Toate pânzele sus! de Radu Tudoran – recenzie

Toate pânzele sus!

Radu Tudoran

Cât timp există ţinuturi încă nedescoperite, oameni încă neîntâlniti, experienţe încă netrăite, acestea vor exercita o adevărată vraja asupra celor cu spirit de aventură. Radu Tudoran însuşi a călătorit pe marile şi fluviile globului pământesc, a fost fascinat de lumea diversă, pestriţă a porturilor, de neprevăzutul din caracterul oamenilor. Pentru el, viaţa este tărâmul magic al întâmplărilor. Acest idealism este prezent în toată opera sa. Radu Tudoran este fratele unui alt mare scriitor român, Geo Bogza.

”Cei ce călătoresc sub îndemnuri necunoscute oricui, fac ca oamenii să știe mai multe despre lumea lor – și cu cât știi mai multe, cu atât te poți socoti mai stăpân peste ea. Apoi, asemenea călătorii ajută oamenilor să se apropie între ei, să rupă hotarele care-i despart, întâi hotarele județului unde s-au născut, apoi pe al țării lor, al altor țări, al continentelor, iar la urmă hotarele lumii întregi. Așa, într-o zi, când lumea va avea drumuri bătute în toate părțile de călătători, când nu va mai rămâne loc tainic nicăieri, pământul nesfârșit întins în fața noastră ne va înspăimânta mai puțin și noi nu ne vom mai vedea atât de mici în fața lui.”

”Toate pânzele sus!” este o poveste care mi-a marcat copilăria, m-a făcut să visez cu ochii deschişi la călătorii  şi întâmplări nemaipomenite, iar personajele cărţii m-au fascinat. Am un exemplar foarte vechi al cărții, ediție 1957 (cartea a apărut în 1954) și sunt legată sufletește de el.

”Pe la jumătatea lui martie 1881, corabia grecească „Penelopa”, încărcată virtuos cu cereale, grâu de Bărăgan, dulce, cu bobul greu, cobora gâfâind pe braţul de mijloc al Dunării, către Sulina, ca să iasă în mare şi să ia drumul Patridei, la Pireu.”

Cartea prezintă aventurile a doi prieteni, românul Anton Lupan şi francezul Pierre Vaillant, mai precis aventurile prin care trece Anton Lupan în misiunea să autoimpusă de a da de urmă prietenului sau dispărut,  Pierre Vaillant, pentru a porni împreună în realizarea unui vis – călătoria peste Atlantic, spre Ţara de Foc, un teritoriu necunoscut, pe care doreau să-l cerceteze.

Cei doi munciseră împreună la construirea drumului de fier la Stambul (denumirea de atunci a Istanbului) pentru a strânge bani că să cumpere o goeletă cu care să pornească în expediţie. Au devenit astfel proprietarii unei goelete cu două catarge, pe care au denumit-o, simbolic, L’Esperance . Anton Lupan a rămas la Stambul, în timp ce Pierre Vaillant a plecat spre Brăila cu un transport de marfă. Din păcate, L’Esperance nu ajunsese niciodată în port, deoarece fusese atacată de piraţi şi Pierre fusese luat prizonier, lucru pe care Anton Lupan îl va descoperi mult mai târziu.

După cinci ani, Anton se întoarce în ţară, la Brăila şi verifică din nou dacă a mai apărut vreo veste despre Pierre, fără rezultat însă. Drept urmare, Anton Lupan e nevoit să plece singur în călătoria planificată, cu un echipaj de milioane: Ieremia – neîntrecut în trasul cu flintă, de care era nedespărţit, destoinicul cârmaci Gherasim, bucătarul Ismail, datorită căruia avem parte de cele mai delicioase mese, întâmplări şi dialoguri din carte, musul Mihu şi câinele sau, şi taciturnul Cristea Busuioc, cărora li s-a alăturat și chipeșul Haralamb, văr primar cu Ieremia. Şi bineînţeles, Adnana, ultima venită (salvată din ghearele unui pirat sângeros, care o ţinea ostatică), cea care îi va răpi inima căpitanului Anton Lupan. formând astfel echipajul goeletei Speranţa, şase bărbaţi, o femeie şi un câine.

”Dacă te ostenești să cuprinzi măcar cu mintea întinderea acestei lumi, înseamnă că nu mai ești chiar atât de mic în fața ei, cum a spus Ieremia, așa de amărât. Eu unul mi-am pus în gând să ajung la unul din capetele ei, unde a rămas până azi un loc necercetat de nici un călător.

– Adică să mergem chiar la capătul pământului, domnule?”…

Goeleta „Speranţa” era de fapt goeleta L’Esperance, ai căror proprietari fuseseră Anton Lupan şi Pierre Vaillant, după ce fusese prădată şi parţial arsă de piraţi, abandonată pe nişte dune de nisip din apropierea Sulinei şi apoi recondiţionată de Anton Lupan şi echipajul sau.

Echipajul are parte de numeroase peripeţii, care mai de care mai deosebite, înfruntând cu curaj obstacolele ivite în cale. Avem parte de povești cu pirați, furtuni pe mare, descoperim locuri încă necunoscute. Aflăm de ce lui Ismail, când vine vorba de întoarcerea acasă (acasă pentru el fiind Stambul) un ochi îi rîde și unul îi plânge! Vă aduceți aminte de Laleli și de Ghiulsum?

Îl cunoaștem pe nesuferitul Martin Stricland, cu sticlele lui de whisky și țucalul care trebuia golit, de cine altul, decât de amărâtul Ismail, luăm parte la luptele de cocoși în Argentina, unde același Ismail face gafa de a paria, și ajungem în Patagonia, în Țara de Foc, pe vremea când prea puține vase ajunseseră acolo, și facem cunoștință cu alcalufii.

Toate pânzele sus! este o poveste minunată despre valoarea prieteniei. Eroii Speranţei dovedesc solidaritate şi curaj, altruism şi generozitate, spirit de sacrificiu şi toleranţă, loialitate şi recunoştinţă. Sunt, cu toţii, modele de urmat, din acest punct de vedere.

”Avem taine şi le purtăm cu noi, taine mai mici, taine mai mari – când se dezvăluie îşi pierd o parte, două, trei, şapte, nouă părţi din puterea lor -, alteori se pierd de tot, ca puful păpădiei suflat de un vânt tăricel. Dar avem taine şi le purtăm cu noi – şi suferim, ne întristăm, plângem din pricina lor sau râdem şi ne bucurăm, fiindcă sunt şi altfel de taine, care ascund câte fericiri nu gândeşti.”

E o carte care ne poartă pe mări şi oceane, în porturile lumii, prezentându-ne locuri, oameni şi timpuri extraordinare.

Străbatem lumea în lung și-n lat pe mări și oceane, alături de extraordinarul echipaj al Speranței, și savurăm fiecare clipă din această minunată călătorie cu toate pânzele sus!

”Era clipa când se vestea faptul cel mare al zilei, la orizont răsăritul fluturându-și pânzele roșii, ca să-i deschidă poarta larg soarelui. Iar dincoace, în timp ce etrava își începea iarăși marșul triumfal al plecărilor, ”Speranța” își flutura pânzele albe, deschizând tainica poartă a călătoriilor ei viitoare.”

Cartea a fost ecranizată în anul 1976 de către Televiziunea Română, iar filmul a fost un succes, având parte de o distribuţie de excepţie.

Am menționat cartea pe primul loc în Top 10 cărți care mi-au îmbogățit copilăria și adolescența

Cartea poate fi comandată de pe librărie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro.

Recenzii și prezentări cărți autori români