Tom Sawyer de Mark Twain – Ediţie bilingvă (română – engleză), Editura Național

8

Tom Sawyer

(Tom Sawyer)

Mark Twain

Ediţie bilingvă (română – engleză)

Editura Național

Colecția: Cărți Bilingve copii

Redactor șef: Violeta Borzea

Traducere și adaptare: Nicoleta Radu

Redactare: Roxana Samoilescu

Tehnoredactare: Mariana Ion

Ilustrații: Valeria Moldovan

Copertă: Mariana Ion

Format: 130 x 195
Nr. pagini: 168
Samuel Langhorne Clemens (1835 – 1910), cunoscut sub pseudonimul literar Mark Twain, a fost un scriitor, satirist şi umorist american, autorul popularelor romane „Aventurile lui Tom Sawyer”, „Prinţ şi cerşetor”, „Aventurile lui Huckleberry Finn” şi „Un yankeu la curtea regelui Arthur”.
În ciuda problemelor sale financiare, Twain a fost renumit pentru umorul şi buna sa dispoziţie, datorită cărora s-a bucurat de o popularitate imensă în întreaga lume.
Mark Twain se simţea cel mai bine atunci când se afla în mijlocul prietenilor. Era tatăl perfect, iar fetiţele sale creşteau într-o atmosferă veselă, alături de părinţii care ştiau să le educe prin jocuri atractive, fără constrângerile epocii.
Aventurile lui Tom Sawyer (The Adventures Of Tom Sawyer) a apărut în anul 1876. Deși opera este considerată ca literatură pentru copii, poate fi citită cu mare plăcere și de către adulți.
Tom Sawyer – varianta prescurtată în ediție bilingvă engleză-română, apărută în colecția Cărți bilingve pentru copii a Editurii Național, este un excelent mijloc de familiarizare a copiilor cu această operă clasică celebră, având în același timp prilejul de a-și perfecționa limba engleză.
Doresc să menționez și coperta deosebit de inspirată, traducerea foarte bună, redactarea, grafica de înaltă calitate și ilustrațiile foarte sugestive.
Orfanul Tom şi aventurile sale în compania lui Huckleberry Finn continuă să fie o poveste care îl încântă încă pe cititor, indiferent de vârstă. Întâmplările prin care trec cei doi sunt zugrăvite de către autor cu multă simpatie pentru personajele sale, dar şi cu un umor inconfundabil.

Relatând cu multă simpatie, înțelegere și umor aventurile personajului său principal, Tom Sawyer, Mark Twain a reușit să încânte generații întregi de cititori.
Tom Sawyer, un băiat sărac și orfan, era crescut împreună cu fratele său vitreg Sid și verișoara Mary de mătușa Polly în satul american „St. Petersburg” de pe malul fluviului Mississippi, denumire fictivă a orașului natal al autorului Hannibal, Missouri.

Sid, un copil model, îl pâra la fiecare ocazie pe fratele său neastâmpărat, Tom. Un adevărat năzdrăvan, Tom făcea pozne după pozne, chiulind de la școală pentru a se duce la scăldat,  bătându-se cu alți copii și tot felul de alte năzbâtii, punându-i la grea încercare răbdarea mătușii sale, Polly, care, oricât de mult îl îndrăgea, era nevoită adesea să-l pedepsească, încercând să îl educe.

M-am amuzat teribil citind episodul când, după o nouă boacănă, Tom a fost pedepsit să văruiască gardul casei într-o zi de duminică. Un adevărat ștrengar, Tom își convinge, rând pe rând, toți prietenii să văruiască gardul în locul lui, pretinzând că acea activitate era o adevărată distracție pentru el și adunând în scurt timp o ”mică avere” în schimbul cedării ”onoarei” de a vărui gardul: un măr, un zmeu în stare de funcționare, un șobolan mort și o sfoară cu care să-l învârtă, douăsprezece bile, o bucată din harpa unui evreu, un ciob albastru prin care puteai să te uiți, un mosoraș, o cheie care nu descuia nimic, o bucățică de cretă, un dop de sticlă de la un filtru, un soldățel de tinichea, doi mormoloci, șase artificii, o pisicuță cu un singur ochi, un mâner de ușă din alamă, o zgardă pentru câini – deși n-avea câine -, un mâner de la un cuțit, patru bucăți din coaja unei portocale și un toc vechi de fereastră, care fusese șterpelit. 😀

În tot acest timp, Tom se relaxase fără să facă nimic, avusese mereu companie, iar până la final gardul era acoperit cu trei straturi de var. Dacă nu i s-ar fi terminat varul, i-ar fi adus la sapă de lemn pe toți băieții din sat! 😀
Deși Tom, extrem de mulțumit de cum se descurcase, nu pricepea prea bine cum de fusese posibil acest lucru, autorul ne lămurește, cu mult umor, că, de fapt, muncă este tot ceea ce ești obligat să faci. În schimb, poți depune mult mai mult efort și să consideri totul doar o distracție, atâta timp cât faci ceea ce dorești. Am înțeles exact ce dorea autorul să sublinieze și sunt perfect de acord!
”Dacă Tom ar fi fost un filozof la fel de mare și de înțelept precum autorul acestei cărți, ar fi înțeles cu acest prilej că muncă înseamnă tot ce ești obligat să faci. Ar fi priceput de ce fabricarea florilor artificiale sau învârtirea unei roți de ocnă se numește muncă, pe când rostogolirea popicelor sau escaladarea vârfului Mont Blanc reprezintă doar o distracție. În Anglia există nobili care o fac pe vizitiii unor diligențe trase de patru cai și străbat douăzeci-treizeci de mile zilnic, pe timp de vară, pentru că privilegiul acesta îi costă sume importante de bani; dacă li s-ar oferi salarii pentru acest serviciu, atunci totul s-ar transforma în muncă și ar renunța la așa o îndeletnicire.”
Foarte amuzant este și episodul în care Tom provoacă un adevărat haos în biserică, după ce, plictisindu-se, deschide cutia în care ținea un gândac, care reușește să evadeze și să aterizeze pe covor, unde duce o adevărată luptă cu un pudel curios, stârnind răsetele celor din jur.

Nici partea romantică nu lipsește în carte, Tom îndrăgostindu-se de frumoasa Becky și suferind când aceasta îl trădează.

În roman apare și Huckleberry Finn, un vagabond al cărui tată era un bețiv, cu care Tom se împrietenește, făcând multe trăsnăi împreună.
După ce Tom și Huck, împreună cu prietenul lor Joe, asistă la o crimă produsă de Joe Indianul, cei trei fug și se ascund pe o insula nelocuită, timp în care locuitorii micului orășel îi caută cu disperare. Găsindu-se indicii cum că s-ar fi înecat, li s-a oficiat slujba de înmormântare, la care cei trei au apărut din senin, fiind sărbătoriți ca niște eroi, însă în următoarea zi mătușa lui Joe și-a împărțit timpul îmbrățișându-l cu foc dar și urechindu-l în egală măsură.
Aventurile lui Tom nu se opresc însă aici. Pirat şi haiduc, indiferent ce-ar face, Tom nu se plictiseşte în orăşelul de pe Mississippi, iar prietenii lui, Huck şi Joe, sunt mereu gata să-i fie alături în orice aventură. În peripețiile lor, descoperă o comoară îngropată.
Dar cum rămâne cu scena crimei la care au fost martori? Cum rămâne cu ucigaşul rămas liber şi cu bărbatul închis pe nedrept?
În cele din urmă Tom îl descoperă pe Joe Indianul într-o peșteră. Cu ajutorul lui, răufăcătorul este prins de autorități, iar Tom este, bineînțeles, sărbătorit ca erou. Și soarta lui Huck se schimbă radical, fiind  adoptat de o văduvă bogată.
Vă recomand această carte nemuritoare, care îi va fascina pe cei mici, iar pe adulți îi va face să-și reamintească cu multă nostalgie de zilele fericite și fără griji ale copilăriei sale.

Cărţile din Colecţia Pagini celebre pot fi comandate de pe edituranational.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Național

Recenzii și prezentări cărți pentru copii

Recenzii și prezentări cărți bilingve pentru copii

Recenzii și prezentări cărți clasice

About Author

8 comentarii

  1. Încântătoare prezentare, am citit-o cu zâmbetul pe buze! Mi-a plăcut foarte mult cartea asta în copilărie, mulțumesc de aducere aminte!

  2. Povestea este superba! Iar aceasta ediție bilingvă este foarte utilă! Felicitări! Si mulțumesc că mi-ai adus-o in atenție!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: