Top 10 cărți de citit vara

De citit e bine oricând, indiferent de momentul zilei sau de sezon, doar timp să fie! E adevărat că alegerea unei cărți anume pentru lectură depinde de multe ori de starea sufletească. E la fel de adevărat că sunt cărți care își ating potențialul maxim în inimile cititorilor dacă sunt citite într-o anumită perioadă sau anotimp, în ton cu acțiunea cărții.

Am ales să recomandăm zece cărți ale căror titlu, subiect, coperți sau decor ne-au dus cu gândul la vară, la vacanță. Sunt cărți luminoase, tonice, care degajă optimism. Se citesc relaxat și te încarcă cu energie pozitivă. Îți trezesc dorul de călătorie, de aventură, te amuză, te înduioșează, te bine dispun.

1. Nebunie de-o vară de Tracy Brogan

Sadie Turner nu e obsedată de control, ci doar… ordonată. Iar când soțul o înșală, dând peste cap lumea ei extrem de echilibrată, Sadie își ia copiii și pleacă într-o vacanță la casa de pe lac a mătușii ei, sperând să se relaxeze și să uite de bărbați. De toți bărbații. Dar excentrica mătușa Dody are alte planuri: e hotărâtă s-o vadă pe Sadie că se distrează – cu Desmond, vecinul cel nou și sexy. Înalt, bronzat, musculos și iubit de copii, Desmond e un adevărat „coșmar“. Trebuie să aibă totuși un defect, e bărbat până la urmă, se gândește Sadie, hotărâtă să păstreze distanța. Dar pe măsură ce timpul trece, atracția dintre cei doi devine tot mai puternică, iar viața lui Sadie, din ce în ce mai complicată…

„Nebunie de-o vară e atât de amuzantă și de sexy; am râs în hohote.“ USA Today

Nebunie de-o vara de Tracy Brogan e o adevărată pastilă de bună dispoziție, o carte cu personaje de-a dreptul pitorești, plină de replici spumoase și situații pline de haz!

Autoarea are un umor demențial, m-a făcut să râd în hohote la câteva pasaje. Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Sadie Turner, iar încercarea de a-i urmări logica este o încercare extremă, întocmai ca și cum te-ai urca într-un montaigne russe dintr-un parc de distracții. Acum te conduce într-o direcție ca mai apoi, fără nicio avertizare, te răsucește brusc la 90% sau chiar 180%, stârnindu-ți ilaritatea.

Sadie tocmai divorțase, după ce, după mulți ani de suspiciuni, primise dovada indubitabilă că soțul ei Richard, un prezentator carismatic de știri, o înșela.

”… căsnicia noastră s-a topit cum se topește pe limbă sarea de pe marginea unui pahar cu margarita, lăsând în urmă gustul acrișor a ceva ce la început fusese dulce, dar a sfârșit prin a fi amar.”

În urma divorțului, Sadie primise custodia copiilor – fiica ei Paige de șase ani și fiul ei Jordan de patru ani, precum și casa în care locuiseră împreună până atunci. Bulversată emoțional și dorind să stea o perioadă izolată de întreaga lume, dar mai ales de bărbați, Sadie a decis să petreacă vacanța de vară la casa de pe plajă a mătușii ei, Dody, sora mamei ei. Spre deosebire de sora ei, mama lui Sadie, care era din cale afară de rațională, cinică și acrită, Dody era un monument de optimism și bună dispoziție, cu o inimă de aur, zăpăcită, excentrică și cu o poftă  de viață molipsitoare. Din cale afară de băgăcioasă, Dody avea cu totul alte planuri pentru Sadie, scop în care își chemase ambii fii, Jasper și Fontaine, în ajutor, iar aceștia, plini de entuziasm ca și mama lor, au răspuns imediat la apel, instalându-se și ei în casa de pe plajă a lui Dody pe perioada verii.

Jasper era un bucătar chef de succes, Sadie neputându-se abține să nu comenteze în sinea ei că probabil vărul ei își alesese această meserie dintr-un instinct de supraviețuire, ținând cont de talentele lui Dody sau, mai curând, de lipsa totală a acestora, în bucătărie.

Fontaine este un personaj delicios de amuzant. Designer de interior, gay și cu o inimă de aur, Fontaine nu se poate abține să nu uneltească încontinuu alături de mama lui pentru a-i aduce viața lui Sadie pe făgașul care considerau ei că ar fi normal.

Ceea ce urmează în continuare e demn de o comedie a erorilor.

Dody se împiedică de mașinuța lui Jordan și își sparge capul, iar Sadie, alergând să-l aducă pe bătrânul doctor de familie să o ajute, descoperă că acestuia îi ținea locul pe perioada verii un scoțian sexy și cumsecade, Desmond McKnight, pe care ea îl remarcase de ceva timp pe când acesta își făcea alergările zilnice pe plajă.

Lui Dody i se aprind beculețele imediat, încropind la repezeală un plan de a-i cupla pe Sadie și pe Des, pretinzând a doua zi că se simțea rău doar pentru a-l determina pe Des să vină în vizită.

”- Chiar te rog să treci pe la noi, Des, dragule. M-aș simți mult mai bine dacă ai face-o. Am avut niște amețeli ușoare în seara asta.

Eu mi-am dat ochii peste cap. Își folosea vocea îngânată a la Elizabeth Taylor. Și avea amețeli ușoare doar pentru că Fontaine îi dăduse un martini cvadruplu. Ce prefăcută! Singurul motiv pentru care voia să vină era ca să încerce să mă combine cu el.”

Fără voia ei, Sadie se simte tot mai atrasă de Des, care părea un bărbat de-a dreptul perfect, amabil, bine făcut, mereu binedispus și cu un lipici extraordinar la copii, care îl adorau de-a dreptul. Sadie, plină de scepticism în urma dezamăgirilor trăite, încerca să reziste cu greu magnetismului acestuia, însă cu detașamentul de șoc format din mătușa și verii ei nu avea nicio șansă, aceștia împingând-o cu mult avânt în brațele bunului doctor.

Aranjată din cap până în picioare de Fontaine, care nu a lăsat la voia întâmplării nici un amănunt, Sadie merge la o întâlnire la cină împreună cu Des, care se poartă fermecător cu ea, emoționând-o dar și stârnindu-i amintiri triste în același timp.

”Pe drumul scurt către restaurant am încercat să nu mă gândesc la ce-i făcea vântul părului meu atent coafat, alegând în schimb să mă entuziasmez în privința faptului că Des îmi deschisese portiera mașinii când plecaserăm de la Dody. Richard nu-mi ținuse vreo ușă nici măcar când eram în travaliu. Era prea preocupat ca nu cumva să mi se rupă apa în Lexusul lui.”

Seara începută atât de idilic este ruinată brusc în momentul în care în restaurant apare o tânără atrăgătoare care îl cunoștea pe Des iar acesta face greșeala ”catastrofală” de a o prezenta pe Sadie doar ca pe o vecină, stârnindu-i gelozia acesteia și provocându-i o criză irațională de plâns. Argumentele, perfect logice de altfel, pe care Des i le expune a doua zi o fac pe Sadie să intre în pământ de rușine dar asta nu o împiedică defel să facă gafe peste gafe în continuare, pe care Des i le iartă pe toate pe rând, cu o răbdare de-a dreptul dumnezeiască.

”M-am așezat lângă el, uimită de răbdarea pe care mi-o arăta. Se pare că, în timp ce eu citeam Cum să ieși la întâlniri, ghidul începătorului, el citise Cum să ieși la întâlniri cu începătorii.”

După multe peripeții, cei doi ajung în sfârșit să petreacă o noapte de pasiune împreună, pe care Sadie și-o rememorează cu multă nostalgie și satisfacție a doua zi.

”Noaptea trecută fusese senzațională. Și nu doar prima oară, care fusese cam pe grabă. (Nu din vina lui, având în vedere cum îl lăsasem mai devreme.) A doua oară a fost perfecțiune pură, cum e plutitul pe o saltea gonflabilă acoperită cu blană de nurcă, în timp ce mănânci ciocolată elvețiană și primești un masaj la picioare de la Bradley Cooper. Atât de bine a fost. A treia oară, deja obosisem, așa că am făcut-o în stilul unei dimineți leneșe de duminică, când nu ai nimic de făcut decât să stai în pat și să aștepți să treacă timpul. Uitasem că sexul poate fi chiar distractiv. Distracție pură.”

Lucrurile erau însă departe de a fi tranșate între cei doi. Destinul avea să-i mai pună la mai multe încercări. Spre sfârșitul cărții este un episod foarte emoționant, care te face să conștientizezi fragilitatea vieții și că trebuie să te bucuri la maxim de fiecare clipă trăită…

Sfârșitul cărții este unul foarte optimist, lăsându-te cu multă căldură și speranță în suflet! Abia aștept să apară și următoarele cărți din această superbă serie!

”El mi-a zâmbit, gropițele lui adâncindu-se în lumina lunii.

I-am întors zâmbetul, gândindu-mă cum viața care se așternea dinaintea mea era plină de atâtea posibilități minunate.

Luna era sus pe cer, noaptea neagră, însă, pe dinăuntrul meu, eu eram cea mai radioasă fată din lume.”

Cărțile autoarei Tracy Brogan pot fi comandate pe elefant.ro, carturesti.ro, librarie.net, emag.ro, cartepedia.ro

2. Love & Gelato. Vacanță la Florența de Jenna Evans Welch

O vacanță de vară în Italia devine un periplu de neuitat prin Toscana, în acest roman cu mult romance, mister și aventură.

Oamenii vin în Italia pentru două lucruri: love și gelato, i-a spus cineva odată. Dar uneori au parte de mult mai mult.

3. Secretul Helenei de Lucinda Riley

Au trecut douăzeci și patru de ani de când tânăra Helena a petrecut o vacanță magică în Cipru, unde s-a îndrăgostit pentru prima dată. Când nașul ei îi lasă moștenire o casă veche, numită Pandora, ea se întoarce acolo ca să petreacă vara împreună cu familia. Însă de îndată ce Helena ajunge la Pandora, descoperă că frumusețea idilică a casei ascunde o mulțime de secrete pe care le-a păstrat față de William, soțul ei, și față de Alex, fiul ei.

La vârsta de treisprezece ani, Alex este sfâșiat între protejarea mamei sale și propriile dileme adolescentine. Și, de asemenea, disperat să afle adevărul despre tatăl său biologic.

Când, din întâmplare, Helena își întâlnește dragostea din adolescență, se declanșează un lanț de evenimente care amenință să-i aducă față în față trecutul și prezentul. Iar Helena și Alex știu că viața lor nu va mai fi la fel odată ce secretele Pandorei au fost dezvăluite…

Secretul Helenei este o carte foarte bine scrisă, cu o intrigă interesantă, condimentată cu puțin mister și suspans. Este o carte despre decizii, greșeli, regrete și iertare, dar mai ales despre speranță și iubire.

În carte avem de-a face cu mai multe povești de viață împletite.

Cartea începe cu un prolog, a cărui acțiune se petrece în anul 2016. Alex, un tânăr înalt, bine făcut, se întoarce la Pandora, o casă încărcată de mistere, după zece ani de la precedenta lui vizită. În acea vară fatidică a anului 2006, o încrengătură de evenimente a scos la iveală mai multe secrete, care au zdruncinat din temelii atât viața lui cât și a multor altora. Ecourile acelor întâmplări mai răzbăteau încă și acum, iar consecințele lor se resimțeau încă, ca mici cutremure ce produceau efecte…

Frământat de incertitudini, Alex își redescoperă jurnalul scris atunci și începe să-și depene amintirile, văzute acum din cu totul altă perspectivă.

În continuare, acțiunea se mută în anul 2006, alternând capitolele scrise la persoana întâi, conform notițelor din jurnalul lui Alex, cu capitolele scrise la persoana a treia. În acea vară a anului 2006, Helena, mama lui Alex, moștenise de la nașul ei o casă, Pandora, în insula Cipru și decisese să petreacă vacanța acolo împreună cu familia lor și un grup de prieteni.

Alex, în vârstă de treisprezece ani pe atunci, era un adolescent blond, scund și supraponderal, însă cu un intelect mult peste medie, motiv pentru care și fusese acceptat la o școală prestigioasă. Perspectiva începerii școlii nu-l încânta peste măsură, întrucât aceasta presupunea că va locui la un internat, alături de alți adolescenți care, mai mult ca sigur, îl vor șicana pentru fizicul lui.

Nici în familie Alex nu se simțea în largul lui. Mama lui se căsătorise cu William, tatăl lui vitreg, pe când el avea trei ani și avuseseră între timp doi copii. Cine era tatăl lui Alex era un mare mister, Helena nemărturisind nimănui acest lucru, motiv pentru care Alex construise tot felul de scenarii în minte…

Helena petrecuse o vacanță în acea casă din insula Cipru în urmă cu douăzeci și patru de ani, pe când ea avea doar cincisprezece ani, vacanță care lăsase o puternică amprentă asupra destinului ei. Alex spera să găsească acolo indicii care să-l ajute să descopere tainele din trecutul Helenei, mai ales cine era tatăl lui.

Pentru a pregăti casa în vederea primirii oaspeților, Helena a plecat înainte, împreună cu Alex și Immy.

Priveliștea care i-a întâmpinat îți tăia răsuflarea, peisajele sălbatice și pitorescul locurilor creând un farmec aparte.

”- Drăguță priveliște, adăugă el, rezemându-se de balustrada de lângă ea.

– E superbă, nu? zâmbi ea, bucuroasă că și fiului său îi place.

– Acolo unde se văd luminițele alea e coasta?

– Da. Mâine dimineață, o să vezi și marea. Și livezile de măslini și podgoriile care coboară în vale, printre munți. În grădina de-acolo, e un măslin splendid, despre care se spune că ar avea peste patru sute de ani.”

Aș vrea să remarc și coperta deosebit de inspirată, care te transpune parcă în atmosfera încântătoare a acelor locuri.

La scurt timp după ce au ajuns acolo, la casa lor și-a făcut apariția Alexis, un cipriot extrem de chipeș, brunet cu ochii albaștri, care și-a oferit imediat ajutorul la renovarea casei, sorbind-o din ochi cu adorație pe Helena – o femeie superbă, blondă, cu un corp de zeiță. Era evident că Helena și Alexis avuseseră o idilă în urmă cu douăzeci și patru de ani, dar ea se terminase oare atunci?

Tulburat și confuz, Alex respinge instinctiv ideea ca Alexis să fie tatăl lui, dorindu-și ca William, tatăl lui vitreg, să ajungă mai repede. Pe lângă William și Fred, care urmau să ajungă în curând, mai mulți oaspeți erau așteptați să apară. În scurt timp, casa s-a umplut de persoane și, odată cu interacțiunea dintre acestea, au început să apară și primele tensiuni.

O presimțire sumbră pusese stăpânire pe sufletul Helenei, care se temea că echilibrul fragil pe care îl apăra de atâta timp avea să fie spulberat în curând…

Într-adevăr, sosirea neașteptată a lui Fabio, fostul partener de balet al Helenei avea să provoace, fără voia acestuia, mai multe evenimente dramatice.

Întocmai ca în antichitate, când deschiderea cutiei Pandorei a eliberat toate relele care au umplut lumea, tot așa dezvăluirea secretelor Helenei a declanșat, ca într-un joc de domino, un șir întreg de evenimente cu consecințe imprevizibile pentru viața mai multor persoane…

Pentru Alex, aflarea identității tatălui lui a reprezentat un adevărat șoc, secătuindu-l emoțional și lăsându-l fără un gând coerent…

Willliam, deși își iubea nebunește soția, a fost atât de rănit sufletește că ea îl mințise atât de mult timp, încât a refuzat în primă instanță să-i mai acorde o nouă șansă.

”- Scuză-mă, spuse el și întinse o mână, parcă dorind să o țină la distanță de el. Nu pot. Trebuie să plec imediat.”

Mi-a plăcut de Helena, care, departe de a-l acuza pe Fabio pentru dezvăluirea involuntară a secretului ei, și-a asumat toate consecințele faptelor ei. Trăind ani de zile cu sabia deasupra capului, eliberarea de minciună a însemnat aproape o ușurare sufletească.

Alex a realizat că mama lui era și ea un simplu om, care făcuse greșeli și luase decizii mai bune sau mai puțin bune. Coborând-o de pe piedestalul pe care o urcase până atunci, Alex a privit-o într-o cu totul altă lumină, înțelegând dimensiunea frământărilor și sacrificiilor ei. În fond, pentru a-l aduce pe lume pe Alex, Helena renunțase la o carieră strălucită ca balerină și la o posibilă idilă cu un prinț adevărat…

”Mă gândesc din nou la ce mi-a povestit.

Și reflectez la faptul că a renunțat la o carieră strălucită pe scenă doar ca să mă păstreze pe mine…

Și iar mă umflă plânsul. De mila ei.”

Mai mult, alergând după o himeră, visând la tot felul de posibilități spectaculoase privind identitatea tatălui lui biologic, Alex nu sesizase că William îi fusese alături în toate momentele importante din viața lui, el fiind de fapt adevăratul lui tată…

”- Mai ții minte când am căzut de pe tobogan direct în cap și m-ai dus de urgență la spital? întrebă Alex, arătând spre fundul grădinii.

– Normal că mai țin minte. Maică-ta era însărcinată cu Immy. Mi-a fost teamă să nu intre în travaliu dacă vede în ce hal sângerezi.

– Și când m-ai învățat să merg pe bicicletă? M-ai dus până la terenul de tenis și ai alergat după mine, gâfâind ca o locomotivă, și abia după aceea mi-ai dat drumul să pedalez singur.

– Îmi amintesc, zise William.

– Iar atunci când m-am supărat că nu m-au selectat în echipa mare de rugby, mai știi că mi-ai zis că nici pe tine nu te-au ales în echipa de crichet a școlii și că ai suferit la fel ca mine, dar ai reușit să intri anul următor?

– Da, confirmă William.

– Tată?

– Da?

– Vezi tu… ideea e, zise Alex și îl strânse pe William de mână, că tu ești tatăl meu.”

Revelația lui a declanșat-o după sine și pe cea a lui William care a realizat că, mânat de un orgoliu stupid, risca să piardă persoana pe care o iubea cel mai mult, precum și șansa lui la fericire…

”- Trebuie să-ți mărturisesc, Helena, că ai… avem un fiu senzațional. El… Alex, m-a readus pe drumul cel bun. Către tine.

– Serios?

– Da. Și…, zise William, cu vocea înăbușită, nu vreau să mai plec niciodată. Te iubesc!

– Și eu te iubesc, dragul meu! Te iubesc enorm, crede-mă.”

Prin jocul destinului, și viețile tuturor celorlalți aflați în casa Pandora în acea vară au luat un curs neașteptat, nu foarte benefic pentru toată lumea…

Sfârșitul cărții readuce acțiunea în anul 2016, reunind, în casa Pandora, majoritatea celor prezenți în urmă cu zece ani, oferindu-ne informații despre evoluția acestora în deceniul care trecuse, surprinzându-ne cu câteva întorsături spectaculoase de situație, precum și cu un cuplu inedit.

”O sărut și simt că îmi răspunde cu aceeași pasiune. Pe măsură ce muzica se întețește, sunt tot mai convins că dansul vieții noastre abia acum începe.

Așa e scris să fie.”

Vă recomand această carte caldă și romantică, dulce-amăruie, cu multe lecții de viață și un mesaj pozitiv la final!

Cărțile autoarei Lucinda Riley pot fi comandate pe litera.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro

4. Lista de dorinţe sau cum să vindeci o inimă frântă de Anna Bell

Abi este pur și simplu devastată când Joseph, iubirea vieții ei, pune capăt relației lor motivând că sunt incompatibili.

Când el îi lasă la ușa o cutie cu lucrurile care ii aparțin, Abi descoperă printre acestea o lista de 10 dorințe, pe care Joseph își propusese să le bifeze până la 40 de ani. Ea decide să ducă la îndeplinire această lista, din dorința de a-l determina să se întoarcă la ea, dovedindu-i astfel că sunt perfect compatibili.

Există însă o problema – sau mai degrabă 10. Abi nu este o iubitoare a activităților în natură și este terifiată de înălțimi – ceea ce constituie o adevărată problemă atunci când pe lista apar escaladarea unui munte, un tur al unei insule cu bicicleta și, nu în cele din urmă, coborârea în rapel a celui mai înalt turn din oraș.

Pe măsură ce își vindecă inima rănită, bifând cele 10 puncte de pe lista unul după altul, Abi descoperă o extraordinară încredere în sine, care o transformă într-o altă persoană.

Lista de dorințe este o poveste fabuloasă despre dragoste și forțarea limitelor, relatată cu umor și ingenios gradată.

Lista de dorinţe sau cum să vindeci o inimă frântă – o carte încântătoare, ușor de citit, amuzantă și relaxantă! Și, în același timp, o carte inspiraţională şi motivaţională! Chiar m-a făcut să mă întreb, cum ar arăta lista mea de dorinţe de bifat, nu până, ci peste 40 de ani, în cazul meu…

Țin să remarc în primul rând minunata copertă a cărții, zâmbetul ghiduş al fetei din imagine fiind molipsitor!

Povestea m-a captivat de la primele rânduri, e scrisă într-un stil nepretențios și amuzant, cu dialoguri spumoase și personaje simpatice şi perfect credibile. 

Cartea, scrisă la persoana întâi, o are în prim plan pe Abi, o tânără frumoasă, elegantă şi conservatoare, aflată într-un moment sensibil, ai cărui martori suntem chiar din prologul cărții: a fost părăsită pe neașteptate de iubitul ei, Joseph, de care era extrem de îndrăgostită şi aveau o relaţie stabilă – credea ea – de un an de zile. Şi – lucru foarte dureros – fără să înțeleagă de ce, nedându-i nici o explicaţie! Fapt care o făcea să spere că el va realiza că a făcut o greșeală și se va întoarce la ea! Trebuia totuşi să ia în considerare unele semnale: nu o prezentase mamei şi sorei lui, nici nu o introdusese în grupul lui de prieteni, nici nu o invitase să petreacă vacanţa împreună…

Pe plan profesional Abi avea o carieră frumoasă, lucra într-o agenție de publicitate, un loc de muncă cu o atmosferă relaxată, informală, și cu colegi de treabă, cu care avea relație amicală. Dar chiar și așa, drama ei personală a afectat-o atât de mult, încât nici la serviciu nu s-a dus zile la rând, stând acasă și plângându-și de milă.

Iar când s-a dus, arătând ca vai de ea, era ziua în care se făceau poze cu tot colectivul, pentru prezentarea firmei. Și nu oricum, ci, la ideea șefului ei, Rick, fiecare sărea pe o trambulină, și erau surprinși „în zbor”. Tare faza! M-a amuzat ideea, deşi biata Abi, doar de sărit pe trambulină râzând nu avea chef…  Şi asta nu doar din cauza dispoziţiei ei, ci pentru că avea fobie de înălţimi şi de orice implica un risc, cât de mic.

Aşa nu se mai putea! Iar primul pas să schimbe ceva a fost o schimbare de look foarte inspirată, care i-a schimbat starea de spirit. Bravo ei! 

Dar când, ajunsă acasă, a găsit în faţa uşii cutia cu toate lucrurile ei pe care le avea la Joseph, a cuprins-o descurajarea. Rătăcită printre lucrurile ei, era o carte de-a lui, din care a căzut o foaie: lista de dorinţe, care suna aşa:

1.       Să servesc ceaiul la Ritz.

2.       Să învăț o limbă străină.

3.       Să degust vin într-o podgorie.

4.       Să vizitez Parisul.

5.       Să particip la festivalul Glastonbury.

6.       Să fac înconjurul insulei Wight cu bicicleta.

7.       Să mă cațăr pe cele patru piscuri din Marea Britanie.

8.       Să învăț să fac windsurfing.

9.       Să alerg o jumătate de maraton.

10.   Să cobor în rapel Turnul Spinnaker.

Povestea e inspirată din viața reală a autoarei: după despărţirea de iubitul ei, a găsit o listă cu dorințele a acestuia și a încercat să le îndeplinească, sperând că îl va aduce înapoi la ea.  Când era pe punctul de a… escalada Everestul!! l-a cunoscut  pe cel care avea să-i devină soț.

Revenind la povestea cărţii, lista a uimit-o peste măsură pe Abi, având în vedere că Joseph, la fel ca şi ea, era un tip conservator, cumva previzibil, rutina fiind ceea ce caracteriza programul lui zilnic. Deşi deloc aventuroasă, ba chiar din contră, avea fobie de înălţimi, nu îi plăcea să facă drumeţii în natură, şi nici efort fizic, se panica repede, ura riscurile şi orice o scotea din zona ei de confort, Abi se simte impulsionată de cele scrise pe listă şi în minte îi încolţeşte un plan nebunesc: să bifeze cele zece dorinţe, să se pozeze în timp ce le îndeplineşte şi să pună pozele… unde altundeva decât pe facebook!, pentru a le vedea Joseph şi a-i atrage acestuia atenţia în speranţa că astfel îl va recuceri!

Dacă dorinţe ca: servirea ceaiului la Ritz, vizitarea Parisului, degustarea de vin şi învăţarea unei limbi străine erau chiar tentante, celelalte îi dădeau atacuri de panică doar când le citea! Dar s-a hotărât! Nu va da înapoi. Din nou, bravo ei! Deşi motivul pentru care s-a hotărât să îndeplinească activităţile din listă este unul greşit, faptul că şi-a propus să-şi înfrunte şi depăşească fricile şi temerile este admirabil!

Povestea urmăreşte oarecum două fire: unul ce urmăreşte lista de dorinţe şi implicarea lui Abi în acest proiect, iar celălalt urmăreşte viaţa de la serviciu a lui Abi, dar cele două fire se întrepătrund.

Cel mai bun coleg al lui Abi, Giles, îi face cunoştinţă acesteia cu un bun prieten de-al lui, Ben, proprietar al unui magazin de biciclete, iar Abi va apela la acesta pentru a-şi achiziţiona bicicleta necesară bifării punctului  6, „Să fac înconjurul insulei Wight cu bicicleta„. E foarte tare faza când se duce să cumpere bicicletă şi e pusă în situaţia de a se da de gol că ea… nu prea ştie să meargă cu bicicleta, de fapt!

Ben îmi deschide ușa, iar eu ridic roata din față peste prag. Trebuie să recunosc că este frumoasă și ușoară. Măcar o pot conduce în timp ce merg pe lângă ea. Mă întreb cât timp îmi va lua să înconjor Insula Wight pe jos, pe lângă bicicletă. M-aș putea  urca pe bicicletă pentru poze, căci Joseph nu își va da seama.

Chiar de la început, Abi si Ben s-au simpatizat, găseau subiecte comune de discuţie, iar Ben s-a oferit să o ajute să bifeze dorinţele de pe listă. Şi să-i facă pozele de pus pe facebook, Ben fiind singurul în faţa căruia Abi a recunoscut motivul care o determina, adică recucerirea lui Joseph. Ben o făcea să râdă, să se simtă în largul ei cu el, și a făcut-o să aprecieze valoarea și frumusețea lucrurilor simple.

– Se pare că cele mai frumoase amintiri ale tale nu au nici o legătură cu bunurile materiale.

Ben cade o clipă pe gânduri, înainte să încuviințeze din cap.

-Să știi că este adevărat.Sunt mai fericit că oricând atunci când mă aflu în aer liber și fac astfel de activități. (…) uneori, cele mai amuzante lucruri sunt cele mai simple.

Vă invit să descoperiţi singuri cum se serveşte ceaiul la Ritz, ce limbă străină va încerca să înveţe sau cum decurge un curs de windsurfing (v-am spus că lui Abi ii era teamă şi de apă, nu îi plăcea să se ude?) Alături de Abi, vă invit să vizitaţi Parisul într-o singură zi (turisti contra-cronometru, dar chiar şi asa merită!!) şi să mergeţi la un festival de muzică pe pajişte! Aţi fost vreodată la un astfel de festival? Dar vreun obiectiv din inedita listă de dorinţe aţi marcat vreodată? Eu recunosc că nu…

Nu vă povestesc mai multe, un singur lucru vă mai spun: pe parcursul îndeplinirii dorinţelor din listă, Abi va descoperi adevărata dragoste!

Iar la final, va mai urma o listă. De această dată, propria ei listă de dorinţe: „Cum să trăiești fericit până la adânci bătrâneți.” Curioşi?

O lectură proaspătă şi savuroasă, ideală pentru o lectură de vacanţă, care m-a binedispus şi m-a lăsat cu zâmbetul pe buze şi cu o stare de bine!

5. Toate pânzele sus! de Radu Tudoran

Cât timp există ţinuturi încă nedescoperite, oameni încă neîntâlniti, experienţe încă netrăite, acestea vor exercita o adevărată vraja asupra celor cu spirit de aventură. Radu Tudoran însuşi a călătorit pe marile şi fluviile globului pământesc, a fost fascinat de lumea diversă, pestriţă a porturilor, de neprevăzutul din caracterul oamenilor. Pentru el, viaţa este tărâmul magic al întâmplărilor. Acest idealism este prezent în toată opera sa.

”Cei ce călătoresc sub îndemnuri necunoscute oricui, fac ca oamenii să știe mai multe despre lumea lor – și cu cât știi mai multe, cu atât te poți socoti mai stăpân peste ea. Apoi, asemenea călătorii ajută oamenilor să se apropie între ei, să rupă hotarele care-i despart, întâi hotarele județului unde s-au născut, apoi pe al țării lor, al altor țări, al continentelor, iar la urmă hotarele lumii întregi. Așa, într-o zi, când lumea va avea drumuri bătute în toate părțile de călătători, când nu va mai rămâne loc tainic nicăieri, pământul nesfârșit întins în fața noastră ne va înspăimânta mai puțin și noi nu ne vom mai vedea atât de mici în fața lui.”

”Toate pânzele sus!” este o poveste care mi-a marcat copilăria, m-a făcut să visez cu ochii deschişi la călătorii  şi întâmplări nemaipomenite, iar personajele cărţii m-au fascinat.

Cartea prezintă aventurile a doi prieteni, românul Anton Lupan şi francezul Pierre Vaillant, mai precis aventurile prin care trece Anton Lupan în misiunea să autoimpusă de a da de urmă prietenului sau dispărut,  Pierre Vaillant, pentru a porni împreună în realizarea unui vis – călătoria peste Atlantic, spre Ţara de Foc, un teritoriu necunoscut, pe care doreau să-l cerceteze.

Cei doi munciseră împreună la construirea drumului de fier la Stambul (denumirea de atunci a Istanbului) pentru a strânge bani că să cumpere o goeletă cu care să pornească în expediţie. Au devenit astfel proprietarii unei goelete cu două catarge, pe care au denumit-o, simbolic, L’Esperance. Anton Lupan a rămas la Stambul, în timp ce Pierre Vaillant a plecat spre Brăila cu un transport de marfă. Din păcate, L’Esperance nu ajunsese niciodată în port, deoarece fusese atacată de piraţi şi Pierre fusese luat prizonier, lucru pe care Anton Lupan îl va descoperi mult mai târziu.

După cinci ani, Anton se întoarce în ţară, la Brăila şi verifică din nou dacă a mai apărut vreo veste despre Pierre, fără rezultat însă. Drept urmare, Anton Lupan e nevoit să plece singur în călătoria planificată, cu un echipaj de milioane: Ieremia – neîntrecut în trasul cu flintă, de care era nedespărţit, destoinicul cârmaci Gherasim, bucătarul Ismail, datorită căruia avem parte de cele mai delicioase mese, întâmplări şi dialoguri din carte, musul Mihu şi câinele sau, şi taciturnul Cristea Busuioc. Şi bineînţeles, Adnana, ultima venită (salvată din ghearele unui pirat sângeros, care o ţinea ostatică), cea care îi va răpi inima căpitanului Anton Lupan. formând astfel echipajul goeletei Speranţa, şase bărbaţi, o femeie şi un câine.

”Dacă te ostenești să cuprinzi măcar cu mintea întinderea acestei lumi, înseamnă că nu mai ești chiar atât de mic în fața ei, cum a spus Ieremia, așa de amărât. Eu unul mi-am pus în gând să ajung la unul din capetele ei, unde a rămas până azi un loc necercetat de nici un călător.

– Adică să mergem chiar la capătul pământului, domnule?”…

Goeleta „Speranţa” era de fapt goeleta L’Esperance, ai căror proprietari fuseseră Anton Lupan şi Pierre Vaillant, după ce fusese prădată şi parţial arsă de piraţi, abandonată pe nişte dune de nisip din apropierea Sulinei şi apoi recondiţionată de Anton Lupan şi echipajul sau.

Echipajul are parte de numeroase peripeţii, care mai de care mai deosebite, înfruntând cu curaj obstacolele ivite în cale. Avem parte de povești cu pirați, furtuni pe mare, descoperim locuri încă necunoscute. Aflăm de ce lui Ismail, când vine vorba de întoarcerea acasă (acasă pentru el fiind Stambul) un ochi îi rîde și unul îi plânge! Vă aduceți aminte de Laleli și de Ghiulsum?

Îl cunoaștem pe nesuferitul Martin Stricland, cu sticlele lui de whisky și țucalul care trebuia golit, de cine altul, decât de amărâtul Ismail, luăm parte la luptele de cocoși în Argentina, unde același Ismail face gafa de a paria, și ajungem în Patagonia, în Țara de Foc, pe vremea când prea puține vase ajunseseră acolo, și facem cunoștință cu alcalufii.

Toate pânzele sus! este o poveste minunată despre valoarea prieteniei. Eroii Speranţei dovedesc solidaritate şi curaj, altruism şi generozitate, spirit de sacrificiu şi toleranţă, loialitate şi recunoştinţă. Sunt, cu toţii, modele de urmat, din acest punct de vedere.

”Avem taine şi le purtăm cu noi, taine mai mici, taine mai mari – când se dezvăluie îşi pierd o parte, două, trei, şapte, nouă părţi din puterea lor -, alteori se pierd de tot, ca puful păpădiei suflat de un vânt tăricel. Dar avem taine şi le purtăm cu noi – şi suferim, ne întristăm, plângem din pricina lor sau râdem şi ne bucurăm, fiindcă sunt şi altfel de taine, care ascund câte fericiri nu gândeşti.”

E o carte care ne poartă pe mări şi oceane, în porturile lumii, prezentându-ne locuri, oameni şi timpuri extraordinare.

Străbatem lumea în lung și-n lat pe mări și oceane, alături de extraordinarul echipaj al Speranței, și savurăm fiecare clipă din această minunată călătorie cu toate pânzele sus!

”Era clipa când se vestea faptul cel mare al zilei, la orizont răsăritul fluturându-și pânzele roșii, ca să-i deschidă poarta larg soarelui. Iar dincoace, în timp ce etrava își începea iarăși marșul triumfal al plecărilor, ”Speranța” își flutura pânzele albe, deschizând tainica poartă a călătoriilor ei viitoare.”

Cartea a fost ecranizată în anul 1976 de către Televiziunea Română, iar filmul a fost un succes, având parte de o distribuţie de excepţie.

Am menționat de asemenea această carte pe primul loc în Top 10 cărți care mi-au îmbogățit copilăria și adolescența

6. Vara în care am devenit frumoasă de Jenny Han

Vara în care am devenit frumoasă este primul colum din seria Vara/ Summer: 

1. Vara în care am devenit frumoasă –The Summer I Turned Pretty – 2009

2. It’s Not Summer Without You – 2010

3. We’ll Always Have Summer – 2011

Pentru Belly, vara este cea mai frumoasă perioadă a anului. Tot ce e bun și magic se întâmplă între lunile iunie și august, când poți gusta din plin toate bucuriile: oceanul, soarele, plajă și libertatea. Celelalte anotimpuri sunt doar o nesfârșita așteptare a verii, când va merge la casa de pe plajă și o va reîntâlni pe prietenă ei Susannah. Și mai ales pe frații Fisher — Jeremiah și Conrad —, pe care Belly i-a cunoscut în prima ei vacanță pe malul marii. Și la care se gândește neîncetat.

Iar vara asta e mai frumoasă decât celelalte de până acum. Totul e mai intens, mai luminos, mai frumos. Și lucrurile se schimbă în mod neașteptat, oferindu i lui Belly o fericire nesperată. Viață ei devine, în sfârșit, așa cum și a dorit o dintotdeauna.

O superbă poveste de dragoste, care te face să aștepți cu nerăbdare următoarea carte din serie. – Publishers Weekly

Un roman foarte sensibil și romantic, care îți va rămâne în suflet. – School Library Journal

O carte minunată, în care protagonista, Belly, își descoperă sexualitatea, pe fundalul unei veri de neuitat. – Kirkus Reviews

7. Casa de la Marginea Nopții de Catherine Banner

O insulă, un secol de iubiri, de drame, de mici întâmplări uimitoare și, uneori, de miracole.

8. Trei pe două biciclete de Jerome K. Jerome

Celebrul umorist britanic Jerome K. Jerome continuă în Trei pe două biciclete aventurile eroilor din Trei într-o barcă, oferindu-ne o nouă doză de umor englezesc de calitate. De cea mai bună calitate! 

De data aceasta, îi vom însoți pe cei trei prieteni într-un periplu prin Germania, delectându-ne cu o satiră spumoasă la adresa mentalităţii germane, punctată cu subtile ironii în contrapondere faţă de optica britanică.

Umorul lui Jerome cunoaşte o gama largă de nuanţe, de la absurd şi caricatural până la ironia fină, reușind să te binedispună de la prima până la ultima pagină.

La începutul cărții îi regăsim pe cei trei prieteni, undeva în jurul vârstei de patruzeci de ani, Jerome și Harris însurați și cu copii, iar George încă burlac. M-am amuzat cum a surprins autorul, cu o fină ironie, războiul conjugal, la fel de valabil și astăzi, la mai bine de o sută de ani de atunci 🙂

Copleșiți de gălăgia continuă de acasă și de solicitările permanente de atenție ale copiilor, Jerome și Harris au început să tânjească după o perioadă petrecută în liniște, departe de haosul conjugal, doar între ei, băieții. Pentru acest deziderat, trebuia elaborată o întreagă strategie, pentru ca soțiile să nu bănuiască adevăratul scop al excursiei lor, iar traseul să fie ales suficient de greu încât să consoartelor și copiilor să le fie imposibil să-i însoțească. 

Pentru a evita reproșurile soțiilor lor, Jerome și Harris au propus ca ideea să pară că vine de la George, însă acesta, deloc săritor și nu prea curajos, s-a opus cu îndărătnicie, spunând că el va susține că propunerea lui a fost exact contrară, anume să meargă cu toții timp de o lună la un castel în Normandia, inclusiv mătușa lui George. 

”- Fă-o, zise Harris, și eu unul voi accepta oferta. Vom închiria castelul. O să-ți aduc mătușa – o să am eu grijă de asta – și vom sta o lună. Copiii te îndrăgesc cu toții; J. și cu mine nu vom fi de găsit. Ai promis să-l înveți pe Edgar să pescuiască și tu o să te joci de-a animalele sălbatice. De duminica trecută, Dick și Muriel n-au vorbit de altceva decât de rolul tău de hipopotam. Vom face picnicul în pădure – vom fi numai unprezece -, iar seara vom avea muzică și recitaluri. Muriel cunoaște deja șase cântece, după cum știi probabil; și toți ceilalți copii învață repede.”

Speriat de-a dreptul, George a bătut imediat în retragere, având însă grijă să-i conștientizeze pe Harris și pe Jerome că soțiile lor sunt prea inteligente să creadă o asemenea minciună.

Strategia trebuia regândită, astfel că Jerome a elaborat în minte un plan minuțios. Ideea de bază era ca el să se arate obosit din cale-afară, iar Ethelbertha, soția lui, impresionată de suferința lui, să vină chiar ea cu ideea ca el să plece o perioadă departe de tot zbuciumul cotidian pentru a se odihni. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, iar întreaga scenă, condimentată din plin cu autoironie, s-a desfășurat cu totul altfel decât așteptările lui Jerome. 

”- Voi, bărbaţii, continuă Ethelbertha, nu puteţi înţelege niciodată că, oricât i-ar fi de drag un bărbat unei femei, sunt momente când se satură de el. Nu ştii cât îmi doresc uneori să pot să-mi pun boneta şi să ies, fără ca nimeni să mă întrebe unde mă duc, de ce mă duc, cât stau și când mă întorc. Nu ştii cât îmi doresc uneori să comand masa care îmi place mie şi care le place și copiilor, dar la vederea căreia ţi-ai pune pălăria şi ai pleca la Club. Nu ştii cât de mult cât îmi vine câteodată să invit aici vreo prietenă care mie îmi place, dar care știu că ție nu-ți place; să merg în vizită la oamenii pe care vreau să-i văd, să merg la culcare atunci când sunt eu obosită şi să mă trezesc când vreau eu. Doi oameni care locuiesc împreună sunt obligaţi amândoi să-şi sacrifice mereu propriile dorinţe pentru celălalt. Câteodată e bine să mai respiri puțin.

Gândindu-mă mai târziu la cuvintele Ethelberthei, mi-am dat seama că erau pline de înțelepciune; însă în clipele acelea trebuie să recunosc că mă simțeam jignit şi indignat. I-am zis:

– Dacă dorinţa ta este să scapi de mine… ”

Paradoxal, deși propunerea lui Ethelbertha de a se izola o lună de el, mergând cu mai multe prietene la o casă la țară, îi oferea pe tavă ocazia de a merge fără familie în excursie, Jerome era sâcâit de-a dreptul și ar fi renunțat bucuros la planul de a mai pleca, dacă nu i-ar fi fost rușine de Harris și George. Una era ca el să vrea să ia o pauză, dar ca Ethebertha să simtă același lucru era de-a dreptul jignitor! 😀

Nici discuția lui Harris cu soția lui nu a decurs prea bine. Doamna Harris dorea atâtea îmbunătățiri la casă, încât Harris era de-a dreptul disperat să plece cât mai repede, înainte să dea faliment de-a dreptul!

Pregătirile de călătorie ale celor trei prieteni sunt o nouă sursă de umor picant, sursa fiind mai multe povestioare rememorate de Jerome cu marinari lăudăroși și hoțomani, precum și cu mecanici catastrofali, care stricau în loc să repare.

De departe, umorul cel mai spumos este provocat de satira la adresa mentalității germane. Nemții sunt un popor căruia îi place ordinea și disciplina și care respectă cu sfințenie regulile, lucru care iese pregnant în evidență dintr-o mulțime de manifestări comice.

Astfel, până și plantele trebuie să se supună ordinii, nefiind admise cele cu personalitate, care se răsfiră dezordonat sau în toate direcțiile, preferatul nemților fiind plopul, cel serios și disciplinat.

”Dintre copaci, preferatul neamțului este plopul. Alte popoare dezordonate pot cânta farmecele colțurosului stejar, ale răsfiratului castan sau ale unduiosului ulm. Pentru neamț, toți aceștia sunt, cu felul lor îndărătnic și dezordonat, o priveliște dureroasă. Plopul crește acolo unde este sădit și cum e sădit. Nu are păreri personale întortocheate. Nu-și dorește să se unduiască sau să se răsfire. Pur și simplu crește drept în sus, așa cum trebuie să crească un copac german; și astfel, treptat, nemții smulg din rădăcini toți ceilalți copaci, înlocuindu-i cu plopi.”

Bineînțeles că și animalele (cele cărora le curge sânge nemțesc în vene) au învățat să respecte fără să crâcnească sau să se revolte, legile de rigurozitate impuse.

Evident că nici nu se punea problema în Germania să poți hrăni vreun animal pe stradă, iar dacă doreai să o faci totuși, cuprins de vreun elan entuziast, trebuia să te supui unor reguli clare și precise (doar până la un punct, după care totul devenea oarecum neclar).

”Un alt lucru interzis pe străzile orașelor din Germania este să hrănești caii, catârii sau măgarii, fie că sunt ai tăi sai ai altora. Dacă te simți pătruns de dorința de a hrăni calul altcuiva, trebuie să stabilești o întrevedere cu animalul, iar masa trebuie să se consume într-un loc potrivit, autorizat.”

Am râs în hohote de absurdul situațiilor prezentate mai sus și multe altele asemenea, precum și de momentele în care Jerome le atribuia diverse gânduri și replici animalelor germane, pe care vă las să le descoperiți singuri în carte, asigurându-vă că vă veți amuza copios.

Eficiența nemțească este probată cu succes și în studiul limbilor străine. La cincisprezece ani, un adolescent neamț cunoaște suficient de bine o limbă străină pentru a se putea descurca cu succes în diverse conversații de interes general cu un nativ al respectivei limbi. Cu un umor savuros, autorul subliniază, în contrapartidă, ineficiența totală a metodei de învățare a unei limbi străine în Anglia, conform căreia se obținea minim de rezultate cu maximum de eforturi și cheltuieli. Sincer, am pufnit în râs, găsind o remarcabilă similitudine cu metoda de predare a limbii franceze de pe vremea când am studiat-o eu la școală.

”În Anglia, avem o metodă care, asigurând obținerea unui minimum de rezultate cu un maximum posibil de cheltuieli de timp și de bani, este poate de neegalat. Un băiat englez trecut printr-o bună școală burgheză din Anglia poate vorbi cu un francez, rar și cu oarecare dificultăți, despre grădinărese și mătuși, conversație care, pentru un om lipsit de ambele, riscă să n-aibă niciun farmec. Poate băiatul, dacă este o strălucită excepție, ar putea fi în stare să spună cât este ceasul sau să facă câteva observații rezervate cu privire la vreme. Fără îndoială că ar putea turui pe de rost un număr mare de verbe neregulate; numai că, de fapt, puțini străini țin să asculte verbele neregulate din propria limbă, recitate de tineri englezi. Tot așa, ar putea fi capabil să-și amintească o culegere de expresii idiomatice franțuzești grotesc-poznașe cum niciunui francez modern nu i-a mai fost dat să audă sau să înțeleagă când le aude.”

Pe de altă parte însă, tocmai această inabilitate de a învăța o limbă străină se pare că a condus la o răspândire impresionantă a limbii engleze pe glob. După toate aparențele, turistul englez, cu punga doldora de bani, călătorind de la Capul St. Vincent până în Munții Ural, având pretenția ca toată lumea să-i înțeleagă cerințele, a contribuit la anglicizarea Europei mai mult decât însuși Shakespeare! 😀

”Datorită lui, fiecare hotel străin și proprietar de restaurant adaugă la anunțul lui publicitar: ”Sunt rugați să aplice numai cei cu o bună cunoaștere a limbii engleze!”

Dacă rasele vorbitoare de limba engleză și-ar face o regulă din a vorbi orice altă limbă decât engleza, minunatul progres în toată lumea al limbii engleze ar înceta. Omul vorbitor de limba engleză stă printre străini și își zornăie aurul.

– Uite, strigă el, aici e plata tuturor celor care știu să vorbească englezește.”

Din carte nu lipsesc nici situațiile, de o ilaritate debordantă, ce îi au în centrul lor pe cei trei prieteni, autorul fiind la fel de generos cu ironiile la adresa celor doi prieteni ai săi, cât și cu autoironiile. M-am amuzat teribil când cei trei prieteni au plecat înarmați cu o hartă spre un loc anume, Jerome afirmând că are un talent înnăscut spre a se orienta, ajungând să se învârtă în cerc de mai multe ori. În final, George, exasperat de-a dreptul de îngâmfarea fără temei a prietenilor săi, a fost cel care a găsit soluția salvatoare, lipsită de îndrăzneală și originalitate, însă simplă și foarte eficientă – cea de a cere ajutorul unui localnic!

”- Eu, unul, nu pretind că am vreun instinct în afară de cele obișnuite, nici nu sunt vreun om de știință. Dar văd un om acolo, la două culmi depărtare. Am să-i ofer prețul fânului pe care-l cosește, care socotesc că face o marcă și cincizeci de pfenigi, ca să-și lase munca și să mă ducă la Todtmoos. Dacă vreți să veniți și voi, puteți s-o faceți. Dacă nu, n-aveți decât să descoperiți un alt sistem și să vă descurcați singuri.”

Sunt multe întâmplări de un haz nebun în carte, vă las plăcerea să le descoperiți singuri. Indiferent cât de îngroșat ar fi, umorul lui Jerome nu are pic de răutate în el, având darul de a descreți toate frunțile.

Recomand călduros această carte, un adevărat medicament de bună dispoziție!

Cărțile autorului Jerome K. Jerome pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, librarie.net, carturesti.ro, emag.ro, dol.ro, targulcartii.ro

9. Grădina fermecată (Garden Spells)

Sarah Addison Allen

Femeile din familia Waverley au talente speciale aflate în strânsă legătură cu grădina din spatele impunătoarei reședințe a familiei, din Bascom, Carolina de Nord.

Timp de aproape un deceniu, Claire a trăit în armonie cu grădina și cu moștenirea familiei Waverley, marcată de amintirea bunicii ei, de destinul zbuciumat al mamei sale și aparent indiferentă la soarta surorii ei rebele, Sydney, care s-a eliberat de mult de constrângerile mentalităților înguste ale orașului.

Folosind rețetele bunicii ei și puterile misterioase ale plantelor din grădină, Claire a pus bazele unei afaceri de succes cu produse alimentare, dar și ale unei existențe sigure, atent controlate.

Însă întoarcerea în oraș a lui Sydney, împreună cu fiica ei, Bay, tulbură rutina vieții lui Claire. Un alt element perturbator este faptul că în casa învecinată se mută un bărbat care, din clipa în care o vede pentru prima oară pe Claire, e absolut fascinat de ea.

Pe măsură ce Claire și Sydney reînvață să trăiască împreună și ajung să se împace cu traumele care le-au marcat copilăria, adolescența, dar și relația, descoperă și dragostea, exact acolo unde nu se așteptau să o găsească. Încet, încet, surorile Waverley ajung să-și accepte trecutul, să savureze prezentul și să privească pline de speranță spre viitor.

Citate:

„În seara asta, voiau trandafiri care să reprezinte dragostea care îi unea, dar când dragostei îi adăugai o notă de tristeţe, impresia rezultată era de regret. Voiau nucşoară pentru că le reprezenta bogăţia, dar adăugând vinovăţie la bogăţie obţineai un efect final de jenă.“

„Bunicul lui îi spusese că lucrurile se întâmplau aşa cum era menit şi că nu avea rost să încerce să îşi dea seama cum o să evolueze situaţia. Oamenilor le plăcea să creadă că nu era aşa, dar gândurile pe care ţi le făceai nu aveau nici o influenţă asupra a ceea ce se întâmpla, până la urmă. Nu ai cum să-ţi rezolvi problemele doar cu gânduri. Nu poţi să scapi de dragoste de capul tău.“

Cărțile autoarei Sarah Addison Allen pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, librarie.net

10. Seria Grădinii de Nora Roberts

• Seria Grădinii:

1. Dalia albastră, Visul Stelei – Editura Litera – Blue Dahlia – 2004

2. Trandafirul negru – Editura Litera – Black Rose – 2005

3. Crinul roșu – Editura Litera – Red Lily – 2005

Trei prietene dezgroapă amintiri din trecut, precum și un secret primejdios, găsind împreună curajul de a lupta pentru ceea ce-și doresc…

O serie încântătoare, plină de frumusețe, căldură, parfum și culoare, așa cum ne indică de la început și numele. O grădină de povești și de oameni frumoși ca cele mai rare flori. Decorul acțiunii este pepiniera În Grădină deținută de o veche familie sudistă de lângă Memphis, familia Harper. Rosalind Harper, Roz, este o doamnă în adevăratul sens al cuvântului, o femeie puternică, frumoasă și extrem de rațională și hotărâtă, care, la cei 46 de ani ai ei pusese pe picioare afacerea cu pepiniera pe domeniul familiei sale și crescuse singură – rămânând văduvă de tânără – trei fii de care era foarte mândră, și pe drept cuvânt. Și chiar dacă doi din fiii ei plecaseră departe de casă, păstrau permanent legătura și se vizitau de sărbători. Fiul cel mare, Harper, era pasionat de plante, ca și Roz, și lucra cot la cot cu ea la pepinieră, locuind pe domeniu, în casa de oaspeți.

Fiecare volum al seriei ne spune povestea unui cuplu, dar întâlnim toate personajele din carte pe parcursul întregii serii, interacționând constant unele cu altele, așa încât recomand citirea unitară a întregii serii, în ordinea volumelor.

În Dalia albastră facem cunoștință cu Stella, o tânără rămasă văduvă, singură cu doi copii mici, debusolată și suferind cumplit după soțul care murise pe neașteptate într-un accident de avion. Nemaifiind legată de casa în care trăise cei mai frumoși ani de până atunci, își ia cei doi fii, Gavin și Luke, – de opt, respectiv șase anișori – și se mută în apropiere de tatăl ei și soția acestuia, cu care se împăca foarte bine, spre deosebire de propria ei mamă, în care nu avea și nu avusese niciodată un sprijin real. Astfel, drumul ei o aduce la În Grădină, unde aplică pentru un job de manager, pentru care era calificată, având și cunoștințe legate de cultura plantelor. Primește jobul și, din acel moment, viața ei va intra pe un nou făgaș. Se mută cu copiii la reședința Harper – mi-a plăcut enorm cum e descrisă casa în carte: ”era Tara și Manderley laolaltă. Grațioasă și feminină, puternică.”

Deși contemporană, cartea mustește de farmecul vechiului Sud, cu eleganța, concepțiile și tradițiile lui, adaptate prezentului. Treptat, Roz și Stella devin prietene, unite de un mare respect reciproc.

”La patruzeci și șase de ani, Rosalind Harper era un trandafir în plină splendoare. Nu genul cultivat în seră, medită Stella, ci unul care rezista vitregiilor, anotimp după anotimp, revenind, de la an la an, mai puternic și mai frumos. (…) Tot ce putea gândi Stella era: ”Aș putea să fiu ca tine, te rog, când o să cresc?”

Erau amândouă, în același timp, mame care își crescuseră, respectiv își creșteau singure copiii, dar și femei  care munceau din greu pentru ceea ce aveau.

Personajul masculin principal al primului volum este Logan Kitridge, un bărbat extrem de atrăgător, designerul peisagist al lui Roz. Complet diferiți ca fel de a fi, între Stella și Logan vor ieși scântei de la început, dar treptat, scânteile se vor transforma într-o vâlvătaie care va pârjoli inimile amândurora.

– M-am înșelat în privința ta, Logan. Se pare că totuși ești perfect.

Dragostea plutește în aer, iar povestea lor de iubire e minunată, condimentată din plin cu elemente paranormale.

Ca orice casă străveche din Sud care se respectă, reședința Harper avea o fantomă…

Trandafirul negru

Însă trecutul nu mai putea fi ignorat și neștiut, iar Roz angajează un specialist pentru a întocmi arborele genealogic al familiei sale, pe doctorul Michael Carnegie – un bărbat de 48 de ani, divorțat. Era un bărbat atrăgător, iar chimia dintre el și Roz nu a putut fi ignorată. Deși primul contact și prima impresie a fost dezastruoasă, de ambele părți:

– Știți, spuse conducând-o la ușă, femeile cu capul pe umeri nu prea cred în stafii. Iar femeile chibzuite nu plătesc necunoscuți ca să dea de urma sus-pomenitelor stafii.

– Bărbații cu capul pe umeri nu locuiesc în cocini și nu-și primesc clienții cu picioarele goale. Ne asumăm amândoi niște riscuri.

Povestea lor de dragoste – minunată, o dragoste matură și cu atât mai prețioasă – o descoperim în al doilea volum al seriei, Trandafirul negru.

– Chiar te iubesc.

– Și eu chiar te iubesc.

– Atunci n-o să ai nici o obiecție să te însori cu mine. (…)

– Nu am nici cea mai mică obiecție. Ești sigură?

– N-aș putea fi mai sigură de atât. Vreau să mă culc cu tine în fiecare seară, să mă trezesc cu tine în fiecare dimineață. Vreau să stau și să beau cafea cu tine oricând am chef. Să știu că ești acolo pentru mine și că eu sunt acolo pentru tine. Te doresc Mitch, pentru tot restul vieții mele.

– Sunt gata să încep cu asta. (…) O să încep să învăț cum să îngrijesc cel puțin o floare. Un trandafir. Trandafirul meu negru.

Însă, pe lângă amenințarea din partea Ameliei – aflăm între timp că acesta era numele fantomei – Roz trebuia să facă față unei alte amenințări: cea din partea fostului soț! Căci, cu câțiva ani în urmă mai avusese un mariaj. Cea de a doua căsătorie a ei fusese o greșeală enormă, cea mai mare greșeală a ei, pe care și-o asumase și suportase consecințele. Și le suporta încă… Detaliile vă las să le descoperiți singuri.

Crinul roșu

Hayle e o verișoară îndepărtată a lui Roz, care, după ce îi murise pe neașteptate tatăl, rămăsese singură pe lume. Fusese consolată și alinată de un prieten al cărui sprijin îl apreciase, însă lucrurile scăpaseră un pic de sub control și se trezise că e însărcinată! Nu-și făcuseră în nici un fel planuri de viitor, nici nu putea fi vorba de dragoste între ei. Între timp el chiar se îndrăgostise de o colegă de facultate, și de data aceasta își făcea planuri de viitor pe care i le împărtășea entuziasmat lui Hayley, așa încât ea luase decizia să nu îi spună. Își vânduse micul avut – căsuța pe care o împărțise cu tatăl ei -, își lăsase slujba de la librărie, cu regret, căci îi plăcea ceea ce făcea, și, însărcinată în șase luni, slăbuță și speriată de viitor, a traversat țara și a bătut la ușa lui Roz pentru a o ruga să o ajute să-și facă o nouă viață. Nu cerea pomană, ci doar un sprijin în a-și găsi un serviciu. Și l-a găsit! Și sprijinul, și serviciul, și o nouă casă, și două prietene adevărate! Și un bărbat minunat de care s-a îndrăgostit, și reciproc, dar asta în timp. Și ne îndrăgostim de adorabila ei fetiță, Lily, pe care o naște înconjurată de Roz și Stella, și ținută de mână de Harper, care îi devin o adevărată familie.

Iar fantoma, înnebunită de furie în fața acestei noi povești de dragoste, devine din ce în ce mai instabilă și cumplită.

Părul îi era murdar și încâlcit, rochia albă era plină de noroi care picura, părea că picură, într-o băltoacă murdară, peste picioarele ei goale și însângerate. Ținea o lamă ascuțită lungă și curbată într-o mână și o frânghie în cealaltă. Iar chipul ei era o mască de furie înverșunată.

Cum o vor calma și cum vor curăța casa de prezența ei tulburătoare, rămâne de văzut. Era categoric instabilă, nebună de-a dreptul…

Dar iubirea adevărată învinge orice obstacol și trece peste orice amenințare, iar eroii noștri ne vor convinge cu brio de puterea sentimentelor lor.

Referitor la decorul principal al acțiunii – pepiniera În Grădină,  niciodată până acum nu am asistat atât de spectaculos prin intermediul unei lecturi la schimbarea anotimpurilor, la rotirea acestora, conectați fiind la culturile diferitelor plante, cititorul fiind efectiv conectat cu activitatea pepinierei, despre care aflăm foarte multe informații interesante. Un regal pentru iubitorii plantelor! Avem pregătirile de primăvară, avem coacerea verii, bogăția toamnei și strălucitoarea grădină de iarnă, asortată sărbătorilor.

Trei povești superbe, pline de iubire și magie! Ca în majoritatea cărților Norei, și aici subiectul familiei, relațiile dintre membrii acesteia, ca și dintre generații, e spectaculos exploatat.

În Harper House, holurile largi și încăperile superbe erau tăcute, pline de soare, pline de amintiri. Pline de trecut, deschise spre viitor.

Iar grădinile înfloreau.

O serie splendidă, pe care o recomand din suflet tuturor romanticelor!

Cărțile autoarei Nora Roberts pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net, emag.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, dol.ro

Vă invităm să citiți și celelalte articole ale noastre din categoria TOP