumită crimă. (…)
– Ce pot să vă spun este că, dacă ar fi vorba de un nod cu semnificație, ar fi vorba de o crimă capitală. În oricare dintre școlile SHIBARI, legarea la spate a mâinilor cu atașarea acestora de glezne este una dintre cele mai dureroase tehnici. Chiar și în prezent, o mulțime de accidente au loc atunci când fanteziile de acest gen nu sunt bine stăpânite.”
Să avem de-a face cu un criminal amator de sado-masochism sau pasionat de bondage? Să fie oare crime ritualice sau demența de a ucide doar prostituate?
Pătrundem astfel în lumea versiunii hard a pornografiei, a sexului extrem, dur, care are ca mijloc de obținere a plăcerii sexuale tortura și mutilarea, o lume populată cu ființe dubioase cu gusturi sexuale mai mult decât ciudate.
Pornind de la zero indicii, Corso devine posedat de aceste cazuri poate tocmai datorită laturii întunecate ce-i stăpânește sufletul, autorul aducând în prim plan un personaj complex, creionat cu forță, împovărat de propriile rătăciri, care „se implică și se impregnează cu personalitatea victimelor și a suspecților”. Protagonistul reușește, prin îndârjirea și insistență cu care anchetează, să schițeze profilul criminalului, un tip de o cruzime extremă, foarte abil, un monstru inteligent care pictează și are drept „modele” pe cei care aparțin lumii prostituției, creând desene dure, violente dar expresive care denotă atât talent cât și nebunie. Acest prădător sexual se inspiră din opera și tehnica lui Francisco Goya și anume din seriile Pinturas rojas și Pinturas negras și dacă veți citi acest thriller extraordinar veți afla ce reprezintă ele, călătorind în lumea genialului artist. Am simțit practic toate emoțiile, trăirile și gândurile lui Corso în legătură cu aceste opere care înfățișează teme intense, bântuitoare ce reflectă moartea, nebunia, frica, deși istoricii de artă încă nu au reușit să deslușească misterul ce învăluie originea lor.
Așadar, două crime complicate având  același tipar, o tehnică  de legare deosebită care provoacă moarte – shibari -, tablourile lui Goya și obsesiile unui polițist înverșunat sunt elementele prin care Jean-Chrisophe Grange creează  în „Tărâmul morților” un puzle literar complex și provocator pe care cu multă plăcere va invit să-l  dezlegați. Nu uitați, nimic nu este ceea ce pare a fi!
Am atașat câteva poze cu picturi care fac parte din seria Pinturas negras de Goya, lăsându-vă să rezolvați enigma celor din seria Pinturas rojas. 

1. Saturn devorându-și fiul

2. Sabatul vrăjitoarelor

3. Sabatul vrăjitoarelor

4. Zborul vrăjitoarelor

5. Doi bătrâni mâncând supă

6. Doi bătrâni

7. Soarta

 

Cartea Tărâmul morților de Jean-Christophe Grange poate fi comandată pe crimescenepress.ro, elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.rolibrarie.net

Recenzii și prezentări cărți thriller

Recenzii și prezentări cărți cu mister

Recenzii și prezentări cărți Editura Crime Scene Press

About Author

12 comentarii

  1. Waw! Ce recenzie incitantă! Pare o carte deosebit de interesantă! Mulțumesc mult pentru recomandare! ❤

    • familiasimionescuyahooro on

      Multumesc mult, Tyna, cu mare drag!❤O carte deosebita, complexa si foarte incitanta care merita citita!Sunt convinsa ca va fi pe placul tau❤

  2. Vad ca ai mai descoperit inca un autor bun si, mai ales, inca un protagonist aparte. Multumesc pentru recomandare si felicitari pentru modul in care ai ilustrat povestea!

  3. Îmi place recenzia ta, mă atrage foarte mult ce ai scris despre carte, un subiect oarecum tabu și un protagonist fascinant, plus trimiterea în zona picturilor întunecate ale lui Goya, o combinație irezistibilă! Excelentă prezentare și recomandare, Carmen, felicitări!

    • familiasimionescuyahooro on

      Multumesc mult, Oli, cu mult drag!❤ Este un thriller deosebit!❤

  4. Daniela Balan on

    Foarte frumoasă, tentantă și captivantă recenzia ! Felicitări ❤️

  5. Wow, Carmen, felicitări! Acum sunt curioasa cum se termina. Foarte frumoasa si ispititoare recenzia!

    • familiasimionescuyahooro on

      Cu mult drag, Geo, multumesc si eu!❤ O carte extrem de interesanta! Sunt convinsa ca iti va placea!

      • Mirela Barbalata on

        Ooo, palpitantă recenzia!
        O poveste tare sumbră, încărcată de mister, suspans.
        Sincer, nu știu dacă aș reuși să o citesc. Îmi pare „dură” pentru inima mea .

        O prezentare tare frumoasă! Felicitări!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: