Delicatese Literare
Top

Top 10 cărți romantice cu eroi mutilați fizic

Top 10 cărți romantice cu eroi mutilați fizic

Eroii din aceste cărți au suferit răni dureroase, care le-au lăsat cicatrice adânci sau dizabilități fizice. Pe lângă mutilările fizice, traumele sufletești erau și mai adânci, fiecare fiind marcat fie de ororile unui război în care luptase, fie de trădarea sau răzbunarea unor persoane malefice.
Eroinele acestor cărți, la rândul lor, deși par fragile și vulnerabile, dovedesc o mare forță interioară și o nesfârșită putere de a iubi, acționând ca un balsam asupra sufletului chinuit al eroilor, readucând dragostea, echilibrul, liniștea, speranța și bucuria de a trăi în viața lor.
Toate aceste cărți conțin și o lecție de viață – să nu-ți pierzi speranța nici atunci când viața ți-a dat mai multe lovituri nedrepte.

1. Vocea lui Archer (Archer’s Voice) de Mia Sheridan, Editura Epica

Un bărbat fără voce, trăind izolat într-o lume pustie și tăcută, lipsită de bucurii… O femeie bântuită de coșmarul unei nopți terifiante din trecut… Destinul le va oferi șansa miraculoasă de a se întâlni și alina reciproc, convingându-ne încă o dată de puterea tămăduitoare a dragostei, care poate vindeca cele mai adânci răni sufletești și poate reda speranța unui nou început…
O carte tulburătoare, care îți atinge sufletul, despre suferință și destin, despre curajul de a-ți înfrunta soarta și a găsi resursele necesare de a renaște din propria cenușă!
Autoarea are un talent extraordinar de a te face să rezonezi cu personajele, să le înțelegi trăirile, temerile și speranțele, să suferi și să te bucuri alături de ele.
Cartea este scrisă la persoana întâi, alternând capitolele scrise din perspectiva lui Bree cu cele scrise din perspectiva lui Archer.
Pe când avea șapte ani, viața lui Archer Hale a fost zgâlțâită din temelii și lumea, așa cum o știa el, s-a schimbat complet. O dramă tulburătoare, petrecută sub un cer albastru perfect, l-a lăsat fără ambii părinți și unchiul său, el însuși fiind împușcat în gât, condamnat să rămână mut pentru totdeauna. Nimeni nu știa prea bine ce se petrecuse atunci. Prea preocupați de propriile probleme, oamenii l-au ignorat din ce în ce mai mult pe băiețelul tăcut, crescut de celălalt unchi al său, un bărbat morocănos, puțin cam paranoic, ce trăia convins de teoria conspirației. În urmă cu patru ani, pe când Archer avea nouăsprezece ani, unchiul lui murise răpus de cancer și, de atunci, Archer nu mai avusese nicio interacțiune cu o altă persoană.
”- (…) Câteodată, în orașele mici, oamenii care se știu de prea multă vreme devin oarecum… parte din decor. În timp ce toți din oraș încercau să treacă peste tragedia trecută, Archer cred că s-a pierdut tot mai mult printre ceilalți.”
Bree Prescott, o tânără ce tocmai absolvise facultatea, venise în Pelion, un mic orășel situat pe malul unui lac, încercând să scape de trauma unei nopți din trecut, în care tatăl ei fusese ucis, iar ea cât pe ce să fie violată. Flashback-urile acelei tragedii îi reveneau obsedant în fiecare dimineață, imagini și sunete terifiante, lăsând-o secătuită de puteri.

Imediat după ce a ajuns în orășel, drumul lui Bree s-a intersectat cu cel al lui Archer, care a ajutat-o să-și adune cumpărăturile răspândite pe trotuar, după ce plasa în care le căra s-a rupt. Intrigată de tânărul tăcut și amabil, ce purta o barbă neîngrijită și părul lung, Bree s-a interesat despre el, aflând că era nepotul Victoriei Hale, cea care deținea întregul oraș și văr cu Travis Hale, ce urma să devină în curând șeful poliției. Complet tăcut și trăind izolat de restul lumii, ceilalți ajunseseră să-l considere înapoiat mintal, ocolindu-l.
Deși Travis, fermecător și bine făcut, încearcă să-i intre în grații, Bree îi refuză avansurile, nesimțindu-se atrasă de el. În schimb, Bree este fascinată de Archer, pe care îl simte că este un om bun, instinctele ei nedând niciodată greș în trecut, și vrea să îl cunoască mai bine.
La rândul lui, Archer este vrăjit de tânăra ce-i ieșea mereu în cale și, pentru prima dată după mulți ani, a lăsat garda jos, permițându-i cuiva să-i citească în suflet. Comunicarea dintre cei doi a fost înlesnită și de faptul că Bree cunoștea limbajul semnelor, tatăl ei fiind surd.
Bree a fost uimită și încântată să descopere că Archer era un bărbat deosebit de sensibil, inteligent și instruit, având multe cunoștințe din diverse domenii, având o bibliotecă întreagă din care citise cu aviditate.
”- Oricine poate învăța orice dacă are timp. Eu am timp.”
La rândul ei, Bree și-a deschis sufletul în fața lui Archer, mărturisindu-i că fugea de amintirea unei tragedii din trecut. Foarte empatic, Archer a ascultat-o cu multă atenție.
”M-am bucurat că nu a încercat să spună ceva încurajator. Câteodată, o tăcere plină de compasiune e mai bine-venită decât câteva platitudini.”
Căzând din greșeală într-o capcană pentru animale, Bree face un atac de panică îngrozitor, retrăind sentimentul cumplit de neputință din noaptea în care tatăl ei fusese ucis, iar ea fusese paralizată de spaimă și nu reacționase în niciun fel. Sentimentul de vină o sufoca de atunci, lucru pe care ea i-l mărturisește lui Archer, după ce el o salvează din capcană. Încercând din răsputeri să o ajute, Archer îi spune că a reușit să supraviețuiască, exact ce ar fi dorit tatăl ei ca ea să facă. Ironic, Archer își reproșa tocmai că se luptase într-un moment critic, iar acțiunea lui provocase o tragedie. Susținerea și încurajările lui Archer au ajutat-o pe Bree să scape din lanțurile flashbak-urilor de memorie care o chinuiau de luni de zile, trezindu-se pentru prima dată dimineața odihnită și fără gânduri negre.
”Nu aveam să-l uit pe tata niciodată. O parte din el avea să fie cu mine mereu, pentru restul vieții mele. Faptul că mă eliberasem din lanțurile durerii nu însemna că mă eliberasem de el. Tata mă iubea. Și-ar fi dorit să fiu fericită.”
Bree simte că se îndrăgostește din ce în ce mai tare de Archer, un bărbat matur, puternic și cu un trup ca de zeu, ce păstrase însă mult din inocența specifică doar copiilor.
”- Unt de arahide, dulceață, gem de mure. Ai cumva șase ani? (…)
– Din unele puncte de vedere, da, Bree. Din altele, nu.”
Curând, cei doi nu se vor mai putea opune atracției fizice copleșitoare pe care o simțeau unul față de celălalt. Momentele de pasiune dintre ei sunt foarte fierbinți, dar pline de tandrețe, în același timp. Archer o privea pe Bree cu atâta adorație, încât se simțea cea mai dorită femeie de pe pământ, iar dragostea ei pentru el era atât de intensă încât o copleșea.
”Îl iubeam atât de mult că simțeam că fierb intens pe dinăuntru de trebuia să țin gura închisă ca să nu strig în gura mare.”
Secrete din trecut amenințau însă să le tulbure fericirea. Victoria Hale o avertizează pe Bree să se țină departe de Archer, întrucât acesra are o latură agresivă. La rândul lui, Travis, care concurase cu Archer de când era copii, nu se poate abține să nu-i facă acestuia o farsă urâtă.
Este remarcabilă încrederea lui Bree în Archer, nelăsându-se influențată de răutățile din jur și asigurându-l pe acesta de dragostea ei necondiționată.
”- Archer, sper că știi că nu este cazul să concurezi cu Travis. Sper că am fost cât se poate de clară când ți-am spus că te-am ales pe tine. Doar pe tine.”
Pentru Archer, venirea lui Bree în viața lui îi deschisese un întreg univers, ajutându-l să râdă din nou, să se bucure și să trăiască. Numai gândul că ea ar putea pleca îl paraliza de frică, neconcepând că ar mai putea trăi ca înainte. Este cutremurătoare reacția lui când are impresia că ea a pățit un accident.
”- Vreau să pot să te iubesc mai mult decât îmi este teamă că te pierd, și nu știu cum să fac asta. Învață-mă, Bree! Te rog, învață-mă!
Dumnezeule, Archer. Cum să înveți un bărbat care a pierdut tot să nu se teamă că va pierde totul din nou?”
Dar cuvintele răutăcioase ale lui Travis încolțiseră în sufletul lui Archer. Susținând că Bree era o fată cu facultate, care cu siguranță va pleca în curând să-și găsească să facă ceva mai bun de făcut decât să fie chelneriță într-un oraș mic, Travis reușise să-l facă pe Archer să se îndoiască de el și să-l facă să se întrebe dacă era demn de iubirea ei, nedorind în același timp ca iubirea lui să devină o frână sau o povară pentru ea.
Sesizându-i nesiguranța, Bree era disperată să-l ajute să se vadă așa cum era cu adevărat, așa cum îl vedea ea, înainte de a fi prea târziu.
Mi-a plăcut mult comparația cu bucata de goblen: privită pe dos, nu are niciun sens, dar întorcând-o pe partea cealălaltă poți descoperi ceva surprinzător și foarte frumos. La fel și în viață, schimbând perspectiva, poți descoperi noi sensuri și motivații.
”- Uneori, atunci când viața devine foarte complicată și greu de înțeles, mă gândesc la bucățile acelea de material. Încerc să închid ochii și să cred că, deși nu văd cealălaltă față, că cea la care mă uit e urâtă și încurcată, există totuși o operă de artă, țesută din toate acele noduri și ațe atârnate. Încerc să cred că din ceva foarte încurcat poate ieși ceva foarte frumos și că va veni un moment când îmi voi da seama despre ce este vorba. Archer, tu m-ai ajutat să mă văd pe mine. Lasă-mă să te ajut să te descoperi și pe tine.”
Evenimentele se precipită, au loc întâmplări dramatice și răsturnări de situații, iar secretele din trecut sunt dezvăluite, cu implicații importante în prezent.
Finalul, deosebit de emoționant, îți încălzește inima și te lasă cu o stare de bine, convingându-te că cele mai importante cuvinte nu sunt cele pe care le rostim, ci cele pe care le simțim…
”Iar dragostea ei alunecă în liniște în jurul meu, ținându-mă strâns, dându-mi sprijin, reamintindu-mi că, dintre toate, cuvintele pe care le rostim cel mai tare sunt cele pe care le trăim.”

Cărțile autoarei Mia Sheridan se pot comanda pe libris.ro, elefant.ro, librarie.net, librex.rocartepedia.ro, carturesti.ro

 

2. Îmblânzirea Bestiei (To Beguile a Beastde Elizabeth Hoyt, Editura Litera, Colecția Iubiri de poveste

Singuraticul Sir Alistair Munroe a preferat să se ascundă în castelul lui izolat după întoarcerea din Colonii, marcat fizic și sufletește de ororile războiului la care a participat.
Însă când o frumusețe misterioasă apare pe neașteptate la ușa lui și îi propune să o angajeze, pasiunile pe care și le-a reprimat ani la rând încep să se trezească la viață.
Fugind de greșelile trecutului, Helen Fitzwilliam ajunge de la luxul unei reședințe în Londra și de la strălucirea petrecerilor din înalta societate, la un castel dărăpănat din Scoția… și la o slujbă de menajeră. Totuși, Helen este decisă să înceapă o nouă viață și nu are de gând să lase mizeria și dezordinea – și un bărbat ursuz și lipsit de maniere – să o alunge din refugiul pe care și l-a găsit în sfârșit.
Sub înfățișarea de o frumusețe uluitoare a lui Helen, Alistair descoperă o femeie curajoasă și senzuală, care nu se crispează la vederea cicatricilor lui. Însă chiar când începe să spere că în viața lui poate să-și facă loc adevărata dragoste, trecutul lui Helen amenință să-i despartă cu violență.
Acum, Frumoasa și Bestia trebuie să lupte pentru singurul lucru pe care nu credeau că o să-l mai găsească vreodată – o fericire până la adânci bătrâneți.
Îmblânzirea Bestiei m-a încântat pur și simplu, am citit-o pe nerăsuflate și m-a lăsat cu o stare de bine la final.
Elizabeth Hoyt are un talent incontestabil de a crea personaje fascinante, cu caractere puternice, imperfecte dar cu atât mai credibile.
Helen era fiica unui medic de țară și preferata tatălui ei, pe care îl însoțea în vizitele sale la pacienți și îl ajuta să-și organizeze listele. La vârsta de șaptesprezece ani, într-una din aceste vizite, îl întâlnise de ducele de Lister, un bărbat impunător, mult mai în vârstă decât ea, care o fermecase. Acesta o remarcase la rândul lui și făcuse totul să o seducă. Helen se îndrăgostise până peste cap de el și, deși știa că acesta era însurat, acceptase să devină amanta lui, aceasta fiind singura situație prin care ea putea să stea în preajma lui. Familia ei o renegase, nemaidorind să știe nimic de ea. Paisprezece ani mai târziu, timp în care îi făcuse doi copii ducelui, Helen se săturase să fie doar jucărioara preferată a ducelui și, tânjind după respectabilitate, luase hotărârea impulsivă de a-l părăsi pentru ca, sub o nouă identitate, să-și ofere o nouă șansă ei și copiilor ei. Prietena ei, Melisande, lady Vale, o încurajase în acest sens și îi întinsese o mână de ajutor, trimițând-o cu o scrisoare de recomandare pentru a se angaja ca menajeră la Alistair Munroe, un botanist ce trăia complet retras la castelul lui din Scoția.
Însă, ajunși acolo și văzând castelul ce se profila amenințător, complet întunecat, Helen a început să se îndoiască de înțelepciunea deciziei ei. După ce au bătut timp îndelungat la ușă, iar Helen se temea deja că nu era nimeni acasă și încerca cu disperare să se gândească la o soluție, ușa s-a deschis și, întocmai ca într-un roman gotic, două ființe amenințătoare s-au ivit în prag – un bărbat înalt, slab și foarte intimidant, alături de care se afla o fiară uriașă cu blana cenușie. Iar când un fulger a luminat cerul, detaliile zărite au fost și mai îngrozitoare.
”Chiar în clipa aceea, un fulger scânteie pe cer, aproape de ei și uimitor de strălucitor, luminându-i pe bărbat și pe prietenul lui ca și când s-ar fi aflat pe o scenă. Fiara era înaltă, cenușie și slăbănoagă, cu niște ochi negri scăpărători. Bărbatul arăta și mai rău. Un păr negru și drept îi cădea încurcat peste umeri. Purta niște pantaloni vechi, jambiere și o haină grosolană, mai degrabă potrivită pentru groapa de gunoi. O parte din fața lui nerasă era deformată de niște răni urâte și roșii. Un singur ochi căprui-deschis reflectă diabolic spre ei fulgerul.
Dar mai groaznic decât orice, nu mai exista decât o gaură înfundată acolo unde ar fi trebuit să fie ochiul lui stâng.”
Sir Alistair Munroe era un botanist pasionat care, în urmă cu șapte ani, însoțise armata ca civil în războiul din Colonii pentru a aduna informații despre fauna și flora de acolo, necesare pentru cartea pe care o scria. Din nefericire, chiar înainte de terminarea războiului, în urma unei trădări, fuseseră încercuiți la Spinner’s Falls, cea mai mare parte măcelăriți, iar supraviețuitorii fuseseră capturați de indieni și torturați cu sălbăticie. Întors din Colonii, groaznic mutilat, Alistair Munroe decisese să se retragă în singurătate, la castelul lui din Scoția, unde nu avea decât un singur servitor incompetent și se ocupa de pasiunea lui dintotdeauna – studiul botanicii, adunând informații și continuând să publice cărți și articole de specialitate, foarte apreciate. Iar fiara ce părea atât de amenințătoare la prima vedere era un ogar bătrân și foarte blând, lady Grey, care îl însoțea peste tot și de care el era foarte atașat.
A fost complet uluit în momentul în care o femeie de o frumusețe răpitoare a bătut în toiul unei nopți furtunoase la ușa lui, insistând că e noua lui menajeră.
”Era frumoasă. Desigur. Trebuia ca în furtună să apară la ușa lui o frumusețe răpitoare. Avea ochii exact în culoarea clopoțeilor înfloriți, părul de un blond strălucitor și niște sâni extraordinari pe care orice bărbat, până și un singuratic diform și mizantrop cum era el, i-ar fi găsit excitanți. Până la urma urmei, oricât îl nemulțumea, era reacția firească a unui mascul în fața unei femele care deținea o capacitate reproducătoare evidentă.”
În spatele ei se ițeau doi copii – Jamie, un băiețel vioi de cinci ani și Abigail, o fetiță tăcută cu doi ochi imenși, albaștri.
Deși enervat de invazia neașteptată în viața lui, Alistair nu putea să îi lase în furtună, așa că i-a primit în casă, insistând ca a doua zi să plece însă, întrucât el nu avea nevoie de nici o menajeră, deși casa lui arăta jalnic de murdară.
Helen nu intenționa să se dea bătută așa ușor. Hotărâtă să lupte pentru o nouă viață pentru ea și copiii ei, ignoră ordinul lui de a părăsi casa, arătându-se complet determinată să-și îndeplinească noile ei atribuții de menajeră. În curând însă a reieșit evident că ea nu avea calificările necesare pentru a face față de una singura imensei gospodării, așa că Alistair le-a angajat o trăsură care să-i ducă înapoi la Londra. Helen se gândea descurajată la lipsa de perspective și la viața cenușie ce o aștepta, când o idee i-a venit pe neașteptate înainte de a părăsi satul. În fond, nu trebuia să se ocupe singură de toate sarcinile, ci putea foarte bine să le delege și să le supravegheze, dacă angaja suficienți oameni competenți.
Astfel că Alistair se trezi din nou cu ea la ușă, însoțită de data asta de o duzină de servitori, angajați în numele lui. Deși enervat că ordinele îi fuseseră complet ignorate, Alistair a fost complet surprins dându-și seama că de fapt, în adâncul sufletului, era bucuros. După mai multe replici în contradictoriu, Alistair și Helen au convenit la un pact. El i-a oferit o perioadă de grație de o săptămână, termen în care ea urma să facă dovada competențelor ei de organizare. Dacă reușea să-l convingă pe Alistair, rămâneau în continuare, în caz contrar urmau să părăsească imediat castelul. Cu multă dăruire și muncă asiduă, Helen se dedică scopului său, nepermițându-și să se lase pradă descurajării, chiar și atunci când simțea că problemele o depășeau. Cu totul neașteptat pentru el, Alistair începe să-i simpatizeze pe copii. Jamie era adorabil, cu toată inocența specifică vârstei, plin de energie și o îndrăgise imediat pe lady Grey, alături de care îi plăcea să-și petreacă timpul. Abigail însă era foarte serioasă, mult prea matură pentru vârsta ei. Felul de a fi a lui Abigail îi aducea aminte lui Alistair de cum era el când era copil, mult prea curios și retras.  Dintr-un impuls pe care nici el nu și-l poate explica prea bine, Alistair îi invită pe copii în biblioteca sa, unde le prezintă cartea scrisă de el și le explică multe informații, timp în care ei îl ascultau cu aviditate.
”Spre deosebire de multe alte biblioteci din casele mari, aceea era folosită, iar cărțile citite și răscitite.”
Din păcate, chiar după acel moment, Jamie descoperă că lady Grey a murit de bătrânețe. Suferința copiilor este cumplită, iar Helen începe să de îndoiască iar de justețea deciziilor ei. Alistair dispare imediat după aceea și, când apare târziu în noapte, călare pe calul lui negru, după ce mersese printr-o furtună teribilă, Helen constată că aducea cu el un cățeluș. Helen este impresionată până în adâncul sufletului, dându-și seama că sub aparența lui ursuză și morocănoasă, Alistair avea o inimă de aur, aproape sinucigându-se pentru a le aduce copiilor ei un cățeluș care să le aline durerea pierderii lui lady Grey.
Mai mult, ajutându-l să ajungă în camera lui și să se dezbrace, Helen simte o atracție irezistibilă față de el, dându-și seama că și el simțea la fel pentru ea.
„Avea de gând să o sărute, și partea groaznică era că Helen își dorea să fie sărutată. Voia să simte apăsarea acelor buze uneori sarcastice, alteori răutăcioase pe ale ei. Voia să îl guste, să îi simtă parfumul masculin când el o savura. De fapt, chiar începu să se aplece spre el, să își ridice faţa, să simtă bătăile nebunești ale inimii. O, da, tânjea după sărutul lui, poate mai mult decât tânjea după următoarea suflare.”
În perioada următoare, sentimentele unuia față de celălalt cresc în intensitate. Alistair era uluit să constate că Helen, departe de a fi dezgustată de el, îl privea cu admirație și dorință în priviri. Helen, care ani de zile fusese doar un accesoriu pentru duce, care o căra peste tot cu el ca pe un trofeu, fălindu-se cu frumusețea ei uluitoare, dar în același timp neglijând-o de ani de zile, întrucât își tot alegea noi amante, era acum încântată să constate că Alistair o vedea pe ea, femeia din spatele aparenței strălucitoare.
În același timp, Helen nu poate să nu remarce cu plăcere că, spre deosebire de tatăl lor, ducele, care nu petrecea mai mult de cinci minute în compania copiilor, tratându-i cu multă indiferență, Alistair se purta cu multă afecțiune față de copiii ei, făcându-i plăcere să-și petreacă timpul în compania lor și învățându-i să pescuiască.
”Râul lui Sir Alastair era chiar grozav, un loc magic în care grijile de zi ci zi păreau să dispară.”
În curând, pasiunea dintre Helen și Alistair explodează și cei doi petrec clipe fierbinți împreună.
„Era parcă într-un vis. Era o desfrânată, o desfrânată minunată și îmbietoare, iar el era un bărbat care o adora. Îi simţi gura fierbinte pe gât, sărutând-o, și ceva se declanșă înăuntrul ei. Fiori suavi se încordară într-un iureș tremurător și vibrant de căldură și plăcere – atât de multă plăcere că, pentru un timp, se pierdu pe deplin cu firea.”
”Nu se mai simțise în viața ei atât de ușoară.
Atât de liberă.
Și apoi, o lovi un alt val de căldură, care o luă cu totul prin surprindere și o aruncă pe culmi, călăuzind-o spre vârful plăcerii absolute și splendide.”
Deși se furișează față de copii și sora lui, o femeie formidabilă, nemăritată și cu aceeași pasiune față de știință ca și fratele ei, aflată în vizită, Alistair îi spune lui Helen că i-ar făcea plăcere să-i facă curte, vorbele lui înduioșând-o și făcând-o să realizeze că se îndrăgostise pe deplin de el.
„– Nu sunt un bărbat sofisticat și trăiesc la ţară, așa că ar trebui să te mulţumești cu flori de câmp. Violete și maci primăvara devreme. Steliţe toamna. Trandafiri sălbatici și armurariu vara. Iar primăvara târziu, ţi-aș aduce clopoţei care cresc pe dealurile de aici. Clopoţei albaștri, albaștri ca ochii tăi.
Și acela fu exact momentul în care ea simţi o relaxare, o eliberare. Inima ei tresări și o luă la goană, dincolo de capacitatea ei de a înţelege, dincolo de controlul ei. Pe deplin liberă și gonind spre bărbatul complex, supărător și cu totul fascinant.”

55cf0fa7f31769d2d6c7ff0ffb22711e

Fericirea lor idilică este spulberată brusc, în momentul în care ducele, care nu suportase afrontul de a fi părăsit, îi răpește copiii pentru a o determina pe Helen să se întoarcă la el.
Helen îi cere ajutorul lui Alistair, care, după ce depășește primul moment de dezamăgire dându-și seama că ea îl mințise spunându-i că era văduvă, se implică trup și suflet în misiunea de salvare a copiilor ei.
Mi-a făcut plăcere să-i reîntâlnesc pe lord și lady Vale, pe care-i știam din Seducerea unui păcătos, care sar imediat în ajutorul lor.
Vă las să descoperiți singuri în carte metoda ingenioasă prin care Alistair a reușit să recupereze copiii, făcând în același timp ca ducele să nu mai reprezinte o amenințare în viitor.
Finalul ne reafirmă importanța adevăratelor sentimente, dincolo de lucrurile materiale strălucitoare, care, de multe ori, nu îți aduc fericirea.
”Helen fusese amanta unui duce. Într-un timp, fusese copleșită cu bijuterii și rochii, dar nu o făcuseră fericită. Acum o știa prea bine.
– Îmi doresc un singur lucru.
El își întoarse capul și îi sărută degetele.
– Și ce-ți dorești?
– Pe tine, îi șopti înainte ca el să se aplece asupra ei. Doar pe tine.”
Îmblânzirea Bestiei este o carte superbă, care te face să vibrezi emoțional, să privești dincolo de aparențe și să crezi în miracolul unui nou început.

IN-YOUR-WILDEST-SCOTTISH-DREAMS-ifc-step-back

Cărțile autoarei Elizabeth Hoyt pot fi comandate pe elefant.rolibris.ro, litera.ro, librariadelfin.ro, librarie.netcarturesti.ro, emag.rocartepedia.ro

 

3. Frumoasa și Bestia (Ravishedde Amanda Quick, Editura Litera, Colecția Cărți Romantice

Fără îndoială, domnișoara Harriet Pomeroy, paleontolog amator, are nevoie de un bărbat adevărat, puternic și inteligent, care să o ajute să alunge banda de tâlhari care și-a găsit adăpost în peșterile de la malul mării pe care ea îndrăgește atât de mult să le exploreze. Nerăbdătoare să-și continue cercetările, îi cere ajutorul lui Gideon Westbrook, viconte de St. Justin, fiul proprietarului domeniului. Nu știe însă că l-a convocat pe diavolul însuși.
Poreclit „Bestia de la Blackthorne Hall” pentru chipul brăzdat de cicatrice și trecutul scandalos, Gideon e un uriaș posac și amenințător care detestă convențiile sociale. Cu toate acestea, Harriet intuiește în sufletul lui o durere cumplită, pe care ar da orice s-o aline, și o pasiune mistuitoare căreia tânjește să-i răspundă.  Însă  impetuoasa tânără este prea inocentă să-și dea seama că a început să se joace cu focul…
Prinsă în vraja Bestiei, Harriet trebuie să găsească o modalitate de a-i câștiga dragostea în timp ce învinge, unul după altul, obstacolele puse în calea relației lor de un personaj malefic.
Frumoasa și Bestia este o carte încântătoare, scrisă în stilul inconfundabil al lui Amanda Quick, deosebit de romantică, cu mult umor, mister și un final înduioșător de fericit, care te convinge pe deplin de puterea vindecătoare a dragostei.
Citate:
”- Bună dimineața, spuse el.
Tânăra țipă speriată, scăpă condeiul din mână și sări în picioare. Se răsuci pe călcâie spre nou-venit, cu o expresie de groază întipărindu-i-se pe față.
Gideon era obișnuit cu această reacție. Nu fusese niciodată un bărbat chipeș, iar cicatricea profundă care-i brăzda falca stângă sub forma unui fulger nu-i îmbunătățea cu nimic aspectul.”
”- St. Justin? Lord St. Justin? Vicontele St. Justin?
– Da.
O expresie de ușurare enormă, nu de dezgust, licări în ochii el albăstrui-verzui:
– Slavă Domnului!
– Rareori sunt întâmpinat cu un asemenea entuziasm, murmură Gideon.
Tânăra se aruncă brusc înapoi în scaun. Îl privi supărată:
– Dumnezeule bun, milord, m-ați speriat teribil! Oare ce vă veni să intrați așa furiș peste oameni?”
”Gazda lui era pasionată de fosile. Poate că obișnuința ei de a se afla printre cranii albite și rânjitoare explica de ce nu se speriase de chipul mutilat, decise Gideon cu amărăciune. Era evident că se simțea în largul ei printre imagini hidoase.”
”Domnița era neobișnuită, și asta era puțin spus. Coama neîmblânzită îi scăpase de sub strânsoarea bonetei și a celor câtorva agrafe ce fuseseră înfipte la întâmplare în ea. Claia deasă, în neorânduială, se unduia ca un nor moale, cu contururi vagi, în jurul chipului ei.
Cu siguranță nu era frumoasă, nici măcar drăguță, cel puțin după standardele contemporane. Zâmbetul ei era însă extraordinar, încărcat de energie și vitalitate, la fel ca restul persoanei sale. Gideon observă că doi dinți mici și albi se încălecau puțin în față. Fără a înțelege de ce, găsi că efectul era fermecător.
Nasul îngust și ascuțit și pomeții înalți, în combinație cu inteligența vioaie din ochii ei spectaculoși, îi dădeau un aer agresiv, iscoditor. În mod evident, nu era genul de femeie timidă, rușinoasă sau mironosiță, decise Gideon. Cu o asemenea femeie știai întotdeauna exact cum stăteau lucrurile. Asta îi plăcea.
Fața ei îi amintea de o pisicuță deșteaptă; simți brusc impulsul de a o mângâia, dar se stăpâni. Știa din experiență că fiicele de parohi erau adesea mai periculoase decât păreau. Fusese mușcat rău o dată și se învățase minte.”
”Noaptea trecută descoperise măsura propriei dorințe față de ea. Noaptea trecută ea îi spusese – nu, îi arătase – că îl dorea. I se oferise cu un abandon sălbatic și inocent care era infinit mai valoros decât grămada de obiecte prețioase ce zăcea pe podeaua peșterii.
Se dăruise Bestiei de la Blackthorne Hall, în ciuda feței lui schimonosite și a trecutului lui la fel de schimonosit.”
”…Harriet aduse cu bine pe lume un băiat sănătos. În scurt timp deveni evident că pruncul avea să moștenească ochii căprui-aurii ai tatălui său, precum și masivitatea și forța lui Gideon. Micuțul dădea totodată semnele unui temperament și al unei încăpățânări pe care toată lumea le găsi excesiv de familiare.
Când Gideon puse bebelușul ce plângea în brațele lui Harriet, ea zâmbi melancolic:
– Mă tem că noi doi am reușit împreună să creăm adevărata Bestie de la Blackthorne Hall, milord. Ascultă-l doar cum răcnește.
Gideon răse, mai fericit decât ar fi crezut vreodată că era posibil.
– Ai să-l îmblânzești, iubita mea. Tu ai un talent deosebit în privința bestiilor.”

Cărțile autoarei Amanda Quick pot fi comandate pe elefant.rolibris.ro, litera.ro, librariadelfin.ro, librarie.netcartepedia.ro, carturesti.roemag.ro

 

4. Atingerea dragostei (When Beauty Tamed the Beast) de Eloisa James, Editura Litera, Colecția Cărți Romantice

Atingerea dragostei se distinge prin stilul plin de umor în care este scrisă, replici spumoase și personaje fascinante.
Linnet Berry Thrynne era o tânără încântătoare de douăzeci și trei de ani, fiica unui viconte, ce era atât de frumoasă că părea de-a dreptul desprinsă dintr-un basm.
Pe scurt, cu greu găseşti femeie mai mândră decât soarele pe cer. Ca să nu vorbim despre dinţi mai albi decât un şirag de perle, glas de privighetoare şi un chip atât de minunat încât îngerii să plângă de invidie. Linnet Berry Thrynne avea toate aceste calităţi, poate cu excepţia trilului de privighetoare. Totuşi, vocea îi era cât se poate de plăcută şi i se spusese că râsul îi era precum clinchetul unor clopoţei de aur, iar cântecele sale (chiar dacă nu erau de privighetoare) erau adeseori lăudate. Chiar şi fără să arunce un ochi în oglindă, ştia cu siguranţă că părul îi strălucea, la fel şi ochii, iar dantura – ei bine, poate că nu-i strălucea, dar era deosebit de albă.
Din păcate, un concurs de împrejurări o compromisese în ochii întregii societăți. Pe scurt, prințul Augustus Frederick, duce de Sussex, îi făcuse o curte intensă, furându-i mai multe sărutări după care o anunțase spășit că nu se putea însura cu ea, nefiind de rangul potrivit poziției lui. În plus, niște creveți care îi picaseră prost o făcuseră să vomite în public într-un ghiveci de flori, iar bârfa s-a răspândit cu iuțeala fulgerului, toată societatea fiind convinsă că era însărcinată cu copilul prințului. Nimeni nu punea la îndoială acest lucru, mai ales că se știa că mama ei avusese un întreg șir de amanți, lucru de care fusese conștient și soțul ei, găsindu-și în cele din urmă moartea într-un accident de trăsură, pe când alerga să se întâlnească cu ultimul ei amant.
Situația fiind disperată, venise într-un suflet și Zenobia, mătușa lui Linnet, pentru a găsi o soluție. Linnet le-a declarat răspicat însă mătușii și tatălui ei că nu este însărcinată, întrucât nu s-a culcat nici cu prințul nici cu un alt bărbat. Din păcate, acest lucru nu avea nici o importanță, întrucât societatea ar fi fost convinsă că a scăpat cumva de sarcină.
-Vrei să zici că nu porţi rod în pântec?
– Asta tot încerc să vă spun. Nu m-am culcat cu prinţul. Nu m-am culcat cu nimeni.
O tăcere sinistră se aşternu în încăpere, timp ca vorbele ei să prindă rădăcină.
– Cerule, eşti terminată, şi nici măcar n-ai gustat din borcanul cu dulceaţă, rosti mătuşa ei într-un sfârşit. Acum şi dac-ai încerca să mai repari ceva, e prea târziu. Lumea ar fi convinsă că te-ai… ocupat de problemă, ca să zic aşa.
Zenobia venise însă cu o soluție salvatoare. Ducele de Windebank era disperat să-i găsească o soție fiului lui Piers Yelverton, conte de Marchant, un medic strălucit în vârstă de treizeci de ani ce trăia într-un castel din Wales și care, din păcate, se părea că era impotent în urma unui accident din copilărie. Fiind singurul copil al ducelui, acesta era încântat ca o progenitură regală să-i ducă mai departe numele.
Astfel că Linnet, însoțită de duce, pleacă să-și întâlnească viitorul soț. Pe drum, ducele îi împuie capul despre calitățile fiului lui astfel că, după puțin timp, știa îndeajuns îndeajuns despre viitorul ei soţ încât să-l introducă ea însăşi în Colegiul Regal al Medicilor, asta dacă nu ar fi făcut deja parte din el.
Aşadar, urma să se căsătorească cu un geniu. Se părea că avea tendinţa să-şi piardă calmul când era contrazis, dar ea era încrezătoare că-l putea ţine sub control.
Ajunși în sfârșit la castel, pe care aflase deja că viitorul soț îl transformase practic într-un spital, Linnet era nerăbdătoare să-l cunoască. Ajungând într-o cameră unde se afla un bolnav, la căpătâiul căruia se aflau mai mulți medici, este convinsă că l-a identificat dintre aceștia – un tânăr blond, cu o voce autoritară, o statură suplă și o privire arogantă, care punea cu multă siguranță un diagnostic. Nimic mai eronat! Un alt medic îl întrerupe cu multă grosolănie, ridiculizându-i opinia, iar din privirea ducelui realizează că acela era, de fapt, logodnicul ei!
Tot ce era frumos la tatăl său, la el era aspru; ochii săi albaştri erau tăioşi precum o iarnă grea. Nu părea un ins civilizat. Nimeni nu s-ar fi gândit să-i pună chipul pe o monedă, romană sau nu. Linnet realiză deodată că arăta prea dur… prea, prea a bestie. Inima ei se opri în loc, dar ochii lui se plimbară pe chipul ei şi apoi coborâră pe corpul ei, de parcă şi ea era o pacientă pe care o diagnostica.
Piers Yelverton era în permanență morocănos și prost dispus, dar acest lucru se datora infirmității de care suferea. În copilărie, tatăl lui, ducele, fusese dependent de opiu. În una din crizele sale, își confundase copilul cu un diavol și îl aruncase în șemineu, grilajul de fier al acestuia sfârtecându-i piciorul copilului. În urma acestui accident, mama lui Piers, ducesa, își părăsise soțul și plecase în Franța. În ciuda eforturilor doctorilor de acolo, mușchiul nu mai putuse fi vindecat, iar Piers șchipăta în permanență și avea dureri atroce, pe care le mai atenua înotând zilnic. Accidentul avusese și o urmare pozitivă, trezindu-i interesul lui Piers pentru medicină, ajungând în prezent o somitate în domeniu. Deși ducele se vindecase între timp de dependența de opiu și încercase din răsputeri să se împace cu el, Piers nu îl iertase și respinsese orice formă de comunicare. Mai mult, pentru a-l pedepsi și a-l face să se simtă vinovat, îi transmisese și că era impotent, lucru neadevărat de altfel, știind cât de mult ținea acesta la a-și transmite mai departe titlul. Piers fusese uluit când tatăl lui îl anunțase că i-a găsit o logodnică în conformitate cu cerințele lui, enunțate în bătaie de joc – să fie mai frumoasă decât soarele și luna și care să fie în stare să producă o progenitură fără concursul lui. Deși Piers își dă seama de la prima privire pe care i-a aruncat-o că Linnet nu era însărcinată, este surprins de spiritul și vioiciunea tinerei și de replicile ei pline de umor.
– Mergi aşa din cauza piciorului? întrebă ea pe un ton ridicat.
– Tu ce crezi, rosti, oprindu-se din nou. Crezi oare că mă clatin ca un marinar beat de amorul artei?
– Nu mă refer la şchiopătat, ci la faptul că te grăbeşti pe coridor mai rău decât o slujnică de la bucătărie care fuge de frica bucătarului.
Bărbatul încremeni pentru un moment, iar apoi, spre surpriza ei, scoase un hohot ca un lătrat. Suna ruginit, de parcă nu mai fusese folosit de ani.
Deși convin amândoi că logodna va trebui anulată, sosirea pe neașteptate a mamei lui Piers o determină pe Linnet să-și mai amâne plecarea, pentru a-i da posibilitatea ducelui să-și reînnoiască legăturile cu familia lui.
În perioada următoare, Piers este tot mai fascinat de Linnet, petrecând tot mai mult timp în preajma ei. În fiecare dimineață, devreme, o trezea și o lua cu el să înoate. Constată cu surprindere că îi făcea plăcere compania ei, replicile ei pline de haz provocându-l și amuzându-l. În același timp, își dă seama că ea era de fapt inocentă, întrucât nu își dădea seama că el nu era impotent nici când înotau împreună și era lipită de el, deși reacția corpului lui era evidentă. La rândul ei, Linnet era profund atrasă de Piers, pentru prima dată înțelegând ce simțea mama ei când alerga să se întâlnească cu un amant.
Inima ei gonea din ce în ce mai iute şi îl dorea… îl dorea… Limbile lor se întâlniră şi se jucară pentru o clipă, ea gustând esenţa lui Piers.
El, în sfârşit, o trase mai aproape de trupul lui puternic, felin, şi se înclină uşor, dar Linnet, ale cărei simţuri erau mai treze ca niciodată, simţi schimbarea şi pricepu intenţia lui.
Sărutul lui nu era dulce, ci înflăcărat, clocotitor, plin de dorinţă. Mâinile ei se încolăciră instinctiv în junii gâtului lui. Gustă ceaiul afumat de la micul dejun şi încă ceva: dorinţă.
Era genul de sărut pe care un gentleman nu l-ar fi dat niciodată unei domniţe.
Linnet îl adora.
O furtună stârnită pe neașteptate în timp ce înotau îi silește să se adăpostească în postul de gardă unde pasiunea lor se dezlănțuie, petrecând momente fierbinți împreună.
În perioada următoare, Linnet constată că nu-i putea rezista în nici un fel lui Piers, tânjind după fiecare moment petrecut cu el.
Obrajii care-i ardeau ştiau de ce. Micul fior care-i străbătu coapsele ştia de ce. Mai merg o singură dată, îşi promise ea. Nu ar fi prea riscant. Nu era o uşuratică, nu? Dar odată ajunşi la postul de pază? Uşuratică.
Piers, deși îndrăgostit evident de Linnet, considera că ea era prea bună pentru el, nedorind să o condamne la o viață de chin alături de el. O epidemie de scarlatină izbucnită pe neașteptate îi întărește convingerea că trebuie să o alunge de lângă el, pentru a o proteja. Cu o voită grosolănie, respinge declarațiile ei arzătoare de dragoste și o trimite la Londra împreună cu tatăl lui, ducele.
Ceea ce el nu știa era faptul că ducele se împăcase între timp cu soția lui și rămăseseră împreună în postul de gardă, pentru a fi aproape de fiul lor.
După o săptămână de eforturi intense de a îngriji bolnavii ce veneau în valuri și a stopa răspândirea epidemiei, Piers are o revelație cumplită. Își dă seama că și Linnet putuse contracta boala înainte de plecare și alergă disperat să o găsească, dându-și seama, abia în acel monent, că pentru a proteja cu adevărat pe cineva trebuie să îl ții aproape.
De asemenea, realizează că, și dacă nu ar fi bănuit că ea era bolnavă, oricum s-ar fi dus după ea, simțind că viața lui era goală și fără sens fără prezența ei. Influența lui Linnet se simțea și în comportamentul lui, Piers devenind mult mai blând și mai înțelegător față de cei din jur.
Este dramatic momentul în care o găsește pe Linnet, aflată pe moarte, aruncată să zacă într-un coteț de păsări plin de găinaț! Piers începe lupta vieții lui, pentru viața ei. Neavând pe cine să se bazeze, fiind departe de castel, o îngrijește el singur, cărând-o în brațe cu eforturi supraomenești, în ciuda durerii care parcă îi tăia piciorul în două.
După ce reușește să o salveze pe Linnet, rolurile se inversează, fiecare văzându-și practic parcă într-o oglindă vechea reacție. E timpul lui Piers să simtă din plin amărăciunea respingerii, Linnet fiind oripilată de felul cum arăta ea acum, cu pielea plină de pete roșii și coji. Acum Piers trebuia să găsească argumente pentru a o convinge că nu aparențele contează și că poți iubi cu adevărat pe cineva dincolo de aspectul exterior.
Cartea ne oferă o lecție extraordinară despre puterea vindecătoare a dragostei, despre a vedea dincolo de aparențe, de a-ți accepta propriile defecte, a te schimba de dragul celuilalt și a lupta pentru a-ți găsi fericirea.
Epilogul e deosebit de romantic, ducându-ne peste câțiva ani și oferindu-ne informații despre evoluția personajelor.
O carte superbă, pe care o citești cu zâmbetul pe buze în cea mai mare parte, dar care reușește să-ți atingă sufletul…

when-beauty

Cărțile autoarei Eloisa James pot fi comandate pe libris.ro, elefant.rolibrarie.net

 

5. Îngerul de la miezul nopții (Midnight Angelde Lisa Kleypas, Editura Miron

Lordul Luke Stokehurst este captivat de grația și frumusețea regală a domnișoarei Karen Billings, care a apărut de nicăieri și acum stă hotărîtă în fața lui. Dar domnișoara Billings mai are și un alt nume. Este ducesa Anastasia, descendenta unei familii renumite din aristocrația rusă, condamnată la spînzuratoare pentru înjunghierea logodnicului ei, o crimă pe care nu-și amintea să o fi comis. Evadată în mod misterios, ajunge in Anglia, unde își caută adăpost ca umilă guvernantă în casa acestui bărbat văduv, care a trecut și el printr-o tragedie.
Amîndoi trebuie să sfideze societatea și forțele răzbunării, pentru ca ea să fie în siguranță și dragostea lor să devină o pasiune copleșitoare.
Îngerul de la miezul nopții este o carte incredibil de romantică, cu o intrigă deosebit de captivantă și personaje puternice, fascinante. Chimia dintre Luke, lord Stokehurst, un bărbat dur de treizeci și patru de ani, căruia viața îi dăduse multe lovituri nedrepte până la acea vârstă, și Tasia, tânăra angelică de optsprezece ani, cu ochi gri-albăstrui hipnotizanți, înconjurată de secrete și mister, este evidentă încă de la prima întâlnire.

Cu nouă ani în urmă, Luke își pierduse brațul într-un accident, intrând în flăcări pentru a-și salva fiica și soția din casa cuprinsă de incendiu. Din păcate, soția lui nu supraviețuise, iar el își ferecase inima, simțind o afecțiune nețărmurită doar pentru fiica sa, care devenise unica lui rațiune de a trăi.
La recomandarea unor buni prieteni, Luke o angajează pe Tasia (ce-și luase numele de Karen Billings pentru protecție) ca guvernantă pentru fiica lui. Mult mai matură decât vârsta ei, Tasia reușește să-l surprindă încă de la prima întâlnire, strecurându-i-se pe nesimțite în suflet și cucerindu-i inima ce păruse cândva înghețată pe vecie. Curând, Luke realizează că nu mai putea concepe viața fără Tasia, iar dorința de a o proteja devine aproape viscerală. La rândul ei, Tasia îi răspunde cu o pasiune pe măsură, fiecare recunoscând în celălalt sufletul lui pereche, pentru care ar fi făcut orice să-l facă fericit și să-l știe în siguranță.
Citate:
”- Luke, am niște vești extraordinare. Am găsit o guvernantă pentru Emma. Este o tânără minunată: inteligentă, manierată… Este perfectă din toate punctele de vedere. Trebuie să o cunoști de îndată, să te convingi. (…)
– Continuă, i-a spus. Descrie-mi-o pe zgripțuroaică.
– Se numește Karen Billings. Și-a petrecut mare parte din viață peste hotare dar acum s-a hotărât să se stabilească în Anglia. Locuiește la noi până ce își va găsi ceva convenabil de lucru. După părerea mea este suficient de matură ca să o învețe pe Emma ce este disciplina dar și suficient de tânără ca să se împrietenească cu ea. Sunt convinsă că vei fi de acord că e foarte potrivită, după ce o vei cunoaște.”
”- Domnișoară Billings, vreau să fie clar de la început că…
A ridicat spre el doi ochi de felină. Erau de un gri-albăstrui, ca lumina ce trece printr-un geam înghețat. Genele îi erau neobișnuit de grele și îi încadrau ochii cu un contur negru. Brusc, Luke și-a pierdut șirul gândurilor. Ea a așteptat răbdătoare, de parcă întâlnise și la alții aceeași reacție.
”Destul de drăguță”, cum spusese Charles, era un  neadevăr. Era de o frumusețe extraordinară. Severitatea pieptănăturii, părul strâns într-un coc la ceafă, nu ar fi reușit să flateze nicio altă femeie pe pământ. Dar ei îi stătea bine și îi scotea în evidență chipul delicat, ca o sculptură de porțelan. Avea sprâncene drepte, care îi brăzdau pielea ca două săgeți. Buzele îi erau pline, pasionale. Niciun bărbat nu i-ar fi putut privi chipul fără să fie impresionat.”
”Știa cum să-i pună pe ceilalți la punct doar cu o singură privire, așa că s-a așteptat ca ea să roșească, să se bâlbâie, să izbucnească în lacrimi. Nimic din toate astea nu s-a întâmplat, însă. Ea i-a susținut privirea, cu ochi pătrunzători.
Într-un final a coborât ochii și i-a privit brațul. Luke era obișnuit cu asemenea priviri… unele înspăimântate, altele pline de repulsie.În locul mâinii stângi avea un cârlig de argint. Mâna îi fusese amputată cu nouă ani în urmă, după un accident, ca să prevină o infecție care îi putea pune viața în pericol. Numai încăpățânarea făcuse să nu se lase copleșit de furie și de autocompătimire. Asta îi rezervase lui viața și trebuia să se descurce. Se obișnuise. Unora cârligul li se părea amenințător, fapt ce îl folosea în avantajul lui. A așteptat reacția domnișoarei Billings, sperând să fie stânjenită. Ea nu a arătat nimic, doar o detașare care l-a uimit. Nimeni nu îl privise astfel. Nimeni.”
”El a explorat-o adânc, uimit de felul în care i se răspundea. Nu se așteptase la atâta ardoare din partea ei. A simțit cum totul se schimba. Iluzia că el era cel care controla relația dintre ei dispăruse subit. Avea nevoie de ea ca de aer. Tasia reușea să umple golul dinăuntrul lui într-un fel misterios pe care doar inima îl înțelegea, nu și mintea. A încercat să-și îmblânzească sărutul, dar ea nu l-a lăsat. S-a agățat cu disperare de cămașa lui, încercând să-i simtă căldura și fermitatea pe sub pânza subțire.”
”Pentru că te iubesc, tânjea Luke să-i spună. Te iubesc mai mult decât orice pe lume, cu excepția Emmei. Nu aștept nimic de la tine. Nu trebuie să mă iubești și tu. Vreau doar să te știu în siguranță. Dar ea nu era pregătită pentru asemenea cuvinte. Se temea să nu o sperie, să nu o facă să-i arunce cuvintele în față. Nu ajunsese până la treizeci și patru de ani fără să învețe nimic despre temporizare. Așa că s-a mulțumit să-i zâmbească.”
”- Ai o voință puternică, Tasia… iar azi am înțeles că asta mă și așteptam de la tine. Mă bucur că nu te temi de mine. Îți aperi cu fermitate poziția iar eu nu vreau ca asta să se schimbe. Nu am avut niciun motiv să-ți interzic să-l vezi pe Angelovski. Adevărul este că am fost gelos. Luke a mângâiat-o pe păr. Uneori îmi doresc să te ascund de lume și să te am doar pentru mine. Vreau să-mi acorzi toată atenția, tot timpul tău, toată dragostea…
– Dar le ai pe toate, i-a răspuns ea încet. Ți le dăruiesc de bunăvoie, fără măsură. Nu pentru că aș fi a ta, ci pentru că așa vreau eu.”

Cărțile autoarei Lisa Kleypas pot fi comandate pe elefant.rolibris.ro, librariadelfin.ro, librarie.netemag.rocarturesti.ro

 

6. Ispitirea unui lord (She Tempts the Dukede Lorraine Heath, Editura Litera, Colecția Iubiri de poveste

Sebastian Easton a jurat mereu că își va răzbuna tinerețea răpită și titlul furat. Acum, întors în Londra ca adevăratul duce de Keswick – rănit, călit în război și complet schimbat de experienţe tragice –, nu o poate uita pe fata curajoasă care cândva i-a salvat pe el și pe frații săi de la o moarte sigură.
Lady Mary Wynne-Jones a plătit scump pentru ajutorul oferit tinerilor lorzi de Pembrook întemnițați. Dar își amintește bine promisiunea pe care i-a făcut-o lui Sebastian cu ani în urmă: să se reîntâlnească la ruinele mănăstirii unde au împărtășit un sărut pasional și interzis. Deși Mary este acum logodită cu un alt bărbat, o prietenie clădită pe taine întunecate nu poate fi ignorată. Curând, sentimentele neașteptate și periculoase care se nasc între ei îl ispitesc pe Sebastian să renunțe la misiunea lui de răzbunare și, în schimb, să lupte pentru o iubire ce l-ar putea elibera pentru a doua oară.
Citate:
”Zâmbetul lui Sebastian era mereu mai arcuit în colțul stâng al buzelor. Sau cel puțin așa era pe vremuri. În acel moment nu zâmbea. Din cauza cicatricilor hidoase care-i mutilau acea parte a feței, nici nu era sigură dacă mai putea zâmbi. Un petic negru îi acoperea ochiul. Doamne Dumnezeule, oare ce i se întâmplase?”
”Se uită în ochii lui Mary și gândi că trebuiau să fie cei mai expresivi ochi din toată Marea Britanie. Îl atrăgea și îl făcea să creadă că orice era posibil, că ar fi putut într-adevăr traversa labirintul ringului de dans, cu ea în brațe. Se trezi deodată dorind-o în brațele sale, cu o înverșunare pe care n-o mai simțise decât pe câmpul de luptă, când pornea la atac și înfrângerea nu era o opțiune.”
”Lacrimile i se opriră în gât. Dar refuză să le lase să iasă la lumină. I-ar fi putut spune că nu găsea nimic urât la el, că-i plăcea absolut totul, dar știa că nu avea să o asculte și că asta ar fi construit o tensiune între ei, care ar fi umbrit bucuria acelui moment. Ridică mâna și-i atinse partea feței fără cicatrici.”
”Fără greș, își plimbă degetele prin părul ei, o prinse de ceafă și-i acoperi gura cu a lui. Râse în sinea lui de aroma de coniac pe care o avea limba ei – adăuga o bogăție întunecată sărutului. Dar în profunzime se ascundea gustul lui Mary, iar el îl căută ca un om însetat, căruia i se refuzase toată viața o gură de apă.
Pentru că așa se și simțea. Fusese în deșert și căutase cu disperare o oază – iar ea era acea oază. Ochii ei erau verzi, ca o vegetație luxuriantă, părul ei avea culoarea fructelor coapte, iar șoaptele ei erau vântul care-i răcoreau pielea înfierbântată.”

Cărțile autoarei Lorraine Heath pot fi comandate pe litera.ro, libris.ro, elefant.ro, librariadelfin.ro, carturesti.ro, emag.ro, cartepedia.rolibrarie.net

 

7. Suflete pereche de Mary Balogh (Simply Love), Editura Lider

În Suflete pereche, Mary Balogh revine la eleganța și senzualitatea Regenței Engleze cu o captivantă poveste de dragoste între două suflete singuratice.
Pentru Anne Jewell, Sydnam Butler este un bărbat puternic, marcat însă de urmările unei tragedii. Soarta îi aduce împreună și, incapabili să reziste pasiunii, cei doi împărtășesc o după-amiază de dragoste paradisiacă. Numai ca scandalul plutește în aer, iar mama nemăritată și veteranul din război se văd dintr-o data nevoiți să ia o decizie care le-ar putea schimba viețile pentru totdeauna…
Anne Jewell păruse să aibă un viitor fericit cândva. Era logodită cu Henry Arnold și avea un post de guvernantă care-i plăcea. Din nefericire, a fost violată de Albert Moore, vărul marchizului Joshua Moore, rămânând însărcinată. Logodnicul ei a părăsit-o, căsătorindu-se cu sora ei Sarah, iar familia a părăsit-o.
Din fericire, și-a găsit un post de profesoară la o școală de fete, reușind să-și crească de una singură băiatul ei, David.
Destinul însă mai avea multe planuri cu ea. Pe când David avea nouă ani, Anne este invitată într-o vacanță în Țara Galilor organizată de marchiz, prilej cu care îl cunoaște pe Sydnam, un bărbat fascinant, onorabil și cumsecade, ce avea funcția de administrator al proprietății.
Sydnam avusese, la rândul lui, o soartă tristă. Capturat în timpul războiului, fusese groaznic torturat pentru a scoate de la el informații, rămânând mutilat pe o jumătate de corp.
Anne reușește să vadă frumusețea sufletului lui, dincolo de rănile fizice ce-i urâțeau corpul.
Fiecare dintre ei recunoaște în celălalt sufletul lui pereche, singura persoană capabilă să-l întregească și să-i umple golul din suflet.
Citate:
”Pe un mic promontoriu din fața ei stătea un bărbat. Privea spre mare, fără să-i fi remarcat prezența. (…)
Crepusculul nu coborâse, așa că mai era destulă lumină ca să-i vadă chipul. Și, în timp ce se uita la el, Anne constată că-i era tot mai greu atât să se retragă, cât și să avanseze. Stătea pur și simplu pe loc, privindu-l.
Nu era îmbrăcat de seară. Purta niște pantaloni de lucru și cizme înalte, o haină strânsă pe talie și o vestă, peste cămașa înaltă, cu cravată. Pălărie nu avea. Era un om înalt, cu umeri lați, talie suplă, șolduri înguste și picioare puternice, musculoase. Părul negru și scurt era răvășit de vânt.
Dar chipul, văzut din profil, era acela care captase atenția lui Anne. Cu trăsăturile sale cizelate fin, era un chip extraordinar de atrăgător. Îi veni în minte cuvântul ”frumos”, oricât de nepotrivit ar fi părut pentru a descrie un bărbat. Ar fi putut să fie un poet sau un  zeu.
La fel de bine ar fi putut să fie, își spuse ea, cel mai frumos bărbat pe care-l avusese vreodată în fața ochilor. (…)
În timp ce se apropia de el, continuând să urmeze cărarea care trecea prin spatele promontoriului, acesta îi simți prezența și se întoarse brusc.
Anne se opri ca trăznită, la nici douăzeci de pași distanță de el.
Și rămase imobilizată din nou, dar, de data aceasta, de groază. Mâneca dreaptă a hainei lui, goală, era prinsă lângă trup, cu un ac, dar ceea ce-i cauza oroarea era jumătatea dreaptă a feței. Poate că nu era decât un efect al luminii, însă Anne avea impresia că acolo nu era nimic, deși mai târziu avea să-și aducă aminte că văzuse o bandă neagră peste ochi.
Era un om cu jumătate de față, partea stângă, extraordinar de frumoasă, părând acum de-a dreptul grotescă în lipsa unei părți drepte care s-o echilibreze. Erau frumusețea și bestia la un loc.”
”Ridicând capul, Anne îl privi din nou cu expresia aceea ciudată pe care o avea când se uita la ambele laturi ale feței lui. Sydnam observă că ochii îi înotau în lacrimi.
– Nu sunteți urât, repetă ea, aproape cu ferocitate, ca și cum ar fi dorit, poate, să se convingă și pe sine însăși.
– Mulțumesc, se sili el să zâmbească, ba încă și sp chicotească. Vă mulțumesc, domnișoară Jewell. Sunteți foarte bună.”
”Era teribil de conștientă de prezența lui, când intrară în casa tăcută și răcoroasă, iar el îi arătă toate camerele de la parter și etaj. Era conștientă de prezența lui ca bărbat, ca făptură sexuală după care jinduia dureros tot trupul ei de femeie.
Senzația era în parte înfricoșătoare, în parte fascinantă.”
”- Aici nu e vorba de nicio seducție, spuse, cu glasul scăzut, în urechea ei. Din partea nimănui. Dumnezeule mare, Anne, nu se poate să nu-ți fi dat seama că te doresc întru totul la fel de mult cum mă dorești tu pe mine. Și nu vreau nici să mai fim singuri, niciunul dintre noi. Hai să ne alungăm unul altuia singurătatea, așadar, măcar pentru după-amiaza asta, pentru ca ziua de azi să fie într-adevăr perfectă.”
”- Fericită…? îi șopti Sydnam.
– O, da, răspunse Anne. Da, sunt. Sunt negrăit de fericită. Dar tu?
– Mai mult decât aș putea spune.”
”- Du-mă acasă, Sydnam.
– Dar suntem acasă, iubito, replică el, dându-i drumul, ca s-o ia de mână. Suntem acasă pentru totdeauna. Dar am să te duc în casă. Vreau să văd dacă odaia de dimineață seamănă cu strălucirea soarelui.
– Și dacă holul arată mai vesel fără culorile cafenii, adăugă ea.
O luară la fugă în josul pantei, spre casă. Alergau râzând amândoi și ținându-se de mână.”

Cărțile autoarei Mary Balogh pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, librarie.net, emag.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro

 

8. Cum să-ți îmblânzești ducele (How to Tame Your Duke) de Juliana Gray, Editura Litera, Colecția Iubiri de poveste

Trei prințese îndrăznețe se trezesc ținta unui complot letal împotriva familiei lor… Noroc că unchiul lor vine la timp cu un plan ingenios pentru a le proteja.
Erudita și retrasa prințesă Emilie s-a ținut departe de aventură, dar acum se vede nevoită să urmeze planul unchiului ei și să se deghizeze în bărbat, devenind tutorele fiului ducelui de Ashland, un bărbat impunător și intimidant, fost soldat cu chipul și trupul sluțite în război și cu inima împietrită după ce frumoasa lui soție l-a părăsit.
Emilie se trezește prinsă într-o legătură secretă cu ducele și nu poate rezista tentației de a descoperi ce se găsește dincolo de masca acestui bărbat fascinant și fermecător și de a afla ce înseamnă aventura cu adevărat…
Ducelui nici nu-i trece prin cap că tutorele fiului său și misterioasa lui iubită sunt una și aceeași persoană. Dar când adevărata identitate a lui Emilie este dată în vileag, Ashland se vede nevoit să-și înfrunte propriii demoni pentru a-și putea proteja aleasa inimii… și inima însăși.
Citate:
”Bărbatul domina spațiul din fața ei. Dacă Emilie se apleca înainte, poate reușea să atingă cu fruntea umărul lui masiv. El rămase nemișcat și se uită lung, fără vreo expresie aparte, la bărbatul prăbușit pe podea. Profilul lui dansă în fața ochilor, luminat de focul care fremăta încă, un profil incredibil de impecabil, încât lacrimile o înțepară în colțurile ochilor. Era bărbierit perfect, ca un zeu roman, cu maxilarul aculptural, obrazul formând un unghi adânc și întunecat într-o parte a feței. Buzele lui erau pline, fruntea înaltă și netedă. Părul lui deschis la culoare și tuns scurt se ondula în dreptul urechii.”
”Bărbatul se întoarse în cele din urmă.
– Vezi tu, n-aș fi vrut să-mi asum vreun risc.
Dar Emilie nu îi auzi cuvintele. Rămase încremenită într-un șoc îngrozit și se uită lung la chipul aflat dinaintea ei.
Chipul aflat dinaintea ei: chipul lui, chipul eroului ei, atât de ireproșabil din profil, se frângea pe partea dreaptă într-un amestec de cicatrici, piele pătată, un gol în maxilar și un ochi închis pentru totdeauna.”
Ea îl dorea. Dorința ei era un dar de la Dumnezeu, neprevăzut și neașteptat.
Nu era obișnuită să sărute, iar el era recunoscător pentru asta. Lipsa ei de exerciţiu o făcea mai puţin evidentă pe a lui. Uitase cum era să fii tandru, cum să seduci. Tot ce știa era că voia să o guste.
„Dacă o săruţi, nu mai există nici o cale de întoarcere.“ Fu ultimul său gând logic.
Coborî capul. O sărută pe frunte și pe vârful rotund al nasului. Răsuflarea ei era caldă și umedă pe bărbia lui; trupul ei fremăta în braţele lui. De parcă ţinea în braţe un cărbune aprins.
”Dar el nu voia să se lase înduplecat. Nu putea. Emily se simțea atât de bine, atât de dornică, pasiunea îi era atât de fățișă și de reală, membrele atât de deschise și încrezătoare. Nici o afurisită de urmă de putritate prefăcută, de artificiu.”
Vreau o casă cu tine, Emily. Vreau să-ţi ofer tot confortul și luxul pe care le meriţi. Vreau să dorm cu tine noaptea. Vreau să te ating dimineaţa când mă trezesc. Vreau să simt cum copilul nostru crește în pântecele tău și nu vreau să aștept – numai Dumnezeu știe cât, un an, doi, poate mai mulţi – ca să fii a mea.
”- De la o vreme încoace, nu prea mai sunt ușoară ca o muscă.
– Presupun că bestia asta de bărbat crede tocmai invers. Fără îndoială că el, în nebunia lui, consideră că devii mai frumoasă pe zi ce trece.
Mâna lui imensă îi cuprinse pântecele; o sărută în capul pieptului.
– Atunci îl deplâng, pentru că, în mod evident, nu mai vede nici cu ochiul lui bun.
– Sau poate că vede mai bine ca niciodată.”

 

9. A ta până în zori (Yours Until Dawn) de Teresa Medeiros, Editura Litera, Colecția Iubiri de poveste

Oare femeia din viaţă lui este un înger coborât din Ceruri sau un demon deghizat?
Vitejia de care dăduse dovadă contele Gabriel Fairchild în timpul bătăliei de la Trafalgar îi adusese renumele de erou, însă îl costase vederea şi orice speranţa pentru viitor. Părăsit de logodnica pe care o adoră, bărbatul care odinioară se purta asemenea unui prinţ în societatea londoneză se izolează în conacul familiei sale, blestemându-şi existenţa în fiecare zi lipsită de lumina şi în fiecare noapte cufundată în beznă.
Iscusită infirmieră Samantha Wickersham soseşte la Fairchild Park şi îşi găseşte noul pacient comportându-se mai mult că o fiară decât că o fiinţă umană. După prima lor confruntare aprigă, ea îl implică pe arogantul conte într-o lupta incitantă a inteligenţei şi a voinţelor. Cu toate că el o consideră o creatură nemiloasă, lipsită de feminitate, în secret este intrigat de simţul ei sec al umorului, de lipsa dorinţei de a-l compătimi şi de manieră îndrăzneaţă în care nu acceptă nici un capriciu de-al lui. Şi ori de câte ori el află în preajma ei, este cuprins de fiorii unei dorinţe pe care nu crezuse că avea să o mai simtă vreodată.
Pe măsură ce Samantha începe să readucă lumina în viaţă lui Gabriel şi în inima acestuia, amândoi descoperă că unele secrete – şi unele plăceri – sunt cel mai bine descoperite pe întuneric.
Citate:
”Ușile zburară în lături, lovindu-se de pereți cu o bufnitură asurzitoare. În cadrul lor nu stătea o bestie, ci un bărbat – sau mai bine spus ceea ce mai rămăsese dintr-unul, după ce toată poleiala eleganței sociale fusese îndepărtată. Părul lui cu nuanțe arămii, aspru din cauza neglijării, îi cădea mult peste umeri. Umeri care aproape acopereau lățimea pragului. O pereche de pantaloni din piele de căprioară i se strângeau pe șoldurile înguste și îi îmbrățișau fiecare curbă a picioarelor lungi și a coapselor. Bărbia îi era umbrită de o barbă nerasă de câteva zile, oferindu-i chipului său un aspect de pirat. Dacă ar fi ținut un pumnal strâns între dinții dezgoliți, Samantha ar fi fost tentată să o ia la goană din casă, temându-se pentru virtutea ei.”
”O cicatrice proaspătă, încă roșie și inflamată, îi pornea din colțul ochiului stâng și îi cobora de-a lungul obrazului, într-o linie șerpuitoare și crestată care îi întindea pielea din jur. Acela fusese cândva chipul unui înger, având acea frumusețe specifică îngerilor și serafimilor. Însă de-acum înainte avea să poarte pentru totdeauna semnul diavolului. Poate că nu fusese diavolul, își spuse Samantha, ci Dumnezeu însuși, care devenise gelos că o simplă ființă umană putea aspira la o asemenea perfecțiune. Știa că ar fi trebuit să simtă repulsie, dar nu își putea feri privirea. Frumusețea lui pierdută era cumva mai atrăgătoare decât ar fi putut fi vreodată perfecțiunea.”
”Atingerea lui nu mai era aspră, ci nemaipomenit de tandră. Degetele lui îi explorau carnea încinsă asemeni unor flăcări vii, topindu-i orice temere într-o văpaie de nectar.”
”Când Gabriel simți moliciunea buzelor Samanthei înflorind sub ale lui, parcă i se aprinse o lumină undeva în adâncul sufletului.”
”Îți scriu, de asemenea, pentru a te anunța că, mulțumită atențiilor tale pline de devotament (și destul de dese!), sunt din nou însărcinată. Poate de astă dată îți voi dărui un fiu cu ochi verzi și bucle aurii. Ar putea comanda personalul cu acea aroganță tiranică pe care ar aștepta-o oricine de la un moștenitor al familiei Fairchild.
Cea care te va adora întotdeauna”
”M-ai întrebat odată dacă te voi mai iubi când buzele ți se vor încreți din cauza vârstei și când ochii ți se vor încețoșa. Te pot asigura că te voi iubi și când nu îmi va mai rămâne decât puterea (și niște dinți rari) de a molfăi acele buze încrețite. Te voi iubi și când oasele ți se vor ascuți atât de mult încât să-mi poată străpunge pielea sensibilă. Te voi iubi și când lumina ochilor mi se va stinge pentru totdeauna, iar chipul tău dulce va fi ultimul lucru pe care îl voi vedea. Deoarece sunt și voi fi întotdeauna…
Al tău devotat soț,
Gabriel.”

Cărțile autoarei Teresa Medeiros pot fi comandate pe litera.ro, elefant.rolibris.rolibrarie.netcartepedia.ro, carturesti.ro, librariadelfin.ro

 

10. Seducție (Above and Beyond) de Sandra Brown, Editura Miron

Viața idilică a lui Kyla Stroud este sfărâmată într-o clipă în momentul în care, imediat după nașterea fiului ei, află teribila veste că ambasada americană din Cairo, unde soțul ei Richard era detașat, fusese aruncată în aer.
”În timp ce pastorul recita rugăciunea de încheiere, Kyla oferi și ea una.
– Te voi păstra viu, Richard. Ți-o jur. Totdeauna vei fi viu pentru Aaron și pentru mine, pentru că eu te voi ține în viață.”
În timp ce Kyla încerca să se adune din bucăți și să meargă mai departe de dragul fiului ei, Trevor, cel mai bun prieten al lui Richard, deși grav rănit și el în explozia de la ambasadă, era chinuit de remușcări teribile.
”- Ce e… în neregulă cu mine?
Pe buzele doctorului se ivi umbra unui surâs.
– Ar fi mai ușor să-ți spun ce e în regulă. (…)
– Partea stângă a trupului ți-a fost strivită sub un perete prăbușit. Aproape toate oasele de acolo au fost fracturate sau chiar zdrobite. Le-am pus la loc cât am putut. În rest… (…)
– Ochiul?
Își privi pacientul cu compătimire.
– Regret, sergent Rule. Nu l-am putut salva.”
În noaptea fatidică a exploziei, Trevor, a cărui reputație de crai era bine cunoscută, venise amețit bine după o petrecere cu femei și mult alcool. Văzând că era prea beat să mai poată urca în patul lui, Richard, bunul, onorabilul și onestul lui prieten, îi cedase locul în patul de jos. Vestea că Richard murise i se înfipsese ca un pumnal în inimă lui Trevor, care, copleșit de vinovăție, își jurase să facă orice pentru fericirea și siguranța soției și fiului acestuia.
La treisprezece luni după accident, Trevor se mută în Chandler, unde locuia Kyla și fiul ei, și începe o carieră de constructor.
Trevor este impresionat profund de Kyla, pândind momentul prielnic de a se apropia de ea.
”Era frumoasă. O văzuse de multe ori în ultimele săptămîni. Niciodată, însă, de la o asemenea apropiere. Niciodată pentru atât de mult timp. Era un lux s-o poată studia. Nici într-o mie de ani nu i-ar fi putut descrie culoarea părului. „Blond“ nu era de ajuns, datorită acelor şuviţe arămii care-l vârstau. Dar nu era nici roşcată. „Blond ca fraga” indica o dulcegărie vecină cu insipidul. Iar Kyla Stroud nu avea nimic insipid. Radia energie şi lumină ca o rază de soare. Părul acela de nedescris era strîns într-o coadă de cai sport. Avea vârfurile cârlionţate, la fel ca şuviţele care scăpaseră din legătură, încadrându-i faţa.
Şi ce mai faţă! în formă de inimă. Cu bărbie fină. Sprâncene care se arcuiau deasupra ochilor depărtaţi. O frunte netedă, înaltă, inteligentă. Un ten care-l făcea să-i lase gura apă de dorinţa de a-l gusta. Obraji coloraţi natural în nuanţa piersicilor coapte. Purta o pereche de pantaloni lejeri bej, o bluză de bumbac dungată, cu mânecile suflecate până la coate, şi un cardigan legat în jurul gâtului. Silueta îi era subţire şi elegantă. Perfect proporţionată. Era… da… perfectă.
Îi plăcea felul cum vorbea cu copilul, ca şi cum acesta ar fi înţeles fiecare cuvânt pe care i-i spunea. Şi poate că aşa era, fiindcă, atunci cînd zâmbea, piciul cel robust făcea la fel.”

Ocazia de a face cunoștință se ivește brusc. Într-o clipă de neatenție, puștiul scapă de sub supravegherea mamei, câzând în apa unei fântâne decorative, Trevor repezindu-se și culegându-l cu repeziciune din apă.
Kyla este profund recunoscătoare pentru ajutorul străinului binevoitor, neputându-se abține să nu observe că acesta era foarte atractiv, în ciuda rănilor pe care era evident că le suferise cândva și a benzii negre ce-i acoperea ochiul stâng.
”În grabă, reveni cu privirea la silueta bărbatului care se îndepărta. Abia atunci îi observă şchiopătatul. Era aproape invizibil, dar îi scotea clar în evidentă partea stângă. Probabil că suferise un accident îngrozitor, de-şi pierduse ochiul şi rămăsese partial schilodit pe toată latura stângă a trupului.
Însă nici chiar şchiopătatul nu-i stânjenea mişcările mlădioase. Pentru un om atît de robust, era graţios şi avea pasul fluid al unui atlet. Şi constituţia. Umeri laţi, şolduri înguste. Părul îi era negru ca noaptea, ondulat şi destul de lung ca să-i acopere vîrfurile urechilor, inelându-se peste guler. Kyla observă că femeile pe lîngă care trecea întorceau capul după el. Nici una nu părea descumpănită de banda de pe ochi. Ba chiar, aceea contribuia la atracţia lui, cam dezmăţată şi nu tocmai onorabilă. Şi, totuşi, oricît era de masculin, păru indiferent când îşi agăţă cureaua poşetei ei peste umăr şi începu să împingă căruciorul înapoi prin complex, spre locul unde Kyla îl aştepta cu Aaron.”
În perioada următoare, Trevor le iese din ce în ce mai mult în cale lui Kyla și fiului ei, oferindu-și ajutorul la diverse lucruri și înconjurându-i cu multă afecțiune și atenție. Încetul cu încetul, Kyla se îndrăgostește tot mai mult de Trevor, care o cere în căsătorie în curând.
Fragila lor relație era amenințată însă în permanență de secretul teribil din trecut al lui Trevor. Citindu-i scrisorile lui Richard primite de la Kyla, Trevor știa cât de mult îi disprețuise aceasta stilul lui de viață din trecut, deși ea nu-i știa decât porecla – Smooch.
Momentul adevărului este teribil, iar Kyla va asimila greu șocul, suferind cumplit, considerând că ea a fost doar un act de caritate din partea lui, prima reacție a ei fiind să-l alunge din viața ei.
”- Asta-i tot ce-ai făcut pentru mine, Trevor. M-ai minţit şi mi-ai manipulat viitorul. M-ai luat din milă şi fiindcă te temeai că eram singura femeie care te-ar mai fi dorit acum. Dar mai poţi face încă un lucru pentru mine, domnule Rule. Poţi să te cari dracului din viaţa mea.”
După ce furia i-a trecut, Kyla a realizat că toate gesturile lui din răstimpul care trecuse, răbdarea, iubirea și grija lui ca soț nu aveau cum să fie falsificate. Mai mult, dacă atunci când își pierduse prima mare dragoste nu avusese ce face, acum ea își aruncase a doua șansă practic pe fereastră.
Din fericire, sentimentele lui Trevor erau puternice și durabile, astfel că abia aștepta să o reprimească în viața lui.
”Ea i se aruncă în braţe. Acestea o cuprinseră, strângându-i la piept făptura firavă. Trevor îşi îngropă faţa în gîtul ei.
– Te iubesc, Trevor. Ca s-o ştii, nu trebuie decît să te uiţi la mine. Să mi-o citeşti în ochi.”
– N-ai nevoie de rămăşiţe de la alt bărbat, Trevor. Dacă vrei să ştii ce gândesc, ce simt, întreabă-mă. Lasă-mă să-mi deschid inima în faţa ta.
”- Ai avut dreptate să te înfurii, Kyla. Te-am minţit ca să te iau de soţie. Dar după ce te-am văzut, şi erai mai frumoasă chiar decât lucrurile pe care le scriseseşi, pur şi simplu a trebuit să te am, pe căi curate sau necurate. Niciodată n-am avut intenţia să-l înlocuiesc pe Richard în inima ta, ci doar să-mi creez acolo un loc şi pentru mine.”

Cărțile autoarei Sandra Brown pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, litera.ro, cartepedia.ro, carturesti.rolibrarie.net, librariadelfin.ro, librex.ro, emag.ro

 

Vă recomandăm și celelalte articole ale noastre din categoria TOP

 

 

 

65 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *