Delicatese Literare
Top

Top 10 eroine remarcabile din cărțile historical-romance

Eroinele din acest top m-au impresionat prin tăria caracterului lor, prin nonconformismul, altruismul, hotărârea și curajul de care au dat dovadă, prin modul cum au făcut față momentelor dificile din viața lor, susținându-și în același timp familia și persoana iubită.

1. Scarlett din Pe aripile vântului de Margaret Mitchell

În momentul în care m-am gândit la acest top, Scarlett O’Hara a fost primul nume care mi-a venit firesc în minte, o eroină cu totul remarcabilă, unul dintre cele mai puternice personaje feminine din literatură. Poți să o admiri sau să o critici, să-i aplauzi spiritul înflăcărat sau să-i dezaprobi anumite decizii, dar cu siguranță nu o vei uita odată ce ai citit cartea!

Pe aripile vântului este un roman absolut fascinant, care a înflăcărat imaginația generațiilor întregi de cititori, schimbându-le cumva percepția cu privire la o perioadă controversată din istoria Statelor Unite.

În carte asistăm la sfârșitul unei epoci și frământările unui nou început, oamenii fiind de multe ori doar simpli pioni pe tabla de șah a unor mari interese istorice. Sudul, cu farmecul lui aparte, cu istoria, valorile și tradițiile sale, se stinge treptat, făcând loc unei lumi noi, cu alte concepții și interese, oamenii fiind forțați să se adapteze din mers noilor reguli, de multe ori nu prea clare…

De-a lungul cărții asistăm la transformarea personajelor, cu toții marcați de experiențe de viață brutale și dureroase.

La începutul acțiunii cărții o cunoaștem pe Scarlett O’Hara, o tânără cu o personalitate fascinantă, strălucitoare și răsfățată, admirată, curtată și iubită de atâția bărbați, dar nereușind să-l cucerească pe singurul pe care îl dorea – Ashley Wilkes, nobil, blond și frumos ca un prinț, care se căsătorește și rămâne credincios blândei, credincioasei și iubitoarei sale soții, Melanie.

Puternicul, cinicul și controversatul Rhett Butler este fascinat de personalitatea efervescentă a lui Scarlett, singura femeie pe care a iubit-o, fără însă a-și declara vreodată dragostea, ascuzându-și sentimentele în spatele unor replici sarcastice. De-a lungul acțiunii cărții, a sprijinit-o însă în multe momente critice și i-a influențat deciziile de mai multe ori.

Viața nu a fost prea blândă cu Scarlett, supunând-o la mai multe încercări teribile și lovituri nedrepte. Căsătorită de două ori, fără a fi îndrăgostită în nici una dintre dăți, rămânând văduvă de fiecare dată, Scarlett se căsătorește în cele din urmă cu Rhett, presată subtil de acesta, care își ascunde propunerea în spatele unor false motive, nemărturisindu-i adevăratul motiv, care era de fapt dragostea lui arzătoare față de ea.

”Te-am dorit întotdeauna, Scarlet, din prima zi când te-am văzut la Doisprezece Stejari, atunci când ai aruncat cu vasul acela şi ai înjurat, dovedind că nu eşti o doamnă. Te-am dorit întotdeauna şi mi-am zis că într-o zi într-un fel sau altul, te voi avea. Dar întrucât Frank şi cu tine aţi făcut ceva avere, îmi dau seama că persoana mea nu te mai atrage pentru eventualitatea de a-ţi împrumuta bani sau a-ţi oferi garanţii. Aşa încât îmi dau seama că va trebui să te iau în căsătorie.

-Rhett Butler e vreuna dintre glumele tale mârşave ?

Eu îmi deschid inima şi tu vii cu bănuieli! Nu, Scarlett e o declaraţie de cea mai bună-credinţă…. Plec mâine pentru mai mult timp şi mă tem că, dacă aştept până mă întorc, te măriţi între timp cu altcineva care are ceva bani. Aşa încât mi-am spus: De ce să nu mă ia pe mine împreună cu banii mei ? Zău, Scarlett, nu pot s-o duc aşa toată viaţa, aşteptând să te prind între doi soţi.”

Deși relația dintre ei e foarte pasională, Scarlett rămâne în continuare prizoniera ideii că îl iubea pe Ashley, nerealizând că de fapt se îndrăgostea din ce în ce mai mult de Rhett. Acțiunile și falsele ei sentimente i-au condamnat mult timp la nefericire pe amândoi. Iar când soarta le dă o cruntă lovitură neașteptată, realația lor e pusă la grea încercare.

E copleșitor momentul în care Scarlett își conștientizerază adevăratele sentimente, înțelegând în sfârșit semnificația visului ce o chinuia de mult, în care alerga speriată prin ceață spre o destinație necunoscută.

”Alergam, alergam…ca o nebună”, se gândi ea, și tot trupul îi tremura, pe măsură ce teama o părăsea, iar bătăile inimii i se potoleau. ”Dar încotro alergam?”

Acasă! Acolo voise să se ducă. Într-acolo fugise. Acasă, la Rhett!

Acum știa care era adăpostul pe care îl căutase în vis, locul acela cald și sigur ce-i fusese ascuns în ceață. Nu era Ashley – nici vorbă de Ashley! În el nu găseai mai multă căldură decât într-o stafie, nici mai multă securitate decât în nisip. Era Rhett – Rhett, cu brațele lui puternice care s-o țină, cu pieptul lui lat pe care-și putea rezema capul obosit, și cu râsul lui batjocoritor care- făcea să vadă totul într-o lumină bună.”

Câteodată însă poate fi prea târziu pentru regrete…

Ştiam că nu mă iubeai când m-am însurat cu tine. Dar smintit cum eram, credeam ca te pot face să ţii la mine. Poţi să râzi, dacă vrei, dar mă gândeam să am grijă de tine, să te răsfăţ, să-ţi dau tot ce voiai. Voiam să mă căsătoresc cu tine şi să te ocrotesc, să te las să faci tot ce pofteşti ca să fii fericită. Trecuseşi prin atâtea. Nimeni nu ştia mai bine ca mine prin câte ai trecut, şi voiam să lupt eu în locul tău. Voiam să te joci ca un copil, un copil curajos, încăpăţânat şi neînţelegător.”

”Era aşa limpede că eram făcuţi unul pentru altul. Era limpede că eram singurul bărbat dintre toţi cei din jurul tău care te putea iubi. Cunoscându-te aşa cumm eşti în realitate – dură, lacomă de bani şi fără scrupule, ca mine. Te-am iubit şi am riscat. Am încercat totul şi nimic n-a folosit. Te-am iubit atât de mult, Scarlett! Dacă m-ai fi lăsat, aş fi fost cu tine iubitor şi apropiat cum e un bărbat când iubeşte o femeie. Dar nu puteam să-ţi arăt dragostea mea, pentu că m-ai fi crezut slab şi ai fi încercat s-o foloseşti împotriva mea. Şi veşnic era el! Era îngrozitor să stau în fiecare seară în faţa ta, la masă, ştiind că ai fi vrut să fie el în locul meu. Şi seara, când te luam în braţe şi ştiam…”

”În seara aceea când te-am luat în braţe şi te-am dus sus… m-am gândit… am sperat… am sperat atâtea, încât mi-a fost frică să te văd a doua zi dimineaţă, de teamă să nu fi greşit şi să văd că nu mă iubeşti. Mi-era aşa frică să nu râzi de mine, încât am plecat şi m-am îmbătat. Iar când m-am întors, tremuram tot şi, dacă-ai fi făcut atunci un pas spre mine, un semn măcar, cred că ţi-aş fi sărutat picioarele. Dar n-ai făcut nimic.”

”Te-ai gândit vreodată că şi cea mai puternică dragoste poate să se sfârşească?”

”Te-am iubit atât cât un bărbat poate iubi o femeie!”

Dar Scarlett, întocmai ca strămoșii ei irlandezi care nu acceptau înfrângerea nici când o vedeau în fața ochilor, nu era persoana care să se dea bătută. Realizând, deși cu multă întârziere, tăria sentimentelor lui Rhett față de ea, era convinsă că va găsi o cale să-l aducă înapoi.

De-a lungul vieții, în câteva momente mai grele prin care am trecut, mi-am adus aminte de fiecare dată de celebra ei replică – ”La urma urmelor, e și mâine o zi” – o chintesență a speranței!

” Îl vedea pe Rhett la bazar, citind nerăbdarea din ochii ei și invitând-o la dans, Rhett ajutând-o să scape de servitutea doliului, Rhett călăuzind-o prin foc și explozii în noaptea când căzuse Atlanta, Rhett împrumutându-i banii cu care pornise afacerile, Rhett consolând-o când se trezea țipând de groază din visul acela cumplit – nici un bărbat nu face asemenea lucruri dacă nu iubește la nebunie o femeie!”

”O să mă gândesc la asta mâine, la Tara. O să fiu mai liniștită atunci. Mâine voi face un plan ca să-l aduc înapoi. La urma-urmelor, e și mâine o zi.”

Cartea Pe aripile vântului de Margaret Mitchell se poate comanda pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro

 

2. Elizabeth Bennet din Mândrie și prejudecată de Jane Austen

Elizabeth Bennet este o eroină absolut memorabilă, a cărei personalitate a fermecat generații întregi de cititori. Inteligentă, generoasă, sensibilă, incapabilă de gelozie sau de orice alt păcat major, capabilă la nevoie să dea o replică spirituală și politicoasă, îl cucerește, fără voia lui, pe arogantul burlac Fitzwilliam Darcy, prototipul eroului romantic distant și intens masculin, un om corect și cu înalte principii morale, care o tratează inițial cu superioritate și chiar cu grosolănie.

Căci, fără îndoială, miza romanului, întrebarea care a făcut și face generații de cititori să întoarcă filă după filă până în ziua de azi este: vor ajunge Elizabeth și domnul Darcy, în ciuda diferențelor care îi fac aparent incompatibili, să fie împreună? Descoperiți răspunsul în această carte devenită clasică, savurând o poveste de dragoste scrisă după toate regulile artei și lăsându-vă fermecați de personajele ei memorabile!

Situațiile comice, dialogurile pline de umor, stilul în care este scrisă m-au cucerit pur și simplu, la fel ca și modul în care cei doi eroi ai cărții, Elizabeth și Darcy au reușit să descopere că erau perfect compatibili, în ciuda diferențelor care păreau insurmontabile la prima vedere.

Acțiunea romanului este concentrată în jurul familiei Bennet compusă din doamna și domnul Bennet și cele cinci fiice: Jane, Elizabeth, Mary, Kitty și Lydia. Neavând nici un fiu care să moștenească proprietatea lor din Longbourn, Hertforshire, doamna Bennet este disperată ca cel puțin una din fiicele sale să facă o partidă strălucită.

”Este un adevăr de toţi ştiut că un burlac înzestrat cu o avere frumuşică trebuie să fie în căutarea unei soţii.”

Atunci când domnul Bingley, un burlac chipeș și bogat, închiriază o moșie în împrejurimi, doamna Bennet dorește ca fiicele sale să-i fie prezentate cât mai curând, înainte de a fi acaparat de vreo altă fată din vecini. Spre deosebire de soția lui, frivolă și superficială, înclinată spre bârfă, domnul Bennet este un bărbat inteligent și sarcastic dar devotat familiei lui. Replicile lui pline de umor ne delectează de multe ori de-a lungul cărții.

 – Dacă ar fi avut măcar un dram de milă pentru mine, se văită soţul ei exasperat, n-ar fi dansat nici pe jumătate!. Pentru numele lui Dumnezeu, nu mai vreau să mai aud o vorbă despre partenerele lui. Bine ar fi fost să-şi scrântească piciorul de la primul dans!

La balul dat de Sir Lucas, un vecin al familiei, fetele au în sfârșit ocazia să-l cunoască pe domnul Bingley, un tânăr fermecător, care, spre marea fericire a doamnei Bennet, pare imediat atras de Jane, ce se îndrăgostește și ea la rândul ei de el.

Domnul Bingley venise însoțit de cele două surori, Caroline și doamna Hurst, de soțul acesteia din urmă și de bunul său prieten, domnul Darcy.

Deși domnul Darcy era mai frumos și mult mai bogat decât Bingley, comportament lui arogant îi determină pe cei din jur să-l considere omul cel mai înfumurat și mândru de pe fața pământului și, cu toată bogăția lui, își atrage antipatia tuturor. Când Bingley îi sugerează să danseze cu Elizabeth, care nu avea partener, Darcy refuză categoric.

– La care te referi? Şi, întorcându-se, îi aruncă o privire fugară lui Elizabeth, dar când privirile li se încrucişară, îşi feri ochii şi spuse cu răceală: E tolerabilă, dar nu îndeajuns de frumoasă ca să mă atragă pe mine; în prezent nu am dispoziţia necesară să mă ocup de tinerele doamne care sunt trecute cu vederea de alţii. Mai bine întoarce-te la partenera ta şi bucură-te de zâmbetele ei, pentru că îţi pierzi vremea cu mine.

Refuzul lui o jignește grav pe Elizabeth, lezând-o în mândria ei.

”Aș putea foarte ușor să iert mândria lui, dacă n-ar fi călcat-o în picioare pe a mea.”

Totuși, cât de curând, la următoarele întâlniri, Darcy a fost cucerit, contrar voinței lui, de vivacitatea lui Elizabeth, de inteligența și de replicile ei spirituale, remarcând cu uimire că și fizicul ei i se părea din ce în ce mai agreabil.

Ocupată să observe atenţia pe care i-o acorda domnul Bingley surorii sale, Elizaberh nu avea nici cea mai mică bănuială că, la rândul ei, devenise obiectul unei oarecare atenţii pentru trietenul acestuia. Iniţial, domnul Darcy abia dacă îi permisese să fie drăguţă; la bal, o privise fără urmă de admiraţie; iar la întâlnirea următoare, se uitase la ea numai să găsească ceva de criticat. Dar nici nu se convinsese bine pe el şi pe ceilalţi că abia dacă găsea vreo trăsătură mai acătării pe chipul ei, că începuse să-şi dea seama că frumoşii ei ochi negri aveau o expresie de mare inteligenţă. Acestei descoperiri îi urmară şi altele, la fel de umilitoare. Deşi identificase, cu ochi critic, mai multe greşeli de simetrie în silueta ei, era silit să recunoască că avea un chip plăcut şi amabil; şi cu toate că spusese că nu avea maniere demne de lumea bună, îl atrăgea faptul că era foarte jucăuşă.

ptride

Opinia lui Elizabeth era însă deja formată, pentru ea Darcy era omul care nu se făcea plăcut nicăieri şi care n-o socotise destul de frumoasă pentru a o invita la dans. După câteva întâlniri cu acesta, Elizabeth are o surpriză de proporții în momentul în care Darcy o cere în căsătorie, nu fără să-i precizeze cât a luptat cu sentimentele lui din cauza diferenței de clasă dintre ei și a comportamentului familiei ei.

― În zadar m-am împotrivit. Nu are rost. Nu-mi pot înăbuşi sentimentele. Trebuie să-mi îngăduiţi să vă mărturisesc admiraţia mea înflăcărată şi iubirea pe care v-o port.

Mândria domnului Darcy se ciocnește puternic de prejudecata lui Elizabeth, a cărei părere proastă despre el era deja formată. Elizabeth îl refuză categoric reproșându-i că a provocat nefericirea surorii sale și ruina lui Wickham.

― Nu mi-aţi fi putut oferi mâna dumneavoastră în nici un fel care m-ar fi putut ispiti s-o accept.

Din nou, domnul Darcy era vizibil uluit; o privea cu o expresie în care se amestecau suferinţa şi neîncrederea. Iar ea mai spuse:

― Încă de la bun început – aproape că aş putea spune că din prima clipă de când v-am cunoscut, manierele dumneavoastră, care m-au impresionat prin aroganţa lor nemărginită, prin vanitatea  şi dispreţul egoist faţă de sentimentele altoraau format baza pe care întâmplările ce au urmat mi-au clădit aversiunea de nestrămutat; şi nu vă cunoşteam decât de o lună când am simţit că aţi fi ultimul om din lume cu care aş consimţi vreodată să mă mărit.

A doua zi, Darcy îi scrie o lungă scrisoare în care îi explică motivele sale. A intervenit între Jane și Bingley pentru că Jane nu părea îndrăgostită de prietenul său, având o atitudinea mai degrabă rezervată, iar comportamentul familiei ei lăsa mult de dorit. Iar în privința lui Wickham, acesta era un profitor și un libertin. Mai mult, a încercat s-o facă pe domnișoara Darcy să fugă cu el, încercând să pună mâna pe dota acesteia de 30.000 de lire sterline. Elizabeth are o adevărată revelație, constatând că s-a lăsat influențată de aparențe, neanalizând lucrurile în profunzime și remarcând abia acum anumite discrepanțe care ar fi trebuit să-i atragă atenția.

Din fericire, soarta le va acorda o a doua șansă, cei doi întâlnindu-se când Elizabeth se afla într-o călătorie de plăcere împreună cu unchiul și mătușa ei, domnul și doamna Gardiner. Mândră de aceştia, Elizabeth era bucuroasă ca Darcy să afle că are și rude inteligente și strălucitoare, care nu aveau superficialitatea și frivolitatea mamei și a surorilor sale mai mici. Surprinzător, Darcy se poartă sociabil și gentil, încercând să-i arate că se poate schimba, în adâncul sufletului fiind încă foarte îndrăgostit de ea. Elizabeth constată, la rândul ei, că sentimentul de admiraţie pe care-l avea față de el se transformă în iubire, pe care nu putea însă să o declare, din moment ce-l respinsese atât de categoric.

Ce triumf pentru el, îşi zicea ea adesea, dacă ar fi ştiut că cererea în căsătorie căreia, mândră, îi dăduse cu piciorul numai cu patru luni înainte, ar fi fost acum primită cu bucurie şi recunoştinţă.

Noi evenimente bulversante se produc, iar Elizabeth va descoperi cu uimire că Darcy și-a asumat rolul de binefăcător al familiei ei.

„Începea acum să înţeleagă că el era tocmai bărbatul care, prin temperament şi însuşiri, i s-ar fi potrivit cel mai bine. Judecata şi firea lui, deşi deosebite de-ale ei, ar fi corespuns întru totul dorinţelor sale. Era o unire care ar fi fost spre profitul amândurora; prin firea ei vioaie şi degajată, spiritul lui ar fi devenit mai larg, manierele i s-ar fi ameliorat; şi datorită raţiunii, faptului că era un om instruit şi cunoaşterii pe care o avea despre lume, ea ar fi dobândit desigur un câştig de o şi mai mare însemnătate.”

x600

Această fermecătoare poveste de dragoste, o adevărată capodoperă literară – are darul de a ne încânta chiar dacă au trecut peste două sute de ani de când a fost scrisă!

Cartea Mândrie și prejudecată de Jane Austen se poate comanda pe libris.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro

 

3. Jessica din Somerset de Leila Meacham

Somerset este unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste pe care le-am citit vreodată, dar este mult mai mult decât atât. Deși personajele cărții sunt fictive, cartea surprinde cu multă acuratețe o perioadă istorică reală din Statele Unite, începând din anul 1835 până în anul 1900, reușind să te captiveze de la prima până la ultima pagină.

Jessica este o figură centrală a romanului, un personaj feminin cu totul remarcabil. Deși viața a supus-o la multe provocări, grele încercări și lovituri nedrepte, i-a oferit și miraculoasa șansă de a găsi marea dragoste și împlinirea alături de persoana iubită. Idealistă și realistă în același timp, curajoasă, încăpățânată, plină de compasiune față de cei năpăstuiți, bună și generoasă, o cunoaștem în diverse ipostaze de-a lungul acțiunii cărții: fiică voluntară, prietenă extrem de loială, soție devotată, mamă iubitoare, bunică afectuoasă, străbunică grijulie și membră de vază a comunității, punându-și amprenta asupra destinelor celor din jurul ei.

La începutul acțiunii cărții, îi cunoaștem pe Silas Toliver și Jeremy Warwick, doi tineri de douăzeci și nouă de ani, foarte buni prieteni încă din copilărie, uniți prin statutul familiilor și prin aspecte comune legate de vârstă, origini și interese.

Silas era al doilea fiu al familiei Toliver, iar Jeremy era cel mai tânăr dintre cei trei frați ai familiei Warwick. Conform legilor din acea vreme, plantația revenea integral primului născut. Însă, în timp ce tatăl lui Jeremy se îngrijise să lase o avere egală tuturor fiilor săi, în bani sau proprietăți, tatăl lui Silas lăsase totul primului născut, Silas fiind obligat practic să muncească drept administrator pentru fratele lui, contra unui salariu anual și un procent din beneficii.

Din cale afară de ambițioși, ambii tineri nu s-au mulțumit cu statutul lor și și-au făcut planul să plece împreună în Texas, fiecare mânat de propria motivație.

Silas visa să fie stăpân peste propria lui plantație de bumbac, pe care intenționa să o numească Somerset, după numele strămoșului său, ducele de Somerset.

Silas fusese nevoit să se împrumute pentru a-și finanța călătoria de la cel mai bogat plantator din zonă, Carson Wyndham și, în plus, era îngrijorat pentru siguranța iubitei sale logodnice, Lettie, și a fiului său din prima căsătorie, Joshua, ce avea doar cinci ani.

Silas îl încuraja și pe prietenul său să se căsătorească înainte de plecare, atrăgându-i atenția asupra lui Jessica, fiica lui Carson, ce avea optsprezece ani și tocmai ce se întorsese de la sudii din Boston. Jessica, o roșcată focoasă, pistruiată, cu tenul alb, era cunoscută însă pentru firea sa voluntară și șocase opinia publică cu opiniile sale aboliționiste, nearătând vreun semn că ar dori să se căsătorească.

Curând, un concurs de împrejurări va schimba dramatic destinul mai multor persoane, întocmai ca într-un joc de domino, când o piesă care cade antrenează pe alta și așa mai departe.

Răscoalele recente ale negrilor de pe anumite plantații îi îngrijoraseră pe toți proprietarii, care strânseseră rândurile, speriați să nu piardă sistemul de producție consacrat.

Astfel, în momentul în care un negru evadează, se organizează o poteră pentru prinderea acestuia, condusă de Michael, fiul lui Carson. În momentul în care negrul este capturat, Michael este de-a dreptul îngrozit să constate că sora lui Jessica era implicată activ în fuga acestuia, ea fiind chiar ”conductorul”, adică persoana care trebuia să-l conducă la următoarea ”stație”.

Carson e nevoit să ia o măsură dură și radicală, tocmai pentru că își iubea fiica, realizând că dacă nu va găsi o cale să o trimită departe, cât de curând s-ar putea trezi cu ea omorâtă în semn de răzbunare. În disperare de cauză, Carson se hotărăște să-l strângă cu ușa pe Silas, promițându-i că-i va șterge întreaga datorie, ba, mai mult, îi va finanța construcția plantației lui de bumbac, dacă se va însura cu Jessica și o va duce în Texas. Ironic, deși Carson nu-i făcuse aceeași propunere lui Jeremy, întrucât acesta era bogat și nu putea fi șantajat, el ar fi fost mai mult decât încântat să accepte, fiind vrăjit de personalitatea Jessicăi.

Propunerea lui Carson îl aruncă pe Silas într-un iad emoțional. Pe de o parte, își iubea logodnica, care era drăgălașă, iubitoare și dispusă să facă orice sacrificiu pentru el, pe de altă parte, întocmai ca și strămoșii săi, era obsedat de dorința de a fi stăpân pe propria plantație.

Perspectiva anilor lungi în care ar rămâne veșnic legat de fratele lui ca salariat, fără vreo posibilitate de a ajunge vreodată stăpânul propriei plantații, îl îngrozește pe Silas, silindu-l să ia decizia dureroasă de a accepta oferta lui Carson, suferind încă o dată în sinea lui pentru decizia nedreaptă a tatălui lui de a-l dezmoșteni, lăsându-l practic fără opțiuni.

În același timp, Jessica era pusă, la rândul ei, în fața unei alegeri imposibile. Fie se mărita cu Silas, un stăpân de sclavi, exponent al unui sistem pe care îl ura, fie tatăl ei o trimitea la mănăstire în Anglia, practic o închisoare în care ar fi rămas tot restul vieții. Carson o previne că, dacă va încerca să fugă, o va vinde pe Tippy, care, deși era sclavă, era prietena ei cea mai bună, de aceeași vârstă cu ea.

Înainte de a-și anunța decizia, Silas vine să discute față în față cu Jessica. Confruntarea celor doi este deosebit de interesantă, ambii fiind firi pătimașe, mânate de pasiuni puternice.

Deși silită să ia în calcul căsătoria cu Silas, Jessica își expune radical punctul de vedere asupra sclavagismului.

”- Atunci, înțelegeți că aș prefera să mă culc cu un măgar decât cu un stăpân de sclavi.”

Silas, furios, nu întârzie să-i dea o replică pe măsură.

”- Se prea poate, domnișoară Wyndham, dar, dacă tot vorbim pe șleau, măgarul s-ar putea să fie singura dumneavoastră opțiune.”

În finalul discuției, Jessica pune punctul pe ”i”, concluzionând că fiecare dintre ei este stăpânit de o patimă puternică, căreia nu poate să îi reziste și în numele căreia va merge mai departe cu tranzacția.

”- Atunci, dați-mi voie să vă spun ceva, domnule Toliver. Cred că pot înțelege forța de a conduce pe care se pare că ați moștenit-o, oricât de lipsită de noblețe ar fi. Obsesia e obsesie. Nu te poți debarasa de ea. Detest… patima dumneavostră care vă împinge până într-acolo încât să vreți să mergeți ca să vă atingeți scopurile, dar vă înțeleg înflăcărarea și îmi pare rău pentru dumneavoastră. Și eu sunt sclava propriului meu fanatism și par neputincioasă în a-l îndrepta.”

La scurt timp după căsătoria făcută în grabă, Silas și Jeremy au plecat spre Texas, conducând un convoi de căruțe, mai multe familii alăturându-li-se.

De-a lungul drumului ce a urmat, plin de pericole și greutăți, Silas nu putea să nu admire tăria de caracter a Jessicăi care, deși fusese crescută în puf, renunțase cu ușurință la hainele luxoase, de mătase, îmbrăcând o rochie de stambă, neplângându-se niciodată de vreun disconfort, încercând să fie de ajutor și purtându-se cu multă tandrețe cu fiul lui Silas, Joshua, care ajunsese să o îndrăgească enorm, dorind să stea numai cu ea. Totuși, Silas nu încercase să consume căsătoria, nedorind să mai adauge încă un păcat la cele care îi împovărau sufletul, convins fiind că ea îl ura.

La rândul ei, Jessica realizează cu stupoare că se îndrăgostea pe zi ce trecea tot mai mult de Silas, remarcându-i fizicul impresionant și calitățile de conducător, în ciuda faptului că el reprezenta un sistem pe care ea îl desconsidera total. Încercând să-și limpezească sentimentele, Jessica începe să scrie un jurnal.

La îndemnul lui Jeremy, care, deși era îndrăgostit în secret de Jessica, era prea nobil pentru a nu încerca să-i facă pe amândoi fericiți, întrucât observase privirile pline de dor pe care și le aruncau unul altuia, Silas îi citește jurnalul Jessicăi, descoperind cu multă surprindere că aceasta îl iubea.

Cei doi își vor consuma, în sfârșit, căsătoria în New Orleans, orașul în care Silas decisese să-i lase pe Jessica și Joshua până când el va pune bazele plantației în Texas și se va putea întoarce după ei să-i ducă în siguranță.

”- Ți-am citit jurnalul (…) Slavă Domnului că am făcut-o! Aș fi continuat să trăiesc cu amăgirea că mă urăști.

Jessica a deschis ochii.

– Am încercat. Nu știu de ce nu te urăsc.

Urma corsetul, apoi camizolul.

– Nici eu nu pricep, pe cinstea mea, a spus Silas desfăcând panglicile care țineau accesoriul de îmbrăcăminte. Am să fac tot ce pot să nu-ți dau motive să o faci… ca soț.

Aluzia subtilă era clară. Jessica a acceptat-o. Putea să-i dea motive să-l disprețuiască în calitatea lui de proprietar de sclavi, dar ca soț, ca iubit – cum ar putea să urască un bărbat care o umplea de dorință fizică?”

După o sarcină pierdută, Jessica a născut un băiat, Thomas, bucățică ruptă din Silas, atât fizic cât mai ales ca principii. După o altă sarcină pierdută, Jessica nu a mai putut avea copii, dar  l-a susținut cu trup și suflet pe Silas în îndeplinirea planului lui, dovedind multă tărie de caracter, înțelepciune, rezistență, compasiune și bunătate.

”Între timp, la Somerset, Jessica se ocupa de nevoile familiei și ale sclavilor, îngrijea livada și grădinile, își oferea serviciile ca soră medicală, medic, profesoară și veterinar în timp ce supraveghea nesfârșitele îndatoriri legate de curățenie, spălat de rufe, cusut, țesut, gătit și pus conserve. Din când în când, rutina ei zilnică era tulburată de câte un animal sălbatic venit în vizită, de vreun șarpe veninos în casă, de vreo epidemie de malarie, vreun accident sau vreun deces.”

Este spectaculos să observi cum o relație începută din motive greșite s-a transformat într-una de dragoste profundă și respect reciproc, amândoi susținându-se unul pe altul, mai ales că soarta i-a încercat de multe ori, trecând prin multe momente dificile, unele chiar cumplite…

Este cu totul remarcabil momentul în care un negru de pe o plantație învecinată fuge de la stăpânul lui, întrucât îi vânduse soția, iar Silas descoperă că Jessica se implicase pentru a-l ajuta să scape. Silas nu numai că nu îl denunță pe sclav, ba, mai mult, o răscumpără pe soția acestuia de la stăpânul care o cumpărase, realizând că, fără soția lui, pentru acesta nu avea nicio importanță libertatea sau viața. Un moment plin de încărcătură emoțională, care demonstrează tăria sentimentelor lor reciproce! Mie mi-au dat lacrimile…

”- Ai … ai… ai pus bani deoparte ca să i-i dai tatălui meu pentru mine?

– Am vrut să-ți demonstrez că după New Orleans aș fi rămas căsătorit cu tine și fără banii lui.

– Și… ai de gând să-ți folosești… economiile ca să o răscumperi pe soția lui Ezekiel?

– Sunt sigur că Damon Milligan îmi va cere un preț pentru care voi avea nevoie de fiecare cent economisit.

– De ce? a întrebat Jessica pe un ton încărcat de neîncredere.

De ce ai răscumpăra-o pe soția lui Ezekiel?

– Pentru că dacă ai fi fost vândută tu, nu m-aș da în lături de la nimic ca să te iau înapoi. De aceea știu că Ezekiel o să ajungă să fie omorât.

– O, Silas…

Jessica l-a luat în brațe și, oftând din toți rărunchii, a închis ochii și și-a lăsat capul pe pieptul lui, sub bărbia lui. În acel moment, Silas s-a simțit ca o corabie ajunsă în sfârșit în port. După ce Jessica i-a murmurat din nou, el i-a simțit lacrimile prin pânza cămășii.”

Cartea reușește să te introducă cu mult succes în atmosfera epocii în care se petrece acțiunea. Faptele istorice sunt redate cu acuratețe, peisajele descrise cu multe detalii, locuințele prezentate cu lux de amănunte, sunt multe evenimente condensate în carte și destinele mai multor generații urmărite, o impresionantă saga de familie! Personajele sunt foarte bine construite, fiecare cu calități și slăbiciuni, iar motivația acțiunilor lor este foarte bine argumentată.

Cărțile autoarei Leila Meacham se pot comanda pe litera.ro, libris.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, dol.ro

 

4. Demelza din Poldark de Winston Graham

Demelza este o eroină puternică, cu totul remarcabilă. De-a lungul seriei, asistăm la transformarea ei dintr-o tânără necioplită și needucată, fiica unui miner, într-o femeie puternică, altruistă, hotărâtă și curajoasă, dornică să evolueze, capabilă să-și susțină soțul în toate momentele critice din viața lui, în ciuda greșelilor acestuia față de ea.

În prima carte din seria Poldark îl cunoaștem pe Ross Poldark care, istovit după un război crunt în America, revine în țară, la moșia și la familia lui. Din păcate însă, în lipsa lui au avut loc schimbări tragice și importante. Tatăl lui a murit, moșia a ajuns într-o stare deplorabilă, iar Elizabeth, fata pe care o iubea și cu care spera să se căsătorească, era logodită cu vărul lui.
Mânat de compasiunea pe care o simte față de minerii și de țăranii săraci din ținut, Ross intervine într-o încăierare la un bâlci și salvează o fetișcană pe jumătate moartă de foame din mâinile agresorilor ‒ și, după cum află ulterior, și de bătăile tatălui ei ‒ și o ia acasă, gest ce îi va schimba întregul curs al vieții…

„Toate sentimentele contradictorii din adâncul ei îşi găsiră deodată uşurarea. Motivele amestecate pentru a-l invita, simpatia, afecţiunea, curiozitatea feminină, mândria rănită – toate se uniră dintr-odată într-o indignare ce o ferea de altceva mai puternic.”

„Apoi se uită din nou spre Ross şi, pentru prima dată, o săgetă un gând ca lovitura unui cuţit perfid, cum că dorinţa lui Ross pentru ea din noaptea trecută era un licăr de pasiune deşartă.”

„Îşi dădu seama, cu un simţământ pe jumătate amar, că această căsătorie urma să-l condamne în sfârşit în ochii propriei sale clase.
Pentru că, în vreme ce un bărbat care se culca cu fata de la bucătărie stârnea doar bârfe ascunse, bărbatul care se însura cu ea devenea prin asta inacceptabil în ochii lumii.”

„Ştia doar că acum era fericit şi că ea era necesară acestei fericiri. Ştia că erau fericiţi împreună, dar nu ştia cât urma să dureze această fericire; şi simţea în adâncul inimii că a fi în prezenţa femeii pe care cândva el o iubise atât de profund era o sfidare a sorţii.”

ross

În cel de-al doilea roman al superbei serii Poldark, Demelza este acum soția fericită a lui Ross. Transformându-se într-o tânără amuzantă și încântătoare, Demelza reușește să câștige afecțiunea lui Ross, făcându-l să uite de pierderea mult iubitei lui Elizabeth. Dar evenimentele din acești ani tulburi le pun la mare încercare căsnicia și dragostea. În timp ce Ross se lansează într-o luptă acerbă pentru drepturile comunității minerilor, eforturile Demelzei de a se adapta la modul de viață al micii nobilimi – dar și al soțului ei – o pune în situații tot mai ciudate și mai stânjenitoare.
Dar tragedia lovește din nou , punându-le la încercare șansa la fericire a Demelzei și soțului ei.

„Rubinul sclipea, parcă făcându-i cu ochiul. Gestul lui Ross era minunat. Simţea că se topeşte. Privirea ochilor ei, negri şi umezi de emoţie, se reflecta strălucitoare în oglindă, peste sclipirea rubinului. Darul acesta, mai mult ca orice, îi dădea încredere. Cu o rochie nouă şi cu asta, cu siguranţă nu putea nimeni să se uite de sus la ea.”

În a treia carte a seriei, Ross Poldark trece prin cele mai întunecate și mai dificile momente din viața lui. Zguduit de moartea tragică a fiicei sale, căpitanul Poldark are de înfruntat și acuzația că a instigat și a participat la prădarea a două corăbii; prin urmare, după o săptămână petrecută la închisoare, este adus în fața juraților pentru a fi judecat.
Ross pare resemnat cu propria soartă… însă nu și Demelza. Deși căsnicia lor traversează o perioadă dificilă, Demelza – care poartă în pântece copilul nedorit al lui Ross Poldark, de existența căruia acesta din urmă nici nu are habar – își va susține cu devotament soțul și va încerca din răsputeri să-și salveze familia.

„În timpul săptămânii petrecute în închisoare, se gândise la toate lucrurile pe care ar fi trebuit să i le spună Demelzei şi pe care nu avusese ocazia să i le zică. Acum, că primise o graţiere neaşteptată, îi reveni însă şi vechea şi blestemata dificultate de-a se exprima, care-i bloca capacitatea de a-şi arăta emoţiile.”

„– Suntem noi doi, continuă ea, în casa noastră; nimic între noi care să ne întrerupă. Poate e din cauză că sunt un om simplu, dar îmi place să simt casa în jurul meu: lumânările arzând, draperiile trase, căldură, ceai, prietenie, iubire. Astea-s lucrurile care contează pentru mine. În dimineaţa asta… în urmă cu doar câteva ore…am crezut că le-am pierdut pentru totdeauna.”

demelza

Cărţile autorului Winston Graham pot fi comandate pe litera.ro, libris.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, emag.ro

 

5. Midori din Evantaiul auriu de Christina Courtenay

Evantaiul auriu este o foarte frumoasă poveste de dragoste, transpusă într-o perioadă istorică zbuciumată, a cărei acțiune ne duce în ținuturi exotice îndepărtate, ne poartă într-o călătorie periculoasă peste mări și oceane, aruncându-ne apoi în vâltoarea războiului civil din Anglia. Autoarea dovedește o mare atenție la detalii și o foarte bună documentare istorică. Deși cei doi eroi, ambii cu o personalitate fascinantă, proveneau din două culturi diferite, chimia dintre ei este evidentă încă de la prima întâlnire. Dar până să își găsească împlinirea vor trebui să treacă peste mari obstacole…

Acțiunea cărții începe la sfârșitul anului 1640 în Japonia. Midori, o tânără fermecătoare, tocmai își pierduse mama, englezoaică de origine, care nu mai găsise puterea să mai trăiască după moartea prea-iubitului ei soț, un nobil japonez. După mai puțin de un an de la această tragedie, Midori este supusă la o nouă grea încercare, trebuind să găsească rapid o cale să părăsească țara, temându-se pentru viața ei, întrucât shogunul hotărâse să expulzeze toți străinii, chiar dacă erau pe jumătate japonezi, iar creștinismul fusese scos în afara legii și orice creștin găsit ascunzându-se era executat.

Soluția era ca Midori să plece în Anglia, la rudele mamei ei, iar singura navă ce urma să plece era una olandeză, condusă de căpitanul Nico Noordholt, care preluase de curând funcția după moartea neașteptată a mentorului său. Având sprijinul fratelui ei, Midori a pătruns pe insula Dejima, singurul loc unde mai erau tolerați străinii, încercând să îl convingă pe căpitan să o ia la bord. Din păcate, ajunsă acolo, este confundată cu o prostituată și este atacată de trei marinari, deciși să o violeze. Dar Midori, educată în spirit japonez, stăpânea de mică artele războiului, astfel că le ține piept cu succes, mânuind cu măiestrie sabia cu care era înarmată. Nico a picat exact atunci, privind-o cu uluire și admirație pe tânăra curajoasă, ce se apăra cu îndârjire.

”Ochii mari, alungiți, erau împodobiți de gene lungi și străjuiți de sprâncene perfect arcuite. Un nas mic, ușor cârn, pomeți înalți, o gură de forma și mărimea ideale, toate încrustate pe o față în formă de inimă, cu o piele perfect netedă, ca de porțelan. Chiar dacă era îmbrăcată în haine bărbătești, făptura aceea era femeie în toate sensurile cuvântului. Niște rotunjimi dulci se întrezăreau prin mătasea robei, iar la spate se observau dungile unor pantalonași care numai bărbătești nu erau. Părul strălucitor, legat neglijent la spate cu o panglică, îi cădea într-o cascadă de bucle până la genunchi.”

Nico a intervenit imediat, răstindu-se la marinari și oprind lupta inegală. Midori s-a întors surprinsă, remarcându-l pe bărbatul care-i venise în ajutor.

”Vocea aparținea unui bărbat mult mai înalt decât ceilalți, cu umerii largi și nu foarte neîngrijit. Făcuse până și efortul de a-și îmblânzi barba, tăind-o cât mai aproape de piele, iar părul îl purta prins într-o codiță scurtă la spate, cu un aspect destul de ordonat. Avea o culoare cum Midori nu mai văzuse niciodată, un auriu strălucitor, dar cu o nuanță arămie, care o duse cu gândul la mama ei.

Barba și sprâncenele aveau o nuanță mai închisă și îi încadrau plăcut fața colțuroasă. Ochii profunzi, limpezi, un maxilar hotărât și nasul drept, cu o vagă umflătură exact în mijloc îi confereau caracter.”

Auzind cererea ei de a se îmbarca pe corabia lui, Nico a refuzat categoric la început, nedorind să provoace echipajul aducând o femeie apetisantă la bord. Dar Midori și-a susținut cauza cu multă ardoare și curaj, iar când Nico a conștientizat că aceasta era singura cale pentru ea de a rămâne în viață, nu numai că a fost de acord să o ia cu el, ba chiar și-a riscat viața pentru a o salva în momentul în care a aflat că fusese arestată.

Drumul peste mări și oceane a fost zbuciumat și plin de pericole de tot felul, Nico salvând-o de două ori pe Midori tocmai când era pe punctul de a fi violată.

De-a lungul lungilor luni cât a durat călătoria, cei doi s-au apropiat foarte mult, fiecare admirându-l în secret pe celălalt și făcându-i plăcere să poarte conversații lungi împreună pe diverse teme. Realizând că Midori fusese educată în spiritul japonez, crezând în zei și în spiritele străbunilor și neavând nicio idee despre creștinism, Nico și-a luat sarcina de a o instrui în acest sens, dându-și seama că, în caz contrar, nu s-ar fi putut adapta niciodată în societatea rigidă, puritană din Anglia.

”Nico știa că avea să fie o provocare grea, dar era hotătât să reușească. Trebuia să o învețe creștinismul pe Midori sau putea la fel de bine să o arunce de pe acum, cu mâna lui, peste balustradă. Gândindu-se mai bine, nu se putu abține să se amuze puțin la poziția lui de mentor religios. ”Eu, cel mai necreștin membru al familiei mele!” Poate Midori avea dreptate și exista cu adevărat o soartă care în acest moment râdea în hohote de el.”

Mai era puțin și corabia urma să ajungă la destinația ei finală – Amsterdam. Disperată că se vor despărți pentru totdeauna, Midori își ia inima în dinți și încearcă să-i transmită cât de mult însemna el pentru ea.

”Îl dorea pe acest bărbat mai mult decât orice altceva. Soarta i-a oferit această clipă și dorea cu disperare să îi arate cât de mult însemna pentru ea. Îi întoarse fiecare sărut cu o pasiune și mai aprinsă, în timp ce încerca să memoreze fiecare atingere, fiecare miros al lui, să-l poarte cu ea pe vecie.”

Însă, în momentul în care ea i-a sugerat să se căsătorească cu ea și să meargă la Plymouth, la rudele mamei ei, Marston, să le cunoască, Nico a înghețat. Ea îi spusese că destinația ei era Londra, iar în lumina noilor informații a avut un adevărat șoc. Dintre toate coincidențele blestemate din lume, trebuise ca mama lui Midori să fie soră cu mama lui vitregă, cea care îl respinsese după moartea tatălui lui, care la rândul lui îl dezmoștenise, lăsându-și întreaga avere celorlalți copii ai lui.

Bulversat complet, năucit de conexiunile neașteptate, Nico o tratează cu răceală pe Midori, neexplicându-i motivul, iar ea crede că totul e din cauză că l-a mințit cu privire la destinația ei, considerând că-și merită soarta, conform tradiției japoneze, întrucât a fost fără onoare.

Totuși, după ce au ajuns la Amsterdam, Nico nu a putut să o lase să plece singură spre Anglia și a însoțit-o în călătorie, pentru a se asigura că ajunge în siguranță. După ce au sosit la destinație, iar Nico se pregătea să plece, a apărut din senin mama lui vitregă, Kate, care l-a recunoscut imediat, deși trecuseră treisprezece ani de când el plecase să-și croiască singur un drum în viață, și a leșinat. Nico n-a avut încotro și a trebuit să o ducă în casa lui Jacob, unchiul lui Kate. Uluită, Midori încerca din greu să asimileze noile informații, nevenindu-i să creadă cât de mult o mințise Nico.

Cu o voință puternică și un spirit neînfricat, Midori încearcă să se adapteze cerințelor noii ei vieți, atât de diferite față de tradițiile în care fusese ea educată. Lui Nico i se rupe sufletul văzând-o îmbrăcată în haine șterse și cenușii, în locul chimonourilor de mătase în culori vesele de până atunci, încercând din răsputeri să le facă pe plac rudelor ei puritane, care aplicau religia cu strictețe, condamnând orice formă de frivolitate, cum ar fi fost evantaiul ei auriu pe care a fost nevoită să îl ardă.

Însă, deși Nico îi propune să se căsătorească cu el și să plece la Amsterdam, Midori refuză categoric, argumentând că nu se poate căsători cu un om fără onoare, care a mințit-o.

În curând, războiul civil izbucnește în Anglia între parlament și rege. Rudele lui Midori, extrem de puritane, au trecut de partea parlamentului, contra regelui, a cărui soție era papistașă, temându-se că acesta, revenit la putere, ar aduce catolicismul în Anglia. Midori, loială, a adoptat imediat credința familiei ei, deși logica îi spunea altfel.

”Și cu toate că i se părea un lucru greșit să lupți împotriva regelui, pe care îl considera un soi de echivalent englezesc al shogunului, nu prea îi păsa cine câștigă; dar onoarea o determina să lupte de partea clanului ei.

”Așadar, Parlamentul să fie”, șopti ea.”

Îngrijorat de siguranța lui Midori, pe care îi era imposibil să o uite, Nico se întoarce în Anglia, deși, după multe curse pe mare încununate de succes, Consiliul olandez de comerț Heeren XVII îi oferise șansa de a conduce următoarea navă a lor spre Japonia, o onoare la care spera de mult timp, însă pe care o refuzase, neputând sta departe de Midori.

Dar Midori nu părea să dea vreun semn să fie înduplecată. Mai mult, îl acuză pe Nico că nu face nimic pentru a-și apăra ”clanul”. Degeaba încearcă Nico să-i justifice că în Anglia nu există clanuri, Midori se ghida după un cod simplu, în care era onorabil să lupți pentru a-ți proteja familia.

Astfel, de dragul ei și pentru a o convinge de onoarea lui, Nico a plecat să lupte pentru o cauză în care nu credea, de dragul religiei unei familii care-i întorsese spatele cândva…

Vor trece doi ani încărcați de evenimente zbuciumate, lupte grele, lipsuri și foamete datorate blocadei la care era supus Plymouth-ul.

Convingerile lui Midori încep să se zdruncine, fiind înnebunită de grijă pentru Nico. Îl dorea teafăr și nevătămat, indiferent dacă era om de onoare sau nu. Revederea lor este deosebit de emoționantă.

”Încercă să schițeze un zâmbet, un efort care o pătrunse adânc pe Midori, al cărei suflet se topi de dragul lui. Îi fusese atât de dor de el, iar acum realiza că nu-i păsa dacă era om de onoare sau nu Îl iubea așa cum era.”

Pericolele însă erau departe de a se fi terminat, iar cei doi vor trebui să mai treacă prin grele încercări.

O carte cu totul remarcabilă, care te duce într-o epocă îndepărtată, în care oamenii își riscau viața în numele onoarei, a credinței în idealuri sau pentru loialitatea față de familie, iar dragostea pentru persoana iubită merita orice sacrificiu…

”Îi strânse mâna, mult prea emoționată ca să poată vorbi, dar oricum nu trebuia să scoată nicio vorbă.

Căci se înțelegeau întru totul unul pe celălalt.”

Cartea Evantaiul auriu de Christina Courtenay se poate comanda pe libris.ro, librarie.net

 

6. Daisy din Doamna cu umbrela neagră de Mary Balogh

Mary Balogh este o maestră a cărților în care relația dintre cei doi eroi începe din rațiuni greșite, fie în urma unui scandal, fie să creeze o aparență necesară unui anumit statut, dar care se transformă în final într-o veritabilă poveste de dragoste, fiecare realizând că celălalt era sufletul lui pereche, persoana care îl întregea și îi îmbogățea viața.

De data aceasta, Mary Balogh a adăugat un condiment picant poveștii de iubire, delectându-ne cu un umor înțepător, de-a dreptul delicios, care te face să râzi în hohote la anumite pasaje.

Daisy este un personaj feminin cu totul remarcabil. Din cale afară de voluntară, inimoasă, energică, neînfricată și plină de inițiative, năvălește ca un uragan în viețile celor din jurul ei, pe care le întoarce cu susul în jos. Soarta i-a oferit o miraculoasă șansă la dragoste, întâlnind un bărbat ce-i făcea inima să-i palpite, dar nelăsând-o să-l domine ca pe toți ceilalți din jurul ei.

În debutul cărții facem cunoștință cu Giles Fairhaven, viconte de Kincade, un bărbat de douăzeci și opt de ani, chipeș, bine făcut, elegant, foarte demn, care încerca să facă față cu mult curaj și o nonșalanță studiată unei situații de-a dreptul stânjenitoare. În drum spre Bath, unde părinții săi se aflau la tratament, Giles a poposit la un han, iar peste noapte i s-a furat portmoneul, lucru pe care l-a constatat dimineața devreme, când slujnica ce îl ”bucurase” toată noaptea venise să își ceară răsplata binemeritată. În momentul în care aceasta a realizat că orele ei de ”muncă grea” nu aveau să fie plătite pe loc, sau poate niciodată, a început să facă un tărăboi cumplit. Hangiul, alertat de țipetele acesteia, a venit imediat și, departe de a o potoli pe fată, a început și el să-și solicite plata serviciilor. Mai mult, Giles pierduse cu o seară înainte o sumă considerabilă la un joc de cărți în favoarea domnului Martin, iar acum trebuia să se justifice și față de acesta.

Giles dorea să plece cât mai repede către Londra, pentru a-și trimite servitorul să-i achite datoriile, iar el să uite situația de-a dreptul penibilă în care fusese pus. Din păcate, necazurile lui erau departe de a se fi terminat. Hangiul a considerat că trebuia să se asigure măcar de o metodă alternativă de plată, și a trimis trei bătăuși să-l cotonogească. La doi dintre ei, Giles a făcut față cu mult succes, dar a căzut la pământ în momentul în care a fost atacat mișelește din spate de al treilea. A fost momentul în care și-a făcut apariția formidabila doamnă cu umbrelă neagră, o femeie minionă, pe care fiecare dintre bătăuși ar fi putut s-o ridice cu o singură mână și să-i facă praf oasele. Totuși, în momentul în care tânăra, cu două cozi lungi ce-i atârnau pe spate, îmbrăcată într-o cămașă de noapte, cu fața acoperită de un ulei contra pistruilor, a început să țipe cu o voce ascuțită despre lași și bătăuși, înțepând cu vârful umbrelei rinichiul unui atacator, cei trei își luară călcâiele la spinare, năvălind în stradă fără să mai arunce o privire în urmă. După plecarea atacatorilor, tânăra a început să-l aline pe Giles, vorbindu-i ca unui bebeluș și liniștindu-l că totul o să fie bine și nimeni n-o să-l mai atace.

Totul părea desprins dintr-un vis ireal, grotesc, iar Giles nu-și dorea decât să se trezească la realitatea lui tihnită de până atunci. Refuzând oferta tinerei de a-i obloji rănile, și-a adunat din zdrențe demnitatea pierdută și a plecat înapoi spre casa lui din Londra.

Dar Daisy Morrison, cum o chema pe tânăra în vârstă de douăzeci și cinci de ani, nu putea să lase lucrurile neterminate. Din cale afară de voluntară, de mică fusese obișnuită să ia frâiele situațiilor în propriile mâini, iar cei din jur nu îndrăzneau să nu-i facă pe plac.

Tatăl lui Daisy făcuse o avere imensă din minele de cărbuni, dar fusese un om foarte cumpătat, care nu încuraja nicio cheltuială frivolă. După moartea lui, în urmă cu doi ani de zile, Daisy se dedicase scopului de a-i face o viață fericită surorii ei, care acum ajunsese la vârsta de nouăsprezece ani. Hotărâtă că venise vremea să-i găsească un soț eligibil, nobil, bogat și chipeș, Daisy pornise degrabă spre Londra, fără să aștepte răspunsul unchiului său, care locuia acolo, convinsă că vor fi bine primite.

Călătorind doar cu un servitor, într-o șaretă, nu au fost tratate cu prea multă considerație de către hangiu, care le-a dat o cameră dosnică, cu vedere la grajduri, motiv pentru care Daisy a văzut imediat atacul asupra chipeșului gentilom, ce putea fi un ipotetic pretendent la mâna surorii sale. Înflăcărată de spiritul dreptății, Daisy n-a mai ținut cont că era sumar îmbrăcată și s-a repezit ca un înger răzbunător asupra bătăușilor care, luați prin surprindere, au rupt-o la fugă.

După plecarea intempestivă a lordului Kincade, Daisy și-a manifestat revolta față de atitudinea hangiului, reproșându-i lașitatea. Auzind că acesta îl acuza pe tânărul lord că era un impostor, care își lăsase datoriile neplătite, Daisy a luat imediat atitudine, neputând suporta atâta nedreptate. Convinsă că bărbatul era victima unei împrejurări nefericite, Daisy a luat problema în propriile mâini, dornică să-i restaureze bunul renume, achitându-i toate datoriile, inclusiv cele față de slujnică, deși aceasta ceruse o sumă de-a dreptul exorbitantă pentru ”serviciile” sale. Încercarea surorii ei Rose de a o tempera era din start o cauză pierdută.

”Draga de Daisy! Implicată mereu într-o cruciadă pentru a sprijini străinii, oameni sau animale – și în jumătate din cazuri destinatarul era fie nedemn, fie nerecunoscător, fie ambele.”

Bineînțeles că și în acest caz efectul a fost cu totul contrar celui dorit de ea, reușind să-l umilească complet pe bărbatul căruia dorea să-i salveze reputația.

De fapt, Giles fusese victima uneltirilor unui vânător de zestre, Lord Powers. În momentul în care Giles își dăduse seama de planurile lui de a o prinde în capcana căsătoriei pe sora lui mai mică, Judith, o sechestrase pe aceasta în casă și pornise degrabă spre Bath, pentru a le cere părinților lui să se întoarcă acasă și să o împiedice pe aceasta să facă o prostie ireparabilă. Realizând pericolul, Lord Powers apelase la tatăl lui, cu care era în cârdășie, să-l împiedice să ajungă acolo, iar acesta, deghizat în jovialul domn Martin, trăsese toate sforile pentru a-l discredita și a-l face să se întoarcă la Londra. Intervenția domnișoarei Daisy venise ca o adevărată mană cerească pentru scopurile lor. În scurt timp, toată lumea din Londra era la curent cu modul în care Giles fusese salvat de o femeie, ajungând ținta tuturor bârfelor și glumelor ce circulau în toate saloanele, el fiind convins că numai domnișoara Daisy Morrison răspândise acele zvonuri, fiind singura ce știa toate acele amănunte sordide.

”- Detaliul cu ospătărița e cireașa de pe tort, spuse Lord Lancaster. Spune-mi, Giles,  măcar a meritat toți banii? Probabil aș putea închiria amanta unui duce pentru suma asta. Ai folosit-o măcar toată noaptea? Nu a adormit după prima sau a doua rundă, nu?”

Giles a hotărât că erau două moduri posibile de a reacționa în fața unei umiliri publice atât de evidente: fie să înfrunte scandalul pe față, sperând că în scurt timp va apărea o nouă victimă a bârfelor și scandalului, care să abată atenția opiniei publice de la cazul său, fie să se ascundă de privirile publicului și să apară în atenție după mai mult timp, sperând că totul va fi uitat până atunci. Curajos, Giles alesese prima variantă.

Întâlnirea cu însăși cauza necazurilor lui i s-a părut o pronie cerească, oferindu-i ocazia să-și plătească în sfârșit datoriile și să se reabiliteze. Din cu totul alte motive, și Daisy trepida de bucurie că îl reîntâlnise pe gentlemanul pe care îl ajutase. Convinsă că el îi era recunoscător până în adâncul sufletului, Daisy i-a cerut să o ajute să o introducă pe sora ei în societate, recomandându-i o rudă feminină care să facă acest lucru.

Giles este uluit de tupeul tinerei, simțind bruscul impuls de a o strânge de gât, dar este temperat imediat de fratele lui, reverendul Arthur Fairhaven. Până să apuce Giles să le refuze, bunul lui frate Arthur a și sărit cu propunerea ca verișoara lor, Lady Hetty Parkinson, să le ia sub aripa ei și să le introducă în societate.

Speranța lui Giles ca Daisy și Hetty să se antipatizeze din prima clipă s-a dovedit a fi deșartă, spre crunta lui disperare.

”El și-ar fi dorit ca Hetty și domnișoara Morrison să nu se poată suporta din prima clipă, pentru ca vizita să se termine înainte de a începe, și Daisy Morrison să fie forțată să se întoarcă la țară, acolo unde îi era locul. Deși acolo existau probabil câteva sute de suflete, se gândi el cu oarecare compasiune, care ar fi dispuse să argumenteze cu tărie că locul ei era la oraș.”

Cu mult entuziasm, Hetty le-a luat pe cele două tinere sub ocrotirea ei și le-a făcut rost de invitații la următorul bal, Giles și Arthur urmând să le însoțească, bineînțeles.

Râzi în hohote citind despre gândurile lui Giles, care o considera pe Daisy de-a dreptul întruchiparea diavolului, trimisă pe Pământ pentru a chinui bietele suflete, în același timp el neputând nega atracția fizică pe care o resimțea față de ea.

”Ce se mai putea întâmpla ca să îl stânjenească și mai tare? Nivelul reputației lui coborâse atât de mult, încât nu mai putea decât să mai crească. Dar sorții care decretaseră un asemenea tipar de existență nu o cunoscuseră niciodată pe Daisy Morrison. Reputația lui nu avea să se îmbunătățească până când Daisy nu se întorcea la țară, să-și controleze familia așa cum decretase că făcuse toată viața. Și nici chiar atunci nu avea să se simtă sigur de demnitatea numelui său.”

”Îi fu grozav de milă de bietul colonel, care conversa cu ea și îi cerea probabil să îi rezerve un rând de dansuri. Nu își dădea seama că se afla în mai mare siguranță în toiul luptei, așteptând ropotul de tunet al cavaleriei inamice. Măcar acolo știa cine era dușmanul și de unde venea pericolul.”

Printr-un concurs de împrejurări, Daisy și Giles ajung singuri în aceeași încăpere, moment în care două dintre cele mai mari bârfitoare ale societății intră acolo. Disperat ca acestea să nu vadă cu cine era, Giles se repede să o sărute, neobservând decât prea târziu oglinda de pe perete care le permitea acestora să observe în voie toate detaliile.

Scandalul nu putea fi evitat, lucru de care Giles era mai mult decât conștient a doua zi dimineața, asistat de fratele lui și cel mai bun prieten, hotărât să ia singura decizie onorabilă în situația dată și anume să o ia în căsătorie pe tânăra a cărei reputație o distrusese.

”Lord Lancaster și Arthur Fairhaven stăteau de o parte și de alta a șemineului, arătând mai degrabă ca un judecător și un jurat, se gândi Lord Kincade – sau ca Dumnezeu și Sfântul Petru ori ca un călău și preotul care oferă ultima împărtășanie.”

În tot acest timp, Daisy, care nu sesizase scandalul în desfășurare și modul în care fusese izolată de societate după ce revenise în sala de bal, rememora tulburată scena sărutului cu Giles.

„Nu îşi amintea că sărutările puteau fi atât de tulburătoare şi că te apropiau atât de tare de un gentleman. Nu doar apropiere fizică – nu ştiuse că pieptul, coapsele şi umerii unui gentleman puteau fi aşa solide, splendide şi musculoase –, dar şi apropierea gurilor. Sărutul lui Lord Kincade nu fusese o simplă întâlnire a buzelor. Fusese mai degrabă o întâlnire şi o amestecare, şi o invadare, şi o gustare a gurii celuilalt.”

Giles are nesperata șansă să scape de pedeapsa divină ce și-o asumase, întrucât Daisy refuză cererea lui în căsătorie, nevrând să țină cont de prostiile convenționale ale societății. Totuși, Giles nu poate să o lase să îl învingă și de data aceasta, furnizându-i argumentul suprem că sora ei nu va mai avea nicio șansă reală să facă o căsătorie bună, fiind prea afectată de scandalul ce sigur se va împrăștia. Cei doi convin să facă o logodnă falsă, pe care să o mențină până în momentul în care sora ei se va căsători.

Giles se dovedește a fi un adversar pe măsura lui Daisy, reușind să o pună la punct și să o lase fără replică, lucru pe care nimeni nu îl reușise până atunci.

”- Dacă nu ții lumea pe umerii dumitale, cine o va scăpa de la prăpăd? Întrebă calm lord Kincade.”

”- Ești cea mai încrezută persoană pe care am cunoscut-o vreodată, spuse lord Kincade, îndreptându-se din nou și înfuriindu-se cu fiecare clipă.

– Încrezută? Eu? Spuse ea. Când fac tot ce pot pentru a avea grijă de nevoile altora?

– Crezi că soarele nu va mai răsări dimineața dacă nu te trezești ca să îl urmărești înălțându-se? Întrebă el.”

Deși chiar ea insistase ca logodna să nu fie reală, Daisy se trezește tot mai des că se gândea, plină de admirație, la Lordul Kincade, visând cu ochii deschiși.

”Lord Kincade era atât de chipeș, de elegant. Era ridicol să te gândești că ea era logodnica lui.”

”Plăcuta după-amiază de lectură a lui Daisy – era încă la prima pagină – fu întreruptă de sosirea lui Lord Kincade, care intră în salon după ce bătu rapid la ușă.”

În continuare, Daisy este de neoprit, continuându-și cruciadele. După o seară deosebit de plăcută la teatru, în care Giles n-a urmărit nimic din jocul actorilor, prea preocupat de propriile visuri erotice cu el și domnișoara Daisy în rolurile principale, a venit și momentul trezirii brutale la realitate. Revoltată că un lord se certa în stradă cu o prostituată, nedorind să-i dea acesteia suma cerută, Daisy a luat imediat atitudine, sărind în apărarea fetei și ocărându-l pe lord, exasperându-l pe Giles. Degeaba încerca Arthur să-i ia apărarea, subliniind cât de magnifică arăta ea în acel moment.

”- Magnifică! Lord Kinkade îi aruncă o privire dezgustată. Mi-aș fi dorit să se deschidă pământul de sub picioarele mele și un diavol prietenos să-mi facă semn cu furca. Aș fi sărit bucuros în ea.”

Încercarea lui Giles de a-i băga mințile în cap lui Daisy eșuează într-o îmbrățișare pasională.

„Şi naiba s-o ia de femeie, nici măcar nu avusese decenţa sau bunul-simţ să-şi împingă departe după ce îşi pusese prima dată buzele pe buzele ei şi de a-l pocni destul de tare ca să îi scuture toate celulele din creier şi să-l facă să-şi bage minţile în cap. Se lipise de el cu o şocantă lipsă de modestie – dar de ce să te aştepţi la o calitate atât de feminină ca modestia de la Daisy Morrison, oricum?”

Peripețiile continuă în perioada următoare, Daisy găsește noi motive de se implica în viețile celor din jur, provocând noi aventuri, unele pline de pericol, iar Giles realizează că, în ciuda tuturor șocurilor emoționale pe care Daisy i le provoca în permanență, nu își mai putea imagina viața fără ea, fiind dispus să riște orice pentru a o ști în siguranță, alături de el.

Furtunoasa poveste de iubire dintre Daisy și Arthur își găsește o binemeritată finalitate, fiecare dintre ei întregindu-l pe celălalt și făcându-l fericit.

Giles, în a cărui viață de până atunci demnitatea fusese cuvântul de ordine, a găsit o sursă nesfârșită de fericire într-o existență plină de haos, dar în același timp plină de satisfacții.

”- Mă întreb dacă o să-ți epuizezi subiectele de conversație în pat după patruzeci sau cincizeci de ani. Sper că nu, Daisy, sper că nu.”

Cărțile autoarei Mary Balogh pot fi comandate pe litera.ro, libris.ro, elefant.ro, librarie.net, emag.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro

 

7. Alf din Ducele plăcerilor de Elizabeth Hoyt

Elizabeth Hoyt are incredibilul talent de a crea personaje perfecte în imperfecțiunea lor. Cu multă ingeniozitate, autoarea ne delectează cu o nouă poveste deosebit de romantică, în care a pus toate ingredientele necesare pentru a obține un coktail delicios de intrigă, aventuri, pasiune, suspans, emoții puternice, dragoste și erotism. Ca și în precedentele cărți din serie, lumea strălucitoare și privilegiată a aristocrației se intersectează cu lumea cenușie, plină de pericole și provocări din mahalalele Maiden Lane, o zonă obscură a Londrei Georgiene.

Personajele principale ale cărții le cunoaștem deja din precedentele cărți din serie.

Pe Alf, fata deghizată în băiat, șatenă cu ochi căprui, obraznică, curajoasă, cu o minte ascuțită, plină de compasiune pentru cei năpăstuiți, călită în lupta pentru supraviețuire, am întâlnit-o prima dată în Lordul întunericului și încă de atunci am sperat că autoarea va țese o poveste special pentru ea.

Viața nu fusese deloc blândă cu Alf. Părăsită la un colț de stradă fără milă de mama ei, pe când avea doar cinci ani, a avut norocul să fie luată sub aripa altui băiat al străzii, Ned, care i-a predat primele lecții de supraviețuire în iadul în care ajunsese. Prima regulă era să se deghizeze într-un băiat și să se poarte ca atare. Iar a doua regulă, cea mai importantă, era să nu se încreadă în nimeni. Din păcate, când avea doar doisprezece ani, protectorul ei dispăruse fără urmă, iar ea trebuise să se descurce pe cont propriu. Întâlnirea cu Godric St. John, pe care îl ajutase să salveze niște copii nevinovați pe când acesta acționa ca Fantoma din St. Giles, i-a influențat decisiv destinul. Godric a instruit-o să lupte cu săbiile și a învățat-o tehnici de autoapărare, astfel că, la douăzeci și unu de ani, Alf preluase cu succes rolul de Fantomă, apărându-i noaptea pe cei năpăstuiți în mahalalele Maiden Lane.

Pe Hugh Fitzroy, un bărbat vânjos cu constituție de boxer, brunet, cu ochi negri, puternic, curajos și inteligent l-am întâlnit în Ducele păcatului, unde acesta era mâna dreaptă a regelui, îndeplinind tot felul de misiuni pentru siguranța acestuia.

Aflăm acum că el era, de fapt, chiar fiul nelegitim al regelui, făcut cu o actriță, pe care o ignorase complet după nașterea copilului. În schimb, își recunoscuse fiul, căruia îi dăduse o educație aleasă, numindu-l duce de Kyle și dăruindu-i mai multe proprietăți. Astfel, Hugh crescuse într-un mediu privilegiat, însă complet lipsit de afecțiune. În urmă cu opt ani, la vârsta de douăzeci și patru de ani, Hugh crezuse că își găsise marea iubire, îndrăgostindu-se nebunește de Katherine, o tânără aristocrată de nouăsprezece ani. Din păcate, după nașterea primului copil, Christofer, Katherine s-a transformat complet, țipetele și crizele de isterie fiind la ordinea zilei. Iar când, doi ani mai târziu, Katherine a născut al doilea băiat, bălai cu ochi albaștri, era evident că își găsise un iubit între timp. A urmat apoi un șir nesfârșit de iubiți iar Hugh, sătul de infidelitățile soției și viața plină de certuri și lipsită de bucurie alături de ea, a plecat pe continent să îndeplinească tot felul de misiuni riscante pentru rege. S-a întors însă, trei ani mai târziu, în momentul în care a primit teribila veste că soția sa murise într-un accident de călărie.

Cinic, Hugh încetase de mult să creadă că dragostea adevărată poate exista în realitate, astfel că plănuia să facă o căsătorie de conveniență cu Iris Jordan, o tânără aristocrată blondă, bună și afectuoasă cu copiii lui, prietenă din copilărie cu fosta lui soție, față de care simțea doar o afecțiune caldă, tratând-o cu multă prietenie.

Destinul are însă propriile lui planuri, iar viața lui Hugh avea să ia o întorsătură radicală într-o noapte când, îndeplinind una din misiunile sale pentru rege, aceea de a anihila gruparea Lorzilor Haosului, o grupare secretă de aristocrați ce se dedau la petreceri desfrânate și orgii, inclusiv cu copii, este încolțit pe o alee întunecată dintr-o zonă primejdioasă a Londrei. Deși luptă cu multă vitejie, omorând mai mulți atacatori, este evident în curând că sorții nu erau de partea sa, fiind copleșit numeric și înghesuit într-o înfundătură. În acel moment, un ajutor complet neașteptat îi vine de pe acoperiș, sub forma binecunoscutei Fantome, cu costumul ei deja consacrat. Mișcându-se cu multă grație și mânuind două săbii, Fantoma îl ajută pe Hugh să-i alunge pe atacatori, după care îl sărută și fuge, lăsându-l complet contrariat pe Hugh, uluit că Fantoma se reactivase în trupul unei femei seducătoare.

„Cine era Fantoma din St. Giles? Cine o învăţase pe o femeie să se bată ca un bărbat? Săbiile nu erau ieftine. Ea sau altcineva îi cumpărase armele. Îi făcuse costumul pe măsură, mult prea pe măsură. Avea un iubit? Un soţ?”

Pentru a aduna mai multe informații, Hugh îl trimite pe unul din oamenii săi de încredere să-l caute pe Alf, ștrengarul pe care-l cunoscuse cândva și despre care știa că poate să afle amănunte neprețuite despre tot ce se întâmpla în mahala.

Alf își joacă bine rolul, acceptând misiunea, deși știa că mergea pe o sârmă subțire, fiind îndrăgostită de angajatorul său. Totuși, dorința de a ajuta la anihilarea primejdioasei grupări îi înlătură orice reținere. Mai mult, ajungând să locuiască în casa ducelui, se apropie mult de fiii acestuia.

Însă, în momentul în care o întâlnește pe Iris, Alf nu mai poate să-și ignore sentimentele, gelozia arzându-i măruntaiele. Alf era conștientă că între ea și Hugh nu era posibilă nicio legătură durabilă, lumile lor fiind complet paralele. Însă, în adâncul sufletului ei, sălășluia o licărire de speranță…

„Ce-i păsa ei dacă Kyle iubea sau nu? El era ca o stea pe cerul nopţii, iar ea doar o vrabie. Indiferent de cât de sus putea ea să zboare, nu avea să ajungă niciodată la el. Îi spuse asta minţii ei. Îi spuse inimii ei. Și totuși, simţi un tremur. El vânase cu ea prin pădurile întunecate din St. Giles. El cunoștea fiorul vânătorii. El o sărutase – pe ea, nu pe Lady Jordan – de două ori după victoriile lor.”

Curând însă, după o misiune foarte primejdioasă în care misterioasa Fantomă îi vine în ajutor, Hugh descoperă cu stupoare adevărata identitate a acesteia, văzând-o în cu totul altă lumină și neputând rezista atracției dintre ei.

„…o sărută, acolo pe acoperiș, sub cerul vast al nopţii, strângând-o cu braţele lui în căldură și siguranţă. Senzaţia semăna foarte bine cu zborul. De parcă sărea în aer, fără să fi e prea sigură dacă avea să facă saltul sau nu, inima bătându-i nebunește în piept, cu fiori în vene, cu mușchi tremurători de încântare.
Vie. Se simţea vie când o săruta Kyle.”

Când însă, urmând un fir ce putea să-i ajute în identificarea grupării secrete, Hugh îi cere să îl însoțească la un bal mascat îmbrăcată în femeie, Alf intră în panică, habar neavând cum să se poarte ca atare, Hugh văzând în privirea ei ceva ce nu credea vreodată: frica. Instinctiv, Hugh a știut ce putea să o convingă: dorința de a-i veni lui în ajutor.

”- Poți pentru că am nevoie de o femeie, Alf.  Nu de un băiat, nu de o fată deghizată în băiat. Nu de o Fantomă justițiară. Nu de un derbedeu informator. De o femeie. De tine. Am nevoie de tine. Devino femeia care ești deja, Alf. Fă-o pentru mine.”

De dragul lui, Alf acceptă provocarea de a învăța în timp record să se poarte ca o femeie, autoarea prezentându-ne cu mult umor eforturile ei.

”Toată acțiunea era mai obositoare decât să îți petreci noaptea alergând pe acoperișuri și luptându-te cu tâlharii.”

În tot acest timp, Hugh era, la rândul lui, speriat de emoțiile pe care ea le trezea în el.

”Sau poate era pur și simplu periculos pentru el să recunoască că ea era o femeie. Așa devenea cumva mai reală – nu doar Fantoma seducătoare la care visa noaptea. Nu doar un băiat obraznic care îl tachina ziua.

O femeie care era ambele.

O femeie pe care el o cunoștea.

Care avea o minte ageră și care putea să vâneze cu el – niciodată, nici măcar în cele mai sălbatice visuri, nu își închipuise o asemenea creatură.

Ea îi făcea inima să bată cu putere. Îi descătușa toate emoțiile pe care le crezuse ferecate bine când părăsise Anglia cu trei ani în urmă.”

”Ea gândea ca el, dar era opusul lui: o femeie pentru bărbatul din el.

Primejdioasă, dar delicată.

Inteligentă și senzuală în același timp.

Ștrengărița din St. Giles era perechea lui.”

Pericolele pe care le vor avea de înfruntat cei doi vor fi extrem de mari, membrii infamei grupări nedându-se în lături de la nimic pentru a-i opri.

După ce misiunea a fost îndeplinită cu succes, amândoi vor trebui să treacă un test important, al trăiniciei sentimentelor lor și încrederii reciproce. Hugh, atât de rănit sufletește în trecut, va trebui să-și asume riscul să-și pună din nou inima în joc, iar Alf va trebui să aibă curajul să încalce cea mai importantă regulă pe care i-o insuflase Ted și anume aceea să nu se încreadă în nimeni, niciodată. Însă marile bucurii și realizări în viață nu se obțin niciodată fără riscuri sau sacrificii…

Mi-au plăcut mult ambii eroi, două persoane ce par complet diferite la prima vedere, dar care se dovedesc perfect compatibile, chimia dintre ei fiind evidentă încă de la primele pagini ale cărții.

Alf este o eroină cu totul aparte, un ghem de contradicții. Pe de o parte, era învățată să se poarte și să se lupte ca un bărbat, iar pe de altă parte, latura feminină iese pregnant în evidență atât în momentul în care era în preajma copiilor, arătându-le multă afecțiune și bunătate, cât și când era în preajma lui Hugh, de care se îndrăgostește nebunește și pentru care ar face orice sacrificiu.

Hugh, la rândul lui, dincolo de aparența de bărbat dur și neînfricat, ascunde o surprinzătoare sensibilitate, dovedindu-se capabil de multă iubire și tandrețe. Este absolut remarcabil pentru acele vremuri că, deși știa că al doilea băiat nu era fiul lui biologic, îl iubea la fel de mult ca și pe fiul lui cel  mare, iar în momentul în care acesta este răpit, nu pregetă nicio clipă în a-și pune viața în pericol pentru a-l salva.

Cărțile autoarei Elizabeth Hoyt pot fi comandate pe elefant.rolibris.ro, litera.ro, librariadelfin.ro, librarie.netcarturesti.ro, emag.rocartepedia.ro

 

8. Anne din Umbra nopții de Raluca Butnariu

Umbra nopții este o foarte frumoasă carte historical-romance, plină de suspans, care te încântă cu un ritm alert, personaje fascinante, dialoguri pline de vervă și întorsături de situații.

Acțiunea cărții începe la data de 25 mai 1814 la Paris, unde doi spioni ai guvernului britanic, Rubinul și Umbra Nopții, se aflau într-o misiune secretă, foarte importantă, de a prelua niște documente ce conțineau informații strategice despre confruntarea ce avea să aibă loc cu forțele armate ale lui Wellington. Din păcate, imediat după ce au preluat pachetul de la mesager, au fost atacați din toate părțile, dându-și seama că au fost atrași într-o capcană.

Rubinul, alias Theo Davenport, un bărbat extrem de curajos și cu multă experiență, a realizat imediat că nu era nicio șansă să scape amândoi cu viață și i-a poruncit tânărului său partener să plece cu documentele, el urmând să-i acopere spatele. Neavând de ales, cu multă durere în suflet, Umbra Nopții s-a conformat…

Deși misiunea de la Paris se soldase cu un succes răsunător, documentele aduse conținând informații de o importanță capitală, Thomas Harper, directorul Departamentului Serviciilor Speciale, era extrem de neliniștit. Cineva din interior îi trădase iar Theo Davenport, unul dintre cei mai buni oameni ai săi, căzuse la datorie. Thomas ar fi vrut să afle mai multe amănunte despre misiune de la Umbra Nopții dar Linus Stoneleight, singurul care îi știa identitatea și care ținea legătura cu el, refuzase categoric să-l desconspire.

Din păcate, în scurt timp și Linus va fi asasinat, lăsând în urmă trei copii, James, Anne și Emma. Mai mult, Anne a fost atât de șocată aflând știrea morții acestuia încât a călărit nebunește și, neatentă, s-a lovit de o creangă, suferind un accident în urma căruia a orbit.

După patru ani, Emma urma să-și facă debutul. La rugămintea lui James, Michael Davenport, prietenul acestuia și fratele lui Theo, vine să o sprijine la prima ei apariție în societate, prezența lui la acest eveniment având să îi asigure tinerei domnișoare un statut aparte.

Deosebit de inteligent, puternic și plin de farmec, Michael avea grijă însă să nu se implice niciodată într-o legătură amoroasă. În ciuda acestui fapt, femeile nu reușeau să reziste șarmului său, modului lui de a le flata și de a le asculta cu multă atenție, Michael având însă grijă să nu facă niciodată vreo promisiune pe care să nu și-o țină. Un amant de o generozitate ieșită din comun, atât fizică dar și materială, Michael își căpătase porecla de ”Armăsarul”.

La bal, Michael este de-a dreptul fascinat de Anne, sora lui James, o fată foarte frumoasă, înaltă și slabă, cu o minte surprinzător de ageră și profundă pentru vârsta ei.

”Cu fiecare secundă care trecea, se simțea tot mai atras și mai vrăjit de frumusețea oarbă de lângă el. Îi admira logica și inteligența, îi aprecia farmecul fizic și se simțea înrobit de dulceața firii ei. Era o nebunie, dar Anne Stoneleight părea să fie singura femeie care aduna la un loc toate lucrurile pe care el se așteptase să le găsească la femeia visurilor lui.”

În perioada următoare, cei doi vor avea ocazia să se mai întâlnească de câteva ori, Anne părând, la rândul ei, atrasă de Michael, care nu se poate abține să nu îi fure un sărut.

”Adânci trepat sărutul, savurându-i gustul minunat, uimit de inocența și gingășia acelei făpturi încântătoare. Probabil că nu mai fusese sărutată înainte, dar învăța al naibii de repede. Michael se trezi sedus de două ori. Prima dată, de atingerea ei delicată, apoi de abandonul și senzualitatea ei arzătoare. Dorința pentru ea îi tăia respirația și făcea sângele să-i fiarbă-n vene.”

Totuși, Michael nu se putea abandona pasiunii ce pusese stăpânire pe el. Jurase în urmă cu patru ani să-i răzbune moartea lui Theo și un fir recent descoperit părea să-l aducă mai aproape de ucigaș. O scrisoare anonimă primită îi aduce la cunoștință că Umbra Nopții era răspunzător de moartea fratelui său. Luând legătura cu Thomas Harper, află că Umbra Nopții se reactivase în urmă cu ceva timp, îndeplinind cu mult succes mai multe misiuni importante. Totuși, reușise să-și protejeze identitatea, născocind un sistem ingenios de comunicare. Intrigat, Michael vrea cu orice preț să îl deconspire, deși își dă seama că nu acesta era reponsabil de moartea fratelui său, dar sperând ca informațiile aflate de la el să-l conducă la adevăratul ucigaș, trădătorul din cadrul agenției, cel care îi trimisese scrisoarea anonimă și care, se părea, se simțise amenințat de o acțiune recentă a Umbrei Nopții.

Alergând după Umbra Nopții, care reușește să-i scape printre degete, dovedind o agilitate ieșită din comun, Michael face o descoperire halucinantă: Anne nu era oarbă, în spatele aparentei ei gingășii ascunzându-se o adevărată amazoană.

Anne este o eroină cu totul ieșită din comun, cu un spirit puternic, neînfricată, cu abilități fizice excepționale, inteligentă și ambițioasă. Era nevoie de un erou pe măsură pentru a o îmblânzi, iar Michael s-a dovedit exact bărbatul potrivit.

După ce o dovedește că nu era oarbă, aruncând un măr spre ea, pe care Anne îl prinde în ultima clipă înainte de a o lovi drept în nas, Michael își dă seama că numai învingând-o într-un duel o va putea determina să îl respecte. Miza e ridicată. În caz că Anne va pierde, va trebui să accepte trei condiții puse de Michael, altfel Michael se obliga să dispară pentru totdeauna din viața ei.

”După primele cinci minute, amândoi realizară că fiecare avea în față un adversar pe măsură. Acolo unde Michael se impunea prin forță și precizie, Anne compensa prin agilitate și viclenie. Era mai ușoară decât el, avea o tehnică bună, poseda intuiție și, cel mai important, niște reflexe excelente.”

Dar Michael nu-și putea permite să piardă, nici măcar un meci remiză astfel că, în cele din urmă, a reușit să învingă epuizând-o fizic, Anne leșinând în brațele lui. Mai mult, profitând de postura aparent compromițătoare în care au fost surprinși de fratele ei, Michael a forțat-o pe Anne să îl accepte de soț.

Prima bătălie era câștigată, dar nu și războiul. Duelurile continuă între ei în perioada următoare, doar că nu vor mai fi cu floretele, ci verbale. Departe de gingășia afișată în public, Anne se dovedește o adevărată scorpie, punându-i din greu răbdarea la încercare lui Michael, care se îndrăgostise nebunește de ea.

Dialogurile dintre ei sunt spumoase, fiecare apărându-și din răsputeri punctul de vedere.

Michael își dă seama că luând-o cu binișorul nu ar rezolva nimic, astfel că are grijă să o prevină că va lua măsuri ferme contra ei dacă va încerca să-l păcălească.

”- Nu negociez lucrul ăsta, Anne, și ar fi bine să mă asculți, fiindcă o să mă prind dacă încerci să mă duci de nas și o să iasă prăpăd, îți garantez.”

Anne, la rândul ei, e disperată să nu renunțe la stilul de viață pe care îl dusese până atunci.

”Anne Stoneleight sfida orice închipuire. Pentru ea, viața însemna trepidație, provocare și risc continuu.”

Mi-a plăcut mult de Michael. Pentru unele lucruri se merită să lupți cu toate armele, iar Michael a dovedit o tenacitate ieșită din comun pentru a o cuceri pe Anne, regândindu-și în permanență strategia. Încetul cu încetul, rezistența ei începe să slăbească, iar Anne începe să-i aprecieze tot mai mult calitățile lui Michael, realizând cu stupoare că s-a îndrăgostit de el și că n-avea de gând să-i mai dea drumul.

”Cu toate că părea relaxat și leneș, Anne știa că ar fi putut ataca cu viteza și precizia mortală a unei cobre regale, dacă situația o impunea. Sub acel aspect înforgrijit, elegant și rafinat, musteau o forță și o energie demne de întregul ei respect și completa ei admirație. Poate că tocmai asta o atrăsese la el: forța aceea brută, covârșitoare și pe lângă acestea, vitalitatea uluitoare, rezistența fizică și mentală la efort, faptul că era un bărbat care degaja magnetism sexual, inteligență și viclenie într-o combinație ucigătoare.

Oare cum de o alesese tocmai pe ea dintre atâtea grații fermecătoare, mult mai tinere decât ea și infinit mai ușor de manevrat?… Nu conta, esențialul era că acel bărbat era al ei și avea de gând să îl păstreze.”

În tot acest timp, pericolul continua să planeze asupra lor. Trădătorul, perfid și deosebit de periculos, era hotărât să-i elimine.

Aventurile prin care vor trece cei doi eroi vor fi deosebit de palpitante, dar în final o situație disperată va fi salvată miraculos datorită unui mic accesoriu încărcat de semnificație.

Cartea oferă o lectură deosebit de plăcută, reușind să te captiveze de la prima până la ultima pagină cu un amestec de suspans, romantism, mister, dialoguri incitante, întorsături de situații, întâmplări spectaculoase  și oferindu-ne, bineînțeles, un final fericit.

”- Am să-ți ofer totul, amazoano, spuse bărbatul, privind-o adânc în ochi, fermecat de frumusețea senină a chipului ei. Îți promit!

Anne avea să constate în timp că soțul ei își respecta întotdeauna făgăduielile.”

Cărțile autoarei Raluca Butnariu pot fi comandate pe librex.ro, libris.ro, librarie.net

 

9. Alesandra din Castele de Julie Garwood

Julie Garwood este una dintre cele mai apreciate autoare de romantic suspans, ale cărei cărţi au fost publicate în 32 de limbi şi tipărite în 36 de milioane de exemplare. Multe dintre ele au ajuns pe primul loc în topul New York Times.

Castele este o fermecătoare carte historical romantic-suspans, intensă, senzuală, foarte romantică și cu mult umor.

Cartea începe cu un prolog în care asistăm la o crimă șocantă. Un bărbat o omoară cu sânge rece pe o tânără ce părea să aibă deplină încredere în el, victima murind cu zâmbetul pe buze, nebănuind nici o clipă ce avea să i se întâmple.

O satisfacție maladivă i-a invadat trupul bărbatului. Din păcate, se părea că efectul euforic avea să dispară după un timp, iar atunci criminalul va porni din nou la vânătoare.

Facem cunoștință apoi cu personajele principale.

Alesandra era o tânără încântătoare, bună și inocentă. Tatăl ei fusese regele unei țări îndepărtate, dar abdicase în fața fratelui său, pentru a se putea căsători cu mama Alesandrei, o englezoaică de care se îndrăgostise dincolo de orice rațiune. După moartea tatălui ei, Alesandra și mama ei se retrăseseră la o mănăstire. Din păcate, după puțin timp, și mama Alesandrei murise.

Alesandra nu era potrivită pentru viața de mănăstire, neavând suficientă smerenie, după cum preciza maica stareță. Micile ei pozne le exasperaseră pe măicuțe. Alesandra considera că orice mijloc e potrivit, dacă scopul urmărit e nobil. Astfel, nu avusese nici un fel de scrupule să modifice registrele mănăstirii pentru a obține un împrumut destinat reparațiilor necesare la mănăstire, maica stareță aflând cu stupoare acest lucru după ce împrumutul era deja obținut și reparațiile gata făcute.

Un eveniment neașteptat o silește însă să părăsească mănăstirea. Un general dăduse o lovitură de stat în țara tatălui ei și, având nevoie de sprijin popular, intenționa să o răpească pe Alesandra și să se căsătorească cu ea, știind cât de iubit fusese tatăl acesteia de supușii lui.

Tutorele Alesandrei, ducele de Williamson, aflând acest lucru, insistase ca ea să vină în Anglia, pentru a o putea proteja. Cea mai bună soluție în acest sens era ca ea să se căsătorească, planurile generalului rămânând astfel fără obiect.

Prima alegere a ducelui era chiar fiul său, Colin, pe care îl cunoaștem deja din precedentele cărți din serie. Soartea părea să comploteze și ea în acest sens. Imediat după sosirea Alesandrei, ducele și ducesa s-au îmbolnăvit, căzând la pat răpuși de febră. Caine, fiul cel mare al ducelui și soția sa, Jade, s-au molipsit și ei de aceeași boală. Nici unul dintre ei nefiind în putere să o apere, Alesandra a fost trimisă în grija lui Colin.

Colin este fermecat de tânăra sosită pe neașteptate.

Arăta într-adevăr ca o prințesă. O prințesă frumoasă. Cârlionții îi pluteau pe umeri și părul părea într-adevăr negru ca noaptea. Era îmbrăcată în alb și, Doamne, la prima vedere părea o viziune trimisă de zei pentru a-i încerca fermitatea.

Totuși, Colin nu avea însă nici un gând să se însoare, întrucât își făcuse un plan ambițios pe următorii cinci ani, timp în care își propusese să lucreze asiduu pentru a-și asigura o stabilitate financiară, fără nici un ajutor din partea nimănui, iar o soție nu ar fi făcut decât să-l încurce.

Cu toate acestea, după puțin timp petrecut în compania ei, Colin a constatat cu stupoare că ideea ca altcineva să se căsătorească cu Alesandra îi dădea o inexplicabilă stare de rău, întorcându-i stomacul pe dos.

Pentru că trecuse pe la tatăl lui să verifice dacă spusele Alesandrei sunt adevărate, Colin s-a  molipsit și el de aceeași boală, căzând la pat cu febră mare și delirând. Alesandra, care era imună întrucât avusese deja boala, a insistat să-l îngrijească de una singură, pentru a nu se mai molipsi și altcineva, stând alături de el zi și noapte timp de o săptămână, Colin fiind impresionat de blândețea și devotamentul ei.

Pentru că între timp toți se însănătoșiseră, ducele a convocat un consiliu de familie pentru a decide soarta Alesandrei. Ajunși acolo, ducele le-a mărturisit fiilor săi, Caine și Colin, că el are o mare datorie morală față de tatăl Alesandrei, întrucât în tinerețe avusese o perioadă, după moartea primei soții, în care fusese complet debusolat, refugiindu-se în alcool și jocuri de cărți. Tatăl Alesandrei era cel care îl scosese din acea stare, forțându-l să vadă realitatea și, în același timp, achitându-i toate datoriile. Colin, impresionat de cele aflate, s-a hotărât imediat să se căsătorească cu Alesandra, fiind ciudat de mulțumit și ușurat în urma deciziei luate. O ia deoparte pe Alesandra și o cere în căsătorie.

Alesandra, deși între timp se îndrăgostise până peste cap de Colin, nu suporta ideea ca el să o ia în căsătorie din milă sau obligație. Singura modalitate în care ar fi acceptat această căsătorie era ca el să folosească banii din zestrea ei pentru a-și dezvolta afacerea,  lucru pe care el îl refuză categoric, nedorind să fie îndatorat financiar nimănui. Totuși, dându-și seama că obiecțiile ei proveneau din faptul că simțea că ea nu oferea nimic în schimb, îi spune că el dorește ceva foarte tare de la ea și anume trupul ei.

Supărată, după ce revin la masă, Alesandra le comunică tuturor că nu dorește să se mărite cu Colin, întrucât el nu vrea banii ei, ci așteaptă doar relații intime de la ea. Toți de la masă rămân perplecși. Ducesa, deși stânjenită, o roagă pe Jade, nora ei, să o lămurească ea pe Alesandra despre ce e vorba.

Ducesa își făcea vânt cu șervetul de pe masă.

– Jade, dragă, cred că tu ar trebui să vorbești între patru ochi cu Alesandra. Ești mai tânără decât mine și o femeie ca tine ar trebui să discute cu ea. Alesandra are anumite temeri în ceea ce privește… patul conjugal… și nu mă simt în stare să-i explic eu… adică…

Nu-și putu încheia rugămintea. Ducesa își făcea tot mai puternic vânt și fața parcă îi luase foc.

– Mamă, ai adus pe lume copii. Cred că ești în măsură să-i explici, interveni Colin.

Totuși, ducele îi promisese Alesandrei că o va lăsa să-și aleagă singură soțul, așa că îi cere să spună pe cine și-ar dori ea de soț. Colin se hotărâse însă că o dorea pe Alesandra de soție și nu avea nici un gând să se răzgândească. Pentru a tranșa lucrurile mai repede, s-a grăbit să le comunice tuturor că, înainte de a continua cu analiza listei posibililor soți, el trebuie să precizeze faptul că s-a culcat cu Alesandra și încă de mai multe ori, bineînțeles omițând să precizeze în ce context.

Degeaba a încercat Alesandra să lămurească lucrurile, explicațiile ei n-au făcut decât să confirme ideea pe care încerca să o sublinieze Colin.

– N-am comis nici un păcat. M-am dus într-adevăr în camera lui și am dormit cu el, dar asta numai pentru că el avea atâta nevoie și eu eram foarte obosită…

Ducele de Williamshire își sprijini fruntea în palme și oftă adânc. Alesandra știa că explicația ei era prost construită și încercă s-o ia de la capăt.

– Eram îmbrăcată, spuse ea repezit. Și el…

Voia să spună că el era bolnav și avea nevoie de ajutorul ei, dar Colin o întrerupse înainte.

– Eu nu aveam nimic pe mine, își informă Colin familia, pe un ton vesel.

Bineînțeles, reacția ducelui a fost cea scontată de Colin. Extrem de tulburat de cele aflate, a decretat că cei doi se vor căsători în regim de urgență, în trei zile.

– Asta e, vociferă ducele și pumnul lui lovi puternic masa, făcând să zăngăne paharele de cristal. (…)

– O să vă căsătoriți exact peste trei zile. Caine să te ocupi de dispensă, iar tu, Colin, să nu spui nimic din cele întâmplate. Nu vreau ca reputația Alesandrei să devină motiv de bârfă din cauza poftelor tale.

Deși obținuse ceea ce dorise, Colin știa că Alesandra era inocentă și a întrebat-o dacă știa cum se petrec lucrurile în patul conjugal. Alesandra i-a răspuns că știe de la maica stareță despre ce este vorba și anume că trupul femeii este un templu, iar bărbații vor să se închine din când în când la el. După prima noapte de pasiune petrecută împreună după căsătorie, extrem de mulțumitoare pentru amândoi, Colin se gândea zâmbind la cât de multă dreptate avusese maica stareță…

Stareța avusese dreptate când îi spusese Alesandrei că bărbații vor dori să se închine la templu.

El, fără îndoială, o făcuse.

Totuși, problemele pentru ei erau departe de a se fi terminat. Deși reușiseră, în ziua nunții, să stopeze în ultima clipă tentativa de răpire a Alesandrei de către oamenii generalului, o altă amenințare gravă plana asupra lor.

Alesandra venise hotărâtă să cerceteze cauzele dispariției Victoriei, o tânără pe care o cunoscuse la mănăstire, întrucât ea nu crezuse nici o clipă că aceasta fugise cu un pretendent, așa cum credeau toți ceilalți. Deși la început Colin nu crezuse că era ceva suspect, în curând se va lămuri, după o nouă dispariție misterioasă a unei femei, că era vorba de un criminal extrem de periculos, care probabil se comporta absolut normal în societate, dar care căpătase o plăcere sadică în a-și alege victime nevinovate și a le omorî.

Psihopatul se va dovedi a fi o persoană plăcută de cei din jur, ce nu lăsase nimic de bănuit până atunci, iar Colin va trebui să își riște propria viață pentru a o apăra pe Alesandra.

Mi-au plăcut foarte mult ambele personaje principale.

Alesandra te înduioșează prin bunătatea, altruismul, devotamentul și curajul ei. Puterea ei de a iubi e fără limite, ar face orice pentru a-l face pe Colin fericit, chiar dacă asta însemna să-i ascundă anumite informații. M-a amuzat faptul că întocmea o listă pentru absolut orice. Colin a aflat că ea era însărcinată descoperind o listă cu numele lui, în care ea își trecuse diferite dorințe legate de el. Vrând să o determine să-i spună personal vestea, a întrebat-o dacă nu a ascuns ceva de el, rămânând cu gura căscată în momentul în care ea, neștiind la ce se referă, a început să-i mărturisească diferite fapte pe care ea le făcuse, de altfel, doar în beneficiul lui.

Colin, un spirit liber, un bărbat foarte inteligent, tenace și curajos, ce dusese o viață extrem de aventuroasă până atunci, ocupându-se cândva de piraterie iar apoi de tot felul de misiuni riscante pentru departamentul de război, s-a dovedit capabil de multă iubire și tandrețe. Realizând că atitudinea lui a făcut-o pe Alesandra să fie nesigură pe dragostea lui și nesinceră cu el, pentru a-și putea realiza propriile ei fapte bune, a capitulat complet în fața ei, declarându-și fățiș iubirea arzătoare pe care o avea față de ea și încurajând-o să-și urmeze adevărata ei fire și să-și folosească abilitățile fără să se mai ascundă de nimeni.

Porni să urce scările pentru a-și lua soția, dar îi auzi râsul și se opri pentru a se umple de acel râs.

Prințesa îmblânzise balaurul.

Dar balaurul era învingător: câștigase dragostea prințesei.

Era mulțumit.

castele

Cărțile autoarei Julie Garwood pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, librariadelfin.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro

 

10. Minerva din Iubire fără mască de Lorraine Heath

Lorraine Heath are un talent extraordinar în a crea povești de dragoste deosebit de romantice, cu personaje fascinante, puternice, deși imperfecte. La prima vedere, eroii săi par complet nepotriviți unul cu celălalt, dar în final autoarea reușește să te convingă de chimia ce se naște între ei.

De asemenea, îmi place mult că autoarea leagă seriile între ele, regăsind personajele îndrăgite în mai multe romane.

În Iubire fără mască, personajul feminin principal este Minerva Dodger, fiica lui Jack Dodger, personajul principal din Între diavol și dorință, o carte care mi-a plăcut, de asemenea, foarte mult.

Minerva moștenise din plin calitățile tatălui său, având un spirit puternic și nonconformist, mult curaj, îndrăzneală și o minte clară, înclinată pe cifre. Era foarte sigură pe ea, mai puțin încrederea în farmecele proprii, conștientă fiind că semănând fizic cu tatăl ei nu era deosebit de atractivă.

”- Am prea mult din tata în mine. Ochii lui negri, trăsăturile lui banale. Și am și mintea lui pentru afaceri. Sunt deșteaptă și spun pe față ce gândesc. Nu sunt sfioasă sau docilă.”

Tatăl ei, care o iubea nespus, promisese o zestre indecent de mare pentru momentul în care avea să se căsătorească, fapt care atrăsese o pleiadă de curtezani în jurul ei dar care, din nefericire, se dovediseră cu toții interesați de averea ei și nu de ea ca persoană.

Minerva respingea însă din răsputeri o căsătorie de conveniență, dorindu-și pasiune și foc, o relație plină de iubire și înțelegere așa cum o aveau părinții ei, sau cea mai bună prietenă a ei, Grace, care se căsătorise cu fratele ei vitreg, ducele de Lovingdon (a căror poveste o știm din O șansă la dragoste).

După șase sezoane în care a încercat fără succes să-și întâlnească marea dragoste, Minerva se resemnase cu condiția de fată bătrână. Totuși, nu dorea să treacă prin viață fără să cunoască măcar o dată pasiunea. Cu ajutorul lui Grace, află adresa unui club  neconvențional, Nightingale, în care doamnele din  înalta societate mergeau mascate pentru a-și alege un amant. Totuși, Grace încearcă să o convingă din răsputeri să se răzgândească, prevenind-o că o relație fizică fără iubire poate mai degrabă să o rănească. Încăpățânată ca tatăl ei, Minerva e hotărâtă însă să încerce marea aventură. Totuși, ajunsă în acel club, în care doar doamnele erau deghizate, domnii neascunzându-se în spatele măștilor, constată că nu era tentată de nici unul dintre ei, cunoscându-i prea bine în realitate. Realizând cu tristețe că Grace avusese dreptate, era pe punctul de a pleca, moment în care este abordată chiar de ducele de Ashebury, un bărbat extraordinar de chipeș, cu ochi albaștri electrizanți și un corp perfect, cu mușchi bine conturați, singurul amant pe care, de fapt, și-l dorea…

”Dacă era să fie cinstită, el trona în capul listei ei de amanți râvniți… Nu era un statut dificil de obținut, de vreme ce era singurul pe acea listă.”

Nicholas, ducele de Ashebury avea o poveste tristă în spate. Rămas orfan de la vârsta de opt ani, în urma morții părinților săi într-un accident feroviar, fusese plasat sub tutela marchizului de Marsden, împreună cu încă doi copii gemeni, Albert și Edward Alcott, ai căror părinți muriseră în același accident. Din păcate însă, marchizul de Marsden avea mințile rătăcite în urma morții soției sale, pe care o iubise enorm, în chinurile facerii, moment în care marchizul oprise toate ceasurile din casă la acea oră fatidică.  Nicholas, Albert, Edward și Locksley – fiul marchizului, crescuseră complet liberi și sălbatici, departe de orice formă de disciplină sau constrângere,  jucându-se pe câmpuri și făcând tot felul de nebunii, marchizul oferindu-le un minim de confort și afecțiune, el fiind mult prea preocupat de a căuta fantoma mult-iubitei sale soții dispărute. După douăzeci de ani, cei patru erau cunoscuți drept ”Zurbagiii din Havisham”, aventurile lor, atât de alcov cât și din călătoriile exotice pe care le făcuseră, fiind subiectul de bârfă preferat al marii societăți. Singurul care se cumințise între timp era Albert, contele de Grey, cel care se căsătorise cu Julia, o tânără fermecătoare care reușise să-l îmblânzească. Ceilalți trei tocmai se întorseseră din Africa, unde trecuseră prin multe aventuri pline de pericol, a căror relatare condimenta din plin petrecerile la care luau parte.

Deși în societate ducele de Ashebury nu-i arătase vreun interes Minervei, fiind mereu înconjurat de un cârd de domnișoare dornice să-i intre în grații, la club părea fermecat de ea și conversația pe care o purtau, admirându-i fățiș îndrăzneala.

”Ea nu se dăduse niciodată înapoi de la ceva: băutură, alcool, fumat trabucuri de la tatăl ei, înjurături. Era foarte sigură că purtarea ei îndrăzneață, refuzul ei de a fi recunoscută drept o femeie care zâmbește ca o prostuță erau în mare parte responsabile pentru faptul că nici un pețitor nu se îndrăgostise până peste urechi de ea până atunci. Totuși, iată un bărbat ce părea să admire îndrăzneala la o femeie, cel puțin la o femeie cu care dorea să se culce, nu neapărat la una cu care s-ar însura.”

Totuși, după ce se retrag în camera pe care Ashebury o avea rezervată și împart un sărut plin de pasiune, acesta refuză să facă dragoste cu ea, realizând că era virgină.

Imediat după plecarea ei, Ashebury constată însă că nu și-o poate scoate din minte și este hotărât să-i afle identitatea. Participând la următoarea petrecere și punând câteva indicii cap la cap este aproape convins că misterioasa femeie era Minerva Dodger, pe care o invită la dans și poartă o conversație extrem de interesantă.

Minerva, la rândul ei, era complet captivată de el și în același timp confuză, oscilând între cele două identități ale ei, ambele atrăgându-i atenția lui Ashe și fiind geloasă pe celălalt alter-ego.

În momentul în care ea își face din nou apariția la clubul Nightingale, Ashe este răvășit de sentimente amestecate, atât de ușurare cât și de furie, realizând că pentru prima oară o gelozie irațională îi întuneca judecata. Nici nu poate concepe gândul ca un altul să-i răpească virginitatea, astfel că o ia practic pe sus și o duce în camera rezervată de el. Împart clipe de pasiune fierbinți, deși ea refuză să-și dea jos masca.

„Exista un alt motiv pentru reticenţa ei de a-și scoate masca. Era un mister pe care i-ar plăcea să-l dezlege. Încet, cu timpul, cu momente plăcute și sărutări pasionale. Se simţea foc dincolo de reţinerea ei. El avea puterea de a dezlănţui focul.”

„Afundându-și mâna în părul ei des și ondulat, îi ţintui locului capul în vreme ce-i săruta fiecare colţișor al gurii. Avea gust de vin și căpșune, de decadenţă și dorinţă.”

Ashe avea însă un secret. De mic copil avea dificultăți în a face calcule. Deosebit de mândru, nedorind să se afle acest lucru, se bazase pe sfaturile consilierului lui financiar și făcuse mai multe investiții neinspirate, astfel că banii lui se risipiseră. Această constatare îi dăduse pretextul de a se hotărî să se însoare și cine ar fi fost mai nimerită decât Minerva Dodger, a cărei zestre era deja legendară?

Provocând-o la un sărut la o petrecere, Ashe o deconspiră ca fiind misterioasa lady cu care petrecuse clipe fierbinți. Năucită de atențiile lui, îndrăgostită până peste cap de el, Minerva acceptă cererea lui în căsătorie. Însă, în momentul în care află despre situația lui financiară dezastruoasă, Minerva este convinsă că a fost victima unui vânător de zestre și refuză să se mai căsătorească cu el, în ciuda faptului că fusese compromisă.

A fost momentul în care Ashe a conștientizat că, de fapt, nu banii ei îi dorea, ci pe ea, deși pe moment nu realiza cât de mult o iubea.

„Doar că o adora. Fiecare părticică. Din creștetul capului până în vârful degetelor, cu totul și cu totul. Adora provocarea ei. Adora când era cu ea. Îi plăcea să vorbească cu ea, să-i asculte părerile. Îi plăcea că avea păreri. Îi plăcea totul la ea, chiar și credinţa încăpăţânată că merita un bărbat care s-o iubească.”

Disperat că a pierdut-o, a căutat sprijin la tutorele lui, care a realizat imediat că o femeie îl tulburase peste măsură și ale cărui cuvinte despre soția lui au reușit să-l facă pe Ashe să-și clarifice sentimentele, la rândul lui.

”- Era luna și stelele. Soarele și ploaia. Nu-mi plăcea de ea atât cât îmi plăcea felul în care eram eu atunci când eram împreună cu ea. Eram optimist, invincibil. Mai bun, mai blând. Ea a scos la iveală ce era mai bun din mine. Scoate și ea la iveală ce-i mai bun din tine?”

Ashe și-a dat seama că o iubea pe Minerva cu toată ființa lui și că era dispus să facă orice pentru a o recuceri, inclusiv a-și călca peste mândrie. Iar cea mai bună cale pentru a-i demonstra că sentimentele lui erau curate era de a o lua de soție fără nicio zestre, Ashe apelând la Jack pentru acest lucru. Mi-a plăcut mult de Jack, un tată extraordinar, care-și adora și sprijinea fata necondiționat, indiferent de orice ar fi făcut, fără să o judece, nepăsându-i nici de scandal, nici de bârfe. Totuși, realizând că Minerva îl iubea, de fapt, pe Ashe și suferise cumplit când se considerase trădată, a hotărât să le dea o mână de ajutor să se împace.

În ciuda dovezilor lui incontestabile că o iubea, Minerva era în continuare reticentă, neputând să creadă că un bărbat superb ca el putea să se îndrăgostească de o fată ștearsă ca ea. Dar frumusețea este în ochii privitorului, iar Ashe a reușit în final să o convingă de puterea sentimentelor lui.

”- Spune-mi ce trebuie să fac pentru a te convinge că te iubesc.

– Vreau să te cred. Doar că îmi vine greu să cred că cineva ca tine mă poate iubi.

– Pentru că nu te vezi așa cum o fac eu. Uite, vreau să-ți arăt ceva.

Își băgă mâna în buzunar, scoase un mic pătrat și i-l întinse.

Era o fotografie a unei femei aflate lângă un iaz. Fața ei dezvăluia atâta putere, atâta tărie de caracter, atâta forță, și totuși existau și acolo și vulnerabilitate, și delicatețe…

Minervei îi trebui o clipă să-și dea seama că era ea, că îi adusese fotografia făcută lângă iazul lui Lovingdon.”

O carte foarte romantică, cu un epilog pe măsură, care te convinge că adevărata dragoste poate apărea când te aștepți mai puțin și că soarta are propriile ei căi de a realiza conexiuni neașteptate.

”Nu era grozavă dragostea?”

fall

Cărțile autoarei Lorraine Heath pot fi comandate pe litera.ro, libris.ro, elefant.ro, librariadelfin.ro, carturesti.ro, emag.ro, cartepedia.rolibrarie.net

Vă recomandăm și celelalte articole ale noastre din categoria TOP

 

 

 

26 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *