Top 15 cărți impresionante cu animale

9

Top 15 cărți impresionante cu animale

Am ales pentru acest top 15 cărți deosebit de emoționante, atât clasice cât și contemporane, în care, în galeria de personaje, apar și animale. Ca iubitoare de animale ce suntem, ne încântă, impresionează și emoționează de fiecare dată poveștile cu personaje necuvântătoare, dar care dovedesc că au din plin sentimente.

1. Black Beauty de Anna Sewell

Black Beauty este una dintre cele mai frumoase povești cu animale scrise vreodată.
Scrisă cu un limbaj simplu și ușor de înțeles, această carte clasică a cucerit inimile și a înflăcărat imaginația a generații întregi de tineri cititori. 
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva frumosului și curajosului armăsar negru, care își rememorează viața începând din copilărie până la bătrânețe.
Black Beauty și-a petrecut fericit copilăria în grajdurile bunului și blândului moșier Gordon, față de care și-a arătat curajul și devotamentul. Din acea perioadă m-a indignat episodul rememorat de Black Beauty în care un cal superb (fratele mai mare al lui Black Beauty) și un călăreț își pierd viața în timpul unei vânători absurde, urmărind un iepure sălbatic.
Când circumstanțele se schimbă, Black Beauty învață că nu toți oamenii sunt atât de buni. Trecut din mână în mână, Black Beauty devine martor atât la iubire, dar și la cruzime, la bogăție, dar și la sărăcie, își face prieteni noi – Merrylegs, Ginger si Joe -, dar întâmpină și multe greutăți…
Povestea iepei Ginger este impresionantă și emoționantă, atrăgând atenția asupra faptului că și caii au sentimente și suferă când sunt tratați fără iubire și sunt supuși la rele tratamente, ajungând nărăvași și greu de strunit.
De asemenea, este subliniat și faptul că evoluția modei vremurilor a făcut adesea ca bietele animale să fie supuse la suferințe absurde, tăindu-se coada unor cai sau crestându-se urechile unor cățeluși pentru a fi în trend cu așa-zisele noi reguli ale frumuseții, impuse de oameni…
După ce este despărțit, prin forța împrejurărilor, de buna lui prietenă Ginger, Black Beauty ajunge într-o familie iubitoare a unui vizitiu, ce avea doi copii adorabili care îl tratau cu multă iubire și drag pe căluț. Însă, după un timp, din motive de sănătate, vizitiul a trebuit să plece în alt loc, iar Black Beauty a fost vândut din nou.
Perioada în care a fost cal de trăsură în Londra s-a dovedit deosebit de interesantă. Apoi situația s-a înrăutățit din nou, iar Black Beauty a ajuns în pragul disperării….
Din fericire, la final soarta i s-a schimbat din nou, iar Black Beauty a ajuns să-și petreacă tihnit amurgul vieții pe o pajiște înverzită, fiind înhămat din când în când la un faeton ce purta trei doamne în vârstă.
„După cum v-am spus, eram foarte bucuros să trăiesc la Birtwick Park, dar îmi lipsea libertatea. Unui cal tânăr, obişnuit să trăiască pe câmp, să galopeze cât vrea cu coama în vânt, îi vine tare greu să stea zi şi noapte în grajd, mai puţin în timpul în care este scos la muncă.
John înţelesese asta şi, când mergeam în sat, mă lăsa liber, să merg de capul meu, şi alergam de-mi sfârâiau călcâiele, după cum zicea John. Alt moment de libertate era duminica, atunci când, vreme de câteva ceasuri, nu eram înhămaţi la trăsură şi eram lăsaţi liberi în livadă. Iarba era moale şi răcoroasă sub copitele noastre, iar aerul era foarte proaspăt. Ne puteam tăvăli prin iarbă şi puteam paşte, iar dacă era prea cald, puteam sta de vorbă la umbra copacilor.”
Inspirat de această carte, în 1994 s-a realizat un film de mare succes.

Cărțile autoarei Anna Sewell pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, dol.ro, librarie.net

 

2. Singur pe lume de Hector Malot

Singur pe lume este o carte pe care am citit-o și recitit-o în copilărie și care ne-a fermecat nespus la vremea aceea. Povestea micului orfan care reușește să își găsească, după multe peripeții, familia, ne-a emoționat până la lacrimi. Drumul pe care Rémi îl parcurge este unul anevoios, presărat cu multe drame și greutăți, dar la capătul lui va ajunge maturizat, dar cu același suflet bun și generos.
De mai bine de o sută de ani, povestea micului Remi continuă să impresioneze sufletele şi imaginaţia cititorilor. Scriitură vie, câtuşi de puţin desuetă, în ciuda trecerii timpului, ritmul alert al povestirii, îmbinarea inteligenţă a unui realism social, lipsit de excese, cu un sentimentalism discret, care evită melodrama, toate acestea explică, într-o mare măsură, popularitatea de care romanul lui Malot se bucură şi în zilele noastre. Şi, desigur, optimismul pe care povestea băieţelului „singur pe lume“ ni-l transmite: soarta potrivnică și obstacolele pot fi învinse prin forţa curajului, dârzeniei şi inteligenţei.
Singur pe lume este povestea unui orfan, micul Rémi, care trăia de opt ani în casa unei femei, mama Barberin. Când însă soțul acesteia, zidarul Jerome, suferă un accident grav și se întoarce acasă ruinat, micul Remi află că mama Barberin nu este mama lui adevărată, fiind un copil abandonat. Pentru a face rost de bani, Jerome îl vinde pe copil unui proprietar de circ, Vitalis, care dădea mici reprezentații alături de cățelul Capi, care-i conducea pe Dolce și Zerbino, alți căței artiști, și pe Suflețel, o maimuțică dresată.

Pierre Richard

Însă, în timpul unei reprezentanţii la Toulouse, Vitalis este arestat şi închis pentru două luni. Salvarea lui Remi îi vine de la doamna Mulligan, care îl invită să o însoțească pe ea și pe fiul ei paralizat, Arthur, într-o croazieră la bordul Lebedei. Deși Remi se atașează de ei, Vitalis se reîntoarce și îl ia din nou cu el. Din nedericire, Dolce și Zerbino sunt uciși de lupi în timpul unei furtuni de zăpadă, iar maimuțica moare.
Ajunși la Paris, Vitalis îi mărturisește la un moment dat lui Remi că simte că a făcut o mare greșeală luându-l de la doamna Mulligan și că întâmplările nefericite care au urmat au venit ca o pedeapsă. Soarta le e potrivnică în continuare, Vitalis murind de frig, Remi scăpând doar datorită lui Capi, care s-a ghemuit la pieptul lui și l-a încălzit – o scenă care te răscoleşte până la lacrimi!
O nouă șansă i se oferă lui Remi în momentul în care este primit de un grădinar din Gentilly, care avea doi băieți și două fete, din care una, Lise, foarte bună și sensibilă, era mută, iar Remi se îndrăgostește de ea.
Urmează multe alte peripeții și întâmplări dramatice. Epilogul cărții ne duce peste ani, aflând astfel cu bucurie că Remi și Lise se vor căsători și vor avea un copil.
Singur pe lume este o carte nemuritoare, înduioșătoare și sensibilă, una din cele mai frumoase cărți ale copilăriei, pe care ți-o aduci aminte cu mult drag și peste ani. O carte care te ajută să descoperi adevăratele valori și te învață puterea prieteniei, a speranței și a familiei.

Cartea Singur pe lume de Hector Malot poate fi comandată pe libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librarie.net

 

3. Colț alb de Jack London

Jack London este pseudonimul literar al lui John Griffith Chaney (1876 – 1916), scriitor și jurnalist american.
Opera sa are ca subiect existența crudă, sălbatică și spiritul de revoltă și aventură, în care eroii, de o forță fizică și morală supraumană, sunt antrenați într-o luptă brutală pentru supraviețuire.
Colţ Alb este povestea unui animal trei sferturi lup, un sfert câine, al cărui drum prin viaţă parcurge mai multe etape: câine de sanie al unui indian, după despărţirea dureroasă de mama sa, câine de luptă al unui om dement, în final ajungând în mâinele unui om iubitor, care îi arată acestei creaturi sălbatice, înnebunită de răutatea oamenilor, că există dragoste şi bunătate şi că nu toţi oamenii sunt răi.
Colţ Alb este mai mult decât povestea unui lup. Este vorba despre cruzimea umană, despre sentimente, despre cum sunt ele percepute de lumea animală, este vorba despre încredere, dreptate, instincte, care de multe ori sunt mai bine stăpânite de către un animal decât de către om. Este dovada fără echivoc a faptului că şi animalele au sentimente.

b237dc9ac016e64ab638dfd47897e918

open-uri20150422-12561-s51lja_cdbe05cc

Cartea Colț Alb de Jack London poate fi comandată pe libris.roelefant.ro, cartepedia.rocarturesti.ro, librarie.net

 

4. Povestea lupului hoinar de Rosanne Parry

O poveste splendidă, o aventură incredibilă, o călătorie uluitoare ca un film care se derulează cadru cu cadru, cu detalii de mare finețe, în fața ochilor uimiți ai cititorilor. Un adevărat spectacol al naturii și cea mai frumoasă lecție de geografie pe care o poate asimila un copil din lectura unei cărți.
De când ne știm am iubit poveștile și le iubim și acum, iar poveștile cu animale ocupă un loc special în inima noastră, și când povestea e inspirată dintr-un caz real, cum e cea de față, devine pur și simplu o tentație irezistibilă, o lectură „obligatorie”.
Lupii sunt creaturi fascinante, si la fel este această poveste cu și despre lupi, despre comportamentul acestora, despre funcționarea haitelor de lupi. Este povestea lui Hoinar, un lup rămas singur prin forța împrejurărilor, ce-și părăsește teritoriul natal și pleacă în căutarea unui loc pe care să-l considere „acasă”.
Tuturor celor care hoinăresc în căutarea unui cămin
„Încep în întuneric și nasul îmi spune tot ce știu.”
Așa începe povestea micului lupușor, de când se afla în întunericul bârlogului alături de frățiorii și surorile lui: Ager – cel mai mare, Cald – cel mai mic, și surorile Năvală și Codiță. El este Iute, căci aleargă cel mai repede dintre toți.

Cartea e scrisă la persoana întâi din perspectiva puiului de lup, pe care îl însoțim pas cu pas pe măsură ce descoperă lumea înconjurătoare cu minunile, frumusețile, darurile, dar și cu pericolele ei. Dacă iubiți animalele și natura, veți adora această carte!
Îi urmărim pe cei cinci frățiori crescând si ieșind din bârlog, fiind integrați imediat în haită. Haita era condusă de perechea alfa – Mama și Tata. Mai fac parte din haita lor Cânt – lupul vânător și Mâr – lupul dădacă.
„Haita este a munților și munții sunt ai haitei. Și Steaua lupului ne veghează pe toți.”
Aflăm despre ierarhia în haită, despre modul în care lupii urmăresc prada și despre cum vânează (vânau în special cerbi și elani), dar și despre cum se joacă și cum formează nici mai mult nici mai puțin decât o adevărată familie. Un ciclu de anotimpuri a trecut peste ei, iar haita s-a mărit cu un nou rând de pui. Și totul era cum trebuie să fie în lumea lor.
Până într-o zi… când o haită străină i-a atacat, i-a învins și a luat în stăpânire teritoriul lor. Iute a reușit să scape. Știa că Tata a fost ucis în luptă, iar Ager a plecat capul și a fost primit în noua haită, dar despre ceilalți nu știa nimic sigur. Spera că Mama și ceilalți pui sunt în siguranță, dar nu știa unde să-i caute.
Prima noapte fără haita lui.
A doua zi, Iute își va începe călătoria de unul singur în sălbăticie, în căutarea unui nou loc pe care să-l poată numi acasă. Părăsește munții și o ia de-a lungul preeriei. Devine hoinar și acesta îi va fi noul nume.

E rănit, suferă de foame, de sete, dar cel mai mult de singurătate. Nu e o fugă, e o căutare a propriului destin, povestea unei maturizări. Descoperim un animal demn, mândru, inteligent și curajos. Nu omora decât pentru hrană, respecta sacrificiul animalului ucis.
Prin ochii lupului Hoinar descoperim diferite forme de relief, plantele și animalele întâlnite în cale, surprinse în descrieri pline de viață și culoare. Episodul cu întâlnirea cu herghelia de cai m-a emoționat.
Se ferea din calea oamenilor, așa fusese învățat de mic. Îl speriau „râul negru” (autostrada), „făcătoarele de zgomot” (mașinile), dar cel mai mult îl speriau oamenii în sine, care aveau ”bețe cu fulger” (puștile). Și îl înspăimântă focul, care era să-i vină de hac.
M-a impresionat modul în care suntem conectați, cu sensibilitate și empatie, la trăirile tânărului lup, dorința lui de companie, de prieteni, de familie.
Un corb îl va însoți o bună parte din drum, conducându-l printr-un canion abrupt spre locuri cu hrană și apă. Corbii sunt foarte inteligenți și arată lupilor unde se afla vânatul, pe care apoi îl împart.
Drumul i s-a încrucișat uneori cu alți lupi, o lupoaica neagră și mare i-a atras atenția, dar era de cealaltă parte a „râului negru”, prea periculos de trecut.
Ce ținuturi va străbate, ce întâmplări va avea de înfruntat, ce lucruri noi va descoperi în drumul său, unde se va sfârși călătoria lupului Hoinar și ce îl va aștepta la capătul drumului, dacă și cum își va găsi un teritoriu pe care să-l poată numi acasă și o haită care să fie a lui, vă invit să descoperiți citind această fermecătoare poveste.
”O ultimă chemare, atât de aproape, și iat-o – o lupoaică neagră cu ochi de chihlimbar. Îi inspir mirosul, amintindu-mi. Este lupoaica străină de pe cealaltă parte a râului negru. Aș recunoaște-o oriunde. Stau nemișcat, ținându-mi respirația, doar ca s-o privesc. Latru la ea. E atât de frumoasă, că nu-mi pot lua ochii de la ea. Latru din nou încetișor.
– Am umblat atât de mult ca să te găsesc.”

Cartea Povestea lupului Hoinar de Rosanne Parry poate fi comandată de pe edituraparalela45.ro, libris.ro, carturesti.ro, librarie.net

 

5. Un dar de la motanul Bob de James Bowen

Povestea lui James Bowen și a motanului său Bob a emoționat o lume întreagă, demonstrându-ne că miracolele chiar se pot produce în viața reală.
În ”Un dar de la motanul Bob” – a treia parte a seriei ce îl are ca personaj principal pe deja celebrul motan Bob -, James își rememorează  ultimul său Crăciun petrecut pe străzi.
Din păcate, până în acel an, James nu fusese niciodată pătruns de spiritul Crăciunului, ci din contră, acea perioadă din an îi evoca numai amintiri triste și nefericite. Părinții lui divorțaseră pe când el avea doar trei ani, el rămânând în grija mamei, care se mutase cu serviciul în Australia. Mereu ocupată, mama lui James nu mai avusese timp să mai petreacă momente de calitate cu copilul său, oferindu-i doar un confort material, nu și căldură sufletească. De Crăciun, micuțul James tânjea să petreacă în familie, la fel ca toți ceilalți copii pe care-i cunoștea, însă ideea mamei despre sărbătorirea Crăciunului era să cheltuiască o grămadă de bani pentru tot felul de excursii costisitoare în locuri exotice, doar ei doi. Astfel, în diferiți ani au zburat în America, Thailanda, Singapore și Hawaii. Toate păreau aventuri extraordinare văzute din afară, însă James nu-și mai amintea mai nimic din ele, doar singurătate și debusolare.
Din păcate, nici din partea tatălui James nu a avut parte de prea multă atenție. Acesta avea grijă să-i trimită tot felul de jucării scumpe, dar nu-și găsea timp să-l sune pe James, care tânjea să poarte conversații cu el.
Singurul Crăciun care s-a apropiat cât de cât de unul normal a fost cel petrecut de James în Anglia, pe când avea unsprezece ani, când s-a jucat cu surioara lui mai mică în vârstă de trei ani și a stat la masă înconjurat de familie, într-o atmosferă caldă. Din păcate, la scurt timp după aceea, James a fost nevoit să se reîntoarcă la viața lui sterilă din Australia…
Deloc surprinzător, James a devenit ulterior un adolescent problemă, fiind internat de câteva ori pentru evaluare psihiatrică, iar mai apoi găsindu-și refugiul în paradisul înșelător al drogurilor… La doar optsprezece ani, fusese deja diagnosticat cu hepatita C, cu un pronostic sumbru referitor la speranța de viață. Deși, la scurt timp după aceea, s-a reîntors în Anglia, viața lui a continuat să alunece pe o pantă descendentă, ajungând un om al străzii, dependent de droguri, mâncând din tomberoane pentru a nu muri de foame și furând din magazine pentru a-și întreține dependența. Cutremurător!
Șansele ca James să mai revină vreodată la o viață normală erau ca și inexistente, însă viața te poate surprinde uneori cu porția ei de miracole cu totul surprinzătoare.
Astfel, în anul 2007, James a intrat într-un program guvernamental de ajutorare a oamenilor străzii, oferindu-i-se o locuință socială. Totuși, până la vindecare mai era cale lungă, fiind destul de greu să-ți asiguri mijloacele financiare necesare traiului zilnic, iar tentația de a cădea în uitarea oferită de droguri era uriașă. În acel moment, în viața lui James a intrat motanul Bob, ce se va dovedi un adevărat înger păzitor pentru acesta, oferindu-i totodată și incredibila senzație de a te simți iubit necondiționat de cineva!
În prima fază, James a fost cel care i-a salvat viața lui Bob, punându-și la bătaie toate resursele financiare de care dispunea pentru a-l vindeca pe acesta în urma rănii căpătate după o luptă de stradă, cel mai probabil cu un alt motan sau cu un câine. Însă Bob s-a revanșat ulterior cu vârf și îndesat!

Refuzând să plece de lângă James, însoțindu-l peste tot, inclusiv când acesta cânta pe stradă la chitară sau își vindea revistele, Bob a atras atenția unui public numeros, care le-au făcut celor doi o mulțime de poze sau filmulețe, care au devenit virale în mediul virtual.
De aici și până la a atrage atenția unei reviste de mare tiraj nu a mai fost decât un pas, urmând apoi și cartea ”Un motan pe nume Bob”, care s-a vândut în milioane de exemplare pe tot globul, făcându-l pe James celebru și bogat, alături de nelipsitul lui prieten, motanul Bob.
Întâmplările din cartea ”Un dar de la motanul Bob” s-au petrecut cu puțin timp înainte de publicarea cărții care avea să-i ofere o deschidere miraculoasă de viață lui James.
În ultimul lui Crăciun petrecut pe străzi, James încă se zbătea într-o sărăcie lucie, având o disperată nevoie de bani pentru a-și putea plăti datoriile la electricitate și la gaze, în caz contrar rămânând fără lumină și căldură și trebuind să-și arunce toată mâncarea din frigider.
Înfruntând, alături de Bob, un ger teribil, James s-a avântat din nou pe străzi pentru a cânta pentru câțiva bănuți și a încerca să vândă stocul de reviste procurat de la o organizație caritabilă. Totuși, în ciuda condițiilor neprielnice și a situației lui precare, James a descoperit, pentru prima dată, că adevărata bucurie vine mai degrabă din a dărui decât din a primi.  Asemănările cu celebra ”Poveste de Crăciun” a lui Charles Dickens sunt evidente, iar finalul este unul deosebit de cald și de optimist.
Vă las să descoperiți singuri toate întâmplările petrecute în preajma acelui Crăciun, ce revelații a avut James în acea perioadă și care a fost darul lui Bob pentru James.
””Bob îmi dăruise o nouă viață, o nouă viață plină de fericire și speranță. În timp ce el, Belle și eu stăteam tolăniți pe canapea în seara aceea geroasă de decembrie, am mai făcut o promisiune: să-mi prețuiesc noua viață, nu doar Crăciunul acesta, ci tot timpul cât aveam să rămânem împreună.”
O carte și o serie pe care le recomand cu căldură! 💔
Primele două cărți din serie au fost ecranizate în anul 2016 sub titlul ”Un motan pe nume Bob”, cu Luke Treadway în rolul principal, alături de motanul Bob în propriul rol. Filmul este foarte bine realizat, iar pe mine m-a emoționat maxim. Vi-l recomand! Este anunțată și o continuare în acest an, pe care o aștept cu nerăbdare!

Cărțile autorului James Bowen pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro

 

6. Tarzan din neamul maimutelor de Edgar Rice Burroughs

Edgar Rice Burroughs (1875 – 1950) a fost un scriitor american, cunoscut pentru crearea eroului junglei Tarzan, o imagine celebră a literaturii populare.
Fiul unor aristocraţi englezi, născut în junglă şi crescut de o familie de gorile, Tarzan, omul-maimuţă ne uluieşte cu aventurile lui, făcându-ne să înţelegem că nu leul este regele animalelor, ci chiar el, omul-maimuţă.
Edgar Rice Burroughs, strămoşul science-fictionului american, ne oferă o serie de romane în care eroul principal, Tarzan, ne poartă pe aripile aventurii, făcându-ne martori la nemaipomenitele lui isprăvi şi la uimitoarele sale păţanii, petrecute în mirificul spaţiu al junglei africane!
tarzan_6716443
Tarzan din neamul maimuţelor şi Întoarcerea lui Tarzan deschide ciclul de aventuri dedicate faimosului om al junglei, atât de iubit de cititorii de toate vârstele.
Tarzan era fiul unui lord britanic, John Clayton II și al soţiei sale, care au fost debarcaţi pe coasta atlantică a Africii de către nişte marinari răzvrătiţi în anul 1888. Un an mai târziu s-a născut fiul lor, John Clayton III. Când copilul avea doar un an, mama lui a murit, iar la puţin timp după aceea tatăl său a fost ucis de Kerchak, liderul unui trib de maimuțe uriaşe. Din fericire, copilul a fost adoptat de Kala, o maimuţă care tocmai ce îşi pierduse puiul şi care i-a spus noului ei pui Tarzan, ce însemna „Piele albă” în limbajul maimuţelor. Din acel moment Tarzan a devenit un copil sălbatic.
Pe când era adolescent, Tarzan începe să fie conştient de diferențele fizice faţă de restul maimuţelor din trib. Într-una din incursiunile sale prin junglă, el descoperă cabina unde locuiseră adevăraţii săi părinți, unde descoperă oameni asemenea lui în diverse cărţi ilustrate, pe care părinţii lui le luaseră cu ei ştiind că urmau să aibă un copil. Analizând texte cu imagini de bază, timp de mulți ani, el învață să citească limba engleză, dar nu o poate vorbi, deoarece nu a auzit pronunţia cuvintelor.
Într-o zi, el este atacat de o gorilă uriașă,  pe care reușește însă să o omoare cu cuțitul tatălui său, dându-şi seama cât de folositoare poate fi această armă. Pe măsură ce crește, Tarzan devine un vânător iscusit, spre invidia lui Kerchak, liderul maimuțelor, care-l atacă încercând să-l omoare. După o luptă dramatică, Tarzan reuşeşte să-l ucidă pe Kerchak și îi ia locul ca „rege” al maimuțelor.

tarzan_780x430

După un timp, un trib de negri africani se stabileşte în zonă, iar Kala, mama adoptivă a lui Tarzan este ucisă de unul dintre vânători. Te răscoleşte suferinţa lui Tarzan, care o plânge pe Kala ca pe o adevărată mamă, iar apoi se răzbună cumplit, omorându-l pe ucigaş şi provocând multe nenorociri tribului acestuia.
Pe când Tarzan avea aproximativ 20 de ani, un nou grup naufragiază pe coasta, inclusiv Jane Porter, prima femeie albă pe care Tarzan a văzut-o vreodată. Vărul lui Tarzan, William Cecil Clayton, ce îi uzurpase calitatea sa de moştenitor, fără să ştie de existenţa lui, se afla, de asemenea, în acel grup. Tarzan îi spionează pe noii veniți, îi ajută în secret și o salvează pe Jane în câteva situaţii critice.
În grupul naufragiat era şi un ofiţer de marină, Paul D’Arnot, pe care Tarzan îl salvează într-o situaţie critică. În scurt timp după aceea, o navă de salvare îi recuperează pe naufragiați, iar D’Arnot îi propune lui Tarzan să vină cu el. Tarzan acceptă, dorind să poată lua legătura cu Jane. D’Arnot îl învață pe Tarzan să vorbească limba franceză și îl învață cum să se comporte printre oamenii albi. În lunile care au urmat, Tarzan a învăţat în cele din urmă să vorbească şi limba engleză.
Pentru a o găsi pe Jane, Tarzan pleacă în Wisconsin, Statele Unite ale Americii. Ajuns acolo, Tarzan află cu durere că ea s-a logodit între timp cu vărul lui, William Clayton. Între timp, D’Arnot, pe baza indiciilor găsite în cabina locuită de părinții lui Tarzan, a reuşit să dovedească că adevărata identitate a lui Tarzan este John Clayton – conte de Greystoke. Tarzan însă, în loc să-şi reclame moștenirea cuvenită de la William, alege să ţină ascunse informaţiile și să renunțe la moștenirea lui de dragul fericirii lui Jane.
În Întoarcerea lui Tarzan aventurile spectaculoase continuă, apar noi personaje malefice, iar prin conjunctura sorţii Tarzan eşuează din nou pe coasta africană, unde noi provocări îl aşteaptă. Printr-o coincidenţă tulburătoare, Jane şi logodnicul ei naufragiază şi ei, din nou, aproape de locul unde se afla Tarzan. William se dovedeşte a fi un laş într-o situaţie critică, iar Jane rupe logodna cu el. Tarzan o veghează pe Jane pe ascuns şi o salvează în câteva momente de mare pericol. Reîntâlnirea lor va fi deosebit de emoţionantă, vor mai urma multe alte aventuri incredibile, o comoară fabuloasă este descoperită, iar în final Tarzan şi Jane se căsătoresc, întorcându-se în civilizaţie.
Cartea a avut numeroase ecranizări, din care cea mai recentă este din 2016.

Cartea Tarzan din neamul maimuțelor de Mark Twain poate fi comandată pe elefant.ro, cartepedia.rocarturesti.ro, librarie.net

 

7. Domeniul Flambards de K.M. Peyton

Domeniul Flambards este o carte young adult frumoasă și captivantă, a cărei acțiune se petrece chiar înainte de începutul Primului Război Mondial, într-o regiune din Marea Britanie idilică, semi-rurală, unde prăpastia dintre clasele socială era uriașă, însă nimeni nu părea să vadă nimic în neregulă cu sistemul.
Acțiunea cărții începe în anul 1908. Christina, o orfană în vârstă de doisprezece ani, este trimisă să locuiască împreună cu unchiul ei, Russell, la moșia acestuia din provincie, Flambards.
Flambards, ce fusese cândva un etalon al fastului și eleganței, ajunsese într-o stare de plâns. Russell fusese cândva un excelent călăreț, foarte priceput la vânătoarea de vulpi, însă un accident de călărie îl lăsase infirm pe viață. În urma accidentului, Russell devenise urâcios și ursuz, bea foarte mult și îl lăsase moșia să cadă în paragină, păstrând doar o mână de servitori. Singurul lucru pentru care Russell mai manifesta entuziasm era vânătoarea de vulpi, motiv pentru care grajdurile și caii beneficiau în continuare de cea mai bună îngrijire.
Russell, rămas văduv de mai mult timp, avea doi fii: Mark, în vârstă de paisprezece ani și Will, în vârstă de treisprezece ani.
Mark, care moștenise pasiunea tatălui pentru vânătoarea de vulpi, era impetuos, arogant și egoist, fiind preferatul tatălui. Singurele momente în care fața lui Russell i se lumina de plăcere erau cele în care Mark îi povestea isprăvile sale de la vânătoare.
În schimb, Will, un băiat foarte sensibil și inteligent, ura din suflet vânătoarea de vulpi, fiind în schimb pasionat de matematică și de aparatele de zbor.
Christina urma să fie o moștenitoare la împlinirea vârstei de 21 de ani, vârstă la care avea să-i revină întreaga avere rămasă în urma morții părinților săi, iar scopul lui Russell (despre care Christina aflase citind pe ascuns o scrisoare a mătușii ei) era să o căsătorească până atunci cu Mark și să-i folosească banii pentru a readuce moșia Flambards la gloria de odinioară.
În ziua în care Christina a sosit la Domeniul Flambards, Will tocmai ce suferise un accident la călărie, căzând și rupându-și piciorul. Paradoxal, în loc să considere acest lucru un ghinion, Will l-a apreciat ca cel mai mare noroc care putea să i se întâmple, sabotându-și vindecarea, forțându-și piciorul, deși știa că nu avea voie să calce în el până când era vindecat complet, asigurându-se astfel că va rămâne cu un picior țeapăn pentru toată viața și nu va mai putea participa niciodată la vreo vânătoare de vulpi. Realizând ce a făcut Will, Christina l-a privit la început cu milă și chiar cu un ușor dispreț, considerând că dădea dovadă de lașitate însă, la puțin timp după aceea, a realizat că l-a judecat complet greșit după aparențe, fără să știe toate datele problemei. De fapt, Will dorea doar să aibă libertatea propriilor alegeri și era peste măsură de curajos, asumându-și riscuri nebunești în timp ce testa aparate de zbor, fără ca tatăl lui să aibă habar de adevăratele lui preocupări.
Bineînțeles că, locuind la Flambards, era de la sine înțeles că Christina trebuie să învețe să călărească și să vâneze vulpi. Cel care a fost numit să o instruiască a fost Dick, un ajutor de grăjdar în vârstă de cincisprezece ani, un băiat foarte blând, sensibil și un călăreț mai bun decât Mark. Din păcate, sărăcia familiei lui nu îi oferea prea multe perspective de viitor, fiind nevoit să se mulțumească cu postul, mult sub capacitățile lui, pe care i-l oferea Russell.
Christina a devenit în scurt timp o călăreață extrem de talentată, îndrăgind nespus caii.
Acțiunea primului volum se desfășoară pe o perioadă de patru ani, până în anul 1912, timp în care se vor petrece mai multe întâmplări dramatice, care vor influența destinul celor patru adolescenți. Nu vă spun despre ce este vorba, ci vă las plăcerea să le descoperiți singuri în carte.

Cartea Domeniul Flambards de K.M. Peyton poate fi comandată pe meteorpress.ro, elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, librarie.net, dol.ro

 

8. Rămas bun pentru acum de Catherine Ryan Hyde

Rămas bun pentru acum  – o poveste minunată și emoționantă, cu mesaj, scrisă cu multă sensibilitate, o poveste care abordează teme profunde și dureroase. Personajele sunt excepțional construite, perfect credibile, ”umane”, imperfecte, supuse slăbiciunilor omenești, unele lăsându-se pradă acestora, iar altele păstrându-și, cu demnitate și modestie, principiile și valorile în care cred, fiind adevărate modele de urmat. Am citit povestea înduioșată și, pe alocuri, impresionată până la lacrimi și cu un nod în gât, însă finalul e luminos, plin de speranță.
Povestea, bazându-se pe o dureroasă realitate istorică precum rasismul, ne poartă în anul 1959, în Texas, reușind, prin detalii minuțios prinse în țesătura acțiunii, să redea atmosfera locului și perioadei respective, purtând cititorul la o fermă izolată din vestul Texasului, unde o cunoaștem pe Lucy, o doctoriță retrasă din activitate și preferând izolarea și o viață solitară, fugind de un trecut pe care îl vrea uitat. Femeie dură, asprită de viață, deși încă tânără, Lucy avea grijă, cu multă compasiune, de o mulțime de animale abandonate sau suferinde – deși nu era medic veterinar, cum scrie în sinopsis -, dar oferea consultații și oamenilor sosiți la ușa ei, care doreau să evite întrebările care li s-ar fi pus dacă mergeau la un spital, cum ar fi cum au căpătat o rană prin împușcare… Poate acest aspect al activității ei nu era prea etic, dar aducea ceva bani, atât de necesari pentru a îngriji animalele. Era rezervată în privința companiei oamenilor, și avea motive să fie așa.
” (…) mi se rupe sufletul tot timpul, când văd ce fac oamenii cu animalele.
– De-asta nu vă plac oamenii?
– În parte. De-asta ți pentru ce-și fac unii altora.”
Pe un alt plan facem cunoștință cu Pete Solomon, un băiat stângaci de doisprezece ani, ca și constituție părând mai mare de vârsta lui, dar în același timp având un aer copilăros. Acest băiat a devenit, prin felul lui de a gândi și acționa, plin de candoare și onoare, unul din personajele mele adolescente preferate. Rar am întâlnit un personaj atât de profund generos, sincer, inimos și curajos și cu o percepție extraordinară a ceea ce e drept, bun și corect, în ciuda modelelor din jurul său.
Pete găsește un câine-lup sălbăticit – mai mult lup decât câine – rănit pe marginea drumului și, cu niște eforturi de-a dreptul impresionante, reușește să-l aducă la ușa doctoriței Lucy căutând ajutor pentru bietul animal, după ce la cabinetul veterinar din prăfuitul orășel texan în care locuia a fost categoric refuzat. I-a trebuit un curaj, o determinare și o răbdare remarcabile să urce animalul rănit într-o roabă, căci altfel nu ar fi avut cum să-l care…
În drum spre dr. Lucy, Pete a întâlnit un băiat afro-american pe nume Justin, nou sosit în orășel împreună cu tatăl lui, Calvin Bell, un părinte iubitor și grijuliu și un om foarte onorabil. Justin era orfan de mamă, ca și Pete, însă între tații celor doi băieți era o diferență ca de la cer la pământ. Între cei doi băieți se naște de la început o frumoasă relație de prietenie, pentru care vor plăti însă scump.
Lucy, în ciuda rezervei ei în privința apropierii de alți oameni, își coboară ”zidurile de apărare” în fața lui Pete, ale cărui inocență și devotament față de lupul adus în grijă, au cucerit-o. Peste doar câteva zile, Pete va căuta din nou ajutor la ”doctora Lucy”, de data asta pentru Justin, care fusese bătut cu bestialitate de niște ”cetățeni destoinici” din oraș, niște ticăloși, pentru a fi pedepsit pentru prietenia lui cu Pete.
Tatăl lui Justin, anunțat la fabrică de faptul că fiul lui avusese ”un accident”, ajunge, topit de disperare, la căpătâiul băiatului său, cunoscând-o astfel pe Lucy. Treptat, între cei doi se vor înfiripa sentimente profunde, cărora însă nu le puteau da curs, din cauza prejudecăților rasiste. Mi-au plăcut dialogurile dintre ei, întrebările care îi frământau și cărora nu le puteau găsi răspuns.
”Un minut sau două, au sorbit din scotch în tăcere. Doctorița Lucy auzea greierii, cântecul lor special, altfel decât de obicei. În mod normal, era atât de obișnuită cu ei, încât abia îi remarca. Dar în noaptea asta totul părea viu și aproape nou. Dacă ar fi fost întrebată de ce, probabil că n-ar fi reușit să spună. Poate că de vină era experiența surprinzătoare de a nu fi singură.
– Vreau să te întreb ceva, a început Calvin Bell.
– Ascult. Răspund dacă pot.
– Ce dracului e în neregulă cu oamenii?
Liniște, în timp ce ea asimila imensitatea întrebării. Se potrivea foarte bine cu nedumeririle imense care-i umpleau ei zilele.
Rasismul era în floare, și nu doar răutatea, prejudecățile și intoleranța semenilor lor albi le vor sta împotrivă, ci un întreg sistem de legi care ridica între ei bariere de netrecut. Tensiunile rasiale din anii 1950 și 1960 din sud erau foarte accentuate, iar autoarea descrie în mod foarte realist această problemă.
Apropierea dintre cei patru – Pete, Justin, Calvin și Lucy – va declanșa un lanț de evenimente care le va schimba viețile pentru totdeauna.
” – Când un băiat de unsprezece ani  poate fi aproape omorât în bătaie pentru că mergea pe stradă cu prietenul nepotrivit, a spus el, ei bine… Pur și simplu nu văd ce șanse avem noi, Lucy.”
Una din temele frumoase ale cărții este cea cu loialitatea dintre om și animal, și într-un sens, și în celălalt. Iubitorii de animale vor îndrăgi în mod deosebit această carte.

Cartea Rămas bun pentru acum de Catherine Ryan Hyde poate fi comandată de pe edituratrei.ro, libris.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, dol.ro 

9. Endal de Allen și Sandra Parton

Allen și Sandra Parton au scris o poveste sinceră și emoționantă despre problemele pe care le-au avut de înfruntat după ce Allen a suferit o puternică traumă craniană în războiul din Golf. Nu numai că nu mai putea să-și folosească picioarele, dar nu-și mai amintea nimic despre soția și copiii lui, nu putea să vorbească ori să scrie.
Apoi, după cinci ani de furie și suferință, o întâlnire întâmplătoare cu un pui de labrador – Endal – va pune capăt deznădejdii și îi va reda dorința de a trăi.
De multe ori ne place să ne pierdem în paginile unei cărți întrucât aceasta ne face să sperăm în miracole care apar când crezi că totul este pierdut și nu mai există nicio șansă. Însă Endal este cu atât mai emoționantă și impresionantă cu cât nu este o operă de ficțiune, ci este relatarea unui caz real, în care un câine a reușit să readucă fericirea și bucuria de a trăi în viața unei familii greu încercate de soartă.
Allen Parton era în anul 1991 un tânăr militar ambițios, cu o carieră în ascensiune în marină, căsătorit cu o tânără superbă, Sandra, cu care avea doi copii adorabili, Liam și Zoe, în vârstă de șase, respectiv cinci ani.
Extrem de devotat serviciului, Allen se oferise voluntar să participe la războiul din Golf, deși era perfect conștient de riscurile asumate.
Toată viața sa avea să fie însă zgâlțâită din temelii în urma unui accident de circulație stupid, produs în timp ce se îndrepta spre o cină de protocol organizată de câțiva expatriați, el fiind desemnat să participe ca invitat de onoare în numele companiei sale.
Inițial, nimeni nu a realizat cât de grave sunt urmările accidentului, întrucât la suprafață rănile păreau minore și ușor de vindecat. În scurt timp însă starea sa s-a înrăutățit vizibil, reieșind că, de fapt, Allen suferise o comoție cerebrală care-i afectase o bună parte a creierului, pierzându-și mobiliatea picioarelor, toate amintirile din copilărie și tinerețe, precum și capacitatea afectivă. În ciuda faptului că toate cunoștințele tehnice și militare păreau să se fi menținute intacte în mintea lui, era evident că Allen nu mai putea fi menținut în serviciul activ, fiind lăsat la vatră.
Construcția cărții este interesantă, alternând capitolele povestite de Allen cu cele relatate de Sandra, soția lui.
În timp ce Allen relatează totul într-un stil oarecum jurnalistic, părând detașat emoțional, lucru oarecum justificat ținând cont de circumstanțe, capitolele din perspectiva Sandrei transmit foarte multă emoție. Efectiv nu poți să nu empatizezi cu ea, să nu resimți din plin șocul descoperirii că soțul cu care te-ai căsătorit din dragoste nici măcar nu își aduce aminte de tine, darmite să mai aibă vreun sentiment, oricât de mic, de afecțiune! De copii nici nu se punea problema să și-i mai amintească…
Pentru viața familiei Parton a urmat o perioadă extrem de grea.  Am admirat devotamentul și puterea de sacrificiu a Sandrei, o adevărată luptătoare, care a strâns din dinți și a preferat să acționeze decât să se victimizeze, cum ar fi putut, cu ușurință.
Sandra a demisionat din serviciul de asistentă medicală pentru a-l putea îngriji cu normă întreagă pe Allen care, departe de a-i arăta vreo urmă de recunoștință, își vărsa toate frustrările asupra ei. Sandra a trebuit să lupte în instanță pentru a obține o pensie de veteran pentru Allen, care-i fusese refuzată pe motiv că el nu se afla în misiune în momentul în care se produsese accidentul. Tot ea a luat legătura cu o asociație umanitară, care i-a ajutat să obțină o locuință plătind o chirie modică. Iar în privința copiilor, Sandra a trebuit să fie și mamă și tată, atâta timp cât Allen se arăta agasat de prezența lor, neimplicându-se în niciun fel în creșterea și educarea acestora.
Până și un sfânt și-ar fi pierdut răbdarea, iar Sandra recunoaște că la un moment dat consultase deja un avocat, luând în calcul varianta divorțului.
Însă, după atâtea lovituri dureroase și nedrepte, destinul a trimis, în anul 1997, un înger păzitor în viața familiei Parton, întrupat într-un labrador auriu pe nume Endal.
Allen l-a întâlnit pe Endal într-o zi în care a însoțit-o pe Sandra la centrul de dresaj unde aceasta lucra ca voluntară. Încă de la prima vedere, Endal l-a ”adoptat” pe Allen, copleșindu-l cu gesturi pline de afecțiune. La scurt timp după aceea, Sandra l-a convins pe Allen să-l accepte pe Endal drept câine însoțitor, deși Allen se opunea din răsputeri ideii că ar fi invalid, în ciuda faptului că se deplasa într-un scaun cu rotile.
Ce a urmat… e de domeniul basmului. Endal a reușit în doar doi ani mai multe progrese în ameliorarea stării de sănătate a lui Allen decât o armată de doctori în șapte ani.
Progresele făcute de Allen sunt uimitoare, precum și iubirea necondiționată și dorința de a-l ajuta a lui Endal.
”Câinele acesta readucea tot mai mult amuzamentul și bucuria în viața mea. Câinii nu te judecă niciodată, așa că, dacă într-o dimineață mă trezeam iritat, în timp ce Sandra se răstea la rândul ei la mine și ieșea ca vijelia din cameră, Endal era nesfârșit de răbdător și înțelegător. Dacă eram deprimat, mi se urca în brațe pentru o porție de alint. Dacă mi se bloca scaunul, încerca să îndepărteze din cale obstacolele. Era gata oricând să ridice de jos obiectele pe care le scăpam. Din clipa în care a intrat în viața mea, mi-a dăruit dragostea necondiționată și nelimitată care-i lumina chipul blând.”
Mi-au dat lacrimile de multe ori, cu atât mai mult cu cât faptele relatate sunt sută la sută reale, dovadă fiind toate imaginile și filmulețele plasate pe internet, pe care le puteți găsi dând o simplă căutare cu cuvintele cheie ”Endal Allen Parton”.  Vă las plăcerea să descoperiți singuri toate întâmplările și isprăvile uimitoare ale lui Endal, spunându-vă doar că până și regina i-a chemat în vizită la ea, uimită de poveștile extraordinare aflate!

LAUGHS Gulf war veteran Allen Parton and his dog, EJ, meet the Queen at an event held at the Houses of Parliament

Însă cel mai mare dar pe care Endal i l-a dăruit lui Allen și, în același timp, familiei lui, a fost redarea capacității acestuia de a iubi.
Când Endal s-a rănit într-un ciob și a început să sângereze, un sentiment nefamiliar a sprăpuns inima lui Allen.
”M-am uitat la labradorul cel frumos și inteligent, care-mi dăruise atât de mult, și am simțit că mă doare ceva în piept văzându-l cum stă întins, somnoros, dar străduindu-se să rămână cu ochii deschiși ca să vadă dacă am nevoie de ceva.
Și atunci mi-am dat seama că senzația aceea dureroasă e de fapt iubire. Era imensă, compleșitoare… ca și cum Endal ar fi deschis în mintea mea o ferestruică datorită căreia puteam să țin din nou la oamenii din jurul meu.”
Allen și-a dat seama că a fost egoist și insensibil o bună parte din viață, începând să o revadă pe Sandra ca pe o persoană foarte bună, atrăgătoare și nu ca pe îngrijitoarea lui, încercând totodată să reînnoade punțile de legătură cu copiii lui, implicându-se în viața acestora.
”Timp de unsprezece ani stătusem închis în propria-mi lume egoistă, în care-mi păsa de alții doar în măsura în care ei aveau vreo influență asupra mea. Acum îmi dădeam seama că mă interesează ca persoane și că-mi pasă ce se întâmplă cu ei. Poate că nu pare mare lucru, dar în realitate a fost un progres imens.”
Transformarea lui Allen i-a adus liniștea binemeritată și Sandrei, care simțea că se reîndrăgostea de noul bărbat în care se transormase Allen. Pentru a marca toate aceste transformări și ținând cont că Allen nu-și aducea aminte nimic despre prima lor nuntă, Sandra a insistat să-și reînnoiască jurămintele în 2002, la nouăsprezece ani după ce se căsătoriseră. Bineînțeles că Endal nu putea să lipsească de la ceremonie!

”La a nouăsprezecea aniversare a nunții noastre am avut o a doua ceremonie, una pe care Allen să și-o poată aminti. În viața mea existaseră trei Allen: bărbatul entuziast, infinit de capabil și totodată romantic, cu care mă căsătorisem, cel furios, taciturn și egoist pe care-l îngrijisem ani la rând, și acum partenerul mulțumit cu care împărtășeam interesul față de câinii noștri. Când mă uitam în ochii lui Allen știam că mă iubește, cu toate că nu mai era demonstrativ și nici afectuos în mod spontan. Nu aveam căsnicia în care crezusem că intru cu nouăsprezece ani în urmă, dar era o căsnicie bună, într-un mod diferit.”
Vă recomand cu căldură să citiți această poveste uimitoare de viață!

10. Cleo de Helen Brown

Cleo – Cum a ajutat o pisică arogantă la vindecarea sufletelor rănite ale unei familii

Cleo ne redă o poveste de viață tulburătoare și plină de sensibilitate, cu atât mai emoționantă cu cât nu este o carte de ficțiune, ci relatează întâmplări adevărate din viața autoarei.
Helen s-a căsătorit cu soțul ei Steve, cu cinci ani mai mare ca ea, pe când avea doar optsprezece ani, împinsă de un impuls romantic irezistibil. La scurt timp după aceea, Helen și-a regretat decizia pripită, constatând că viața idilică pe care și-o închipuise ea era departe de realitate.
La un an după căsătorie s-a născut primul fiu al cuplului, Sam, iar trei ani mai târziu, cel de-al doilea fiu, Rob.
Deși ambii părinți își iubeau necondiționat fiii, desele absențe ale lui Steve, cauzate de meseria lui de marinar, au slăbit și mai mult legăturile afective, deja șubrezite, dintre soți.
Helen nu era o iubitoare de pisici, însă fiul ei, Sam, era. De altfel, Sam, cu un suflet deosebit de sensibil, iubea toate animalele. Când Sam a auzit o femeie spunându-i mamei sale că pisica ei tocmai avea pisoi, Sam și-a rugat mama să meargă să îi vadă. Inima lui Helen s-a topit în timp ce Sam ținea unul dintre pisoi în mâinile sale cu o privire de adorație totală, implorând-o să-i dea cadou micuța pisicuță de ziua lui, când împlinea nouă ani. Sam i-a dat deja și numele – Cleo, inspirat de Cleopatra, marea regină egipteană. Însă, întrucât ziua lui Sam era pe 16 decembrie, iar pisicuța era mult prea mică pentru a fi luată de lângă mama ei, s-a convenit ca ea să fie livrată abia în februarie anul următor, când va fi suficient de mare pentru a-și părăsi mama.
Însă, în ianuarie, o tragedie cumplită s-a produs, iar Sam a murit călcat de o mașină, în timp ce alerga disperat la veterinar pentru a salva un porumbel rănit. Paginile în care este descrisă suferința familiei după dispariția lui Sam sunt sfâșietoare, eu le-am citit cu lacrimile șiroindu-mi pe obraji…
Cu inima frântă, Helen uitase complet de sosirea pisicuței. La urma urmei, asta era dintr-un cu totul alt univers, când Sam era încă în viață… Când Cleo a apărut la ușa casei, primul impuls al lui Helen a fost de a o trimite înapoi, dar Rob, fratele mai mic al lui Sam, a insistat să o păstreze, identificându-se cu micuța pisicuță neagră, care și ea își pierduse frații…
Imediat ce a sosit, Cleo a și luat casa în stăpânire, începând să producă primele schimbări. Când Rob i-a mângâiat blana, a fost pentru prima dată când Helen l-a văzut zâmbind de la moartea lui Sam. La scurt timp după aceea, în timp ce se războia aprig cu o frunză de ficus, Cleo a stârnit ceea ce Helen nu mai spera să audă în casa lor: hohote de râs!
”Hohote de râs. Rob și cu mine râdeam. Pentru prima dată de mai multe săptămâni ne desfătam cu cea mai simplă și mai complexă tehnică de vindecare cunoscută de umanitate.”
Nu mai era cale de întors – Cleo trebuia să rămână! Decizia lui Helen a fost pusă însă la grea încercare a doua zi de dimineață, când a descoperit noile ”amenajări interioare” făcute de Cleo, în urma cărora casa arăta ca o zonă de război!
”Peste noapte casa a trecut printr-o metamorfoză. Holul semăna cu un câmp de luptă. Pungi goale de la supermarket erau împrăștiate pe mochetă. Printre ele se afla o selecție de șosete desperecheate, ale lui Rob și ale lui Steve. Jaluzelele de la bucătărie se prăbușiseră de la jumătate și nu se clinteau nici în sus, nici în jos, iar șnururile perdelei fuseseră molfăite. Podeaua din sufragerie era plină de scrisori de condoleanțe. Ficusul era prăbușit într-o parte, iar pământul căzuse într-o avalanșă pe covor. Alunecarea de teren fusese decorată cu trei căcăței, în formă de gloanțe.”
Însă era imposibil să te superi pe mica ”teroristă”, Cleo părând să nu aibă nicio apăsare în privința dezastrului produs, alintându-se plină de afecțiune pe lângă noii ei stăpâni sau, mai bine zis, sclavi! 😀
”A mieunat cu afecțiune, s-a întins și a căscat frumos.”
Paradoxal, haosul produs zilnic de către Cleo a avut un efect benefic asupra lui Helen, dându-i mereu o ocupație și nelăsând-o să fie copleșită de gândurile negre ce o bântuiau încă.
Conform lui Rob, Cleo părea să aibă puteri paranormale, comunicând cu el în vis și promițându-i că o să-l ajute să-și facă mulți prieteni. Curând însă, Cleo și-a îndeplinit promisiunea, Rob împrietenindu-se cu mai mulți băieți care îl vizitau zilnic, atrași de mica ”jucărie vie” din casa lui.
Însă și puterile lui Cleo erau limitate și nu putea să facă minuni ”pe toată linia”. La scurt timp după nașterea fiicei lor Lydia, Helen și Steve s-au despărțit, incapabili să depășească trauma sufletească pricinuită de dispariția fiului lor, care căscase și mai mult prăpastia dintre ei.
Se părea că speranța de a redeveni o familie normală se risipise pentru totdeauna. Însă Helen subestimase influența lui Cleo. Aceasta a devenit un fel de preoteasă înflăcărată a gospodăriei lui Helen, care i-a triat pe noii bărbați apăruți în viața lui Helen după criterii numai de ea știute, dar care s-au dovedit extrem de corecte ulterior.
Vă las plăcerea să descoperiți singuri toate întâmplările, fie dramatice, fie amuzante, prin care vor trece Helen și familia ei de-a lungul celor 24 de ani cât a trăit Cleo alături de ei.
Vă recomand cu căldură această carte înduioșătoare și emoționantă, o adevărată pledoarie pentru iubire și speranță!

11. Apă pentru elefanți de Sara Gruen

Apă pentru elefanți este o carte fascinantă și emoționantă, a cărei acțiune se petrece în lumea spectaculoasă a circului, o lume plină de strălucire și culoare, dar în același timp periculoasă, guvernată de reguli dure și nemiloase.
Cartea începe în prezent, când eroul cărții, Jacob Jankowski, în vârstă de nouăzeci și trei de ani, își petrecea amurgul vieții într-un cămin de bătrâni, deprimat în urma morții soției sale, cu care fusese căsătorit mai bine de șaizeci și nouă de ani. Deși avea cinci copii și nenumărați nepoți și strănepoți, aceștia aveau cu toții viața și grijile lor, iar zilele lui Jacob se scurgeau monotone, lipsite de bucurii, astfel că, tot mai des, îi reveneau în minte amintiri din tinerețea lui, din acel an fatidic ce îi schimbase radical destinul…
Acțiunea cărții se mută cu șaptezeci de ani înainte, când tânărul Jacob, în vârstă de douăzeci și trei de ani se afla în fața examenului de absolvire a facultății de medicină veterinară, urmând să i se alăture tatălui său ca partener la cabinetul de medicină veterinară pe care acesta îl deținea. Înconjurat cu multă dragoste de părinții săi și lipsit de griji, principala preocupare a lui Jacob era cum să o cucerească pe Catherine, colega lui de facultate, care îl amăgea de mult timp, tachinându-l și lăsându-l baltă de fiecare dată.
”Catherine era una dintre cele patru fete din promoția anului ’31 și cruzimea ei nu cunoaște margini. Pur și simplu nu mai țin minte de câte ori m-am gândit: O, Doamne, o, Doamne, în fine o să mă lase, ca să mă trezesc până la urmă la realitate: Doamne Sfinte, vrea să mă opresc tocmai ACUM?
Din câte știu, sunt cel mai în vârstă virgin de pe fața pământului. Evident, niciun tip de vârsta mea n-o să recunoască așa ceva. Până și colegul meu de cameră, Edward, și-a proclamat victoria, deși sunt înclinat să cred că n-a văzut în viața lui femeie dezbrăcată decât între copertele revistelor de opt pagini.”
Curând însă, viața îi va da o lovitură cumplită, iar gândurile lui de până atunci vor părea complet puerile și nesemnificative. Ambii lui părinți pier într-un  tragic accident de mașină, Jacob fiind cel chemat să-i identifice. Mai  mult, întreaga lor avere este preluată de către bancă, un avocat spilcuit și rece anunțându-l calm că banca la care făcuseră inițial ipoteca a dat faliment, iar noua bancă ce o preluase a executat întreaga avere. Jacob este buimac și amorțit de durere. Revelația faptului că părinții lui avuseseră un singur motiv să facă o ipotecă, și anume să-i plătească facultatea Ivy League, este atât de intensă, încât se înconvoaie și se ține cu mâinile de burtă.
Deși examenul final se apropia, Jacob nu se poate concentra la nimic, nu-i ardea nici de mâncare, nici de somn, nici de învățat iar, pentru prima dată din ultimii ani, sexul nu-l mai interesa deloc.
”Am pierdut toată săptămâna de recapitulare finală. Toată lumea e plină de solicitudine. Catherine îmi dă notițele ei, după care mă îmbrățișează într-un mod care sugerează că, dacă aș relua de unde rămăsesem, aș putea obține rezultate mult mai bune. Însă mă retrag. Pentru prima oară de când mă știu, sexul nu mă interesează absolut deloc.”
Durerea lui Jacob e copleșitoare și te impresionează până la lacrimi. Întocmai ca un puzzle fărâmat în bucăți, ale cărui piese nu mai reușesc deloc să se îmbine, Jacob  se simte complet pierdut, fără niciun reper sigur de care să se agațe, iar lucrurile ce-i fuseseră până atunci familiare îi par complet străine. Ratează examenul de absolvire, nefiind capabil nici măcar să descifreze cerințele de pe foaie, literele amestecându-i-se în față și formând hieroglife.
”Patruzeci de minute mai târziu, încă nu am pus creionul pe hârtie. Mă uit la broșură disperat. Văd grafice, linii și diagrame – șiruri de cuvinte urmate de puncte-puncte -, văd puncte, semne de întrebare, însă nici unul dintre acestea nu-mi spune absolut nimic. La un moment dat, mă întreb chiar dac-or fi în engleză. Încerc să văd dacă sunt cumva în polonă, însă nici acum nu pricep prea bine. Ar putea, la fel de bine, să fie niște hieroglife.”
Rătăcind fără nicio busolă, ascultând de un impuls de moment, Jacob sare din mers în trenul unui circ ambulant. Deși intrușii erau aruncați imediat din tren de o namilă de om cu fața de brută și barba deasă, Jacob reușește să rămână, fiind luat sub ocrotirea lui de Camel, un bătrân cumsecade, unul dintre îngrijitorii de la circ.
Viața trepidantă din lumea circului a reușit să-l scoată pe Jacob din depresia profundă în care intrase, învățând din nou să râdă și să plângă, sa se bucure și să sufere, să urască și să iubească.
În perioada următoare, Jacob descoperă o lume pestriță, dar extrem de pitorească: acrobați, pitici, clovni, mutanți, înghițitori de lei, dresori de animale. Spectacolele erau fie pline de grandoare și strălucire, fie adevărate farse, existând și momente dramatice în care spectatori nemulțumiți făceau scandal, cerându-și banii înapoi iar aceștia trebuiau îndepărtați ferm cât mai repede, pentru a nu se escalada conflictul.  Într-un astfel de caz, Jacob a reușit să se descurce foarte bine, îndepărtând rapid turbulenții, reușind să-și atragă respectul colegilor.
”- Te-ai descurcat acolo, zice în cele din urmă.
– Vă mulțumesc, domnule.
– Unde-ai învățat asta?
– Habar n-am. La fotbal. La școală. Luptându-mă cu câte un taur care nu voia să-și piardă testiculele.”
Unchiul Al, directorul circului este o figură aparte. Din cale afară de ambițios și cu bune instincte de afaceri, acesta preluase Circul Fraților Benzini din ruină și reușise să-l aducă la o oarecare faimă și prosperitate. Însă, obsesia acestuia de a ajunge la nivelul reputației Circului Ringling, celebrul său rival, îl va determina să ia mai multe decizii pripite, nu dintre cele mai inspirate de fiecare dată.
August Rosenbluth, dresorul de animale, se dovedește a fi un om extrem de crud, cu personalități multiple, trecând cu ușurință de la aparența de om carismatic și jovial la cea de nebun de furie.
August era căsătorit cu Marlena, o tânără fermecătoare și bună, care avea un număr spectaculos de dresură de cai.
Soarta Marlenei era una tristă. În urmă cu trei ani, familia ei, adeptă a unei religii catolice stricte, dorea să o căsătorească cu un bancher prosper. În momentul în care circul poposise la ei în oraș, Marlena, în vârstă de doar șaptesprezece ani pe atunci, inocentă și credulă, fusese vrăjită de acea lume plină de strălucire și sedusă de magnetismul lui August, mai mare decât ea cu doisprezece ani. Tânjind după libertate și aventură, Marlena fugise cu August, familia ei dezmoștenind-o imediat ce aflase că ea se căsătorise cu un evreu. La doar trei săptămâni după nuntă, Marlena descoperise adevărata fire a soțului ei, brutală și plină de cruzime. Din păcate, familia ei refuzase să o primească înapoi sau să o ajute în vreun fel, Marlena fiind nevoită să rămână alături de soțul ei, neavând nicio posibilitate de a se întreține singură, realizând că schimbase practic o închisoare cu alta, mult mai rea decât prima…
Un incident cu unul dintre cai reușește să-i aducă lui Jacob o nesperată promovare de la îngrijitor de animale la medicul veterinar oficial al circului, Unchiul Al fiind încântat să afle că el studiase la facultatea Ivy League, în ciuda faptului că el nu ascunsese faptul că nu reușise să absolve.
Noua funcție îl aduce pe Jacob tot mai mult în preajma Marlenei, de care se îndrăgostise profund și sincer, în ciuda faptului că orice relație dintre ei părea complet imposibilă.

Fixația Unchiului Al de a-și depăși concurența îl face pe acesta să cumpere un elefant, pe Rosie, știind că rivalul lui nu deținea așa ceva. Însă Rosie, despre care se știa că avea cincizeci de ani, părea că nu știe să facă nimic ba, mai mult, era complet recalcitrantă la încercările dure de dresaj ale lui August. Lui Jacob i se rupea inima când August o bătea pe Rosie și, la un moment dat se hotărăște să intervină și să o apere, cu orice risc. Din fericire, chiar înainte de a-l înfrunta, Jacob descoperă dintr-o pură întâmplare că Rosie răspundea perfect la comenzile date în limba poloneză, limba natală a primului ei dresor și pe care Jacob o stăpânea la perfecție. Numărul cu Rosie iese absolut spectaculos, devenind punctul central de atracție al circului lor.
Evenimentele se vor precipita însă dramatic, firea violentă a lui August ieșind necontrolat la suprafață și declanșând un întreg carusel de întâmplări, cu consecințe imprevizibile, Jacob fiind la un pas de a-și pierde viața.
În toată acea atmosferă apăsătoare, plină de tensiune și pericole, iubirea dintre Jacob și Marlena crește în intensitate, fiecare dintre ei fiind capabil de orice sacrificiu pentru celălalt.
”După aceea, rămâne cuibărită lângă mine, și părul ei îmi gâdilă fața. O mângâi ușor, încercând să-i memorez trupul. Aș vrea să ne topim într-un singur trup, ca untul pe pâinea prăjită. Îmi vine s-o absorb și, tot restul vieții, să merg prin lume cu ea încastrată în pielea mea.
Asta vreau.
Rămân nemișcat, savurând senzația trupului ei lipit de al meu. Mi-e teamă să respir, ca nu cumva să spulber vraja.”
Povestea din trecut capătă o rezolvare spectaculoasă, cu conotație aproape divină, personajele negative primind o pedeapsă binemeritată, iar celor doi eroi li se deschid portițe complet neașteptate spre viitor, iar șansele ce li se oferă includ și animalele pe care amândoi le iubeau nespus.
Iar când credem că nimic nu ne mai poate surprinde, o întorsătură spectaculoasă se petrece și în prezent, Jacob primind o nesperată șansă la fericire.
”- Ești sigur că asta vrei? mă întreabă în cele din urmă.
– Da (…)
E așa cum i-a zis Charlie polițaiului. Pentru moșneagul acesta, circul e viața lui.”
Vă recomand această carte care te captivează de la prima până la ultima pagină, reușind să te treacă printr-o gamă întreagă de emoții și lăsându-te cu o stare de bine la final.
Filmul turnat după această carte este superb realizat, într-o distribuție de excepție, cu Reese Witherspoon, Robert Pattinson și Christoph Waltz în rolurile principale.

Cărţile autoarei Sara Gruen pot fi comandate pe libhumanitas.ro, elefant.ro, libris, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, dol.ro

 

12. Sărutul unui înger de Susan Elizabeth Phillips

Sarutul unui inger este o superbă poveste romantică, scrisă cu mult umor, care îți încălzește sufletul, te convinge de puterea iubirii și te lasă cu o stare de bine ce persistă mult timp după ce ai terminat de citit cartea!

Daisy este un personaj absolut adorabil, bună și inocentă dar, în același timp, dovedind o mare tărie de caracter, oferindu-ne o prețioasă lecție de viață: că iubirea învinge multe obstacole, întărindu-te și ajutându-te să treci peste orice greutate, iar mândria este în suflet și nimeni nu te poate umili dacă tu nu alegi singur să faci acest lucru.
Alex, la rândul lui, este un personaj deosebit de puternic, călit de grelele lovituri ale sorții. Cinic, rece și inflexibil la început, sfârșește prin a capitula complet în fața dragostei, crusta de gheață cu care își înconjurase inima până atunci fiind topită complet, fiind capabil în final de orice sacrificiu pentru persoana iubită.
Daisy era fiica ilegitimă a unui diplomat american de origine rusă și a unui manechin britanic. Deși tatăl ei, Max Petroff, dorise să-și asume responsabilitatea și să se însoare cu mama ei când aflase că era însărcinată, aceasta refuzase categoric, nedorind să renunțe la stilul de viață frivol cu care era obișnuită.
Daisy crescuse înconjurată de lux, participând la recepții somptuoase, cunoscând personalități celebre și asistând la nesfârșitele aventuri ale mamei ei, cu bărbați din ce în ce mai tineri. Prin contrast, Daisy, care moștenise inteligența tatălui ei, alesese să rămână inocentă, refuzând orice aventură și declarând că se păstrează pentru noaptea nunții.
Anii însă trecuseră și Daisy nu găsise persoana potrivită cu care să se mărite astfel că, la douăzeci și șase de ani, rămăsese complet singură în urma morții mamei ei într-un accident în urmă cu un an ba, mai mult, și complet falită, cheltuind nesăbuit toți banii care îi rămăseseră. Încolțită de creditori, Daisy avea de ales fie a înfrunta închisoarea datornicilor, fie a accepta o căsătorie aranjată de tatăl ei cu Alex Markov, un bărbat misterios, despre care nu știa mare lucru. Speriată de perspective, nesigură pe ea, Daisy este de acord cu propunerea tatălui său.
Alex Markov era descendentul unei familii celebre de circari. Viața nu fusese deloc blândă cu el, fiind nevoit să suporte abuzuri cumplite în copilărie, pe care le îndurase cu stoicism, fără să se plângă sau să verse o lacrimă. La treizeci și doi de ani, reușise să răzbească în viață, croindu-și o carieră departe de lumea circului.
Fiind deosebit de mândru și onest însă, nu putuse refuza să-și plătească niște datorii vechi. Astfel, când Max Petroff îi ceruse să se însoare cu fiica lui răsfățată și iresponsabilă și să încerce să o educe, rămânând căsătoriți cel puțin șase luni, lui Alex îi fusese imposibil să îl refuze, întrucât Max era cel care îl răscumpărase de la unchiul său la vârsta de doisprezece ani, scăpându-l de bătăile cu biciul pe care acesta i le administra regulat pentru a-i înfrânge spiritul. De asemenea, când Queen Quest, cel care îi oferise cândva, într-o perioadă critică a vieții lui, un loc de muncă, îi ceruse să preia conducerea circului lui și să organizeze turnee de spectacole pentru o perioadă de un an, după moartea lui, Alex nu ezitase nici o secundă în a accepta, deși văduva acestuia, Sheba, îl ura de moarte.

Cu Sheba, Alex avea o istorie încurcată. Fuseseră cândva amanți iar aceasta, mai mare ca el cu patru ani, sperase să îl convingă să se căsătorească cu ea și să aibă copii care să ducă mai departe tradiția de generații a familiei ei, care dobândise în timp un prestigiu de necontestat în lumea circului. Deși Sheba, deosebit de orgolioasă și vanitoasă, se umilise implorându-l în genunchi să nu o părăsească, Alex plecase mai departe pe drumul lui, incapabil de iubire și de o relație statornică, iar Sheba nu îl iertase niciodată pentru afrontul adus demnității ei.
Daisy nu știa însă nimic despre aceste fapte din trecutul soțului ei, ci este introdusă brusc într-o lume fascinantă despre care nu știa nimic până atunci – lumea circului, condusă de reguli și principii proprii.

Mai mult, descoperă că soțul ei, pe lângă faptul că era managerul circului, era și principala vedetă în spectacol, făcându-și o intrare magnifică și fiind anunțat de crainic ca fiind Aleksi, descendentul direct al Romanovilor.
”Luminile se aprinseră brusc, muzica deveni fierbinte, iar Alex se năpusti dramatic în arenă, calul lui negru galopând sălbatic. Mânecile cămășii lui albe fâlfâiră, iar bijuteriile cu care era țintuit brâul lui scânteiară arzător ca niște picături roșii ca sângele. Impunătorul cal se cabră. Sfidând gravitația, Aleksi ridică brațele mult deasupra capului, rămânând în șa exclusiv prin forța picioarelor lui puternice.”

Deși până atunci nu fusese obișnuită cu munca, dormind până târziu și petrecând ore în șir în fața oglinzii, Daisy este forțată să se adapteze în timp record la un ritm de viață infernal. La circ toată lumea se trezea devreme în zori, avea sarcini precise și nu stăteau prea mult într-un loc, trebuind să împacheteze și să se îmbrace rapid, pentru a pleca la drum spre următoarea destinație de spectacol. Orice încercare de revoltă și tergiversare a lui Daisy este înăbușită în fașă de voința de fier a soțului ei, impasibil la lamentări sau rugăminți.
În ochii lui Daisy, Alex părea eficiența în persoană. Lucra până noaptea târziu, ca dimineața să pară proaspăt și plin de energie.
Deși nu o arăta, Alex era, la rândul lui, surprins de soția lui. Se așteptase ca ea să fie răsfățată și iresponsabilă și să dea bir cu fugiții la prima greutate și era surprins să observe la ea o încăpățânare în a nu renunța și o bunătate la care nu se aștepta.
Deși nu ar fi vrut să-și consume căsătoria, sigur fiind că ea va pleca după scurt timp, Alex simte față de ea o atracție irezistibilă iar Daisy, la rândul ei, îi răspunde cu multă pasiune la îmbrățișări.
Din păcate, o înscenare pusă la cale de o rivală geloasă o indică pe Daisy ca fiind o hoață, în bagajul ei fiind găsiți niște bani care lipseau din încasările de la spectacol, toți fiind convinși că ea era făptașa, inclusiv Alex…
Pentru a o pedepsi, Alex o trimite să muncească la menajerie și să facă curat după animale, munca cea mai grea și înjositoare. Încă o dată, Daisy reușește să îl surprindă.
Mai mult, deși își îndeplinea sarcinile cu multă conștiinciozitate, Sheba, încă plină de resentimente, a hotărât să forțeze și mai mult lucrurile, insistând ca Alex să o includă pe Daisy în spectacol ca asistentă a lui, deși era evident pentru toată lumea că aceasta era îngrozită de bice. Încă o dată, Daisy a reușit să-și înfrângă temerile, acceptând provocarea cu mult curaj și făcându-l pe Alex mândru de ea.
„Un ţipăt îi răzbătu din gâtlej când coarda se încolăci în jurul taliei ei. Aşteptă ca Alex să detensioneze biciul, dar de data aceasta nu o făcu. În schimb trase de bici, forţând-o să vină la el. De-abia când fusta rochiei ei atinse coapsele lui, Alex slăbi brusc strânsoarea biciului înfăşurat în jurul ei şi o trase în braţele lui pentru un sărut dramatic care ar fi fost demn să apară pe coperta unui roman de dragoste.”
Deși, după o noapte plină de pasiune, Alex insistă ca ea să renunțe la munca grea pe care o făcea, Daisy refuză categoric, întrucât între timp se atașase de animalele din menajerie și dorea să le facă viața cât mai confortabilă.
Animalele din cadrul circului ne sunt prezentate în carte cu mult talent, acțiunile lor par de multe ori dictate de aceleași rațiuni ca și cele umane, te înduioșezi percepând că și acestea sunt guvernate de sentimente și că fiecare are o personalitate distinctă.
Deși înfricoșată de moarte până atunci de animale, speriindu-se până și de un biet cățel, Daisy reușește să-și depășească temerile și să arate multă compasiune față de acestea, reușind să le înțeleagă multe dintre trăiri, legând o neașteptată conexiune cu mai multe dintre ele.
Cartofior, un simpatic pui de elefant, mai întâi o tachinează răutăcios, azvârlind-o la pământ, ca în final să se îndrăgostească iremediabil de ea, urmând-o peste tot ca un veritabil animal de companie.
”Sub privirile ei, elefantul înălță trompa și mugi, întruchiparea perfectă a unui erou tragic chemându-și iubita pierdută.
– Ce caută aici?
– Încearcă să dea de tine, mă gândesc. Zâmbi. Elefanții formează legături de familie puternice și se pare că, pentru Cartofior, acea legătură e cu tine.
– E puțin cam mare pentru a fi animal de companie.
– Mă bucur că așa consideri, pentru că nu îl las să doarmă în patul nostru, Daisy, oricât m-ai implora.”

Dar legătura cea mai puternică Daisy o simte cu Sinjun, tigrul mândru ce nu era nici pe departe îmblânzit și căruia îi percepe multe din gânduri.
Când acesta scapă din cușcă, punând în pericol viața celor din jur, inclusiv a unor copii aflați în vizită, iar Alex se pregătea să îl ucidă pentru siguranța tuturor, Daisy își riscă propria viață pentru a-l salva de la moarte. După ce reușește să îl ducă în siguranță în cușcă, Daisy are o revelație, realizând că, de fapt, ceea ce simțea pentru Alex era pur și simplu dragoste.
Alex însă nu era încă pregătit să-și asume sentimentele, astfel că în momentul în care ea îi mărturisește fără echivoc dragostea, intră în panică și vrea să o îndepărteze de el, considerând că el era incapabil de iubire.
”Câți tigri trebuia să îmblânzească într-o zi? Studiindu-i felul arogant în care își îngusta ochii și lățirea insolentă a nărilor lui, simți un val neașteptat de tandrețe. Bietul și dragul de el. Reacționa în fața fricii în singurul mod în care știa, iar dacă l-ar fi mustrat pentru acest lucru nu ar fi reușit decât să îl împingă și mai mult în defensivă. ”O, Alex, ce ți-a făcut biciul unchiului tău?”
Când lucrurile par să se așeze în sfârșit între ei, Alex aflând între timp și că ea fusese nevinovată de acuzația de furt, totul o ia razna în momentul în care ea constată că era însărcinată, iar el reacționează furios, convins fiind că ea l-a păcălit intenționat și amenințând-o că o va duce la doctor să facă avort.
Deși el își revine imediat și încearcă să-și răscumpere greșeala, răul se produsese. Speriată de el, disperată să își apere puiul, Daisy fuge iar Alex o caută înnebunit două luni de zile până să-i dea de urmă. Rănită sufletește, Daisy îl respinge categoric.
”- Nu te mai iubesc, îi șopti ea. Nu te iubesc deloc.
Alex simți un nod în gât.
– Nici o problemă, scumpo. Te iubesc eu suficient pentru amândoi.”
Dar Alex nu era dispus să se dea bătut și era disperat să o recâștige. Din păcate, toate eforturile lui se lovesc ca de un zid. Deși îl mințise când îi spusese că nu îl iubea, întrucât sentimentele ei față de el erau la fel de intense, Daisy simțea că principala ei datorie este să își apere copilul față de oricine, inclusiv de el.
”Ea avea un copil pe care trebuia să îl protejeze și nu își mai permitea luxul unui optimism atât de prostesc. (…)
Cea mai teribilă amenințare pentru un tigru tânăr este un mascul de tigru mai bătrân. Tigrii nu au legături de familie puternice, precum leii și elefanții. Nu este ieșit din comun ca un tigru tată să își ucidă propriul pui.”
Din fericire, Sheba se gândește să-și răscumpere păcatele și să-i ofere lui Daisy dovada iubirii lui Alex față de ea. Prefăcându-se că intenționează să-l vândă pe Sinjun unui proprietar nemilos, nu se lasă înduplecată de rugămințile arzătoare ale lui Daisy, invocând că singurul lucru care ar putea-o convinge să se răzgândească ar fi ca Alex să o implore în genunchi, știind că acesta ar fi renunțat la orice, mai puțin la mândria lui, singura care îl ajutase să răzbească până atunci. Iar miracolul s-a produs!
”Se răsuci pe călcâie și îl văzu pe Alex încă stând în fața lui Sheba cu fruntea înălțată semeț. Dar genunchii începuseră să se îndoaie. Acei genunchi nobili de Romanov. Acei genunchi mândri de Markov. Încetul cu încetul, se lăsă pe podeaua acoperită de rumeguș, dar în același timp Daisy știu că nu îl văzuse niciodată într-o postură mai mândră și mai neînduplecată decât în momentul acela.
– Imploră-mă, șopti Sheba.
(…)
Deși era în genunchi, nu arătase niciodată mai magnific. Era aidoma unui țar, din cap până în picioare. Regele arenei.
– Te implor, Sheba, spuse el sec. Nu lăsa să i se întâmple nimic acelui tigru.”
O scenă cu adevărat impresionantă, care ne demonstrează că într-o dragoste adevărată nu își au locul orgoliile și că, renunțând la a deține controlul cu orice preț poți câștiga ceva cu mult mai important – adevărata fericire!
”- Mă iubești cu adevărat, nu-i așa?
– Da, te iubesc cu adevărat, spuse el răgușit, și de data aceasta vreau să mă crezi. Te implor, scumpo.”

Cărțile autoarei Susan Elizabeth Phillips pot fi comandate din librăriile on-line litera.ro, libris.ro, elefant.ro, librariadelfin.ro, librarie.net, emag.ro

 

13. Cercul lupilor de Nicholas Evans

Cercul lupilor este o carte foarte captivantă, răvășitoare, scrisă cu multă emoție și sensibilitate. Intriga cărții este deosebit de interesantă și pornește de la veșnicul conflict al omului cu natura și animalele sălbatice, luptă în care a fost deopotrivă atât victimă cât și prădător. Autorul dovedește o foarte bună documentare asupra vieții lupilor, reușind să ne facă să înțelegem ierarhia dintr-o haită, modul lor de a acționa și instinctele primare ce-i călăuzesc.
În plan secundar, asistăm la o foarte frumoasă poveste de iubire, neobișnuită și înduioșătoare, dintre un cuplu atipic, ea fiind mai mare decât el cu 11 ani,  ambii persoane singuratice și neînțelese de cei din jur, fiecare dintre ei găsind în celălalt sufletul lui pereche.
Acțiunea cărții se petrece în micul orășel Hope din Munții Stâncoși, statul Montana. Acolo, de-a lungul unui an fatidic, se vor petrece mai multe evenimente dramatice, ce-și vor pune amprenta pe viețile tuturor celor implicați, schimbându-le radical destinul. Reapariția lupilor în zonă a fost catalizatorul ce a declanșat un întreg carusel de evenimente, stârnind pasiuni ce mocneau până atunci în stare latentă. Ura, ambiția, mândria, orgoliu nemăsurat, lăcomia au răzbătut la suprafață, provocând efecte imprevizibile, pe care iubirea, bunătatea, blândețea, altruismul și generozitatea cu greu le puteau contracara.
În acel mic orășel, în urmă cu o sută cincizeci de ani, lupii fuseseră măcelăriți cu miile de prinzători dornici de înavuțire, fiind o mare cerere de blană de lup. Vânătorii erau încurajați frenetic de un predicator fanatic, Josiah.
Lucrarea Domnului era, bineînțeles, și foarte bine plătită de către stat, plus o recompensă suplimentară plătită de crescătorii de vite, care nu aveau nevoie de îndemnul vreunui preot pentru a-i urî din suflet pe lupi. Bizonul fiind mai înainte exterminat de aceeași prinzători zeloși, elanii și căprioarele împuținându-se, lupii prinseseră gustul cărnii de vită, care erau și mai lente și mai ușor de prins. După doar câțiva ani de vânătoare entuziastă, lupul ajunsese o specie pe cale de dispariție.
În prezent, guvernul luase o serie de măsuri pentru protejarea lupilor, fiind interzis să împuști un lup, pedeapsa fiind o amendă substanțială și privarea de libertate până la un an de zile.
În momentul în care în zonă își face apariția un lup ce omoară câinele unei familii de fermieri, străvechea ură reînvie în sufletul tuturor fermierilor din zonă.
Buck Calder, un bărbat puternic și carismatic, cel mai important și bogat fermier din zonă, declanșează un întreg circ mediatic, exagerând pericolul, dorind să influențeze opinia publică și să schimbe legea ce i se părea nedreaptă.
Buck, la fel ca și tatăl lui cu o generație mai înainte, fusese un mare cuceritor, având nenumărate aventuri până să se căsătorească cu Eleanor, o tânără catolică încântătoare și elegantă. Fidelitatea lui nu durase prea mult, după doar câțiva ani Buck reluându-și vechile obiceiuri, având aventuri peste aventuri, unele chiar cu prietene ale soției lui. Cei doi avuseseră patru copii împreună, doi băieți și două fete. În timp ce Henry, băiatul cel mare îi semănase leit tatălui,  moștenindu-i duritatea și spiritul războinic, Luke, băiatul cel mai mic, moștenise genele mamei, fiind bun și sensibil, cu pielea albă și ochii verzi. De mic copil, Luke fusese copleșit de personalitatea tatălui, care nu avea răbdare cu el și îi făcea mereu observații, nemulțumit de felul lui de a fi. Prin urmare, băiețelul începuse să se bâlbăie imediat ce începuse să vorbească, bâlbâit ce i s-a accentuat tot mai mult pe măsură ce tatăl lui se răstea tot mai des la el. Iar când Luke avea doar șapte ani, iar fratele lui cincisprezece, o tragedie cumplită le-a lovit familia. Henry, ce tocmai învăța să conducă, a plecat cu bunicul lui în oraș pentru a-l lua pe fratele lui de la logoped. Pe drum avusese loc un accident și cei doi se prăbușiseră cu mașina într-o râpă, murind pe loc. Cei doi soți, deja înstrăinați, în loc să-și ofere alinare reciprocă, și-au amplificat unul altuia durerea, ca doi poli ce se respingeau.
Prea preocupat de propria durere, nici unul nu se gândise să-l aline pe micul băiețel, care, urmând logica neabătută a celor șapte ani ai săi, ajunsese la concluzia că el îi omorâse pe bunicul și pe fratele lui – o povară uriașă pentru micuții lui umeri fragili!
Luke avea acum optsprezece ani, iar tatăl lui își ascundea cu greu dezamăgirea pe care i-o provoca. Tentativa de a-l transforma într-un vânător eșuase lamentabil pe când Luke avea treisprezece ani. Deși era un excelent țintaș, în momentul în care au ajuns într-o poiană în care păștea liniștită o familie de elani, Luke a fost sfâșiat de contradicția dintre a-i face pe plac tatălui său și mila față de bietul elan. Scena, deosebit de emoționantă și bulversantă, mi-a adus aminte de poezia Moartea căprioarei de Nicolae Labiș. În final, deși elanul a fost ucis, concluzia a fost foarte clară: Luke nu va putea fi niciodată un vânător.
De fapt, Luke, în sinea lui, era un mare iubitor de animale. Deși înalt și puternic, dădea dovadă de mare bunătate și blândețe și, singuratic, cutreiera munții de unul singur. El descoperise de mult familia de lupi și le urmărise fascinat comportamentul. Luke fusese trist în momentul în care lupul atacase câinele realizând că acesta, urmându-și instinctele sălbatice, își pusese în pericol întreaga familie.
Cu multă măiestrie, autorul reușește să ne facă și pe noi să înțelegem mentalitatea lupilor, descriind cu lux de amănunte o scenă în care un mascul alfa lup vânează un elan, închizând un cerc străvechi în care viața se transformă în moarte, iar din moarte se trăgea viața.

”Numai atunci își slăbi masculul alfa strânsoarea, când bătrânul cerb nu mai tresări și luna răsări, reflectându-și o rază în oglinda neagră o ochiului lui fără viață. Lupul se ridică, își înălță spre cer botul muiat în sânge și urlă.
Și unul câte unul, toți membrii familiei i se alăturară, urlând cu botul în sus, deopotrivă cei ce uciseseră și cei care fuseseră martori.
Acolo unde cândva fusese viață, acum era moarte. Astfel, din moarte, se trăgea viața. Și în masa aceasta compactă și sângeroasă, viii și morții erau uniți într-un cerc străvechi și neschimbat ca luna suită pe boltă deasupra tuturor.”
În zonă vin reprezentanții a două departamente guvernamentale – Serviciul Pentru Protecția Animalelor Sălbatice și Serviciul de Control al Daunelor Provocate de Animale, încercând să localizeze lupii și să izoleze pericolul.
Între cele două grupuri de interes tensiunea era aproape palpabilă, fermierii insistând pentru exterminarea lupilor, iar serviciile guvernamentale pledând pentru încercarea de a-i salva, urmând să-i prindă pe lupi și să le pună o zgardă care le domolea instinctele sălbatice și prin intermediul căreia puteau fi monitorizați. Pentru realizarea acestei acțiuni este chemată să vină în orășel Helen, o biologă în vârstă de douăzeci și nouă de ani, specializată în comportamentul lupilor.
Helen era și ea la o răscruce a vieții. În urmă cu zece ani, pe când Helen era studentă la biologie, părinții ei divorțaseră, spunându-le senin ei și surorii ei Celia că, de fapt, ei erau despărțiți în fapt de peste șase ani de zile, fiecare având pe altcineva, și așteptaseră doar ca ele să ajungă la facultate pentru a-și oficializa despărțirea. Pentru Helen, despărțirea lor fusese un adevărat șoc care îi declanșase sentimentul de vinovăție că, din cauza ei, părinții își amânaseră șansa la fericire mai mulți ani de zile. Ipocrizia oamenilor o făcuse să aprecieze onestitatea lupilor, alegându-și ca specializare comportamentul acestora.
”Divorțul lor îi confirma bănuiala pe care o avea de mult, că animalele sunt mult mai demne de încredere decât oamenii. Și dacă se gândea bine, faptul că în acea perioadă începuse să se intereseze cu pasiune de lupi nu era o coincidență. Cu devoțiunea și loialitatea lor unii față de ceilalți, cu modul de a-și îngriji puii, păreau superiori ființelor umane în aproape toate privințele.”
De atunci, Helen avusese un șir întreg de relații nefericite, alegând de fiecare dată un bărbat nepotrivit, care invariabil o părăsea, lăsând-o nefericită și nesigură pe ea. În urmă cu doi ani, sperase că întâlnise, în sfârșit, bărbatul potrivit pentru ea. Joel era biolog, specializat în comportamentul crabilor și, o vreme, păruseră să aibă o relație perfectă, după care apăruseră mici semne, reproșuri subtile din partea lui, ca mai apoi să o anunțe că dorea să facă ceva măreț în viață și anume să plece în zonele de conflict, unde să se implice în acțiuni umanitare.
Rămasă singură și debusolată, Helen s-a implicat cu mult entuziasm în operațiunea de salvare a lupilor, ignorând cu stoicism ostilitatea și ironiile fermierilor din zonă. Un ajutor nesperat îl primește de la Luke, care dovedește abilități excepționale în urmărirea și interpretarea urmelor de animale. Munca celor doi nu era lipsită de pericole, fiind la un pas de a fi uciși în momentul în care au încercat să protejeze un pui de grizzly de un mascul grizzly feroce, știind că acesta omora masculii mai tineri, inclusiv proprii pui…
Este interesant momentul în care Luke găsește un elan ucis de lupi și, senin, își face munca fără să se arate impresionat. Helen este surprinsă, întrucât el îi povestise episodul traumatizant din trecut, când tatăl lui îl luase la vânătoare de elani. Diferența, îi explică el, pornește de la motivația faptei. În timp ce el nu avea un motiv vital, pentru lupi era o problemă de supraviețuire.
”Când împușcase elanul, n-o făcuse ca să supraviețuiască. Sigur, fusese presat de nevoia de a-i face pe plac tatălui, dar până la urmă, alesese să omoare. Luase o viață fără să aibă nevoie de ea. Lupii, ca și indienii Picioare-Negre care vânau cândva pe aici, nu aveau de ales. Pentru ei, era o problemă de a ucide sau de a muri.”
Când sosește, în sfârșit, o scrisoare de la Joel, Helen e în culmea fericirii. Plină de emoție, citește descrierea faptelor umanitare ale acestuia ca, spre sfârșit, să aibă un adevărat șoc, Joel anunțând-o că a întâlnit o doctoriță belgiană, energică și sufletistă, cu care se înțelege perfect și urmează să se căsătorească. Helen se simte brusc mică și măruntă, lipsită de valoare în comparație cu strălucita doctoriță belgiană, căzând într-o depresie profundă.
Este impresionantă până la lacrimi scena în care Luke o găsește, udă și complet apatică, zăcând în pat și, cu o infinită grijă și tandrețe, o ajută să iasă din acea stare, îmbrățișând-o, liniștind-o, ajutând-o să se schimbe în haine uscate și făcând-o să simtă că era cineva pe care se putea baza necondiționat.
Helen realizează că Luke o adora și își dă seama, cu surprindere, că și ea se îndrăgostise de el. Ceea ce o făcea să șovăie în a accepta o relație cu el era faptul că, pentru prima dată însă, nu se temea că va fi rănită ci că ea va fi cea care îl va răni.
Sentimentele puternice pe care le aveau unul pentru celălalt câștigă lupta contra rațiunii și cei doi devin iubiți. Pentru Luke, acest lucru însemna mult mai mult decât o relație fizică satisfăcătoare. Faptul că ea îi acordase încredere îl ajutase să se maturizeze, să privească cu speranță în viitor și în șansele lui.
Și pentru Helen, relația cu Luke era eliberatoare. Cu Joel, mereu încercase să devină femeia pe care credea că și-o dorea acesta. Cu Luke putea fi ea însăși, recăpătându-și încrederea în propria feminitate, simțindu-se frumoasă și dorită.
Fericirea lor idilică este zgâlțâită brusc când un șir întreg de evenimente se petrec, declanșând consecințe importante, cu reacții în lanț.
Finalul este deosebit de dramatic, cu întorsături spectaculoase de situații, și, la un moment dat, îți stă inima în loc, crezând că o tragedie cumplită s-a produs. Deși finalul nu a fost fericit pentru toată lumea, efectele faptelor unora dintre cei implicați i-au schimbat, le-au schimbat perspectiva asupra lucrurilor, i-au ajutat să-și recunoască vina, să-și accepte pedeapsa și, astfel, să-și găsească ispășirea.
Helen și Luke, pe care destinul i-a pus greu la încercare, au demonstrat că sunt un cuplu indestructibil, fiecare recunoscând în celălalt sufletul lui pereche și privind cu speranță în viitor.
Mi-a plăcut că, inclusiv pentru viața lupilor în zonă, după un an de conflict sângeros în care fuseseră exterminați fără milă, s-a întrezărit o rază de speranță.
”Helen nu avea să întrebe de unde erau lupii. Dan făcuse toate aranjamentele. Nu știa decât că sunt o pereche alfa, nemarcați, fără zgărzi, de nedetectat. (…)
Apoi lupii se lansară din cuști ca două securi indiene Tomahawk. Aterizară pe pietrișul colțuros, dar nu căzură și nu se clătinară, ci se avântară întins pe pantă. Amândoi erau cenușii, de culoarea pietrelor umbrite pe care alergau.”

 

14. Familia mea și alte animale de Gerard Durrell

Familia mea și alte animale de Gerald Durrell este o carte fermecătoare, plină de umor savuros, o adevărată oază de relaxare și bună dispoziție!
În anul 1935, când excentrica lui familie hotărăște să părăsească Anglia pentru a se stabili în mirifica insulă Corfu, pentru micul Gerald, în vârstă de zece ani, a însemnat începutul unei perioade de vis, pline de aventuri care mai de care mai inedite. Pasionat, încă de când avea doi ani, de fascinanta lume a necuvântătoarelor, Gerry avea acum posibilitatea să descopere o întreagă lume magică, explorând în voie insula și studiind ore în șir modul de comportament al micilor viețuitoare. Prin descrierile lui încântătoare, deosebit de minuțioase și sugestive, pătrundem și noi într-un univers liliputan fascinant, viu colorat și foarte atractiv.
„Grădina, pe măsura unei case de păpuşi, era un loc magic, păduri de flori printre care mişunau vieţuitoare pe care nu le mai vazusem niciodată. Printre petalele groase şi mătăsoase ale trandafirilor trăiau nişte păianjeni micuţi, asemănători crabilor, care o luau la fugă pieziş când erau deranjaţi. Trupurile lor mici, transparente, erau colorate după floarea în care locuiau: roz sidefiu, roşu ca vinul şi galben ca untul. Pe tija trandafirilor, încrustată cu musculiţe verzi, se plimbau buburuze ca nişte jucării proaspăt vopsite: buburuze roz cu puncte mari negre, buburuze roşii ca mărul, cu puncte maro, buburuze portocalii cu pistrui cneuşii şi negri. Rotunde şi amabile, mişunau încoace şi încolo, să-şi găsească hrană în şirul anemic al păduchillor de flori. Bondarii de lemn, ca nişte urşi păroşi, de un albastru metalic, bombăneau mergând în zigzag printre flori, gravi şi ocupaţi. Fluturi de noapte, lucitori şi cocheţi, zburau în jos şi în sus pe cărări, cu o eficacitate aferată, oprindu-se uneori pe aripi înnegurate de viteză, ca să coboare o trompă lungă şi subţire într-o floare.”
Ceva mai târziu, după ce Leslie, fratele mijlociu al lui Gerry, îi va confecționa o barcă, Gerry va avea ocazia să studieze și uluitoarea faună marină, iar noi ne vom simți transpuși într-un tărâm de basm.
”Apoi, ca la comandă, îşi făcură apariţia delfinii, înotând aliniaţi spre golf, legănându-se ritmic în apă, cu spinările ca pictate cu fosfor. Ajunşi în mijlocul golfului înotară în cerc, plonjând şi rostogolindu-se, sărind uneori sus în aer şi căzând într-o vâlvătaie de lumini. Cu licuricii deasupra şi delfinii fosforescenţi dedesubt, priveliştea era fantastică”.
Cu un talent remarcabil, autorul reușește să redea cu succes atmosfera idilică a insulei, iar noi pășim vrăjiți într-un loc încântător, pitoresc și parfumat, în care grijile dispar și fiecare zi pare o sărbătoare.
Era primăvară din toate băierile inimii: întreaga insulă vibra odată cu ea, de parcă o imensă coardă sonoră fusese lovită. Toţi o auziseră şi totul îi răspundea. Era vizibilă în strălucirea petalelor, în scăpărarea aripilor de păsări, în licărirea din ochii întunecaţi şi umezi ai fetelor de la ţară. În bălţile pline de apă, broaşte ce păreau proaspăt smălţuite orăcăiau într-un cor frenectic printre ierburile luxuriante. În cafenelele din sat, vinul părea mai roşu, ba chiar mai tare.”
Însă, pe când descrierile vieții animalelor și ale naturii sunt făcute cu multă duioșie și sensibilitate, interacțiunea dintre membrii familiei, precum și dintre aceștia și alte persoane prezente pe insulă este relatată cu un incredibil umor de cea mai bună calitate și o fină autoironie. Sunt foarte multe pasaje amuzante în carte care m-au făcut să râd în hohote și efectiv a trebuit să întrerup lectura de mai multe ori întrucât, citind târziu în noapte, riscam să-l trezesc pe soțul meu care deja adormise.
Umorul spumos este prezent în carte încă de la primele pagini, când asistăm la venirea pe insulă a formidabilei familii Durrell, compusă din Gerald, mama acestuia, Louisa, care rămăsese văduvă încă de pe vremea când Gerry avea doar trei ani, fratele mai mare Larry (cunoscutul romancier Lawrence Durrell), în vârstă de douăzeci și trei de ani, fratele mijlociu Leslie în vârstă de optsprezece ani, sora Margo în vârstă de șaisprezece ani și câinele Roger, însoțiți de o grămadă de bagaje, care mai de care mai voluminoase.
În ciuda speranței lui Larry de a-și face o intrare triumfală, ca o maiestate binevoitoare, întregul alai aducea mai degrabă cu o trupă de saltimbanci medievali, urmăriți îndeaproape de o haită de câini enervați și agresivi, dornici să se răfuiască îndeaproape cu arogantul Roger, ce stătea cocoțat în siguranță în trăsură și îi ațâța întruna prin lătrături  furioase. Întreaga scenă, redată cu un umor suculent, frizează absurdul, provocându-ți hohote incontrolabile de râs!
”În clipa aceea trăsura se opri, cu un hârâit, în fața unei uși deasupra căreia atârna o firmă pe care scria Pensiune elvețiană. Câinii, convinși că în sfârșit vor reuși să înhațe potaia neagră și efeminată care se plimba cu trăsura, ne înconjurară, plini de speranțe, în grup compact. Ușa hotelului se deschise și un portar bătrân, cu favoriți, își făcu apariția și privi sticlos spre harababura de pe stradă. Necesitatea de a-l scoate pe Roger din trăsură și a-l băga în hotel ridica probleme considerabile. Fiind un câine greu, întreaga familie trebuia să-și unească forțele ca să-l ridice, să-l care și să-l stăpânească. Larry uitase între timp de poza maiestuoasă și începuse să se amuze. Sărea și țopăia pe trotuar, croind cu biciul o cărare printre câini, pe unde Leslie, Margo, mama și cu mine căram grăbiți un Roger care se lupta și mârâia. Intrarăm clătinându-ne în hol și portarul trânti ușa dinspre stradă și se sprijini cu spatele de ea, cu mustața tremurându-i. Directorul pensiunii înainta spre noi, măsurându-ne cu o privire neîncrezătoare și curioasă. Mama, cu pălăria sucită și strângând într-o mână borcanul meu cu omizi, începu să-i vorbească.
– Numele meu este Durrell, spuse zâmbind dulce, de parcă modul în care ne făcuserăm intrarea ar fi fost cel mai normal din lume. Sper că ați rezervat niște camere pentru noi.
– Da, doamnă, zise directorul, ferindu-se de Roger care tot mai mârâia. Sunt la etajul întâi. Patru camere și un balcon.
– Foarte bine, se bucură mama. În cazul acesta aș propune să urcăm imediat și să ne odihnim puțin înainte de a lua prânzul.
Și, cu o considerabilă grație maiestuoasă, își conduse familia la etaj.”
După ce au reușit să se instaleze în sfârșit, după mai multe peripeții, în vila pe care au închiriat-o, fiecare membru al familiei a început să-și desfășoare noua viață conform propriului tipar comportamental.
Astfel, Margo, cea veșnic preocupată de modă și înconjurată mereu de un nor de parfum, adora să facă băi de soare, înflăcărând imaginația și pasiunile tinerilor localnici.
”Margo, fără să facă nimic mai mult decât să îmbrace un costum de baie microscopic și să stea la soare în dumbrava cu măslini, adunase o ceată înflăcărată de țărani tineri și frumoși care apăreau ca din pământ, dintr-un peisaj ce părea pustiu, de câte ori o albină zbura prea aproape, sau trebuia mutat șezlongul.”
Ceva mai încolo, ne vom amuza copios la episodul în care, fiind prinsă într-o procesiune religioasă și sperând din suflet să scape de acneea de care era obsedată, Margo i-a sărutat cu multă evlavie și determinare moaștele sfântului Spiridon, în ciuda avertismentelor mamei de a nu face acest lucru. 
”- De, m-am gândit că poate îmi vindecă acneea.
– Acneea! Repetă mama cu dispreț. M-aș mira dacă nu te-ai molipsi de ceva care să țină de urât acneei.
A doua zi Margo căzu la pat, bolnavă rău de gripă și Sfântul Spiridon își pierdu definitiv prestigiul în ochii mamei.”
Larry, aflat în plină perioadă creativă, încerca, cuprins de frenezie, să termine primul lui roman, misiune extrem de grea, fiind inoportunat mereu în momentele lui de maximă inspirație fie de răgetele unui măgar legat de un țăran de gardul lor, fie de zgomotele asurzitoare produse de revolverele fratelui lui mijlociu, Leslie, foarte pasionat de balistică. 
”- Vă întreb și pe voi: nu-i ridicol ca generațiile viitoare să fie private de opera mea din simplul motiv că un cretin cu palme tăbăcite mi-a legat o bestie dezgustătoare sub fereastră? întrebă Larry.
– De, dragă, spuse mama, de ce nu-l muți dacă te deranjează?
– Dragă mamă, nu-ți închipui că am să-mi irosesc timpul gonind măgari prin pădure. Am aruncat în el cu o broșură despre știința creștină. Ce vrei să fac mai mult?
– Bietul animal e legat! Doar nu te aștepți să se dezlege singur? îl apostrofă Margo.”
”Leslie și-a despachetat între timp revolverele și ne-a luat prin surprindere cu o serie, aparent fără sfârșit, de explozii, trăgând din geamul dormitorului într-o cutie veche de conserve. După o dimineață deosebit de asurzitoare, Larry țâșni din camera lui și ne anunță că nu i se poate cere să lucreze cât timp vila se cutremură din temelii o dată la cinci minute. Leslie, supărat, spuse că trebuie și el să exerseze. Larry fu de părere că după zgomot n-ai zice c-ar fi vorba de un exercițiu, ci de o răscoală a indienilor. Mama, ai cărei nervi fuseseră de asemenea ușor zdruncinați de împușcături, sugeră ca Leslie să exerseze cu revolverul gol. Leslie pierdu jumătate de oră să-i explice de ce acest lucru nu este cu putință. În cele din urmă mută, cu părere de rău, cutia de conserve ceva mai departe de casă și zgomotul se auzea ușor mai înăbușit, dar tot atât de neașteptat.”
Deși în carte nu se precizează, în anul 1935 Larry a reușit totuși, în ciuda tuturor piedicilor deloc neglijabile produse de propria lui familie, să-și publice primul lui roman, Pied Piper of Lovers, care a avut un mare succes.
Am adorat-o pe mama celor patru frați, Louisa Durell. Deși mică de statură, având doar un metru cincizeci înălțime, mama dădea dovadă de o energie inepuizabilă, gătind cantități pantagruelice de mâncare pentru copiii ei, având grijă de casă și de grădină. Cu un calm remarcabil, mama reușea să facă față senină nenumăratelor boacăne produse de neastâmpărații ei copii, atingând acea fericită nirvana în care nu te mai sperie și nu te mai miră nimic. 
”Fără să ne scape din ochi, mama își reluă obișnuitele preocupări. Casa mirosea violent a plante aromatice, a usturoi și ceapă, iar bucătăria era plină de oale care clocoteau, în timp ce mama se mișca printre ele, vorbind în șoaptă. Pe masă se afla un maldăr de cărți pe care le consulta din când în când. Când reușea să se smulgă din bucătărie, se învârtea fericită prin grădină, tăind și curățând pomi fără tragere de inimă, plivind și plantând cu entuziasm.”
În ceea ce-l privește pe Gerald, în timp acesta a adus în casă o adevărată menajerie, depozitată în camera pe care extrem de toleranta lui mamă i-a pus-o la dispoziție în acest sens: broasca țestoasă Ahile, porumbelul Quasimodo, bufnița Ulise, șopârla gecko Geronimo, călugărița Cecilia, pescărușul Alec, două coțofene buclucașe, doi șerpi de apă, doi cățeluși năstrușnici (Puke și Widdle) și multe altele…
Aș dori să remarc ilustrațiile deosebit de sugestive din carte, realizate de Mircea Pop.
Pasiunea lui Gerry de a colecta și studia diversele specii de animale a dat naștere la nenumărate catastrofe, ”victimele” fiind chiar membrii familiei lui!
Am râs copios la episodul în care Gerry a strecurat pe furiș în casă o mamă scorpion cu puii ei, în scopul de a le studia comportamentul, ascunzându-i într-o cutie de chibrituri. Când bietul Larry a încercat să-și aprindă o țigară, mama scorpion îi sări pe mână, cu toți puii cocoțați pe spinarea ei și cu acul scos, gata de atac. Scoțând un urlet de groază, care l-a alertat imediat pe Roger și a speriat-o pe menajera Lugaretzia făcând-o să scape farfuria din mână, Larry și-a scuturat mâna, trimițând scorpionii direct pe masa unde familia își lua cina în tihnă. Ce a urmat a fost o întreagă nebunie, fiecare acționând conform propriului tipar comportamental – Larry răcnind furios ca un taur, Leslie bătăios și gata de acțiune, Margo acționând haotic cuprinsă de spaimă, mama complet buimăcită încercând din răsputeri să se lămurească despre ce era vorba, Roger agitându-se inutil dar foarte dornic să fie de folos iar Gerry, complet indiferent la suferințele familiei, tremura de grija mamei scorpion și a puilor acesteia.
“Scuturându-și mâna, îl făcu pe bietul scorpion să zboare de-a lungul mesei, aterizând la egală distanță între Margo și Leslie. Când căzu pe fața de masă, puișorii se risipiră, ca niște confetti. Înfuriată de-a binelea de acest tratament, vietatea porni în grabă spre Leslie, cu acul palpitând de emoție. Leslie sări în picioare, răsturnând scaunul, și se apără disperat cu șervetul, făcând scorpionul să se rostogolească spre Margo care, prompt, lăsă să-i scape un țipăt, de care orice locomotivă ar fi fost mândră.
Mama, complet zăpăcită de această trecere de la pace la haos, își puse ochelarii și privi spre masă, să vadă care este cauza tărăboiului. În momentul acela Margo, într-o încercare zadarnică de a opri înaintarea scorpionului, aruncă în el cu apa dintr-un pahar. Dușul nu atinse animalul, dar avu mare succes în a o uda pe mama care, neputând suporta apa rece, își pierdu brusc respirația și rămase gâfâind la capătul mesei, incapabilă să mai protesteze. Scorpionul se tupilase sub farfuria lui Leslie, în timp ce puișorii mișunau speriați pe toată masa.
Roger, dezorientat de panică, dar hotărât să participe și el, fugea în jurul mesei, lătrând isteric.
– Ne-a făcut-o iarăși afurisitul ăsta de băiat… mugi Larry.
– Uite-i, uite-i că vin! țipă Margo.
– E nevoie de o carte, strigă Leslie. Loviți-i cu o carte, nu vă speriați.
– Ce v-a apucat pe toți așa deodată? imploră mama un răspuns, ștergându-și ochelarii.
– E băiatul ăsta afurisit… o să ne omoare pe toți… uită-te la masă… poți să te înfunzi până la genunchi în scorpioni.
– Repede! Repede! Fă ceva… Fii atent! Fii atent!
– Nu mai țipa și adu o carte, pentru numele lui Dumnezeu… Ești mai insuportabilă decât câinele. Taci din gură, Roger!
– Numai din mila lui Dumnezeu nu m-a mușcat.
– Uite… altul… repede, repede!
– Taci, dragă, din gură și dă-mi o carte sau ceva!
– Afurisitul ăsta de băiat! Fiecare cutie de chibrituri a devenit o capcană a morții.
– Uite! Vine spre mine! Repede, repede, fă ceva!
– Lovește-l cu cuțitul. Cu cuțitul tău, hai, lovește-l!
Deoarece nimeni nu-și bătuse capul să-l lămurească și pe el, Roger avea greșita impresie că familia este atacată și că-i de datoria lui să o apere. Cum Lugaretzia era singura persoană străină din camera, trase concluzia logică că ea trebuie să fie vinovată și o muscă de glezna, lucru care nu contribui cu nimic la ameliorarea situației.
Între timp ordinea începuse să se restabilească puțin. Scorpionii mici se ascunseseră sub diferite farfurii și tacâmuri. La rugămințile mele fierbinți, având-o aliată și pe mama, sugestia lui Leslie de a-i măcelari pe toți nu fu totuși pusă în aplicare. În timp ce familia, fremătând încă de furie și teamă, se refugiase în salon, eu m-am străduit jumătate de ora să adun puișorii luându-i cu o linguriță și să-i pun înapoi pe spatele mamei lor. I-am dus apoi afară într-o farfurie și cu mare părere de rău i-am lăsat pe zidul grădinii. Roger și cu mine am plecat să petrecem după-amiază pe deal, considerând că-i mai prudent să las familia să-și facă siesta, înainte de a da ochii cu mine.
Rezultatele acestei întâmplări n-au fost puține la număr. Larry se alese cu o fobie pentru cutiile de chibrituri și le deschidea cu toată băgarea de seama și cu mâna înfășurată într-o batistă. Lugaretzia șchiopăta prin casă, cu glezna înfășurată în kilometri de bandaj, multe săptămâni după ce rana se cicatrizase și în fiecare dimineață, când ne aducea ceaiul, ne arăta cum arată crusta de pe mușcătură. Din punctul meu de vedere, repercusiunea cea mai gravă a fost constatarea mamei că am început din nou să mă sălbăticesc și hotărârea că a venit momentul să fiu iarăși educat.”
Boacănele produse nu s-au oprit nici pe departe aici.
Mult prea curioasele coțofene crescute de Gerry, supărate pesemne că Larry era singurul care le interzisese accesul în camera lui, au pândit momentul când acesta a lăsat din neglijență geamul deschis și i-au devastat camera, distrugându-i prețiosul manuscris, împrăștiindu-i și găurindu-i foile și vărsând și cerneala pe deasupra!
Leslie, care avea fobie de șerpi, s-a trezit cu doi șerpi în cadă în timp ce făcea baie, puși acolo de îngrijoratul Gerry (având și asentimentul mamei), care dorea să-i revigoreze după ce aceștia făcuseră insolație.
Ajunși la capătul răbdărilor, frații lui Gerry ar fi pus de mult piciorul în prag, însă mezinul era foarte bine protejat de duioasa și răbdătoarea lui mamă, care îi lua apărarea de fiecare dată, încurajându-i experimentele. De altfel, după cum ne vom lămuri ceva mai târziu, se pare că pe mama lui o moștenise Gerry cu iubirea lui dusă până la extrem față de animale.
Dodo, cățelușa adoptată din milă de mamă, va provoca la rândul ei multe întâmplări ilare, rivalizând cu succes cu cele produse de animalele din menajeria lui Gerald. M-am amuzat teribil citind despre haosul produs de Dodo și curtezanii acesteia la o petrecere, neputând să nu remarc faptul că, relatând incidentul, Gerald nu a scăpat ocazia de a-l ironiza fin pe fratele lui mai mare Larry care, în mijlocul turbulențelor, a avut grijă să se pună primul la adăpost, sărind sprinten pe un scaun și lăsându-i pe ceilalți să se descurce cum pot.
”Plictisită de petrecere și nereușind să atragă atenția mamei, Dodo hotărî să iasă puțin în grădină. Păși legănându-se în lumina lunii și-și alese un loc potrivit sub magnolie pentru a se împărtăși cu natura. Dintr-o dată, spre consternarea ei, se trezi cu o haită de câini zbârliți, bătăioși și neciopliți care aveau evident cele mai sumbre intenții în legătură cu ea. Cu un țipăt de groază, le întoarse coada și fugi spre casă cât o țineau piciorușele scurte și grase. Dar curtezanii ei înflăcărați nu aveau de gând să renunțe fără bătaie. Petrecuseră o după-amiază fierbinte și enervantă încercând să facă cunoștință cu Dodo și nici nu le trecea prin cap să rateze această ocazie venită parcă de sus, fără să încerce să intre în raporturi mai intime cu ea. Dodo galopă în salonașul ticsit de lume, strigând după ajutor, iar pe urmele ei se revărsa valul de câini, gâfâind și mârâind. Roger, Puke și Widdle care se furișaseră în bucătărie pentru o gustărică se reîntoarseră în plină viteză și se cutremurară văzând ce se petrece. Dacă urma cineva să o seducă pe Dodo, trebuia să fie, după părerea lor, unul dintre ei, nu un slăbănog de paria din sat. Se năpustiră cu avânt asupra admiratorilor lui Dodo și, cât ai clipi, camera deveni o învălmășeală haotică de câini care se băteau și mârâiau și oaspeți cuprinși de isterie care săreau ca să nu fie mușcați.
– Sunt lupi… E semn că o să avem o iarnă grea, țipă Larry sărind sprinten pe un scaun.
– Fiți calmi! Fiți calmi! Urlă Leslie, înșfăcând o pernă și aruncând-o asupra celui mai apropiat grup de câini încăierați.
Perna căzu, fu imediat sfâșiată de cinci boturi furioase și un imens nor de pene se ridică în aer și începu să plutească deasupra scenei.
– Unde-i Dodo? tremură vocea mamei. Găsiți-o pe Dodo. Au s-o nenorocească.
– Opriți-i! Opriți-i! Se omoară! țipa Margo care, apucând un sifon, începu să stropească atât oaspeți, cât și câini, cu o totală imparțialitate.”
Și personajele secundare sunt foarte pitorești, cu caractere bine conturate: entuziastul și generosul Spiro, care va deveni în scurt timp ghidul și protectorul familiei; menajera Lugaretzia cea ipohondră, care adora să vorbească ore în șir despre toate bolile ei închipuite; eruditul Theodore – mentorul lui Gerry în studiul biologiei; George, prietenul lui Larry, mare spadasin, care îl va instrui o perioadă pe Gerry prin metode complet neconvenționale; Peter, un alt profesor al lui Gerry, care va fi înlăturat după ce familia a descoperit că acesta dezvoltase o adevărată pasiune pentru Margo; ciudatul profesor Krafelsky, pasionat de ornitologie, care va prelua dificila sarcină a educării lui Gerald; o întreagă pleiadă de artiști, poeți, pictori, care mai de care mai ciudați, cu toții prieteni ai lui Larry.
Nu am reușit să surprind decât o mică parte din întâmplările amuzante și fabuloasele descrieri ale naturii și vieții animalelor, lăsându-vă plăcerea să le descoperiți pe celelalte în carte.
Cartea ”Familia mea și alte animale” oferă o lectură deosebit de bogată și de plăcută, furnizând multe informații interesante despre lumea animalelor, stârnind hazul cu nenumărate situații savuroase și trezind dorul de vacanță!
O recomand cu mult drag!

Cartea a fost ecranizată în 2005, în regia lui Sheree Folkson, cu Eugene Simon, Imelda Staunton, Chris Langham în rolurile principale. Filmul respectă foarte bine întâmplările din carte, iar actorii au fost foarte bine aleși, redând foarte bine caracterele personajelor. A fost o adevărată încântare să-l vizionez după ce am citit cartea!
Începând din 2016, BBC a realizat un serial – Familia Durrell, bazat pe seria Corfu Trilogy, ajuns deja la sezonul 4 în 2019, cu următoarea distribuție în rolurile principale: Keeley Hawkes (Louisa Durrell), Milo Parker (Gerry Durrell), Josh O’Connor (Larry Durrell), Daisy Waterstone (Margo Durrell), Callum Woodhouse (Leslie Durrell), Alexis Georgoulis (Spiros Halikiopoulos).
Deși seria TV este foarte bine realizată, s-a îndepărtat destul de mult din întâmplările din carte, reinterpretându-le într-o altă viziune, inclusiv caracterele personajelor, care mi s-au părut diferite de cele din carte. Sinceră să fiu, mi-aș fi dorit să se respecte mai mult spiritul cărții.

Cărțile autorului Gerald Durrell pot fi comandate pe libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librarie.netelefant.rodol.ro, librariadelfin.ro, emag.ro

 

15. Fram, ursul polar de Cezar Petrescu

Pentru ultima dată în acel oraș, Miss Ellian se prezintă în arena circului Struțki, cu cei 12 tigri de Bengal și apoi dând reprezentație și Fram, Ursul Polar. Spectatorii sunt profund impresionați. Fram, Ursul Polar intra fără îmblânzitor și își făcea numerele fără ghidare. Cu toate acestea, tocmai în seara de adio, Fram nu mai apărea. Spectatorii sunt foarte nemulțumiți. Într-un târziu, Fram vine pe scenă, dar fără să mai execute nimic. După un timp în patru labe, ca un animal oarecare, pleacă spre cușca sa.
Doi copii vizitează menajeria circului Struțki. Fram stă nemișcat, închis cu zăvorul, deși nu este agresiv. Acesta visează la zilele copilăriei lui, înainte de a fi luat de eschimoși și vândut pentru circ. Își amintește de peștera unde s-a născut și de ursoaică, mama lui, cu care călătorise pe un sloi de gheață. Pe o insulă, ursoaica simte un miros străin, de om și de câine, înainte de a fi împușcată. De acolo, Fram se trezește pe o corabie, unde marinarul Lars îl botează, după numele corăbiei renumite cu care Lars străbătuse ținuturile polare (în limba norvegiană înseamnă „înainte”). Fram este vândut pentru zece sticle de rom și, curând, ajunge la circul Struțki. Vreme de șapte ani este fala circului. Acum, acesta tânjește după ghețurile polare.
Un fost vânător, pasionat de studierea urșilor, îl convinge pe directorul circului să-l trimită înapoi pe Fram, la pol. Acesta nu ar fi vrut, ca să nu piardă bani, dar ulterior realizează că poate câștiga din reprezentații în folosul lui Fram.
Ajuns la pol, Fram, nerăbdător dispare rapid între ghețuri. Curând cunoaște viscolul, și, neadaptat, Fram se „încălzește” făcând acrobații. Viața la pol era un pic mai grea decât și-ar fi imaginat. Fără nimeni care să-i poarte de grijă, acesta trebuie să se descurce singur.
Instinctiv, se îndreaptă spre țărm. Văzu câteva foci, dar, amintindu-și de trupa de foci de la circul Struțki, nu le putu ataca. Ajuns pe o altă insulă, o găsi plină de urme de animale. Se luă după urmele de urs polar. Ursul străin sări la bătaie, dar Fram se folosi de mișcările învățate la circ, ca să-l învingă și-l sperie. Trist, Fram realizează că și alte vietăți fugeau de el, considerându-l dușman. Cu toate astea, Fram ajunge să profite de morsele ursului străin, deși acesta, Fram îl poreclise „Căpățânosul”, s-a săturat să vâneze pentru altul și a plecat de pe insulă, pe un sloi plutitor. Treptat, Fram învață să-și facă adăpost de viscol.
Fram întâlnește o ursoaică și doi pui și încearcă să fie prietenos, în stilul lui de circar, fără succes. Întâlnește și alți urși, care se speriau să vadă unul de-al lor cum face salturi mortale, pași de vals, echilibru în cap și mers în labele dinainte. Îndată, cei întâlniți își abandonează hrana și fug. „Ceva tainic și rău, neînțeles, îl despărțea de urșii sălbatici ai polului.” Așa, Fram tot călătorește pe sloiuri întâlnind dușmănie și frică din partea urșilor albi.
Așa cum înainte tânjea după întoarcerea la pol, acum Fram se chinuiește cu gândul la oameni. Disperat de viscol și singurătate, el merge în neștire pe banchize. Ceilalți urși par să fi dispărut. Deodată, îi iese în cale un pui de urs. E singur. Ursoaica, mama lui, a fost ucisă în lupta cu un alt urs polar, iar puiul a scăpat, fugind, doar cu o rană. Puiul de urs îl duce pe Fram la locul cu pricina și acesta o ia pe urmele ursului ucigaș. Îl găsește ușor și-l izbește cu dinții de gheață.
Puiul de urs primește și un nume: Zgăibărici. Cu mirosul mai bun decât al lui Fram, acesta găsește „depozitul” ursului bătut: două morse înghețate. Acolo poposesc cei doi, în adăpost, până ce trece noaptea polară. Se mai întâlnesc cu ursul ucigaș al ursoaicei, care slăbise pentru că Fram îi fărâmase câțiva dinți și el nu mai era la fel de puternic ca înainte. Fram îi redă adăpostul și hrana, apoi pleacă mai departe, cu puiul de urs. La puțin timp, puiul o zbughiește îndărăt și îl mușcă pe urs de gât ca să-și răzbune mama.
Fram își reia obiceiul de a goni urșii albi cu giumbușlucuri, servindu-se din vânatul lor. Într-o zi, Fram își găseșe micul protejat exersând giumbușlucurile sale. Fram îl scutură bine și se hotărăște să-l părăsească, ca Zgăibărici să ajungă un urs normal.
Iarăși, Fram plutește fără țintă, neașteptând nimic bun. Sloiul lui se oprește într-un loc unde pescuia un copil de eschimos. Fram se străduie să-l atragă cu tot ce știa de la circ, dar copilul era îngrozit. Eschimosul îl crede un urs vrăjit și-i arată jucăriile lui, cerându-i să le transforme în arme adevărate. Dezamăgit de neputința lui Fram de a-i preface jucăriile, eschimosul vrea să-l săgeteze, dar Fram prinde săgețile din zbor și-i rupe armele, după care îl părăsește. Nici dintre eschimoși nu a crezut vreodată povestea lui Nanuc despre ursul vrăjit.
Otto și Egon, doi vânători polari de pe vaporul care-l adusese pe Fram, își pierd câinii și săniile când o banchiză de gheață se despică. Rămași în viață, cei doi n-au provizii, arme și sunt la o distanță de 48 ore de coliba lor. Sunt prinși într-o furtună de gheață și îngheață când îi găsește Fram. Recunoscându-i după miros, acesta îi încălzește cu blana lui după care îi conduce la adăpostul lui, unde avea carne de focă. Vânătorii s-au întors, cu Fram, la coliba lor. La venirea corabiei, Fram se suie singur în barcă, dorind să fie luat și el.
În 1983 romanul a fost adaptat într-un serial, Fram de șase episoade în regia Elisabetei Bostan. În rolurile principale au jucat Violeta Andrei, Octavian Cotescu, Carmen Galin și Adrian Vîlcu. Spre deosebire de carte, în serial evenimentele au loc în ajunul anului 1900. Circul vine în oraș și sunt introduși membrii familiei Mărculescu, saltimbanci. (Sursa: Wikipedia)

Cartea Fram, ursul polar de Cezar Petrescu poate fi comandată pe elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librarie.net

 

About Author

9 comentarii

  1. Mirela Barbalata on

    Ooo, un top excelent! Felicitari!
    Câteva cărți le-am trecut pe lista de dorințe!
    Mulțumesc pentru aceste frumoase recomandări!

  2. Minunate carti! Pe unele le-am citit, pe altele as vrea sa le citesc. As adauga seriile Farseer si Omul aramiu, de Robin Hobb, cu o legatura extraordinara intre om si lup.

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: