
Toată bezna din ochii lor de Flavius Ardelean – diverse polemici și impresii după lectură
Toată bezna din ochii lor
Toată bezna din ochii lor este o povestire scrisă de Flavius Ardelean, cuprinsă în Antologia prozei românești polițiste și de mistere, apărută la Editura Paralela 45, coordonată de Michael Haulică.
Tot felul de discuții și polemici
Acest articol este complet diferit de oricare altul de pe site. Nu recomand să îl citească persoanele care doresc să rămână în zona ZEN și nu le place bălăcăreala de niciun fel. Totuși, multe persoane s-ar putea să se amuze, mai ales dacă nu sunt implicate în niciun fel de o parte sau alta. Enjoy!
În momentul în care am primit această Antologie, n-am bănuit nicio clipă ce polemică va genera. Știind că prietena mea îndrăgește acest gen, i-am trimis-o să o citească și să facă, dacă îi va plăcea, o recomandare.
Ea a citit-o destul de repede, i-a plăcut cartea și a trimis un articol de prezentare cu o recomandare la sfârșit. Am lecturat rapid articolul, mai multe povestiri mi-au atras atenția și mi-am propus să o strecor și eu printre alte lecturi în viitor.
Mi-a plăcut ideea prietenei mele de a scrie câteva cuvinte despre fiecare autor, în acest fel cititorii aflând câte ceva despre aceștia, chiar dacă nu achiziționau cartea. Am realizat că sunt date câteva spoilere, nu mi-am dat seama cât de majore sunt, dar întrucât mie mi-au stârnit curiozitatea de a citi cartea, m-am gândit că și altor persoane s-ar putea să le trezească același sentiment. La o scurtă analiză, nu am găsit un impediment major în acele spoilere, întrucât puteau fi trei situații:
a) celui care citea articolul îi plăceau spoilerele – situația cea mai fericită. Sunt persoane care nu cumpără o carte până nu află mai multe despre ea.
b) celui care citea articolul nu îi plăceau spoilerele – nici aici nu am văzut o mare problemă, întrucât persoana respectivă descoperea prezentarea oficială a cărții din sinopsis, iar în momentul în care ajungea la prezentarea/rezumatul primei povestiri, ar fi abandonat articolul, nedorind să citească mai departe spoilere. Dacă era un fan al acestui gen, și-ar fi cumpărat cartea doar în urma informațiilor din sinopsis sau ar mai fi căutat alte păreri.
c) existau vizitatori ai site-ului sau persoane din grupul nostru (unde am distribuit postarea) care nu intenționau să citească recenzia, fie că nu-i interesa genul, fie că doreau să-și facă singuri o părere. În acest caz se regăsește majoritatea. Cei mai mulți vizitatori zilnici ai site-ului căută un articol anume pe care doresc să îl citească în acel moment. Totuși, întrucât articolele postate în zi atrag mulți vizitatori de pe facebook, apar în topul articolelor populare în zi, astfel că titlul și coperta sunt vizibile pentru toți vizitatorii, care aflau în acest mod despre această carte.
O gravă eroare de judecată! Exista și cazul:
d) persoane care nu doreau să achiziționeze cartea și nici să se lămurească despre ce este vorba în ea, dar care, din motive personale, mai mult sau mai puțin obiective, se vor lega de acest articol pentru a ne ridiculiza în toate felurile.
Acestea fiind zise, mi-am însușit toată vina și toate criticile pentru balamucul ce a urmat. Prietena mea nu solicitase cartea, eu i-am trimis-o. În momentul în care mi-a trimis articolul, nu i-am cerut să facă nicio modificare, deși am observat că erau câteva spoilere. Eu am încadrat acel articol la categoria Recenzii. Puteam să-l încadrez la categoria Prezentări sau, și mai bine, la categoria Diverse – caz în care s-ar fi evitat o serie de discuții referitoare la modul cum se face / cum nu se face o recenzie.
Drept urmare, în momentul în care s-a declanșat scandalul, i-am cerut prietenei mele să nu comenteze în niciun fel, întrucât voi interveni eu cu o poziție oficială, imediat ce voi putea.
Aveam o zi foarte grea, o grămadă de probleme pe cap și, din motive personale obiective, nu am putut răspunde la comentarii decât după-amiaza târziu.
Fusesem alertată încă de dimineață printr-un mesaj de prietena mea că un autor al unei povestiri din antologie a fost deranjat de articol, postând un mesaj pe pagina noastră de facebook:
Acum că autoarea recenziei a repovestit toată cartea în detaliu, încurajând (ne)cititul, nu mai are nimeni nevoie să o cumpere.
Nu avusesem nicio intenție de a supăra pe cineva, nu ne plac scandalurile, astfel că am intrat în articol, am scos din text partea care am considerat că este spoiler, intenționând să-l contactez pe autor pentru o reconciliere. N-am mai apucat. Din cale afară de înfuriat, autorul a făcut rapid o postare publică pe pagina lui, astfel ca să vadă toată lumea cât de ageamii suntem:
Cei care vor să învețe cum să nu scrie o recenzie literară găsesc astăzi pe Delicatese Literare un exemplu. Se prezintă volumul de povestiri polițiste și de mistere editat de Michael Haulica și apărut la Editura Paralela 45, cu fiecare text din antologie repovestit în detaliu, ceva de o acribie de speriat (de derapajele gramaticale nu mă leg acum). Mă întreb cine mai are chef să cumpere cartea pentru a se bucura de povestirile din ea după ce citește o asemenea „recenzie”. Și mă mai întreb și până când va mai fi încurajat fenomenul ăsta de blogăr de carte ageamiu.
Ca și în cazul unei crime, în care banii sunt principalul mobil, și aici bag seama că tot partea financiară era principalul motiv de supărare. Autorul era convins că, în urma recenziei noastre, nimeni nu va mai cumpăra cartea.
Când e miros de scandal, lumea se adună ca la urs, astfel că postarea a adunat rapid mai multe like-uri și emoticoane de ridiculizare.
Răul fiind gata făcut, m-am ocupat de problemele mele personale urgente pe care le aveam de rezolvat. Când m-am eliberat puțin, m-am uitat pe respectiva postare, să văd ce comentarii a adunat și m-am crucit. Ziceai că am fluierat în biserică sau că am dat foc la cărți în piața publică.
Deși lucrurile erau deja inflamate, am făcut totuși o încercare de reconcilere, atrăgându-i atenția autorului că ștersesem din text partea pe care o considerasem spoiler. Nicio șansă! Ramura mea de măslin a fost ruptă și călcată în picioare. Autorul, întărâtat la culme, fusese vigilent și își făcuse o copie a textului inițial, pe care l-a atașat la postare, denunțându-ne totodată public și intenția de măsluire.
EDIT: au editat recenzia, cică acum nu mai e cu spoilăre. pun mai jos (că acum mi-s stârnit) screenshot cu ce consideră Delicatese Literare „mic sinopsis”, adică povestirea mea repovestită cap-coadă, da-le dracu’ de plot twisturi si alte fumuri scriitoricești.
Comisarul Broch era așteptat de urgență la secție. O femeie dăduse buzna, mărturisind că a omorât o mulțime de oameni și că va mai omorî și alții. Femeia avea în jur de treizeci de ani și povestea că douăzeci și șapte de cadavre zăceau sub pământ în inima pădurii. Părul îi era ciufulit și ochii vineți. Mai spunea că următoarea femeie care va muri, este o brunetă cu sâni mari care nu poate avea copii și că poartă la gât un pandantiv ocru. Comisarul își dă seama că femeia o descrisese chiar pe soția lui și pleacă acasă într-un suflet. Ajunsese prea târziu, soția lui lipsea. Merge apoi în cabana din pădure, acolo unde femeia povestise că sunt îngropate cadavrele. Era adevărat. În pământ găsise acele femei iar soția lui era suspendată de tavan, golită de sânge și cu ochii scoși. La secție, Doamna Diavol fusese închisă într-o celulă dar la scurt timp nu mai era. Rămăsese un cadavru putrezit.
Nu mai aveam ce face decât să recunosc ce am făcut: ”Am ținut cont de dorința dvs. și am modificat. De aceea v-am și pus copy-screen.”
După care am încercat să răspund fiecărei persoane care lăsase un comentariu.
Nu voi nominaliza pe niciun autor al vreunui comentariu. Ca și în cazul unei crime (că tot vorbim de Antologia cărților polițiste), autorul moral este cel mai vinovat, chiar dacă nu el a fost făptașul.
Mai întâi, eram percepute ca o plagă ce trebuia stârpită, iar pentru aceasta nu trebuia să mai fim încurajate în niciun fel. Cu tristețe, o bloggeriță a remarcat că, din păcate, întocmai ca buruienile care renasc din te miri ce, și bloggerii amatori nu pot fi stopați prea ușor, întrucât sunt mânați de cine știe ce motive obscure.
De ce crezi că e un fenomen încurajat? Urmărind bloguri de carte, mie mi se pare că toate sunt întreținute de oameni vor să scrie despre cărți, indiferent dacă se pricep sau nu. Majoritatea n-au nevoie de încurajări sau ajutor, pur și simplu scriu, mânați de voința personală.
În momentul în care nu m-am putut abține și am comentat: ”spre deosebire de adevărații profesioniști, să înțelegem…” a mai dat un mic pas înapoi, aruncând însă și o mică ”înțepătură”:
Eu vorbeam la modul general despre bloggeri și motivații, nu specific despre voi. Nu vă cunosc, nu vă citesc, nu știu de ce scrieți sau ce vă motivează în general. Sunt acolo cuvinte precum „dacă” și „probabil”, era o simplă ipoteză.
Exact la asta mă gândeam și eu… Ce ușor e să pui etichete…
Mărinimos, d-nul Flavius Ardelean a spus că și scrisul poate fi deprins de oricine, încetul cu încetul (probabil cam ca mersul pe bicicletă, mă gândesc eu. Mai cazi, mai te ridici, până la urmă îți găsești echilibrul…). Din păcate, datorită unor edituri/autori iresponsabili care ne trimit fără noimă cărți moca pentru recenzii, ni se răpește și această firavă posibilitate de perfecționare… Ca o paranteză, țin să precizez că am sute de cărți în bibliotecă, cumpărate de mine, pe care nu mai ajung să le citesc din lipsă de timp, deși sunt convinsă că îmi vor plăcea.
li se trimit cutii de carti spre recenzare. asta e incurajare. prea putine bloguri depun apoi un efort de a se imbunatati. scrisul, de orice fel, se poate invata.
Un adevărat cerc vicios ce nu poate fi spart nicicum, a constatat cu amărăciune bloggerița ce comentase mai înainte…
Înțeleg. Dacă li se trimit deja cărți, probabil nu simt nevoia să se îmbunătățească. Și dacă anumite edituri/autori le trimit deja cărți, înseamnă că sunt mulțumiți de nivelul actual. E un cerc vicios.
Cel mai vehement comentator a fost însă un prieten al autorului, fost editor și autor publicat – aceste informații le-am aflat din comentariile postate de dumnealui. În ignoranța mea desăvârșită, recunosc că nu aflasem despre respectivul domn până acum. La acest capitol aș fi preferat să rămân ignorantă.
Decenii întregi de frustrări au răbufnit și s-au revărsat asupra noastră într-un puhoi de invective: ”imbecilitate crasă”, ”ignoranță”, ”textoide”, ”proastă la modul programatic”, ”mimoze”, ”dovada vie a analfabetismului din țara asta”, ”prostie bubuitoare” și multe altele asemenea…
Astfel, după o vizionare rapidă a articolului de pe site-ul nostru, fostul editor a decis că o asemenea faptă reprobabilă nu trebuia să rămână nepedepsită și se impuneau măsuri ferme și radicale. Într-un timp record, a făcut o non-recomandare pe pagina noastră de facebook:
imbecilitatea şi ignoranţa fac casă bună cu această colecţie de textoide…
După care a revenit la postarea principală și a pus un comentariu, astfel încât să ia act toată lumea de cât de șocat a fost de ”imbecilitatea” noastră.
Am nimerit şi eu acolo. Man, cîtă imbecilitate poate să zacă într-un cap sec (frumuşel altminteri)…
Dacă la fel de repede și eficient s-ar mișca lucrurile în țara asta, unde am fi ajuns noi oare…
Folosind același gen de cuvinte și un ton acid, fostul editor a postat un comentariu la articolul de pe site, pe care l-am șters. Multe bloguri/site-uri au un filtru de aprobare a comentariilor. Noi nu avem așa ceva, dar asta nu înseamnă că nu ne-am rezervat dreptul de a șterge comentariile spam sau pe cele care conțin cuvinte jignitoare.
…Şi mai au şi nesimţirea de a şterge comentariile care nu le convin. Penibil.
După cum se vede, în acest articol am preluat aproape toate comentariile domnului fost editor.
Întrucât am observat că fostul editor era cel mai pornit împotriva noastră, l-am rugat să ne dea un exemplu de cum ar fi trebuit recenzia la această antologie:
vă aștept cu o recenzie ”profesionistă” la această antologie, care sigur va convinge foarte multă lume să o cumpere. Acum ați aflat pentru prima dată de ea? Că, altfel, cu siguranță ați fi cumpărat-o și ați fi venit deja cu o părere pertinentă. Oricum, nu dvs. ne adresăm noi, ci cititorilor de rând.
Răspunsul a venit prompt, învârtindu-se, bineînțeles, tot în jurul măriei-sale, Regelui Ban:
Fată, dacă plătești, scriu. Dacă nu, n-ai nici cel mai mic drept să mă aștepți cu o recenzie profesionistă. Cît despre politețe, aia se merită. Prostia nu cere la schimb politețe.
Eu sînt plătit ca să scriu. E o diferență subtilă, pe care mă îndoiesc că o să o percepi.
Ba pricepeam chiar foarte bine!
Un autor, căruia vreau să îi mulțumesc, a încercat să tempereze puțin spiritele cu o atitudine împăciuitoare. Era o misiune imposibilă… Fostul editor i-a dat imediat replica:
…mie nu mi-ar fi totuna cine mă citește, ca autor. Ca editor, da, e altceva, că am pus bani din buzunarul meu, pe care trebuie să-i recuperez, așa că un cumpărător e un cumpărător. Prost, bun, că mă vrea doar pe post de curpapir, mi-e totuna. Dar să vină niște nechemați și să povestească (chiar și la modul imbecil) ce se întîmplă în fiecare sfîntă povestire, omorînd astfel însuși scopul textoidului… Chestia asta m-ar deranja și l-aș ruga pe editor să facă una din două: să renunțe fie la respectivul popularizator, fie la mine ca autor.
Indiferent cum se învârtea discuția, ajungeam din nou la punctul nevralgic al discuției: banii.
Mai departe discuția a căpătat tente halucinante, făcându-se o analogie chiar cu fosta Securitate!
Ți-am mai spus și cu alte ocazii, în privința asta we agree to disagree: prostia se combate, nu se tolerează (în cazul de față): la fel și ticăloșia (în cazul anterior, cînd discutam despre Secu și mizeriile lui, dacă mi-aduc eu bine aminte). Nu te cobori la nivelul lor, încerci să-i ridici pe ei la al tău; iar dacă nu se lasă ridicați, îi combați pînă cînd îi reduci la tăcere, pînă cînd îi descurajezi să mai repete experiența. Stupizeniile de felul ăsta și atitudinea împăciuitoare a celor ca tine față de ele sînt două dintre motivele principale care m-au determinat să pun editura în cui. Și fiecare mizerie ca asta mă determină să mă felicit pentru decizia luată.
Când cineva a încercat să-i facă o mică observație domnului fost editor, atrăgându-i atenția că se spune ”sunteți” și nu ”sînteți” (așa cum scrisese el într-un comentariu), și-a furat replica imediat:
Cucoană, tu scrie „sunteți” dacă așa te-au învățat la școală. Eu scriu cum am învățat și cum e și logic din punct de vedere lingvistic. Și tot așa public și cărțile pe care le editez, traduc sau scriu. Dacă nu-ți convine, nu le citi, o să-mi faci o favoare. Ergo… fuck off!
Între timp, s-a amestecat în discuție și o altă prietenă a autorului, ce avea studii literare de specialitate. Într-un timp record, ne-a făcut o radiografie a site-ului și ne-a pus și diagnosticul. Ce bine ar fi dacă și în medicină s-ar rezolva lucrurile la fel de rapid!
„Omul e liber”, zici, să se exprime legat de artă. În regulă, dar nu e obligat. Iar când exprimarea e precară (am aruncat un ochi pe niște postări ale doamnelor/domnișoarelor…), fain ar fi să nu o facem cu morgă blogărească.
”Morgă blogărească”! Cu ocazia asta am mai învățat și expresii noi, deși nu țineam neapărat.
Nici numele site-ului n-a scăpat. Se pare că ”Delicacy” în engleză are conotații ascunse… Totuși, de ce m-ar interesa pe mine asta? Noi avem cuvântul ”Delicatese” în titlu și nu știu să aibă alte conotații.
Delicatesele Literare puteau avea delicatețea de a se informa că substantivul ales pentru cronici de carte are doar o conotație culinară. Ar mai fi una argotică, dar să păstrăm măsura…
Decât să mă mai întind la discuții inutile, am preferat să-i dau un citat referitor la cartea Zile de Crăciun de Jeanette Winterson apărută la Editura Humanitas în colecția Raftul Denisei.
„Rețetele vin însoțite de secvențe fascinante cu scriitoarea, prietenele ei și ritualurile lor de Crăciun. Superb, ingenios, straniu, amuzant. Sacul de delicatese literare al lui Winterson are farmecul secolului al XIX-lea, atât de necesar în nemilosul secol XXI.“ (Kirkus Reviews)
Persoana respectivă nu putea fi convinsă prea ușor, insistând să caut sensurile cuvântului Delicacy.
Nu e o scuză dacă preluați stângăcia unui traducător sau a unui redactor. Dimpotrivă, e o dovadă de copy-paste pe negândite! 😉 Verificați câte sensuri distincte are delicacy!
Să vă spun sincer, nu am căutat, pentru că nu am ținut neapărat să aflu. L-am lămurit totuși că nu de la acea carte ne-am inspirat când am ales titlul. Site-ul nostru a apărut acum trei ani, cartea Zile de Crăciun a apărut în 2018.
Când o doamnă, revoltată de toată turnura discuției, a exclamat: Atatia ,, oameni destepti’’ aici, ma intreb de ce tara asta merge ,, asa bine’’!, același domn care ne făcuse observații privind numele site-ului i-a dat un răspuns de unde reieșea clar că, datorită unor oameni ca noi, cu veleități că se pricep la toate, merg toate atât de prost în țara asta.
Îndrăznesc să vă ofer eu o variantă de răspuns: pentru că românii sunt conduși de fiare politice care au aceeași desconsiderație față de oameni pe care o arătați și dumneavoastră, fără vreun motiv temeinic, fără să îi cunoască, etichetându-i drept proști doar pentru că gândesc altfel sau, și mai rău, pentru că gândesc! Totodată, pentru că veleitarii cred că se pricep la toate și pot face orice își pun în minte – chiar și critică literară – fără a avea nici pregătirea, nici elementele minime de administrare și de viziune care să contureze un drum economic și social sănătos. Similar stau lucrurile și în cazul bloggerilor lipsiți, parțial sau total, de elementele tehnice și de acumulările specifice unei pregătiri minimale necesare pentru a-și forma și expune o părere critică literară îndreptățită, având la bază măcar unele criterii, fie ele și subiective…
Deja presiunea care apăsa pe umerii mei amenința să mă cocoșeze de-a dreptul… Eram ca un boxer în corzi, încasam lovitură după lovitură, năucită de posibilele efecte catastrofale pe care site-ul nostru putea să le aibă asupra lumii literare în particular și ale întregii societăți în general.
Însă, un comentariu ironic pus de o altă persoană nou-venită în discuție m-a făcut să am o revelație:
Așa vă trebuie dacă scrieți polițiste! Șiiii criminalul era… tacsu’!!!! THE END.
Chiar așa?? Cine era criminalul? Eu nu aflasem răspunsul la niciuna din întrebările: Cine era criminalul?, De ce înfăptuise crimele?, Cum le înfăptuise?, A fost pedepsit?, A scăpat?, Era doar un coșmar?, Era o halucinație?, Era o înscenare?.
În momentul acela, m-am enervat. Cum adică? Dacă prietena mea a dezvăluit totul în micul ei text, înseamnă că, dacă o să citesc povestirea, nu o să aflu niciunul dintre aceste răspunsuri? Ce aberație este asta? Decisă să aflu punctul de vedere al autorului la această dilemă a mea, l-am interpelat:
D-nul Flavius Ardelean, acum că m-am liniștit un pic, să revenim la tema principală a acestei postări: opera dvs. Cred că v-ați dat seama din discuțiile de mai sus că eu sunt administratorul site-ului, întrucât am dorit să prezint o poziție oficială. Eu nu am citit această antologie, dar lecturând articolul prietenei mele, sunt tentată să o cumpăr. De ce? O carte polițistă, fie ea și o scurtă povestire, trebuie să răspundă neapărat la trei întrebări esențiale: Cum?, De ce?, Cine?. Am citit sute de cărți polițiste și doar câteva dintre ele mi-au rămas în memorie, întrucât au reușit să mă convingă pe deplin cu răspunsurile la aceste întrebări, făcându-mă să exclam în final: ”Uau”. Însă, în postarea dvs., insistați că prietena mea a dezvăluit în articol tot ce se petrece în povestirea dvs. Pe bune?? Asta e tot?? Cine era criminalul? Tacsu’, cum spune cineva mai sus? Ce îl mâna pe el în luptă? Sau era femeia care dăduse buzna? Cine era ea? De ce fusese lăsată liberă, dacă au văzut-o că era nebună? Nu sesizase nimeni că lipsesc acele femei? Cum înfăptuise acele nenumărate crime fără să o vadă nimeni? Cum cărase și îngropase acele cadavre în inima pădurii de parcă erau doar un săculeț de cartofi? Era posedată de diavol? Auzea voci? A fost doar un coșmar al comisarului? Aveam atâtea întrebări în minte, la care speram să aflu răspunsuri le în carte. După care veniți dvs. și ne spuneți că în textul din articol (preluat mai sus în această postare) este povestit totul în detaliu. Am fost dezamăgită. Cum adică? Vine o femeie, anunță că va face o crimă și nimeni nu reușește să o oprească. The end. Nici un clenci, nicio răsturnare de situație? Vreau să spun că am citit cărți polițiste la care era dat un spoiler major chiar în sinopsisul cărții, sau altele începeau cu descrierea crimei chiar în prolog, dar asta nu m-a împiedicat să le citesc cu sufletul la gură, având de multe ori surpriza unei lovituri de teatru în final, care răsturna imaginea pe care mi-o formasem la început. Îmi permit, ca cititor cu ”state vechi” al acestui gen și cumpărător asiduu de cărți, să vă dau un mic sfat. Nu numărul de cadavre sau detaliile horror fac diferența, ci atențiile la detalii. Acel ”ceva” pe care numai autorii cu adevărat talentați îl au. Altfel, este ca și cum ai arunca pe o tablă de șah patru cai albi și trei nebuni negri, care le omoară pe cele două regine roșii. O desfășurare spectaculoasă, dar deloc credibilă. Cititorii nu sunt niște pelicani care să înghită tot ce li se servește. Poate reușești să-i păcălești o dată, dar a doua oară cu siguranță nu. Să știți că și noi avem o responsabilitate față de cititorii noștri. Decât o laudă falsă sau, din contră, o critică nefondată, este de preferat câteodată să facem o prezentare neutră a cărții, dând câteva detalii, lăsând cititorii să decidă dacă vor să cumpere cartea sau nu. În cazul acestei antologii, este ca la un bufet suedez. Fiecare servește felul care îi place, sau chiar pe toate. Eu voi cumpăra cartea și o voi citi, pentru a vedea cum a reușit fiecare autor să-și susțină intriga. La fiecare în parte mi-am formulat deja câteva ipoteze în minte. În cazul dvs., lucrați puțin la stil, la intrigă și, de ce nu, la conduita personală, și sigur vă veți câștiga cititori fideli în viitor. Succes!
De data aceasta, n-am primit niciun răspuns referitor la ce se întâmplă cu adevărat în această povestire, nici de la autor, nici de la prietenii acestuia. Într-un fel, nu prea era de mirare, întrucât din toate conversațiile a reieșit clar că niciun prieten nu citise acea povestire și nici nu aflase până atunci de acea antologie. Știți cum se spune, o tăcere face mai mult decât o mie de cuvinte…
Totuși, am primit un răspuns de la domnul care ne criticase numele site-ului, care m-a contrazis cu privire la tema discuției, zicând că aceasta era modul în care ne facem noi recenziile. Cu acest prilej a readus din nou titlul site-ului în discuție, făcând trimitere la cuvântul oximoron. Conform dex, oximoron este o figură de stil care exprimă o ironie subtilă sau un adevăr usturător sub forma asocierii paradoxale a doi termeni incongruenți și aparent incompatibili.
Tema discuției era: cum NU se scrie o recenzie literară… În acest sens, din moment ce nu păreți să apreciați mai multe elemente legate de scriitura domnului Ardelean, nu înțeleg de ce ați ales din antologie tocmai ce era mai puțin o „delicatesă“, din punctul de vedere al autorului cronicii. Prin urmare, ori „Delicatese Literare“ se vrea un oximoron – adică un titlu de blog ironic, subtil și biciuitor –, ori își propune să ofere exemple de „cum să nu scriem“, ceea ce conduce la concluzii similare. Hotărâți-vă în privința unei linii redacționale coerente și luați ce e constructiv din reproșurile care v-au fost aduse.
Din răspunsul dumnealui am remarcat că nu citise articolul de pe site, altfel ar fi observat că prietena mea se străduise să scrie câteva rânduri la fiecare dintre povestiri, nu doar la cea a domnului Ardelean.
Nu vedeam însă de ce ar fi trebuit să fie modul nostru de a face recenzii tema acestei discuții, că doar nu ne prezentasem să dăm admitere la Academia de făcut recenzii în fața unei comisii, care nu se mulțumea doar să ne pice, ci ne mai și ridiculiza de la A la Z.
Cum se întâmplă adesea în cazul unor cărți polițiste, adevăratul mobil este ascuns în spatele unor indicii înșelătoare, astfel că am avut grijă să-l scot la lumină.
NU! Of-ul autorului și tema discuției a fost că nimeni nu va mai cumpăra cartea, întrucât se știe deja tot ce se întâmplă. Acesta a fost primul mesaj lăsat de autor pe site-ul nostru și reluat în această postare. Eu voi cumpăra această carte și mă voi lămuri personal la fiecare povestire în parte dacă așa este. Eu sper totuși să mai am ceva de descoperit, întrucât din articolul de pe site nu am aflat la niciuna dintre ele răspunsul la cele trei întrebări esențiale: CUM?, DE CE?, CINE? Dacă unul dintre aceste răspunsuri lipsește sau este neconvingător, îmi pare rău, dar intriga nu e deloc credibilă.
Singurul care citise povestirea era fostul editor, dar în cazul dumnealui era clar că trebuia să fie plătit pentru a-și da o părere, doar jignirile și ”combaterea prostiei” le susținea pe gratis. Totuși, domnul respectiv nu mă putea lăsa chiar așa, fără un ultim comentariu ofensator, ce conținea inclusiv expresii vulgare, făcând o constatare finală, cu putere de verdict irevocabil.
Aș vrea să cred că, la fel ca Cațavencii, aveți drept motto „Cititorii noștri sînt mai deștepți decît noi”. Deși n-ar fi prea greu, avînd în vedere demonstrațiile de prostie bubuitoare pe care le-ați prestat pe-aici sau prin ceea ce în mod eronat numiți recenzii, o privire la comentariile articolului (sau la replicile postate de comentacii voștri p-aici, see above) e de-ajuns pentru a mă lămuri că nu e cîtuși de puțin cazul. Iar genul ăsta de articole, urmate de comentarii de genul „mvai, ce frumos ai scris despre cartea asta!” (pe care un PR inept a livrat-o moca fiindcă așa știe el, că dacă careva are un blog despre cărți, musai să azvîrle-n el cu cărți, că doar e influencer), poartă un nume pe cît de plastic, pe atît de evocator: labă în cerc.
Mda… Deși dumnealui se consideră probabil mai deștept decât toți cititorii cărților sale, eu n-am avut niciodată această pretenție. Pe de altă parte, calitatea unui om se judecă după multe criterii, nu numai după nivelul de inteligență.
După ce am așteptat în zadar ca măcar cineva dintre acei participanți la discuție să facă o apreciere pozitivă asupra celorlalte creații ale domnului Flavius Ardelean (întrucât mă gândeam că măcar pe una o citiseră, nu?), am luat hotărârea să mă lămuresc singură, cât mai grabnic, despre ce este vorba și mi-am comandat cartea.
Ca regulă generală, autorul trebuie să convingă cititorul, nu invers. Aici se inversase roata. Noi, cititorii, trebuia să convingem autorii că suntem demni să le citim operele! Când am încercat să exprim acest punct de vedere pe un alt fir al discuției, un alt autor al unei povestiri din antologie a intervenit.
Dragi recenzenţi, aveţi dreptate. Autorul trebuie să convingă cititorul. Sper că sunteţi conştienţi că atunci când vă exprimaţi în scris opinia despre o creaţie literară nu mai sunteţi cititori, ci autori. Rândurile voastre capătă valoare de text de critică literară. Dacă veţi insista cu rezumate în care descrieţi firul narativ şi deznodământul, nu veţi convinge prea mulţi cititori să vă calce pragul. Părere personală, luaţi-o ca atare.
Numai critic literar nu mă visasem eu până acum! Urmărind acest fir logic, am remarcat că oricine poate fi considerat autor. Eu mă referisem strict la autorii cărților publicate, care se vând. Iar numărul nostru zilnic de vizitatori ai site-ului contrazice părerea dumnealui.
”Critică literară” e prea pretențios spus pentru ceea ce facem noi. Suntem cititori care ne adresăm altor cititori. Criticii literari scriu pe bani grei pentru reviste de specialitate, cum bine a precizat cineva. Eu m-am referit la autorii cărților care se vând. Noi nu ne vindem articolele. Cine vrea să le citească, bine, cine nu, e liber să se abțină. Pe de altă parte, toată lumea este autor. Și cel care postează un comentariu, și elevul care își face o temă. Dar aveți dreptate, toți autorii sunt răspunzători de creațiile lor și trebuie să-și asume criticile. Și eu am tras niște concluzii. Site-ul acesta a început ca un hobby și începe să se transforme în cu totul altceva. Nici prin gând nu mi-ar fi trecut că ideea generoasă de a promova autorii români ar putea declanșa o asemenea polemică. Într-adevăr, se putea face doar o prezentare de ansamblu a antologiei, cu câteva cuvinte despre tematică. Era mult mai simplu și mai bine, ținând cont de tot se s-a întâmplat. Prietena mea a nominalizat fiecare autor, în ideea de a-l face cunoscut cititorilor. Sincer vă spun, nici eu nu aflasem despre toți acești autori, în afară de E.O. Chirovici, căruia i-am citit Cartea secretelor. Nu am crezut că vreun autor se poate supăra pentru faptul că cititorii au aflat că se regăsește într-o antologie care, prin însăși definiția ei, conține unele dintre cele mai bune texte din domeniu. O eroare gravă de judecată, pe care o regret. Pe de altă parte, articolul de pe site-ul nostru cel mult putea convinge câțiva cititori să cumpere cartea sau măcar să o popularizeze (chiar dacă cineva reținea pe moment doar titlul și coperta), în niciun caz contrariul. Nu cred că stătea cineva într-o librărie cu cartea într-o mână și cu telefonul în cealălaltă, căutând febril articolul nostru pentru a se lămuri dacă să o cumpere sau nu, ca apoi să exclame: ”Aoleu, bine că m-am lămurit! Nu o cumpăr dacă apare o femeie cu ochii scoși în ea!”. Iar pentru ca să o cumpere dintr-o librărie on-line, mai întâi trebuia să știe că există, ceea ce am observat că nici prietenii autorului nu știau, iar cei care știau nu o recomandaseră mai departe. Se știe că scandalul vinde, dar se pot găsi și alte căi mai elegante pentru a promova o carte. În altă ordine de idei, să știți că noi nu avem nicio obligație să emitem doar păreri pozitive. Poate să ne placă o carte sau nu, iar gusturile nu se discută. Am comandat deja cartea și voi reveni cu propriile mele impresii.
După acest ultim schimb de replici, ”discuția” s-a liniștit.
Cum era de așteptat, imediat ce am primit cartea, m-am și repezit să citesc povestirea buclucașă – Toată bezna din ochii lor, hotărâtă să-l ”încolțesc” pe autor, în cazul în care nu-și susținuse logica prea bine.
Impresii după lectură
Ce pot să spun…? După părerea mea, genul horror este un gen separat de genul polițist sau de mister. Toate sunt genuri de suspans, dar se conduc după reguli diferite.
Astfel, în LITERATURĂ POLIŢISTĂ (Crime) motorul acţiunii este rezolvarea unei crime sau unui mister de către un detectiv profesionist sau amator, cu metode criminaliste specifice.
THRILLER-ul (Thriller) folosește suspansul, tensiunea și emoția ca elemente principale, au un ritm alert, iar prin acțiune și suspans sunt adevărate generatoare de adrenalină.
Subgenuri comune sunt thrillerele psihologice, thrillerele cu crime – polițiste, thrillerele erotice, thrillere de mister sau thrillerele de spionaj.
LITERATURA DE MISTER (Mystery) se concentrează de obicei asupra eforturilor detectivului, investigatorului privat sau al detectivului amator pentru a rezolva circumstanțele misterioase ale unei infracțiuni prin intermediul unor indicii, investigații și deduceri logice.
LITERATURA DE GROAZĂ sau LITERATURA HORROR (Horror) este acel gen de literatură, care este destinată sau are capacitatea de a speria cititorii săi, de a induce sentimente de groază, teroare, dezgust sau oroare cititorului. Povestea poate fi supranaturală sau non-supranaturală. În cărțile de groază, forțe, personaje sau evenimente dăunătoare pătrund în viața oamenilor de zi cu zi. Elementele care apar cel mai des în aceste cărți sunt: vampiri, demoni, monștri, criminali în serie, fantome și o mulțime de alte personaje, care inspiră frică. Unele cărți de groază pot încorpora elemente din alte genuri: science fiction, fantasy și thriller.
Toată bezna din ochii lor este clar o povestire horror și nu o povestire polițistă cu accente horror. E o diferență foarte importantă. După mine, această povestire nu își avea locul în această antologie.
Mie îmi plac cărțile polițiste sau de mister. Toată divagația pe care am făcut-o în articolul meu anterior, Antologia prozei românești polițiste și de mistere – impresii după lectură și alte considerente, se referea strict la acest gen. Toate întrebările pe care mi le pusesem eu porneau de la premiza că am de-a face cu o povestire polițistă, la care totul are o explicație logică, în cele din urmă, indiferent cât de absurd ar putea părea totul la un moment dat.
Nu îmi place să fiu păcălită și să mi se servească altceva decât ceea ce mi se spune. Ca și cum mi-ar arăta cineva un cal vopsit în alb și negru și ar încerca să mă convingă că este zebră.
Pornind de la ideea unui ”profesionalism de la un cap la altul”, mă așteptam să găsesc în această antologie doar povestiri polițiste și de mister, așa cum scria în titlu. Altfel, dacă tot s-a inclus o povestire horror, m-aș fi așteptat ca titlul să fi fost: ”Antologia prozei românești polițiste, de groază și de mistere”.
Am recitit sinopsisul antologiei. Acolo se pomenea despre Literatura mistery & thriller, cum e cunoscută în lumea anglo-saxonă, precizându-se că acoperă în același timp și o arie mai largă de subgenuri. Ca o mică paranteză, eu am întâlnit folosit cam peste tot termenul mystery, termenul mistery fiind o formă arhaică.
Să fi încurcat eu borcanele și literatura horror să nu fie un gen separat ci doar un subgen al genului mystery & thriller, astfel încât să nu trebuiască să fie menționat distinct?
Decisă să aflu răspunsul, l-am întrebat pe fiul meu, care e mare fan filme și agrează și genul horror, dacă el consideră că acesta este un subgen al genului thriller. ”Nu, sunt genuri separate, dar un film poate să facă parte din ambele genuri!” mi-a răspuns el. Deși puțin mirat de interesul meu subit pentru acest gen pe care știa că îl evit, mi-a făcut o mulțime de recomandări de filme horror mai vechi sau mai noi, spunându-mi în câteva cuvinte cam despre ce este vorba în ele, precizându-mi că aproape toate acestea fac parte și din genul thriller (recomandările lui le veți putea citi în următorul articol postat pe site – Top 15 filme horror – scene înfricoșătoare, senzații extreme!. Trei dintre aceste filme le-am văzut și eu și mi-au plăcut: Camera 1408, Ceilalți și Constantin).
Așa știam și eu. Când un film se încadrează în mai multe genuri, sunt trecute toate în prezentare. În topul filmelor de groază am pus link către cinemagia sau wikipedia. Veți observa că la fiecare film în parte sunt trecute toate genurile de care aparține, ca spectatorii să fie avizați dinainte.
Ca să mă lămuresc mai clar, l-am întrebat direct: ”Crezi că o povestire horror ar trebui inclusă într-o antologie de proză polițistă și de mistere?”. ”A, nu!”, a răspuns el rapid, părând puțin plictisit de faptul că-l întreb lucruri atât de evidente. La rândul lui, soțul meu m-a asigurat că și el crede că genul horror e un gen distinct, nu un subgen al genului thriller.
Sunt doar păreri de amatori, luați-le ca atare. Aș fi foarte curioasă să aflu și părerea altor cititori.
Scormonind puțin pe internet am găsit și un articol interesant pe această temă: Genul tau de suspans: literatura horror.
De ce insist atâta referitor la această încadrare într-o categorie sau alta? Pentru că, știind dinainte în ce gen este încadrată, poți alege să citești o carte sau nu. Preferințele sunt diverse, nu ne place tuturor același lucru.
Totodată, criteriile după care judeci o carte sunt complet diferite în funcție de categoria în care este încadrată, precum și așteptările de la aceasta. Dacă la cărțile polițiste și de mister logica este elementul definitoriu, la cărțile horror tocmai lipsa logicii și faptul că sfidează legile fizicii și ale universului cunoscut le fac atât de înfricoșătoare. Dacă în cazul cărților polițiste și de mister, detectivul rezolvă cazul pe baza investigațiilor efectuate, deducțiilor logice și ale observațiilor, în cazul cărților horror nici nu poate fi vorba de așa ceva, pentru că ceea ce se întâmplă în ele depășește orice închipuire și nu poate fi explicat logic în niciun fel.
Ca să pot citi o carte horror, trebuie să mă aflu într-o anumită dispoziție, de aceea vreau să fiu avizată dinainte. Cititul este pentru mine o oază de relaxare, de aceea aleg în general cărți calde și luminoase, în care binele învinge întotdeauna, astfel încât lectura să mă umple de energie pozitivă pentru a doua zi.
Acum, după ce am citit această povestire, în ciuda dorinței mele de a ocoli acest gen, am editat din nou articolul prietenei mele postat pe site (textul referitor la această povestire îl ștersesem oricum încă din ziua când fusese publicat) și am făcut mențiunea că este o povestire horror. Mi se pare corect să avizez și alți cititori despre acest aspect.
Eu nu mă pot hazarda să-mi dau o părere despre această povestire. Poate fi bună sau nu. Eu nu pot judeca acest lucru, întrucât am citit relativ puține cărți din acest gen, le pot număra cu ușurință pe degetele de la o mână. Mi-a plăcut Casa tunetului de Dean Koontz, pe care am citit-o la recomandarea surorii mele, deoarece în final, printr-o spectaculoasă întorsătură de situație, toate acele fenomene înfricoșătoare, aparent imposibile, căpătau o explicație logică, perfect credibilă. Cei care au citit cartea știu bine la ce mă refer. Eu eram convinsă că o situație similară o voi întâlni și în cazul acestei povestiri.
Fanii genului horror pot să citească liniștiți Toată bezna din ochii lor, întrucât mai au câte ceva de descoperit și interpretat. Ce pot să spun eu, ca novice în acest gen? Că autorul știe să inducă foarte bine atmosfera de groază. Mie mi s-a făcut rău, provocându-mi sentimente de groază, teroare, dezgust și oroare, așa că asta spune ceva. Dacă e să mă iau după definiție, și-a atins clar scopul. Este terifiantă scena când comisarul Broch descoperă acele cadavre. Mai menționez și faptul că în povestire există și câteva referiri la sex într-un context macabru. Probabil cunoscătorii genului o vor pricepe mult mai bine ca mine și vor înțelege metaforele din această povestire.
Eu una, cu siguranță, nu voi mai citi pe viitor vreo creație a domnului Flavius Ardelean, întrucât evident nu fac parte din publicul lui țintă.
Personal, dacă aș putea, aș vrea să uit cu desăvârșire acest episod, venindu-mi în minte un citat din Frumoasele străine de Mircea Cărtărescu:
”Bine ar fi să-ți poți tăia cu foarfeca bucățele penibile din viață și să le arunci la gunoi.”
În final, deoarece am cumpărat această carte, mă aflu în poziția privilegiată de a-i da ce destinație vreau. Prin urmare, o voi face carte călătoare pe grupul nostru, dând prilejul și altor cititori să descopere aceste povestiri și să-și exprime părerile asupra lor.


45 Comments
Carolina Bianca
Jos pălăria, Tyna! Ai punctat foarte bine. Te îmbrățișez!
Tyna
Mulțumesc! Și eu!
danapetraru
Tyna,ma înclin cu respect in fața ta pentru acest articol…domnului Flavius Ardelean îi transmit, asta dacă citește articolul, vorbele mamei mele, țărancă simplă cu 4 clase:când îi respecți pe ceilalți, te respecți pe tine însuți (însăți)…am pus ambele variante pentru a nu fi acuzată ca nu știu formele corecte ale adjectivului pronominal de întărire…
Tyna
Mulțumesc! Aceleași vorbe le-am învățat și eu, încă din copilărie!
Geo
Toate suntem in asentimentul tău, Dana.
Oli
Asta înseamnă de fapt cei șapte ani de acasă…
Fratiloiu Dorina Petronela
Tyna, m-ai uns la suflet! Te imbratisez cu mare drag!
Tyna
Și eu!
Mirela Barbălată
Un articol bine punctat! Respect!
Un om bătrân mi-a spus, demult, o vorbă: respectul nu ține cont de vârstă. Vrei respect, respectă.
Sunt persoane , dintre autori, care se plâng că nu se citeşte….româneşte. Aşa o fi . Dar un motiv pentru care nu se citeşte este atitudinea acestora. Mai nou, ca să nu picăm prost, pe rețelele de socializare, trimitem mesaje, în privat, de apostrofare. Şi uite aşa, tot mai mulți cititori au început să fugă de autorii români. Din păcate, toți suferă. Şi cei care nu merită. Dar, asta e viața!
P.S aş fi vrut o părere şi din partea editurii.
Tyna
Mă bucur că ți-a plăcut articolul! Ai punctat foarte bine în observațiile tale!
Geo
Si eu sunt de părere ca editura ar fi trebuit sa aibă o opinie publica despre ceea ce s-a întâmplat.
anasylvi
Iata un exemplu de replica foarte bine argumentata si construita, civilizata, exemplu care poate fi luat in considerare de toti cei care se simt vexati de diferitele articole aparute pe marginea creatiilor lor literare. Am vazut si eu, cu multa neplacere, situatia creata de respectivul domn. Fiind pentru mine o zi festiva, nu am avut nici timpul, nici dispozitia de a interveni, intrucat consider aceste manifestari doar tentative puerile de strategie de marketing, plecand de la premisa „scandalul vinde”. Tin sa adaug ca te felicit pentru rabdarea cu care ai tratat isteriile diverselor persoane, atrase de izul de scandal al povestii, iz pe care eu nu il agreez sub nicio forma. Consider ca, intr-adevar, cu totii ne putem imbunatati si perfectiona performantele, fie bloggeri, autori, editori. Ceea ce s-a petrecut insa a fost o izbucnire imatura, o atitudine exagerata, un soi de rabufnire a frustrarilor si orgoliilor exacerbate. Din fericire, s-a mai strecurat pe acolo si cate o voce a ratiunii. Acestea fiind zise, sper sa pot califica acest episod drept un incident nefericit, prost gandit si pus in scena. Intre timp, promovez cu toata stima, din calitatea mea de cititor si blogger, pe acei autori romani care ne ofera nu numai scrieri de calitate, dar si exemple de caracter, aflati la un nivel unde dialogul este inteligent, rafinat, constructiv.
Tyna
Mulțumesc! Și eu sunt adepta perfecționării pe toate planurile, atât profesionale, cât și personale. Toată viața învățăm. Și cu cât știm mai multe, ne dăm seama cât de puțin cunoaștem… Nu îmi plac etichetările de niciun fel, jignirile și atacurile la persoană. Cu toții putem fi ironici și să găsim nod în papură la oricine. Tot ceea ce s-a întâmplat mi-a lăsat un gust deosebit de amar… Trist!
Luiza
Bravo Tyna!
Tyna
Mulțumesc!
Mirela Nenciu
Am așteptat momentul în care să pot spune câteva cuvinte. Imi cer scuze pentru toate jignirile ce ți-au fost aduse, Tyna! Îmi cer scuze pentru acele detalii în plus pe care le-am dat! Eram conștientă că este puțin prea mult dar a fost modul meu de a transmite cititorilor ceea ce se află în această carte și mi-am asumat. Au fost cărți citite pe watt iar în momentul publicării s-au vândut ca pâinea caldă. O carte bună se va vinde indiferent de situație iar un autor care știe ce poate și cât poate nu se va împiedica niciodată de aceste detalii. Am cunoscut autori de valoare care și-au pus cărțile călătoare fără să se gândească cine mai cumpără după ce citește gratis. Jos pălăria în fața lor! Mă bucur că ai ales să pui această carte călătoare și sper că vom avea parte de mulți înscriși!
Tyna
Mirela, să nu pui la suflet! Așa este, cărțile unui autor de valoare se vând de la sine, n-are nevoie de scandal pentru a și le promova!
Cornelia
Am citit tot articolul cu sufletul la gură și fără sa-mi vină sa cred. Sunt fără cuvinte, nu am văzut postarea și nu stiam despre ce e ,dar sincer fetelor sper să nu puneți la suflet. Asfel de oameni nu au nici o valoare, degeaba se dau ei inteligenți. Te îmbrățișez, Tyna!
Tyna
Mulțumim mult pentru susținere! Te îmbrățișăm și noi!
Oli
Mulțumim mult!
Dorina Danila
Nu pot decât să mă bucur că nu citesc literatură română contemporană. Wtf is Flavius Ardelean? N-am auzit de el până acum. E o întrebare retorică, nu aștept răspuns, fiindcă nu mă interesează, de fapt. Oribil!
Tyna
O decizie foarte înțeleaptă! Într-adevăr, oribil tot ce s-a întâmplat!
Oli
Un episod de zona crepusculara…
Dorina Danila
Da.
Geo
In primul rând sunt bucuroasa ca ai dat replica atâtor si atâtor comentarii de prost gust.
Pot spune ca mă asteptam la mai mult bun simt din partea unor bărbați atunci când vorbesc cu si despre o femeie…. nu e cazul in ce ii privește.
In ce îl privește pe domnul Flavius Ardelean… de câteva ori mi-au picat in mâna cărțile lui: la târgurile de carte, atunci când am cumpărat cărți de la editura Herg Benet, am primit cadou Numenoir sau cam așa ceva. Doua pagini am citit din ea si apoi a zburat respectiva carte direct la gunoi. Nu am reușit sa mă conving pe mine sa o termin…
Am fost scârbită de tot acel atac de prost gust. Oare ce l-a provocat cu adevărat?
Se tem autorii/ editorii/ criticii respectivi de faptul ca avem putere de convingere asupra unui cititor? Sau nu au vrut decât un scandal deoarece romanul se strânge ca la bâlci la așa ceva?
E foarte ușor sa arunci cu noroi… M-as fi așteptat sa fie politicos chiar si spunând ce nu ii place.
In orice caz, bravo Tyna. Așa ceva trebuia combătut. Sau să primească un răspuns pe măsura!
Tyna
Mulțumesc! Exact la asta mă gândeam și eu… S-au uitat toate regulile de bun-simț, de politețe, ce să mai vorbim de curtoazie față de o femeie… Și pentru ce? Nu degeaba se spune că ”banul e ochiul dracului”, că tot apărea Doamna Diavol în povestire. O fi el Satana răspunzător pentru multe, dar nu putem să îi aruncăm în cârcă toate acțiunile noastre… Foarte urât și deprimant tot ce s-a întâmplat! Și da, nu puteam să îi las fără un răspuns.
Geo
Unora le place sa arunce vine pe oricine doar sa nu trebuiască sa își asume si partea lor de responsabilitate…
Oli
Am asistat cu amărăciune la etalarea caracterului unor „domni” autori, în această manifestare de o virulenta rara, cum sper să nu mai am ocazia să văd. Felicitări Tyna pentru că ai avut puterea să gestionezi cu calmitate și ascultând de vocea rațiunii toată această nebunie. E un episod pe care aș vrea să pot să mi-l șterg din memorie, iar „Bezna din ochii tăi” nu intenționez să o citesc, și nici vreo altă scriere a autorului acesteia. Și, ca să răspund la întrebarea pusă în articol: nu, eu nu consider că o povestire horror își are locul intr-o antologie de cărți polițiste și de mister, și asta nu doar din cauza încadrării pe genuri, subgenuri, etc, ci din simplul fapt (în opinia mea) că se adreseaza unui public diferit. Mie îmi plac cărțile polițiste, dar nu îmi plac (și nu citesc) cărți de groază. Au publicul lor și respect preferințele literare ale fiecăruia.
Tyna
Și eu sper să nu mai avem parte de un astfel de episod…
Alexandra Davidoiu
Deci…….. Legat de carte, nu pot spune nimic. Am citit destule carti politiste si horror ca sa stiu cu ce se mananca, insa nu si pe aceasta. Si nici nu am de gand, deoarece fug ca de ciuma de autorii romani contemporani care dovedesc analfabetism, aroganta si superficialitate. Consider ca nu au nimic bun sa-mi prezinte. Cat despre circul pornit de un motiv atat de idiot ca un spoiler, nu pot scapa de impresia ca e vorba de o opera a lui Caragiale. Autorul superficial si isteric care a descoperit o gaura in punga cu bani, amicii habarnisti, dar plini de tupeu care incearca sa dea lectii (faza cu numele blogului m-a facut sa ma umflu de ras, unii gandesc doar in romgleza) si toate divagatiile stupide care, in final, urmareau doar un scop: sa-l scoata din anonimat pe un scriitoras de care nu auzisera decat prea putini, in detrimentul celorlalti scriitori inclusi in respectiva carte, care probabil meritau mai mult. Si peste toate astea, personajul care incerca sa gaseasca logica in comportamentul unor persoane care deja nu mai judecau din cauza nervilor, disperate sa-si dovedeasca superioritatea. Eu pe voi va citesc de ani buni, va stiu valoarea si n-am decat cuvinte de lauda. In Romania e usor sa-ti faci un nume prin scandal si balacareala, dar e mai greu cand e vorba sa muncesti si sa-i suporti pe unii. Respectele mele!
Tyna
Mulțumim mult pentru apreciere și susținere!
Oli
Mulțumim mult pentru mesaj!
Claudia Dare
Nu m-as fi gândit niciodată ca veți avea parte de asa ceva. Diplomația și bunul simt va caracterizeaza. Asta pe lângă recomandările și articolele geniale. Sper ca atacurile acelui domn sa nu va afecteze. Va îmbrățișez cu drag!
Tyna
Nici noi nu ne-am fi gândit… Și pentru ce? Foarte amar acest episod! Mulțumim mult pentru susținere!
Oli
Mulțumim mult Claudia, te îmbrățișăm!
Daniela Balan
Ce sa zic Tyna ,,mare îi gradina lui Dumnezeu ,, .Nu am știut nimic despre acest asa zis conflict si am intrat pe pagina autorului sa citesc comentariile !Rusine sa le fie unora pentru limbajul folosit ,nu mă așteptam la asa ceva de la persoane care se cred educate ! Respect pentru felul in care ai gestionat situatia !Am urmarit multe pagini in care se recomandă sau se postează recenzii de carti însă nicăieri nu am găsit recenzii elaborate si bine documentate ca aici ! Pupici ❤️
Tyna
Mulțumesc mult! Pupici! ❤
Geo
Si avem si continuarea la zicala ta…. Mulți needucati/ nesimțiți/ frustrați găzduiește in ea.
Cititor Necunoscut
Autorul si-a facut un mare deserviciu reactionand cu aroganta si lipsa de bun simt. Iar prietenul lui a fost de-a dreptul badaran si vulgar. Eu voi evita tot ce are legatura cu ei, nu ma intereseaza sa citesc ceva scris de asemenea oameni. Stiu ca multi scriitori sunt departe de ceea ce ne imaginam, dar unii tin mortis sa ne arate ce fel de oameni sunt. Va felicit pentru atitudine si ca ati reusit sa ii alocati timp si efort. Nu cred ca as fi avut rabdarea.
Tyna
Mulțumesc!
Oli
Mulțumim! Și eu am aceeași reacție in fata unor astfel de autori, nici nu vreau să mai aud de vreo carte de-a lor!
Anca Sabau
Te-ai ținut tare pe poziții și să asculți jignirile acelui domn… Acest gen de carte Horror nu am citit încă, dar după cum ai descris-o la final nu o voi lua,prefer să rămân la Romance și celălalte genuri ale autoarelor favorite din biblioteca mea personală.
Tyna te pup și te îmbrățișez cu drag
Tyna
Mulțumesc! Te pup și eu!
Veronica Amuza
Sunt socata, nu-mi vine sa cred ca un bărbat care se vrea domn, si mai mult, un autor, poate avea o asa exprimare, ca la usa cortului! Tyna, jos pălăria în fața ta!!!!! Ai fost la înălțime!!! Si referitor la cele 3 intrebari, CUM,DE CE SI CINE, sincer, dupa ce am vazut putin din caracterul distinsului „domn”, nu mai vreau sa aflu raspunsul, poate este o operă de artă povestea lui, sau poate este o mizerie literară, dar clar voi evita acest nume din rafturile librăriilor.
Tyna
Mulțumesc!