Te voi gasi de O. G. Arion, Seria Nemuritor, Editura Librex – recenzie

Te voi gasi

O. G. Arion

Editura Librex 

• Seria Nemuritor:

1. Ultimul viking – recenzia 

2. Te voi găsi  

3. Dincolo de timp – recenzia 

4. Prin cenuşa de visuri – recenzia

               5. Pentru că eu sunt. Pentru că tu ești – recenzia

Te voi găsi este al doilea volum al seriei Nemuritor, o poveste ce se întinde, spre bucuria noastră, pe cuprinsul a cinci volume.

Cartea este genul urban-fantasy, cu un subiect incitant, foarte bine exploatat și cu personaje fascinante – eroi în pielea cărora visăm să fim, cum este simpatica, îndrăzneața și nonconformista Victoria, sau personaje ce coboară printre noi direct din basmele și legendele nordice, și devin parte a vieții contemporane, astfel încât avem senzația că am pășit într-o poveste pe care o trăim aevea. Personaje fascinante, dialoguri spumoase, mister și legende străvechi, romantism și adrenalină la cote maxime, într-o savuroasă poveste țesută cu măiestrie pe granița subțire dintre real și fantastic, și bonus, o copertă superbă! Iar atuul principal, ”amănuntul” care m-a cucerit de la prima pagină, este stilul cărții! Autoarea se regăsește cu totul în acesta: e prietenos, confortabil, amuzant, pișcător ca șampania.

Pentru început, o să fac o scurtă trecere în revistă a primului volum, ”Ultimul viking”, în care am cunoscut-o pe Victoria Grey, o tânără frumoasă, ce renunță la cariera de medic veterinar, mutându-se de la Boston într- un orășel tipic american de pe coasta de est, pentru a prelua o mică afacere de familie – cafeneaua bunicului său.

Momentul de cotitură în viața Victoriei nu a fost acesta însă! Toată lumea ei și tot ce știa despre lume se va schimba în momentul în care întră în posesia unei monezi vikinge, pe care i-o încredințează un bărbat rănit, aflat în apropierea cafenelei, și căruia Victoria încearcă să-i acorde primul ajutor. Prea târziu însă…

Treptat, am făcut cunoștință cu celelalte personaje. Liam e un polițist super-sexy. O idilă s-ar fi înfiripat, dacă n-ar fi apărut în peisaj Arrio Raul – un străin misterios, un bărbat foarte atrăgător: înalt, cu păr negru, lung și ondulat și cu ochii având cea mai pură nuanță de bleu-argintiu. ”La naiba, arăta ca desprins de pe coperțile romanelor de dragoste despre nobili galanți și domnițe neajutorate.” Asta în primă fază, căci, la scurt timp după ce l-a cunoscut, o altă imagine a acestuia i-a ars privirea: ”Arrio s-a întors spre mine. Nu mai avea ochi albastru argintii, ci întunecați, și fața îi era schimonosită, ca o masca îngrozitoare și grotescă. Avea gura deschisă într-un rânjet înfiorător și doi canini lungi, ca de fiară, scânteiară alb.” Un vampir! Un vampir?! Da, un vampir, de care se va îndrăgosti… Dincolo de viaţă şi moarte. Dincolo de timp.

Iar cel mai bun prieten al acestuia este Ian – ultimul viking, un berseker nemuritor!

Victoria devine conștientă de existența unei lumi neștiute, cea a vampirilor și a altor creaturi mitice despre care oamenii nu aveau habar, deși drumurile acestora se încrucișau cu ale oamenilor, lăsându-se uneori văzuți, dar niciodată știuți de aceștia! Până acum…

În ”Te voi găsi” am redescoperit o nouă Victoria – o eroină extraordinară, în genul unei prințese războinice, în povestea care a transformat-o dintr-un om obișnuit cu o existență banală în iubita unui vampir, prietena unui berseker nemuritor, camarada unui elf, stăpâna unui wyern, într-o lume în care legendele prind viață, lăsându-și personajele printre noi – zei, elfi, spirite ale apelor, vârcolaci, wyerni, fomori…Iar Victoria a făcut față cu brio la toate aceste schimbări, adaptîndu-se și transformându-se din mers, pe măsură ce întâmplările au cerut-o.

M-am bucurat să-l reîntâlnesc pe adorabilul animal de companie al Victoriei: micuțul Gunther, ”un wyern, o specie străveche de reptilă, care la origine fusese un dragon cu două picioare și aripi terminate cu gheare încovoiate, dar acum nu depășea mărimea unui câine de talie mare.” Afectuos ca o pisică, răspunde prin niște cârâituri caraghioase, iar pe parcursul cărții a fost unul din personajele mele preferate. Am avut niște emoții pentru el la un moment dat! O să vedeți despre ce e vorba…

Mi-a plăcut de asemenea foarte mult de Serena, prietena polițistă a lui Victoria, ce se trăgea din neamul…elfilor! Drept care era foarte afectuoasă, cu un apetit sănătos și putea citi gândurile! Simpatică și frumoasă foc!

”Serena avea faţa rotundă, cu pomeţi drăguţi. Acum înţelegeam expresia „trăsături regulate”. Ochii, de un albastru-verzui erau mărginiţi de gene lungi, iar părul avea o nuanţă foarte deschisă de şaten, aproape blond spre vârfuri. Şi-l aranjase într-o coafură savantă, cu şuviţe răsucite pornind dinspre tâmple spre ceafa, care se întâlneau într-o coadă împletită. Arata ca o păpuşă delicată de porţelan, pe care o pui în vitrină şi o priveşti doar de dragul de a te delecta cu frumuseţea ei.”

Foarte potrivită ca pereche cu Einar – nefilim, pe jumătate nemuritor. Sunt curioasă cum va evolua relația lor.

Mi-a plăcut acțiunea cărții – despre care vă voi da câteva repere – dar ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost spectaculoasa galerie de personaje care au evoluat pe parcursul cărții, fiecare cu povestea lui, care mai de care mai neobișnuită.

Intrăm destul de repede în miezul problemei:

”Simţeam fiori reci pe spinare şi pe ceafă şi mă simţeam paralizată de o frică inexplicabilă. Apoi, cu fix trei secunde înainte de a începe să vibreze, am atins telefonul. Vocea lui Ian îmi sună în urechi, stranie şi îndepărtată:

– Victoria, mă auzi???

– Da, am şoptit eu tremurând.

– Arrio a dispărut.”

Un ”simplu” telefon, dar care a dat-o complet peste cap pe Victoria care, fără să stea pe gânduri, a făcut pe fugă aranjamentele necesare și a luat primul avion spre Lyon, spre a se întâlni cu Ian și a porni în căutarea lui Arrio. ”Te voi găsi”, îi promite în gând, pentru că alternativa era de neconceput!

Așadar, la Lyon îl revedem pe Ian. V-a fost dor de el? Cred și eu că da! Cum să nu-ți rămână gândul la ”un uriaş de peste doi metri înălţime, cu părul şi barba blonde, cu ochii de un verde aproape ireal. De multe ori asociam acea culoare cu o fotografie pe care o văzusem într-o revistă şi care reprezenta o imagine a fiordurilor pe timp de vară, când apele oceanului păreau atât de limpezi şi clare încât aveai senzaţia că priveşti într-un abis de iarbă proaspătă şi soare.”  Waw! Sunt foarte nerăbdatoare și curioasă să cunosc în volumele următoare perechea lui Ian.

Acum intră în scenă Serena, polițista ce avea să se ocupe de dispariția lui Arrio.

”Mă uitam fascinată la noua venită: puţin mai înaltă decât mine, suplă şi frumos proporţionată, se mişca într-un fel fluid şi graţios, ca şi cum articulaţiile sale ar fi fost unse cu un ulei special şi magic. Nu ştiam dacă să o urăsc sau să o admir. Până la urmă m-am decis pentru a doua variantă. În definitiv, ea era cea care, măcar în teorie avea să ne ajute să descifrăm misterul dispariţiei lui Arrio.”

Urmând puținele indicii pe care le au la îndemână, ajung la concluzia că Arrio a fost răpit. Pe urmele răpitorilor, pleacă în Irlanda, la Dublin.

Situația devine dramatică atunci când Victoria este atacată pe neașteptate în liftul hotelului, de un necunoscut. Credeți că se complace în postura de victimă? Nici vorbă!

” Agresorul mă apucase de păr şi îmi trăgea capul pe spate. Tremurând din tot corpul am realizat că individul lipise lama unui cuţit de pielea mea. Cu riscul de a-mi pierde câteva şuviţe m-am răsucit brusc şi i-am aplicat o lovitură de genunchi. Din păcate era foarte înalt aşa că nu am nimerit locul pe care îl vizasem. Totuşi, violenţa atacului l-a surprins şi l-a făcut să ezite câteva secunde, fapt care mi-a dat un mic avantaj. L-am zgâriat rău pe obraz şi am început să ţip ca o apucată şi să îl lovesc cu pumnii. Unghiile mele îi lăsaseră nişte dungi însângerate pe piele şi, văzându-le am avut o satisfacţie sălbatică.”

Mi-a plăcut curajul nebun de care a dat dovadă Victoria ori de cîte ori s-a simțit amenințată – fizic sau verbal – ripostând de fiecare dată pe măsură! Și încă ce măsură! Dusă la extrem, după cum veți vedea la un moment dat! Faptul că fusese ”stăpâna argintului” o schimbase mult, devenise mult mai puternică și neînfricată!

Un episod aparte, prin prisma reacției Victoriei, care a fost e de milioane – a fost cel cu invitația lui Elatha:

”- Avem o altă problemă. Elatha ne-a invitat mâine seară la el.

Serena rămase cu gura căscată, în timp ce Ian se lăsă să cadă pe unul dintre scaune. Se părea că doar eu nu înţelegeam gravitatea situaţiei, aşa că am întrebat cu o voce nesigură:

– Cine mama dracului mai este şi ăsta?”

Ei bine, era unul dintre fomori! Mie mi-a plăcut în mod deosebit această parte, o adevărată incursiune în lumea legendelor.

”- Aceste pământuri au fost locuite pentru o vreme de o castă de nemuritori numită fomori. Când hotarele lumilor s-au închis, ei au refuzat să treacă dincolo, astfel că s-a iscat o dispută. Ceilalţi nemuritori au fost până la urmă de acord cu cererile fomorilor, cu condiţia ca ei să poată muri dacă erau răniţi de fier. Când oamenii au venit să revendice aceste locuri au avut loc bătălii crâncene. Elatha este unul dintre regii fomorilor care, după ce oamenii şi-au impus supremaţia, s-a retras şi a continuat să trăiască aici. Este foarte puternic şi foarte misterios, se implică prin interpuşi în viaţa oamenilor, rămânând totuşi în umbră.”

Un personaj de temut, dar nu o va intimida nici un pic pe Victoria noastră, dovadă stau discuțiile purtate în timpul vizitei! Savuroase de-a dreptul!

Einar, cel de care am pomenit mai devreme, era omul de încredere al lui Elatha, era vânător…de vampiri și fiul unui nemuritor și al unei femei umane și, la cererea lui Elatha, îi va ajuta în căutările lor. Din nou, urmând indiciile nou descoperite – nu vi le dezvălui – pornesc spre nord, la Greystone.

Cu ajutorul unei stratageme, Victoria pătrunde într-un castel întunecat, ascuns de ochii tuturor printr-un ritual magic străvechi.

”Castelul era într-adevăr o ruină: câteva ziduri acoperite de muşchi şi două turnuri ca două braţe tragice înălţate în aer (…)Am ajuns în dreptul unei uşi de lemn şi apoi am trecut într-un fel de curte interioară. Pe o latură am văzut o scară de piatră care nu ducea nicăieri şi care rămăsese aşa, suspendată şi inutilă. Pământul pe care păşeam era plin de iarbă uscată, care foşnea ciudat sub picioarele noastre (…)

Până la urmă am ajuns în faţa unei alte uşi pe care Demetra o deschise cu un gest larg. Am rămas cu gura căscată: în faţa ochilor mei se desfăşura un coridor impresionant, cu tavanul arcuit, de mărimea unei catedrale. Pe pereţi erau înfipte în suporturi de metal torţe aprinse, a căror lumină tremurătoare făcea că locul să pară şi mai ireal, dacă asta era posibil. Era genul de loc pe care îl puteai vedea în filmele cu stafii.”

Irlanda, castel bântuit, magie druidă, creaturi ale nopții… misterul se adâncește, tensiunea și suspansul ating cote maxime!

N-aș vrea să dau spoilere, pentru a nu vă strica plăcerea de a descoperi ce se întâmplă în final. Vom asista la o înfruntare epică, spectaculoasă între nemuritori… și Gunther…

Ați auzit vreodată de Lilith, vampirul original? Va apărea într-o postură inedită, mai mult decât neobișnuită.

Cum va decurge reîntâlnirea dintre Victoria și Arrio, vă invit să descoperiți. Vă spun doar că avem parte și de romantism, și de momente fierbinți!

Iar când, întorși acasă, credeau că surprizele neplăcute îi vor ocoli o vreme, Dodo, sora Victoriei, le face cunoștință cu Dion-cel-sexy-și-periculos, de care era nu doar îndrăgostită, ci de-a dreptul subjugată! Parcă ceva nu era tocmai în regulă… Cum să fie, cu un nenorocit de incubus pe post de iubit?

Și asta nu e tot, în final Arrio va trebui să se supună judecății Consiliului vampiresc – pentru ce anume, veți vedea. Numai că nu e singur, Ian și Victoria îi vor sta alături.

”Mă apucă de mână şi astfel am păşit amândoi cu capul sus în sala imensă de bal, în care fusese adusă o masă mare cu blat de marmură. În acelaşi moment uşile laterale se deschiseră şi în încăpere intră Ian însoţit de vampiri. Erau trei. Am avut un sentiment ciudat pentru că tocmai realizasem că mă aflam în aceeaşi cameră cu câteva dintre cele mai vechi creaturi pe care un om simplu le putea întâlni vreodată. Aceşti vampiri asistaseră la naşterea şi declinul atâtor civilizaţii. Poate că ajutaseră la construirea unora dintre ele. Fuseseră veneraţi ca zei. Iar acum mă priveau pe mine- muritoarea- cu o curiozitate nedisimulată. ”

Care va fi oare deznodământul întregii povești? Citiți cartea, și veți afla!

Și aventura va continua… în volumul următor! Oare ce întâmplări ne mai așteaptă să le trăim alături de eroii noștri? Pe unde vom mai călători? Ce mistere vom desluși, ce alte personaje vom cunoaște și îndrăgi?

”-Mi-ai spus o dată că, indiferent ce se va întâmpla, chiar dacă vom rătăci drumul, mă vei găsi. Eu te-am găsit. Sper să mă găseşti şi tu pe mine.
Mă strânse uşor de mână şi ştiam că înţelesese totul, dincolo de cuvinte. ”

Cărțile autoarei O. G. Arion pot fi comandate pe libris.ro, librarie.net

Recenzii cărți O.G. Arion

Recenzii și prezentări cărți autori români