Top 10 carti romantice care m-au emotionat pana la lacrimi

27
Cărțile din acest top m-au impresionat în mod deosebit, la fiecare dintre ele au fost câteva pasaje la care a trebuit să las cartea din mână și să-mi revin, deoarece emoțiile m-au copleșit.
Toate însă transmit în final un mesaj pozitiv și anume că viața trebuie trăită, întrucât și după cele mai crunte lovituri ale sorții poate apărea o rază de speranță…

1. Mă pierd în tine… de Jasinda Wilder, Editura Epica

O carte bulversantă, intensă și emoționantă, care îți răscolește sufletul…
Nell și Kyle fuseseră prieteni din copilărie, iar când ajunseseră adolescenți povestea lor se transformase într-o iubire perfectă, desprinsă parcă dintr-un basm frumos. Erau tineri, frumoși, șarmanți, entuziaști, cu o situație materială bună, părinții se cunoșteau și erau de acord cu relația lor, ce mai, viitorul se arăta luminos, fără nici o pată. După terminarea liceului, înainte de plecarea la colegiu, Kyle o invită într-un cadru romantic la munte și o cere în căsătorie. Nell nu este hotărâtă încă să facă acest pas, considerând că acest lucru i-ar răpi șansele la o carieră. În timp ce se ceartă, o furtună iscată doboară un copac, iar Kyle îi salvează viața lui Nell, împingând-o din calea acestuia, cu prețul propriei sale vieți. Scena e absolut copleșitoare! Mi-au curs râuri de lacrimi…
Viața perfectă a lui Nell de până atunci se transformă într-un iad. Este copleșită de durere și de sentimente de vinovăție, negăsindu-și nici o ancoră de care să se agațe.
După doi ani de zile, Nell era studentă la colegiu, bea și se tăia pe brațe pentru a-și amorți durerea ce o măcina pe interior.
Atunci îl reîntâlnește pe Colton, fratele lui Kyle, mai mare cu cinci ani, marcat și el de proprii demoni ai trecutului. Colton era dislexic iar la vârsta de șaisprezece ani, după un examen eșuat, realizase că nu va fi niciodată în stare să meargă la un colegiu și încercase să-și convingă tatăl, un congresmen rigid, de acest lucru. Urmase o ceartă teribilă, în urma căreia plecase de acasă fără un ban în buzunar. Dormise pe o bancă din parc, acoperit de ziare. Pentru a putea supraviețui, intrase într-o bandă, devenise bătăuș și recuperator, câștigase bani participând la lupte, pierduse la rândul lui o persoană dragă – iubita lui India, omorâtă în urma unui conflict între două bande. Reușise să depășească acea viață dusă la limită, făcându-și un atelier auto la care se pricepea foarte bine, și relaxându-se cântând propriile creații muzicale, dovedind un real talent pentru aceasta. Colton recunoaște la Nell semnele unei suferințe profunde, mai ales că și el se tăiase cândva pentru a-și depăși propria durere, și simte o nevoie imperioasă să o ajute. Iubirea dintre ei este deosebit de intensă, scenele de dragoste sunt foarte fierbinți, dar mai important ca toate, fiecare dintre ei este un balsam pentru sufletul celuilalt, reparându-l, ajutându-l să-și descopere rostul în viață și descoperind împreună importanța iertării.
Cutremurătoare, cu trăiri la intensitate maximă și pasiuni puternice, e o carte care reușește să te treacă prin toată gama de emoții și cu siguranță nu o vei uita!
Citate:
Nell
”Absolut toate fibrele din trup ţipă la mine. Sunt fluidă în braţele lui. În vene îmi ard flăcări. Vinovaţia şi pacea îmi urlă în cap, războindu-se.”
”Nu e nici o tămăduire magică în asta. N-o să mă trezesc mâine-dimineață sănătoasă și voinică. Încă sunt marcată de suferință și de jale.
Numai că momentele ca astea, cu Colton… Ele fac ca totul să fie suportabil. El nu mă repară, nu mă vindecă. El doar îmi face viața să merite trăită. Mă ajută să-mi amintesc că trebuie să respir, îmi arată cum să zâmbesc din nou. Mă sărută, și eu pot să uit de suferință, să uit de imboldurile pe care le am, de a mă tăia, provocându-mi durerea care șterge sentimentele.”
Colton
”Geme, se zvârcoleşte, începe să scâncească, şi deodată e trează şi scoate iar afurisitul ăla de vaiet oribil şi strident, din fundul gâtului. O ţin strâns, refuz să-i dau drumul. Se luptă cu mine, trezindu-se de-a binelea.”
”Vreau s-o sărut. Am nevoie de asta. Altfel, e posibil să nu mai respir niciodată.”
”- Nu doar că mă îndrăgostesc de tine, Nell. Mă pierd în tine. Tu eşti un ocean, şi eu mă pierd în tine, înecându-mă în adâncul fiinţei tale. Aşa cum ai spus, e înfricoşător într-un fel, dar în acelaşi timp e şi cel mai uluitor lucru din câte mi sau întâmplat vreodată. Tu eşti cea mai uluitoare fiinţă din câte-am cunoscut vreodată.”

nell

 

2. Aerul pasiunii de Brittainy C. Cherry, Editura Trei

Aerul pasiunii este o carte superbă, intensă, care îți atinge sufletul și te lovește cu un val de emoții!
Au fost pasaje în carte pe care le-am citit cu lacrimi în ochi, autoarea având un adevărat talent în a te atrage în trăirile personajelor, ca la sfârșit să-ți dea speranța că două suflete distruse se pot aduna din bucățele, lipindu-și reciproc bucățile fărâmate la loc și găsind împreună o cale de a merge mai departe și a-și găsi, din nou, fericirea.
Cartea este povestită la persoana întâi fie din perspectiva lui Tristan, fie a lui Elizabeth, intrând astfel în gândurile lor, înțelegându-le trăirile și asistând la zbuciumul lor interior.
Prologul cărții este povestit din perspectiva lui Tristan, care, la data de 2 aprilie 2014, era un om împlinit, cu o familie extrem de reușită și perspective foarte optimiste. Avea o soție pe care o iubea la nebunie și care-l iubea la fel, la rândul ei. Băiețelul lui, Charlie, foarte simpatic, în vârstă de opt ani, le lumina viața. Iar afacerea pe care o avea împreună cu tatăl lui, de a fabrica și vinde piese de mobilier lucrate manual, căpătase perspective foarte bune. Niște afaceriști din New York se arătaseră interesați să le devină parteneri, iar Tristan și tatăl lui plecaseră acolo să perfecteze contractul. Din nefericire, imediat ce avionul a aterizat și Tristan și-a deschis telefonul, veștile groaznice primite i-au zdruncinat întreaga viață din temelii, iar fericirea a devenit doar o amintire…
”Într-o clipită, într-o singură secundă, tot ce știam eu despre viață s-a schimbat.”
Acțiunea se reia la data de 3 iulie 2015. Elizabeth încerca să se adune și să găsească puterea să fie o mamă bună pentru fetița ei, Emma, în vârstă de cinci ani. Soțul ei, Steven, murise în urmă cu un an într-un accident de mașină, lăsând-o complet debusolată. El era stâlpul ei de susținere, echilibrul ei, cel care-i insufla energie și o făcea să viseze. După dispariția lui, renunțase la afacerea pe care o începuseră împreună, întrucât ea nu avea simț practic, iar studiile ei de design interior, fără o îndrumare corespunzătoare, nu o ajutau prea mult în a-și găsi clienți. Încercând să-și regăsească echilibrul, Elizabeth a plecat din Meadows Creek, unde locuise cu Steven, și venise la mama ei. Din păcate, aceasta era, la rândul ei, marcată de experiențele propriului trecut și nu era capabilă să-i asigure o alinare sau un suport real. Prea nefericită în urma morții soțului ei, tatăl lui Elizabeth, cu ani buni în urmă, mama ei își găsise un substitut în relațiile cu bărbații, care tot veneau și plecau din viața ei. După mai bine de un an petrecut în compania ei, Elizabeth a realizat că, pentru binele Emmei, trebuia să plece de acolo și să se întoarcă acasă, întărindu-se și înfruntându-și trecutul.
”Acum, însă, Emma mea avea nevoie de mai mult. Emma mea avea nevoie să vadă mai departe de canapele extensibile, de bărbații străini, de vecinii bârfitori care spuneau vorbe care n-ar fi trebuit să ajungă niciodată la urechile unui copil de cinci ani. Și, de asemenea, avea nevoie de mine, care bâjbâisem în întuneric, fiind doar pe jumătate mama pe care o merita. Poate dacă voi înfrunta amintirile din vechea noastră casă îmi voi găsi liniștea.”
La întoarcerea în Meadows Creek, Elizabeth accidentează un câine apărut din senin în fața mașinii ei, întrucât frânele anticei ei mașini nu funcționau cum trebuie. Imediat apare și stăpânul câinelui, un bărbat mușchiulos, bine făcut, cu o barbă deasă ca de tăietor de lemne și niște ochi albaștri, tăioși și tainici, ca de gheață. Deși este bădăran cu ea, apostrofând-o pentru neglijență, Elizabeth insistă să îl ducă împreună cu câinile la un veterinar. Reacția lui, în momentul în care veterinarul i-a spus că rănile câinelui nu erau grave și că acesta se va reface complet, e cutremurătoare.
”Tristan și-a desfăcut brațele și s-a ridicat. Măgarul plin de nervi se evaporase cât ai zice pește. În locul lui, se instalase disperarea. Copleșit de emoții, a început să plângă incontrolabil, cu lacrimi amare, brut și dureros. Curând m-am trezit și eu că bocesc, și aș fi putut să jur că o parte din inima mea s-a frânt la unison cu a lui.”
Curând, Elizabeth va descoperi că Tristan era chiar vecinul ei și, deși vechii ei prieteni – atât Tanner, cel mai bun prieten al lui Steven și nașul lui Emma, cât și Faye – vechea ei prietenă, o fată cu un suflet de aur în ciuda limbajului colorat pe care-l folosea, au avertizat-o împotriva lui, spunându-i că era un individ crud și dubios, ce sigur avea ceva urât de ascuns în trecutul lui, Elizabeth refuza să-i creadă, amintindu-și reacția lui Tristan față de câinele lui, Zeus .
Elizabeth este fascinată de Tristan, observând că era tatuat pe tot corpul cu personaje din cărțile pentru copii. Acesta însă o respinge categoric la început, spunându-i să nu îl mai urmărească și să se țină departe de el. Însă, în momentul în care Elizabeth se dă înapoi din fața lui, intimidată de vehemența lui și cade din greșeală într-o râpă, ceva se rupe în sufletul lui.
Pentru Tristan, viața se sfârșise în momentul în care soția și fiul lui muriseră în accident. Dacă Elizabeth o avea pe Emma care să o motiveze să meargă mai departe, Tristan nu mai avea nimic, rămăsese doar ca o carcasă goală, amorțită, care de multe ori trebuia să facă eforturi pentru a-și aminti să mai respire.
De aceea își găsea refugiul în durere, cea care îl făcea din nou să simtă, cea care îl ajuta să-și amintească trecutul.
”Picioarele mă dureau. Inima, la fel. Toate cele.
Simțeam durerea ca fiind înfricoșătoare, periculoasă, adevărată; era bună. Era atât de bună, dar într-un mod atât de urât. Dumnezeule, cât de mult îmi plăcea. Îmi plăcea la nebunie.
Îmi plăcea durerea la culme.”
Dar, în același timp, dorea ca nimeni altcineva să nu sufere din cauza lui.
”M-am abandonat durerii care-mi străbătea pieptul. Durerea era bună. Era binevenită. Meritam să sufăr. Dar numai eu, nu și altcineva.
Îmi pare atât de rău, Elizabeth.”
Elizabeth e copleșită de durere și empatie față de el, auzind de tragedia prin care a trecut. Deși Faye o avertizează că s-ar putea să o mintă, Elizabeth era convinsă că el îi spusese adevărul.
”Pentru că ochii lui sunt la fel de bântuiți ca și ai mei.”
Tristan o impresionează pe Elizabeth cu multe gesturi care îi dovedesc că are un suflet foarte sensibil, în ciuda aparenței cinice pe care o afișa. Este foarte impresionant momentul când el a comandat o mulțime de pene albe cu care a acoperit întreaga verandă, pentru a o consola pe Emma, care era convinsă că acestea erau semne trimise de tatăl ei din cer.

cde9288cba2018b6724ce0d062e693b7

Încercând să-și aline durerea și dorul din suflet, Tristan și Elizabeth încep o relație folosindu-se unul de celălalt ca substitut pentru soțul dispărut.
”Mă dezbrăca și făcea dragoste cu trecutul ei.
O pătrundeam și făceam dragoste cu fantomele mele.”
”Eu nu eram el.
Ea nu era ea.
Și chiar și așa, Dumnezeule, cât de bine era să ne mințim în felul acesta.”
Tristan realizează primul că era o relație bolnavă, care nu era corectă față de nici unul dintre ei, și insistă să o înceteze. Deși au continuat o perioadă să fie doar vecini, fiecare era în continuare atras de celălalt ca un magnet, iar relația a reînceput curând, de data aceasta pe baze reale, amândoi realizând că ceea ce simțeau unul față de altul se transforma în ceva mult mai profund, dătător de speranță.
”Știi locul ăla dintre coșmaruri și vise? Locul în care ziua de mâine nu mai vine niciodată, iar ziua de ieri nu te mai doare? Locul acela în care inima ta bate la unison cu a mea? Locul ăla în care timpul nu există, unde se poate respira cu ușurință?
Acolo vreau să locuim împreună. – TC”
”Chiar și câteva clipe de fericire fac ca durerea să merite, iar inima, bucățile ei frânte, pot fi lipite la loc. Adică da, o să rămână crăpături și cicatrici; din când în când amintirile or să te ardă – dar aceea e dovada că ai supraviețuit. Arsura e renașterea ta.”
Din păcate, mai aveau de înfruntat multe piedici, cei din jur neprivind cu ochi buni relația lor și încercând să îi despartă.
”- Hai să ne prefacem pentru o secundă că au dreptate. Hai să ne prefacem că n-o să fie un final fericit, a răspuns el (…). Dar atâta timp cât răsuflu, (…) atâta timp cât respir, o să lupt pentru tine. O să lupt pentru noi.”
Curând însă, un secret tulburător din trecut este dezvăluit iar amândoi vor trebui să lupte cu ei înșiși pentru a găsi puterea să se reinventeze încă o dată iar apoi să recâștige încrederea celuilalt.
În final aflăm un alt amănunt șocant ce aruncă o altă lumină asupra întâmplărilor din trecut.
Personaje fascinante, emoții puternice, întâmplări tulburătoare, introspecții profunde, toate acestea te determină să nu lași cartea din mână odată de ai început-o. La sfârșit, speranța e cea care îți încălzește sufletul, făcându-te să crezi în miracolul celei de-a doua șanse și în magia unui nou început, chiar dacă la un moment dat totul părea iremediabil pierdut.
”Țin minte cum stăteam în camera de așteptare a spitalului când a venit medicul și mi-a spus că Charlie a murit. Murisem și eu în aceeași zi. Viața a încetat să mai existe, iar eu am încetat să mai respir.
După care a venit Elizabeth și m-a resuscitat. Mi-a umplut plămânii cu aerul ei vital, făcând umbrele negre să se transforme în lumină. O lumină atât de strălucitoare încât am început încet să cred că vom trăi fericiți, în fiecare zi, până la adânci bătrâneți. Fără suferințele trecutului, fără frica zilei de mâine. În acel moment, am încetat să mai trăiesc în trecut. Și nici după viitor n-am tânjit. În schimb, am ales să îmbrățișez clipa. Am ales să mă bucur de ziua de azi.”
”Magia e în fracțiunile de secundă. În micile atingeri, în zâmbetele blânde, în râsetele tăcute. Magia înseamnă să trăiești în prezent și să-ți dai voie să respiri și să fii fericit (…) magia însemnă să iubești”

16316967-_sy540_

3. Fără speranță de Colleen Hoover, Editura Epica

Fără speranță este o carte superbă, emoționantă și înduioșătoare despre fiorii primei iubiri, despre suferință și iertare, înfruntarea adevărului, alungarea demonilor trecutului cu puterea pe care numai dragostea ți-o poate da, toate după o călătorie întortocheată, presărată cu multe întrebări și îndoieli, la sfârșitul căreia cei doi eroi și-au regăsit speranța, privind pentru prima dată cu încredere în viitor.
Autoarea gradează magistral indiciile, ținându-te cu sufletul la gură până în final, când descoperi întreg adevărul.
Cartea este povestită la persoana întâi din perspectiva lui Sky, o adolescentă în vârstă de șaptesprezece ani, aflată în ultimul an de liceu. Sky fusese adoptată în urmă cu treisprezece ani de Karen, care îi povestise că mama ei murise pe când ea avea doar trei ani, iar tatăl ei o dusese la orfelinat.
Sky nu avea nici o amintire de dinainte de a fi adoptată, deși ar fi vrut în sinea ei să știe mai multe amănunte despre părinții ei biologici. Karen fusese o mamă foarte bună pentru ea, arătându-i multă afecțiune și înțelegere, cu excepția regulilor stricte pe care le impusese privind accesul la tehnologie. Astfel, Sky era singura adolescentă fără telefon mobil, fără acces la televizor și internet, implicit fără cont de facebook. Mai mult, până la acea vârstă urmase școala acasă, departe de ceilalți copii de vârsta ei.

Cea mai bună prietenă a lui Sky era Six, o adolescentă de aceeași vârstă, vecină cu ea și cu care își făcea dese vizite nocturne, intrând una la alta pe fereastra dormitorului. Dar, la vârsta de paisprezece ani, Six descoperise băieții și, înnebunită după relațiile cu aceștia, petrecea ore întregi giugiulindu-se cu un băiat mult după ora de culcare impusă de părinți, iar Sky, pentru a nu fi mai prejos, îi ținea companie prietenului respectivului băiat, care se strecura la ea în dormitor. Dar, spre deosebire de Six care adora să facă sex, Sky nu simțea nicio plăcere sărutându-se cu băieții, doar o ciudată amorțeală, și nu permisese niciodată ca lucrurile să meargă mai departe.
La insistențele lui Six, Sky reușise să o convingă pe mama ei să o înscrie la școala de stat pentru ultimul an de liceu. Însă lui Six i se oferise șansa să studieze arta, de care era pasionată, în Italia, astfel că Sky s-a trezit brusc într-un mediu complet necunoscut, fără nici un prieten. Mai mult, reputația îndoielnică a lui Six îi fusese atribuită și ei, astfel că la prima zi de școală a auzit șușotindu-se în spatele ei cuvintele ”curvă” și ”parașută”, iar de dulapul ei erau prinse mai multe bilețele jignitoare.
Din fericire, Sky reușește să lege o prietenie neașteptată cu Breckin, un băiat gay, izolat și ostracizat la rândul lui de ceilalți.
Sky se obișnuise cu ideea că era complet imună la farmecele oricărui băiat, astfel că n-o deranjau bilețelele insultătoare lipite pe dulapul ei ba, mai mult, având un simț al umorului dezvoltat, în loc să le rupă, le aducea completări pentru ca jignirile la adresa ei să fie măcar creative.
Toată teoria ei avea să fie dată brusc peste cap în momentul în care l-a întâlnit pe Holder, în băiat care făcea gropițe adorabile în obraji când zâmbea și care i-a declanșat o întreagă invazie de fluturi în stomac doar când l-a privit.
”Senzația îmi e atât de străină, încât nu-mi dau seama precis ce o fi. N-aș putea spune ce are el atât de diferit, încât să-mi stârnească pentru prima oară în viață fireasca reacție fiziologică față de o altă persoană. Cu toate astea, nu sunt convinsă că aș mai fi văzut vreodată pe cineva atât de formidabil ca el. E superb. Nu în sensul de băiat frumos. Nici măcar în cel de tip dur. Ci doar un perfect amestec al căilor de mijloc. Nici prea mare, dar nicidecum prea mic. Nici prea necioplit, nici prea cizelat. E îmbrăcat în jeanși și un tricou alb, nimic deosebit.”

La rândul lui, Holder are o reacție șocantă. Schimbându-se la față de parcă ar fi văzut o fantomă, se duce după ea și insistă să-i afle numele. Dar, după ce Sky i-l spune, pare dezamăgit și pleacă. Cu toate acestea, a doua zi dimineața, Sky descoperă că Holder o aștepta în fața casei ei pentru a o însoți la alergarea ei zilnică matinală, iar în curând descoperă că erau și colegi la școală.
Informațiile pe care le aflase despre el erau însă îngrijorătoare. În urmă cu un an, Holder îl bătuse până îl lăsase lat pe un tip gay și fusese pedepsit pentru discriminare și petrecuse un an într-un penitenciar pentru minori.
Aparențele înșeală însă de multe ori și Sky va afla adevărul de la Holder însuși. Sora lui geamănă, Lesslie, de care fusese extrem de atașat, se sinucisese în urmă cu un an, iar el îl snopise în bătaie pe băiatul respectiv pentru că acesta spusese ceva jignitor despre sora lui după moartea ei. Nu fusese închis la penitenciarul pentru minori, ci își petrecuse anul în Austin, la tatăl lui, părinții lui fiind divorțați. De asemenea, faptul că nu avea nimic împotriva băieților gay a reieșit din faptul că s-a împrietenit imediat cu Breckin, toți trei petrecându-și timpul împreună în pauze.
Urmează o perioadă idilică, în care Sky simte că se îndrăgostește tot mai tare de Holder, care îi trimitea mesaje amuzante pe telefonul pe care Six i-l cumpărase în secret înainte de a pleca, se încăpățâna să rupă bilețelele ofensatoare la adresa ei, venea la ea acasă în lipsa mamei ei, petrecând momente încântătoare împreună.
A venit și momentul primului moment pasional împreună. Depunându-i zeci de sărutări pe gât, umeri, obraji și maxilar și atingându-se ușor de ea, Holder îi provoacă lui Sky valuri de extaz pur, după care, într-un gest de infinită tandrețe, îi înconjoară degetul ei mic cu al lui.

Din păcate, după momentul incredibil petrecut împreună, fațeta urâcioasă a lui Holder a ieșit din nou la suprafață, făcând-o pe Sky să creadă că el suferea de fapt de dublă personalitate, în genul dr. Jekyll și mr. Clyde. A doua zi la școală, observând o brățară pe care Sky o purta la mână, singura podoabă de altfel pe care o avea din perioada de dinainte de a fi adoptată, a început să se răstească la ea, întrebând-o de unde o are și, neprimind nici un răspuns, a ieșit intempestiv din sală, lăsând-o pe Sky confuză și devastată emoțional.
Dar, după patru săptămâni de pauză, Holder a revenit în viața ei, implorând-o să îl ierte. Deși Sky era încă supărată pe el și ar fi vrut să îl mai fiarbă puțin, dorința de a-l avea înapoi în viața ei e mult mai puternică decât orice. În perioada următoare, Sky are de-a face doar cu personalitatea fermecătoare a lui Holder. Complet vrăjită de el, vrea să treacă și de ultima premieră și să facă dragoste cu el.
Dar ceea ce începe ca o experiență minunată și pasională se sfârșește brusc în momentul în care Sky se simte năpădită de valuri reci de greață, știind că o să o doară și că o să plângă după ce se va termina totul, senzații cu atât mai bulversante cu cât nu își dă seama de unde le are.
”Tresar când îmi dau seama că senzația de nerăbdare din stomacul meu se preface deodată într-una de groază.
Și de greață.
Și de frică.
Inima îmi bate năvalnic, și răsuflarea începe să se transforme într-o serie de icnete scurte.”
”Dar cum e posibil să știu? De unde să știu, când n-am mai făcut-o niciodată?”
Holder, care se oprise imediat când văzuse că începe atacul ei de panică, era disperat să o ajute să iasă din starea de transă în care intrase.
Unele amintiri sunt prea înfricoșătoare, prea cumplite ca să vrei să le păstrezi, astfel că le ascunzi în spatele unei bariere mentale, care te ajută să poți merge mai departe. În anumite condiții însă, amintirile ies la suprafață și tind să te copleșească prin intensitatea lor.
Odată factorul catalizator declanșat, frânturi bulversante din copilăria ei încep să-i revină în valuri lui Sky, făcând-o nesigură de percepțiile ei, de tot ceea ce crezuse până atunci și nemaiștiind în cine poate să se încreadă.
”Dintr-odată, mă simt de parcă aș fi mai multe persoane diferite, împachetate într-una singură. Una care nu știe cine e, și nici unde-i e locul, ceea ce mă tulbură. Niciodată nu m-am simțit atât de izolată, de când mă știu: ca și cum n-ar exista nici măcar un om în toată lumea asta în care să pot avea încredere. Nici măcar în mine însămi nu pot avea încredere. Nu pot să mă încred nici chiar în propriile mele amintiri.”
Însă numai adevărul, oricât de cumplit și de greu de suportat ar fi, te poate elibera, iar Sky, alături de Holder, singurul în care simte că mai poate avea încredere, pleacă la Austin, locul ei de naștere, pentru a afla răspunsuri.
Dar, în momentul în care intră prin efracție în vechea ei casă și își revede camera din copilărie, experiențele nedrepte, crude și devastatoare emoțional pe care le trăise acolo îi revin în memorie, aducându-și aminte de groaza cumplită pe care o simțea noaptea când vedea că se răsucea mânerul…
Holder, speriat de criza ei cumplită de furie, în urma căreia începuse să spargă totul în jur, o ia pe sus și o duce în camera de hotel. Deși răscolit îngrozitor realizând ce i se întâmplase ei în copilărie, Sky bolborosind că și-ar fi dorit ca Holder să fie primul pentru ea, dar el îi luase asta, Holder era disperat să o ajute să depășească teribilul moment.
”- Dă-le naibii de premiere, Sky. Singurele care contează pentru mine, cu tine, sunt eternitățile.”
Declarația lui de iubire te mișcă până la lacrimi prin profunzimea ei…
”- Dar ține minte că lucrurile pe care ți le-a făcut el n-au nici o legătură cu noi, când suntem așa, împreună. Când te ating, te ating pentru că vreau să te fac fericită. Când te sărut, te sărut pentru că ai cea mai incredibilă gură din câte am văzut vreodată, și știi că nu mă pot abține s-o sărut. Iar când fac dragoste cu tine… exact asta fac. Fac dragoste cu tine, pentru că sunt îndrăgostit de tine. Conotațiile negative pe care le-ai asociat toată viața cu atingerile fizice nu sunt valabile și pentru mine. Nu sunt valabile pentru noi. Eu te ating pentru că te iubesc, și nicidecum din alt motiv.”
Cel mai terifiant lucru este că tocmai persoana care ar fi trebuit să o apere și să o protejeze îi făcuse rău, persoana în care avea cea mai mare încredere la momentul respectiv, pe care o iubea și ar fi trebuit să-i fie model… Cumplită experiență pentru sufletul pur și inocent al unui copil!
”Nu vreau să-mi mai amintesc cât de mult îl urăsc, și mai ales nu vreau să-mi amintesc cât de mult l-am iubit. Nimic nu se compară cu sentimentul de vinovăție resimțit atunci când găsești loc în sufletul tău să iubești răul.”
Cu un caracter puternic, având sprijinul necondiționat al persoanei iubite, Sky a reușit să înfrunte persoana care îi mutilase sufletul în copilărie, dezbărându-se de demonii trecutului care, deși nu era conștientă de acest lucru, îi sălășluiau în subconștient și o împiedicau să se bucure de viață.
Holder este un personaj extraordinar. Puternic, tandru și sensibil, capabil de o iubire totală și necondiționată, și-a lăsat deoparte propria lui dramă personală, care printr-un capriciu pervers al sorții era strâns conexată de cea a lui Sky, pentru a o ajuta pe aceasta să depășească traumele emoționale provocate de amintirile trecutului, să-și vindece rănile sufletești și să poată iubi din nou.
”- Pentru că totdeauna cerul e frumos. Chiar și când e întunecat, sau ploios, sau noros, tot frumos e de privit. E preferatul meu, fiindcă știu că dacă vreodată o să mă simt rătăcit, sau singur, sau speriat, nu trebuie decât să privesc în sus, iar el o să fie acolo, orice-ar fi… și știu că totdeauna o să fie frumos.”

 

4. Mare Tranquillitatis de Katja Millay, Editura Epica

Mare Tranquillitatis este o carte foarte emoționantă, complexa, intensa, copleșitoare prin semnificațiile ei, făcându-ți sufletul să vibreze în fața miracolului celei de-a doua șanse, care poate apărea și după cele mai traumatizante experiențe.
Cartea este scrisă la persoana întâi, alternând capitolele scrise din perspectiva lui Nastya cu cele scrise din perspectiva lui Josh – cele două personaje principale, fiecare dintre ei având o poveste cutremurătoare de viață în trecut.
Nastya Kashnikov, un copil minune al pianului, pentru care făcuse o adevărată pasiune, dedicând ore întregi studiului acestui instrument, avea o viață fericită și împlinită, fiind înconjurată de o familie iubitoare, și prefigurându-se o carieră promițătoare la orizont. Însă totul avea să se năruie într-o clipă, pe când ea avea 15 ani. Într-o zi ce se anunța ca oricare alta, Nastya este atacată din senin de un tânăr furios, pe care nu îl cunoștea de nicăieri, care o lovește cu sălbăticie și îi zdrobește mâna stângă. Te impresionează până la lacrimi momentul în care ea își rememorează accidentul suferit, șocul și neîncrederea în ceea ce i se întâmpla, modul în care încerca să se agațe de un lucru mărunt, un nasture din perlă, sperând ca totul să revină la normal, iar coșmarul să dispară.
“Şi deodată mâna lui mă prinde de braţ atât de strâns, încât mă doare, şi mă întorc, dar nu apuc să spun nimic, din cauza că el mă loveşte în faţă şi mă trezesc trântită la pământ cu faţă în jos, iar el mă tareste undeva. Pe urmă nu mai sunt pe pământ, fiindcă el mă smuceşte de par în sus. Îmi zice că eu sunt de vină. Spune că sunt o curvă rusoaica şi-mi cere să mă ridic în picioare, dar nu înţeleg de ce, pentru că imediat mă dărâma la loc. Am gură plină de sânge şi de ţărână şi nu-mi aduc aminte cum se ţipă. Nu-mi aduc aminte nici măcar cum se respiră. Mă gândesc dacă sunt rusoaica, dar nu cred, şi nu-mi dau seama de ce mă urăşte băiatul asta. M-a tras de par atât de tare, şi de atâtea ori, încât mi-a jupuit o parte din scalp, şi sângele îmi curge peste un ochi, şi acum nu mai pot să văd cu el. Probabil că s-a săturat să mă tot ridice de jos, pentru că mă lasă la pământ şi începe, în schimb, să-mi dea lovituri peste lovituri cu picioarele. Nu ştiu de câte ori, în stomac şi în piept. De vreo două ori între picioare. Am impresia că-mi aud coastele rupându-se. Nu ştiu cât timp mă mai loveşte cu picioarele. Poate la nesfârşit. Acum nu mai simt nimic. Nimic nu mă mai doare măcar. Pot încă să văd cu ochiul stâng.Pe jos, nu-mi dau seama cât de departe, e unul din nasturii mei din perle. Razele soarelui se răsfrâng din el, şi pare să-şi schimbe culorile, şi e atât de frumos, şi eu vreau să-l ţin în mâna. Dacă reuşesc să ajung la el, totul o să fie bine. Cred că băiatul încă mă loveşte cu picioarele, şi eu întind mâna după nasture, dar nu pot să ajung la el. Totul se opreşte, în afară de răsuflarea lui. Îi văd bocancii lângă mâna mea. Pe urmă, nu mai pot să văd nimic, pentru că totul e negru şi nu pot să-mi simt corpul. Ultimul sunet pe care-l aud e cel al oaselor mâinii mele zdrobite, după care nu mai e nimic.”
După atac, Nastya se zbate mult timp la granița dintre viață și moarte. Deși reușește să supraviețuiască, rămâne cu sechele grave, nemaiputând cânta niciodată la pian, în jurul căruia gravitase întreaga ei existență până atunci,  și nici nu va mai putea avea vreodată copii. O perioadă, amintirile îi sunt încețoșate dar, din momentul în care îi revine memoria, refuză să mai vorbească cu oricine. Și-a pierdut spiritul și dorința de viață, nu suportă să-și mai vadă fața, care îi aducea aminte de viața ei de dinainte de accident, astfel că se ascunde în spatele unui machiaj strident, negru și se îmbracă provocator, doar în negru.
Pentru a-i proteja identitatea, părinții o înscriu la un alt liceu aflat într-un alt oraș, urmând să locuiască la o mătușă. La doi ani și jumătate de la accident, Nastya își dorește doar două lucruri – să treacă prin liceu fără să i se cunoască identitatea și să-l găsească pe băiatul care a nenorocit-o și să-l facă să plătească pentru asta.
“Trăiesc într-o lume lipsită de magie sau de miracole. Un loc unde nu există clarvăzători sau metamorfi, nici îngeri, nici băieţi cu puteri supraomeneşti care să te salveze. Un loc unde oamenii mor, şi muzică se dezintegrează, şi viaţă e naşpa.
N-am mai rostit o vorba de faţă cu vreo altă persoană de 425 de zile.”

 

“Îmi detest mâna stânga. Detest s-o privesc. O detest când îmi şovăie, şi tremură, şi-mi aminteşte că identitatea mea s-a dus. Dar o privesc chiar şi-aşa, pentru că, totodată îmi aminteşte şi că o să-l găsesc pe băiatul care mi-a luat totul. O să-l omor pe băiatul care m-a omorât, iar când o să-l omor, o s-o fac cu mâna mea stânga.”
“Moartea chiar nu e atât de rea, după ce-ai trecut prin ea o dată. Iar eu am trecut. Nu-mi mai e frică de moarte acum. Mi-e frică de tot restul.”

Remarcabil este faptul că, deși marcată profund de propria tragedie din trecut, Nastya găsește puterea să se amuze în sinea ei pe seama noilor colegi și profesori, dovedind un simț ascuțit de observație și făcând tot felul de remarci asupra comportamentelor acestora în gând. Dintre toți colegii, cel care o intrigă cel mai tare este Josh, un tânăr singuratic, care pare înconjurat de un adevărat câmp de forţe, întrucât nimeni nu îndrăzneşte să se apropie de el.
Josh avea propria lui poveste extrem de tristă. Mama și sora i-au murit pe când el avea opt ani, apoi la scurt timp a murit tatăl, cancerul i-a răpit și bunica, iar la vârsta de șaptesprezece ani și-a pierdut și bunicul, rămânând singur pe lume. Se închisese în sine, fiind mai tot timpul tăcut și dorind să fie lăsat în pace de toți din jur, care îi fac pe plac, păstrând distanța. Încercând să-și depășească durerea, Josh își găsise un echilibru croind piese de mobilier în timpul liber în garajul lui, dovedind un adevărat talent în acest sens.
Nastya, la rândul ei, pentru a-și refula energiile negative , alerga zilnic pâna la epuizare. Într-o seară, absolut din întâmplare, ajunge la garajul lui, unde are o revelație – cunoștea prea bine acel loc: pe când se zbătea între viață și moarte, imaginea care a făcut-o să se întoarcă și să trăiască în continuare a fost cea a garajului lui Josh, pe care ea nu îl văzuse niciodată până atunci!
Nastya revine din ce în ce mai des la garajul lui Josh, un loc în care se simte tot mai bine alături de acesta. Încetul cu încetul, Nastya începe drumul spre vindecare. În faţă lui Josh începe să renunţe la machiaj, arătându-i o faţă proaspătă şi drăguţă. Mai mult, deși se înțelege cu acesta mai presus de cuvinte, ea nu mai poate și nu mai vrea să țină tăcerea față de el. Începe să vorbească firesc cu el, iar el apreciază darul ei la adevărata valoare. Josh se îndrăgostește din ce în ce mai mult de Nastya.
”Am așteptări de la ea în ceea ce privește viața mea. Și e înfricoșător.”

Josh își deschide sufletul în fața Nastyei, povestindu-i tot trecutul lui trist, și ar vrea să afle și secretele ei, dar își dă seama că nu este încă pregătită să le dezvăluie și nu o presează.
Este înțelegător și protector față de ea. Mai mult, pentru a-i oferi apartenenţa la un loc, îi sculptează un scaun special pentru ea, arătându-i astfel că are un loc bine definit în garajul lui, unde este aşteptată oricând. Vrea să-i ofere şansă să se redescopere, să devină adevărată ea, cea pe care o ascunde lumii. Mi-a plăcut mult cum îi spunea el – Rază de Soare.
La un moment dat însă, realizând că Nastya nu putea privi spre viitor, fantomele trecutului ținând-o în loc și măcinând-o în interior, Josh îi va da un ultimatum, încercând să o forțeze să facă pasul înainte, spre autovindecare, și să ia o decizie cu privire la direcția în care să o ia viața ei.
”- Poate că într-o zi o să te întorci. Poate că n-o să te întorci niciodată, ceea ce ar fi nașpa, dar nu poți să continui așa. Cu vinovăția și disprețul față de tine și toate aiurelile. Eu nu pot să asist la așa ceva. Mă face să te urăsc pentru că te urăști. Și nu vreau să te pierd. Dar aș prefera să te pierd dacă asta înseamnă să fii fericită.”
”Am nevoie să știu că există o cale ca și oamenii ca noi s-ajungă să fie bine. Am nevoie să știu că dacă măcar există un bine, sau poate nu numai un bine, poate chiar un foarte bine, și că e acolo, doar că noi nu l-am găsit încă, trebuie să existe și un final mai fericit decât ăsta de-aici. Trebuie să existe o poveste mai bună. Pentru că o merităm. Tu o meriți.”

”- Te iubesc, Rază de Soare, îi zic, până nu îmi piere curajul. Și mă doare în cot dacă tu vrei sau nu.”
Vorbele lui au zgâlțâit-o pe Nastya, care își dă seama că trebuie să se confrunte cu propriul trecut, pentru a putea privi din nou spre viitor.
Nastya reușește să îşi descoperă agresorul din întâmplare, mergând la o expoziţie de tablouri, unde îl recunoaşte pe tânărul care o mutilase. Confruntându-l, află motivul pentru care acesta o atacase cu bestialitate. Fratele lui se sinucisese din dragoste, din cauza unei colege rusoaice, iar el îi descoperise cadavrul. Înnebunit de durere, îşi pierduse minţile și o confundase pe Nastya cu acea fată. Nu-şi amintea decât frânturi din agresiune. Ulterior, părinţii l-au silit să facă şedinţe de psihoterapie și practica arta ca formă de vindecare. Nastya îşi da seama însă că el nu s-a iertat nici o clipă, văzând atâta remuşcare, suferinţă şi dispreţ de sine în expresia lui, încât o doare sufletul, iar furia îi dispare. Iar  tabloul pictat de el înfăţişează o palmă, palmă ei, deschisă lumii întregi, iar în palmă, drept în mijloc, este nasturele din perlă la care ea nu a ajuns niciodată…
Iertarea agresorului îi eliberează sufletul Nastyei, care reușește să se desprindă din bezna în care se zbătuse mult timp și să înceapă să spere la o șansă la o viață normală.
”Da, te iubesc. Da, vreau ca tu să mă iubești. Da, o să fiu bine. Poate că nu azi, sau mâine, sau săptămâna viitoare. Dar, da, într-o zi, o să mă trezesc, și-o să fiu bine. Da.
Și atunci, el mă sărută. Șovăitor la început, așteptând ceva, dar nu e necesar. Eu l-aș săruta o veșnicie. O să-l sărut o veșnicie. Știu asta la fel de bine ca propriul nume. Palmele lui îmi cuprind fața, cuibărind-o între ele așa cum au făcut-o mereu. Și, odată cu fiecare atingere dintre buzele lui și ale mele, știu ce-mi dă el, și ce-i dau eu, și ce ne va costa pe amândoi.
Și pentru prima dată în viață, nu mă tem.”

5. Zece respirații scurte de K.A. Tucker, Editura Epica

Este o poveste cutremurătoare și sfâșietoare, care te solicită intens emoțional.
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Kacey Cleary, o tânără în vârstă de doar douăzeci de ani, marcată însă cumplit de traumele trecutului.
Capitolele cărții urmăresc stadiile recuperării unei persoane aflate în stres post-traumatic, evoluînd de la stadiul întâi, ”Complet amorțită”, trecând prin negare, împotrivire, acceptare, dependență, retragere, cădere nervoasă, recuperare și, în final, iertare.
Facem cunoștință cu Kacey în timp ce, împreună cu sora ei în vârstă de cincisprezece ani, Livie, fuge din Grand Rapids, Michigan – din casa mătușii sale unde stăteau de când rămăseseră orfane – pentru a începe o nouă viață în Miami. Vrea să lase în urmă amintirile, trecutul, și, mai ales să pună distanță între ele și libidinosul soț al mătușii ei, care pusese ochii pe Livie. Livie, minunata ei soră, care era ancora ce o lega de viață și care nu lăsa întunericul să o cuprindă cu totul.
În urmă cu patru ani, Kacey fusese supraviețuitoarea unei cumplite tragedii: în timp ce se afla în mașină împreună cu părinții, iubitul ei și cea mai bună prietenă a sa, sunt izbiți violent de o mașină în care se aflau trei tineri beți. Bilanțul accidentului – șase morți, și viețile distruse ale tuturor celor implicați și ale familiilor acestora!
 „Unu… doi… trei… patru… cinci… șase… șapte… opt… nouă… zece.
— Numele meu este Kacey Cleary. Acum patru ani, mașina în care eram a fost lovită de un șofer beat. Mama mea, tatăl meu, cea mai bună prietenă a mea și iubitul meu au fost omorâți cu toții. Eu am fost nevoită să stau în mașină, ținându-l de mână pe prietenul meu mort, ascultând-o pe mama mea cum își dădea ultima suflare, până când paramedicii au reușit să mă scoată de acolo.
Fac o pauză să înghit în sec. Unu… doi… trei… De data asta recurg la respirații profunde. Respirații lungi, profunde. Nu sunt scurte. Sunt uriașe. Sunt monumentale.”
Bântuită de amintiri, chinuită de coșmaruri, simțindu-se vinovată că a supraviețuit, Kacey recurge la alcool și droguri ca să își anestezieze durerea. Apoi a trecut la violență și sex la întâmplare. Această perioadă neagră a durat doi ani după accident, după care, din dragoste pentru sora ei, a renunțat complet la alcool, droguri și sex. Violența a rămas, dar a luat forma kick-boxingului pe care a început să-l practice cu înverșunare.
Fosta Kacey a murit cu patru ani în urmă și n-a mai rămas din ea nimic altceva decât o epavă. O epavă care, timp de un an, a făcut recuperare fizică medicală în spital ca să își repare corpul făcut zob, doar ca să fie externată cu un suflet făcut fărîme (…) Actuala Kacey nu plânge, nu varsă nici măcar o lacrimă. Nu sunt sigură dacă știe cum să o facă. Nu își deschide nicidecum sufletul; nu suportă atingerea mâinilor deoarece îi reamintesc de moarte.”
Ajunse la Miami, fetele închiriază un apartament modest și se străduiesc să supraviețuiască din salariul insuficient al lui Kacey, care se angajase la Starbucks. Kasey era ferm hotărâtă să nu lege prietenii cu nimeni, ținându-și orice brumă de emoție sub control și pe toată lumea la distanță. Își crease o armură impenetrabilă prin care doar Livie putea pătrunde. Cu toate acestea, nu  luase în considerare întâlnirea cu Trent Emerson, vecinul lor de apartament. La prima vedere, o banală întâlnire în spălătoria comună, dar…
Aerul îmi iese din plămâni cu un șuierat ușor și privesc încremenită de mirare o pereche de gropițe și cei mai albaștri ochi pe care i-am văzut vreodată – iriși bleu înlănțuiți de inele de cobalt. Îmi mijesc ochii. Au puncte turcoaz în interiorul lor? Da! Oh, Doamne! Pardoseala albăstruie, mașinile vechi și ruginite, pereții, totul în jurul meu dispare sub greutatea privirii lui care mă dezbracă de mantia mea protectoare de javră, azvârlind-o departe de mine și lăsându-mă goală și vulnerabilă doar în câteva secunde.”
Atracția dintre ei e instantanee, dar Kacey luptă din răsputeri împotriva acesteia, în timp ce Trent, din contră, luptă din răsputeri s-o cucerească, deși ea îi va spune că are un trecut care o face incapabilă să ”funcționeze” normal.
Am avut un accident urât de mașină acum câțiva ani. Un șofer beat a lovit mașina tatălui meu. Partea dreaptă a corpului meu a fost zdrobită. Am zeci de șuruburi și tije metalice în tot corpul, care mă țin laolaltă. ”Fizic vorbind. Altfel, doar cele zece respirații scurte țin restul ființei mele laolaltă.””
Platoșa pe care și-o pusese Kacey începe treptat să cadă, în primul rând în fața lui Trent, căruia nu-i poate rezista, dar și în fața vecinei ei, Nora, numită ”Storm” și a adorabilei fetițe a acesteia, Mia. Storm lucra într-un club de noapte și câștiga foarte bine, și se dovedește o prietenă adevărată, vorbind cu șeful ei să o angajeze pe Kacey, ”doar chelneriță”, pe un salariu foarte bun. Am spus ”doar chelneriță”, având în vedere că era un club de striptease, iar Storm făcea mai mult decât să servească la mese…
Toate personajele cărții sunt extraordinare, mă refer la cele pozitive, iar cele negtive te fac să le urăști sincer, de exemplu fostul iubit al lui Storm, care era un nemernic, după cum veți vedea.
Facem cunoștință cu Cain, patronul clubului unde lucrează Storm,  și cu Nate și Ben, care asigurau paza la club. În ciuda reticenței inițiale a lui Kacey, toți se vor dovedi prieteni de nădejde, și vor fi momente când vor demonstra acest lucru.
În privința lui Trent, cel mai semnificativ indiciu că el înseamnă pentru ea mai mult decât e dispusă să recunoască este faptul că a suportat să îl țină de mână, o ”realizare” nemaipomenită pentru ea. De când prietenul ei murise în mașină cu mâna lui în mâna ei, ea nu suporta să fie atinsă pe mâini. Orice atingere o ducea cu gândul la moarte, dar Trent  reușește să treacă această barieră.
”Pentru prima oară în patru ani, gândul că o mână ar acoperi-o pe a mea nu mă mai aruncă cu capul în jos într-un vârtej amețitor. Și îmi dau seama că vreau ca Trent să mă atingă (…) Concentrându-mi atența asupra acelor minunați ochi albaștri, îmi forțez mâna să elimine distanța dintre noi (…) Încet, încet de tot, ușor, ușor de tot, degetul meu îi atinge degetul arătător (…) un val de sânge mi-a năvălit în urechi. Unu…doi…trei…Am început să execut cele zece respirații scurte. Simt cum debordez de fericire. Atingerea lui Trent este atât de plină de viață.”
Relația lui Kacey și Tent evoluează, dar cu pași foarte mici. Trent o ”curta” efectiv, venind în fiecare seară la bar și nedezlipindu-și atenția de la persoana ei, care, fizic, era mai mult decât dispusă să interaționeze cu el, dar sufletește, nu era pregătită să lase pe nimeni în preajma emoțiilor ei. Trent, la rândul său, nu dorea doar o relație bazată pe sex, el dorea…inima ei, și să o facă să zâmbească des! Grea misiune…
”Aș ”repara” totul pentru tine dacă aș putea. Știi asta, da? Îmi șoptește el.
Mă întreb dacă se referă la cicatrice sau la ultimii patru ani din viața mea.
– Da, este tot ce am de spus.
Da, pentru tot.”
Numai că lucrurile nu sunt atât de simple, iar unele adevăruri ieșite la iveală pot fi distrugătoare…
Trent dispare pe neașteptate, după ce ea își deschide sufletul în fața lui și îi povestește despre accident, dându-i detalii, și lăsând să iasă la iveală ura ei împotriva celor trei tineri beți, din care doi muriseră și ei pe loc, dar acest lucru nu o împiedica să-i urască până dincolo de moarte. Dispariția lui Trent din viața ei o aruncă – din nou – într-un abis emoțional. După două săptămâni reapare, vizibil afectat el însuși de despărțirea lor și hotărât să se revanșeze cu orice preț față de ea.
Dar fericirea nou regăsită se năruie ca un castel de nisip în momentul în care Kacey află adevărata identitate a lui Trent și conexiunea lui cu evenimentele ei tragice din trecut.
Orice șansă părea definitiv pierdută pentru cei doi, dar viața e plină de miracole.
O intensă și emoționantă poveste de viață, cu drame și suferință, dar și cu puterea de a le depăși, prin speranță, încredere și, mai ales, iertare și iubire, aceste minunate sentimente vindecătoare!
”— La început, m-am folosit de alcool și de droguri ca să îmi anihilez durerea. Apoi am trecut la violență și la sex. Dar acum, spun eu, uitându-mă drept în ochii doctorului Stayner, prețuiesc faptul că o pot îmbrățișa pe sora mea, că pot râde împreună cu prietenii mei, că pot să mă plimb, că pot să alerg. Că sunt în viață. Că pot să respir.
Sunt la suprafața apei.
Și de data asta voi rămâne acolo unde îmi este locul.

ten2

6. E ușor să mă rănești de Tammara Webber, Editura Epica

E ușor să mă rănești este o carte superbă, intensă, complicată și emoționantă, care te convinge de puterea vindecătoare a dragostei şi te face să crezi că soarta îţi poate oferi o şansă miraculoasă, chiar când totul pare definitiv pierdut…
O bună parte din evenimentele din carte le cunoaștem din prima carte din serie, E ușor să te iubesc, scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Jacqueline. Este  fascinant să privești aceleași întâmplări din alt unghi, descoperind noi înțelesuri și înțelegând mult mai bine gradarea sentimentelor ambelor personaje. În același timp, fiindcă E ușor să mă rănești este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Lucas, aflăm informații noi, care ne ajută să înțelegem mai bine ceea ce știm deja din primul volum, alternând capitolele trecut-prezent, mergând pe două fire de narațiune.
Firul Landon ne duce în trecut, acțiunea începând din momentul tragediei morții mamei sale, iar firul Lucas prezintă în cea mai mare parte întâmplările din prima carte din serie, E ușor să te iubesc, așa cum le-a perceput Lucas, îmbogățite cu observațiile și reflecțiile lui.
Landon/Lucas este un personaj fascinant, absolut remarcabil. Aparent este un ”băiat rău”, plin de tatuaje, cu piercing în buză, plin de mușchi, puternic, capabil să învingă orice adversar prin forța lui fizică ieșită din comun. În același timp te surprinde cu o minte strălucită, autocontrol desăvârșit, sufletul sensibil, dovedindu-se capabil de iubire necondiționată, multă tandrețe, bunătate și un talent artistic excepțional.
Parcurgând firul Landon ajungem să înțelegem circumstanțele care l-au marcat, transformându-l și maturizându-l. Acțiunea cărții începe cu Landon internat în spital, la vârsta de treisprezece ani, după moartea tragică a mamei lui, Rose.Aceasta fusese victima unui psihopat care o violase, după care o omorâse, timp în care Landon, imobilizat și legat de pat, auzise totul, zbătându-se zadarnic din răsputeri să scape și să o ajute. Cutremurător! Legăturile cu care fusese legat și de care trăsese cu disperare încercând să se elibereze îi intraseră adânc în carne, lăsându-i cicatrice vizibile, care nu aveau să se mai vindece vreodată. Dar cea mai gravă rană era cea din suflet, pe care cei din jur nu o observau, dar care sângera continuu, Landon învinuindu-se în permanență că nu reușise să o salveze pe mama lui, amintindu-și obsesiv cuvintele tatălui său când plecase de acasă în acea zi fatidică: ”Tu ești bărbatul casei cât timp eu sunt plecat. Ai grijă de mama ta.”
De fapt, în acea zi îngrozitoare, Landon nu și-a pierdut doar mama, ci întregul lui univers s-a prăbușit, iar viaţa lui a intrat în derivă. Tatăl lui, Ray, care-și adorase soția, se închisese în sine, prea copleșit de propria durere ca să mai realizeze drama în care se zbătea Landon. Degeaba încercase cel mai bun prieten al său, Charles Heller și soția sa Cindy să îl convingă că băiatul are nevoie de consiliere psihologică, întrucât a suferit o traumă psihică severă, Ray era complet apatic. Mai mult, încetase orice activitate comună pe care o avea înainte cu fiul său, ca de exemplu hocheiul. Se părea că liantul dintre ei fusese Rose și, în momentul în care ea dispăruse, se rupseseră și toate legăturile pe care le avuseseră înainte. Nemaigăsindu-și nicio motivație, Ray și-a dat demisia din slujba prosperă pe care o avusese, fiind doctor în economie, și s-a întors în golful unde tatăl lui avea o barcă de pescuit, într-un oraș pe care îl urâse și din care încercase din răsputeri să scape. Neavând încotro, Landon l-a urmat şi s-a mutat într-o cameră în care nu încăpea decât un singur pat și pe care bunicul lui i-o amenajase dintr-o fostă cămară.
Cumplit cum se poate nărui totul într-o clipă! Dintr-un copil fericit, cu doi părinți care îl înconjurau cu dragostea lor, lipsit de de griji materiale, elev la o școală exclusivistă, la care avea rezultate excelente, înconjurat de prieteni, iar fata de care îi plăcea își arătase și ea interesul față de el, Landon s-a trezit într-un vid emoțional, fără un model pe care să-l urmeze și fără un sprijin real. Tatăl lui era complet indiferent la toate problemele lui. Școala la care învăța acum era departe de standardele vechii școli, iar directoarea l-a tratat cu ostilitate de la bun început, tratându-l de parcă era un infractor în devenire. Colegii bogați l-au privit de sus, iar ceilalți nu îl acceptau în grupul lor.
Reușește să se împrietenească totuși cu Boyce Wynn, băiatul rău din liceu, care provenea dintr-o familie dezorganizată. Landon începe să își piardă nopțile alături de el și gașca acestuia de prieteni, care făceau bani din vânzarea de droguri. Din nou, tatăl lui este indiferent la pericolele la care se expunea, neobservând nimic din noile lui preocupări.
Boyce, remarcând cicatricele de pe încheieturile mâinii lui Landon, fără a încerca să îl descoasă cu privire la ele, îi dă ideea să le ascundă sub niște tatuaje, făcându-i cunoștință cu Arianna, o tânără care îl înțelege imediat, întrucât și ea, cândva, simțise nevoia să își facă tatuaje.
”- Unii dintre noi pot începe să vindece răul provocat de alții doar scăpând de situația respectivă, iar ceilalți au nevoie de mai mult. Tatuajele fac declarații care trebuie să fie făcute. Sau ascund lucruri care nu privesc pe nimeni. Cicatricele tale sunt semne de luptă, dar tu nu le vezi așa. Încă.”
”- Acest tatuaj îți va face pielea să fie din nou a ta. Poate, într-o zi, o să înțelegi că pielea nu ești tu. E doar cea care te găzduiește atât timp cât ești aici.”
Tatuajele l-au ajutat pe Landon să își creeze o nouă personalitate, fiecare tatuaj reprezentând un simbol a ceva, un îndemn către sine pentru a putea merge mai departe.
Drumul lui Landon nu a fost deloc lin, prima lui dragoste fiind și prima lui mare deziluzie.
La șaptesprezece ani primește o nouă lovitură, fiind arestat că l-a snopit în bătaie pe un băiat de bani gata, care voia să violeze o fată. Ironic, deși scăpase de atâtea ori când se aflase la limita legii, tocmai când făcuse o faptă bună destinul îl pedepsise.
Însă, după atâtea lovituri nedrepte ale sorții, se întrezărește o rază de speranță. Charles Heller, prietenul tatălui, vine și pune piciorul în prag, reproșându-i lui Ray că a fost un tată iresponsabil și făcându-i o propunere lui Landon de a evada din infernul în care se afla, promițându-i că îl va scăpa de pușcărie, cu condiția să se ducă la toate cursurile la școală, să își îmbunătățească media, să își găsească un loc de muncă, să renunțe complet la droguri și să se înscrie la cursurile de taekwondo (arte marțiale), pe care el i le va plăti, pentru a învăța să se controleze. După terminarea liceului urma să aplice la facultate și să vină să locuiască cu Charles și familia lui, într-un apartament situat deasupra garajului. Era o șansă miraculoasă, nesperată, de care Landon, recunoscător, s-a agățat cu amândouă mâinile.
La cursurile de arte marțiale a deprins principiile ce aveau să îl călăuzească ulterior: ”curtoazie, integritate, perseverență, autocontrol, spirit neîmblânzit”.
Acțiunea din firul Lucas începe peste câțiva ani, când Landon ajunsese deja preparator la materia de economie predată de Charles Heller. Pentru a se detașa de traumele trecutului, Landon insistase ca toată lumea să i se adreseze cu Lucas, al doilea lui prenume.
Descoperim în acest fir că Lucas o remarcase pe Jacqueline, de care se simțea atras fără voia lui, cu mult timp înainte ca ea să îl observe. Pe prietenul acesteia, Kennedy, un tânăr arogant de bani gata, îl antipatizează imediat.
”N-am să mă las influențat niciodată de vreo odraslă care se dă în spectacol pe banii părinților; știu cât de rapid poate să dispară totul, mai ales când nimic nu a fost, vreodată, al tău. Acesta era un adevăr pe care îl învățasem pe pielea mea: dacă voiai ceva de la viață, trebuia să te bazezi doar pe tine însuți pentru a-l obține. Și pentru a-l păstra.”
Cu un dezvoltat simț artistic, moștenit de la mama lui, în timpul orelor de economie, materie pe care o cunoștea la perfecție, îi face nenumărate portrete lui Jacqueline. După o perioadă, realizează că Jacqueline s-a certat cu prietenul ei, aceasta începând să absenteze de la ore şi fiind în pericol să pice cursul.
Soarta face ca Lucas să o salveze dintr-o situație critică. La o petrecere a Frăției, unde Lucas se dusese să repare o instalație de aer condiționat, observă că Jacqueline, care încerca să mascheze din greu cât era de nefericită, pleacă singură de acolo, iar unul dintre băieții de la petrecere s-a luat după ea. Dorind să se asigure că era în siguranță, îi urmărește în parcare, reușind să ajungă exact la timp pentru a o salva de la viol, snopindu-l în bătaie pe atacator.
O nouă întorsătură a destinului îi apropie din nou. A doua zi, Jaqueline vine la școală și vorbește cu Charles Heller, rugându-l să îi mai dea o șansă pentru a nu pierde cursul, iar acesta acceptă cu condiția ca ea să elaboreze un proiect, îndreptând-o pentru îndrumare la realizarea acestuia la Landon, preparatorul său. Jaqueline ia legătura cu Landon pe mail, nerealizând că este unul și același cu Lucas, care îi apare tot mai des în cale – vânzător la Starbucks, lucrând la serviciul de pază, voluntar la cursurile de autoapărare – și despre care crede că este student ca și ea.
La rândul lui, Lucas nu se grăbește să îi risipească confuzia, fiind conștient că felul în care arată induce multă lume în eroare și nedorind ca ea să fie speriată de el.
În schimb, pe mail, cei doi poartă conversații extrem de interesante, discutând diverse teme, constatând o neașteptată compatibilitate.
”Nu avea de unde să știe că eram la fel de atras de caracterul ei și de simțul umorului pe care îl dezvăluia în schimbul nostru de mesaje, cum eram de acele mișcări captivante ale degetelor pe care le făcea când mintea îi zbura la muzică, evadând din ceea ce se întâmpla în jurul ei.”
Deși una dintre colegele lui de la Starbucks îl previne să nu se implice emoţional prea tare, zicându-i că le-a auzit pe prietenele lui Jacqueline îndemnând-o să îl folosească pe post de ”băiat rău”, adică o fază care să o ajute să depășească despărțirea de fostul iubit, Lucas este dispus să îi dea ceea ce își dorește, fiind atras ca un magnet de ea.
”Fetele ca ea nu se îndrăgosteau de băieți care arătau ca mine. Dar nu trebuia neapărat să se îndrăgostească de mine ca să se culce cu mine, nu-i așa? În faza ei Băiatul Rău? O partidă de consolare. Doamne, ajută-mă, eram în stare să fac orice.”

Citind gândurile lui, realizezi că Lucas numai ”băiat rău” nu era. O iubea necondiționat pe Jacqueline, acceptând inclusiv ideea ca ea să se folosească de el, dacă pe ea o ajuta acest lucru. Deosebit de sensibil, moștenind genele de artist de la mama lui, o privea pe Jacqueline aproape cu venerație, ca și cum ea era o formă de artă neprețuită, care trebuia adorată și protejată.
”Aș putea să o desenez numai din atingeri, fără să îi văd trupul gol.”
Pentru Jacqueline, visătoare, dulce și timidă, cu un talent deosebit la muzică, Lucas este ca un balsam pentru sufletul ei. Alături de el își recapătă încrederea în sine, bucuria de a trăi, curajul de a înfrunta situațiile tensionate, inclusiv de a-l ajuta pe Lucas să scape de fantomele trecutului, care îl bântuiau încă.

O carte care te bulversează, te trece prin multe stări emoționale, dar în final te lasă cu o stare de bine și cu un zâmbet pe buze!
” – Cum mă descurc, Jacqueline? Îți îndeplinesc toate fanteziile de băiat rău sau e ceva ce mi-a scăpat? Poate am un loc de muncă stabil și sunt îndrăgostit nebunește de iubita mea…
Am sărutat-o așa cum stătea, agățată de mine.
– Dar am o imaginație păcătoasă.”

7. Înainte să te cunosc de Jojo Mojes, Editura Litera

O poveste de dragoste pentru generația de azi, despre o iubire neașteptată între doi oameni care nu au nimic în comun. O carte romantică și imprevizibilă, care vă va provoca să vă întrebați ce e de făcut atunci când, de dragul celui pe care îl iubești, trebuie să-ți sacrifici propria fericire.
Lou Clark era o tânără de douăzeci și cinci de ani, care se mulțumise mereu cu puțin, complăcându-se într-o rutină comodă, stând ancorată timp de șapte ani într-o relație lipsită de iubire, locuind într-o debara modificată a casei și susținându-și financiar familia numeroasă din slujba pe care o avea la ceainăria The Buttered Bun.
Will Traynor era un tânăr frumos, plin de succes, bogat, energic, care adora sporturile, până când un accident de motocicletă i-a spulberat toate planurile de viitor.
„Ridică ochii, auzind un zgomot puternic – sunetul strident al unui claxon… Cu coada ochiului, surprinde ceva fără o formă precisă, ceva care se apropie însă de el cu o viteză imposibilă. Se întoarce cu fața într-acolo și într-o fracțiune de secundă își dă seama că stă chiar în calea acelui bolid infernal și că n-are cum să se ferească. Stupefiat, lasă telefonul să-i scape din mână și aude un țipăt, care e poate al lui. Ultimele lucruri pe care le vede sunt o mănușă de piele, un chip sub o cască, groaza din ochii celuilalt reflectând propria-i groază. Se aude o explozie, și totul se împrăștie în mii de bucăți. Și apoi nu mai e nimic.”
În urma accidentului Will şi-a pierdut dorinţa de a trăi la doar treizeci și șase de ani, ajungând imobilizat într-un scaun cu rotile și izolându-se față de cei din jur. Totul i se pare acum insignifiant şi lipsit de bucurie, dar totodată știe şi cum să pună capăt acestei stări de lucruri. Ideea sinuciderii ca o izbăvire i se înfiripă în minte, apelând în acest sens la organizația Dignitas, o organizație elvețiană nonprofit care furnizează servicii de sinucidere asistată persoanelor ce suferă de boli grave sau în stadiu terminal, luându-și un răgaz de șase luni până să-și ducă planul la capăt.
Ceea ce Will nu ştie este că Lou e pe cale să-şi facă apariţia în lumea lui într-o explozie de culoare. După ce rămăsese șomeră și eșuase în mai multe încercări de a-și găsi o nouă slujbă, Lou este angajată în urma unui interviu pentru a avea grijă de Will pe o perioadă de 6 luni.
„- Nu trebuie să te porți ca un ticălos.
 – Ce-ai spus?
 – Prietenii tăi au avut parte de un tratament de tot rahatul. Bun. Probabil l-au meritat. Dar eu sunt aici zi de zi, dându-mi silința cât pot. Așa că aș aprecia dacă nu mi-ai face viața la fel de neplăcută pe cât le-o faci tuturor celor din jurul tău.”
Încetul cu încetul, Lou reușește să aducă din nou veselia în viața lui Lou, spărgând bariera de gheață cu care acesta își înconjurase inima, dar va reuși ea oare să îl convingă să renunțe la inițiativa lui dramatică?
„Aveam în față o sută șaptesprezece zile în care să-l conving pe Will Traynor că viața lui merită trăită.”
În același timp, Will își dedică întreaga lui energie pentru a o transforma pe Lou în cele șase luni pe care le mai avea de trăit, încercând să-i arate o altă viziune asupra vieții.
„-Acesta este felul tău de a-mi spune că ar trebui să fac şi lucruri mult mai valoroase decât să îți curăț cartofii,nu?
-Îți spun că există o lume întreagă afară. Dar că ți-aş fi foarte recunoscător dacă mi-ai pregăti mai întâi cartofii.
Îmi zâmbi, şi n-am putut să nu-i zâmbesc şi eu.”
Provenită dintr-o familie săracă, experiența ei de viață fusese mult limitată până atunci. Will îi lărgește orizontul, deschizându-i o fereastră spre o lume strălucitoare și elegantă. Îmbrăcată cu o superbă rochie roșie, Lou merge cu Will la un spectacol.
„Ochii lui Will mă măsurară de sus până jos. Abia atunci mi-am dat seama că se schimbase și el, într-o cămașă albă și un sacou elegant. Proaspăt bărbierit și cu părul tuns, arăta surprinzător de chipeș și, văzându-l, nu m-am putut abține să nu surâd. Și nu atât pentru cum arăta, ci pentru că-și dăduse silința.
-Asta e! zise el cu o voce calmă și lipsită de expresie, adăugând însă, atunci când m-am aplecat să-mi aranjez decolteul: Dar renunță la jacheta de deasupra!
Avea dreptate. Știusem că e ceva în neregulă. Mi-am scos boleroul, împăturindu-l cu grijă, și l-am pus pe scaun.
-Și eșarfa.
Am dus instinctiv mâinile la gât:
-Eșarfa? De ce?
-Nu se asortează. Și arăți de parcă ai vrea să ascunzi ceva sub ea.
– Dar altfel… o să fiu numai decolteu!
-Așa, și? râse el. Clark, uite ce-i: dacă vrei să porți o rochie ca asta, va trebui să fii sigură pe tine. Trebuie să te îmbraci cu ea nu doar fizic, ci și mental.
-Doar tu, Will Traynor, poți spune unei femei cum să poarte o afurisită de rochie!” 
Sub influența lui Will, Lou începe să aibă tot mai multă încredere în ea, descoperindu-se pe sine, eliberându-se dintr-o relație amoroasă care nu ducea nicăieri, învățând să nu se mai mulțumească cu puțin, începând să spere la mai mult și apreciind importanța cunoașterii: ”Cunoașterea e forță”.
„O vreme, nu văzusem în el decât un potenţial sinucigaş. Acum era pur şi simplu Will – un tânăr amuzant, inteligent, enervant, schimbător – care voia să mă educe şi căruia îi plăcea să se joace cu mine de-a profesorul Higgins.”
O carte răvășitor de emoționantă, care te învață să te bucuri de orice clipă trăită, dar care te și face să verși râuri de lacrimi…
Personal, mi-aș fi dorit să fi fost posibil un final fericit…

 

8. Pe strada Dublin de Samantha Young, Editura Trei

Pe strada Dublin este o carte foarte bine scrisă, intensă, foarte romantică și plină de senzualitate, care te face să crezi în miracolul unui nou început și puterea de a o lua de la capăt.
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Jocelyn Butler, o americancă pe jumătate scoțiană după mama ei, care venise în America și trăise o frumoasă poveste de dragoste cu tatăl lui Jocelyn, un american bogat cu afaceri în industria petrolului. Fericirea lor părea deplină, aveau două fete foarte reușite, pe Jocelyn, de paisprezece ani și pe Beth, mult mai mică, și se iubeau la fel de mult ca în prima zi. Totul avea să se spulbere într-o clipă când, într-un accident stupid de circulație, mama, tatăl și sora lui Jocelyn aveau să-și piardă viața, lăsând-o pe aceasta debusolată complet, șocată, cu viața întreagă dată peste cap și inima făcută bucăți. Fără nici o rudă și nici un sprijin de nicăieri, preluată de Serviciile Sociale și plasată unei familii adoptive cu mulți copii ce nu avea prea mult timp pentru ea, Jocelyn s-a refugiat în băutură și sex, pierzându-și virginitatea mult prea repede și complăcându-se în tot felul de relații întâmplătoare cu diverși necunoscuți. La cincisprezece ani, cea mai bună prietenă a ei, Dru, și-a pierdut și ea viața, înecându-se după ce se îmbătase văzând-o pe Jocelyn sărutându-se cu un băiat pe care îl iubea. Jocelyn nu s-a iertat niciodată pentru acest lucru, sentimentul de vinovăție strângând-o ca într-o menghină. A fost plasată apoi unei alte familii adoptive și a rărit-o cu petrecerile. Doar o dată pe an, când era aniversarea tragicului eveniment în care își pierduse viața familia ei, se îmbăta până se făcea praf și ajungea să facă din nou sex cu un necunoscut. La ultima aniversare de acest gen, pe când Jocelyn avea optsprezece ani, a doua zi de dimineață s-a trezit nu cu unul, ci cu doi necunoscuți în pat, neavând nici o amintire despre noaptea ce trecuse. A fost picătura ce a umplut paharul, Jocelyn (sau Joss cum insista ea să i se spună după tragicul accident) realizând în sfârșit cât de în derivă era viața ei și că era momentul să facă o schimbare radicală, adunându-și viața făcută bucăți și încercând să-i dea o direcție stabilă.
Prin urmare, a traversat oceanul până în Scoția, țara de origine a mamei ei, s-a înscris la Universitatea din Edinburgh, pe care a absolvit-o patru ani mai târziu. În tot acest timp a refuzat să mai aibă vreo relație, refuzând toate avansurile care i se făceau și trăind retrasă, având o singură prietenă – pe Rhian, colega ei de cameră, dar care acum, după absolvire, plecase la Londra pentru a-și face doctoratul.
Căutând o nouă colegă de apartament, Joss răspunde unui anunț dat de o tânără, Ellie Carmichael care își căuta și ea o tovarășă de locuit în apartamentul ei situat pe strada Dublin. Nerăbdătoare să ajungă acolo, vrea să ia un taxi, apucând portiera în același timp cu un necunoscut, îmbrăcat într-un costum elegant, care, grăbindu-se la rândul lui și aflând că ea mergea în aceeași direcție cu el, insistă să parcurgă drumul împreună. Reacția ei când îl privește atent o bulversează complet, simțind fiori de dorință ca niciodată până atunci.
Cei doi se tachinează tot drumul, el fiind intrigat de lipsa ei de interes privind persoana lui, fiind obișnuit să i se facă avansuri și să i se dea mereu câte un număr de telefon, pentru o întâlnire ulterioară. La rândul lui, nu poate să-și ascundă atracția față de ea iar la plecare încearcă să-i afle numele, pe care ea refuză să i-l dea, credincioasă promisiunii pe care și-o făcuse de a evita orice relație.
Ajunsă la apartamentul lui Ellie, este uluită de luxul și dimensiunile acestuia, aflând că, de fapt, apartamentul îi aparținea fratelui vitreg după tată al acesteia, Braden Carmichael, un prosper om de afaceri, care i-l pusese la dispoziție până avea să-și definitiveze doctoratul. Din vorbele lui Ellie despre fratele ei, Joss remarcă imediat cât de atașată era de acesta, simțind obișnuitul ghimpe de durere pe care-l resimțea de câte ori vedea o familie fericită.
”O studiasem de-a lungul anilor, înfruntând-o direct și dezvoltând un scut împotriva durerii pe care mi-o pricinuia să văd o asemenea iubire pe chipul persoanelor din jur – oameni care încă îi aveau pe cei dragi în viața lor.”
Din fericire, Joss își putea permite chiria exorbitantă pentru apartament, întrucât intrase în posesia averii fabuloase a tatălui ei la vârsta de optsprezece ani. Totuși, deși situația financiară i-ar fi permis să trăiască pe picior mare, își drămuia averea cu multă atenție, simțind în permanență o senzație de vinovăție datorată circumstanțelor în care acești bani intraseră în posesia ei. Mai mult, deși nu era nevoită, se angajase să servească într-un bar, până când urma să reușească să-și îndeplinească visul de a deveni scriitoare.  La bar era colega cu Jo, o blondă superbă cu picioare lungi, ce avea în grijă un frățior, Cole, mai mic cu zece ani, și care era mereu sub protecția unui ”sponsor” bogat și cu Craig, un barman atrăgător. În ciuda avansurilor repetate ale acestuia, Joss refuzase să-i acorde vreo atenție.
Încântată de noul apartament și rămasă singură după plecarea lui Ellie, Joss se răsfață cu o baie înspumată, după care constată că și-a uitat prosoapele în cameră și iese complet dezbrăcată, moment în care se trezește față în față cu Costumul, care nu se sfiește să o măsoare din cap până în picioare cu o privire apreciativă.
Confuzia se risipește repede. Costumul era chiar Braden, fratele lui Ellie, proprietarul apartamentului!
Deși Braden încearcă să afle cât mai multe despre ea, neascunzând atracția pe care o simțea,  Joss îl evită cu disperare. În același timp, este intrigată de interesul lui față de ea, întrucât de la Ellie aflase că Braden ieșea mereu cu același gen de femei, înalte, blonde și cu ținută de manechin – tipul Păpușii Barbie, pe care avea însă grijă să le schimbe regulat, nerămânând niciodată prea mult timp implicat într-o relație. Ori ea era mai degrabă scundă, la un metru șaizeci și cinci ai ei fiind cu treizeci de centimetri mai mică decât el, cu sâni mari și șolduri generoase.
Curând, Joss avea să se lămurească de faptul că Braden nu se dădea bătut cu una, cu două. Se desparte de prietena lui și îi caută compania lui Joss tot mai des, insistând să-i spună Jocelyn, în ciuda precizării ei că vrea să i se spună Joss. La rândul ei, Joss îi furnizează indicii fără să vrea. În momentul în care el află că vrea să devină scriitoare și o întreabă ce gen de literatură scrie, ea îi răspunde că fantasy, întrucât acolo realitatea nu are nici o putere, iar imaginația ei poate să controleze totul.
”Poate că în literatura fantasy, realitatea nu are nici o putere. Imaginația mea controlează totul.”
Însă, cel mai puternic indiciu avea să i-l dea în momentul în care Ellie o invită la masa în familie organizată de mama ei, Elodie. Aceasta, după ce fusese părăsită de Donald Carmichael, tatăl lui Ellie și al lui Braden, își refăcuse viața, căsătorindu-se cu Clark Nichols, un profesor de istorie, cu care mai făcuse doi copii – Hannah, ce avea acum paisprezece ani și Declan, în vârstă de zece ani. Fire generoasă și inimoasă, Elodie îl ”adoptase” practic și pe Braden, care își petrecea mai mult timp în familia lui Ellie decât cu propria lui mamă, o fire egoistă, preocupată doar de propriul confort. Braden, la rândul lui, pe lângă iubirea neprecupețită pe care o avea față de Ellie, îi îndrăgise nespus și pe frații acesteia, fiind foarte protector și generos față de ei.
În momentul când Joss ajunge la masă și constată atmosfera relaxată, plină de iubire, ce exista între membrii familiei lui Ellie, i se declanșează un puternic atac de panică, amintindu-și de sărbătorile fericite de odinioară din familia ei.
”Amintirea aceasta a fost urmată de o alta – o masă de Crăciun. Apoi una de Ziua Recunoștinței. Apoi ziua când am împlinit treisprezece ani…
Amintirile mi-au declanșat un atac de panică.”
Braden, atent și îngrijorat, vine imediat după ea să o liniștească, intuind că existau secrete în trecutul ei pe care nu era încă pregătită să le dezvăluie nimănui.
Deși Joss este ferm hotărâtă să nu-și încalce regula autoimpusă de a nu avea nici un fel de relații, nu poate să nege atracția de-a dreptul nucleară ce exista între ei.
Braden, încăpățânat din fire, hotărât să ajungă cu orice preț în sufletul ei, văzând că este imposibil să o convingă să accepte o relație cu el, îi propune singura formă de relație pe care este convins că ea nu o să o refuze, întrucât reacția corpului ei în preajma lui o trădase de fiecare dată, dezvăluind atracția intensă pe care o simțea față de el.
Braden îi propune o prietenie cu beneficii, fără nici un fel de obligație din partea nici unuia dintre ei. Felul plin de viclenie în care îi pune el problema îi învinge rezistența mult slăbită deja a lui Joss, care acceptă aranjamentul pentru o perioadă de trei luni.
Momentele de pasiune dintre ei sunt extrem de fierbinți și satisfăcătoare pentru amândoi. După aceea, Braden ignoră complet aluzia lui Joss să plece, instalându-se comod în pat și adormind lângă ea. Încetul cu încetul, Braden reușește să mai doboare câte o barieră astfel că, după trecerea celor trei luni, o convinge pe Joss să accepte că aveau de fapt o relație.
Din păcate, momentul în care Ellie descoperă că are o tumoare o aruncă din nou în iad pe Joss. Convinsă că este o piază rea și toți din jurul ei la care ține ajung să pățească ceva rău, se retrage înspăimântată, refuzând să continue relația cu Braden, de care simțea că se îndrăgostea din ce în ce mai tare, nesuportând gândul de a-l face nefericit mai devreme sau mai târziu.
Braden, cu tenacitatea lui ieșită din comun, a aplicat tot felul de metode pentru a o răzgândi, folosind toate atuurile pe care le avea, inclusiv atracția ei față de el. A făcut-o geloasă, a înnebunit-o fâcând-o să-l dorească, s-a retras un timp pentru a o face să i se facă dor de el, s-a comportat inclusiv ca un om al cavernelor de câteva ori, un singur lucru nu l-a făcut: n-a renunțat nici o clipă la ea!
Ce bine ar fi dacă toți am avea în viața noastră o astfel de persoană, care să nu renunțe la tine nici măcar atunci când tu ai renunțat deja!
”- Mă simțeam bine. Eram în siguranță și mă simțeam bine. Sunt defectă, Braden. Nu mai încerca să mă repari și lasă-mă așa, defectă!”
”- Jocelyn, nu ești stricată, draga mea, mi-a șoptit el răgușit, cu ochi rugători. Ai doar niște crăpături, dar cu toții avem.”
Mi-a plăcut foarte mult de Braden. Deși avea o avere imensă, moștenind afacerile tatălui său, muncea din greu pentru a le menține și dezvolta și pierdea mult timp pentru aceasta, lucru care se vede și din faptul că a fost nevoit de mai multe ori să refuze niște invitații pentru a rezolva anumite probleme urgente ce-i reclamau atenția. Viața nu fusese nici cu el prea blândă. Crescând cu o mamă egoistă, complet indiferentă la nevoile lui și care nu-i arătase niciodată prea multă afecțiune, prea preocupată de călătoriile în Europa și de iubiții ei cu bani pe care și-i alegea, și cu un tată rece și autoritar, dar care măcar îl iubea, Braden avusese și el parte de perioada lui de rebeliune adolescentină, în care bea prea mult și intrase în anturaje nepotrivite. Din fericire, după un incident ce putea să se sfârșească urât, tatăl lui pusese piciorul în prag și îl atrăsese pe calea cea dreaptă, implicându-l în afacerile sale, pe care Braden ajunsese să le înțeleagă și stăpânească la perfecțiune. Avusese apoi o căsătorie impulsivă la douăzeci și doi de ani, care se terminase prost, Braden constatând că soția lui îl înșela cu cel mai bun prieten. Fiind mereu foarte ocupat, era conștient că femeile cu care ieșea erau mai mult preocupate de banii lui decât de el și avea grijă să nu se implice niciodată prea mult într-o relație. Joss venise ca o gură de aer proaspăt pentru el, îl intrigase și îl provocase, iar el se îndrăgostise nebunește de ea. Așa-zisa ”prietenie cu beneficii” nu existase decât în ochii ei – care se păcălea singură, el fusese de la bun-început implicat total și convins de viitorul relației cu ea. Își dă seama că Joss are secrete întunecate din trecut și îi lasă suficient timp și spațiu pentru a se lămuri singură că el este persoana potrivită pentru ea. Iar când află, în sfârșit, tot trecutul ei sordid el, departe de a o judeca, o consolează și o încurajează să treacă peste traumele trecutului, convingând-o în același timp de intensitatea și trăinicia sentimentelor lui pentru ea.
”- Pentru că – a oftat – mă faci să râd, mă provoci și mă exciți cum n-a mai făcut-o nimeni. Când nu ești în preajma mea, simt că îmi lipsește ceva cu adevărat important. Atât de important, că nu mă simt eu însumi. N-am mai simțit niciodată că o femeie este a mea. Dar tu ești a mea, Jocelyn. Am știut asta din clipa când te-am cunoscut. Și eu sunt al tău. Nu vreau să fiu al nimănui altcuiva, scumpo.”
Jocelyn este o persoană deosebită, care a trecut prin niște încercări cumplite. În momentul în care și-a pierdut familia, viața ei a luat-o razna. Simțindu-se vinovată că le-a supraviețuit, Joss refuză mult timp să trăiască normal, întrucât asta ar fi fost cumva ca o trădare față de ei – ca ea să se simtă bine când ei nu mai erau. Nesfătuită de nimeni, a făcut niște alegeri greșite, trăind timp de patru ani de zile – de la paisprezece ani la optsprezece ani – un stil de viață complet dezordonat, fără vreo busolă sau o țintă de care să se agațe. Este de apreciat că a reușit totuși să se trezească într-un final și să o ia de la capăt, într-o țară nouă, necunoscută, impunându-și niște reguli stricte. Totuși nu mai dorea să se mai implice sentimental față de nimeni, pentru a nu mai trece niciodată prin iadul emoțional pe care l-a trăit.
În același timp, Joss este nesigură pe ea, neconsiderându-se suficient de atrăgătoare, în ciuda ochilor ei cenușii migdalați, fascinanți, a părului ei bogat blond-castaniu și a formelor ei generoase cu care o înzestrase natura. Apăsată de trecutul ei dubios din adolescență, nu se considera suficient de bună pentru Braden, un gând pe care nici măcar nu-l conștientizase, dar exista în subconștient și iese la suprafață la un moment dat într-o discuție.
”- Nici eu nu-s suficient de bună pentru tine. Dar asta n-a fost o piedică pentru tine.”
Cu o încăpățânare colosală, Braden a reușit, încetul cu încetul, să-i doboare toate scuturile pe care și le ridicase în jurul ei, înțelegându-i motivele pentru care făcuse acest lucru și uluind-o cu intuiția lui.
”Toți avem probleme. Dar când mi-am dat seama că mă minți, am început să înțeleg de ce. Îți închipui că nu te-ai dat niciodată în vileag. Că încă mai poți să dai înapoi și să te prefaci că nu s-a întâmplat nimic între noi, pentru că, în felul ăsta, dacă se întâmplă vreodată ceva cu mine, îți poți spune că nu-ți pasă și că nu te doare.”
”Doamne, acum avea și puterea să citească gândurile.”
Perseverența lui Braden dă roade într-un final, iar Jocelyn iese din starea vegetativă pe care și-o impusese timp de patru ani și, cu Braden alături, are curajul să trăiască din nou, acceptând viața așa cum e, cu bune și cu rele…
”Uneori, norii nu erau ușori. Uneori, pântecele lor deveneau întunecate și grele. Așa e viața. Se mai întâmplă. Nu înseamnă că nu era înfricoșător și nici că nu-mi era teamă, dar acum știam că dacă Braden era lângă mine, când se dezlănțuiau norii, totul avea să fie bine. Ploaia se va revărsa peste amândoi. Și, cunoscându-l bine pe Braden, știam că va avea la îndemână o umbrelă mare, cu care să ne protejeze de ce era mai rău.
Și știam că, deși viitorul era nesigur, îi puteam face față împreună.”

14465155

 

9. P.S. Te iubesc de Cecelia Ahern, Editura All

Toate cărțile Ceceliei Ahern sunt dulci-amărui și conțin o lecție de viață, care te face să meditezi la propriile tale experiențe de viață, și la sfârșitul lor te simți îmbogățit sufletește. Eroii cărților sale sunt oameni obișnuiți, cu defecte și calități, a căror viață nu se scurge prea lin, având urcușuri și coborâșuri, întocmai ca în viața reală.
P.S. Te iubesc este o celebrare a vieții, convingându-te că aceasta merită trăită chiar și atunci când simți că totul se năruiește în jur…
Holly Kennedy avea o viață perfectă, un soț minunat care o iubea, prețuia, proteja și răsfăța peste măsură. Gerry era cel care își asumase toate responsabilitățile, ținând minte micile amănunte ale vieții de zi cu zi și având o slujbă bine plătită, astfel că Holly nu rezistase niciodată prea mult la un serviciu, nedorindu-și o carieră și simțindu-se liberă să renunțe de fiecare dată când nu-i plăcea ceva.
Momentul în care viețile lor aveau să fie definitiv date peste cap te impresionează până la lacrimi. De multe ori, luăm fericirea ca ceva cuvenit, de la sine înțeles și ne facem griji pentru lucruri mărunte, fără importanță. Din păcate, când realizăm acest lucru este câteodată prea târziu…

Gerry se plânsese la un moment dat de dureri de cap, iar când medicul îi spusese că probabil era din cauza stresului și că, în cel mai rău caz, ar trebui să poarte ochelari, se întristase. Din păcate însă, purtatul ochelarilor ar fi însemnat o adevărată fericire din moment ce se dovedise ulterior că adevărata cauză era o tumoare pe creier ce avea să îl răpună în mai puțin de un an…
Gerry încercase să accepte cu curaj teribilul diagnostic, glumind că dacă ar fi știut că avea să i se întâmple acest lucru ar fi făcut mai multe lucruri nebunești și ar fi trăit viața din plin. Ne temem atât de bătrânețe, dar în astfel de momente dramatice ne dăm seama că bătrânețea reprezintă de fapt o realizare sau o provocare.
Moartea lui Gerry reprezintă un șoc cumplit pentru Holly, smulsă brutal dintr-o existență calmă și fericită și aruncată într-una haotică, plină de durere. Autoarea reușește să surprindă foarte bine stările prin care trece Holly, încercând să-și adune viața din bucăți: revoltă, depresie și, în final, acceptare și speranță.
La început, Holly se refugiază de toată lumea, agățându-se cu disperare de orice lucru îi amintea de Gerry. Dar lucrurile nu pot înlocui o persoană, iar sentimentul singurătății tindea să o sufoce.
„Holly îşi îngropase faţa în tricoul albastru din bumbac şi mirosul familiar o izbi imediat, o durere copleşitoare, care-i înnoda stomacul şi-i frângea inima. Simţea înţepături la ceafă şi un nod în gât care ameninţa să o înece. O cuprinse panica. În afară de bâzâitul slab al frigiderului şi murmurul produs de ţevile boilerului, casa rămânea tăcută. Era singură.”
Curând însă, un plic misterios sosit pe adresa părinților ei o scoate din amorțeală. În interiorul lui erau zece scrisori, conținând instrucțiuni scrise de Gerry, câte una pentru fiecare lună, începând cu luna martie, luna imediat următoare morții lui. Fiecare scrisoare se termina invariabil cu propoziția: ”P.S. Te iubesc”.
Gerry este un personaj extraordinar. Lovit nemilos de soartă, dându-și seama că nu mai avea nicio șansă de a învinge cumplita boală, reușește să treacă peste propria durere și revoltă în fața destinului, alcătuind un plan prin care să o ajute pe Holly și după ce el nu va mai fi.
Excepțională această dragoste, care trece dincolo de bariera spațiului și timpului!
„Să găsești pe cineva pe care să-l iubești și care să te iubească este un sentiment extraordinar, extraordinar. Dar să găsești sufletul pereche este și mai grozav. Un suflet pereche este unul care te înțelege ca nimeni altul, te iubește ca nimeni altcineva, va fi mereu alături de tine, indiferent ce s-ar întâmpla. Se spune că nimic nu durează la nesfârșit, dar cred cu tărie că pentru unii iubirea continuă și după ce ei nu mai sunt printre noi.”
Scrisorile lui Gerry o impulsionează pe Holly să iasă din carapacea ei autoimpusă și să relaționeze din nou cu familia și prietenii. Totuși, acceptarea faptului că viața merge înainte nu este prea ușor de făcut, iar Holly trece prin multe momente de depresie.
”Era atât de obositor să încerce să fie fericită tot timpul și în plus nici nu mai avea energia necesară. Cui îi păsa dacă în casă era dezordine? Nimeni în afară de ea n-ar fi văzut, iar ei cu siguranță nu i-ar fi păsat dacă era sau nu curat. Cui îi păsa dacă nu se machia, sau nu se spăla timp de o săptămână? Nu avea niciun gând să impresioneze pe cineva. Singurul pe care îl vedea cu regularitate era băiatul care livra pizza, și căruia trebuia să-i dea bacșiș dacă voia să-l vadă zâmbind. Cui dracu îi păsa?”
Întreaga existență a lui Holly gravitase în jurul lui Gerry, cu care se împrietenise de la vârsta de paisprezece ani și se căsătorise când avea douăzeci și trei de ani. Iar acum, văduvă la doar treizeci de ani, Holly simțea că plutește în derivă, fără o ancoră de care să se agațe.
”Holly trăise întreaga viață fără să fie interesată de nimic altceva, în afară de Gerry, de fapt, tot ceea ce făcuse era pentru el. Într-un fel, a fi soția lui era lucrul la care se pricepea cel mai bine; tot ce știa era să-i fie parteneră. Acum cu ce mai rămăsese? Fără slujbă, fără soț și nu putea nici măcar să cânte într-un concurs de karaoke, darămite să-l câștige. Gândul ăsta o făcu să se simtă foarte singură și deprimată, cum stătea așezată, privindu-și familia și prietenii din jurul ei.”
Încetul cu încetul, urmând instrucțiunile lui Gerry, care le gradase magistral pentru fiecare lună în parte, Holly reușește să depășească fobia față de karaoke, să admire frumusețea naturii, să se bucure de o vacanță împreună cu prietenele ei, să capete încredere în ea și să-și găsească o slujbă potrivită, căreia să i se dedice cu plăcere și entuziasm, iar, în final, să aibă curajul să se îndrăgostească din nou.
”Se bucurase de fiecare secundă a vieții ei alături de Gerry, dar acum era timpul să meargă mai departe. Să deschidă un alt capitol al vieții ei, să-și ia cu ea amintirile minunate și experiențele care să o învețe și să o ajute să-și modeleze viitorul. Desigur, era greu; învățase că nimic nu e ușor. Dar nu simțea că e atât de greu cum fusese în ultimele luni, iar peste alte câteva luni ar fi trebuit să fie mult mai ușor.”
”Indiferent ce o aștepta mai departe, știa că trebuia să-și deschidă inima și să o urmeze, oriunde o ducea.
Între timp, trebuia doar să trăiască.”

10. Îndrăgostită de un înger de Federica Bosco, Editura All

Îndrăgostită de un înger este o carte foarte bine scrisă care te răscolește, te face să-ți pui întrebări și să speri în miracole… O carte despre pasiuni, frământări, compromisuri și tenacitate în obținerea unui scop, despre speranță și dezamăgiri, în care descoperi că nu poți face ”târguri” cu divinitatea, oricât te-ai ruga, dar și când crezi că totul e pierdut și ești gata să renunți la tot, soarta îți oferă o nesperată mână de ajutor…
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva Miei, o tânără adolescentă rebelă în vârstă de șaisprezece ani, brunetă, cu tenul măsliniu și cu un corp superb.
Viața nu fusese tocmai blândă cu ea până atunci. Părinții ei se despărțiseră pe când ea avea doar zece ani, iar ea rămăsese în grija mamei. Mama ei, italiancă de origine, se îndrăgostise la prima vedere de tatăl ei, un englez ce venise la Florența să studieze cursurile de engleză pentru străini, iar mama ei fusese profesoara lui. Pentru Mia era de neînțeles atitudinea mamei ei, Elena, care renunțase la tot pentru a-l urma în Anglia pe tatăl ei, deși acesta era ”dinamic ca un bloc de ciment și independent ca un copil de trei ani”. În ciuda eforturilor Elenei de a-i face mereu pe plac soţului ei, tatăl Miei, acesta le anunțase sec că le părăsește,  iar pe Mia o asigurase că, deși va avea o nouă familie, o va iubi ”și” pe ea.  De altfel, și până atunci, fusese mai mult un musafir în viața lor, iar față de Mia manifestase mai mult răceală și indiferență. Mama Miei încercase să-și refacă viața după plecarea tatălui ei, dar, în ciuda eforturilor ei, toate relațiile eșuaseră mai devreme sau mai târziu, lăsând-o cu inima frântă și din ce în ce mai cinică.
Toate acestea își puseseră amprenta asupra Miei, care visa în secret la o familie perfectă ca cea a Ninei, prietena ei cea mai bună de când avea trei ani. În familia Ninei, toți se iubeau între ei, se sprijineau și se înțelegeau perfect.
”Când eram mici, în fiecare an Nina îi scria lui Moș Crăciun să-l întrebe dacă pot fi adoptată de familia ei, iar mama ei, cu multă delicatețe,  îi spunea că părinții mei s-ar fi întristat foarte mult dacă s-ar fi întâmplat așa. După ce ai mei s-au despărțit, am început să-i trimit eu scrisori lui Moș Crăciun, din ce în ce mai amenințătoare, până când, în cele din urmă, m-am dat bătută.”
Mai mult, încă de pe când avea trei ani, Mia era îndrăgostită de  Patrick, fratele Ninei, mai mare decât ea cu patru ani, un adevărat înger, blond, perfect ca fizic și ca spirit.

”Patrick și Nina erau ființe răsfățate de soartă și plăceau tuturor. Pentru ei viața era un dar minunat și prețios, care nu trebuia irosit, și totul părea al naibii de ușor: prieteniile, temele pentru acasă, relațiile. Să fii prietenul lor era un privilegiu, și fiecare minut petrecut cu ei însemna o binecuvântare. Iar eu, care din nefericire nimerisem în acest triunghi absurd, nu puteam decât să îi ador.”
Dar Mia mai avea o mare pasiune, indusă de bunica ei din partea mamei, care îi dăruise un tablou cu o fetiță dansînd, pe când ea avea doar patru ani, și care îi trezise o dorință imperioasă de a urma dansul și a deveni o balerină faimoasă. Ambiția ei de a intra la Royal Ballet School din Londra îi ocupa gândurile jumătate din timp, cealălaltă jumătate visând la o viață perfectă alături de Patrick, ambele pasiuni fiind atât de puternice, încât nici nu concepea ideea de a renunța la una dintre ele.
”Dacă aș fi fost nevoită să aleg între el și dans, jur că aș fi preferat să mă arunc de pe un pod.”
Dar Patrick o tratase mereu ca pe o soră mai mică și era plecat la sute de kilometri distanță, urmând cursurile Marinei Regale, astfel că o relație cu el părea puțin probabilă. Totuși, iubirea față de el era atât de puternică, iar el era atât de perfect, încât Mia nu concepea să se mulțumească cu un substitut, în ciuda eforturilor Ninei de a-i face ”lipeala” cu Carl, bun prieten cu Thomas, iubitul Ninei, deși Carl se arătase mai mult decât interesat de ea.
Nina, o persoană idealistă, luminoasă, primește o lecție foarte amară de la Thomas. Îndrăgostită de el și de ideea de iubire, visând la o primă noapte de dragoste ca în filme, Nina se alege doar cu o partidă scurtă, dureroasă și complet nesatisfăcătoare de amor, fiind tratată fără pic de romantism de Thomas care, mai mult, a ignorat-o complet a doua zi.
Din păcate, nici a doua încercare de a-și găsi marea dragoste nu a fost prea fericită pentru Nina. Carl, respins de Mia, și-a îndreptat întreaga atenție către Nina, încercând să o facă geloasă pe Mia, de care era în continuare atras.
Nici Mia nu era scutită de frământări. Deși începe o relație idilică secretă cu Patrick, purtând lungi conversații la telefon, unde el o încuraja în permanență să nu se descurajeze și să-și urmeze visul, posibilitățile materiale ale mamei ei nu-i permiteau să-i plătească școlarizarea la Royal Ballet School. În ciuda insistențelor celor din jur, Elena refuza categoric să-i ceară ajutorul mamei ei din Italia, care o sufocase cu personalitatea ei toată copilăria și adolescența și îi dictase tot ce să facă. Ne lămurim abia acum că hotărârea ei de a se căsători în grabă și de a pleca în Anglia venise ca o revoltă la manipulările continue ale mamei ei.
Paul, partenerul Elenei, pe care Mia îl respinsese din principiu la început, se dovedise însă a fi un tip absolut decent, care asigura o punte de echilibru între mamă și fiică, încercând să găsească o soluție de compromis care să-i permită Miei să-și urmeze visul, iar Elenei să nu-i sfărâme orgoliul. Mia însă, cu o personalitate rebelă și impetuoasă, supărată pe refuzul constant al mamei ei de a apela la bunica ei, le-a reproșat că tot ceea ce încearcă e să o convingă să se mulțumească cu ceea ce are, exact cum au făcut ei cu viața lor ”mediocră”. A fost momentul când Paul a luat o atitudine fermă, iar replicile lui, pline de bun-simț, au zgâlțâit-o și au pus-o la punct pe Mia, trezind-o la realitate.
”- Să nu-ți mai permiți vreodată să-i vorbești așa nici mamei tale, nici mie. Dacă erai fata mea, îți dădeam deja o palmă! Nu îndrăzni să judeci viața cuiva până când n-ai făcut jumătate din lucrurile pe care le-a făcut mama ta pentru tine sau pentru oricine altcineva! Am fost destul de clar? Nu ești mai deșteaptă decât noi doar pentru că arunci semințe de la înălțimea celor șaisprezece ani ai tăi! Și nu ni te adresa de parcă am fi niște cretini care n-au înțeles cum se trăiește și nu se așteaptă decât să fie luminați de tine! Nimeni nu te împiedică să faci ce-ți dorești, dar lucrul ăsta e imposibil din punct de vedere material, să-ți intre bine în cap!”
Dar, cum pentru Mia renunțarea la admiterea la Royal Ballet School nici nu putea fi luată în discuție, a luat în cele din urmă legătura cu bunica ei, încurajată frenetic de Nina. Bunica ei s-a arătat mai mult decât încântată să-i suporte școlarizarea, cerându-i însă să-i promită că va fi cea mai bună de acolo.
De multe ori în viață iei niște hotărâri pe care le regreți ulterior, dar ce e făcut e bun făcut și nu mai poate fi îndreptat, lucru de care Mia avea să se convingă pe propria ei piele în momentul în care mama ei a aflat de aranjament.
”Tu știai care e relația dintre mine și bunica ta, cât m-a costat să mă eliberez de sub controlul ei, de manipulările și de judecata ei distrugătoare! Și ai avut curajul să te duci la ea și să te milogești, ”bunicuțo, mama e rea și nu vrea să mă trimită la școala de balet, rezolvă tu”, iar ea trebuie să se fi bucurat ca o nebună să știe că am eșuat pe toată linia, că bărbatul pentru care am renunțat la tot a plecat cu altă femeie, că am un serviciu mediocru și nu pot să îmi trimit fiica la mama lui de Royal Ballet!”
Mia e copleșită de rușine și remușcări văzându-și mama distrusă din cauza acțiunilor ei, mai ales când aceasta îi dezvăluie că își luase un job care nu-i plăcea dar care i-ar fi permis să-i plătească, totuși, taxa. Dar, îi precizează mama ei, întrucât Mia luase o hotărâre considerându-se un adult responsabil, era timpul să se și confrunte cu consecințele acțiunilor ei.
Cât de curând, Mia se va lămuri că orice ajutor are un preț, care se poate dovedi mai ridicat decât erai dispus să plătești… Încetul cu încetul, bunica ei a început să-i pună condiții, refuzând orice negociere și impunându-și drastic voința. Astfel, Mia a trebuit să renunțe la profesoara cu care urmase până atunci cursurile de dans și să meargă la o altă profesoară, care nu i-a plăcut deloc la prima vedere și cu care s-a certat, plecând valvârtej, gata să renunțe. Vorbind însă cu Patrick la telefon, acesta a convins-o să se întoarcă, precizându-i că orice vis cere sacrificii și numai cei care sunt dispuși să le facă izbândesc în final.
”- Cu siguranță nu s-a purtat cu tine mai rău decât se poartă cei de aici cu mine și, dacă a făcut-o, are un motiv, iar dacă vrei să ai vreo șansă să intri la școala aia, trebuie să înveți să fii supusă și să asculți sfaturile celor mai experimentați ca tine, chiar dacă sunt neplăcute și date în mod greșit! Crezi că mie mi se spune ”te rog” înainte să mă spetesc spălând puntea sau să fac cinci ture de noapte consecutive înainte să mă urc pe catarg? Mia, nu mai e un joc, e viitorul tău și, dacă asta vrei cu adevărat, trebuie să-ți înghiți mândria, să urci scările, să te întorci la individa aia și să o lași să te ajute!”
Finalul, copleșitor de emoționant, m-a răscolit până la lacrimi. Unele lucruri sunt prea perfecte ca să poată fi atinse… Dar, când totul pare definitiv pierdut, un miracol se produce, iar ideea de ”înger păzitor” capătă o conotație concretă…

 

Vă recomandăm și celelalte articole ale noastre din categoria TOP, dintre care amintim:

Top 10 carti romantice în care eroina e mai în vârstă decât eroul

Top 10 cărți historical-romance cu eroi geniali

Top 10 cărți historical-romance cu eroi/eroine medici

Top 10 cărți romantice cu eroi mutilați fizic

Top 10 cărți fascinante din culturi diferite

Top 10 cărți clasice de neuitat

Top 10 cărți clasice deosebite

Top 10 cărți clasice memorabile

Top 10 cărți romantice contemporane în care un băiat rău se îndrăgostește de o fată cuminte

Top 10 cupluri romantice contemporane care au beneficiat de miracolul celei de-a doua șanse după ce s-au despărțit

Top 10 cupluri romantice din cărțile contemporane

Top 10 cupluri romantice din cărțile historical

Top 10 cupluri romantice din cărțile fantasy

Top 10 cupluri memorabile din cărțile young adult

Top 10 cărți romantice contemporane cu mult umor

Top 10 eroi romantici din cărțile contemporane

Top 10 eroine remarcabile din cărțile historical-romance

Top 10 cărți historical-romance cu mult umor

Top 10 cărți romantic-erotice contemporane 

Top 10 cărți romantic-erotice historical

Top 10 cărți romantic-suspans contemporane

Top 8 cărți clasice care ne-au încântat, scrise de femei

Top 10 cărți care mi-au înflăcărat imaginația în copilărie și adolescență

Top 10 cărți care m-au captivat în adolescență

Top 10 cărți care mi-au îmbogățit copilăria și adolescența

 

 

About Author

27 de comentarii

  1. Balan Daniela on

    un top superb ,sunt carti care te rascolesc pur si simplu, adevarate povesti de viata ! felicitari Tyna pentru alcatuirea acestui top <3

  2. In afara de Aerul Pasiunii, pot sa ma laud ca le-am citit pe toata ( 😛 ) . Absolut perfect topul ales de tine!

Lasă un răspuns