Top 10 cărți de citit toamna

Toamna este anotimpul în care zilele devin din ce în ce mai scurte și mai răcoroase, nopțile devin din ce în ce mai lungi și mai friguroase, precipitațiile cresc treptat, iar frunzele foioaselor se îngălbenesc, capătă o culoare roșiatică sau brună și încep să cadă. De aceea, în America de Nord, toamna este numită și fall însemnând cădere.

Am ales pentru acest top 10 cărți din genuri literare diferite ale căror titlu, subiect, coperți sau decor ne-au dus cu gândul la toamnă și la sentimentele pe care aceasta le trezește, un amestec dintre bucuria pentru roadele pământului și melancolia generată de vremea mohorâtă.

Toamna este și anotimpul în care se sărbătorește Halloween-ul, o sărbătoare preluată și la noi în ultimii ani, astfel că nu putea lipsi o carte cu fantome din topul nostru. 😉

1. Tobele toamnei vol. 1 de Diana Gabaldon (Drums of Autumn – 1996)

Tobele toamnei vol.1 continuă șirul aventurilor extraordinare ale lui Claire și Jamie.

Autoarea dovedește o excelentă documentare, îmbinând magistral ficțiunea cu datele istorice, reușind să realizeze o tapiserie fascinantă a acelor vremuri, purtându-ne în diverse locuri de pe glob și făcându-ne martori la evenimentele importante de atunci. Totul este cu atât mai captivant cu cât privim acele întâmplări prin ochii unei persoane provenite din secolul al XX-lea, nefamiliarizată cu cutumele acelor timpuri.

Astfel, în Călătoarea am ajuns în anul 1743, într-o Scoție măcinată de lupte și tensiuni între scoțieni și englezi. În Talismanul i-am însoțit pe Claire și Jamie la curtea regelui Franței, cei doi încercând să împiedice izbucnirea răscoalei iacobite. Cum se va dovedi însă, a fost imposibil să împiedice cursul istoriei, astfel că, înainte de sângeroasa bătălie de la Culloden, cei doi au fost nevoiți să se despartă, Claire întorcându-se în timpul ei pentru a-și proteja fiica încă nenăscută. În Cercul de piatră vol.1 acțiunea s-a desfășurat pe două fire paralele, descoperind astfel care a fost destinul celor doi pe o perioadă de douăzeci de ani. Astfel, Claire s-a reîntâlnit cu soțul ei Frank, a născut-o pe Brianna și și-a făcut o adevărată carieră în domeniul medical, ajungând un chirurg extrem de apreciat. Jamie, care reușise să se salveze miraculos după bătălia de la Culloden, a trebuit să se ascundă într-o peșteră timp de șapte ani pentru a scăpa de represaliile armatei engleze, a fost apoi, pe rînd, prizonier la Ardsmuir, grăjdar la o familie de nobili englezi, tipograf și contrabandist. După moartea lui Frank, Claire, descoperind că Jamie nu murise în bătălie, s-a reîntors la el. În Cercul de piatră vol.2 Claire și Jamie, forțați de împrejurări, vor parcurge o lungă călătorie peste ocean, ajungând în insulele Caraibe, pe teritoriul Republicii Dominicane de acum și în Jamaica. După ce au fost atacați de pirați, iar viața le-a atârnat de un fir de păr de mai multe ori, cei doi au reușit să se salveze in extremis, naufragiind în partea de sud a Americii de Nord.

În Tobele Toamnei vol.1 îi regăsim pe cei doi în anul 1767, asistând la Charleston la execuția publică a unui condamnat, a cărui vină fusese doar aceea că furase câțiva bănuți pentru a nu muri de foame. Jamie îl cunoscuse bine, amândoi fiind prizonieri în același timp la Ardsmuir. Deși nu reușise să împiedice barbaria acelei execuții, Jamie și Claire l-au ajutat pe alt condamnat la moarte, Stephen Bonnet, să evadeze. Pe principiul că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, respectivul se va dovedi un pirat, care-i va ”răsplăti” jefuindu-i pe Jamie și Claire pe când aceștia se aflau în drum spre River Run, plantația mătușii lui Jamie, Jocasta.

La fel de formidabilă ca și frații ei, Calum și Douglas, pe care i-am cunoscut bine în Călătoarea, Jocasta își îngropase trei soți și își conducea plantația cu o mână de fier, în ciuda faptului că era oarbă.

Prin ochii lui Claire, vom asista la modul de organizare a societății acelor vremuri și locuri, sesizând nedreptățile și inechitățile și simțind tensiunile ce pluteau în aer, prevestind revoluția ce urma să vină peste doar nouă ani.

A fost șocant să aflu despre legea vărsării de sânge și să descopăr atrocitățile și brutalitățile ce erau la ordinea zilei pe atunci… Prin lux de amănunte, autoarea are talentul de a te face să vizualizezi cu ochii minții evenimentele produse, ceea ce de multe ori are darul de a te zdruncina sufletește…

Pe de altă parte, m-am amuzat și eu, alături de Claire, citind despre indignarea americanilor referitoare la procentul de impozitare de doar 2% pe venituri, care lor li se părea de-a dreptul colosal! Dacă ar fi știut ei ce nivel de impozitare avea să fie peste două sute de ani…

Ca și în precedentele volume, Claire reușea să-și găsească pacienți în cele mai neobișnuite circumstanțe. John Quincy Myers, un muntean uriaș de peste 2 metri înălțime, imediat ce a întânit-o, aflând că ea era vindecătoare, a și apelat la ea pentru a-l vindeca de o afecțiune ciudată, o crescătură ce-i apăruse între picioare, despre care Claire și-a dat seama imediat că era o hernie. Insistența acestuia de a-i arăta cât mai repede i-a dat prilejul lui Jamie să rostească una din replicile lui mucalite, cu care ne-a obișnuit din plin.

”- Cum se face că orice bărbat pe care îl cunoști vrea să-și dea jos pantalonii la cinci minute după ce te-a văzut?

Fergus și-a dres glasul ușor, iar Ian a roșit discret. Eu arătam cât se poate de nevinovată.

– Ei bine, dragul meu, am spus eu, dacă tu nu știi, nimeni nu știe.”

Vă las să descoperiți singuri în carte modul inedit în care a decurs respectiva operație.

Dorința Jocastei de a-i lăsa plantația moștenire lui Jamie le-a provocat celor doi o adevărată criză de conștiință.

Deși exploatarea sclavilor era contra principiilor lui Jamie, acesta nu a refuzat ferm de la bun început propunerea, simțindu-se răspunzător pentru soarta mai multor persoane ce depindeau de el – Ian, Fergus, Duncan. De asemenea, dorea din răsputeri să-i ofere lui Claire o viață mai bună.

La rândul ei, Claire, ale cărui concepții moderne intrau flagrant în contradicție cu obiceiurile acelor vremuri, era tulburată la gândul deținerii unei plantații bazată pe munca sclavilor. Totuși, făcuse o alegere fermă și irevocabilă în momentul în care riscase totul pentru a fi din nou alături de Jamie, astfel că și-a declarat susținerea ei necondiționată, indiferent de alegerea pe care Jamie urma să o facă.

Însă, după cum se va vedea ulterior, conștiința și principiile morale ale lui Jamie au învins orice considerente materiale.

Jamie a decis să refuze oferta lui Jocasta, hotărând să întemeieze o așezare pe un teren virgin, în mijlocul unei păduri, toate semnele de acolo părând predestinate.

Decizia lui Jamie i-a produs o tulburare extremă lui Claire, convinsă că acesta va pleca în Scoția să aducă forța de muncă necesară realizării acelui obiectiv. După cum descoperise în timpul ei, mormântul lui Jamie se găsea în Scoția, deci cât timp acesta nu se întorcea acolo era sigură că el rămânea în viață. Jamie a liniștit-o, spunându-i că va apela la foștii deținuți de la Ardsmuir, care fuseseră deportați în America după ce fuseseră eliberați.

În continuare, cei doi vor trece prin aventuri incredibile.

La un moment dat, Claire va avea parte de un episod cu totul tulburător. Adăpostindu-se într-o peșteră pentru a se adăposti de o furtună stârnită pe neașteptate după ce se întorcea de la un pacient, Claire va avea tot felul de viziuni cu o fantomă, descoperind apoi craniul unui bărbat. Analizându-l, Claire a observat un amănunt șocant: o plombă aplicată pe un dinte! Se părea că, în afară de ea și Geillis, mai existau și alți călători în timp…

Spre sfârșitul cărții, Claire și Jamie vor avea parte de o surpriză colosală, la locuința lor improvizată din pădure făcându-și apariția Willie, băiatul lui Jamie, despre a cărui existență am aflat în Cercul de piatră vol.1, însoțit de lordul John Grey, pe care l-am cunoscut de asemenea în Cercul de piatră vol.1, care îl adoptase pe băiețel!

Pe un alt fir, îi urmărim pe Brianna și Roger în perioada 1969-1970. Deși atrasă de Roger, Brianna s-a întors în America, temându-se că sentimentele lui Roger față de ea erau de responsabilitate, ținând cont de promisiunea pe care i-o făcuse lui Claire înainte de întoarcerea acesteia în timp, și nu de iubire. Însă Roger, un scoțian ambițios și încăpățânat, era decis să o cucerească, astfel că a venit după ea în America.

Deși Roger a insistat să se căsătorească imediat, Brianna avea propriile îndoieli de a face acel pas. Faptul că mama ei îi jurase credință lui Frank, convinsă de jurămintele pe care le făcea, ca mai apoi să le încalce, forțată de împrejurări, o determinase pe Brianna să aștepte până când va fi sigură că acea uniune va fi pentru totdeauna.

Un amănunt tulburător descoperit întâmplător de Roger într-un document al vremii îl pune în fața unei decizii imposibile. Astfel, într-un ziar din anul 1775 se scria negru pe alb că Jamie și Claire muriseră într-un incendiu izbucnit la așezarea lor. Așa cum și Claire îi confirmase, Roger era convins că nu se putea modifica în vreun fel cursul istoriei. Nu credea însă că Brianna îi va împărtăși punctul de vedere.

Ce decizie va lua până la urmă Roger? Va tăcea, lăsând istoria să-și urmeze drumul, sau îi va spune Briannei, conștient fiind că acțiunile provocate de aceasta în urma informației puteau avea consecințe imprevizibile? Răspunsul îl vom afla abia în volumul următor.

Sfârșitul primului volum din Tobele toamnei este dramatic, Claire și Jamie scăpând cu greu dintr-o nouă încercare dramatică, care le-a zdruncinat din nou existența.

”Jamie a plecat, dar suferința acelor oameni a rămas lipită de el ca și fumul care i se îmbibase în haine și în păr. Iar când a părăsit tabăra, în inima lui mistuită de durere s-a aprins o scânteie de egoism, de ușurare că nenorocirea nu căzuse – de astă dată – asupra sa. Femeia lui era încă în viață. Copiii lui erau în siguranță.”

Cărțile autoarei Diana Gabaldon pot fi comandate pe nemira.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, emag.ro, librariadelfin.ro, librex.ro

2. Copilul care a găsit soarele noaptea de Luca di Fulvio (Das Kind, das nachts die Sonne fand – 2015)

Copilul care a găsit soarele noaptea este o carte splendidă, cu o intrigă deosebit de captivantă și mesaje de viață foarte profunde. Luca di Fulvio este un adevărat magician al cuvintelor, acordând o mare atenție detaliilor. De-a lungul acțiunii cărții am trăit cu sufletul alături de personaje, ne-am emoționat, ne-am revoltat, ne-am înduioșat, am râs, am plâns și am sperat de mai multe ori.

Urmărind firul narativ al cărții, deosebit de complex, cu comploturi, trădări, uzurpări, nedreptăți, crime sângeroase, luptă pentru libertate, ură, dragoste, compasiune și răzbunare, ne facem o idee cuprinzătoare despre acea societate, marcată de inechități și frământări sociale, care a trăit între amurgul Evului Mediu și zorii epocii moderne. Este o perioadă frământată din istoria omenirii, în care societatea era împărțită în șerbi (țărani fără drepturi, care lucrează pământul) și stăpâni (seniori care exercită, prin investitură imperială, puteri absolute asupra feudei lor).

Eroul principal al cărții, Marcus al II-lea, va parcurge un drum sinuos, plin de obstacole și pericole, încercând să-și recapete demnitatea și controlul asupra propriului destin, devenind un simbol al luptei pentru libertate.

Acțiunea cărții începe în anul 1407, în Rauhnvahl, o mică vale în Alpii Orientali. Marcus I de Saxa era principele domnitor peste acea feudă, un stăpân aspru, dar drept.

Primul capitol al cărții este de o mare forță.

Dovedind multă grijă la detalii, autorul ni-l prezintă la începutul acțiunii pe prințișorul Marcus al II-lea, un copil în vârstă de nouă ani, delicat și răsfățat, crescut în puf.

Ferit de urâțenia vieții, Marcus n-avea nici cea mai mică idee despre sărăcia în care se zbăteau șerbii. Era 21 septembrie 1407, iar Marcus se bucura din plin de prima zăpadă a anului, neștiind că pentru alții zăpada era un blestem, aducându-le doar frig și foame.

Văzând cât de inocent, delicat și sensibil era fiul său, tatăl lui – un bărbat uriaș, cu fața și trupul marcate de numeroase cicatrice, care în tot și toate semăna mai mult cu un soldățoi decât cu un principe rafinat -, era îngrijorat că acesta nu era pregătit pentru viața care i se așternea în față.

”– Fiule, ascultă-mă bine! Eu nu știu dacă e adevărat ce povestește Biserica, anume că am primit puterea și rangul direct din mâinile Domnului. Însă ceva știu sigur: ca să păstrezi puterea și rangul nu poți să te bizui pe Dumnezeu, ci numai pe tine însuți. Pe forța și pe hotărârea ta, mă înțelegi? Copilul încuviință încet.

– Trebuie să înveți să lupți, continuă tatăl. Ai să trăiești în sânge, ca mine și ca toți strămoșii noștri. Asta este soarta și condamnarea noastră. Acum ești respectat pentru că ești fiul meu. Dar trebuie să înveți să te faci respectat pentru tine însuți. E limpede?”

Evenimentele ulterioare vor confirma din plin înțelepciunea cuvintelor tatălui.   

Pe moment însă, Marcus nu dorea decât să se joace. Când a fost interpelat de Eloisa, fiica moașei, o fetiță de aceeași vârstă cu el, care i-a cerut să-i dea ei budinca lui de carne, Marcus i-a cedat-o agasat, vrând să scape cât mai repede de ea, privind-o cu dispreț. Ironic, tocmai acea fetiță îl va scăpa în scurt timp de la moarte.

Un complot odios pus la cale de principele Ojsternig, care stăpânea orașul minier învecinat și dorea să-și însușească și feuda lui Marcus, a condus la un adevărat măcel.

Ascuns într-o capelă, Marcus al II-lea a asistat îngrozit la masacrarea fără milă a întregii sale familii și a tuturor celor care-i slujeau la castel. Scena descrisă este cumplită.

Negăsindu-l pe micul principe, bandiții au dat foc la întregul castel, pentru a se asigura că nimeni nu va putea scăpa cu viață. Norocul lui Marcus a fost că Eloisa, dovedind o voință și o putere ieșită din comun, l-a găsit la timp, scoțându-l din ascunzătoarea lui și târându-l până la ea acasă.

Agnete, mama Eloisei, deși știa prea bine că riscau să-și piardă viața adăpostindu-l, nu a putut să-l alunge și să-l condamne astfel la o moarte sigură. Totuși, se impuneau reguli ferme pentru a reuși să supraviețuiască. Prima dintre ele era că Marcus trebuia să-și schimbe numele, ocazie cu care acesta va primi o lecție importantă – aceea că în viață trebuie să fii în stare să iei decizii. Aflat în stare de șoc, Marcus nu a putut să dea niciun răspuns când Agnete i-a cerut să-și aleagă noul nume, Eloisa fiind cea care a hotărât să-i spună Mikael.

”- Atunci o să te cheme Mikael, zise Agnete. Dar dacă-ți va plăcea numele ăsta, n-ai niciun merit, fiindcă ți l-a dat fata mea. Dar dacă nu-ți va plăcea, va trebui să te superi numai pe tine pentru că nu ai știut să te hotărăști. În viață trebuie să te hotărăști, nu uita!”

Un alt lucru important era găsirea unei explicații pentru apariția lui Mikael în casa lui Agnete. Ideea era ca Agnete să pretindă că l-a cumpărat de la un samsar de copii pentru a o ajuta în gospodărie. Însă pentru acest lucru trebuiau să mai aștepte, întrucât bucălat și bine îngrijit cum se prezenta Mikael, nimeni nu ar fi crezut acea explicație. Astfel, pe moment, Mikael a fost tuns aproape chilug, dezbrăcat de hainele lui luxoase și călduroase, care au fost puse imediat pe foc, îmbrăcat cu haine subțiri și aspre și coborât într-o hrubă întunecoasă, aflată sub coliba lui Agnete, unde primea de mâncare doar o dată pe zi o supă cu pâine uscată, ceapa sau o bucățică de slănină din când în când fiind adevărate delicatese.

Trecerea de la paradis la infern a fost bruscă și brutală pentru Mikael, a cărui viață atârna doar de un fir de păr, în funcție de puterea lui de adaptabilitate. Când Mikael a slăbit de a ajuns doar piele și os, cu cearcăne negre la ochi, Agnete l-a chemat pe Raphael, un bărbat misterios ce locuia izolat într-o colibă numită Bârlogul Balaurului, să întocmească planul conform căruia ea urma să îl cumpere pe Mikael de la Raphael.

Pentru ca Mikael să nu se încurce în minciuni, Raphael a venit cu ideea ca acesta să pretindă că suferă de amnezie în urma unei lovituri la cap. Iar ca totul să fie credibil, i-au crestat tâmpla lui Mikael, ca să se formeze o cicatrice corespunzătoare loviturii pretinse suferite.

La plecare, Raphael i-a mai dat o lecție importantă lui Mikael, la care cu toții ar trebui să reflectăm…   

”- Un ultim lucru, băiețaș, zise Raphael cu glasul lui adânc. Din clipa asta ai două căi în fața ta. Poți blestema soarta rea, fiindcă ți-a luat părinții, regatul, bogăția, la urma urmelor, tot ce aveai… sau îi poți mulțumi sorții bune că ești viu. Se uită intens la el. Și, după cum vei alege una sau alta dintre aceste două căi, ai să devii un om sau altul, total diferiți între ei, cu două vieți diferite.”

Ne dăm seama că Mikael a recepționat mesajul transmis din lecția pe care i-a dat-o, la rândul lui, lui Hubertus, șoricelul cu care se împrietenise în hrubă. Am zâmbit, dar mi-au dat și lacrimile…

”- Poți fi trist pentru că Agnete l-a omorât pe tatăl tău sau fericit că nu te-a strivit pe tine. Și după cum gândești, ești un tâmpit sau un tip de ispravă… Cel puțin așa cred că stau lucrurile. Oricum, n-ar trebui să te arăți lui Agnete, că te omoară și pe tine, asta e sigur.”

Mikael a primit o nouă lecție dureroasă când, din vina lui, Eloisa a fost la un pas de moarte. Ironizând-o pe aceasta că e mereu murdară și nu se spală, a rănit profund sensibilitatea acesteia, care s-a grăbit să se îmbăieze în plină iarnă. Deși Mikael a fost impresionat de frumusețea ei după ce se curățase de murdărie, Eloisa s-a îmbolnăvit grav de pneumonie.

”- Voiam să fiu… curată… ca seniorii… bâigui Eloisa între două accese de tuse.

– Sfinte Dumnezeule! Izbucni Agnete. Seniorii au șemineuri mari cât casa, saltele din lână sau din puf de gâscă, blănuri de lup și de urs. Nu culcușuri de paie umede, pături subțiri, găuri în tavan.

– Voiam să fiu… curată, repetă Eloisa, cu un glas din ce în ce mai slab.

– Tu ești curată! exclamă Agnete. Pe dinăuntru sunt oamenii murdari sau curați. Coaja nu e fructul. Dădu din cap pradă disperării. Dar cine ți-a băgat în cap… ”

Niciodată nu trebuie să te grăbești să judeci pe cineva, dacă nu cunoști toate circumstanțele… Disperarea și remușcările lui Mikael nu cunoșteau margini, rugându-se la Dumnezeu să o cruțe pe Eloisa și să-l ia pe el în schimb. Din fericire, Dumnezeu s-a milostivit de amândoi, lăsându-i în viață. Povestea lor de dragoste este una deosebit de frumoasă, rezistând multor încercări extreme și probei timpului.

Încercările erau însă departe de a se fi terminat pentru Mikael.

După ce a fost instalat oficial în casa lui Agnete, sătenii l-au primit cu neîncredere și suspiciune. Mai mult, Eberwolf, un băiat crud și rău, l-a transformat în ținta lui preferată de șicanare. După mai multe bătăi și răutăți încasate de la Eberwolf, Mikael era pe penctul de a se frânge.

Cel care i-a salvat spiritul și i-a redat mândria a fost Raphael, care l-a primit în coliba lui și l-a antrenat o perioadă după metode absolut neconvenționale, dar care s-au dovedit foarte eficiente.

Peste puțin timp, asupra întregului sat avea să se abată o năpastă cumplită. Ojsternig a decis să preia în stăpânire feuda cu forța.

Un personaj diabolic, Ojsternig se hrănea din frica, umilirea și durerea celorlalți. Cruzimea acestuia este cumplită, iar metodele lui de tortură sunt înfiorătoare. Ojsternig, care își violase inclusiv propria fiică în vârstă de doar treisprezece ani, nu se dădea în lături să spânzure oamenii după bunul lui plac, să-i jupoaie, să-i ardă de vii sau să se amuze punându-le copiii să se bată între ei până la moarte.

Ura față de Ojsternig, despre care știa că era cel care ordonase să-i fie ucis tatăl, creștea în Mikael în fiecare zi, spornindu-i forța și determinarea.

Drumul lui Mikael pentru obținerea libertății va fi îndelungat și presărat cu multe obstacole și riscuri. Într-o perioadă de șapte ani, Mikael va avea parte de provocări și evenimente dramatice cât pentru o viață întreagă.

Galeria personajelor este și ea una impresionantă.

Pe lângă Agnete și Raphael, Volod cel Negru – conducătorul rebelilor ce se revoltaseră contra lui Ojsernig -, va contribui și el la formarea caracterului lui Mikael.

Un personaj fascinant este Emoke – tânăra care fusese crunt batjocorită de Ojsternig, care-i anulase căsătoria și o transformase mai întâi într-o proscrisă, iar mai apoi într-una din târfele de la castel. Gregor, soțul acesteia, copleșit de lașitatea și neputința lui de a protesta în vreun fel, s-a sinucis, spânzurându-se. Emoke a început să rătăcească într-o lume a ei, populată de himere. Capacitatea ei de a prezice viitorul l-a speriat pe Ojsternig, care a poruncit să fie executată. Mikael și-a riscat propria viață pentru a o salva. Destinul ulterior al lui Emoke este unul impresionant, dovedind tăria spiritului omenesc de a se salva și din cele mai crunte încercări. Magia cântecului ei și minunile săvârșite aduc o notă de paranormal cărții, adăugând un plus de savoare.

Finalul este unul magnific și emoționant, lăsându-ne cu multă speranță și căldură în suflet.    

”Merită să trăiești doar ca să vezi ce s-a întâmplat azi, continuă Mikael, în timp ce cuvintele îi ieșeau direct din inimă, vlăstare ale întregii vieți pe care o trăise, o cucerise fără să cedeze vreodată, fără să dea înapoi vreodată. Fiindcă astăzi voi ați dovedit că libertatea nu poate fi a unuia singur. Libertatea, ca să fie deplină, trebuie să fie a tuturor. Și fiecare dintre voi, azi, și-a câștigat libertatea lui și pe cea a propriului frate.”

Copilul care a găsit soarele noaptea de Luca di Fulvio poate fi comandată pe raobooks.com, elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librarie.net

3. La răscruce de vânturi de Emily Brontë (Wuthering Heights – 1847)

La răscruce de vânturi este un roman uluitor, fascinant, o adevărată capodoperă a literaturii universale. Acțiunea romanului se desfășoară pe durata a douăzeci de ani, marcați de dragoste și ură, ambele ajungând la extrem, tensiune, ambiție și răzbunare. Toate evenimentele se desfășoară pe fondul unei spectaculoase simfonii a naturii, în concordanță cu evenimentele ce se petrec. Astfel, fiecare dramă e punctată de o dezlănțuire a naturii, furtuna devine uragan, vânturile suflă cu putere, cad ploi interminabile, zăpezile rup orice cale de comunicare cu exteriorul, iar granița cu fantasticul este firavă. Spre sfârșit însă, freamătul sălbatic și chinuit al romanului se potolește, apare speranța, veselia și, în rezonanță cu noile întâmplări fericite, natura se înseninează.

În anul 1801, domnul Lockwood, un gentleman liniștit și politicos, vine în provincia Yorkshire pentru a închiria o proprietate, Thrushcross Grange, un loc la adăpost de orice frământare omenească.

Pentru a-și cunoaște mai bine proprietarul – domnul Heathcliff, Lockwood se duce la reședința acestuia, Wuthering Heights (care înseamnă La răscruce de vânturi). Are parte de o primire cel puțin bizară. Locuitorii de acolo par sălbăticiți, ostili între ei și îl privesc cu dușmănie. Heathcliff se poartă necioplit, nora lui văduvă – Cathy, o tânără fermecătoare, îl privește cu indiferență, având pe chip o expresie de deznădejde, Hareton, un tânăr al cărui loc în familie nu l-a înțeles prea bine, îl tratează cu bădăranie, iar servitorul Joseph se poartă cel puțin ciudat. O furtună izbucnită pe neașteptate îl împiedică să plece și este nevoit să rămână peste noapte. Este găzduit într-o cameră unde polița era mâzgălită în mai multe locuri cu un nume, Catherine, lângă care era adăugat fie Earnshaw, fie Heathcliff, fie Linton. Găsind un jurnal al lui Catherine, Lockwood nu s-a putut abține să nu îl citească, rămânând tulburat de descrierea torturii religioase la care era supusă tânăra, obligată să citească ore în șir, împreună cu prietenul ei Heathcliff, cărțile de rugăciuni. După această lectură, somnul lui Lockwood a fost extrem de agitat, având vedenii înfricoșătoare. La fereastră apărea o față de copil ce plângea și îl ruga să o lase să intre, spunându-i că e Catherine Linton și de douăzeci de ani nu își găsește locul. Îngrozit, Lockwood a început să urle, alertându-l pe Heathcliff, care a venit să vadă ce se întâmplă. După ce i-a povestit ce a visat, Lockwood a avut un șoc văzând reacția acestuia. Izbucnind în plâns, Heathcliff a smucit fereastra și a început să implore.

”- Intră! Vino, Cathy, oh, vino, Cathy… numai o dată! Oh! Iubita inimii mele! Ascultă-mă de data asta, Catherine, măcar acum!”

Din cale afară de stupefiat, bolnav și îngrozit, Lockwood s-a întors la Thrushcross Grange. Nelly Dean, îngrijitoarea de acolo, cedează curiozității lui și îi spune povestea familiei de la Wuthering Heights. Prin vocea lui Nelly, o naratoare înnăscută, suntem imediat captivați de evenimentele petrecute în urmă cu mai bine de douăzeci de ani.

Domnul Earnshaw, un nobil ce deținea Wuthering Heights, într-o noapte brăzdată de fulgere, vine acasă aducând cu el un copil aproape sălbăticit, pe care-l găsise hoinărind pe străzile orașului și care nu știa nici câți ani are, nici de unde provine. Cedând unui impuls, domnul Earnshaw hotărâse să-l crească împreună cu copiii lui, Hindley și Catherine. Întrucât nu avea un nume, copiii l-au botezat simbolic Heathcliff – colț de plai înalt. În timp ce Catherine îl simpatizează spontan și definitiv, Hindley îl antipatizează imediat, simțindu-l ca pe un rival la afecțiunea tatălui. După moartea părinților, Hindley, care fusese trimis la studii și se căsătorise între timp, se întoarce ca stăpân. Are acum ocazia să se răzbune împotriva lui Heathcliff, pe care îl alungă în rândul servitorilor, dându-i muncă de rândaș. Cu cât Hindley îl tiraniza mai tare, cu atât creștea afecțiunea lui Catherine pentru Heathcliff, care îi arăta acestuia tot ce învăța ea și muncea și se juca adesea cu el pe câmp.

În peregrinările lor, cei doi ajung la Thrushcross Grange, unde trăiau cei doi veri ai lui Catherine, Edgar și Isabella Linton, fragili, bălani și bine crescuți. Un accident o silește pe Catherine să rămână mai mult timp acolo. Confortul, civilizația și bunele maniere o fascinează pe Catherine, care se întoarce complet schimbată. Anii trec, iar Catherine oscilează pe doua planuri. Pe de o parte, se simte legată spiritual de Heathcliff, cu care este compatibilă prin firea ei pătimașă, iar pe de altă parte vanitatea și nevoia de confort o împing către Edgar Linton, care o iubea nespus și o ceruse în căsătorie. Îi împărtășește dilema ei lui Nelly.

”- Dacă aș fi în cer, Nelly, aș fi din cale afară de nenorocită. Odată am visat că eram acolo.

– Ți-am spus că nu vreau să ascult visele dumitale, domnișoară Catherine. Mă duc să mă culc, o întrerupsei din nou.

Ea râse, reținându-mă, căci făcusem o mișcare pentru a mă ridica de pe scaun.

– Asta nu-i nimic! strigă ea. Voiam numai să-ți spun că cerul nu mi s-a părut un sălaș potrivit pentru mine și mi se rupea inima de plâns. Doream să mă întorc din nou în pământ, iar îngerii s-au mâniat pe mine și m-au azvârlit în mijlocul bălăriilor din vârful lui Wuthering Heights, unde m-am trezit plângând în hohote de fericire. Acest vis poate explica taina mea. Îmi place tot atât de puțin să mă mărit cu Edgar Linton, cât să fiu în cer, și dacă păcătosul din odaia aceea nu l-ar fi adus pe Heathcliff în starea în care se află, nici prin gând nu mi-ar fi trecut să o fac. Acum însă, dacă m-aș mărita cu Heathcliff, m-aș simți degradată, așa că el nu va ști niciodată cât îl iubesc, nu pentru că nu-i frumos, Nelly, ci pentru că el e mai mult eu însămi decât sunt eu – eu însămi. Nu știu din ce sunt plămădite sufletele noastre, dar știu că al lui și al meu sunt la fel, iar între al lui Linton și al meu e o deosebire ca între o rază de lună și un fulger, sau între gheață și foc.”

Din păcate, ce nu știa Catherine era că Heathcliff era în odaie, iar în momentul în care a auzit-o zicând că s-ar simți degradată să se mărite cu el a ieșit, nemaiauzind restul conversației.

”În această lume, marile mele suferințe au fost suferințele lui Heathcliff: le-am văzut și le-am simțit pe toate de la început. Unicul gând al vieții mele este el. Dacă totul ar pieri și n-ar rămâne decât el, eu aș continua să exist; iar dacă totul ar rămâne și el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriașă lume străină mie și mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru Linton seamănă cu frunzele pădurii, timpul o va schimba, îmi dau bine seama, așa cum iarna schimbă pomii. Iubirea mea pentru Heathcliff însă e asemeni stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Nelly, eu sunt Heathcliff! El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, așa cum nici eu nu sunt o plăcere pentru  mine însămi, ci ca propria mea ființă.”

Durerea lui Catherine e imensă descoperind că Heathcliff a plecat. Ajunsă la capătul disperării, face o criză puternică, e doborâtă de febră și e la un pas de moarte, După ce își revine cu greu din convalescență, apatică și indiferentă, Catherine se trădează pe ea și pe Heathcliff și se căsătorește cu Edgar Linton. Existența ei e monotonă și pare împăcată, când explozia se produce. Heathcliff se întoarce, îmbogățit din surse obscure. Bucuria ei e imensă și îi cere imperios lui Linton să-l primească și să-l accepte pe Heathcliff. Reacția ei arată clar de partea cui se situează. Când Linton întreabă dacă dorește să îl primească în salon, Catherine ia imediat poziție, arătându-și poziția fără echivoc.

”Așterne aici două mese, Ellen: una pentru stăpânul dumitale și domnișoara Isabella, care sunt nobili, și alta pentru Heathcliff și pentru mine, care suntem oameni din popor. Așa ești mulțumit, scumpule? Sau trebuie să-mi fac focul în altă parte? Dacă da, dă dispoziții.”

Heathcliff se întorsese însă animat de sentimente de ură, hotărât să le distrugă viața celor ce îi răpiseră șansa la fericire – Hindley și Linton.

Văzând că Isabella, sora lui Linton, se îndrăgostise nebunește de el, se căsătorește cu ea, având grijă apoi să-i facă viața un iad. Pe Hindley îl ruinează încetul cu încetul, ajutat și de degradarea acestuia, care o ținea numai într-o beție de când îi murise soția, și îl influențează complet și pe fiul acestuia, Hareton, care îl privea ca pe un idol.

Moartea lui Catherine, în aceeași noapte în care a născut o fetiță, Cathy, îl îndârjește și mai tare, aruncându-l într-un abis fără sfârșit.

”Eu n-am decât o singură rugăciune… și-am s-o repet până-mi va înțepeni limba… Catherine Earnshaw, să n-ai liniște câtă vreme sunt eu în viață! Ai spus că eu te-am ucis… atunci vino și mă urmărește! Cei uciși își urmăresc ucigașii, cred. Rămâi cu mine întotdeauna… fă-mă sa înnebunesc, numai nu mă părăsi în abisul acesta unde nu te pot găsi. O, Doamne! Nu găsesc cuvinte! Nu pot trăi fără viața mea! Nu pot trăi fără sufletul meu!”

Înrăit complet, Heathcliff își continuă răzbunarea, revărsându-și ura asupra copiilor celor două familii, învrăjbindu-i complet. Cathy și Hareton reușesc însă într-un final să se înțeleagă și să se iubească, întorcându-se împotriva lui Heathcliff întocmai cum se răzvrătise și el cu Catherine împotriva lui Hindley. Este copleșit de revelația avută și, dintr-odată, ura lui pare fără sens. Obosit, cu nervii zdruncinați, având vedenii cu Catherine, Heathcliff își găsește eliberarea prin moarte. După moartea lui, mai mulți săteni au afirmat însă că l-au văzut umblând, iar câțiva s-au jurat chiar că l-au zărit pe dealuri împreună cu o femeie. Sfârșitul romanului ne face să credem că, în sfârșit, sufletul chinuit al lui Heathcliff și-a găsit liniștea după moarte, regăsindu-se cumva şi cu Catherine…

”Am căutat și-am descoperit ușor cele trei pietre funerare pe povârnișul de lângă mlaștină. Cea din mijloc era cenușie și năpădită de buruieni, a lui Edgar Linton acoperită de iarbă și mușchi, iar a lui Heathcliff, încă goală.

Am zăbovit lângă ele, sub cerul acela binevoitor, dulce senin; am urmărit fluturii ce zburau printre ierburi și clopoței, am ascultat vântul suav ce adia prin iarbă, și m-am întrebat cum a putut crede cineva vreodată că cei ce odihnesc în pacea pământului ar putea avea un somn tulburat?!”

Romanul se încheie într-o notă de speranță și optimism, natura se îmblânzește, ieșind din peisajul acela deprimant, care parcă însoțea dramele oamenilor, asprimea unora și nevoia de dragoste și de căldură a altora.

Cathy și Hareton sunt veseli și încrezători, complet îndrăgostiți unul de altul, părând capabili să înfrunte orice obstacol ce ar fi stat în calea fericirii lor.

”În acel moment, poarta grădinii se deschise; hoinarii se întorseseră.

– Ăstora nu le e frică de nimic, am zis eu, urmărindu-i pe fereastră cum se apropiau. Împreună l-ar înfrunta și pe satana cu toate oștile lui!”

O ecranizare foarte frumoasă a cărții La răscruce de vânturi a fost realizată în 2009, având distribuția: Tom Hardy – Heathcliff, Rebecca Night – Catherine, Andrew Lincoln – Edgar Linton, Burn Gorman – Hindley, Charlotte Riley – Cathy, Tom Payne – Linton, Andrew Hawley – Hareton.

Cărțile autoarei Emily Brontë se pot comanda pe libris.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro

4. Septembrie de Rosamunde Pilcher (September – 1990)

Septembrie de Rosamunde Pilcher este o carte deosebit de caldă și reconfortantă, cu multe caractere interesante și povești de viață întrețesute, pe fundalul magnificului peisaj scoțian.

O petrecere dată în stil tradițional de o familie înstărită pentru a sărbători împlinirea vârstei de 21 de ani a fiicei lor este prilejul întâlnirii unor oameni diferiți, unii dintre ei venind de departe.

Toate familiile aristocratice din Strathcroy din ținutul Highlands din Scoția participă, cu toate secretele lor vinovate…

Bineînțeles că prima informată despre petrecere a fost Violet Aird, un adevărat stâlp al comunității locale și o figură emblematică pentru respectarea tradițiilor scoțiene.

Nu avea cum să nu fie prezent lordul Archie Balmerino, un veteran de război, marcat încă de trauma fizică și psihică a pierderii piciorului în ultima sa misiune din serviciul activ, alături de soția lui Isobel, care te impresionează prin tenacitatea și eficiența cu care reușea să-și îndeplinească multiplele sarcini gospodărești pe care și le asumase.

Au fost invitați Edmund Aird, fiul lui Violet, un antreprenor înstărit, și Virginia, frumoasa sa soție americană, mai tânără decât el cu cincisprezece ani. Cândva, Virginia fusese o tânără răsfățată, cu un cârd de admiratori în preajmă dar, imediat ce îl întâlnise pe Edmund la o petrecere, decisese că acesta era bărbatul alături de care dorea să-și petreacă viața. Deși chimia dintre ei funcționa încă, afacerile lui Edmund îl forțau să zboare în cele mai îndepărtate locuri de pe glob lungi perioade de timp, lăsând-o pe Virginia singură în pitorescul dar totodată asprul ținut scoțian cu care ea nu era pe deplin familiarizată. Până de curând, Virginia își găsise echilibrul dedicându-se creșterii fiului ei Henry, un băiețel cu totul deosebit și foarte sensibil, pe care îl adora. Însă armonia lor amenința să se spulbere în urma deciziei lui Edmund de a-l trimite pe Henry la internat, fără a lua în calcul rugămințile și argumentele soției sale cum că fiului lor i-ar fi mai bine să continue școala în sat.

Cândva, Archie și Edmund fuseseră cei mai buni prieteni, complet nedespărțiți, însă, din motive obscure știute numai de ei, relația lor se răcise de mult timp.

Avea să participe la petrecere și Alexa, fiica lui Edmund din prima căsătorie, care venea tocmai de la Londra, unde deținea o afacere în domeniul gastronomiei. Familia aflase cu surprindere cu acest prilej că Alexa, care moștenise o avere imensă din partea bunicilor materni, avea o relație cu Noel, un bărbat carismatic, mai în vârstă decât ea cu doisprezece ani. Alexa fiind mai degrabă ștearsă, oare nu cumva Noel îi vâna averea?

Cu totul surprinzător, Pandora, sora exotică și misterioasă a lui Archie, care dispăruse din sat în urmă cu 20 de ani, fără a mai reveni de atunci, acceptă invitația de a participa la petrecere. Pandora fugise pe atunci cu un bărbat însurat cu care se căsătorise ulterior, ca mai apoi să divorțeze, luându-i jumătate de avere. De ce oare s-a hotărât Pandora să revină după atâta timp? Și ce consecințe va avea această decizie?

În plan secundar apar mai multe personaje cu impact asupra personajelor principale. Eddie, ce fusese cândva bona lui Alexa, iar în prezent era bona lui Henry, este harnică, înțeleaptă și altruistă, persoana cu care Violet se sfătuia întotdeauna de câte ori dădea de un necaz. Însă acum Eddie era cea oropsită, întrucât verișoara ei Lottie fusese eliberată de curând dintr-un spital de boli mintale, căzând în responsabilitatea lui Eddie, nemaiavând altă rudă. Lottie fusese cândva servitoare în casa mamei lordului Balmerino, însă aceasta se văzuse nevoită să o concedieze, după ce Lottie spărsese un întreg serviciu de porțelan, moștenire de familie. Lottie este un personaj de-a dreptul malefic, amenințând să dezvăluie câteva secrete întunecate ce ar fi putut să distrugă viețile mai multor persoane.

Cartea este structurată în patru capitole: mai, iunie, august și septembrie, urmărind evoluția pregătirilor pentru petrecere până la apogeul acesteia și deznodământul final.

Am remarcat măiestria autoarei, care are o scriitură plină de lirism și descrie peisajul într-un mod inedit, pornind de la înflorirea naturii în luna mai, ajungând la maturitate în vară, acțiunea încheindu-se cu puțin timp înainte de apariția marii ierni scoțiene. Pe măsură ce peisajul se transformă, se schimbă și stările de spirit ale protagoniștilor, primăvara speranțele înfloresc, vara se bucură pentru ceea ce au, iar în toamnă, când problemele apar, intervine melancolia și chiar tristețea. După mai multe momente de tensiune, finalul este dulce-amărui, însă totodată încărcat de speranță.

Pe lângă intriga de bază, cartea ne oferă o călătorie minunată într-un ținut desprins parcă dintr-o poveste. Descrierea luxuriantă a Scoției rurale te face să-ți dorești să vizitezi aceste ținuturi magice, pline de energie pozitivă.

”Dar chiar și după câte o vară splendidă, septembrie aducea ceva special în Relkirkshire. Primele brume curățau aerul, iar tonurile de culoare ale ținutului prindeau mai multă forță, mai multă culoare. Albastrul intens al cerului se reflecta în lac și în râu și, după strângerea recoltei, paiele rămase aureau câmpul. Prin șanțuri creșteau clopoței, iar iarba-neagră, parfumată, acum înflorită, acoperea dealurile cu purpură.

Pe urmă – și cel mai important – septembrie însemna distracție. Un sezon plin de evenimente, care dura până ce lunga iarnă întunecată venea peste ei, când vremea aspră și drumurile înzăpezite izolau casele răsfirate și împiedicau orice formă de contact între ele. Septembrie însemna lume multă. Prieteni. Căci acesta era momentul când Relkirkshire redevenea el însuși.”

Cartea a fost ecranizată în anul 1996 cu Jacqueline Bisset, Edward Fox, Michael York în rolurile principale.

Cărțile autoarei Rosamunde Pilcher se pot comanda pe elefant.ro, carturesti.ro, librarie.net, libris.ro, cartepedia.ro, emag.ro

5. Vânătoarea lui Octombrie Roșu de Tom Clancy (The Hunt for Red October – 1984)

Vânătoarea lui Octombrie Roșu este o adevărată capodoperă a genului thriller militar, atât de captivantă în acțiune și de convingătoare în acuratețea sa, încât există zvonul că Tom Clancy a fost chemat la Casa Albă pentru explicații. Poate nu a fost doar un zvon… căci de multe ori, în lumea spionajului, ficțiunea se apropie periculos de mult de realitate.

Când cel mai performant submarin nuclear rusesc, abia lansat la apă, se abate de la cursul lui predefinit, oceanele și mările Pământului încep să fiarbă. Sovieticii lansează în urmărirea lui 58 de submarine și 30 de nave de suprafață.

O asemenea desfășurare de forțe nu avea cum să rămână neobservată de americani, care intră imediat în alertă. Să fie oare începutul celui de-al treilea război mondial? Președintele convoacă o adunare de urgență, top secret, cu participarea mai multor oameni-cheie din mai multe structuri, cărora le dezvăluie o informație bulversantă primită de la un spion infiltrat la cel mai înalt nivel în Uniunea sovietică, conform căreia toată acea nebunie se declanșase în urma unei scrisori trimise de Marko Ramius, comandantul submarinului Octombrie Roșu, chiar înainte de plecarea sa în misiune.

Jack Ryan, agent CIA și consultant pe probleme de spionaj politic, lansează o ipoteză șocantă, anume că Ramius vrea să fugă din U.R.S.S și să dezerteze în S.U.A.

Ar fi fost o oportunitate excepțională pentru americani de a putea analiza noul submarin rusesc, ce avea un sistem de propulsare inovativ, fără zgomot, aproape nedetectabil, care-i oferea un mare avantaj față de SUA și aliații săi. Totuși, chiar și în situația în care Ramius reușea să se predea americanilor, submarinul nu putea fi păstrat fără a se declanșa un grav incident politic, cu consecințe extrem de volatile. În plus, era greu de presupus că toți cei 110 membri ai echipajului fuseseră de acord cu dezertarea și mai mult ca sigur că mulți dintre ei vor dori să se întoarcă în Patria mamă. Problema ca să-i anihileze pe toți nici nu putea intra în discuție.

Jack Ryan propune o soluție extrem de ingenioasă prin care s-ar fi putut rezolva ambele probleme simultan: să fie păstrat intact submarinul, iar echipajul să fie returnat Uniunii sovietice, fără ca aceștia să știe că submarinul mai există și nu a explodat. Dar, pentru ca aceasta să fie posibil, era esențial să ajungă la Octombrie Roșu înaintea sovieticilor și să reușească să se infiltreze pe submarin.

La nivel înalt începe un adevărat dans diplomatic. Fiecare parte minte, știe că cealaltă minte, însă niciuna nu știe cu adevărat ce cunoaște partea adversă și ce ascunde.

Rămânea însă deschisă o întrebare cheie, al cărei răspuns nu îl știa nimeni cu exactitate și care putea arunca în aer toate supozițiile: de ce oare s-ar fi hotărât să dezerteze cel mai bun ofițer sovietic specialist în submarine, o adevărată legendă în comunitatea navală, un om ce avusese până atunci o conduită ireproșabilă în toate misiunile?

Îmi place foarte mult cum Tom Clancy își creionează personajele, oferindu-ne câteva informații cheie despre personalitatea și trecutul lor, astfel încât le înțelegem pe deplin motivațiile și ajungem chiar să empatizăm cu ele.

Marko Ramius era pe jumătate lituanian. Tatăl lui Marko, Alexandr Ramius, fusese un erou al Partidului, un comunist sincer și devotat care îl slujise pe Stalin cu credință și succes. În anul 1940, când sovieticii au ocupat Lituania prima dată, Alexandr Ramius a avut un rol sumbru în anihilarea disidenților politici, preoților, proprietarilor de magazine și tuturor celor care ar fi putut reprezenta un pericol pentru noul regim. Aflând despre faptele tatălui său, Marko se simțea copleșit de rușinea de a fi copilul său. Însă renumele tatălui îi deschisese lui Marko și câteva uși, reușind să ajungă într-o funcție strategică, cu atât mai mult cu cât și propriile lui merite îl recomandau pentru aceasta.

Dorința de a se răzbuna pe Uniunea sovietică îi venise în urma morții soției sale, Natalia. Furia mocnită, aproape neștiută, pe care o simțise toată viața izbucnise cu o intensitate maximă și doar spiritul autodisciplinei exersat ani în șir îl ajutase să o ascundă, iar viața de instruire în marina militară îl provocase să găsească un țel demn de acea furie.

Natalia, sensibilă și bună, fusese soția ideală pentru Ramius. Chiar dacă ei nu putuseră să aibă proprii copii, îi ”adoptaseră” pe mulți dintre tinerii ofițeri pe care îi instruia Ramius. Deși mulți dintre aceștia aveau propriile îndoieli în privința regimului sovietic, Ramius îi sfătuise pe toți să se înscrie în partid și să-și camufleze nemulțumirile în spatele unui limbaj ”de lemn”, mult mai ușor de mânuit decât navigația, întrucât aceasta era singura cale de a promova în carieră.

A venit însă momentul tragediei, când o banală apendicită avea să-i fie fatală Nataliei, printr-un concurs revoltător de erori. Astfel, după ce a ajuns cu mari dureri la spitalul partidului, Natalia a fost operată de un doctor beat, care i-a provocat o peritonită. Ar fi putut fi salvată totuși dacă medicamentele din import s-ar mai fi găsit în spital, însă acestea fuseseră înlocuite, în urma indicațiilor politice primite, de unele autohtone, care erau însă complet ineficiente întrucât, dorindu-se depășirea planului, acestea erau subcalitative, aproape ”apă de ploaie”.

Nimeni nu a fost tras la răspundere pentru moartea Nataliei. Doctorul care o operase era fiul unui important om politic și nu putea fi atins de nicio acuzație, iar calitatea îndoielnică a produselor autohtone nu putea fi în niciun caz scoasă la lumină.

Profund îndurerat și frustrat de cumplita nedreptate a morții soției lui, Ramius a decis că cel mai mare vinovat și cel care trebuia în final să plătească era statul sovietic. Astfel, cu multă meticulozitate, și-a elaborat planul de răzbunare. A participat activ la proiectarea submarinului și și-a ales echipa de ofițeri dintre cei pe care-i instruise el personal și fuseseră sub oblăduirea Nataliei, cu toții neînsurați și nemulțumiți de regim. Planul nu era infailibil și putea da greș în multe situații, însă Ramius și ofițerii lui erau dispuși să își asume toate riscurile.

După anihilarea agentului KGB aflat la bord și schimbarea direcției de mers, zarurile au fost aruncate și nu mai era cale de întoarcere. Octombrie Roșu era vânat din toate părțile, atât de sub apă, de la suprafața acesteia cât și din aer. În plus, un spion infiltrat în echipajul submarinului de către KGB, fără ca Ramius să știe, era pregătit să detoneze submarinul în caz de forță majoră.

Urmează un șir de aventuri incredibile, un joc de-a șoarecele și pisica între avioane, nave și submarine sovietice, americane și britanice. Ultima parte a cărții este deosebit de dramatică, balanța înclinând periculos de mult într-o parte sau alta. Vă las plăcerea să descoperiți în carte toate aceste aventuri, precum și care va fi deznodământul.

Un thriller foarte captivant și extrem de bine documentat, care te ține cu sufletul la gură de la prima până la ultima pagină!

Cartea a fost ecranizată în anul 1990, în regia lui John McTiernan, având o distribuție de excepție: Sean Connery (Marko Ramius), Alec Baldwin (Jack Ryan), Scott Glenn, James Earl Jones, Sam Neill, Stellan Starsgård. Filmul a câștigat un premiu și două nominalizări Oscar + alte două premii / nominalizări.

Am văzut filmul cu mulți ani în urmă și mi-a plăcut foarte mult!

Cărțile autorului Tom Clancy pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, carturesti.ro, librarie.net, cartepedia.ro, dol.ro

6. Cioplitorul în piatră de Camilla Läckberg (Stenhuggaren /The Stonecutter – 2005)

Dacă în volumul precedent din seria Fjallbacka acțiunea se petrecea în plin sezon turistic, într-o vară neobișnuit de caniculară, acum e toamnă, o toamnă rece, umedă și cețoasă. E excepțional de bine surprinsă atmosfera micului orășel zgribulit în frigul toamnei.

Acțiunea cărții de față, ca a tuturor romanelor seriei, după cum ne arată și numele acesteia, se petrece în Fjalbacka, un orășel pitoresc aflat pe malul oceanului, pe coasta de vest a Suediei, locul de naştere al autoarei.

Povestea ne aduce din nou în prim-plan cuplul Patrik Hedström, inimosul poliţist din Fjällbacka şi Erica Falck, partenera sa de viață. 

Subiectul cărții are ca punct de pornire descoperirea cadavrului unui copil: o fetiţă a fost găsită înecată în mare, prinsă în năvodul unui pescar, iar ceea ce la prima vedere păruse un accident, s-a dovedit a fi o crimă! Raportul medicului legist a scos la iveală că fetița fusese ucisă înainte de a fi aruncată în mare. Cumplit caz, victima fiind o copilă, cu atât mai mult cu cât Patrik Hedström, ce a preluat cazul, devenise între timp tată și nici nu voia să-și închipuie prin ce trec părinții victimei. Ba, mai mult, cunoștea fetița moartă, Sara, și familia acesteia, mama copilei fiind prietenă cu Erica, având și ea însăși un bebeluș, frate cu fetița ucisă.

Acțiunea cărții se ramifică pe mai multe fire. Pe firul principal urmărim ancheta care se desfășoară, anchetă condusă de Patrick, ajutat de Martin Molin, un polițist tânăr și singurul pe care se putea baza.  A, nu, se putea baza și pe competenta Annika, secretara secției de poliție. În rest, cu toată miza enormă a cazului, forțele polițienești implicate lăsau mult de dorit ca și dedicare, dar și ca profesionalism. Goana după funcții, preferisme, neimplicare, gafe de serviciu cu urmări grave, cam asta îi caracteriza pe șeful lui Patrick, Mellberg – care avea cu totul alte preocupări, fiind pus în fața unui situații personale care l-a dat peste cap – și pe ceilalți doi polițiști de la secție, Gösta și Ernst, despre care știm ce le poate pielea din volumele precedente.

Pe parcursul anchetei facem cunoștință și aruncăm o privire în viețile celor intervievați, posibili martori sau suspecți, căci toată lumea pare a avea ceva de ascuns, suspansul și misterul atingând cote înalte. Și vă mai dezvălui ceva, un indiciu absolut surprinzător care a ieșit la iveală: câteva fire de cenușă, o cenușă cu o compoziție ciudată, care părea veche de zeci de ani, și pe care fetița se pare că fusese obligată să o înghită!

„Într-un final, ea avusese ultimul cuvânt. Cutia albastră din lemn și conținutul ei serveau drept aducere-aminte că ea singură își controla destinul. Și că erau permise orice mijloace.”

Cartea abordează o serie de teme sensibile, cum ar fi depresia postnatală, provocările statutului de părinte, familiile disfuncționale, adulterul, violența domestică, fanatismul religios, pornografia infantilă, suferințe precum DAMP, ADHD (de care suferea Sara), sau sindromul Asperger, din sfera autismului, de care suferea genialul, dar complet inadaptatul Morgan, băiatul vecinilor.

În paralel cu acțiunea din prezent, avem și un plan în trecut, din anii 1920, în  care urmărim o frumoasă, rea și manipulatoare tânără, crescută de un tată înstărit care i-a făcut toate voile. Însă când aceasta are, dintr-un capriciu, o aventură cu un tânăr cioplitor în piatră, rămânând gravidă, este forțată de tată să se căsătorească cu acesta, fiind alungată de acasă. Sărăcia și lipsa prestigiului social o vor afecta profund, iar acțiunile ei vor fi incalificabile. Despre ce e vorba și care este legătura cu cazul de față, rămâne să descoperiți.

Ca să închei pe o notă pozitivă, vă dezvălui că, spre final, vom fi martorii și unei cereri în căsătorie care mi-a adus zâmbetul pe buze.

Cărțile autoarei pot fi comandate pe edituratrei.ro, libris.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, librex.ro

7. Luminile din septembrie de Carlos  Ruiz Zafón (Las Luces de Septiembre – 1995)

Luminile din septembrie este o captivantă carte young adult fantasy, plină de mister și suspans, cu aer gotic și accente horror.

Autorul are un real talent în a crea atmosferă, făcându-te să vezi, să auzi și să simți aievea întâmplările descrise. Adrenalina atinge cote maxime spre sfârșitul cărții, efectiv simți fiori reci pe șira spinării.

Începutul este lin, stilul liric și nu ai cum să anticipezi întâmplările ce vor urma.

În anul 1937, capul familiei Sauvelle se stinge din viață după o grea suferință, lăsând în urma sa un munte de datorii. Soția sa, Simone, a fost nevoită să vândă cam tot ce deținea de valoare și să se mute, împreună cu cei doi copii adolescenți, Irene, în vârstă de paisprezece ani și Dorian, mezinul familiei, într-un apartament cât o cutie de chibrituri, plătind o chirie modică ca urmare a bunăvoinței unuia dintre puținii prieteni adevărați ai tatălui. Același prieten i-a găsit o slujbă mai mult decât avantajoasă lui Simone într-un mic orășel aflat pe coasta Normandiei, aceasta urmând să fie guvernantă la conacul Cravenmore al lui Lazarus Jann, un renumit fabricant de jucării.

Ajunși acolo, cei trei membri ai familiei Sauvelle sunt vrăjiți de frumusețea locului, cu stânci impunătoare, plaje cu nisip fin, faleze de pe care se vedea marea până la orizont și o pădure bogată. Oamenii erau deschiși și amabili, dornici să relaționeze. Bârfele circulau cu viteză, însă fără răutate.

”Parisul era un oraș de necunoscuți, un loc unde era posibil să trăiești ani de-a rândul fără să cunoști numele persoanei care locuiește în capătul celălalt al palierului. În schimb, în Golful Albastru era imposibil să strănuți sau să-ți scarpini vârful nasului fără ca întâmplarea să nu facă inconjorul orașului și să nu aibă ecou în toată comunitatea. Acela era un orășel unde răcelile erau știre și unde știrile erau mai molipsitoare decât răcelile. Nu exista ziar local, dar nici nu i se simțea lipsa.”

Lazarus Jann i-a întâmpinat cu căldură, punându-le la dispoziție o căsuță confortabilă în care să locuiască și invitându-i la masă la conac încă din prima seară după ce au ajuns acolo.

Conacul era o construcție impunătoare, cu aer gotic, cu multe turnulețe și creneluri, iar interiorul era populat de tot felul de jucării, care mai de care mai elaborat construite, majoritatea fiind sub forma unor marionete robotizate.

Simone a aflat și condițiile angajatorului ei, deloc dificile dar foarte stricte. Astfel, ea trebuia să se ocupe de relația cu furnizorii și să răspundă la corespondența primită. Însă, sub nicio formă, nu avea voie să deschidă scrisorile primite de la un anume Daniel Hoffmann și nici să pătrundă în aripa castelului unde locuia soția lui Lazarus Jann, care rămăsese invalidă în urma unui accident petrecut în urmă cu douăzeci de ani, Lazarus fiind singurul care o îngrijea. În schimbul îndeplinirii tuturor acestor cerințe, salariul era unul deosebit de generos și, în plus, Lazarus se obliga să achite și taxele de școlarizare ale celor doi copii.

A doua zi, Irene a cunoscut-o pe Hannah, fata în casă de la conac, o adolescentă de aceeași vârstă cu ea, foarte veselă și vorbăreață. Hannah i-a făcut cunoștință lui Irene cu Ismael, vărul ei, un tânăr tăcut în vârstă de șaisprezece ani, ce lucra pe o barcă de pescuit.

Atracția dintre Irene și Ismael a fost instantanee, fiecare recunoscând în celălalt un suflet pereche. A urmat o perioadă idilică, de vis, Irene și Ismael pândind orice prilej pentru a petrece timpul împreună. Într-una din întâlnirile lor, Ismael a condus-o la o insulă misterioasă din apropiere, dezvăluindu-i legenda care o învăluia.

”- Luminile din septembrie, zise Ismael în vreme ce depășeau insulița din dreapta. Legenda, dacă vrei s-o numești așa, povestește că, într-o seară, la sfârșitul verii, în timpul balului mascat din oraș, oamenii au văzut cum o femeie mascată se urcă într-una din bărcile cu pânze din port și ieșea în larg. Unii sunt de părere că se ducea la o întâlnire secretă cu amantul ei pe insulița farului ; alții, că fugea de o crimă pe care n-o putea mărturisi… După cum vezi, toate explicațiile sunt valabile, fiindcă nimeni n-a știut de fapt cine era cu adevărat. (…) Totuși, pe când străbătea golful, o furtună cumplită care s-a dezlănțuit pe neașteptate, a izbit barca de stânci și a făcut-o bucăți. Misterioasa femeie fără chip s-a înecat sau, cel puțin, trupul nu i-a fost găsit niciodată. Câteva zile mai târziu marea i-a adus înapoi masca, pe care stâncile o prefăcuseră în zdrențe. De atunci oamenii spun că în ultimile zile de vară, la lăsarea serii, pot vedea lumini pe insulă…”

Ceea ce Ismael nu spusese până atunci nimănui era faptul că el găsise pe insulă, în căsuța paznicului de far – care dispăruse și el fără urmă la scurt timp după aceea -, jurnalul acelei femei misterioase. Intrigată la culme, Irene abia aștepta să îl citească.

La scurt timp după aceea, tonul cărții se schimbă brusc. Un  incident cel puțin bizar, însă cu consecințe de-a dreptul tragice, se petrece la castel, iar noi simțim parcă aievea cum răul se înfiltrează peste tot, într-un joc înfiorător de lumini și umbre.

În loc să fie un mijloc de distracție, jucăriile devin adevărate arme mortale, iar secrete din trecut amenință să destabilizeze liniștea întregului orășel.

Terifiați, Irene și Ismael își asumă rolul de detectivi, fiind amenințați de pericole mortale la tot pasul. Suspansul îți taie răsuflarea pe măsură ce te apropii de final și aștepți cu nerăbdare să descoperi care va fii deznodământul.

În epilog, petrecut zece ani mai târziu, găsim noi indicii care ne lămuresc că răul din Cravenmore făcea parte dintr-un rău mult mai extins. Nu era deloc o coincidență faptul că scrisorile lui Daniel Hoffmann erau trimise tocmai de la Berlin…

Finalul este însă încărcat de speranță, risipind umbrele și tensiunea apăsătoare de până atunci, făcând loc luminii și căldurii.

Vă recomandăm acest fantasy deosebit, invitându-vă să-i deslușiți misterele!

Cărțile autorului Carlos Ruiz Zafón pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librarie.net, dol.ro

8. Fantoma din Canterville de Oscar Wilde (The Canterville Ghost – 1887)

Păstrând spiritul subtil și umorul fin caracteristice lui Oscar Wilde, Fantoma din Canterville este o lectură deosebit de plăcută pentru toate vârstele, încântându-i atât pe cei mici cât și pe cei mari.

Ministrul american Hiram B. Otis cumpără un conac englezesc, unde va locui împreună cu soţia şi cei 4 copii ai săi, în ciuda faptului că fostul proprietar l-a avertizat că fantoma lui Sir Simon, care-şi ucisese soţia, pe Eleonor, cu mai bine de trei secole în urmă, încă bântuia conacul, îngrozindu-i pe locatarii acestuia.

Când familia de americani se mută în noua lor casă din Canterville Chase, încep o serie de evenimente stranii. Primul incident a fost faptul că petele de sânge din salon, despre care se spunea că aparțineau soției omorâte, au reapărut în același loc a doua zi, deși fuseseră curățate cu un detergent foarte eficient.

În ciuda scepticismului lor, familia va realiza în scurt timp că fantoma chiar exista. Însă, departe de a-i speria, locatarii sunt doar deranjați de zgomotul de lanţuri şi de cătuşe târâte pe podea. Amabil, ministrul Otis îi oferă o sticluţă de ulei pentru a-şi unge lanţurile, compensând grosolănia gemeniilor familiei care-i aruncă o pernă în cap.

Indignată și umilită, fantoma urzește planuri de răzbunare, însă tot ea va fi cea care va cădea în capcanele întinse de nebunaticii fii ai ministrului american, speriindu-se de fantoma improvizată de fiul cel mare, alunecând pe podeaua dată cu unt de gemeni sau primind o găleată de apă în cap când a încercat să intre în camera acestora pentru a-i speria. M-am amuzat copios citind scenele descrise, iar desenele ce însoțesc textul sunt deosebit de sugestive.

Jignit și tot mai umilit, fostul ucigaş se izolează, considerând că locatarii casei nu-l merită, iar o perioadă nimeni nu-i mai sesizează prezența, spre dezamăgirea gemenilor, care urzeau în continuare tot felul de planuri diabolice de șicanare a fantomei. Salvarea îi va veni însă de la Virginia, fiica ministrului. Emoţionată de suferinţa fantomei, aceasta se roagă pentru sufletul lui Sir Simon şi plânge pentru păcatele lui, ca să-l îmbuneze pe Îngerul Morţii și astfel, conform legendei ce data de secole, fantoma îşi găseşte în sfârșit  liniştea în iarba înaltă a Grădinii Morţii.

Cu umorul subtil al lui Oscar Wilde, cartea nu spune numai o poveste despre fantome simpatice, ci dezvoltă şi o alegorie despre viaţă şi moarte, privind cu un ochi amuzat confruntarea dintre două culturi, una conservatoare, britanică, alta pragmatică, americană, “fără ruine şi mistere”.

O carte clasică încântătoare, pe care o recomandăm cu drag!

Inspirat de această carte, în anul 1995 a fost realizat un film foarte reușit, plin de aventură și mister, cu Patrick Stewart și Neve Campbell în rolurile principale.

Cărțile autorului Oscar Wilde pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro

9. Septembrie poate aștepta de Susana Fortes (Septiembre puede esperar – 2017)

Septembrie poate aștepta este o carte caldă, plăcută și emoționantă, cu o intrigă captivantă, condimentată cu mister, reflecții interesante și un strop de umor și romantism. Un mare atu al cărții este atmosfera pe care știe să o creeze autoarea. Prin această carte, Susana Fortes face o adevărată declarație de dragoste pentru Londra, acest oraș fascinant și tumultuos, încărcat de istorie, cu locuri splendide și personalități celebre din toate domeniile, inclusiv literatura.

Mi-au plăcut și micile povestioare și anecdote împletite într-un mod ingenios și elegant cu firul principal al poveștii, adăugându-i acestuia un plus de savoare.

Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Rebeca Aldán, o tânără spaniolă, care obține o bursă la Londra pentru a lucra la teza care avea ca subiect romanul neterminat al lui Emily J. Parker, o tânără scriitoare cu un talent sclipitor, dar care dispăruse fără urmă în data de 8 mai 1955, când Marea Britanie sărbătorea zece ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, iar străzile Londrei erau pline de oameni.

Rebeca fusese intrigată de mult timp de misterul care o învăluia pe Emily J. Parker. După un început extrem de promițător, talentul fiindu-i remarcat de însuși Leonard Woolf, Emily s-a retras subit, la scurt timp după război, într-un con de umbră. N‑a mai scris nimic. A încetat să frecventeze cercurile literare şi a refuzat să acorde interviuri, precum o actriţă care abandonează scena.

Deși în anul 1950, The Guardian publica un reportaj despre autoare în care anunţa că aceasta lucra la un nou roman, The Bridge, acesta nu a fost publicat și nici manuscrisul nu a fost găsit.

Totuși, dorința Rebecăi de a scrie o teză despre enigmatica scriitoare și romanul ei neterminat părea puțin probabil să se realizeze, mai mulți profesori găsind ideea fantezistă și refuzând să-i devină îndrumători. Apoi însă s-au petrecut două evenimente consecutive, aparent fără legătură între ele, care i-au oferit Rebecăi șansa de a-și îndeplini visul. Robert Whelan, un profesor britanic ieșit la pensie s-a oferit să-i fie îndrumător, manifestând un entuziasm ieșit din comun, iar Fundația Barrie i-a oferit o bursă de studiu pe o perioadă de șase luni la Londra pentru cercetare.

”Pentru mine, Londra era căminul literaturii. Aveam o bursă de stagiu postuniversitar de la Fundația Barrie de la Maza și șase luni ce-avea să fie preludiul perfect pentru teza mea de doctorat. O monografie despre o scriitoare practic necunoscută, o femeie frumoasă, roșcată și cu fire schimbătoare, care într-o zi scrisese fraza: ”Mi-am văzut capul servit pe tavă la ora ceaiului…”; una din romancierele cele mai originale și subtile din generația sa, care dispăruse fără urmă pe 8 mai 1955, pe când n-avea decât treizeci și doi de ani, în mijlocul unei imense maree de confetti, stegulețe și demonstrații aviatice, când Londra, alături de alte capitale europene, sărbătorea zece ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.”

Ajunsă la Londra, destinația ei de vis, Rebeca este plină de entuziasm, autoarea reușind să mă facă și pe mine părtașă la bucuria ei, de parcă aș fi ajuns aievea acolo. Îmi doresc de mult să vizitez Londra și, dacă nu am putut să o fac fizic până acum, sunt fericită să ajung prin intermediul cărților. 🙂

”Mai mult decât un cartier londonez, Notting Hill e un univers în sine. Are o piaţă celebră care apare într‑un film cu Hugh Grant şi Julia Roberts, nenumărate şcoli de limbi străine pentru străini, case de amanet de reputaţie îndoielnică, un palat regal, anticariate, străzi care miros a curry, cerşetori foarte înalţi, destui dandy îmbrăcaţi ca Sherlock Holmes cu cizme înalte, pardesiu cadrilat şi şapcă cu cozoroc dublu, dentişti australieni cu tarife imposibile şi accent fioros, restaurante trendy şi bombe dubioase în care poţi găsi de la şofran pur iranian până la certificatul de naştere al lui Winston Churchill.

Viitorul meu sălaş se afla într‑un soi de fundătură pitită în labirintul de străzi care înconjoară Portobello Road. La intrare avea o grădină mică şi o maşină hodorogită. Nu era chiar conacul sudic din Tara cu alee de stejari pe care ţi‑l puteai imagina de pe pagina web, dar nici eu nu eram Scarlet O’Hara, să ne fie clar. Clădirea avea două etaje şi un soi de mansardă la care ajungeai dinăuntru pe o scară îngustă şi spiralată pe care am făcut adevărate scamatorii ca să‑mi trag valiza. Jos locuia doamna Bartholomew, gazda mea, împreună cu motanul. Regatul meu se afla sub acoperiş; consta într‑o cameră cu conexiune la internet, cu o ferestruică spre coşurile caselor de vizavi şi o baie minusculă cu mochetă pe jos şi pereţii tapetaţi în roz‑căpşună, precis că de pe vremea Beatles‑ilor.

Una peste alta, un deliciu. Treizeci de metri pătraţi în care, înghesuite un pic, încăpeau toate visurile mele. Într‑un astfel de loc oricine şi‑ar putea scrie operele complete. Romancierul Martin Amis, ca să dăm un exemplu la îndemână, şi‑a început cariera literară într‑o chiţimie din cartier şi de atunci prestigiul său literar a mers in crescendo până la situaţia în care, în prezent, scriitorul ocupă conacul cel mai frumos din Notting Hill. Cine putea zice că nu era posibil să mi se întâmple și mie la fel? Iar dacă nu, măcar puteam să mă împăunez că am avut de‑a face cu marea literatură engleză contemporană, ceea ce e oricum un stimulent în viaţa asta.”

Rebeca pune multă pasiune în munca ei de documentare, cercetând evenimentele din trecut și formulând tot felul de ipoteze în minte.

”Sunt oameni pe care trecutul nu-i  interesează defel. Nici prin gând nu le trece să lege faptele istorice de persoane în carne și oase, oameni care se îndrăgostesc, merg cu autobuzul, se duc la dentist. Tare plicticoasă trebuie să fie viața celor care nu au decât prezent.”

Studiind materialele puse cu multă generozitate la dispoziția ei de către Robert Whelan, Rebeca a constatat cu surprindere că Emily lucrase la Bletchley Park, fiind angrenată în misiuni de spionaj în timpul războiului. Totodată, Rebeca a realizat și de ce Robert era atât de interesat de teza ei. Într-o fotografie de epocă, Rebeca a recunoscut-o pe Emily încadrată de doi bărbați – unul fiind Robert, iar celălalt Alan Pearson, un matematician genial, viitorul soț al lui Emily. Robert i-a dezvăluit faptul că toți trei fuseseră colegi la Blechley Park, Rebeca dându-și seama din nostalgia cu care povestea că Robert fusese, la rândul lui, îndrăgostit de Emily.

Să fi fost Emily victima unei răzbunări? Să fi intrat Emily în posesia unor informații confidențiale și să fi fost eliminată?

Rebeca susține fiecare ipoteză pe care o formulează cu exemple concrete cunoscute, petrecute în viața reală.

Intrând în posesia fișei medicale a lui Emily, Rebeca descoperă noi indicii contradictorii. Emily fusese internată de mai multe ori după război în spital, simptomele manifestate sugerând că începea să-și piardă mințile, comportamentul ei arătând o ființă labilă psihic, total în dezacord cu imaginea de femeie puternică și sigură pe ea din timpul războiului, când își asumase riscuri majore și dovedise o mare prezență de spirit.

Să fi suferit Emily de sindromul Shackleton?

Povestea lui Shackleton este bine cunoscută. Acesta a condus expediția spre Polul Sud în 1914, îmbarcându-se împreună cu treizeci de membri ai echipajului pe corabia Endurance (”rezistență”). În ciuda numelui său, corabia a fost strivită precum o nucă între doi ghețari uriași.

”Povestea e bine cunoscută, e vorba de una dintre cele mai mari isprăvi din istoria navigației. Cei treizeci de membri ai echipajului au supraviețuit aproape doi ani în condiții extreme, trecând de pe un iceberg pe altul, îndurând temperaturi de -40 grade C, lipsiți de provizii, adăpost și uneori chiar și de apă potabilă, în cele mai rele condiții imaginabile, suferind de boli înfiorătoare, scorbut, degerături, amputări sinistre, anemie polară cu halucinații monstruoase în noaptea eternă a iernii antarctice. Dar au reușit. Au reușit să supraviețuiască. Expediția a revenit acasă fără să fi pierdut un om.

Ceea ce mulți nu știu – și aici stă misterul de care vorbeam – este că majoritatea acestor eroi, odată pericolul trecut și ajunși cu bine pe malul celălalt al civilizației, s-au prăbușit. După ce s-au ținut tari în cele mai vrăjmașe condiții, nu au fost în stare să suporte întoarcerea acasă. După câteva luni au început să se îmbolnăvească, să se apuce de băut, au căzut pradă descurajării, și-au pierdut busola, au aruncat prosopul, mulți au murit cerșind pe străzile Londrei.”

Misterul se adâncește și indiciile devin tot mai greu de interpretat. Urmărind mai multe piste, Rebeca descoperă încă o persoană din trecutul lui Emily – Brenda Mulligan, care fusese atât colegă cu Emily la Blechley Park, cât și ulterior, după război, asistentă medicală la unul din spitalele în care fusese internată Emily.

Informațiile aflate de la aceasta o conduc pe Rebeca la o nouă ipoteză: să fi suferit Emily de Sindromul Munchausen?

Care ipoteză era corectă? Ce se întâmplase oare cu Emily? Unde era manuscrisul romanului ei neterminat?

Vă las plăcerea să descoperiți singuri în carte răspunsurile.

Spre finalul cărții, am descoperit și semnificația titlului.

Pe vremea când Rebeca era frământată de probleme existențiale, fiind îngrijorată să nu ajungă în întârziere la propria ei viață, bunicul, de meserie ceasornicar, care știa el ce știa în materie de timp, i-a rezolvat angoasa cu doar trei cuvinte – ”septembrie poate aștepta”, acesta fiind modul lui de a-i inculca răbdare și simțul măsurii.

O lecție de viață pe care ar fi bine să ne-o însușim cu toții!

Odată misterul rezolvat, eroina cărții s-a despărțit cu greu de Londra, plecând însă de acolo cu un plus de maturitate și multe satisfacții sufletești.

”Maturizarea înseamnă să te desprinzi de niște etape din viața ta, să te lași în urmă, să ridici ancora și să privești înainte.”

Septembrie poate aștepta de Susana Fortes poate fi comandată pe libhumanitas.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librariadelfin.ro, dol.ro, emag.ro

10. S-a întâmplat într-o toamnă de Lisa Kleypas (It Happened One Autum – 2005)

S-a întâmplat la bal… acolo unde frumoasa, indrăzneața Lilian Bowman a aflat ca felul dezinvolt de a fi al americancelor nu era prea bine văzut. Iar cel care o dezaproba cel mai tare era snobul Marcus, Lordul Westcliff, cel mai vânat aristocrat din Londra.

S-a întâmplat în grădină… când Marcus a luat-o în brațe, Lilian a fost copleșită de o pasiune arzătoare pentru un bărbat pe care nici măcar nu-l plăcea.

S-a întâmplat într-o toamnă… Marcus știa prea bine să-și stăpânească emoțiile, era o stâncă de neclintit. Dar fiecare atingere a lui Lilian era o tortură plăcută, cu fiecare sărut își dorea mai mult. Și totuși, cum să se gândească măcar să o ia de soție, când era atât de nepotrivită pentru el?

Impetuoasa, frumoasa, îndrăzneața americancă Lillian Bowman, ce spunea mereu adevărul verde în față, părea complet nepotrivită cu snobul Marcus, lordul Westcliff, un burlac aristocrat foarte dorit de tinerele debutante din Londra, și care ținea foarte mult la respectarea regulilor de bună-cuviință impuse de societate.

Dar cum destinul are propriile socoteli, pasiunea dintre ei s-a dovedit prea puternică pentru a putea fi ignorată, iar cei doi și-au dat seama cu surprindere că celălalt era exact persoana potrivită pentru sine.

Citate:

“Dorul se transformase în gelozie. Lillian ştia că Westcliff nu putea fi cu adevărat fericit cu femeia cu care trebuia să se căsătorească. Avea să se sature curînd de o soţie pe care o putea teroriza, iar prea multă linişte l-ar fi plictisit de moarte. Westcliff avea nevoie de cineva care să-i provoace, să-i suscite interesul. Care să poată ajunge la bărbatul cald, îngropat sub numeroase straturi de autosuficienţă aristocrată. Cineva care să-l infurie, să-l ironizeze şi să-l facă să rîdă.
Cineva ca mine, şi-a spus Lillian, nefericită”

”- Nici pentru mine ceea ce s-a întâmplat între noi nu este lipsit de însemnătate, i-a şoptit el la ureche, ieri am inţeles că de fapt îmi place tot ce mi se părea nepotrivit la tine. Nu-mi pasă ce anume faci atâta vreme cât iţi face plăcere. Poţi să mă trimiţi la naiba ori de câte ori pofteşti. Te doresc aşa cum eşti. La urma urmei, eşti singura femeie, cu excepţia surorilor mele, care a îndrăznit să-mi spună în faţă că sunt un măgar arogant. Şi atunci cum să-ţi rezist? ”

Cărțile autoarei Lisa Kleypas pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, librariadelfin.ro, librarie.net, emag.ro, carturesti.ro

Vă invităm să citiți și celelalte articole ale noastre din categoria TOP