Țărmuri îndepărtate, de Kristin Hannah, Editura Litera – recenzie

Țărmuri îndepărtate

(Distant Shores – 2002)

Kristin Hannah

Editura Litera

Colecția Blue Moon

An apariție: 2021

Nr. pagini: 368

,,Elizabeth stătea în camera de zi, cu monstre de materiale, vopsele și pagini din reviste glossy în brațe, dar nu se putea concentra asupra sarcinii pe care o avea.

Poate diseară, se gândea întruna.

De ani de zile urmărea talk-show-uri de zi. Psihologii erau de părere că pasiunea poate fi reaprinsă, că iubirea pierdută de-a lungul drumului creșterii copiilor poate fi regenerată.

Spera să fie adevărat, fiindcă ea și Jack aveau probleme. După douăzeci și patru de ani de căsnicie, uitaseră cum să se iubească; între ei rămăsese doar o conexiune firavă .

Căsnicia lor era ca o pătură veche care începuse să se destrame. Dacă nu încercau s-o repare – și încă repede -, avea să se aleagă fiecare cu câte un pumn de ațe colorate. Nu putea să pretindă că lucrurile ar fi putut să se îmbunătățească în mod natural.

Ea trebuia să facă ceva. Ăsta era un alt consens la care ajunseseră terapeuții: trebuie să acționezi dacă vrei să obții rezultate.”

,,Elizabeth stătea în spate, cu brațele strâns încrucișate.

Jack era la ușa din față, cu sacul pentru îmbrăcăminte în mână. Chiar și la această oră înainte de răsărit arăta strălucitor și nerăbdător, aproape ca un băiețandru.

Pentru o secundă i s-a părut așa frumos încât i s-a tăiat respirația. În mod ciudat, și-a amintit prima dată când a sărutat-o. Parcă-n altă viață. Erau întinși pe iarbă în Quad și se presupunea că învățau. Nu se așteptau la sărut, nu se pregătise pentru el, iar când buzele li s-au atins, a început în mod inexplicabil să plângă. A știut de la acel prim sărut că viața avea să-i fie bulversată… că avea să-l iubească pe Jackson Shore până în ultima zi a vieții ei.

Probabil că asta era în continuare adevărat.”

,,În această duminică seara, ultima pe care aveau s-o petreacă împreună pentru câteva săptămâni, a început să alunece în depresie. Oriunde s-ar fi uitat, găsea ceva ce era important pentru ea, ceva ce ura să lase în spate. Această casă însemna așa de mult pentru ea, mai mult decât putea exprima în cuvinte sau chiar înțelege. Gândul de a o părăsi îi făcea greață. După ce se trezise în fiecare dimineață din ultimii doi ani în fața unei imagini de carte poștală a oceanului Pacific, cum ar fi putut să se trezească, să meargă la fereastră și să vadă clădirile de vizavi? Cum ar fi putut trăi fără să vadă stelele noaptea sau să audă vuietul mării într-o zi de iarnă? Cum ar fi putut să trăiască într-un loc în care nu e niciodată liniște, în care milioane de oameni trăiesc stivuiți în grămezi până la cer?

Din păcate, nu avea de ales. Era soția lui Jack.”

,,Elizabeth.

A aprins veioza de la capătul patului și a văzut apartamentul prin ochii ei. Reacția ei la aceste camere micuțe nu ar fi fost una bună. Birdie, care iubea culorile, texturile și arta, ar fi catalogat acest loc drept banal. Ar fi început imediat o căutare frenetică a locului pe care să-l poată numi ,,acasă”.

O iubea, dar în ultima vreme era mai ușor să fie despărțiți. Această recunoaștere îl făcea să se simtă ca naiba, dar nu avea nici un motiv să mintă. Nu aici, întins pe patul suficient de mare pentru a fi confortabil pentru două persoane, dar găzduise una singură.

Ajunsese în sfârșit în poziție de start la marginea tuturor lucrurilor pe care și le dorise vreodată. Orașul, banii, faima.

Dar visul lui nu se potrivea cu al ei.”