Top 15 filme fermecătoare de Craciun, care iti incanta sufletul

16

Filme fermecate, care îți încântă sufletul

Decembrie, o perioadă magică din an, în care răsuflăm usurați după tot ce am fost greu în anul care a trecut, și, cel mai important, încărcăm bateriile pentru anul care urmează. Mai mult ca oricând, avem sufletul deschis spre iertare, împăcare, adieri de speranțe noi și bucurie împărtășită cu cei dragi. Momente prețioase petrecute în familie, care luminează mult timp după aceea, precum felinarele aprinse, când drumul pare greu.
Unul din modurile preferate și de a te simți bine, și a petrece momente ”de calitate” în familie, cu mari, cu mici, este să ne bucurăm împreună privind la filme devenite nemuritoare sau, pur și simplu, declarate ”tradiționale” pentru această perioadă.
Nu sunt într-o ordine anume, toate transmit din plin spiritul Sărbătorilor:

1. Singur acasă

Dintr-o galerie a filmelor de Sărbători, nu putea în nici un caz să lipsească acest film. Îl revedem cu plăcere în fiecare an, e deja tradiție de familie să urmărim și să ne amuzăm de povestea istețului băiețel rămas ”singur acasă” de Crăciun…
Numeroasa familie McCallister pleacă în mare grabă la Paris să sărbătorească Crăciunul, dar îl uită pe Kevin McCallister acasă. Kevin, care are doar 8 ani, trebuie să înfrunte doi hoți care se pregătesc să-i jefuiască casa crezând-o nelocuită. Inteligentul și curajos, Kevin, este nevoit să pună tot felul de capcane pentru a-și apăra locuința.
Singur Acasă (Home Alone) este o comedie de Crăciun din 1990, primul film de Crăciun din toate timpurile ca încasări. În film interpretează Macaulay Culkin în rolul lui Kevin McCallister. Filmul a fost nominalizat la două premii Oscar și la două Globuri de Aur. Este urmat de Singur acasă 2 – Pierdut în New York (1992).

2. Regatul de gheață 

Regatul de gheață (Frozen) este un de animație și musical produs de studioul Walt Disney. Acesta are la bază basmul scris de Hans Christian Andersen, Crăiasa zăpezilor.
Filmul spune povestea unei prințese fără frică care pornește într-o călătorie epică alături de un alpinist zdrențăros, în căutare de aventură – animalul său de companie, un ren loial, și un om de zăpadă nefericit – pentru a-și căuta sora înstrăinată, ai cărei puteri de gheață au prins regatul într-o iarnă fără zori de sfârșit. Muzica peliculei și ilustrările sunt inspirate foarte mult din cultura norvegiană și poporul sami.
Filmul a câștigat Premiul Oscar pentru Cel mai bun film de animație și Cea mai bună melodie originală „Let it Go” interpretată de Demi Lovato, și Globul de Aur pentru cel mai bun film de animație.

3. Expresul polar

Expresul polar (The Polar Express) este un film fantastic din 2004 generat pe computer bazat pe cartea pentru copii cu același nume de Chris Van Allsburg.
Există sau nu Moș Crăciun? Pentru un băiețel la vârsta acestei întrebări esențiale se pregătește un eveniment cu totul și cu totul neobișnuit. Târziu, în noaptea de Ajun, el stă cuminte în pat sperând să audă zurgălăii saniei trase de reni a Moșului. Spre surpriza lui, chiar în dreptul ferestrei dormitorului oprește și țiuie asurzitor un tren. Un tren cu locomotivă cu aburi al cărui conductor îl invită în călătoria vieții lui. O călătorie la Polul Nord, în casa prietenului copiilor, în universul celui dintâi fabricant de jucării al lumii. Acasă la Moș Crăciun. Povestea imaginată de scriitorul Chris Van Allsburg într-una dintre cele mai savuroase cărți pentru copii și preluată pentru ecrane de regizorul Robert Zemeckis, spune istoria lui Hero Boy și a uneia dintre nopțile de Crăciun ale copilăriei sale. Într-un mod cât se poate de autentic, este de fapt istoria unei posibile nopți de Crăciun din copilăria oricăruia dintre noi. Hero Boy nu crede în Moș Crăciun și nici în miracole. Dar la invitația neobișnuitului conductor de tren (vocea lui Tom Hanks), el urcă în Polar Express unde îi cunoaște pe Hero Girl, o tânără domnișoară mulatră care îi devine prietenă, pe Lonely Boy, un singuratic cum îi zice și numele, și pe Know-it-All (Le-știe-pe-toate), unul dintre acei copii care au răspunsuri la aproximativ toate întrebările care îți pot trece prin cap. În felul lor, și din diverse pricini, cu toții se îndoiesc de existența lui Moș Crăciun. De altfel, acesta și este motivul prezenței lor în tren: li se dă șansa să vadă ca să poată crede.
Cei patru și însoțitorul lor devin personajele principale ale unei călătorii la care visează orice copil, un drum la capătul căruia se deschid porțile unui univers cu totul special, lumea guvernată de Moș Crăciun. Aventura care începe, întrece orice imaginație. Efecte vizuale superbe, dublate de actorie excepțională. Un film de animație cu adevărat plin de viață. E toată lumea la bord? Nu contează unde merge trenul. Ceea ce contează este să te urci în el.

4. Miracolul de pe strada 34

Miracolul de pe Strada 34  (Miracle on 34th Street, lansat în Regatul Unit ca The Big Heart) este un film american de comedie din 1947 regizat de George Seaton, avându-i în rolurile principale pe Maureen O’Hara, John Payne și Natalie Wood. A fost refăcut pentru televiziune în 1955, 1959, 1973 și cinematografic în 1994.

miracolul-de-pe-strada-34

Kris Kringle este indignat pentru că-l găsește în stare de ebrietate pe omul care a fost desemnat pentru a juca rolul lui Moș Crăciun la Parada Anuală a magazinului Macy’s. Când el se plânge directoarei acestui eveniment, aceasta îl convinge pe Kris să-i ia locul. Kris se descurcă atât de bine încât este angajat ca Moș Crăciun pentru magazinul emblematic Macy’s din New York, cel aflat pe Strada 34.
Ignorând instrucțiunile primite de a le recomanda părinților să cumpere de la Macy’s, Kris conduce o cumpărătoare la un alt magazin. Ea este atât de impresionată încât îi spune șefului departamentului de jucării, că va deveni un client fidel al magazinului Macy’s. Kris o informează mai târziu pe o altă mamă că la magazinul rival se găsesc patine mai bune.
Magazinul își extinde ideea privind conceptul marketingului. Dornici să aibă același succes, cei de la Gimbels pun în aplicare aceeași politică de recomandare a altor magazine rivale de-a lungul întregului lanț propriu de magazine, obligându-i pe cei de la Macy dar și alte magazine să escaladeze ofertele de această natură
Singura ”problemă”este că Kris Kringle e convins că e chiar Moș Crăciun, iar cei din jurul încep să-și pună întrebări și să creadă că este nebun. Autoritățile intenționează să-l interneze într-un spital de nebuni, dar credința unei tinere fete, un avocat inimos și talentat și spiritul Crăciunului îl vor salva.

5. Goana după cadou

Goana după cadou (Jingle All the Way) este un film de Crăciun din 1996, cu Arnold Schwarzenegger în rolul principal.
Filmul prezintă povestea a doi tați rivali, amândoi disperați să găsească o figurină de acțiune cu Turbo-Man drept cadou, fiecare pentru fiul său, pe ultima sută de metri înainte de Ajunul Crăciunului.
Protagonistul filmului, Howard Langston (Schwarzenegger) este foarte ocupat cu munca sa și își neglijează fiul. Dar vine Crăciunul, lucru care-l determină pe tată să-și amintească de fiu. Fiul său dorea foarte mult o jucărie cu un super-erou – care era idolul său. Tatăl lui încearcă s-o găsească, dar este prea târziu, această jucărie s-a bucurat de o popularitate incredibilă, toți copii au vrut să o aibă și nu se mai găsește în magazine. Acum, eroul nostru trebuie să găsească timp liber pentru a pleca la vânătoare după jucăria mult dorită de fiul său sperând totodată că astfel l-ar ierta pentru că nu a alocat timp pe care să-l petreacă cu fiul său.

6. Crăciunul cu familia Krank 

Crăciunul cu familia Krank (Christmas with the Kranks) este un film de Crăciun din 2004, cu Tim Allen și Jamie Lee Curtis apar în rolurile principale. Scenariul este realizat pe baza romanului din 2001 Skipping Christmas de John Grisham.
Un cuplu decide să sară peste sărbătoarea Crăciunului pentru a salva bani pentru un concediu în Caraibe, stârnind indignarea vecinilor. Când fata lor se întoarce acasă cu iubitul ei pentru a petrece Crăciunul cu părinții ei, aceștia apelează tot la vecini pentru a-i ajuta în organizarea unui Crăciun perfect.

7. Poveste de Crăciun

Din câte ştiu eu, este singură perioadă, din lungul răstimp al unui an, în care bărbaţi şi femei laolaltă par că sunt gând la gând să-şi deschidă în voie inimile ferecate şi să-i privească pe cei nevoiaşi că pe nişte tovarăşi de călătorie spre mormânt, şi nu că pe nişte creaturi total diferite, condamnate să aibă o cu totul altă cale. Şi, din acest motiv, unchiule, chiar dacă nu mi-a adus niciodată vreo urmă de aur sau de argint în buzunare, sunt convins că mi-a făcut bine şi îmi va mai face bine. Şi rostesc: Dumnezeu să binecuvânteze Craciunul!
Publicată pentru prima dată în 1843, cartea lui Charles Dickens, Povestea de Crăciun (A Christmas Carol) elogiază spiritul acestei sărbători. Este povestea lui Ebenezer Scrooge, un zgârie-brânză bătrân şi ursuz care îi priveşte cu ură pe toţi cei din jur. Într-o noapte de Ajun, la fel de îngheţată ca inima bătrânului, primeşte trei vizitatori fantomatici: Spiritul Crăciunului-Trecut, al Crăciunului-de-Acum şi al Crăciunului-Ce Va Să Vină. Acestea îl poartă într-o călătorie uimitoare şi pe alocuri înfricoşătoare, în urma căreia avarul urâcios care ura Crăciunul se schimbă radical, reevaluîndu-și propriul sistem de valori și deschizându-și inima.

christmas-carol-movie-14christmas-carol-1999-patrick-stewart-scrooge-desmond-barrit-ghost-of-christmas-present

a-christmas-carol-patrick-stewart-11
Cartea a avut parte de mai multe ecranizări, dar preferata mea rămâne cea din 1999, cu Patrick Steward.

 

8. Winter’s Tale – Poveste de iarnă

winterstale

Un film din 2014, cu Collin Farrel, Russel Crowe. Jennifer Connelly, Jessica Brown Findlay.
Nu este o poveste adevărată, este o poveste de dragoste…dar cine spune că nu poate fi adevărată?

winter-s-tale

De la un New York feeric când tropotul cailor străbătea zgomotos străzile lungi şi pietruite, iar onoarea era apărată cu pistolul, până la oraşul modern acoperit de clădiri zgârie-nori, veşnic treaz, filmul „Poveste de iarnă“ înfăptuieşte miracole şi uneşte destine. După secole de întuneric, vise despre o iubire neînţeleasă şi o permanentă luptă cu sine, un bărbat îşi recuperează amintirile şi descoperă incredibilul destin care îl aşteaptă.
Într-o noapte de iarnă, Peter Lake (Farrell), orfan, dar lăcătuş priceput, încearcă să dea o spargere la o vilă care arată ca o fortăreaţă.

9. Un iubit pentru Crăciun

Un iubit pentru Crăciun (A Boyfriend for Christmas), este un film din 2004, cu Kelli Williams și Patrick Muldoon.

a-boyfriend-for-christmas-60396-626

Îndeplinirea dorinței unei eleve de a avea un prieten se lasă cam mult așteptată…aproape 20 de ani. Astăzi, lucrând ca avocat, ea și-a făcut o profesiune de credință din a face ca dorințele altora să se transforme în realitate.
Holly a încetat să mai creadă în Moş Crăciun, pentru că acesta nu i-a trimis niciodată cadoul mult dorit: bărbatul visurilor ei. Nu mai are încredere nici în bărbaţi, de când logodnicul ei a părăsit-o. Se apropie Crăciunul, iar gândul că va trebui să mergă singură să ia cină cu părinţii şi fratele ei ( acesta are o familie frumoasă ) devine din ce în ce mai apăsător. Prietenă ei, Diane, i-a promis un cadou special de sărbători şi nu mică i-a fost mirarea lui Holly, când în dimineaţă de Crăciun s-a trezit la uşa cu tip extrem de arătos cu un brad. Îl prezintă familiei pe Douglas Firwood, cu care pretinde că are o relaţie serioasă. Familia lui Holly este foarte încântată de noul ei iubit, mai puţin cumnata să. Numai că încurcăturile abia încep, când Ted, fostul ei logodnic îşi face apariţia în peisaj.

10. Pur si simplu dragoste

Pur și simplu dragoste (Love Actually, 2002), este o minunată comedie romantică în regia lui Richard Curtis, cu Keira Knightley, Hugh Grant, Colin Firth, Emma Thompson în rolurile principale.
Filmul urmarește viețile a opt cupluri, cât se poate de diferite, si felul in care povestile lor de dragoste evolueaza pe parcursul celei mai aglomerate luni ale anului, inainte de Craciun, in Londra.

11. Un Crăciun de neuitat 

Un Crăciun de neuitat (Christmas Vacation) este un film american din 1989 regizat de Jeremiah S. Chechik (debut regizoral). Este al treilea film din seria de filme National Lampoon. În film interpretează actorii Chevy Chase, Beverly D’Angelo și Randy Quaid.
Încă de la premiera sa din 1989, Un Crăciun de neuitat a fost de multe ori etichetat ca fiind un film clasic modern de Crăciun.
Un locuitor din Chicago, Clark Wilhelm Griswold Jr., vrea să sărbătorească ca la carte Crăciunul și de acest lucru se conving pe pielea lor membrii familiei, soția Ellen, fiul său Rusty și fiica sa Audrey. Mai întâi, Clark îi ia pe toți cu mașina pentru a pleca în căutarea a ceea ce numește el cu mult entuziasm Pomul de Crăciun al Familiei Griswold. După ce se întrece cu o camionetă și aproape intră într-un plug de zăpadă, dar trage de volan și intră cu mașina într-un morman de zăpadă, în cele din urmă găsește bradul mult visat, deși cam mare pentru camera lor.
Clark își invită socrii și pe părinții săi, dar și pe mătușa Bethany și unchiul Lewis ca să petreacă cu toții în Chicago sărbătorile ca o mare familie.
Clark este obsedat în ceea ce privește pregătirile de Crăciun. După ce se chinuie cu peste 20000 de becuri italiene de import să le așeze pe toată casa și pe acoperiș, nu reușește să le aprindă. În cele din urmă are și o surpriză și mai neplăcută: îi vin musafiri neinivitați din Kansas — verișoara Catherine, soțul ei Eddie și cei doi copii ai lor. Aceștia sosesc într-o veche mașină RV care de fapt este noua lor casă. Cum vor sărbători până la urmă, vom vedea…

 

12. Cum a furat Grinch Crăciunul 

Cum a furat Grinch Crăciunul (How the Grinch Stole Christmas) este un film de Crăciun american din 2000, fiind inspirat din filmul de televiziune din 1966 care este bazat pe cartea cu același nume din 1957 a lui Dr. Seuss și avându-l pe Jim Carrey în rolul principal.
Cum a furat Grinch Crăciunul este al doilea film de Crăciun din toate timpurile ca încasări, imediat în urma filmului Singur acasă.
În orașul microscopic Whoville (situat în interiorul unui fulg de zăpadă), toată lumea sărbătorește Crăciunul cu multă fericire și bucurie, cu excepția cinicului și mizantropului Grinch (Jim Carrey), care disprețuiește Crăciunul și pe locuitorii din Whoville și face glume periculoase și dăunătoare pe seama lor. Ca urmare, nimanui nu îi place de el.
O mică fetiță, Cindy Lou, după ce află de existența lui Grinch, începe să se intereseze de el și de trecutul său și le cere tuturor să-i spună ceea ce știu despre el, descoperind în curând că el are un trecut tragic.
El provine dintr-o greșeală a unui vânt greșit care l-a adus atunci când era bebeluș și este adoptat de două doamne. Deși a manifestat unele tendințe spre răutate pe când era copil, el nu era persoana crudă și egoistă care a devenit mai târziu, din cauză că a fost în permanenșă ridiculizat de colegii de clasă din cauza aspectului său – cu excepția Marthei May Whovier.
Cindy, emoționată de această poveste, decide să-l facă pe Grinch maestru de ceremonii la sărbătoarea Whobilation, spre marea nemulțumire a primarului Augustus, care acceptă în final fără tragere de inimă. Dar când ea îi oferă o invitație lui Grinch, acesta îi refuză oferta. El se răzgândește treptat și ajunge mai târziu la serbări. Pe când el se bucura de sărbătoare, Augustus o cere în căsătorie pe Martha și, în plus, îi oferă în dar lui Grinch un aparat de ras electric ca o glumă proastă, făcându-l să distrugă petrecerea și supărând-o pe Cindy Lou.
Grinch este mulțumit de ieșirea sa violentă, dar spre uimirea lui, el își dă seama curând că atacul său nu va elimina spiritul Crăciunului și că locuitorii din Whoville vor celebra a doua zi Crăciunul. Supărat de ideea de a-și petrece Crăciunul în peștera sa, Grinch deduce că Whos sărbătoresc Crăciunul doar din cauza cadourilor extravagante, și el decide să fure toate cadourile în timp ce locuitorii dorm. Grinch plănuiește să distrugă toate cadourile furate, după ce aude plânsul locuitorilor din Whoville. Cu toate acestea, el aude cântarea plină de bucurie a louitorilor după discursul tatălui lui Cindy, care le amintește că sărbătoarea Crăciunului înseamnă a sărbători cu familia și prietenii și nu a da sau primi cadouri și a pune decorațiuni.
Frustrat de eșecul planului său, Grinch își dă seama că Crăciunul înseamnă mult mai mult decât „darurile materiale”, o cunoaștere profundă care-l emoționează și-i face inima să crească de trei ori mai mare decât dimensiunea originală. Cu toate acestea, darurile furate sunt pe punctul de a cădea de pe stâncă și Grinch încearcă cu disperare să le salveze. Hotărând să-l ajute pe Grinch, Cindy îi spune că „nimeni nu ar trebui să fie singur de Crăciun”.
Avem parte de un spectaculos happy-end pentru toată lumea, și de un deznodământ neașteptat al poveștii pentru Grinch.

13. O viață minunată

O viață minunată (It’s a Wonderful Life). Această minunata poveste de Crăciun este regizată în 1946 de nemuritorul Frank Capra si rămâne unul dintre filmele favorite ale tuturor timpurilor, atât în viziunea publicului, cât și în opinia criticilor de film.
În 1998 a fost votat pe locul 11 în lista celor mai bune 100 de filme, listă realizată de Institutul American de Film; iar în 2007 s-a clasat pe poziția 20. Scenariul se bazează pe povestirea „The Greatest Gift”, pe care Philip Van Doren Stern a scris-o în 1939 dar a publicat-o în 1945. Filmul este considerat ca fiind unul dintre cele mai îndrăgite din cinematografia americană și a devenit o tradiție vizualizarea acestuia în timpul sezonului de Crăciun.

its-a-wonderful-life-final-ps-2-900x600

George Bailey și-a petrecut întreaga viață făcând bine oamenilor din Bedford Falls. El a dorit întotdeauna să călătorească, dar nu a avut niciodată ocazia, deoarece a păzit întregul oraș pentru a nu fi preluat de bogatul domn Potter, un zgârie-brânză. Tot ceea ce-l împiedică să facă acest lucru este modesta Cooperativă a lui George de construcții și de credite imobiliare, care a fost fondată de către tatăl său cel generos. Dar, în Ajunul Crăciunului, unchiul lui George, Billy, pierde 8000 de dolari pentru afaceri în timp ce intenționa să-i depună în bancă. Zgârcitul Potter găsește banii și-i ascunde de Billy. Când, mai târziu în acea noapte, inspectorul bancar descoperă lipsa banilor, George își dă seama că el va fi făcut responsabil și trimis la închisoare, iar compania se va prăbuși, acest lucru permițându-i lui Potter să preia afacerile întregului oraș. Gândindu-se la soția sa, la copilașii lor și la ceilalți pe care el îi iubește ajunge să creadă că le va fi mai bine cu el mort și plănuiește să se sinucidă. Dar rugăciunile celor dragi au ca rezultat apariția pe pământ a unui înger blând pe nume Clarence venit să-l ajute pe omul care a făcut atâta bine orașului. George crede că era mai bine dacă nu s-ar fi născut de loc, iar Clarence îi arată cât de rău arată lumea și orașul (denumit acum Potterville) fără el. În cele din urmă George dorește să revină la viața normală și chiar să meargă la pușcărie dacă trebuie. Dar, odată ajuns acasă, întregul oraș a strâns bani pentru a-l ajuta.

14. Doamna Crăciun

mrs-_santa_claus_film_poster

Doamna Crăciun (Mrs. Santa Claus) este un încântător film de familie, muzical, din 1996, cu Angela Lansbury în rolul principal.
Considerându-se neglijată în ciuda contribuției majore la bunul mers al lucrurilor la Polul Nord, doamna Moș Crăciun simte nevoia de puțină aventură, așa că ia sania cu reni și ajunge să se rătăcească în New York, pătrunzând într-o lume de care nici nu știa că există, cea a comunităților de imigranți evrei și irlandezi cărora le face o impresie deosebită. În acest timp, la Polul Nord, Moș Crăciun e foarte îngrijorat și regreta că n-a fost mai atent cu soția sa… 

 

15. Ho Ho Ho

Nu puteam încheia galeria de filme de Crăciun fără a recomanda și un film românesc: Ho Ho Ho, cu Ștefan Bănică în rolul principal.
Ho Ho Ho este un film de Crăciun de comedie din 2009, primul film românesc de Crăciun. Acțiunea are loc, bineînțeles, în perioada Crăciunului. Filmările au avut loc în perioada 8 iunie – 8 iulie 2009 la Băneasa Shopping City, la MediaPro Studios și în București.
Horațiu, un băiețel de 8 ani care încă mai crede în Moș Crăciun, primește drept cadou de Sărbători o zi la mall. Ceea ce ar fi trebuit să fie o zi normală de Crăciun se transformă însă într-o adevarată aventură în momentul în care copilul se pierde de mama sa. El îl întâlnește pe Ion, un pungaș deghizat în Moș Crăciun, aflat în mijlocul unei operațiuni ilegale. Spre deosebire de Moșii de la televizor, lui Ion nu pare să îi placă prea mult copiii. Cu toate astea, băiatul e convins că acesta este adevăratul Moș Crăciun și se ține scai de el, provocând tot felul de încurcături pe cât de periculoase, pe atât de amuzante. Până la final, Ion regăsește magia Crăciunului alături de Horațiu, iar băiatul descoperă că miracolele au, într-adevăr, loc.

 

 Vizionare plăcută!

Surse: Wikipedia, cinemagia.ro

 

About Author

16 comentarii

  1. Barbalata Mirela on

    Multumesc Oli pentru lista de filme 🙂 . Doar o parte dintre ele le-am vazut. Asa ca ramane sa le vad si pe celelalte 🙂

  2. Balan Daniela on

    o lista minunata ,multumesc Oli <3 majoritatea le-am vazut pe Diva ei difuzeaza deja filme de Craciun !

  3. Si eu le revad cu placere in fiecare an, e deja traditie, si imi place starea pe care mi-o da vizionarea lor: ma relaxeaza, ma bine-dispune, ma amuza si ma induioseaza de fiecare data!

  4. Pe majoritatea le-am vazut, insa preferatul ramane „Winter’s Tale”. Il ador pe Colin Farrell (plus povestea impresionanta).

  5. Sa vedem cu ce film ne vom delecta deseara, in ajun de Mos Nicolae…
    Poate apar si filme noi, asteptam si alte recomandari 🙂

  6. Ce listă frumoasă! O parte le-am văzut, o parte nu, dar cu siguranță e o placere în această perioadă, cel puțin pentru mine, sa urmăresc filme cu această temă.

Lasă un răspuns