Tarta cu mere a sperantei de Sarah Moore Fitzgerald, Editura Rao – recenzie

Tarta cu mere a speranței (The Apple Tart of Hope)

Sarah Moore Fitzgerald

Editura Rao

Traducere: Laura Monica Cibotariu

216 pagini

Oscar Dunleavy este un adolescent visător și creatorul celor mai gustoase tarte cu mere din lume. Acum, Oscar a dispărut, iar singurii care își pun întrebări și încearcă să-l găsească sunt Meg, cea mai bună prietenă a lui, și Stevie, fratele său. Așa începe o poveste care vă va purta în lumea tandră a prieteniei, în care Meg și Oscar vor învăța să îți asculte vocea inimii, descoperind puterea vindecătoare a dragostei și sincerității. Totul, în aroma plină de candoare a celor mai bune tarte cu mere din lume.

Tarta cu mere a speranței poate fi considerată o metaforă plină de sensibilitate a clasicei lupte dintre bine și rău. Speranța, acest sentiment cald și luminos, te face să privești cu optimism și bucurie spre viitor, inducându-ți magia așteptării evenimentelor minunate ce urmează să se producă.

Însă speranța este totodată un sentiment fragil, pe care trebuie să îl aperi în permanență. Invidia și răutatea celor din jur, combinate cu anumite întâmplări nefaste, îți pot induce descurajarea, tristețea, temerile, incertitudinile și neliniștile, înăbușind speranța și făcându-te să simți că ai în față un zid rece, întunecat și amenințător, imposibil de escaladat, închizându-ți tot orizontul. Este momentul în care ai disperată nevoie de un prieten adevărat, care să îți schimbe percepția. Privite din alt unghi, lucrurile nu mai par la fel de sumbre și fără rezolvare, iar regăsirea speranței aduce cu sine și soluțiile…

Acțiunea cărții se petrece în Irlanda și începe într-o notă de mister. Primul capitol este scris la persona întâi din perspectiva lui Meg, o adolescentă de cincisprezece ani, ce se întorsese din Noua Zeelandă, bulversată de știrea că Oscar, cel mai bun prieten al ei încă din copilărie, dispăruse fără urmă. Aparent, toate indiciile indicau o sinucidere. Dintr-un motiv învăluit în ceață, Oscar se trezise într-o dimineață, se urcase pe bicicletă și pedalase cu viteză pe ponton, aruncându-se în mare. Bicicleta lui, deformată în urma căzăturii, fusese găsită, la fel ca și pantofii lui îmbibați de apă. După zile întregi de căutări disperate, panica inițială fusese înlocuită treptat de resemnare.

”Panica ar putea fi luată drept ceva rău, dar, în realitate, ea conține mii de scântei de speranță. Atunci când panica a dispărut complet, asta înseamnă de obicei că și micile scântei au dispărut și ele.”

Singurii care continuau să-l caute, încăpățânându-se să creadă că el încă trăiește, erau Meg și Steve, frățiorul mai mic al lui Oscar, un optimist incurabil în ciuda faptului că era țintuit în scaunul cu rotile.

Din fericire, ne lămurim repede că Oscar trăiește, al doilea capitol fiind scris la persoana întâi din perspectiva lui.

Misterul însă se adâncește pe măsură ce citim capitol după capitol, alternând cele scrise din perspectiva lui Meg cu cele din perspectiva lui Oscar.

În urmă cu un an, părinții lui Meg îmbrățișaseră cu mult entuziasm ideea să se mute pentru o perioadă de șase luni în Noua Zeelandă, unde tatăl ei primise o detașare pentru un proiect de cercetare. În schimb, Meg era tot mai deprimată la gândul plecării, fiind mult prea atașată de locurile natale și, mai ales, de Oscar, vecinul ei de aceeași vârstă cu ea. Meg și Oscar simțiseră o conexiune sufletească instantanee din prima clipă în care se văzuseră, mici copii fiind, iar mai apoi, în anii ce urmaseră, purtaseră lungi conversații interesante, fiecare cocoțat pe pervazul ferestrei dormitorului său.

Oscar avea un har deosebit de interesant, simțind ori de câte ori cineva era descurajat sau deprimat și sărindu-i imediat în ajutor printr-o modalitate cel puțin inedită. Folosind o rețetă moștenită de la bunica lui, punând mult suflet, Oscar cocea imediat o tartă cu mere și scorțișoară, pe deasupra căreia făcea un desen sugestiv din aluat, iar după ce era gata o oferea persoanei despre care simțea că are nevoie de încurajare. Tarta lui era de-a dreptul magică. Odată ce mâncai prima îmbucătură, grijile și temerile dispăreau, fiind înlocuite de speranță și optimism.

Astfel, tarta lui miraculoasă a reușit să readucă bună dispoziția în familia lui Meg, care își pierduse cu totul entuziasmul influențați de atitudiunea posomorâtă la lui Meg.  Plin de înțelepciune, Oscar a ajutat-o pe Meg să vadă lucrurile într-o cu totul altă perspectivă, privind totul ca o aventură, în care va descoperi o mulțime de lucruri noi.

”În încăpere se simțea un sentiment nou – un sentiment lipsit de ranchiună sau de stres. Și, pe măsură ce tarta ni se topea în gură, și alte lucruri păreau să se topească odată cu ea – îndoielile și presimțirile nefaste, și lucrurile care ne făceau morocănoși și retrași.

Umbrele nesiguranței noastre păreau să dispară.

Știu că asta sună probabil destul de ciudat, dar după câteva înghițituri, fiecare dintre noi vedea altfel lucrurile. Dintr-odată, totul părea diferit.

Gânduri noi, pozitive și lipsite de prejudecăți mi-au răsărit în minte și am rămas surprinsă de micul discurs pe care l-am împrovizat în momentele acelea – despre cât de mult admiram spiritul aventuros al părinților mei și cât eram de hotărâtă să fac din călătoria aceea o amintire de neuitat pentru toți trei, promițând să fiu mai tolerantă în legătură cu întregul lor plan.”

Plină de speranță, Meg era acum convinsă că cele șase luni aveau să treacă repede, cei doi promițându-și că vor comunica zilnic prin e-mail, împărtășindu-și noile experiențe acumulate.

Cu cât te adâncești în lectură ești tot mai intrigat să afli motivul care îl împinsese pe Oscar, un băiat cu sufletul de aur și perfect echilibrat, să facă acel gest dramatic.

Răutatea se ascunde însă sub multe forme.

În casa familiei lui Meg se mutase, pe perioada cât ei erau plecați, o femeie de afaceri împreună cu fiica ei, Paloma, de aceeași vârstă cu Meg.

Sub o înfățișare angelică, Paloma ascundea însă multă invidie și malițiozitate.

Obișnuită ca toți băieții să-i cadă la picioare, a fost de-a dreptul înfuriată în momentul în care Oscar i-a respins avansurile, mărturisindu-i cu multă inocență că era îndrăgostit de Meg, fata care locuise înaintea ei în acea casă.

Este foarte interesant de urmărit cum a reușit Paloma, urmându-și un plan bine elaborat, să-și răzbune crunt orgoliul rănit. Plasând strategic mici sâmburi de răutate, aceștia au încolțit și au crescut, sufocând bunătatea și discernământul celor din jur. Întocmai ca o molimă ce se răspândește, imposibil de stăvilit, bârfele și zvonurile răutăcioase s-au împrăștiat cu repeziciune, otrăvindu-i existența lui Oscar. Ignorat de prietena lui cea mai bună, care nu-i mai răspundea la mesaje, neștiind că și aceasta fusese manipulată și rănită sufletește la rândul ei, pus la zid de colegi fără să înțeleagă motivul, copleșit de o vină imaginară ce-i fusese indusă cu multă viclenie, Oscar a clacat, pierzând exact prețiosul sentiment al cărui mesager fusese până atunci: speranța.

Din fericire, de multe ori în viață binele e răsplătit cu bine, iar Oscar va fi salvat în momentul critic tocmai de o persoană pe care el o salvase cândva…

”El mi-a adus aminte că, nu demult, eu îl salvasem pe el și mi-a explicat că ”Bine faci, bine primești” – acum era rândul lui să mă salveze.”

Am așteptat cu nerăbdare să citesc deznodământul, prea curioasă cum se vor descurca ițele încurcate ale poveștii.

Din fericire, finalul este unul fericit, cu un mesaj foarte pozitiv. Nici în cele mai întunecate clipe ale tale nu trebuie să-ți pierzi speranța, întrucât mereu se poate ivi o luminiță la orizont, care să te ajute să vezi calea pe care să o urmezi.

”- Speranța nu e niciodată distructivă. Speranța este cea care te face să continui. (…) Ai nevoie de speranță așa cum ai nevoie de aer sau de apă.”

De asemenea,în viață  trebuie să înveți să ripostezi și să te aperi, întrucât degeaba dorești tu să menții pacea și buna înțelegere, câtă vreme acestea sunt construite pe niște minciuni.

O carte caldă și luminoasă, întocmai ca sentimentele pozitive pe care le promovează!

”Tata spune că bunătatea omului e ceva magic. Bunătatea pare inofensivă la prima vedere, dar are puteri ascunse, nebănuite.”

”E noapte, dar aștept, plin de speranță, ziua ce va veni.”

Mulțumim Editura Rao pentru cartea Tarta cu mere a speranței de Sarah Moore Fitzgerald oferită pentru recenzie

Cartea Tarta cu mere a speranței de Sarah Moore Fitzgerald poate fi comandate pe raobooks.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, cartepedia.ro

Recenzii Editura RAO