Toate viețile pe care nu le-am trăit de Anuradha Roy, Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei – recenzie

14

Toate viețile pe care nu le-am trăit

(All The Lives We Never Lived – 2018)

Anuradha Roy

Editura Humanitas Fiction

Colecția Raftul Denisei

Nr. de pagini: 324
An apariție: 2020
Traducere din limba engleză de Cristina Nicolae

Noul roman al multipremiatei scriitoare indiene Anuradha Roy spune povestea unor bărbați și femei prinși în capcana unor timpuri primejdioase. Prin forța lui narativă și vizionară, Toate viețile pe care nu le-am trăit devine o parabolă pentru prezent.

Pendulând între splendoarea peisajelor de la poalele Munților Himalaya și jungla luxuriantă din Bali, romanul urmărește atât drama unui copil crescut în absența mamei și în prezența palidă a unui tată refugiat în studiu, cât și felul în care, adult fiind, „Mîșkin“ Chand Rozario își regândește anii marcați de imensul gol afectiv. Trecutul și prezentul se întrepătrund în structura romanului, conturat atât ca istorie personală, cât și globală; pe de o parte, un trecut zbuciumat, trăit fără căldură maternă, în India sfâșiată de lupta pentru inde­pendență și în lumea aruncată în derivă de cel de-al Doilea Război Mondial, iar pe de altă parte, un prezent în care Chand descoperă adevărul despre fuga mamei sale, așa cum i-l revelează, decenii mai târziu, un teanc de scrisori sosite dintr-un loc neașteptat.

Toate viețile pe care nu le-am trăit”, de Anuradha Roy este un roman de o melancolie covârșitoare. Probabil ar fi trebuit să absorb această senzație încă din titlu, la fel cum un burete absoarbe apa, dar melancolia despre care vă vorbesc s-a insinuat ușor, de-a lungul celor puțin peste 300 de pagini, cele în care companion mi-a fost personajul-narator, Mîșkin Chand Rozario, un om obișnuit, prins în turbulențele de la confluența vremurilor care au atras în vâltorile lor o lume întreagă, începând cu al treilea deceniu al secolului trecut.

Mîșkin, poreclit astfel în copilărie din cauza convulsiilor de care suferise pe atunci, era fiul lui Nek Chand Rozario, un profesor de istorie și al lui Gayatri Devi, frumoasa soție a acestuia, o artistă impetuoasă și nonconformistă. Aflat la bătrânețe, Mîșkin se reîntoarce în trecut, în urma primirii unor scrisori de departe, scrisori care făceau referire la unul dintre momentele care i-au schimbat existența, zguduind-o din temelii: fuga de acasă a mamei sale.

Prima parte a cărții redă copilăria lui Mîșkin, dar în centru se află figura luminoasă, strălucitoare a mamei sale, Gayatri. O tânără bengaleză din clasa de sus, Gayatri avusese parte de o educație specială din partea tatălui ei, Agni Sen. Deși acesta avea mai mulți fii, proiectase asupra fiicei mezine o viziune total ieșită din comun pentru acele timpuri, nu numai tolerându-i înclinațiile artistice, ci încurajând-o să studieze tot ceea ce înseamnă artă și frumos, la picioarele maeștrilor sau în călătorii care unora le păreau, cu siguranță, extravagante. În timpul unei asemenea călătorii, îl cunoaște pe Walter Spies, aventurosul artist de origine germană, rupt cu totul de lumea europeană și îndrăgostit iremediabil de continentul asiatic, în special de coloniile britanice și olandeze.

Evenimentul care îi schimbă viața lui Gayatri a fost moartea tatălui, după numai o lună de la acea călătorie remarcabilă. Restul familiei nu îi susținea demersurile artistice, iar soarta i-a fost hotărâtă degrabă: trebuia să se mărite. Nek Chand, un fost student al tatălui său, profesor la rândul lui, fusese demult vrăjit de fiica acestuia și lucrurile au fost aranjate, Gayatri plecând, ca tânără mireasă de 18 ani, în casa noului ei soț. Acesta provenea tot dintr-o familie înstărită. Tatăl lui, Batty Rozario, era doctor, iar strămoș îi fusese Rai Chand Rozario, un om foarte întreprinzător și interesant, care adusese în familie acest nume de rezonanță portugheză.

Micul Mîșkin este înconjurat cu iubire de părinți și bunic, însă cu toată iubirea ei maternă, Gayatri se simte prizonieră. Nek Chand o tratează cu oarece indulgență, tolerându-i spiritul efervescent, artistic, extravagant adeseori, atât de diferit de propriile lui concepții. Stilul lui e mult mai spartan, mai ascetic, el fiind un militant pentru independența Indiei, făcând parte dintr-o grupare condusă de Mukti Devi, o adeptă a lui Mahatma Gandhi. Pentru el, arta soției, focul din inima ei sunt doar un hobby drăguț.

Copilăria lui Mîșkin este una tipică unui copil din clasa lui socială, cu diverse momente mai mult sau mai puțin dramatice, petrecute în compania prietenului său Dinu, a altor copii și dominate de figura paternă și cea a bunicului, numit de el Dada. Imaginea mamei însă îl bântuie după toți aceșți ani, mai ales ziua în care a plecat la școală petrecut de privirea ei și, la întoarcere, află că ea părăsise locuința alături de Walter Spies, revenit pe acele ținuturi de puțină vreme și de Beryl, o englezoaică la fel de ieșită din comun ca întreg anturajul. Se întâmpla în anul 1937, când Mîșkin avea nouă ani. Tot ceea ce a urmat este cauzat de această plecare, precum și de agitația anilor care au urmat, undele războiului stârnit la mii de kilometri lovind și în coloniile Asiei de sud-est. Copilul visează la locurile descrise de mama plecată, în scrisorile pe care i le trimite, lumea misterioasă din Bali, acolo unde se instalase pentru a se dedica vieții artistice și la ziua în care se vor reîntâlni.

*Mountains and Pond, by Walter Spies, 1938

Peste ani, singur, îmbătrânit, Mîșkin își găsește consolarea în minunații arbori plantați în cariera sa de horticultor, una privită cu dispreț de tatăl intransigent odinioară, ca și cum Mîșkin ar fi fost doar un grădinar glorificat, a cărui strădanie era atât de lipsită de importantă în lumina evenimentelor mărețe ale cuceririi independenței. Totuși, așa cum înțeleptul tată al lui Gayatri consemnase, arta rămâne una dintre puținele lucruri în picioare după ce nebunia politicii, a imperiilor și a oricăror vanități omenești trece. La fel și arborii plantați de Mîșkin, își înalță coroanele mândre spre soare la zeci de ani după plantarea lor – arbușți, spații verzi, aranjamente, toate îmbrăcând pământul în frumusețe, până când nebunia altor conducători le pune la pământ. E trist, în orice moment și în orice țară, să vezi copacii culcați la pământ de toanele unui edil sau ale altuia, fără să vezi ceva plantat în schimb. E sfâșietor. Unii oameni pot simți modul în care se manifestă caracterul peren al naturii, arta vieții care pulsează în arbori, cum se împletesc rădăcinile lor în moduri neștiute, la fel ca viețile oamenilor, acele lucruri ascunse în inimi, departe de vederea altora, dar extrem de reale.

Revenind la contemplațiile lui Mîșkin, acestea sunt provocate de scrisori din trecutul său, scrise de Gayatri prietenei cele mai bune, Lisa McNally. A încercat toată viața să deslușească misterul din jurul acțiunilor mamei, să o cunoască și să o înțeleagă mai bine pe cea care i-a dat viață, inclusiv citind opera lui Maitreyi Devi, „Dragostea nu moare”, în care aceasta vorbește despre iubirea sa interzisă cu Mircea Eliade. Propriile lui sentimente sau relații cu alte femei sunt lăsate intenționat într-un con de umbră.

Autoarea reușește să creeze un personaj-narator foarte convingător. Dacă în cazul altor autori, vocea lor se simte clar în spatele personajului, cea a Anuradhei Roy se dizolvă total în vocea lui Mîșkin, rămânând doar mesajele și emoțiile intense. Jonglează bine cu planurile temporale, purtând cititorul de-a lungul anilor, înainte și înapoi, cu lejeritate. Prin evocarea lui Rabindranath Tagore, a lui Walter Spies sau a lui Maitreyi Devi, recreează parfumul epocii și plasează și mai exact personajele în zona lor de influență.

Prezentă la fel de intens prin forța evocării lui Mîșkin este însă Gayatri, simbolul femeii artist, care nu poate găsi fericirea într-o viață plină de conveniențe și care e forțată să facă o alegere dură.

Ce s-a petrecut de fapt în acele zile, mobilul din spatele acțiunilor lui Gayatri și ale celorlalți, le veți descoperi împreună cu Mîșkin, într-un roman îmbibat de atmosfera exotică și nostalgică a vremurilor aflate la confluența unor epoci.

„Poetul și-a pierdut mama la paisprezece ani; eu aveam doar nouă ani când a plecat mama mea. Cum se poate atunci să o simt atât de aproape, de parcă ar fi propria mea imagine, reflectată în oglindă? Prezentă în fiecare detaliu și totuși prizonieră într-un element diferit, de neatins. Îmi amintesc conversații întregi, incidente, certuri, felul în care mama își trasa conturul ochilor cu creionul kajal, florile proaspete din părul ei, cercul roșu de pudră kumkum de pe frunte, invariabil șters până după-masă. Cum îmi recita versuri ca să mă facă să le memorez, pielea ei de un auriu pal, ochii oblici și licărirea ghidușă din ei.”

„Creatorii acelor lucruri, zidarii, sculptorii, pictorii, care nu avuseseră niciun rol în jocurile de putere, a căror judecată era considerată inferioară, ale căror opinii nu aveau nici o importanță, a căror avere nu conta deloc – munca lor a dăinuit după ce toate celelalte au pierit. Când lumea era în fierbere și devastarea părea inevitabilă, arta nu era un răsfăț, ci un refugiu, fragmentele ei au rămas după ce un ciclu își urmase cursul de la creare până la distrugere, iar apoi a început din nou. Puterea dispare, oamenii mor, dar frumusețea învinge timpul, a declarat el pe tonul pe care-l au bărbații de vârstă mijlocie când împărtășesc celor tineri din înțelepciunea lor.”

„Odată, când i-am spus că mă gândeam să-mi găsesc o ocupație mai profitabilă și să mă căsătoresc (a fost și o asemenea vreme în viața mea), avea proverbul chinezesc pregătit: «Dacă-ți doreșți să fii fericit o oră, bea vin; dacă vrei să fii fericit trei zile, căsătorește-te. Dacă vrei să fii fericit opt zile, omoară-ți porcul și mănâncă-l; dar, dacă vrei să fii fericit pentru totdeauna, fă-te grădinar.»

– Departamentul de horticultură, mi-a spus el, e incapabil, din cauza lipsei facilităților, să te ajute să găsești vin, soție sau porc, dar te putem ajuta să devii grădinar.”

Cartea Toate viețile pe care nu le-am trăit de Anuradha Roy poate fi comandată de pe libhumanitas.ro, elefant.ro, libris.ro, carturesti.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas

Recenzii și prezentări cărți din colecția Raftul Denisei

About Author

14 comentarii

  1. familiasimionescuyahooro on

    Splendida recenzia, plina de emotie! Felicitari, Ana, multumesc pentru deosebita recomandare❤

  2. Mirela Barbălată on

    O poveste ce denotă multă profunzime și sensibilitate în același timp, din câte îmi dau seama. Personajele pot fi desprinse cu ușurință din realitate, iar trăirile lor nu sunt greu de imaginat.

    O recenzie complexă, profundă la o carte plină de nuanțe! Felicitări!

    Mă tentează și pe mine . Mulțumesc pentru recomandare!

Spune-ți părerea!