Top 10 carti romantic-erotice amuzante

21
Cărțile din aceast top sunt deosebit de romantice și reușesc să te binedispună prin dialogurile spumoase și situațiile pline de umor, lăsându-te cu o stare de bine la final!

1. Mister O de Lauren Blakely, Editura Trei, Colecția Eroscop (Mister O)

Mister O este o carte romantic-erotică explozivă, delicios de amuzantă, momentele extrem de pasionale până la incandescență împletindu-se magistral cu cele pline de umor, rezultatul fiind o comedie fierbinte care te face să râzi în hohote la anumite pasaje, te emoționează și înduioșează la altele, lăsându-te cu o stare de bine la sfârșit!
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Nick Hammer, alias Mister O, un tânăr de treizeci de ani care a avut marea șansă să facă o carieră extrem de profitabilă din pasiunea lui pentru benzile desenate. Mister O, personajul creat de el, este un super erou foarte sexy, care reușește să salveze o hoardă de femei din diferite situații critice, folosindu-se de puterile lui remarcabile de seducție.
Nick fusese un tânăr timid și studios, care-și pierduse virginitatea abia când era în anul 2 de facultate, cu o studentă la master, asistenta profesorului lui de animație, mai mare decât el cu cinci ani. Prima lui iubită a fost cea care a pus bazele educației lui în privința femeilor, Nick fiind extrem de dornic să învețe tot ceea ce îi putea produce plăcere unei femei. În următorii ani, Nick a fost monogam în serie, având câte o iubită pe rând, în general mai în vârstă decât el, de la fiecare colecționând noi informații prețioase în arta amorului, dorința lui supremă fiind să le ofere cât mai multe orgasme partenerelor lui. În tot acest timp, Nick lucrase intens și la aspectul lui fizic, transformându-se dintr-un tocilar pirpiriu într-un bărbat sigur pe el, carismatic, plin de mușchi, tatuat, cu o mică barbă, păstrându-și ochelarii care adăugau un plus de farmec înfățișării lui, astfel că femeile îi cădeau la picioare ca muștele.
Însă, în urmă cu un an, o farsă nevinovată făcută bunului lui prieten din copilărie, Spencer, i-a dat peste cap lumea lui perfectă și bine organizată, răsturnându-i sistemul de valori bine pus la punct. La rugămintea lui Harper, sora lui Spencer, care dorea să se răzbune pe acesta pentru o întâmplare petrecută cu ani în urmă, a fost de acord să joace o scenă în timpul unui antrenament de softball, care să sugereze că erau iubiți, el dându-și jos cămașa, iar ea trecându-și mâinile în jos pe pieptul lui.
Însă micul lor experiment nevinovat avusese un efect de bumerang asupra lui Nick, care o văzuse brusc cu alți ochi pe prietena lui din copilărie, mai mică cu trei ani ca el. Deși trecuse un an de atunci, el nu mai avusese nicio relație amoroasă, toate fanteziile lui sexuale având-o în prim-plan doar pe Harper.  Nu însă amenințarea lui Spencer îl făcea să stea deoparte, ci faptul că Harper se purta cu el la fel ca întotdeauna, dulce și prietenoasă, tachinându-l cu mici glume cu dublu înțeles.
”O ține permanent într-un fel de miștocăreală verbală, care e flirt, dar nu chiar flirt. Rezultatul? Eu sunt mâța, iar ea ține în mână laserul. Alerg după punctul roșu, dar nu-l prind niciodată.”
Lui Nick îi era teamă ca, făcându-i avansuri, să nu o pună în situația stânjenitoare de a-l refuza, pierzându-i și prețioasa ei prietenie pentru totdeauna.
Harper era genul de excentrică sexy, o roșcată focoasă cu ochi albaștri, care făcea kickboxing pentru a se menține în formă, participa foarte competitiv la jocurile de softball și era fană declarată a lui Harry Potter. Și ea avusese marea șansă de a câștiga bani făcând ceea ce îi plăcea cel mai mult, să fie magician, ajungând rapid să capete o bună reputație sub numele de Incredibila Anna, fiind tot mai des solicitată la aniversările copiilor, cu care se purta plină de răbdare și afecțiune, încântându-i cu trucurile ei magice.
Soarta avea însă să-i ofere pe tavă o șansă incredibilă, de care Nick avea să se agațe cu amândouă mâinile. Harper avea o adevărată problemă în a se comporta cu sexul opus, roșindu-se și bâlbâindu-se ori de câte ori era în prezența unui bărbat care îi plăcea, astfel că Nick se oferă să-i devină consilier în arta amorului.
Însă ceea ce începe ca niște sfaturi nevinovate acordate se transformă rapid în mesaje pe telefon din ce în ce mai fierbinți, iar tensiunea sexuală dintre ei devine aproape palpabilă, trecând în scurt timp la următorul nivel, Harper solicitându-i lecții practice de seducție, nu doar teoretice, Nick acceptând imediat cu mult entuziasm propunerea.
Harper se dovedește a fi o elevă extrem de silitoare în însușirea cunoștințelor practice, prefigurându-se că va absolvi cu 10+ cursul intensiv de sex fierbinte predat de Nick, ajungând chiar să-și depășească maestrul în anumite momente.
”Zâmbește larg, cu o mutră de mâță care-a mâncat canarul cu tot neamul lui.”
În ciuda speranțelor inițiale ale lui Nick, pe măsura predării lecțiilor acesta devine tot mai dependent de Harper, ajungând să fie gelos pe toată lumea din jurul ei, inclusiv pe Fido, motanul lui Spencer de care Harper avea grijă cât timp acesta era plecat, iar motanul părea, la rândul lui, că-i întoarce resentimentele.
”Motanul își freacă falca blănoasă de sânul ei, iar eu scot un scâncet. Al dracului norocos afurisit! Apoi are tupeul să întindă o labă și s-o pună pe carnea dezgolită a pieptului ei.
– Cred că Fido încearcă să te pipăie.
Harper începe să râdă și-i scarpină bărbia, iar el se cuibărește și mai tare în ea. Frate, motanul ăsta e leșinat după ea.
– Hai să-l mângâi și tu. E cuminte și drăgălaș, spune ea.
Vin mai aproape și-i mângâi urechile. În acest timp, Harper îmi atinge absentă părul. Mâța se oprește din tors, de parcă ar studia fiecare mișcare pe care-o facem. Poate mi se pare mie, dar jur că-și mijește ochii rotunzi.”
În curând, Nick va avea revelația că, de fapt, sentimentele lui pentru Harper erau de mult timp de iubire profundă, nu doar de dorință, iar singurul lucru care-l împiedica să-i mărturisească adevărul era teama că ea nu simțea același lucru pentru el, caz în care i-ar fi pierdut și prietenia, iar el era dispus la orice compromis doar pentru a o păstra în viața lui.
O ofertă de promovare în cariera lui Nick care implica faptul ca acesta să se mute de la New York la Los Angeles precipită lucrurile, forțându-i pe cei doi să facă mutarea decisivă în relația lor, fie despărțindu-se, fie găsind o soluție să fie împreună pentru totdeauna.
Deși cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Nick, ne dăm seama mult mai devreme decât acesta că Harper era îndrăgostită de el, având deplina confirmare a acestui fapt abia în final. Extrem de simpatică, tonică, bună, generoasă, sensibilă și altruistă, Harper era îndrăgostită încă din copilărie de Nick, însă fusese conștientă în tot acest timp că el nu-i întorcea sentimentele.
”- Cel mai mare număr de magie pe care l-am făcut vreodată a fost să mă prefac că nu sunt îndrăgostită de tine.”
Nick este un personaj adorabil, dulce, sexy, amuzant, sensibil, bun la suflet, implicându-se în multe acțiuni de voluntariat la adăpostul pentru câini, fiind în același timp și foarte romantic, dovedindu-se capabil de orice sacrificiu pentru persoana iubită. Este amuzant să-i vezi evoluția de-a lungul cărții, modul cum se transformă dintr-un mare cuceritor într-un bărbat extrem de fidel, care adora să o iubească și să o facă fericită pe persoana de care se îndrăgostise nebunește.
”Dar cel mai minunat lucru din toate e să-i dăruiești femeii iubite totul – în pat și în afara lui, iar  eu fac asta pentru Harper în fiecare zi. (…)
Ea e singura și unica doamnă Orgasm.”

Cartea Mister O de Lauren Blakely poate fi comandată de pe site-ul Editurii Trei, precum și din librăriile on-line librarie.netlibris.ro, elefant.rocartepedia.ro și carturesti.ro

2. Un partener ideal de Susan Elizabeth Phillips, Editura Litera, Colecția Cărți Romantice (Nobody’s Baby But Mine)

Un partener ideal este o savuroasă comedie romantică, pline de momente amuzante și fierbinți, care te binedispune și te face să crezi în magia sorții, care oferă șansa incredibilă ca doi oameni ce nu aveau nimic în comun să descopere că erau suflete pereche unul pentru celălalt!
Cartea te face să râzi în hohote încă de la primele pagini.
Jane, o femeie în vârstă de treizeci și patru de ani, de o inteligență strălucită, aflată într-un moment critic al vieții, în care ceasul ei biologic ticăia puternic și neîncetat, presând-o imperativ să facă un copil, profită cu mult curaj de oportunitatea incredibilă ivită de a-și îndeplini visul, oferind copilului ei un tată perfect, pe Cal Bonner, fundașul legendar al formației Chicago Stars, în vârstă de treizeci și șase de ani, un bărbat cu calități fizice impresionante, dar cu un intelect mediu, care să poată contrabalansa sclipirile ei de geniu, chiar dacă pentru acest lucru ea trebuia să joace rolul unei prostituate de lux, oferită cadou acestuia cu ocazia zilei lui de naștere de către coechipierii săi de echipă.
Jane are un scurt moment de panică în momentul în care îl vede față în față pe Cal, un bărbat puternic și bine clădit, cu alură de războinic și cuceritor, înalt de un metru nouăzeci, plin de mușchi, un om ce părea nemilos cu oricine hotăra că îi este dușman.
Însă Jane era decisă să-și atingă scopul cu orice preț! Sunt de-a dreptul ilare pasajele în care ea se încăpățânează să-și joace rolul de prostituată plătită, în ciuda faptului că în viața reală era o persoană foarte decentă și retrasă, încurajându-se în permanență că astfel îi va oferi copilului ei o șansă la o viață normală și fericită, spre deosebire de propria ei viață, în care fusese mereu privită ca o ciudățenie.
”Era făcut numai din mușchi și oțel. Nu exista nici un bătăuș pe lume care să aibă tupeul să se pună cu copilul acestui bărbat.”
De asemenea, Jane remarcă mulțumită că, deși Cal nu părea a fi prea deștept în sens academic, acea totuși o inteligență instinctivă, a străzii, care îl ajutase să se descurce până atunci, protejându-l în situații ce puteau deveni dificile, calitate ce categoric putea fi transmisă copilului lor.
 ”- Am niște prezervative în sertarul de sus din baie, Rodebud. Du-te și ia-le.
Deși cererea lui complica considerabil lucrurile, Jane fu mulțumită de această dovadă a instinctului său de supraviețuire. Poate că nu era el deștept în sensul școlăresc, dar avea inteligența străzii, o calitate de preț ce putea fi transmisă la copil.”
Dar Jane preîntâmpinase această problemă, venind deja pregătită cu un prezervativ găurit. Din păcate însă, rezultatul nu a fost cel scontat… În disperare de cauză, ținând cont că răul fusese deja produs și principiile ei grav călcate în picioare, Jane își adună tot curajul și, la două luni după prima întâlnire de-a dreptul memorabilă, îl abordează din nou pe Cal în hotelul în care acesta era cazat cu ocazia ultimului meci al sezonului. De data aceasta, victorie! Punctul a fost înscris iar Jane a aflat cu multă încântare, la scurt timp după aceea, că era însărcinată.
Cal Bonner se afla la un moment de răscruce al vieții lui. În plan personal era dureros marcat de drama prin care trecea fratele lui, Gabe, care își pierduse soția și copilul în urmă cu un an într-un accident de mașină, iar în plan profesional, având deja treizeci și șase de ani, după un șir întreg de accidentări care-l lăsaseră cu dureri permanente, era doar o chestiune de timp până când va fi nevoit să se retragă din activitate.
Pentru a contrabalansa trecerea timpului și a da impresia că este la fel de tânăr și viguros ca întotdeauna, Cal își alegea iubite tot mai tinere, ajungând să se afișeze doar cu fetișcane sub douăzeci și doi de ani.
În momentul în care cei trei coechipieri ai lui i-au adus în cameră o prostituată plătită, legată cu o fundă roșie la gât, primul lui impuls a fost să o dea afară, numai că, fără voia lui, a simțit o dorință irezistibilă față de acea tânără hotărâtă, complet atipică față de genul lui obișnuit, în vârstă de cel puțin douăzeci și opt de ani, slabă, blondă, cu sâni mici și șolduri mari.
În ciuda convingerilor lui Jane, Cal avea o inteligență deosebit de ascuțită, astfel că și-a dat seama imediat că aceasta nu era o prostituată, presupunând că era o fană înfocată ce dorea să-și satisfacă o fantezie cu el. Fascinat de argumentele ridicole cu care ea își pleda cauza, atras puternic fără voia lui de ea, Cal cedează în cele din urmă și face dragoste cu ea, în ciuda pretenției ei ridicole de a-și păstra hainele pe ea. Două luni mai târziu, Cal nu reușise să și-o scoată din cap, prea intrigat de ceea ce i se întâmplase, astfel încât atunci când primește o nouă vizită a misterioasei lui ”fane” îi este imposibil să-i reziste, pierzându-și capul în asemenea hal încât uită și să folosească un prezervativ, lucru care nu i se mai întâmplase încă din liceu…
Tenace și ambițios, Cal nu putea lăsa lucrurile în voia sorții, fiind hotărât să descopere identitatea și motivația misterioasei persoane care îl vizitase deja de două ori. Mergând pe firul apei, ajunge la persoana care o adusese prima dată pe așa-zisa fană pe post de prostituată plătită. Intimidată de el, aceasta îi dezvăluie că era vorba de dr. Jane Darlington, o fiziciană de renume, care își dorea un copil și îl alesese tocmai pe el pentru că era puternic și… prost!
Cal suferă o lovitură cumplită de orgoliu, simțindu-se folosit ca un cal de prăsilă, calitatea lui cea mai de preț fiind aceea că nu părea prea inteligent!
Din cale afară de furios, decide să se răzbune cu orice preț, punându-și avocatul să caute orice cale prin care să o poată răni la rândul lui pe dr. Jane, iar pe viitoarea mamă a copilului lui a informat-o sec că se vor căsători, pentru ca fiul sau fiica lui să se nască legitim, urmând să divorțeze ulterior și să-și împartă custodia asupra copilului.
Jane este șocată când Cal dă de ea și îi aduce la cunoștință regulile lui, toate planurile ei de viitor find date complet peste cap. Umilită și speriată de viitorul propriului copil, Jane nu are încotro decât să-l urmeze în Salvation, micul orășel din care el provenea și unde urma să-și petreacă vacanța dintre sezoane.
Curând, Cal constată surprins că ostilitatea lui față de ea dispăruse complet, fiind înlocuită de o dorință puternică, apreciindu-i în același timp temperamentul ei focos și modul în care-i făcea față în polemicile lor cu replici tăioase și spirituale. Deși amândoi au un adevărat șoc aflând adevărul despre celălalt, Jane descoperind că Cal absolvise facultatea de biologie cu magna cum laude, iar Cal având revelația că Jane avea de fapt treizeci și patru de ani, nu pot rămâne prea mult timp supărați unul pe altul, atracția fizică acționând ca un liant în relația lor, apropiindu-i.
„– Să vedem ce gust ai. Îşi coborî capul şi buzele lui le atinseră pe ale ei. Erau moi şi calde, întredeschise. Abia o atingeau. Ochii i se închiseră. Se simţea de parcă ar fi fost mângâiată cu o pană şi se întrebă cum putea cineva atât de puternic să aibă o atingere atât de tandră.“
După multe momente savuroase, avem parte de un final fericit și optimist, Cal având o revelație bruscă în privința carierei pe care să o urmeze după ce se va lăsa de fotbal, iar Jane convingându-se că toți copiii lor vor putea avea o copilărie fericită, atâta timp cât vor fi înconjurați cu multă dragoste de părinții și bunicii lor, lucru care ei îi lipsise cu desăvârșire. Mai mult, nicio descoperire științifică, indiferent cât de importantă, nu putea înlocui căldura unei familii iubitoare…

Cartea Un partener ideal de Susan Elizabeth Phillips, Editura Litera, Colecția Cărți Romantice poate fi comandată din librăriile on-line libris.ro, elefant.rolibrarie.net

 

3. Străinul seducător de Christina Lauren, Editura Trei, Colecția Eroscop (Beautiful Stranger)

Sara Dillon, o tânără din Chicago, geniu al finanțelor, s-a săturat să fie fata perfectă și cuminte. Umilită de multiplele aventuri ale singurului iubit pe care îl avusese și căruia îi fusese complet devotată până când aflase că acesta o înșela pe toate drumurile, se mută la New York, hotărâtă să facă o schimbare majoră în viața sa.
”Când viața mea de dinainte s-a sfârșit, n-a făcut-o în liniște. A detonat.
Dar, ca să fiu sinceră, eu am fost cea care a scos cuiul grenadei. În numai o săptămână, mi-am închiriat casa, mi-am vândut mașina și mi-am părăsit iubitul afemeiat. Și, cu toate că le promisesem părinților mei excesiv de protectori că o să am grijă, abia când am ajuns la aeroport am sunat-o pe cea mai bună prietenă a mea, ca s-o anunț că mă mutam unde era ea.
Abia atunci mi s-a părut că se limpezește totul, într-o clipă de perfectă claritate.
Eram gata să o iau de la capăt.”
Mergând să se distreze împreună cu prietenele într-un club de noapte, îl întâlnește acolo pe fermecătorul playboy irlandez Max Stella, un maestru al investițiilor de risc, mereu în lumina reflectoarelor. Felul în care Max o ajută să scape de inhibiții transformă aventura lor de o noapte într-o experiență deosebit de incitantă.
”Gândurile la ceea ce s-ar fi cuvenit să fac au început să mi se încețoșeze, amintindu-mi de Sara cea plictisitoare din Chicago. Sara cea previzibilă, care întotdeauna făcea ceea ce se aștepta toată lumea de la ea. Nu mai voiam să fiu acea persoană. Voiam să fiu nesăbuită, liberă și tânără. Voiam să trăiesc pentru mine însămi, prima oară în viața mea.”
”Faci asta des? l-am întrebat. (…)
Lumina îi juca în ochi și – Sfinte Sisoe – n-aș fi crezut că sexul cu străinii presupunea atâta intimitate. Îmi pândea și cea mai mică reacție de pe față.
– Nu, Panseluță. Trebuie să recunosc că n-am mai făcut niciodată asta.”
Pentru Sara, experiența a fost deosebit de incitantă, un pas necesar spre noua ei viață. Însă, ca totul să fie perfect, trebuia ca totul să se oprească acolo și să rămână doar o aventură memorabilă de-o noapte.
”Fusese perfect. Totul în privința asta fusese perfect, dar trebuia să se încheie chiar aici. Fă totul atfel. Fără nume, fără obligații. Fără regrete.”
Însă destinul decisese să-i dea o mână de ajutor lui Max, care rămăsese obsedat de frumoasa necunoscută ce-i răpise mințile în clubul de noapte. Mergând la o masă de afaceri cu bunului lui prieten Ben o zărește pe Sara și n-a mai fost decât o chestiune de timp până când a identificat-o, Ben fiind chiar șeful Sarei.
”- Ai două minute să-mi explici de ce ești aici, a precizat ea, cu vocea tremurând ușor. Și cum m-ai găsit.
– Păi, am început, am întâlnit o femeie, sâmbătă. I-am tras-o la un perete, mai precis. A fost extraordinară. Frumoasă, spirituală, înnebunitor de sexy. Dar n-a vrut să-mi spună cum o cheamă și a plecat fără să-mi lase altceva decât chiloții. Ceea ce nu s-ar putea spune că sunt chiar un fir călăuzitor.”
”- S-a întâmplat să te văd ieri la prânz, cu Ben. Noi doi ne cunoaștem de mult. Pur și simplu, am pus lucrurile cap la cap și am sperat c-o să te revăd.
– I-ai povestit lui Bennett despre sâmbătă? a șuierat ea și îmbujorarea pe care i-o admirasem în obraji i-a dispărut.
– Doamne ferește! Țin la viața mea, te asigur. Doar i-am cerut numărul tău de telefon. M-a refuzat.”
La inițiativa Sarei, fac înțelegerea de a se vedea o singură dată pe săptămână și, pentru parcursul lor erotic, aleg locuri inedite, unde gustă cele mai condimentate plăceri carnale.
”- Aceasta e încăperea pe care cei mai mulți oameni ar recunoaște-o, Sala de lectură Rose Main.
M-am uitat în jur. Era caldă și primitoare, plină de voci șoptite, un zgomot de pași înăbușiți și pagini răsfoite. Ochii mi s-au îndreptat spre tavanul ornat, pictat să semene cu cerul, la ferestrele boltite și la candelabrele aprinse de deasupra, iar pentru o secundă m-am întrebat dacă Max plănuise să mă ia pe una dintre mesele mari de lemn ce se înșiruiau în încăperea cavernoasă și foarte populară.
Trebuie să fi arătat nehotărâtă, pentru că Max râse încetișor lângă mine.
– Relaxează-te, zise, punând o mână pe cotul meu. Nici măcar eu n-am atâta tupeu.”
Adevăratul pariu ține de cum își vor gestiona emoțiile, dar și de găsirea unui echilibru între nevoia lor de exhibiționism erotic și teama de a-și expune viața privată.
Însă ceea ce începuse ca un simplu joc s-a transformat rapid în ceva mult mai serios, iar Sara și Max au realizat că se îndrăgostiseră profund unul de celălalt, lucru de care amândoi au devenit dureros de conștienți în momentul în care o neînțelegere i-a despărțit. Din fericire, iubirea va ieși câștigătoare și de această dată, risipindu-le temerile și readucând speranța și fericirea în viața lor!
”- Când spun ”te iubesc”, nu mă refer la efectul pozitiv pe care faptul de a fi cu tine îl are asupra carierei mele, nici că îmi place cât de des ești dispusă pentru o partidă de sex. Vreau să spun că te iubesc. Că îmi place cum râzi și să văd cum reacționezi la diverse lucruri, și că ajung să știu mici amănunte despre tine. Că îmi place cine sunt cu tine și că am încredere în tine că nu mă vei face să sufăr.
Poate pentru că era atât de înalt și de bine făcut, și permanent zâmbitor și imposibil de ofensat, Max părea formidabil, ca și când nimic nu l-ar fi putut doborî. Dar era doar om, totodată.
– Înțeleg, am șoptit.
Era atât de straniu să fiu de partea cealălaltă a greșelii comise și să fiu cea căreia i se mai dădea o șansă.”
”Am răsuflat ușor, închizând ochii și zâmbind.
O nouă viață. O nouă dragoste. O nouă Sara.”

Cartea Străinul seducător de Christina Lauren, Editura Trei, Colecția Eroscop poate fi comandată pe edituratrei.rolibris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.rolibrarie.net

 

4. Prefă-te că mă iubești de Georgiana Sandu, Editura Tritonic

Găsirea unui inel pierdut pe plajă îi aduce lui Jennifer Rey mai multe probleme decât şi-ar putea imagina vreodată o femeie.
În speranţa că va scăpa de bărbatul ce o torturează de ani buni, ea acceptă un pact cu acesta şi se preface iubita lui pentru o seară.
Henry e fiul moştenitor al unei averi impresionante, dar încăpăţânarea de a-i demonstra tatălui său că nu e doar un muieratic cheltuitor, îl duce la extrema de a-şi angaja o iubită „perfectă” pentru o cină cu familia lui şi a le demonstra tuturor că nu e un pierde-vară, aşa cum cred toţi – mai ales fratelui său mai mare, Ryan, care întotdeauna l-a eclipsat.
Dar lucrurile degenerează şi menţionarea testamentului bunicului pentru primul dintre nepoţi care se va căsători, îl face pe Henry să îşi piardă raţiunea şi, înainte să îşi dea seama, el şi Jenn se trezesc într-o relaţie mai serioasă decât şi-au dorit să pară.
Familia lui e deja extaziată de cei doi şi nu au de gând să îl lase pe Henry să o piardă pe Jenn, doar Ryan ii suspectează pentru înşelătorie şi încearcă să îi despartă şi să ia moştenirea promisă fratelui său mai mic.
Nu mai au scăpare, aşa că trebuie să se prefacă îndrăgostiţi şi fericiţi unul lângă celălalt, în acelaşi timp în care caută o modalitate disperată să scape de căsătorie.
Citate:
” – Știu cât de apocaliptic pare asta. Eu logodit, huh? Și ai dreptate, frățioare. E o nebunie. Dar habar nu ai tu ce poate să facă femeia pe care am cerut-o în căsătorie. Îi făcu ștrengărește cu ochiul, și se întoarse la femeia pe care nu o prea ceruse în căsătorie și habar nu avea ce poate să facă, dar după sărutul de mai devreme, era al dracului de disperat să afle.”
”Jenn ieși încă îmbufnată din baie, înfofolită într-un capot alb, plușat, și cu părul ud, strâns cu prosopul turban, în jurul capului.
Henry era aplecat în fața focului și se delecta cu furia ce-i făcea până și ochii să sclipească ca doi cărbuni cuprinși de flăcări. Dacă o înfuria atât de tare faptul că își petrecuse noaptea cu Kim, nu avea să-i spună în ruptul capului că, de fapt, dormise în grajd. Nemernică ce era. Se împăuna atât în fața lui, iar el o visase noaptea trecută că face dragoste cu ea.”
”Se potoli și o lăsă să îi tamponeze petele de pe față și de pe gât, apoi, când coborî mai jos, el deveni tot mai cuminte. Îl mânca ca toți dracii, și începu să geamă ușor de plăcere când soluția își făcu efectul, venind cu o senzație de gheață pe pielea tumefiată, calmând mâncărimile. Jenn încerca să fie cât mai detașată, ca o asistentă medicală practică și distantă, așa că îi tampona conștiincios abdomenul, nebăgându-i în seamă mușchii ce se unduiau sub degetele ei, sau sunetele de extaz pe care începuse să le scoată Henry.
Când termină, se îndreptă cu o răsuflare lungă. Începuse să transpire la fel ca el.
– Pe spate ai? întrebă ea, luând alt tampon curat și pregătindu-se pentru runda a doua.
Pe buzele lui Henry se iți un rânjet.
– Am! Dar e alt loc care suferă îngrozitor și are nevoie imediată de îngrijire.
Privirea lui se îndreptă în jos, iar Jenn nu trebui să se uite ca să știe la ce se referă. Înghiți în sec, dar totuși o făcu și se cutremură toată. Spera din tot sufletul ca erecția lui proeminentă să se datoreze alergiei.
– De ce fel de îngrijire are nevoie acest loc? întrebă ea, cu ochii mijiți spre el. Rânjetul lui Henry deveni drăcesc.
– Nu sunt pretențios, dar am putea începe cu picioarele tale desfăcute.”
”Nu mai contau consecințele de mâine, îl voia acum pe el și tot ce îi putea oferi, voia să facă dragoste cu bărbatul pe care îl iubește. Să se dăruiască lui.”
”Trecerea timpului nu făcuse decât să îl facă și mai obsedat de ea.
Jenn prinse o șuviță din părul lui, ce încă avea aceeași dimensiune ca întotdeauna, și începu să și-o răsucească pe deget.
– Dar a meritat așteptarea. Pentru că acum nu a trebuit să te mai prefaci că mă iubești.
Henry zâmbi la fel de nostalgic ca ea, se gândi la asta, apoi clătină din cap. O trase spre el și șopti peste buzele ei, înainte să le sărute:
– Nu m-am prefăcut niciodată că te iubesc.”

Cartea Prefă-te că mă iubești de Georgiana Sandu, Editura Tritonic poate fi comandată pe cartepedia.rolibrarie.net

5. Dragoste și mătase albă de Corina Cîndea, Editura Librex

Dragoste și mătase albă este o carte romantică fermecătoare, caldă, cu mult umor, momente fierbinți și un strop de paranormal, care dă un plus de savoare.
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva personajelor principale ale cărții, Logan și Faith, oferindu-ne ocazia să înțelegem mai bine sentimentele, motivațiile, temerile și speranțele acestora.
Logan, Quinn și Declan erau trei buni prieteni și colegi de echipă, uniți de o greșeală asemănătoare din trecut. În urmă cu patru ani, pe când erau studenți, fiind deosebit de inteligenți și mânați de teribilismul specific vârstei, se distraseră accesând bazele de date ale Pentagonului și altor agenții guvernamentale, printre care și NASA. Deși nu avuseseră niciun folos material din activitatea lor, fapta era o infracțiune grav pedepsită de lege. Din fericire, li se oferise o alternativă la anii grei de pușcărie și anume să semneze un contract pe termen nelimitat cu o agenție guvernamentală, urmând să execute sarcini în numele acesteia și anume să descopere hackerii care spărgeau bazele de date și să refacă sistemele de securitate ale instituțiilor afectate. Cei trei se agățaseră cu ambele mâini de șansa miraculoasă oferită și, o perioadă, părea că duceau o viață perfectă, făcând ceea ce le plăcea, câștigând o grămadă de bani, călătorind mult și având nenumărate aventuri în locurile unde ajungeau.
Venirea în micul orășel Salem din Oregon avea să aducă o cotitură decisivă în destinul lor, conștientizându-i că schimbaseră de fapt o închisoare cu alta, contractul semnat limitându-le drastic opțiunile.
Imediat ce au intrat în Salem, Declan a și ochit o roșcată apetisantă și s-a repezit să o vrăjească, cerându-i să-l îndrume spre o stradă inexistentă, sperând să-i intre repede în grații, roșcatele fiind slăbiciunea lui. Și-a găsit însă repede nașul, focoasa fată punându-l repede la punct!
”- Nu există strada asta! Îi răspunde femeia după o scurtă ezitare, iar vocea joasă și extrem de senzuală mă face să ridic din sprâncene. De când vii?
– De când? rânjește Declan. Poate de unde!
– Nu! De când? Continuă femeia și îi putem auzi și noi, de la distanță, ironia din voce, iar rânjetul lui Declan dispare treptat, lăsând loc confuziei. Ești călător în timp?”
Uluit de aplombul fetei, Declan rămâne complet fără replică, spre hazul nebun al prietenilor lui. Încercând să-și aline demnitatea rănită, Declan găsește repede o explicație: fata sigur era vrăjitoare și l-a hipnotizat cu privirea ei intensă.
”- Vă jur că e vrăjitoare! e primul lucru pe care-l spune Declan și deja nu mai pot, hohotele provocându-mi deja dureri de burtă. M-a țintuit cu ochii ăia mari și nu am mai putut scoate nici un sunet, se justifică el, clătinând uluit din cap, iar când am vrut să mă mișc… Era ca și cum o forță mă ținea pe loc!”
Peripețiile celor trei nu se opresc aici. La scurt timp după aceea, mașina lor intră în coliziune cu o alta, pe care o avariază ușor. Din mașina lovită ies trei amazoane înfuriate, toate superbe: roșcata de mai înainte, o brunetă cu ochi albaștri fascinanți și o șatenă atrăgătoare, toate având un corp tonifiat, bine lucrat.
Bruneta, de care Logan se simte atras ca de un magnet, îl ia imediat în primire.
” – Voi sunteți măcar de pe planeta asta? întreabă bruneta ironică, iar întrebarea ei mă face să înțeleg că roșcata le-a povestit de întâlnirea cu noi.”
Însă, de data aceasta, Logan nu îi mai vine să râdă. Era una când prietenul lui fusese lăsat fără cuvinte, dar cu totul altceva atunci când și el era pus în aceeași oală cu el, astfel că se grăbește să-i dea replica.
”-  Nu, suntem dintr-o altă galaxie, vrem să vă invadăm, iar voi tocmai ne-ați avariat nava spațială! spun cât se poate de serios.”
Bruneta nu se pierde cu firea, ironizându-l. Mai mult, gesturile ei par să provoace efecte inexplicabile, lăsându-i pe cei trei cu gura căscată.
”- O, hai că nu e chiar așa de grav! spune cu o voce atât de senzuală încât îmi produce un gol  în stomac. Din mașina noastră iese fum, face un gest cu mâna spre bolidul negru și, ca prin minune, aburul sau fumul sau ce era, se oprește brusc din a mai apărea de sub capotă. Iar nava voastră spațială… e doar puțin îndoită, nu a pierdut nimic! și repetă gestul cu mâna, de data aceasta înspre mașina noastră.
Exact în acel moment, oglinda aflată lângă portiera mea se desprinde de parcă ar fi fost retezată de o lovitură invizibilă și se sparge cu zgomot când atinge asfaltul.”
Concluzia lui Declan e clară. După părerea lui, renumele orașului avea un sâmbure de adevăr și aici chiar trăiau urmașele vrăjitoarelor care scăpaseră să fie arse pe rug.
”- Și asta e vrăjitoare!”
În curând, cei trei mai descoperă o coincidență uluitoare. Casa pe care o închiriaseră ei, pe strada Miracolelor nr. 13 era vecină cu cea a lui Faith, fermecătoarea brunetă. Prietenele ei veneau adesea să petreacă timpul împreună cu ea, April fiind șatena, iar Piper roșcata.
După o perioadă amuzantă în care cele două grupuri de prieteni își fac tot felul de șotii unii altora, se produce un eveniment tensionant, cu implicații profunde. În timp ce se aflau cu toții într-un bar și se tachinau reciproc, apare un tânăr la vederea căruia Faith se încordează brusc. Logan descoperă în curând că era Nathan, fostul logodnic al lui Faith, de care se părea că aceasta nu se despărțise în condiții amiabile, dar care părea hotărât să o recâștige. Faith îl ia prin surprindere pe Logan zâmbindu-i galeș și pretinzând că el era noul ei logodnic. Logan este asaltat de o furtună de sentimente: gelozie, dorință de a o proteja și ceva mult mai puternic și nedefinit, care îl răscolește.
”Dar un lucru îl știu cu siguranță: în această clipă, aș da orice ca zâmbetul pe care mi-l acordă să fie sincer!”
Fără să ezite, intră în jocul ei, înfruntându-l pe Nathan și găsind imediat o explicație pentru lipsa inelului de logodnă.
”- A trebuit să-l scoată, spun ce îmi trece prin minte. I se mai umflă degetele câteodată și o strânge. Din cauza sarcinii, înțelegi?”
Deși jucaseră teatru amândoi, Logan a realizat că și-ar fi dorit ca totul să fi fost real. Împins de un impuls irezistibil, îi iese din ce în ce mai des în cale lui Faith. În același timp, nopțile îi sunt dominate de visuri erotice cu aceasta. Mai mult, în curând se va lămuri că decorul pe care îl visa în fiecare noapte era cât se poate de real. Dintr-un amănunt semnificativ, Logan își dă seama că era ceva în neregulă cu Faith și pătrunde în casa ei, descoperind-o pe aceasta în pat, mistuită de febră, iar camera în care se afla arăta exact ca în visele lui!
Logan a realizat că o iubea profund pe Faith și că își dorea o relație adevărată, de durată, cu aceasta, în ciuda faptului că nu o putea avea. Din păcate, greșelile trecutului îl înrobiseră cu lanțuri grele, deși invizibile, pe Logan, care nu avea libertatea propriilor decizii, poposind pentru scurt timp în fiecare loc unde era trimis, doar până își rezolva misiunea și neavând nicio idee unde va trebui să plece apoi.
Prea îndrăgostit de Faith, Logan nu se poate ține departe de ea dar, în același timp, nu i se pare corect să o inducă în eroare. Își deschide sufletul în fața ei, mărturisindu-i toate greșelile lui și conștientizând-o că orice relație dintre ei nu poate fi decât pe termen scurt.
Faith suferise mult în trecut, descoperindu-și logodnicul în brațele altei femei. Cu orgoliul și încrederea zdruncinate, nu mai dorea să se implice prea curând în altă relație, dar Logan, cu ochii lui verzi scânteietori și replicile lui jucăușe i se strecurase încetul cu încetul în suflet.
Tandrețea și grija cu care o înconjura Logan i-au redat lui Faith încrederea în ea și i-au alinat sufletul rănit, astfel că, fie și pentru un scurt timp, nu-și poate refuza bucuria unei relații cu el.
”Însă privirea ochilor verzi și focul care mocnește în ei îmi alungă orice reținere sau întrebări le-aș mai avea. La naiba, cui îi mai pasă că am devenit mai îndrăzneață decât am crezut vreodată că o să fiu, atunci când mă privește așa?”
”Sunt copleșită de tot ceea ce am simțit, iar dacă mă iau după modul în care inima îi bate în pieptul pe care mi-am sprijinit obrazul, Logan simte la fel.
– A meritat fiecare minut în care am așteptat, îmi șoptește în păr, iar eu mă ghemuiesc doar mai bine lângă el drept răspuns, incapabilă încă să scot vreun sunet.”
Relația dintre ei e foarte intensă și pasională, amândoi realizând că nu mai pot renunța unul la celălalt, fiind hotărâți să lupte pentru șansa lor la fericire indiferent de riscuri.
Părea o misiune imposibilă, dar destinul, prin mesagerii lui speciali, îți poate oferi uneori oportunități neașteptate.
O carte care îți încălzește sufletul și te lasă cu o stare de bine!

Cartea Dragoste și mătase albă de Corina Cîndea poate fi comandată pe site-ul www.editurahathor.com.

 

6. La vânătoare de bărbați de Linda Howard, Editura Orizonturi (Open Season)

Romanul este o fascinantă împletire de suspans și pasiune, ce captivează și incintă.
Daisy Minor, eroina acestei cărți, o bibliotecara urâțică dintr-un oraș de provincie, este plictisită. Mai rău, a devenit și plictisitoare. Are o garderoba la fel de sexy ca un dicționar și n-a mai fost de mult la o întâlnire. N-a avut niciodată măcar o relație „călduță”, că să nu mai vorbim de una pasională.
Astfel încât atunci când se trezește, în dimineață zilei în care împlinește 34 de ani, se întreabă de ce locuiește încă împreună cu mama (văduvă) și cu mătușa (celibatară), în timp ce prietenele sale s-au căsătorit toate. Atunci decide că este momentul să înceapă o nouă viață.
Și, cum fetele cuminți nu atrag nici pe departe atâția bărbați ca „fetele rele”, se impun schimbări radicale. O rochie decoltată și un machiaj adecvat fac adevărate minuni, transformând-o într-o frumusețe irezistibilă. Dornică să „recupereze”, își petrece nopțile prin cluburi, dansând și flirtând.
Dar această nouă viață strălucitoare poate fi extrem de primejdioasă. Jack Russo, șeful poliției și proaspăt îndrăgostit de ea, hotărăște că trebuie să o protejeze. Mai ales după ce, într-o seară, Daisy asista la o scenă pe care nu ar fi trebuit să o vadă. Din clipa aceea, eforturile lui Jack de a rezolva complicatul caz la care lucrează se vor înzeci. Pentru că femeia pe care o iubește se află în pericol de moarte…
Citate:
”Trei ore mai târziu, când era deja la al treilea pahar de vin, se simțea de parcă cineva o torturase. Părul îi fusese impregnat cu tot felul de substanțe cu miros înțepător, substanțe care îl decoloraseră până ajunsese alb-gălbui, făcând-o să semene cu un rocker speriat de predicile aspre ale unui evanghelist. După ce i l-au spălat, i-au aplicat alte substanțe, cu un fel de pensulă, pe fiecare șuviță. Șuvițele erau legate astfel încât să nu se atingă între ele. Biata de ea se transformase dintr-un rocker într-o ființă extraterestră, dotată cu antene pentru recepționarea transmisiunilor sateliților.
Între timp, sprâncenele ei suportaseră un tratament cu ceară – dureros, desigur, și asta în timp ce era supusă operațiunilor de manichiură și pedichiură. (…)
După trei pahare de vin, Daisy nici nu se mai sinchisi când Annie începu să taie rapid din părul ei. Șuvițe lungi cădeau pe podea. Daisy bău și ultima gură de vin, după care întinse paharul, așteptând să i se mai aducă.”
”Daisy și-ar fi dorit să fie protejată de întuneric. Se ruga ca el să nu o recunoască. N-o recunoscuse propria mamă, darămite…
– Măi, să fie, să juri că aceasta este chiar domnișoara Daisy, rosti el tărăgănat, imitând accentul sudiștilor, și toată nădejdea ei de a nu fi recunoscută se spulberă. Vii des aici?
– Nu, este pentru prima oară. Dar pot să-ți explic, se repezi ea, simțind cum îi dogoresc obrajii de rușine.
Russo o privi printre gene.
– Abia aștept să aud o explicație. În numai treizeci de secunde ai castrat un individ și ai iscat un scandal. Nu-i rău pentru cineva care vine pentru prima oară aici. Să mă anunți când ai de gând să mai vii, ca să știu să rămân acasă.
Fir-ar să fie, doar nu era să-i permită să o învinovățească pe ea pentru nebunia dinăuntru.
– Nu a fost vina mea. Individul acela s-a repezit la mine și când am lăsat mâna jos să mă sprijin… glasul ei deveni o șoaptă încercând să găsească o modalitate mai delicată de a descrie ce se petrecuse.
– … Te-ai repezit și tu la ”ouăle” omului și le-ai strivit de scaun, se grăbi ofițerul Russo să încheie enunțul. Chiar voiam să intervin, dar când am auzit ce sunete scoate, mi-am dat seama că situația se află în mâna ta, ca să mă exprim astfel.”
”Când plănuise să cumpere prezervative în ideea că bărbații aveau să devină interesați de ea, în nici un caz nu se gândise la el, și cu atât mai puțin la momentul acesta penibil. În disperarea ei, i se părea că o mulțime de bărbați o urmau și încercau să se uite în punga ei.
– A crezut că le cumpăr pentru tine!
Cu siguranță că cel puțin două persoane aflaseră deja că ofițerul Russo și Daisy Minor cumpăraseră o cutie uriașă cu prezervative și ofițerul ținuse să precizeze că se grăbește! Izbuti să-și înăbușe geamătul de furie.
– Mulțumesc, dar pot să-mi cumpăr singur prezervative, zise Russo.
– Știi la ce mă refer! A crezut că sunt pentru noi – că noi doi…
Se opri, nefiind în stare să-și ducă ideea până la capăt.
– Ar trebui să fim iepuri ca să folosim atât de multe în timpul pauzei de prânz. Nu cred că e posibil. Câte sunt acolo, vreo șase duzini, sau mai multe? Asta înseamnă șaptezeci și două, adică să petrecem toată ora, folosind câte unul la fiecare cincizeci de secunde…
Se opri și rămase pe gânduri.
– Nu am de gând să stabilesc vreun record. Hai să zicem unul pe oră, sau chiar la două ore.
Daisy crezu că o să leșine din cauza șocului, sau poate că alergase în căldura aceea de la amiază.”
”Îi plăcea să-i audă gemetele, adora disperarea cu care o strângea în brațe, o încântau peste măsură fiorii și căldura care îi invadau trupul. Apoi, brusc, toată energia ei se dezlănțui. Tot ce îi înconjura se vedea ca prin ceață.”
”Cu câteva săptămâni în urmă, Daisy suferea din pricina singurătății, iar acum viața ei era plină. În afară de familie avea prieteni la care ținea mult. Îl avea pe Midas – și, în plus, lângă ea era Jack.
Oare de ce credea că bărbații cu statură atletică nu sunt potriviți pentru ea? Se pare că tocmai de așa ceva avea nevoie. Jack arăta la fel de dur ca întotdeauna: păr ușor încărunțit, tuns scurt, umerii largi, gât vânjos, mers țanțoș. Toate acestea sugerau un om care avea nevoie de un spațiu vital suplimentar. Încă o sufoca stând prea aproape de ea, în pat și nu numai, dar începuse să se obișnuiască. Dacă punea stăpânire pe mai mult de jumătate de pat, ei nu-i mai rămânea decât să doarmă peste el. Dacă în ultimele zile Jack nu se odihnise suficient, era vina lui.”

Cărțile autoarei Linda Howard pot fi comandate pe elefant.rolibris.roemag.rocarturesti.ro, librarie.net

7. Noroc în dragoste de Jill Shalvis, Editura Litera, Colecția Cărți Romantice (Lucky in Love)

Mallory Quinn s-a plictisit să fie un model de cumințenie și generozitate. Ca asistentă medicală și fiică devotată, are grijă de toată lumea, în afară de ea însăși.
Cunoscută în Lucky Harbor drept fata bună a orășelului, a visat toată viața să-și găsească bărbatul perfect, dar acesta nu și-a făcut încă apariția în preajmă.
În schimb, misteriosul Ty Garrison, despre care nimeni nu știe nimic și toată lumea dorește să-i afle secretele, reprezintă partenerul ideal pentru o aventură. Se află în oraș doar în trecere, iar trupul lui atletic și zâmbetul sexy promit să-i asigure lui Mallory niște amintiri de neuitat.
Pentru prima oară de când se știe, Ty nu se îndură să plece mai departe. Nu și-ar fi imaginat niciodată cât de palpitantă poate fi misiunea de a ajuta o fată naivă și bună ca pâinea caldă să-și descopere latura sălbatică. Pe de altă parte, cum să-și abandoneze cariera în domeniul operațiunilor de securitate de dragul unei vieți tihnite, într-un orășel unde nu se întâmplă nimic?
Când ceea ce începe ca o simplă distracție devine pe zi ce trece ceva tot mai serios, Mallory și Ty se întreabă dacă sunt pregătiți pentru mai mult decât o pasiune trecătoare. Doar dragostea le poate oferi un răspuns…
Citate:
”Ty se afla într-adevăr în sala de așteptare. Nu prezenta nici o rană vizibilă. Stătea cu capul dat pe spate și ochii închiși, cu un picior întins în față. Într-o pereche de blugi Levi’s spălăciți și un tricou negru, arăta ca întruchiparea perfectă a Bărbatului Înalt, Sumbru și Periculos. S-ar fi putut crede că ațipise acolo, însă Mallory ghici că era la fel de relaxat ca un șarpe cu clopoței pregătit de atac.
Deschise ochii și o privi.
Inexplicabil emoționată, aruncă o privire spre televizorul montat sus, într-un colț, pe ecranul căruia rula un serial siropos. O brunetă tocmai și-o punea cu un tip având jumătate din vârsta ei, într-o cadă cu hidromasaj. Femeia gâfâia și țipa:
– O, Brad. O, te rog, Brad!
Grozav. De parcă situația n-ar fi fost destul de jenantă. Aruncă rapid o privire în jur, căutând telecomanda, dar aceasta dispăruse cu totul. Firește.”
„Mallory Quinn era dulce, caldă şi afectuoasă. Era genul care merita o casă cu gard alb şi numărul standard de copii. Genul care merita un inel cu diamante. Genul pe care un bărbat ar fi vrut s-o păstreze. Nu el. Nu putea fi niciodată a lui. El nu păstra niciodată femeile.
Şi totuşi, în acea fracţiune de secundă, simţi… că tânjea. Simţi că tânjea dureros după ceva. După cineva. Voia să strângă în braţe o femeie, pe acea femeie, şi să se piardă în parfumul ei.”
„Nu înţelegea de ce, dar Ty nu arătase niciodată mai atrăgător. Sau mai real. Voia să-i ia mâna într-a ei şi să îl sărute până îi risipea toate necazurile. Să îl ţină în braţe.
Voia să ţină în braţe un leu în cuşcă. Nu avea nici o logică, dar era adevărat. Ştia că Ty intenţiona să plece şi că în acel moment avea să ia cu el o parte importantă din inima ei, dar răul era deja făcut. Şi mai ştia un lucru: până atunci, voia să se bucure de orice ar fi avut el să-i ofere.”
„Îşi spuse că ar fi putut să stea acolo şi să-l privească astfel toată ziua, dar, în cazul în care el ar fi vrut s-o privească la rândul lui, ştia că nu arăta prea bine după o zi atât de grea de muncă. Nu că ar fi părut să conteze, căci atracţia pe care o simţea Ty faţă de ea era bazată pe ceva intangibil. Ştia că ar fi putut să reflecteze un milion de ani şi tot să nu priceapă cum de Ty părea să o dorească indiferent ce ar fi făcut şi oricum ar fi arătat. Sentimentul era reciproc.”
”Nimic nu conta în afară de iubirea lor.
În plus, avea să-i facă loc în dulap. Pisica avea timp să se obișnuiască treptat cu el. Aveau timp să le rezolve pe toate, pentru că Ty îi spusese că era al ei și era un bărbat care își respecta cuvântul.”

Cartea Noroc în dragoste de Jill Shalvis, Editura Litera, Colecția Cărți Romantice poate fi comandată pe elefant.rolibrarie.net

 

8. Parteneri perfecți de Amanda Quick, Editura Litera, Colecția Cărți Romantice (Perfect Partners)

Joel Blackstone a petrecut zece ani ca să transforme un mic magazin local într-un jucător important pe piața echipamentelor sportive și de camping. Recompensa pentru munca sa era promisiunea bătrânului Thornquist de a-i vinde afacerea în mai puțin de un an. Din păcate, proprietarul moare pe neașteptate și-i lasă moștenire imperiul unei nepoate – o bibliotecară. Joel consideră acest lucru doar o piedică minoră – se va oferi pur și simplu să cumpere compania de la ea.
Leticia Thornquist este profund îndurerată de moartea unchiului ei și vede în moștenire ocazia perfectă de a-și schimba radical viața, mai ales după ce își surprinde logodnicul într-o postură extrem de compromițătoare. Drept pentru care se hotărăște să-și dea demisia, să se mute la Seattle și să preia conducerea companiei. Curând însă își dă seama că un obstacol major îi stă în cale – Joel Blackstone.
Prin urmare, este inevitabil ca, profesional, Joel și Letty să se înfrunte cu înflăcărare pentru câștigarea controlului asupra companiei… dar asta nu îi împiedică să realizeze că sunt parteneri perfecți în toate celelalte privințe.
Cartea îţi oferă o lectură plăcută și reconfortantă. Este romantică și plină de umor, în stilul bine cunoscut al Amandei Quick. Bineînțeles, nu putea să lipsească și o doză de suspans. Am râs în hohote la anumite pasaje și m-a lăsat cu o stare de bine la final.
Citate:
”Joel era dispus să admită că, probabil, Charlie nu murise intenționat din cauza atacului de cord înainte de a schimba testamentul, așa cum promisese să facă. Doar că Charlie avea obiceiul de a pune afacerile pe planul doi, după pescuit. Întotdeauna fusese bun la asta. De data asta, bunul și bătrânul Charlie pusese afacerile pe un plan mult prea îndepărtat.”
”În acea clipă, Letitia Thornquist se întoarse și îl surprinse urmărind-o. Joel nu își feri privirea în timp ce se uita la el prin ramele rotunde ale ochelarilor din baga. Avea ochi mari și curioși. Combinația dintre ochelarii mici și rotunzi și arcuirea înaltă a sprâncenelor închise la culoare îi dădeau un aer inocent Îi reamintea lui Joel de expresia de pe chipul unui pisoi curios.”
„Letty rămase cu gura căscată. O sărutase. Ca și cum ar fi fost ceva normal. Pur și simplu o sărutase. Se holbă la el pe sub gene, pe jumătate înspăimântată de ce avea să vadă. Energia din privirea lui era nu doar brută, ci și sexuală. De aceea îi trimitea fiori de nerăbdare pe șira spinării.
Letty știa că nu era de nasul ei. Un astfel de bărbat aștepta mult mai mult de la o femeie decât putea ea să ofere. Era timpul pentru o doză sănătoasă de bun‑simț marca Vestul Mijlociu.”
„– Vreau să îmi vinzi compania mie.
– Nu sunt pregătită să fac asta.
– Mi‑am dat seama de asta. Vrei să te folosești de companie să te regăsești, nu‑i așa? Se ridică în picioare și se duse la fereastră. Vrei să folosești compania pentru care mi‑am dat sângele și sudoarea să o construiesc în ultimii zece ani ca să îți condimentezi puțin viața.Vrei să găsești pasiune și aventură. Vrei să te amuzi cu compania mea.”
„Nimic nu mergea cum trebuia în preajma lui Joel. Nimic nu se petrecea cum trebuia. Nimic nu era ceea ce părea. Cu excepția serii precedente, își zise Letty gânditoare. O vreme, seara trecută totul mersese perfect.
Ce ciudat ca Joel să spună că nu se mai ocupa de salvări. Cu o seară în urmă o salvase de teama ei secretă, crescândă, că nu va cunoaște niciodată puterea deplină a propriului trup. Letty își spuse cu o oarecare satisfacție că în tot acest timp știuse că avea nevoie doar să întâlnească bărbatul potrivit. Păcat că bărbatul potrivit era atât de concentrat pe răzbunare și distrugere. Letty știa că, pentru ea, posibilitatea iubirii era din ce în ce mai aproape.”
”- E vreo problemă?
– O mare problemă, spuse Joel. Se pare că depășește bugetul cu cincizeci de mii de dolari.
– Oh, asta era.
– Da, asta. Vrei să îmi explici unde se duc banii, doamnă președintă?
Letty râse spre el cu ochi calzi și iubitori.
– Sigur, domnule Blackstone. Vrei să auzi explicația înainte sau după ce îți spun că am toate motivele să cred că sunt însărcinată?
În acea dimineață Joel decisese că era probabil imposibil să fie mai fericit decât era deja. Acum realiza că se înșelase. Uită de mica problemă a depășirii bugetului cu cincizeci de mii de dolari și începu să zâmbească ca un idiot.
– Ești însărcinată? Joel ignoră expresia stânjenită de pe fața blondului Adonis. O să avem un copil?
– Așa se pare. Letty își împinse ochelarii pe nas și zâmbi afectat. Ce spui de asta, domnule Blackstone?
Joel aruncă dosarul peste umărul stâng. Datele despre bugetul companiei zburară prin aer. Cu ochi scânteietori, se îndreptă spre Letty și o luă în brațe cu grijă.
– Zic la naiba cu cei cincizeci de mii de dolari! Ce înseamnă câțiva dolari între președintă și directorul ei executiv?
– Știam eu că ai să fii rezonabil, Joel.
Joel ieși cu ea pe ușă și traversă coridorul.
– Să mergem înapoi în biroul meu, doamnă Blackstone și să discutăm ceva mult mai important decât depășirea de buget.
– Da, desigur, domnule Blackstone. Letty ridică privirea spre el. Și de data asta să nu mai uităm să încuiem ușa înainte de a porni discuția.
Râsul lui Joel se auzi cu ecou pe coridoarele de la Thornquist Gear. Viața era foarte frumoasă.”

Cartea Parteneri perfecți de Amanda Quick, Editura Litera, Colecția Cărți Romantice poate fi comandată pe libris.rolibrarie.net

 

9. Pasiunea lui Alexi de Nora Roberts, Editura Litera, Colecția Cărți Romantice (Convincing Alex)

Bess McNee, scenaristă de seriale de televiziune, este atât de pasionată de munca ei, încât dorește să redea cât mai realist acțiunea și dialogurile personajelor pe care le creează – chiar dacă asta înseamnă să intre în pielea unei prostituate și să-și petreacă o seară pe străzile din New York… Numai că aventura ei ia brusc sfârșit, când este arestată de Alexi Stanislaski, cel mai chipeș și sexy polițist pe care l-a întâlnit vreodată.
Alexi crede că în cariera lui le-a văzut pe toate – dar niciodată nu a cunoscut vreo femeie ca Bess. Iar când aceasta îl roagă să o ajute în cercetările pentru serialul ei, el nici nu vrea să audă.
Dar Bess are relații sus-puse și o capacitate ieșită din comun de a-i face pe ceilalți să se supună dorințelor ei.
Și, cu toate că o consideră enervantă, încăpățânată și cam iresponsabilă, Alexi nu poate să nu fie atras de ochii ei verzi și de chipul de o frumusețe stranie.
Pasiunea care se naște între ei este rapidă și incontestabilă, și nu trece multă vreme până ce amândoi își dau seama că este mult mai mult decât o atracție trecătoare. Problema este însă că Bess s-a crezut îndrăgostită de atât de multe ori în trecut, iar două logodne rupte îl fac pe Alexi să se îndoiască de trăinicia sentimentelor ei…
O carte încântătoare, cu personaje frumoase, caractere puternice, sentimente intense, situații dramatice, dialoguri spumoase şi multă iubire!
Citate:
”- Hei, draga mea. Rosalie se apropie relaxată și-și alunecă amical brațul în jurul umerilor lui Bess. Sper că n-o să fii lacomă și să-i iei tu pe amândoi băieții ăștia frumoși?
– Eu…
”Am dat lovitura”, gândi Alex și își mută atenția spre Rosalie.
– Voi două sunteți o echipă sau cum?
– În seara asta, da, răspunse negresa, mutându-și privirea de la Alex la partenerul său. Dar voi doi? (…)
– Cât face?
– Păăăi… Rosalie nici nu se obosi să se uite la Bess, care devenise albă ca varul. Avem un tarif special în seara asta. Noi amândouă pentru o sută. Pentru prima oră. Se aplecă spre Judd și îi șopti ceva la ureche, care îl făcu instantaneu să dea în bâlbâială. După aceea, continuă ea, putem să mai negociem, nu?
– Eu nu… începu Bess, dar simți unghiile ascuțite ale lui Rosalie înfigându-se în umărul ei gol, ca niște cuțite mici și tăioase.
– Cred că sună rezonabil, zise Alex și scoase apoi insigna. Doamnelor, sunteți arestate.
”Polițiști”, realiză Bess și fu cuprinsă imediat de un val de ușurare.”
”- Aspirantă? Aparent acesta fusese singurul lucru de care se simțise ofensată. Ia ascultă aici, polițaiule…
– Nu, ascultă tu! Stai departe de teritoriul meu și nu te mai îmbrăca în hainele alea de târfă. Fă-ți cercetările dintr-o carte!
Ea ridică sfidătoare bărbia.
– Pot să mă duc unde vreau și să port orice vreau!
– Așa crezi, ei? Dar știa o cale de a-i da o lecție. O modalitate perfectă prin care să își învețe lecția. Se ridică în picioare, îi smulse geanta de pânză și o apucă ferm de braț. Hai să mergem.
– Unde?
– La arest, păpușă. Ești arestată. Sau ai uitat?
Ea se împletici pe tocurile de zece centimetri pe care le purta și țipă:
– Dar tocmai ți-am explicat ce…
– Aud povești mai bune în fiecare dimineață la micul dejun.
– N-o să mă închizi într-o celulă!
Bess era sigură de asta. Absolut sigură.
Cel puțin până în clipa în care îi fu închisă în față ușa cu zăbrele.”
„Bess se pregăti sufleteşte pentru genul de asalt sălbatic şi dezlănţuit pe care îl citea în ochii lui şi fu surprinsă pentru a treia oară în tot atâtea minute. Nu o luă pe sus şi nu-i strivi gura sub a lui. Ci o trase încet mai aproape de el, centimetru după centimetru, până când era moale şi lipită de el precum lutul. Degetele lui călătoriră leneşe în sus pe spatele ei, până când îi ajunseră pe ceafă, unde o cuprinse blând, dar ferm. Şi buzele lui încă mai pluteau deasupra alor ei. ”
„Urmă un sărut ca o şoaptă, dar presiunea buzelor lui era atât invadatoare, cât şi convingătoare. Iar când îi răspunse, se pomeni că sărutul făcea acea durere stranie să crească, să se înteţească şi să se împrăştie.”
„… nu crezuse niciodată că iubirea şi durerea puteau exista concomitent şi că se puteau preschimba într-un nod chinuitor care putea mistui sufletul.”
„Timpul şi locul se topeau într-un vârtej al simţurilor. Nu mai exista decât aici. Şi acum. Şi numai ea.”
”- Fii familia mea. Clătină din cap, înainte ca ea să apuce să spună ceva și se simți bâlbâindu-se. Voiam să fiu romantic. Lasă-mă să…
– Nu. Copleșită de emoție, își lipi mâna pe gura lui. A fost perfect. Nu schimba nimic. Te rog, să nu schimbi niciodată nimic!
– Atunci spune da.
– Da! exclamă ea, după care își aruncă brațele în jurul gâtului său și izbucni în râs de fericire.”

Cartea Pasiunea lui Alexi de Nora Roberts poate fi comandată pe libris.ro, elefant.rolibrarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro

10. Lista crimei de Julie Garwood, Editura Miron (Murder List)

Când detectivul din Chicago, Alec Buchanan, primește o poziție importantă în FBI, are ocazia perfectă să părăsească Windy City și să pășească pe urmele fraților săi în eșaloanele de top ale organelor de drept. Mai întâi însă trebuie să mai îndeplinească o ultima sarcină (nu prea plăcută): să acționeze ca gardă de corp pentru moștenitoarea unui lanț hotelier, Regan Hamilton Madison.
Superba tânără intrase într-o încurcătură potențial moartă. Cineva îi trimisese prin e-mail o fotografie a victimei unei crime, iar persoana ucisă nu îi era chiar străină. Regan suspecta că problemele ei au început atunci când a acceptat să o ajute pe Sophie, prietena ei jurnalistă, să desconspire un doctor psiholog fals, care se ocupa de femei singure, vulnerabile. În fapt, dr. Lawrence Shields putea fi considerat responsabil pentru moartea unuia dintre discipolii săi, care a recurs la sinucidere. Sperând să găsească dovezi profunde, Regan participă la un seminar organizat de Shields, împreună cu prietenele ei din copilărie, Sophie și Cordie. La adunare, medicul îi convinge pe oaspeții săi să participe într-un mic exercițiu aparent nevinovat. El le cere să întocmească o listă a persoanelor care le-au rănit sau le-au înșelat de-a lungul anilor, punând întrebarea: lumea voastră ar fi un loc mai bun dacă acești oameni ar înceta să mai existe? Tratând exercițiul ca pe un joc, Regan se străduiește să treacă câteva persoane antipatice pe care le știa. După zece minute, Shields instruiește participanții să-și aducă foile de hârtie în șemineu și să le arunce în flăcări, pentru a-și purifica sufletul. Dar Regan ratează această parte a programului atunci când iese din cameră să facă un apel, iar apoi abia scapă de un individ necunoscut ce o atacă în parcare. Regan uită de experiență până când prima persoană de pe lista întocmită de ea va fi omorâtă. Șocul se transformă în groază atunci când alte persoane din listă încep să fie ucise.
Preocupat de siguranța ei, Aiden, protectorul frate al lui Regan, cere să i se repartizeze un bodyguard, iar Alec, care tocmai își dăduse demisia pentru a se putea angaja la FBI, este pedepsit cu această ultimă misiune.
Pe măsură ce trece timpul, Regan și Alec simt o atracție reciprocă din ce în ce mai puternică unul față de celălalt,  Cu toate acestea, pe măsură ce pericolul se intensifică și criminalul în serie se apropie tot mai mult, Regan trebuie să descopere cine i-a transformat fanteziile nevinovate de răzbunare într-o realitate îngrozitoare.
Alec își ia rolul de bodyguard foarte în serios, veghind asupra siguranței ei dar, în același timp, emoții complet neașteptate îl asaltează, dorind să o păstreze pe Regan alături de el pentru totdeauna.
Citate:
”Aiden era uimit. Regan se văicărea din răsputeri. Dacă n-ar fi fost atât de nefericită, fratele ei ar fi izbucnit în râs. Ce mai dramă! De la ramura Hamilton a familiei moștenise acea trăsătură. Toți Hamiltonii își exteriorizau emoțiile.
Noroc că el, Spencer și Walker îi moșteniseră pe Madisoni. Erau mult mai rezervați.”
”Începu rubrica sportivă, ademenindu-l ca o sirenă cu promisiuni de scoruri și imagini din toate meciurile. Ca în transă, Alec se întoarse imediat spre televizor. Regan era exasperată. Ce-or fi avut bărbații? Sau cel puțin, bărbații din viața ei. Oricât de ocupați ar fi fost, frații ei lăsau baltă orice de cum vedeau un teren de baseball, fotbal sau soccer. Orice fel de meci îi atrăgea ca un magnet. Erau dependenți de canalul sportiv și nu se puteau duce la culcare fără să știe ultimele scoruri. Presimțea că și bodyguardul ei suferea de aceeași afecțiune.”
”Arăta răvășită și complet excitată. Părul i se răsfira pe pernă, încadrându-i fața înroșită; ochii-i erau întunecați de pasiune, iar buzele, umflate de sărutările lui. Știa că era o reacție barbară și primitivă, dar simțea totuși o mulțumire arogantă că-și pusese astfel pecetea pe ea. Niciodată nu mai simțise așa ceva față de o femeie. Oare ce urma? Să ia un ciomag și să-l care pe umăr? Să strige ca Tarzan?”
”- A auzit că ți-a fost rău. Nu sunt sigur cine i-a spus, dar s-a întors la hotel și a stat aici peste noapte.
– În hotel? Alec a înnoptat la hotel?
– Nu așa ți-am spus? A stat în apartamentul tău, și a dormit pe canapea.
Regan era uluită. Nu se putea gândi decât cât de îngrozitor arătase, cu părul lățos atârnându-i în ochi și tenul ca aluatul. Fusese de față și când vomase? Fermecător.
– Aiden, de ce l-ai lăsat să mă vadă așa?
Aiden zâmbi.
– N-am prea avut multe de spus.”
”Nu glumea când spunea că era o plângăreață. De fiecare dată când Alec credea că terminase, iar o apuca. Nu-i păsa. Știa că plânsul era singurul mod de a scăpa de toată tensiunea care se acumulase în ea.
Trecuse printr-un adevărat infern și dovedise un curaj, o putere și o generozitate remarcabile, dar acum, când totul se terminase și era în siguranță, putea să se descarce.
Alec stătea așezat alături, pe canapeaua din apartamentul ei, și dacă ar fi fost singuri, ar fi luat-o pe genunchi și ar fi legănat-o în brațe. Dar nu erau singuri.
Camera era plină de rude și prieteni.”
”- Dacă o faci vreodată pe sora mea să plângă…
Se opri dintr-o dată. Aruncă o privire spre Regan, care tocmai își ștergea o lacrimă de pe obraz, și spuse:
– Lasă, nu contează.”
”Era hotărâtă să-l țină puțin pe jăratic înainte de a-l ierta. Inima ei, însă, îi aparținea lui. Făcând un pas înapoi, îi spuse:
– Atunci, dacă treci vreodată prin Chicago…
Și încercă să închidă ușa. Piciorul lui o blocă.
Râzând, o împinse în cameră, apoi închise ușa în urma sa.
– Poate n-ai observat…
O, cât îl mai iubea!
Da?
Sunt deja aici.”

Cărțile autoarei Julie Garwood pot fi comandate pe libris.ro, elefant.rolibrarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro

 

Vă recomandăm și celelalte articole ale noastre din categoria TOP, dintre care amintim:

Top 10 cărți romantic-erotice cu limbaj murdar

Top 10 cărți romantic-erotice contemporane 

Top 10 cărți romantic-erotice historical

Top 10 cărți romantic-suspans contemporane

Top 10 carti romantice în care eroina e mai în vârstă decât eroul

Top 10 cărți historical-romance cu eroi geniali

Top 10 cărți historical-romance cu eroi/eroine medici

Top 10 cărți romantice cu eroi mutilați fizic

Top 10 cărți fascinante din culturi diferite

Top 10 cărți clasice de neuitat

Top 10 cărți clasice deosebite

Top 10 cărți clasice memorabile

Top 8 cărți clasice care ne-au încântat, scrise de femei

Top 10 cărți care mi-au înflăcărat imaginația în copilărie și adolescență

Top 10 cărți care m-au captivat în adolescență

Top 10 cărți care mi-au îmbogățit copilăria și adolescența

Top 10 eroine remarcabile din cărțile historical-romance

Top 10 cupluri romantice din cărțile historical

Top 10 cupluri romantice din cărțile contemporane

Top 10 cupluri romantice din cărțile fantasy

Top 10 cupluri memorabile din cărțile young adult

Top 10 eroi romantici din cărțile contemporane

Top 10 cărți romantice care m-au emoționat până la lacrimi

Top 10 cupluri romantice contemporane care au beneficiat de miracolul celei de-a doua șanse după ce s-au despărțit

Top 10 cărți romantice contemporane în care un băiat rău se îndrăgostește de o fată cuminte

Top 10 cărți romantice contemporane cu mult umor

Top 10 cărți historical-romance cu mult umor

 

 

 

 

About Author

21 de comentarii

  1. Super topul! Cel puțin atât cât am citit si eu cărțile. Celelalte mă așteaptă sa le citesc într-o buna zi… Felicitări Tyna, îmi era dor de un top din asta!

  2. Corina Cindea on

    Felicitari pentru top! Am aproape toate cartile mentionate, dar nu le-am citit inca pe toate. Sper sa reusesc sa o fac in iarna asta. Multumesc frumos pentru mentionare, ma simt onorata!

    • Mulțumesc! ❤ Cu multă plăcere am mentionat-o! Mi-a plăcut foarte mult cartea, abia aștept să o citesc și pe Pasiune și satin roșu, sunt convinsă că și aceasta mă va încânta! ❤

Spune-ți părerea!