Tărâmuri ascunse de Lynn Austin, Editura Casa Cărții – recenzie

11

Tărâmuri ascunse

Lynn Austin

Editura Casa Cărții

An aparitie: 2015
Nr. pagini: 440
Traducător: Ariana Roșiu
Coperta: Adi Mihocaș
Titlu Original: Hidden Places – 2001
Gen: ficțiune creștină, ficțiune istorică, romance
Lynn Austin a scris câteva lucrări de ficțiune, inclusiv „Eve’s Daughters”, lucrare care a câștigat premiul Silver Angel, și seria „The Chronicles of the King”. În afara calităților ei de scriitoare, Lynn este cunoscută, de asemenea, ca vorbitoare de excepție la conferințe, în aziluri și la diferite evenimente în biserici și școli. Ea împreună cu soțul ei locuiesc în Illinois și au trei copii.
Înflorirea înmiresmată vestise primăvară, însă Orchard era și un loc al tainelor, al durerilor…
Un dor de casă sfâșietor a mânat-o pe Eliza spre Wyatt Orchards în urmă cu zece ani. Rămasă văduva, de-acum, cu trei copii mici, înfruntă datorii tot mai mari și realizarea depindea întru totul de ea. Însă n-are nici cea mai vagă idee cum va administra livada de una singură.
Când un străin îi apare la ușă, Eliza se gândește că bărbatul acesta nu se deosebește cu nimic de alte persoane nenorocoase care își caută de lucru în perioada de depresiune. Dar familiaritatea cu care Gabe îngrijește fermă îi ridică întrebări fără răspuns. Având o inima vulnerabilă și fără să-și dea seama, Eliza este captivată de felul lui de a fi amabil. Dar Eliza se teme, de asemenea, că Gabe ascunde un trecut și ea justifică această prin faptul că ar putea pune în primejdie tot ce ea s-a luptat să realizeze pentru sine și pentru copiii ei…
O poveste captivantă despre vieți în care se împletesc nevoi și circumstanțe, familie și dragoste
Cartea Tărâmuri ascunse de Lynn Austin a fost oferită pentru recenzie de Libris.
Cartea Tărâmuri ascunse, a fost transformată în producție cinematografică (film difuzat pe Hallmark Chanel, însă e mult mai bună cartea, filmul prezintă o variantă mult simplificată). De asemenea, pentru acest roman scriitoarea a primit premiul Christy pentru literatură.
”În viața fiecăruia dintre noi… există un tărâm, retras și insular, dedicat regretelor fără de sfârșit, sau fericirii tainice.”
Am descoperit cărțile lui Lynn Austin odată cu Pârâul fermecat, o poveste încântătoare, care m-a făcut să vreau să citesc și alte cărți ale autoarei. Am ales ”Tărâmuri ascunse” și am descoperit, în spatele titlului și ale copertei care atrag cititorul, o poveste care mi-a mers la suflet și am citit-o cu multă plăcere. În cărțile sale, autoarea se inspiră din fapte adevărate, din viețile oamenilor, iar perioada și contextul social în care se petrece acțiunea sunt foarte bine surprinse și redate în poveste. Cartea e scrisă într-un stil cald, presărat cu un umor fin, și nu de puține ori am izbucnit în râs pe parcursul lecturii. Nu sunt fan al literaturii creștine, dar cartea de față nu e un pretext pentru a transmite învățături biblice, moralizatoare, ci e o combinație foarte frumoasă și echilibrată între aventură, istorie, romantism și învățături biblice, acestea din urmă fiind firesc inserate în poveste, oferind teme de gândire.
Acțiunea cărții acoperă perioada cuprinsă între toamna anului 1930 și primăvara anului 1932, în timpul Marii Crize, într-o fermă de pomi fructiferi din Deer Springs, o mică localitate din California.
În prim plan o avem pe Eliza Wyatt, o tânără văduvă cu trei copii mici, Jimmy, Luke și Becky Jean, care, după ce a murit și socrul său, a rămas complet debusolată, rămânându-i pe cap și toată grija fermei, pe lângă cea a copiilor. Nu avea nici o idee cum ar putea administra livada de una singură, și nici cunoștințele necesare în acest sens. Nu avea nici un ajutor, în afara micuților ei, care o ajutau cu multă responsabilitate, pe măsura puterilor lor. Cea mai apropiată rudă îi este mătușa soțului ei – mătușa Betty, care locuia în apropiere, în căsuța de lângă iaz. Este adorabil acest personaj excentric – poreclită ”mătușa Batty” (liliac) pe la spate. ”Are ea câțiva lilieci în foișor”, se spunea despre ea, în sensul că îi lipsea o doagă, însă pe ea nu o deranja, căci nu o interesa părerea nimănui, iar de-a lungul cărții s-a dovedit inteligentă brici – chiar dacă era într-adevăr cam țăcănită – simpatică și foarte inimoasă.
Avea nevoie de o minune și nicicând nu se rugase mai mult pentru un înger păzitor.
Se spune că fiecare om are un înger păzitor care are grijă de el, dar niciodată nu am avut nici pe jumătate atâta nevoie de un astfel de înger, cum a fost cazul după moartea lui Frank Wyatt. Frank fusese socrul meu, ultimul bărbat din întregul clan al neamului Wyatt.
Să nu vă închipuiți acum, cum am făcut eu în mod eronat citind acest fragment, că Eliza regreta moartea socrului său, sau că acesta îi fusese ei vreun sprijin după moartea soțului ei (care nici n-ar fi murit, în primul rând, dacă Frank nu s-ar fi opus să aducă un medic). De fapt, nimeni nu a regretat moartea lui Frank Wyatt, un ticălos avar, egoist, lipsit de orice urmă de empatie și căldură sufletească.
În plină iarnă, pe un frig de crapă pietrele, Eliza s-a trezit cu un străin în pragul casei.
Avea mâinile goale și, fără căciulă – doar câteva rânduri de haine zdrențuite pe un frig care-ți îngheța sângele în vine. Părul netuns și barba stufoasă îi ascundeau în cea mai mare parte fața de privirile curioase. Dar mirosul lui, duhoarea pătrunzătoare de carne nespălată și de fum de lemn ars, îmi spuneau cu certitudine că străinul era un vagabond – unul din multele mii care cutreierau America în căutarea unui loc de muncă pe timpul iernii.
Era plin de vagabonzi și oameni săraci lipiți care căutau adăpost sau ceva de lucru, căci criza economică făcea ravagii. Cei mai mulți nu le deschideau ușa casei, dar Elizei i-a fost milă de el când i-a cerut ceva de lucru în jurul casei în schimbul unei mese calde.
Mă gândeam la toate câte erau de făcut – de spălat gălețile de lapte, de tăiat vreascuri, de cărat cărbuni, de hrănit animalele, de reparat gardurile – iar eu eram obosită de dormeam din picioare.
– De ce nu intrați să intrați să mâncați ceva, am spus. E prea frig să stați pe-afară. M-am întors și i-am deschis ușa de la bucătărie, dar el  nu se clinti.
– Nu mă deranjează să mănânc aici, afară. Și aș vrea să lucrez ceva înainte.
Era, clar, un om mândru, în ciuda condiției lui mizerabile, Nu cerea pomană, ci exact ceea ce spusese: ceva de lucru în schimbul unei mese calde. S-a așezat la masă, sub ochii curioși ai copiilor. M-a amuzat maxim faza cu furculița, când, din senin, mica Becky Jean de doar patru anișori, după ce l-a privit un timp, s-a repezit peste masă și l-a înțepat cu furculița, explicând candidă, atunci când a fost certată de Eliza pentru gestul ei, că a vrut doar să verifice dacă bărbatul acesta e om sau e îngerul pe care îl ”așteptau”. Și, cu toată asigurarea Elizei că e doar un simplu om, copiii l-au considerat îngerul trimis la rugăciunile mamei lor.
Însă ”îngerul”, Gabriel Harper, după cum s-a prezentat, după ce toată seara și o parte din noapte și-a ”plătit” masa tăind lemne, s-a dovedit începând de a doua zi o povară în plus. A căzut la pat răpus de febră în urma infecției la un picior, pe care o îndura de câteva zile… Iar Eliza nu l-a putut lăsa să moară. L-a cărat din șopron, unde își făcuse culcușul, în camera de lângă bucătărie și, atât cât a putut, a încercat să-l ajute, deși amintiri cumplite o răscoleau. Soțul ei murise tot dintr-o rană la picior, în urma căreia făcuse tetanos. Spera că Dumnezeu nu e atât de crud încât în loc de un ajutor să-i trimită încă un om să moară în casa ei.
Și, ca și când nu avea destule pe cap, s-a pornit o furtună de zăpadă în urma căreia acoperișul de deasupra bucătăriei mătușii Batty s-a surpat, făcând căsuța nelocuibilă, așa că Eliza a invitat-o să stea la ei. Însă nu știa că mătușa nu venea singură. Am râs cu lacrimi citind despre micul convoi care se îndrepta spre casa Elizei.
Nici nu-mi pot imagina cum arătam, urcând dealul în șir indian, înotând prin nămeți spre fermă, înfofoliți cu toții până în vârful nasului cu căciuli și fulare și cărând o geantă de voiaj ponosită, două pisici obeze, un câine scund, îndesat și diform și o iederă crescută de izbeliște. În timp ce ne târam cu greu picioarele, mă întrebam cum să-i spun mătușii Batty despre soiosul bărbat din dormitorul pentru oaspeți. (…)
Dar până la urmă, de îndată ce intrarăm în bucătărie, Becky a și arătat spre ușa camerei de oaspeți, spunând:
– Trebuie să facem liniște, pentru că avem un înger acolo care doarme. E bolnav.
Mătușa Batty își duse arătătorul la buze și încuviință din cap, ca și când ar fi fost cel mai normal lucru din lume ca oamenii să aibă un înger muribund dormind sub acoperișul lor.
E foarte interesantă interacțiunea tuturor celor strânși ad-hoc în casa de la fermă, adulți, copii și animale. Cățelul diform și chior de-un ochi, pe nume Winky, era foarte simpatic, iar pisicile obeze, Împărăteasa Estera și Arabella erau două creaturi tare răsfățate.
Treptat, lucrurile par să se așeze, iar ”îngerul” Gabriel dă semne de însănătoșire. Însă o altă problemă se ivește la orizont: livada era ipotecată, iar ratele nu fuseseră plătite la timp, așa încât Eliza era falită! Îi trebuia cu adevărat o minune să poată plăti datoria! Iar veștile rele, se știe, vin mai multe odată: testamentul lui Frank a scos la iveală faptul că ferma nu rămăsese Elizei și copiilor, ci lui Mathew Wyatt, băiatul cel mare al lui Frank (Sam, soțul Elizei, fusese mijlociul, iar fratele cel mic murise copil fiind), iar acesta plecase pe front și nu se știa nimic sigur despre el. Încurcată treabă!
Ca structură, cartea este împărțită în nouă capitole, iar povestea din firul principal, spusă la persoana întâi din perspectiva Elizei, alternează și se împletește cu poveștile altor personaje, povești pe care le aflăm pe măsură ce ne sunt spuse de către mătușa Batty sau de către Gabriel, sau citite de Eliza din jurnalele acestuia, pe care le purta după el în rucsac. Multe secrete îngropate ies la iveală și avem revelații în privința unor personaje care se dovedesc de-a dreptul surprinzătoare, prima dintre acestea fiind mătușa Batty!
Astfel, aflăm povestea Lydiei, soacra Elizei, dar pe care aceasta nu o cunoscuse. Am fost șocată să aflu că Frank, înainte de a fi soțul Lydiei, fusese logodnicul lui Betty! Ah, nu, să nu credeți că Lydia i-l ”furase” sorei sale, din contră, se sacrificase… Veți vedea despre ce e vorba….
Aflăm povestea lui Betty însăși, evenimentele uluitoare care au urmat după ce Lydia s-a măritat cu Frank. Am fost surprinsă să aflu că Betty fusese și ea îndrăgostită și căsătorită, dar nu vă dau mai multe amănunte, vă spun doar că povestea ei, deși tristă, a fost una foarte frumoasă.
Una din cele mai interesante povești din carte este cea a Elizei, care avea propriile secrete adânc îngropate, și care ne poartă în anii copilăriei ei, în lumea circului, dar nu în lumea strălucitoare și idealizată de sub luminile rampei, ci în viața reală a artiștilor de circ, cu privațiunile și sacrificiile ei, o viață trăită pe drumuri. Așa își petrecuse Eliza copilăria, iar sentimentul dezrădăcinării, al lipsei de stabilitate, al dorului de o familie ”normală”, împreună cu criza din propria familie îi călăuziseră în cele din urmă pașii spre Deer Spring. Iar secretul ei cel mai mare era că nu se îndrăgostise de Sam atunci când se dăduse peste cap să-i atragă atenția pentru a o cere în căsătorie, ci de casa acestuia, de ideea de familie și de dorința de a prinde rădăcini.
Revenind la firul principal al acțiunii, vom urmări viața la fermă, munca epuizantă până la sacrificiu în livadă pentru a putea culege roadele, relația Elizei cu Gabriel, camaraderia dintre ei care se transformă treptat în ceva mai profund, relația caldă a lui Gabriel cu copiii.
În cele din urmă, vom afla și povestea lui Gabriel, cine era acesta și ce legătură era între el și Mathew Wyatt – căci da, era un mister la mijloc! Vă las să aflați despre ce e vorba și să descoperiți deznodământul acțiunii. E adevărat că uneori simțim nevoia unui înger în viața noastră și că miracole se pot întâmpla, dar, mai presus de toate e nevoie să ne dorim ceva cu adevărat și cu sufletul curat și să acționăm noi înșine în acest sens.
Acestea fiind zise, sper că v-am trezit curiozitatea în privința acestei cărți care m-a încântat, am citit-o cu plăcere și cu bucuria de a descoperi o poveste minunată, pe care o recomand tuturor romanticelor și cititoarelor cărora le plac poveștile calde, de familie, cu povești de viață cu bune și cu rele, și cu happy end.

Cartea Tărâmuri Ascunse de Lynn Austin poate fi comandată de pe libris.ro

About Author

11 comentarii

  1. Mirela Barbălată on

    Ce recenzie caldă! Felicitări!
    Nu am citit nimic de această autoare dar chiar îmi doresc .
    Sunt convinsă că o să îmi placă .

    • Mulțumesc Mirela, mă bucur că te-am tentat, și eu sunt sigură că o sa-ți placă! ❤ Mă bucur că am descoperit-o, îmi doresc să mai citesc cărți semnate de ea.

  2. Superbă recenzie! Foarte caldă și emoționantă, cum cred că este și cartea! Felicitări! ❤ Vreau să citesc și eu această carte, care cred că mă va încânta! Mulțumesc mult pentru recomandare!

  3. M-ai tentat mult cu „Paraul fermecat”, ma tentezi si cu aceasta. Imi place cum suna aceste carti, in mod surprinzator, fiindca nu as fi zis ca sunt genul meu. Multumesc pentru recomandare!

    • Cu mult drag, Ana! Mă bucur că te-am tentat, și eu le-am ocolit un timp văzând că sunt încadrate la literatură creștină, nu-mi plac cărțile excesiv de moralizatoare, însă am fost foarte plăcut surprinsă.

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: