Tot ce i-am promis tatălui meu de Ioana Maria Stăncescu, Editura Trei – recenzie

14

Tot ce i-am promis tatălui meu

Ioana Maria Stăncescu

Editura Trei

Anul apariției: 2020

Număr de pagini: 304

Ioana Maria Stăncescu s-a născut la București, în 1975, și a studiat limba și literatura franceză la Universitatea București. După câțiva ani de presă scrisă, a devenit redactor la emisiunile în limba franceză la Radio România Internațional, unde lucrează și-n prezent. A semnat articole și reportaje în publicația francofonă Regard. În 2011, și-a lansat blogul asa-si-asa.ro. “Tot ce i-am promis tatălui meu” este primul ei roman.
“Cartea Ioanei Maria Stăncescu operează un chiuretaj deloc tandru prin viața unei fiice- femei- mame- iubite în punctul său de maximă tensiune. Deși pare să o dea peste cap, o veste năucitoare o ajută de fapt să scape de zgură, frici și culpabilizări refulate. Însă așa cum geografia Bucureștiului — loc geometric pentru terapie și divorț, și cea a Parisului — locul geometric al iubirii și romantismului — sunt radical diferite, timpul interior, vast ca o catedrală, nu mai corespunde celui fizic, ritmat de tratament. Specialitatea autoarei este descrierea acestui decalaj dureros și izbăvitor deopotrivă, la fel cum fantasma iubirii din adolescență devine, la maturitate, un rezervor de apă vie și de melancolie.” — Cristina Hermeziu, jurnalistă și scriitoare
“Tot ce i-am promis tatălui meu” balansează cu grație feminină între amintirile încă vii ale tinereții și prezentul unei realități necruțătoare. Drama schizoidă a femeii mature eșuate în rol de mamă se transformă, cu prilejul unui punct de cotitură, intr-o zbatere între dreptul la o viață proprie și păstrarea echilibrului în universul familial. Povestea de iubire, fie ea și una la distanță, imposibilă, dar cu atât mai ușor de dus, vine ca un colac de salvare, iar eroina o (re)trăiește ca pe o a doua șansă, cu disperarea specifică a celor care nu mai au timp — totul într-o atmosferă cu iz parizian.” — Mara Wagner, jurnalistă și scriitoare
“Am intrat în povestea Adei de la prima pagină și știu că voi rămâne în ea multă vreme. Pentru că reușește, în același timp, să fie literatură și să creeze o învingătoare. Pentru că te scutură și-ți amintește că se poate și altfel, că poți oricând s-o iei de la capăt. Confruntată cu o situație – limită, Ada își dă seama că rolul pe care îl juca de mulți ani, de soție, de “ascultătoare cuminte și speriată”, nu i se potrivește. Ada îndepărtează toate straturile care îi sunt străine, își redescoperă corpul, își revizitează trecutul, se reinventează fără să mai cedeze presiunilor și exigențelor din arafă, venind cu propriile opțiuni. Cu fiecare ușă pe care o deschide, Ada devine tot mai umană și nu se ferește să se expună cu toate slăbiciunile ei, ca în final, la capătul acestui demers curajos, Ada să ajungă — folosind celebra expresie a Virginiei Woolf — în acea “cameră doar a ei”. “ — Corina Sabău, jurnalistă și scriitoare

Tot ce i-am promis tatălui meu” poate fi rezumată drept o călătorie. Un drum de la copilărie, prin adolescență, spre maturitate. Cu speranțe și vise, cu deziluzii și piedici, cu bucurii și tristeți. Este un roman care ne înfățișează realitatea anilor nouăzeci văzută prin ochi de copil.
“Fărâme dulcege, pe care le țineam cât puteam în minte, plimbându-le dintr-o parte în alta, sugându-le până când aproape că le lăsam fără pic de gust. Așa erau amintirile mele.”
O lectură care curge de la sine, telegrafică cumva, care la început pare un simplu rezumat al unei vieți anoste. Monotonia este cea care răzbate dintre paginile cărții. Cu toate acestea, la final ajungi să te simți atins emoțional și te pune pe gânduri.
Ada este personajul principal al cărții, din al cărei punct de vedere este scrisă. O eroină interiorizată, care-și ține trăirile doar pentru ea. Facem cunoștință cu aceasta când merge la spital pentru a-și face o perfuzie și aflăm că va începe să facă citostatice în curând.
“Însă nu am fost surprinsă. Pe undeva, o bucățică din mine se aștepta la asta. <<Se spune că e o boală a tristeții>>, mi-a zis într-o zi o colegă, vorbind de o vecină de-a ei care se îmbolnăvise. Se prea poate. Eu eram tristă. De vreo câțiva ani chiar.”
Momentul de cotitură din viața Adei este acela când descoperă că are cancer. Atunci își trece viața în revistă, pune în balanță faptele și deciziile luate de-a lungul timpului.
Ajungem să o cunoaștem pe Ada, să o înțelegem din anumite puncte de vedere, să sesizăm că s-a complăcut într-o viață searbădă, care a mers de la sine. Nu a riscat să facă ceva ieșit din comun… Acum se întreabă dacă nu cumva ar fi trebuit să procedeze altfel.
“Nicio mamă nu e atât de puternică să poată suporta, de una singură, momentul ăla când copilul îi crește și începe să vrea să-și țină iubire și pentru el. Trebuie ceva de care să se agațe. Orice. Sunt femei care mai fac un copil sau care-și iau o pisică. Eu nu pot. Citostaticele au blocat ovarele și ciclul mi s-a oprit. De pisici mi-e frică. Atunci, un iubit. Asta pot. Mai ales unul care să nu vadă și să nu știe decât ce vreau eu să-i spun. Care să fie suficient de departe încât, cu el, să pot să fiu cum vreau eu: când mică și speriată, când mare și curvă. Când mică și mare.”
Este un roman al realităților dure, al introspecțiilor unei femei. O disecție a emoțiilor care ne uimesc și  ne captivează în același timp.
Cu un stil de scriere sincer, înfățișând și asperitățile minții omenești, nu doar clipele de acalmie, autoarea Ioana Maria Stăncescu ne oferă o poveste pe care nu o vom uita prea ușor.
Odată cu apariția bolii, Ada își schimbă nu doar viața și obiceiurile zilnice, ci și modul de a privi această viață. Învață să dea dovadă de curaj, să facă ceea ce își dorește, să nu stea să observe cum trece viața pe lângă ea. Cancerul este hopul ei, punctul de cotitură, momentul în care realizează că trebuie să schimbe ceva.
“Nu eram neapărat tristă, ci mai degrabă blocată într-un loc de unde nu puteam scăpa, de parcă eram obligată să trăiesc viața altcuiva, în timp ce a mea se oprise undeva și nu-mi aduceam aminte unde.”
F. este prima ei dragoste, de adolescentă. Un francez pe care l-a cunoscut într-un schimb de experiență. F. reprezintă iluzia, speranța, luminița de la capătul tunelului. Este o realitate alternativă a tristeții din casa și viața Adei, este refugiul ei.
“Nu mă îndur să arunc nimic. De atâta timp îmi car amintirile după mine, le duc în spate, le târăsc ca pe niște geamantane zdrențăroase care au început să se rupă pe la colțuri, lăsând să scape bucăți din ce a fost. Din când în când, mă așez în mijlocul drumului și-mi deschid valizele. Îmi îngrop fața în zile trecute, cotrobăi după ce era, probez ce știam că-mi place, caut cu înfrigurare ani, dau la o parte săculețele cu naftalină de pe poveștile de demult. Deodată, o coloană de gânduri se pune-n mișcare și eu trebuie să mă ridic repede, să închid valiza și să mă trag într-o parte ca să nu dea peste mine.
Mă întreb cum ar fi dacă într-o zi aș lăsa pur și simplu valiza în mijlocul drumului.”
Alături de Ada trecem printr-un divorț, prin lupta cu boala și prin sentimentele de insatisfacție ale unei mame care simte că nu face destul pentru copilul ei.
“Tot ce i-am promis tatălui meu” este un roman atipic. Un jurnal de călătorie prin viață al unei femei care ar putea fi oricare dintre noi. O biografie a unei vieți trăite în limitele impuse de societate, a lipsei curajului de a ieși din tipare. O carte pe care o percepem ca pe o radiografie a pesimismului, a monotoniei, cu o fărâmă de speranță la sfârșit.
De câte ori în viață nu am simțit nevoia unei schimbări? Sau a înțelegerii din partea partenerului, a unui compliment spus din suflet?
Ada este un model de eroină. Ne arată că niciodată nu e prea târziu pentru a o lua de la capăt, de a reprioritiza dorințele și speranțele lăsate deoparte de-a lungul anilor.
Ce se întâmplă până la urmă cu Ada vă las pe voi să descoperiți citind cartea.

Cartea Tot ce i-am promis tatălui meu de Ioana Maria Stăncescu poate comandată de pe edituratrei.ro, elefant.ro, libris.ro, librex.ro, carturesti.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Trei

Recenzii și prezentări cărți autori români

About Author

14 comentarii

  1. Foarte frumoasa recenzia. Se vede ca este un roman gandit, care indeamna la reflectii si la anumite rezolutii. Multumesc pentru recomandare!

  2. O recenzie sensibilă și foarte emoționantă! ❤ Vreau să citesc această carte! Mulțumesc mult pentru recomandare! ❤

  3. Daniela Balan on

    O carte interesantă ! Foarte frumoasă, tentantă și emoționantă recenzia! Felicitări ❤️

Spune-ți părerea!