Delicatese Literare
Recenzii

Terapie pe salteaua de pilates de Emilia Toma, Editura Celestium – recenzie

Emilia Toma

Editura Celestium

Nr. de pagini: 180

An apariție: 2020

Ilustrații de Alexandra Zgondea

Terapie pe salteaua de pilates este o carte în care drame, frici, dezamăgiri, trădări și traume sunt dezvăluite abrupt și fără vreun scop terapeutic. Sunt emoții scoase direct din coșul pieptului și lăsate să curgă în momente de vulnerabilitate și lipsa de control într-un loc la care apelăm, de obicei, pentru a câștiga putere și autocontrol.

O carte altfel atât datorită finalului total neașteptat, cât și a spațiului în care au luat naștere poveștile personajelor: nu în cafenea alături de prietenă cea mai bună, nu pe canapea în față terapeutului, ci într-o sala de fitness. Nu mai este un mediu închis și sigur oferit de cabinetul de terapie, ci unul în care, de obicei, nu lași să pari vulnerabilă.
Cartea nu este numai despre trădare, frici, dorința de a fi admirate și apreciate. Fiecare poveste ilustrează aceste mari teme prin povești concrete, brute, detaliate, necenzurate, povești cu siguranță noi și diferite față de tot ce s-a mai scris până acum, chiar dacă redau fundalul vieților multor femei din trecut, prezent și viitor.
În altă ordine de idei, ilustrațiile din interior sunt minunate.
„Terapie pe salteaua de pilates” de Emilia Toma este o carte născută din experiența autoarei ca instructoare de fitness, timp în care a avut prilejul să asculte multe povești de viață, care i-au oferit inspirația necesară de a le aduna între două coperte și de a le da drumul în lume. Cartea s-ar fi putut la fel de bine numi „Confesiuni pe salteaua de pilates”, pentru că, până la urmă, acesta reflectă fidel conținutul.
Naratoarea poartă numele de Veronica și este o proiecție a autoarei. De unde anume s-a inspirat în alegerea acestui nume aflăm abia în nota de final, o idee de-a dreptul interesantă. Ca un mic indiciu, ultima confesiune îi are drept protagoniști pe Veronica însăși, pe Mihai și iubirea lor secretă.
Cartea este compusă din mai multe povestiri, fiecare dintre ele abordând un subiect delicat din viața femeilor ce au ales să se destăinuie antrenoarei de fitness. Sunt subiecte familiare, majoritatea bazate pe nesiguranțe pe care orice femeie, oricât de stăpână pe sine, le-a încercat la un moment dat, chiar dacă nu neapărat cele expuse în carte. Ideea de la care pornește este cea conform căreia vin momente în viața cuiva când simte nevoia de a se elibera de neliniști, de frici, de a le exterioriza, iar uneori persoana aleasă este un om cu care ai doar un contact profesional – știți, ceva în genul poveștilor spuse barmanului. Nu toată lumea își permite un psihoterapeut, nu toți doresc un duhovnic, dar fiecare vrea pe cineva care să asculte fără să judece.
Veronica redă totul cât mai simplu, natural. Cartea nu este o operă literară, nu acesta e scopul ei. Limbajul este cel uzual, folosit în discuțiile tipice de acest fel, fără stilizări sau profunzimi. După cum spuneam, prin intermediul amintirilor sunt aduse la lumină istorisirile clientelor Veronicăi, și ele ascunse sub nume fictive. Nu sunt povești nemaiîntâlnite, sunt trăiri și stări mai degrabă dintre cele destul de cunoscute nouă, fie din experiență proprie, a cunoștințelor sau a celor care scriu la poșta redacției unor reviste glossy. Chestiuni femeiești, le-ar spune unii. De la problemele în cuplu la violența domestică sau stima de sine, chestiunea maternității sau a lipsei ei, acoperă o gamă largă. Incertitudini, infidelități, lucruri oarecum mărunte, dar sâcâitoare, care ajung să sape la temelia unei relații unde comunicarea este deficitară.
Citind cartea, am observat cum toate aceste femei apelau la Veronica inițial pentru a-și antrena corpul, o metodă de a lupta cu nesiguranța, dar mai ales pentru a se descărca emoțional, fiind în căutarea unei legături umane, mărturisind ceea ce nu ar fi îndrăznit să spună celor apropiați și, mai ales, celuilalt. Rămâi uimit la gândul că oamenii nu reușesc să se deschidă în fața celor cu care împărtășesc cele mai intime ipostaze, să comunice și să fie deschiși.
Sfaturile date de Veronica sunt bine intenționate, dar așa cum ea însăși remarcă, sunt pur și simplu spontane, reacții de moment la situațiile în sine, așa că pe alocuri le aduce anumite completări, ceea ce i-ar fi plăcut să adauge dacă ar fi avut timpul necesar pentru a filtra mai bine cele auzite. Atmosfera pe care o degajă cartea este una profund umană, iar în povestirea din final Veronica descrie momentele trăite chiar de ea, greșelile comise, dar și ce anume se află în spatele acestora. La prima vedere, pare o carte „pentru femei” neînțelese de parteneri, însă autoarea își face clar simțit punctul de vedere: nu este despre a arăta cu degetul, despre a învinovăți, despre a judeca un sex sau altul, nu e un război sau o întrecere. Greșelile se strecoară din ambele sensuri, iar piedica cea mai mare în calea armoniei este chiar lipsa de comunicare.
Fiecare povestire este însoțită de o mică lucrare grafică reprezentativă pentru subiectul tratat, împreună cu coperta rezultând un ansamblu aerisit, ușor de parcurs.
O construcție simplă, pe înțelesul tuturor, cartea poate fi citită de către toți cei care doresc să empatizeze mai bine cu semenii lor, fie că vorbim de femei sau de bărbați și reflectă câtă nevoie de comunicare există încă în societatea noastră.
„Dragi fete și femei, nu știu să răspund la niciuna dintre întrebările de mai sus, dar dacă aș avea o fiică (ceea ce nu se va întâmpla, fiindcă nu îmi doresc copii) i-aș spune să pună în balanță de fiecare dată lucrurile care o fac să zâmbească și cele care o fac să se încrunte. Să discute deschis despre ce o încruntă și cu calm și empatie să stabilească limite. Să meargă mai departe dacă balanța nu va înclina în favoarea zâmbetelor.
Cristina nu avea copii și nu știu dacă ar fi fost util în vreun fel să o fi întrebat ce i-ar zice fiicei ei dacă s-ar afla în aceeași situație. Dar uneori, așa cum citeam într-o carte, putem încerca să fim chiar propriile noastre mame.”
„Ce am observat însă că nu le prea învață nimeni pe femei este să fie mai puțin dure cu ele. Nici asta nu e nou, sunt idei pe care la rândul meu le-am tot citit cu diferite ocazii (toate după ce eu nu am mai fost instructoare) și pe care dacă le-aș fi știut atunci, le-aș fi împărtășit cu clientele mele. Așadar, dacă știi despre compasiunea de sine și despre cum fiecare femeie trebuie să învețe să depășească o mare barieră impusă cultural de la o generație la alta pentru a ajunge să se iubească ca să își poată face bine, poți sări acest capitol.”

Cartea Terapie pe salteaua de pilates de Emilia Toma poate fi comandată de pe libris.ro, carturesti.ro

10 Comments

Spune-ți părerea!