Top 10 carti clasice memorabile

32
A fost destul de greu să fac o selecție, sunt foarte multe cărți clasice care m-au impresionat, pe o parte din ele le-am pomenit deja în Top 10 cărți care mi-au înflăcărat imaginația în copilărie și adolescență și în Top 8 cărți clasice care ne-au încântat, scrise de femei, iar pe altele le-au menționat Oli în Top 10 cărți care mi-au îmbogățit copilăria și adolescența și Horia în Top 10 cărți care m-au captivat în adolescență.
Deși le-am citit în urmă cu mulți ani, cărțile din acest top mi-au rămas profund întipărite în memorie datorită stilului autorului, mesajului transmis, firului narativ, descrierilor deosebit de interesante, personajelor fascinante și ideilor inedite.
Fiind cărți clasice foarte valoroase, au înflăcărat imaginația scenariștilor și regizorilor, având, de-a lungul timpului, mai multe ecranizări spectaculoase. Am inserat un trailer la fiecare carte prezentată.

1. Anna Karenina de Lev Tolstoi (Anna Karenina)

Lev Tolstoi (1828 – 1910) este considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii. Operele sale Război și pace și Anna Karenina au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului mondial, iar credințele și ideile sale filosofice și estetice, propovăduite de-a lungul vieții prin celelalte opere, sunt reunite și cunoscute sub denumirea de „tolstoism”. Creația sa epică se impune prin capacitatea de cuprindere, adâncimea viziunii, acuitatea observației sociale și psihologice, sentimentul tragicului și omenescului. (sursa: Wikipedia)
Cartea Anna Karenina a fost reeditată de curând la Editura Litera în colecția Cele mai frumoase romane de dragoste.
Considerat de William Faulkner cel mai bun roman al tuturor timpurilor, Anna Karenina este povestea a două cupluri din aristocrația rusă care întruchipează pentru Tolstoi două ipostaze diferite ale vieții amoroase și de familie. Fermecătoarea Anna Karenina, măritată de tânără cu un bărbat rigid și rațional, descoperă iubirea carnală, pătimașă alături de chipeșul Aleksei Vronski, pentru care acceptă în cele din urmă să-și părăsească soțul și copilul.
Spre deosebire de Anna și amantul ei, uniți printr-o pasiune aproape fatală, Kitty Scerbațkaia și Konstantin Levin trăiesc o poveste de iubire idilică. După un început dureros – Kitty a fost respinsă de Vronski în favoarea Annei după ce ea însăși refuzase cererea în căsătorie a lui Levin -, cei doi se regăsesc, învingându-și fiecare mândria rănită. Cu măiestria sa psihologică și stilistică neegalată, Tolstoi construiește întregul roman pe contrastul dintre aceste două concepții de viață și pe modul în care ele se inserează în țesătura morală a societății ruse din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Odată ce a decis să-și părăsească soțul și copilul, tânăra și frumoasa Anna Karenina nu se mai poate întoarce la viața respectabilă pe care a dus-o înainte în înalta societate.
Trăindu-și intens iubirea totală pentru Vronski, pleacă împreună cu el, mai întâi în străinătate, apoi la moșia lui de la țară. Cu timpul însă, izolată și respinsă de aproape toată lumea, lipsită de preocupări autentice și, mai ales, conștientă că dragostea lui Vronski pentru ea slăbește, Anna e tot mai mistuită de gelozie și de neputință și nu găsește ieșire din situația ei decât aruncându-se sub roțile trenului.
În contrast cu ea, Kitty Levina înflorește în căsnicie, dedicându-se rolurilor tradiționale de mamă și stăpână a casei și lăsându-i soțului ei libertatea de a-și urma interesele intelectuale și practice. Dragostea lor plină de înțelegere este idealul pe care Tolstoi îl opune destinului tragic, de neuitat, al Annei Karenina.
Citate:
„Toate familiile fericite seamănă una cu alta, fiecare familie nefericită e nefericită în felul ei.”
”În iubire nu există mai mult sau mai puţin. Energia se întemeiază pe iubire, dar iubirii nu-i poţi porunci.”
„Nu există condiții, la care omul nu s-ar adapta, în special dacă vede că ceilalți trăiesc la fel.”
„Dacă binele are motiv, el nu mai este un bine, dacă are drept consecință un profit, el la fel nu este un bine. Înseamnă că binele este în afara cauzelor și efectelor.”
„Poți salva omul care nu vrea să moară, dar dacă natura lui e atât de schilodită, coruptă, încât însăși moartea îi pare salvare, ce e de făcut?”
„E atât de ușor să trăiești pe lume, dacă urmezi acel adevăr simplu, că bunătatea, iubirea, deschiderea sunt cele mai bune și mai accesibile căi de a te apropia de oameni.”

 

2. David Copperfield de Charles Dickens (David Copperfield)

Charles Dickens (1812 – 1870) a fost un scriitor englez reprezentativ pentru realismul secolului al XIX-lea, cunoscut prin opere precum Marile speranțe, Aventurile lui Oliver Twist, David Copperfield, Nicholas Nickeby – romane pe care le-am citit şi mi-au plăcut foarte mult.
David Copperfield se inspiră, fără ca amănuntele sa fie identice, din propria viață a scriitorului, fiind una dintre cele mai exuberante și durabile lucrări ale sale, plină de tragedie și comedie, realizată într-o maniera care-i permite cititorului să trăiască aievea, împreună cu eroul, sentimentele de încredere, frustrare, entuziasm, milă, pe care autorul urmărea să le transmită.
În 1852, în Cuvânt înainte la ediția a doua a romanului, Dickens scria: „Totdeauna simt o părere de rău la despărțirea de atâția vechi prieteni născuți în paginile mele… Nu se indoiește nimeni că mă port ca un părinte drăgăstos cu toți copiii fanteziei mele. Dar, la fel ca mulți părinți drăgăstoși, port în adâncul sufletului chipul copilului meu preferat. Și numele acestuia este David Copperfield.
David Copperfield este povestea aventurilor unui tânăr în călătoria sa pornind dintr-o copilărie nefericită și săracă până la descoperirea vocației sale ca romancier de succes.
Din galeria impresionantă de personaje ale cărții îi amintim pe tatăl vitreg tiranic – domnul Murdstone; directorul școlii Salem House – domnul Creakle, un om crud si incult; dădaca inimoasă – Pegotty, mătușa lui formidabilă – Betsey Trotwood; eternul umil, dar escroc – Uriah Heep; frivola și încântătoarea Dora; înțeleapta și răbdătoarea Agnes.
Rămânând orfan de tata (cu șase luni inainte de a se naște), David Copperfield va trebui sa suporte duritatea si teroarea tatălui vitreg – Edward Murdstone și a surorii acestuia – Jane Murdstone. Aceștia, nesuportându-l pe David in cadrul familiei, îl trimit la o școală din apropierea Londrei, condusă în mod tiranic de domnul Creakle.

Dupa moartea mamei sale, David este silit să lucreze în condiții inumane la firma tatălui său vitreg.
”Socoteam că-i exclus să scap vreodată de această viață și, prin urmare, pierdusem orice nădejde.”
Din fericire, mătușa lui, Betsey Trotwood, o fire generoasa, se va oferi să suporte toate cheltuielile de școlarizare și întreținere a tânărului David.
Dupa ce isi termina studiile, David se angajeaza la biroul avocatilor Francis Spenlow si Jorkins. După ce mătușa lui își pierde toate investițiile, David se mobilizeaza în găsirea unor mijloace de existenta, învățând stenografia și ajutându-l pe doctorul Strong sa redacteze un dicționar și să scrie nuvele.
David se va căsători cu Dora Spenlow, fiica avocatului Spenlow, o fată fermecătoare dar foarte copilăroasă. După moartea acesteia, care îl va îndurera profund, David o va remarca pe vechea lui prietenă, Agnes, care-l iubea în secret de mult timp.
Romanul se încheie într-o nota pozitivă, în spirit romantic. Personajele negative ale romanului își primesc pedeapsa cuvenită, iar David se căsătorește cu sensibila și înțeleapta Agnes Wickfield, spre entuziasmul celor doua doamne care au vegheat asupra lui David, ajutându-l să-și găsească drumul în viață: mătușa Betsey si dădaca Peggotty.
”Cu Agnes alături, mă văd străbătând calea vieții. În jur văd copiii și prietenii noștri; și aud, pe măsură ce înaintez, numeroase glasuri, care nu-mi sunt indiferente.
O carte încântătoare, cu personaje memorabile și o intrigă deosebită, ce conține atât elemente de dramă cât și de comedie, momente de teroare și suspans, dar și altele în care râzi în hohote!

Citate:
”Era nespus de plăcut să am un castel atât de falnic numai pentru mine și să încerc, când închideam ușa, sentimentul ce-l încerca Robinson Crusoe când intra în fortăreața sa și trăgea scara după el.”
”Plăcut era dimineața, mai ales pe vreme frumoasă. La lumina zilei, viața părea frumoasă și fermecătoare; când soarele strălucea pe cer, părea și mai frumoasă, și mai fermecătoare. Dar când ziua scăpăta, parcă se stingea și viața. Nu știu cum se făcea, dar rareori viața îmi părea atrăgătoare la lumina lumânărilor.”
”Ea era mai mult decât umană pentru mine. Ea era o zână, o silfidă, nu ştiu ce era – orice nevăzut vreodată de cineva, şi orice dorit vreodată de oricine. Eram înghiţit într-un abis de dragoste într-o clipă.”
”Fă bine cât poţi de mult şi vorbeşte despre asta cât poţi de puţin.”
”Există o înţelepciune a creierului, dar şi o înţelepciune… a inimii.”
”Nimeni nu este inutil în această lume dacă alină povara ce atârnă pe umerii semenilor săi.”
”Lucrul cel mai important este să fii gata în orice moment să sacrifici ceea ce eşti pentru ceea ce ai putea deveni.”
”O inimă iubitoare este cea mai adevărată înţelepciune.”

 

3. Numele trandafirului de Umberto Eco (The Name of the Rose)

Umberto Eco (1932 – 2016) a fost un scriitor italian, editor, filosof și semiotician. Este cunoscut în special pentru romanul său Numele trandafirului (Il nome della rosa, 1980), în care a combinat elemente de semiotică într-un cadru ficțional combinat cu analiză biblică, studii medievale și teorie literară.
Deopotriva roman polițist și parabolă despre adevăr văzut din perspectiva teologică, filosofică, scolastică și istorică, Numele trandafirului a cunoscut un imens succes de public, fiind tradus în peste 35 de limbi și ecranizat de Jean­‑Jacques Annaud in 1986, cu Sean Connery, Christian Slater si F. Murray Abraham în rolurile principale.
În anul 1327, într-o mănăstire izolată de lume, călugarii sunt pe cale de-a fi învinuiți de erezie. Singura lor speranță este ajutorul dat de un faimos franciscan, fratele Guglielmo. Când lucrurile par să se limpezească între zidurile misterioasei abații, călugării încep să moară unul după altul. Ca să descopere asasinul, înțeleptul călugar, alături de ajutorul său, Adso, se afundă ca un adevarat detectiv în simboluri secrete și manuscrise codificate și aproape își pierde viața pe culoarele labirintice ale mănăstirii.
O carte extraordinară, cu multe elemente de istorie și teologie, plină de mister și înțelesuri profunde!
Citate:
”Nu există nimic pe lume care să ceară mai multă prudenţă decât adevărul.”
”În faţa unei cărţi nu trebuie să ne întrebăm ce spune, ci ceea ce vrea să spună.”
”Nu există nimic care să acapareze şi să lege sufletul ca dragostea.”
”Femeia e ca focul care arde. Mai amară decât moartea este femeia, că e ca lanţul vânătorilor, sufletul ei e ca o plasă, mâinile ei ca nişte funii.”
”Frumuseţea cosmosului este dată nu numai de unitatea în varietate, ci şi de varietatea în unitate.”
”Adevărul, mai înainte de a ne sta întreg în faţă, se manifestă treptat.”
”Paradisul este infernul văzut din partea cealaltă.”
”Nu clădi un castel de bănuieli pe un cuvânt.”

4. Vraciul de Tadeusz Dołęga-Mostowicz (Znachor. Profesor Wilczur)

Tadeusz Dołęga-Mostowicz (1898 – 1939) a fost un jurnalist și scriitor polonez, cunoscut îndeobște pentru dilogia sa Vraciul (polonă Znachor); si Profesorul Wilczur (polonă Profesor Wilczur).
Aprecierea prozei lui Tadeusz Dołęga-Mostowicz se datorează talentului scriitorului polonez de a fi știut să construiască romanele, a cărei acțiune curge vioi, este „ruptă de viață”, pasionată, bogat pigmentată cu elemente sentimentale și de moravuri. Odată accentul deplasat spre dinamica acțiunii, personajele se individualizează, iar analiza psihologică lapidară, descrierile succinte sunt subordonate stabilirii unui contact rapid cu cititorul. (Sursa: Wikipedia)
Vraciul, alias profesorul Wilczur, nu este un ideal, un model abstract, ci sinteza unor valori umane, rezultată dintr-o pătrunzătoare și fină investigație în cele mai diverse sfere ale potențialului uman, un simbol care pledează pentru echilibrul dintre rațiune și sentiment.
Profesorul Wilczur este un chirurg extrem de apreciat pentru talentul său medical. Cum orice meserie care necesită o asemenea dăruință impune și anumite sacrificii, profesia îl ține departe de familie.
La un moment dat, dupa o intervenție chirurgicală complicată, profesorul Wilczur ajunge acasă încărcat de cadouri pentru soția și fiica sa, însă descoperă că acestea îl părăsiseră. Cuprins de disperare, începe să le caute peste tot și, negăsindu-le, intră într-un bar, încercând să-și înece amarul în alcool. Apoi e snopit în bătaie de niște tâlhari.
A doua zi urmează calvarul: nu-și amintește nimic din viața lui de până atunci. Neștiind încotro s-o apuce, Wilczur își dă seama că nu-i rămâne decât să ia totul de la capăt, muncind cu ziua pe unde găsește de lucru. Cu timpul, descoperă că are cunoștințe de medicină și e înzestrat cu darul de a salva vieți.
Mai târziu, viața îl va aduce față în față cu fiica de care fusese despărțit fără voie, dar pe care nu o va recunoaște cu ușurință.
O carte excepțională, emoționantă, plină de dramatism, cu un mesaj profund umanist!
Citate:
Omul este făurarul destinului său… Ce absurditate! Fără îndoială că în anumite chestiuni mai mărunte destinul îi lasă omului libertatea de decizie, dar libertatea aceasta este condiţionată de nenumăraţi factori psihici, depozitaţi şi conturaţi de viaţă, adică exact de acea voinţă străină şi impusă.
Tu trebuie să fii puternic. Ca un copac uriaş. Dacă ţi s-ar jupui scoarţa, ţi-ar creşte alta, dacă ţi s-ar tăia ramurile, ţi-ar creşte altele.
Cel mai uimitor sentiment din câte cunosc e dorul. Omul are impresia că este total absorbit de realitatea înconjurătoare, acomodat cu mediul, preocupat de noile lui probleme. Şi deodată o străfulgerare orbitoare: chipul cuiva, ochii cuiva, ochii şi gura cuiva. Le simţi cu un realism zguduitor şi îţi dai seama că tot ce te înconjoară este lipsit de importanţă, indiferent, ba chiar dizgraţios. Dizgraţios tocmai de aceea că ne îndepărtează de acele mâini, de acea gură. Cunoşti dumneata durerea de inimă, durerea aceea fizică ce ne sfâşie pieptul, scurt şi violent?…
Nu e greu să fii cineva, e greu să fii un nimeni.
Pentru o femeie, acolo unde începe dragostea se termină toate principiile.
Totul trece. Ceea ce cândva părea să fie întreg universul peste câţiva ani ni se înfăţişează ca un fir de praf şi nu putem înţelege de ce ne-am lăsat furaţi de iluzii.
Adevărata iubire, chiar dacă se stinge, rămâne ceva măreţ.
Dacă vrei să câştigi dragostea cuiva, oferă-i dragostea ta.
Fericirea durează atât cât omul ştie s-o preţuiască cum se cuvine.
În cuvintele „niciodată” şi „întotdeauna” e mult patos si rareori adevăr.
În vremurile de astăzi, când mintea există numai pentru a face rău, ce este prostia dacă nu cel mai bun preț? Și ce este binele dacă nu înțelepciune? Viața devine un paradox. Atunci poate înțelept e și faptul că tu, carissime, trăiești pentru a aduce fericire altora.

 

5. Cartea de la San Michele de Axel Munthe (The Story of San Michele)

Axel Martin Fredrik Munthe (1857 – 1949) a fost medic, psihiatru și scriitor suedez. Este cunoscut mai ales ca autor al Cărții de la San Michele (1929), o povestire autobiografică romanțată a vieții și a activității sale.

Cartea de la San Michele este povestea unui vis împlinit şi un indiscutabil bestseller. În conştiinţa majorităţii cititorilor, reprezintă probabil cel mai iubit roman al secolului XX.
Este o extraordinară autobiografie romanţată, care transformă prin magia povestirii, experienţă şi credinţele autorului în veritabile lecţii de viaţă.
Utopie, imaginaţie, speranţă…
Lucrarea este o excepţională ţesătură în care actualitatea şi amintirea se întrepătrund cu teoriile şi ideile nonconformiste ale lui Axel Munthe. Mai presus de toate, însă, Cartea de la San Michele vorbeşte despre menirea medicului, despre dragostea de oameni, despre devotament şi dăruire.
Vreme de peste 50 de ani, din ziua în care un tânăr medic a călcat pe pământul ars de soare de la Capri, până când un bătrân ostenit de toate îşi lasă capul pe umărul lui Francisc din Assisi, viaţa lui Axel Munthe se scurge în umbra ruinelor palatului construit de împăratul Tiberiu, loc al păcatului, devenit o casă a iertării.
Utopie, imaginaţie, speranţa… Cartea de la San Michele, autobiografia romanţată a vieţii şi activităţii celebrului scriitor Axel Munthe, este mai mult decât romanul unui vis împlinit, transformând prin magia naraţiunii, experienţele şi credinţele autorului în veritabile lecţii de viaţă. La sfârâitul secolului XIX, un tânăr student la Facultatea de Medicină din Paris, în vârstă de 18 ani, face o călătorie în insula Capri şi ajunge la San Michele, locul în care îşi sfârşise zilele bătrânul împărat roman Tiberius.
Cucerit de frumuseţea împrejurimilor, de simplitatea plină de bunăvoinţă şi ospitalitatea localnicilor, tânărul îşi propune să cumpere într-o zi casa, grădina şi podgoria de la San Michele şi să îşi construiască „imperiul“ visurilor sale. Împlinirea acestui demers se dovedeşte a fi însă un drum extrem de sinuos, astfel încât abia după mai mult de 20 de ani, proiectul ambiţios al tinereţii începe să capete contur. Cartea este structurată în multiple planuri narative, în paralel cu istoria propriu-zisă, autorul provocându-şi cititorii la un extrem de interesant joc al cunoaşterii.
Axel Munthe expune în paginile acestui roman teorii şi idei avangardiste – pledează pentru eutanasie, în cazurile incurabile, spre exemplu, aduce în discuţie teme că hipnoza, isteria, bi-sexualitatea şi consumul de droguri, dar şi atitudinea medicilor faţă de pacienţi, mercantilismul unora şi devotamentul şi dăruirea altora. Un roman de excepţie, o operă mereu actuală, tradusă în peste 45 de limbi internaţionale, care oferă autorului său privilegiul unic de a câştiga pariul cu timpul iar cititorilor binecuvântarea unei lecturi fascinante.

 

6. Crimă și pedeapsă de Fiodor Dostoievski (Crime and Punishment)

Feodor Mihailovici Dostoievski (1821 – 1881) a fost unul din cei mai importanți scriitori ruși, operele sale având un efect profund asupra literaturii, filozofiei, psihologiei și teologiei secolului al XX-lea. Cele mai cunoscute creații ale sale sunt cele patru mari romane, Crimă și pedeapsăIdiotulFrații Karamazov și Demonii, precum și nuvela Însemnări din subterană. În total, opera sa numără unsprezece romane, trei nuvele, șaptesprezece povestiri precum și numeroase alte lucrări. S-a făcut de asemenea remarcat și pentru activitatea de jurnalist. (Sursa: Wikipedia)
Etalon al romanului dostoievskian, Crimă și pedeapsă nu are nevoie de vreo recomandare specială din partea criticului, el se recomandă singur ca o capodoperă a literaturii ruse și universale, receptată ca atare pretutindeni.
Prin problematica pe care o întruchipează, Raskolnikov a devenit arhetipul intelectualului înzestrat, protestatar ispitit de teoria supraomului, înstrăinat, în sensul modern al cuvântului, dar mai ales al celui care, săvârșind o crimă, își asuma, până la urmă, și pedeapsa-ispășire.
Prin povestea lui Raskolnikov, tânărului student sărac, inteligent, dar închistat, și a crimelor pe care le comite, Fyodor Dostoievski explorează tema răscumpărării prin suferință o trăsătură des întâlnită în opera lui Dostoevski, în religia creștină considerându-se că suferința are efect purificator asupra spiritului uman, acordându-i șansa mântuirii.
Romanul Crimă și pedeapsă l-a pus pe Dostoievski în fruntea scriitorilor ruși când a apărut în 1866, iar acum este acum unul dintre cele mai cunoscute și influente romane din literatura mondială.
Raskolnikov, un student talentat, dezvoltă o teorie despre faptul că bărbații extraordinari sunt peste lege, deoarece în strălucirea lor gândesc „noi teorii” și contribuie astfel la societate. Astfel, Raskolnikov ajunge la concluzia că un act imoral este justificat atunci când acesta conduce la un lucru extraordinar, la o amprentă a utilitarismului. Pentru a-și dovedi teoria, Raskolnikov o ucide pe o bătrână proprietară a unei case de amanet și pe sora ei, asigurându-se că moralul său nu va fi măcinat de aceasta. Astfel, Raskolnikov s-ar fi putut imagina ca fiind unul din puținii oameni născuți pentru a conduce, pentru a deveni lideri, aflându-se mult deasupra oamenilor de rând, care nu aveau curajul să se afirme.
Actul îl aduce pe Raskolnikov în conflict cu conștiința lui, vina măcinându-l după uciderea Alionei Ivanovna și a surorii ei Lisaveta, și cu două personaje – Sonia cea bună la suflet și profund religioasă, care a suferit mult în trecut, și Porfiry, ofițerul inteligent și plin de discernământ care este însărcinat cu investigarea crimei.
Concluzia care se desprinde în final este aceea că mântuirea este o opțiune posibilă pentru toți oamenii, chiar și pentru cei cu păcate grave. Conștientizând treptat acest fapt, Raskolnikov își mărturisește crima și așteaptă ispășirea. Sonia, cu sprijinul dragostei ce i-o poartă lui Raskolnikov, întruchipează trăsătura iertării creștine, acordându-i șansa de a-și ispăși vina și de a accepta pedeapsa.
Dostoievski le oferă cititorilor o analiză psihologică plină de suspans, care depășește actul crimei, dezvăluind ceva despre natura umană: cu cât intelectualizăm mai mult, cu atât devenim mai închistați.
Citate:
”Omul care se îneacă se agaţă şi de un pai.”
”Apele liniştite sunt adânci.”
”Crima este protestul individului împotriva unei proaste orânduiri sociale.”
”Cel care are putere, care are mintea şi sufletul tare, acela domneşte peste ceilalţi! Cine cutează mult, acela are dreptate în ochii lor. Cine îi înfruntă şi îi dispreţuieşte, acela ajunge la ei legiuitor şi cu cât cutează mai mult, cu atât e mai respectat. Aşa a fost totdeauna şi aşa va fi mereu.”
”Mărunţişurile, mărunţişurile sunt importante… Uite mărunţişurile astea te distrug de fiecare dată.”
”Suferinţa şi durerea sunt întotdeauna obligatorii pentru o conştiinţă largă şi o inimă profundă. După mine, oamenii cu adevărat mari încearcă o mare tristeţe pe pământ…”
”Puterea nu se dă decât aceluia care îndrăzneşte să se aplece s-o ridice.”
”Caută să ajungi un soare şi atunci are să te vadă toată lumea!”
”În sărăcie mai păstrăm încă nobleţea sentimentelor înnăscute. În mizerie însă, nu le mai păstrează nimeni niciodată!”
”N-am ucis un om, am ucis un principiu.”
”Pentru a cunoaşte un om trebuie să te apropii de el treptat şi cu băgare de seamă.”
”Ce rost ar avea să mă predau când spui că acolo, la închisoare, am să fiu la odihnă?”
”Omul nu se naşte pentru a fi fericit. Omul îşi cumpără fericirea şi o cumpără numai cu preţul suferinţei. Aici nu e vorba de nicio nedreptate…”
”Şi suferinţa e bună la ceva!”
”Îi regenerase dragostea, inima unuia cuprindea izvoare nesecate de viaţă pentru inima celuilalt.”

 

7. Forsythe Saga de John Galsworthy (Forsythe Saga)

John Galsworthy (1867 – 1933) a fost un prozator englez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1932.
John Galsworthy s-a născut la 14 august 1867 la Kingston Hill(comitatul Surrey), într-o familie de juriști a căror bunăstare a prosperat sub domnia reginei Victoria. Împreună cu frații și surorile lui, el a crescut în casele din ce în ce mai splendide, pe care tatăl său, mare proprietar funciar, le construiește în apropierea Londrei. După studii întreprinse la Harrow și apoi la Oxford, el intră în barou, dar curând va părăsi această profesie.
John Galsworthy excelează în arta portretului. Este un atent observator al trăsăturilor care relevă calități sau defecte rezultând din determinarea socială a personajelor. Compasiunii sale sincere, izvorâtă dintr-o înțelegere sensibilă a nedreptăților ca și a victimelor epocii, i se adaugă însă uneori tendințe moralizatoare tradiționale scrisului englezesc. (Sursa: Wikipedia)
Forsyte Saga e titlul pe care-l hotărâsem pentru partea denumită Proprietarul; dar l-am adoptat apoi pentru întreaga colecție de cronici a familiei Forsyte, din pricina dârzeniei forsyteiene care se află în noi toți.
…Aşa după cum vechii egipteni aşezau împrejurul mumiilor cele necesare pentru o viaţă viitoare m-am străduit şi eu să pun, alături de figurile mătuşilor Ann, Juley şi Hester, ale lui Timothy şi Swithin, a bătrânului Jolyon, a lui James şi a fiilor lor, ceva care să le asigure o fărâmă de viaţă în viitor.” – John Galsworthy
Sunt două cicluri de romane legate între ele: FORSYTE SAGA și O COMEDIE MODERNĂ (1906 – 1928)
Cele două cicluri se compun din câte trei romane și câteva nuvele care fac legătura între romane.
  • Forsyte Saga

1. Proprietarul (The Man of Property – 1906)
1.5. Vara târzie a unui Forsyte (Indian Summer of a Forsyte – 1918)
2. Încătușați de lege (In Chancery – 1920)
2.5. Deșteptare (Awakening – 1920)
3. De închiriat (To Let – 1921)
  • O comedie modernă

4. Maimuța albă (The White Monkey – 1924)
4.5. Idilă mută (A Silent Wooing – 1928)
5. Lingura de argint (The Silver Spoon – 1926)
5.5. Trecătorii (Passers by – 1928)
6. Cântecul lebedei (Swan Song – 1928)
Cele trei romane care alcătuiesc The Forsyte Saga fac o cronică a familiei Forsyte din clasa mijlocie comercială între anii 1886 și 1920, o adevărată reprezentantă a burgheziei englezești din acea perioadă.
Soames Forsyte este o figură centrală strălucită, un adevărat reprezentant al simțului de proprietate, care este convins că orice se poate cumpăra, dar nu poate dobândi iubirea frumoasei lui soții Irene, care îl părăsește, pasiunea lui pentru ea reverberând în toată saga.
La maturitate, Soames își găsește împlinirea prin iubirea paternă pentru Fleur, fiica lui din a doua căsătorie, sacrificându-și propria viață pentru a o face fericită pe a ei.
Ca o ironie amară, Fleur, fiica lui Soames, se va îndrăgosti de Jon, fiul lui Irene.
Narațiunea a lui Galsworthy analizează nu numai averile și relațiile familiei Forsythe, ci și transformările din cadrul societății, în special schimbarea poziției femeilor într-o lume masculin intens competitivă.
Mai presus de toate, Gallsworthy este preocupat de conflictul din inima culturii engleze, opoziția dintre materialismul fără suflet al bogăției și proprietății și instinctele umane ale dragostei, frumuseții și artei.
Citate:
”Îmi place să ajut oamenii care se ajută singur.”
”Cât de profundă poate fi o iubire şi cât de desăvârşită poate fi uitarea.”
”Dragostea nu are vârstă, limită şi nici moarte.”
”Prima condiţie a victoriei este sacrificiul.”
”Cu timpul, chiar şi durerea îşi leapădă amarul; numai timpul vindecă tristeţea – timpul care vede cum trec toate, cum o emoţie ia locul alteia; timpul aşterne linişte peste toate…”
”Doamne, de ce ne-am născut tineri. N-ar fi fost mai bine să ne naştem bătrâni şi să întinerim an de an? Cât de bine am înţelege întâmplările din viaţă şi cât de îngăduitori am fi când am judeca pe alţii!”
”Omul este suma acţiunilor sale, a ceea ce a făcut, a ceea ce poate face, nimic altceva.”

 

8. O tragedie americană de Theodore Dreiser (An American Tragedy)

Theodore Herman Albert Dreiser (1871 – 1945) a fost un scriitor naturalist cunoscut pentru modul în care trata realitatea vieții în operele sale. S-a născut în Terre Haute, Indiana, într-o familie germano-americană strictă.
Stilul lui Dreiser este marcat de lungi fraze și atenție intensă în detalii. Cum lucrările sale privesc statutul social și urmărirea bunurilor și plăcerilor materiale, acest nivel de realism și descriere îi servesc acestui subiect; pe partea cealaltă, acest stil poate face lucrările sale, în special Sister Carrie, greu de înțeles pentru unii. Ar trebui știut că Dreiser nu este apreciat pentru stilul său, ci pentru realismul lucrărilor sale, dezvoltarea caracterelor și punctele sale de vedere privind viața americană. (Sursa: Wikipedia)
O tragedie americană reprezintă o epopeee zguduitoare a omului care, atras de mirajul bogăţiei,  încearcă prin toate mijloacele şi realizeze visul. Inspirat de o întâmplare reală petrecută în statul New York, cartea relevă cât de puternic este impactul unei asemenea dorinţe asupra conştiinţei umane.
Personajul principal, Clyde, crescut în sărăcie şi lipsuri, se străduieşte din răsputeri şi depăşească condiţia socială, căutînd fericirea în lumea luxului şi abogăţiei. Un drum lung, presărat cu multe încercări, spre ţinta propusă: primul loc de muncă, primii prieteni, prima pasiune, fuga de acasă după un accident de circulaţieviaţa rebelă de la Chicago, întâlnirea cu un unchi bogat, sosirea în Lycurgus. Aici, se îndrăgosteşte de o subalternă, Roberta, cu care ajunge păcătuiască, urmarea fiind iminenta sosire pe lume a unui copil.
Curând este cucerit de frumoasă Sondra Finchley, care îi oferă perspectiva mult râvnită a intrării în înalta societate.
Dar, Roberta şi copilul ce va vină îi încurcă teribil de mult planurile.
Disperat, Clyde caută cu înfrigurare o soluţie…
În acele momente, un plan diabolic îi încolţeşte în minte.
Va avea Clyde tăria să-l aducă la îndeplinire? Și care va fi prețul plătit?
Unele visuri ajung să se transforme în cele mai negre coșmaruri…
Citate:
”Părinții lui strângeau bani de ici și de colo de pe la diferiți oameni ce păreau să creadă într-o astfel de activitate filantropica.”
”Nimic nu este dovedit, totul este permis.”
”Cei înţelepţi înţeleg cel mai bine ce înseamnă ignoranţa.”
”Viaţa este un joc blestemat, mârşav şi perfid, iar nouă sute nouăzeci şi nouă de oameni dintr-o mie sunt ticăloşi.”

 

9. Diamantele negre de Jokai Mor (The Dark Diamonds)

Mór Jókai de Ásva (Móric Jókay de Ásva) (1825 – 1904) a fost un scriitor și jurnalist maghiar.
A scris o operă vastă, de tonalitate romantic-idealistă, pătrunsă de optimism și încredere în valorile umane, inspirată îndeosebi din istoria poporului maghiar. A scris în special romane istorice. Și-a dedicat întraga viață cultivării limbii maghiare. Participant la Revoluția de la 1848, a fost considerat un patriot maghiar liberal, după 1897 fiind ales în parlament. Soția sa a fost actrița Róza Laborfalvi. (Sursa: Wikipedia)
Pe vremea dualismului austro-ungar, publicul cititor din Ungaria era surprins de o nouă tematică abordată de Jokai: autorul său preferat, cunoscut pînă atunci prin scrieri oglindind Orientul de basm, se apucase deodată scrie despre prezentul cel mai apropiat, despre capitalişti şi viaţa feerică a marilor oraşe. Scriitorul nu mai explora cu predilecţie tainiţele sufletului omenesc, ci caută trăsăturile noi ale timpului său, folosinduse de modalităţile proprii psihologului sau moralistului. Era gazetar, şi ca atare îşi concentra atenţia înainte de toate asupra evenimentelor senzaţionale din acel deceniu, Diamantele negre oglindind lupta, cu toate implicaţiile ei democratice, purtată împotriva absolutismului şi a capitalului străin aflat în strânse relaţii cu papalitatea.
Acțiunea cărții are loc în perioada revoluției lui Garibaldi, eveniment ale cărui consecințe amenințau siguranța Vaticanului. Firul narativ se concentrează în jurul activității miniere a cărbunelui. Titlul Diamantele negre te duce cu gândul la cărbuni; de asemenea, printr-o metaforă, pot fi considerați oamenii umili care lucrează în mine și prezintă cele mai bune virtuți umane. De remarcat că ochii Evilei – eroina cărții, sunt tot negri. Eroii principali ai lui Jokai sunt profund idealizați, făcându-ne să simțim profunda admirație a autorului pentru măreția omului.
Pentru literatură, utopia secolului al XIX-lea a avut meritul de a da creatorilor imboldul de a scruta viitorul, de a avea încredere în el.
Interesant este și modul în care autorul ne prezintă diverse scene ducându-ne în zona mirajului, a fantomelor, pentru a le demasca apoi în cheie realistă. Astfel, contesa Theudelinda, o fanatică religioasă, ascetă și cu o fobie față de bărbați, își selectase întreg personalul castelului numai din femei. În toiul nopții, Theudelinda are tot felul de viziuni, pornind de la zgomotele ce se auzeau din cripta familiei, ce sugerau un ospăț infernal, contesa visând că la acel ospăț participau strămoșii ei, morți de mult. De fapt, explicația era una extrem de pământeană, angajatele ei organizând adevărate orgii în capelă și în criptă.
Eroul cărții este Ivan Behrends, proprietarul minei de cărbune din Bondavara – un bărbat de mare energie și capacitate, un geniu în mecanică. Mica lui afacere conservatoare este pusă în pericol de un sindicat de capitaliști care încearcă să-l zdrobească, dar Ivan reușește să le răstoarne planurile prin mijloace cinstite și o muncă susţinută.
În clipele mitice, când Ivan înfruntă pustiitorul incendiul din mină, el devine parcă un simbol al uriașului drum ce pornește de la strămoșul primitiv și ajunge la omul ce stăpânește natura.
Fusese câștigat trofeul acestei lupte: avere, renume, respectul lumii. Recunoștința îl zeifică pe om. Și oare nu i se cuveneau toate?

Acțiunea merge pe mai multe planuri, evenimentele din țară și din străinătate împletindu-se armonios. Lupta eroului nu este doar pentru cărbunele din Valea Bondei, ci și pentru câștigarea inimii Evilei. Adversarii lui sunt, în același timp și rivalii săi în dragoste, în spirit cu nota romantică a cărții.
Evila, tânăra frumoasă ce lucra în mina lui Ivan și pe care acesta o iubea, se duce în oraș ca soția unui bancher bogat și face carieră ca artistă acolo, devenind protejata unui prinț și a unei actrițe celebre. În cele din urmă însă preferă să se întoarcă în mină și să-și îmbrace vechile haine de lucru pentru a-și arăta umilința. După ce a cunoscut lumea celor de sus, de care a fost profund deziluzionată, Evila rămâne totuși neîntinată sufletește, întorcându-se senină la vechea ei muncă.
”Femeia care se poate întoarce la cărbuni nu mai are nevoie de prietenia nimănui niciodată.”
În spirit romantic, în final Evila se căsătorește cu Ivan, autorul reușind să ne convingă că dragostea poate învinge orice bariere.
”Ivan ținea în brațe ființa aceea fără viață, pentru care luptase și suferise atât, și care-i spusese: ”Dacă n-am să mor, atunci vă voi iubi veșnic. Dar eu știu că va trebui să mor acum!…” Dar n-a murit.
Ce-a fost diamant, diamant a rămas.”

Autorul dovedește o bună cunoaștere a societății acelor vremuri, condimentându-și cartea cu incidente pline de viață și diverse personaje bine definite. Satira socială, acțiunea trepidantă și excelentele descrieri au făcut din Diamantele negre o carte memorabilă, care îți oferă o lectură deosebit de plăcută!
Citate:
Omul speriat mereu crede ce e mai rău.
Bogăția este o mare ispită, iar sărăcia o mare frână.
Visul este oglinda în care se vede cineva așa cum crede că ar fi trebuit să devină.
Numai o persoană surprinsă spune adevărul.
Adânc în pământ se află o întreagă bogăție de plante antice, în straturi de aproximativ cincizeci de metri grosime, peste patru sute de specii diferite: palmieri și pini, ferigi și stejari fiind lipite împreună de „cărbune”. Cărbunele este flora lumii de ieri.
Unele file ale straturilor Pământului încep apoi să înșire legende nebuloase despre milenii trecute. (…)
Și deasupra acestor straturi trăim noi, stăpânii zilei de ”astăzi”. Ne mișcăm deci călcând pe lumea de ”ieri.”

 

10. Bel-Ami de Guy de Maupassant (Bel-Ami)

Henri René Albert Guy de Maupassant (1850 — 1893) a fost un scriitor francez din secolul al XIX-lea. Este unul dintre precursorii povestirii moderne. Ca protégé al lui Flaubert, povestirile sale sunt caracterizate de economia stilului și un dénouement (deznodământ) eficient și natural. A scris de asemenea și șase nuvele. Mai multe dintre povestirile sale descriu inutilitatea războiului și pe civilii inocenți care sunt zdrobiți în calea sa – multe se desfășoară pe perioada Războiului Franco-Prusac din anii ‘1870.
Bel-Ami, primul mare roman al lui Maupassant, publicat în 1885, sub formă de foileton în revista pariziană Gil Blas, urmărește ascensiunea socială a lui Georges Duroy, – bărbat ambițios și seducător, bel-homme, arivist și oportunist – de la un simplu funcționar la centrala căilor ferate a regiunii de Nord, până în vârful piramidei sociale pariziene, grație amantelor și cârdașiei dintre marea finanțare, politică și presă. Pe fundalul unei politici coloniale. Maupassant descrie cu minuțiozitate legăturile dintre capital, politică și presă, dar și influența femeilor, private de activitate politică prin Codul lui Napoleon, dar care, din umbră, lucrează pentru a impune ceea ce își doresc. Satira unei societăți minate de scandaluri politice de sfârșit de secol XIX, romanul se constitue și într-o mică monografie a presei pariziene, în măsura în care Maupassant prezintă experiența personală de reporter. Așa încât ascensiunea personajului central al romanului poate fi comparată cu propria lui ascensiune. Bel-Ami respectă întru totul canoanele curentului naturalist, se circumscrie contextului geopolitic realist. De asemenea, este un roman al uceniciei prin faptul că personajul central reușește să se debaraseze de primele proiecte de viitor și să deprindă tehnica și mijloacele de realizare a unor noi aspirații. Bel-Ami este romanul care a sedus numeroși scenariști și regizori de pe toate meridianele. (Sursa: Wikipedia)

Ambiţios şi oportunist, micul funcţionar Georges Duroy, fost soldat, se lansează fără ezitare în viaţa trepidantă a Parisului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cunoscând o ascensiune socială uluitoare. De la slujba să modestă, Duroy evoluează înspre sferele înalte ale societăţii folosindu-se de principala sa armă: seducţia.
Femeile din viaţa sa, de care se serveşte fără încetare, îi înlesnesc drumul către putere, deschizându-i calea către cele mai de seama personaje din politică şi presă vremii. Şantajul, maşinaţiunile şi lipsa de scrupule fac parte din arsenalul său şi nici un obstacol nu îi stă în cale.

Citate:
”E atât de adâncă şi de tristă tăcerea odăii în care trăieşti singur!”
”Viaţa este un povârniş. Cât urci, îi priveşti vârful şi te simţi fericit; dar când ajungi sus în creastă, zăreşti dintr-o dată coborâşul, şi sfârşitul, care e moartea. Merge încet la suiş, dar la coborâş merge repede.”
”Cu buzunare goale şi sânge clocotind te înfierbântă apropierea femeilor pierdute ce dau târcoale la colţ de stradă.”

Surse informații: Wikipediasurse.citatepedia.ro, elefant.ro

 

Vă recomandăm și:

Top 10 cărți clasice deosebite

Top 8 cărți clasice care ne-au încântat, scrise de femei

Top 10 cărți care mi-au înflăcărat imaginația în copilărie și adolescență

Top 10 cărți care m-au captivat în adolescență

Top 10 cărți care mi-au îmbogățit copilăria și adolescența

Top 10 eroine remarcabile din cărțile historical-romance

Top 10 cupluri romantice din cărțile historical

Top 10 cupluri romantice din cărțile contemporane

Top 10 cupluri romantice din cărțile fantasy

Top 10 cupluri memorabile din cărțile young adult

Top 10 eroi romantici din cărțile contemporane

Top 10 cărți romantice care m-au emoționat până la lacrimi

Top 10 cupluri romantice contemporane care au beneficiat de miracolul celei de-a doua șanse după ce s-au despărțit

Top 10 cărți romantice contemporane în care un băiat rău se îndrăgostește de o fată cuminte

Top 10 cărți romantice contemporane cu mult umor

Top 10 cărți historical-romance cu mult umor

Top 10 cărți romantic-erotice historical

Top 10 cărți romantic-erotice contemporane 

Top 10 cărți romantic-suspans contemporane

 

 

 

 

 

 

About Author

32 de comentarii

  1. Extraordinar top, felicitări Tyna! L-am citit cu multă plăcere și interes! Cât despre cărțile din top, am citit cinci din ele.

  2. Din acest top, foarte drăguț de altfel, nu am citit decât 2 carti: David Copperfield, o carte pe care am citit-o prin clasa a 9a și pe care am adorat-o, și Crima și Pedeapsa, aceasta a fost o carte mai greu de citit, dar acest lucru nu răpește nimic din frumusețea cărții. Datorita acestor 2 cărți, Dostoievski și Dickens au devenit doi dintre autorii mei preferați și, totodată, doi dintre dintre cei mai buni autori pe care i-am citit vreodată!!

    • Și mie îmi plac foarte mult acești doi autori. De altfel, cred că am citit toate cărțile lui Charles Dickens traduse la noi.

  3. Balan Daniela on

    un top de top ,felicitari Tyna ❤️ nu le-am citit pe toate dar cele citite sunt superbe !

  4. Acest articol conține o listă foarte interesantă de cărți clasice dintre care am citit doar „David Copperfield” de Dickens, însă felul îmbietor în care sunt prezentate romanele, mă face să îmi doresc să mai pun mâna pe câteva din această listă.

Lasă un răspuns