Totul e în regulă în mine și în lume de Petronela Rotar, Editura TREI, Colecția Autori Români – fragment în avanpremieră

Totul e în regulă în mine și în lume

Petronela Rotar

Editura TREI

Colecția Autori Români

Imagine copertă: Miruna Cojanu

ISBN: 978-606-40-2420-6

Format: 130x200mm, copertă cartonată cu supracopertă

240 pagini

Preț: 59.00 lei

PETRONELA ROTAR (născută în 1977, Brașov) este scriitoare și psiholog cu spe cializare în psihodramă, model transgenerațional și Compassionate Inquiry (abordarea lui Gabor Maté). A fost jurnalist vreme de 18 ani, lucrând ca reporter, editor și prezenta tor la ProTV, Antena 1, Realitatea. A debutat în 2014 cu un volum de poezie, O să mă știi de undeva, și a publicat de atunci încă șapte cărți, fie poezie, fie proză scurtă, fie roman, cea mai recentă fiind Ajută-mă să nu dispar (2019).

La Editura Trei au mai apărut ediția revizuită a romanului Orbi (2021) și Privind înăuntru (ediția a doua; 2022).

„Am pus în cartea asta toată știința mea, toate căutările și înțelegerile mele din ultimii ani – mulți, de studiu, și mai puțini, dar foarte intenși, de practică terapeutică (am lucrat cu aproape o mie de oameni în taberele și atelierele mele), dar și munca mea cu mine din tot acest timp. Nu pretind că înțelegerile mele sînt cele adevărate sau că ce a funcționat pentru mine și oamenii cu care am lucrat poate funcționa și pentru tine. Nu sînt un guru și, te rog, oricine ai fi, cititorule, ia cu beneficiu de inventar tot ce vei găsi în cartea asta. Îndoiește‑te, verifică cu tine, în interiorul tău, dacă ți se potrivește ce citești. E în regulă dacă nu. Peste ani, toate astea ar putea suna oricum altfel, datorită modului în care înțelegem, studiem, descoperim lucrul cu psihicul uman – iar eu știu că pot greși acum sau avea înțelegeri parțiale, însă mai știu și că, așa cum sînt, înțelegerile mele pot ajuta pe cineva, poate chiar pe tine, să nu te mai simți singur, defect, de nereparat. Sper ca, la finalul acestei cărți, prin crăpăturile ființei tale să intre lumina despre care vorbește Cohen și să simți că nu e nimic fundamental în neregulă  cu tine sau cu lumea, așa cum zice titlul acestei cărți.

Am scris cu multă iubire și multă compasiune cartea asta: în primul rînd pentru mine, apoi pentru fiecare om care o va citi, pentru istoricul lui personal, mai mult sau mai puțin traumatic, pentru greul pe care îl duce în spate, pentru adaptările și strategiile la care a fost nevoit să recurgă pentru a supraviețui. Și cu multă încredere în viață și în capacitatea noastră umană de a ne regenera, de a fi bine, de a continua să creștem.“. Petronela Rotar

Fragment din cartea Totul e în regulă în mine și în lume:

Tremur ca Varga. Petronela Varga. 

A fost odată o fată care ura iernile și căreia îi era tot timpul frig. Nu știa pe vremea aceea că tremurul din corpul ei — frigul, cum credea pe atunci — era marca fricii și traumei, deși frica era tot timpul în cîrca ei. A început să tolereze iernile cînd a învățat, pe la douăzeci și patru – douăzeci și cinci de ani, să se dea cu placa, dar nu și frigul. Încă îi era frig mereu. Fata aceea sînt eu și azi iubesc iernile. Azi pot ieși dezbrăcată dintr‑o piscină încălzită să mă tăvălesc în zăpadă. Pot face dușuri reci. Pot umbla desculță pe zăpadă. Sînt îndrăgostită de țurțuri și de flori de gheață. Nu îmi mai e frig în felul acela și caut zăpada, munții, pîrtiile, izvoarele sau cascadele pe jumătate înghețate. În munții Apuseni, unde îmi organizez o parte din retreat‑uri iarna, fac baie la –10 grade noaptea, iar focul șemineului, care altădată nu reușea să mă încălzească, îmi pare prea arzător. „Am dus‑o să îi fac analizele că știi că e foarte slabă și mă gîndeam să văd dacă nu are ceva.“ „Petruța de cînd a terminat pastilele de viermișori s‑a liniștit mult, nu mai tremură, nu mai e așa agitată cum era (o știi, nu?) Și parcă a început să mănînce mai bine.“ „De multe ori, nu vrea să iasă din casă la joacă, preferă să stea în casă și să îi citesc povești sau să citească ea. Citește acum foarte bine, cursiv, ca un copil de clasa a treia.“ Rîndurile astea, găsite în scrisorile mamei către tata, vorbesc cu multă naivitate și necunoaștere despre mai multe simptome și răspunsuri la traumă deodată: foarte slabi sînt cei cu sisteme nervoase hiperactive, cu cît sîntem mai neliniștiți pe interior, cu atît sîntem mai slabi pe interior, cu cît mai mari frica, anxietatea, neliniștea, cu atît capacitatea de a lua în greutate e afectat — toate avînd legătură și cu sistemul digestiv, care este primul și poate cel mai afectat de dereglările sistemului nervos, dar și cu faptul că un consum nervos mare duce la un consum energetic foarte mare — e dificil să iei în greutate cînd toate sistemele tale lucrează la maximum, sînt supraturate pentru a încerca să neutralizeze stresul (alostază). Orice motor turat la maximum va avea un consum foarte mare. Tremurul (agitația) la care face referire mama este o constantă a vieții mele și un răspuns absolut firesc la șoc, frică și abuz. „Tremur ca varga“ era gluma mea autoironică preferată, Varga fiind numele meu de fată, numele moștenit de la tata, de care m‑am grăbit să scap repede, nume semnificativ de altfel pentru familia mea, pentru tata varga fiind un instrument folosit pentru bătaie, o nuia sau un mănunchi de nuiele cu care se aplicau pedepse corporale înainte vreme. Iar cititul compulsiv despre care relatează mama în scrisori, deja la vîrsta aceea era simptom de disociere, de evadare în lumi imaginare dintr‑o realitate insuportabilă în care eram prizonieră.

Tremurul meu a fost motiv de investigații medicale, îngrijorare, spitalizări de urgență și altele asemenea pentru o lungă perioadă din viața mea. Fiind asociat deseori cu simptome digestive (aveau aceleași cauze, era și firesc), a fost tratat și diagnosticat de fiecare dată eronat, iar spaima mea față de aceste simptome ale mele a tot crescut pe măsură ce timpul trecea și ele, în loc să se amelioreze, se agravau. Cum nimeni, niciodată, în niciuna dintre zecile mele de internări de urgență nu m‑a întrebat dacă mi se întîmplase ceva și nici nu a știut să diagnosticheze corect drept simptome de șoc posttraumatic aceste somatizări ale mele, am rămas cu senzația că e ceva extrem de în neregulă cu corpul meu și cu mine și că sînt ireparabilă. În iarna lui 2007, o avalanșă (pornită din pură ignoranță de mine și un prieten cu care schiam în Bîlea) m‑a îngropat complet, undeva, într‑o zonă din munții Făgăraș denumită, de asemenea ironic, Vîlcelul Mortului. Întreagă tărășenia e povestită pe larg în cartea mea Alive, așa că mă voi rezuma la a spune că a fost una dintre cele mai înfricoșătoare și near‑death experiențe din viața mea: să fii complet prinsă sub zăpadă, ca într‑un cavou înghețat, cu aer puțin, imobilizată complet, fără putere și control asupra unui deget măcar — iată o definiție scurtă a traumei: neputință, lipsă de control, incapacitate de a te salva. Pe timpul evenimentului, sistemul meu nervos mi‑a dat de două ori shutdown, ramura nemielinizată a nervului vag și‑a făcut treaba ca la manual, am leșinat de două ori, exact așa cum leșină șoarecele în gura pisicii, corpul stingînd lumina conștiinței și pregătindu‑se de moarte într‑un mod blînd (ce corp inteligent au mamiferele, ce răspuns admirabil atunci cînd nu mai rămîne de făcut nimic altceva!), astfel încît ultimele mele amintiri înainte să fiu salvată erau de căldură și bine, cu o senzație plăcută în tot corpul. Imediat după ce am fost găsită și scoasă miraculos de sub zăpadă, odată ce pericolul iminent a trecut, șocul posttraumatic s‑a instalat cu toată forța. Luni întregi după eveniment am ajuns la Urgențe cu convulsii, cum le numeau ei, în fapt cu un tremur spasmodic absolut justificat de grozăvia prin care trecusem, cu reacții digestive extreme, iar mai apoi, cu atacuri de panică cu depersonalizare și derealizare, care aveau loc în cele mai benigne locuri posibile, în direct la televizor sau la volan. Toate erau, știu acum, simptome de șoc posttraumatic, perfect normale în situația dată, însă cum nimeni nu m‑a întrebat și nimeni nu a știut să le diagnosticheze corect, am sfîrșit luând tot felul de sedative, și părîndu‑le tututor și mie însămi nebună, greșită, suferind de niște patologii foarte grave și inexplicabile medical. Tot ce aș fi avut nevoie atunci ar fi fost să mi se spună că e normal prin ce trec și că organismul meu are nevoie să tremure ca să scuture trauma, frica, șocul, pentru a își reveni. Tot așa cum gazela, după ce scapă din colții leului, tremură convulsiv minute în șir în iarba savanei, dar apoi se ridică și își vede de viață ca și nimic nu s‑ar fi întîmplat, același răspuns sănătos și adecvat încerca să‑l acceseze și corpul meu, însă medicii îl opreau de fiecare dată, îl etichetau drept greșit, mă făceau să mă îndoiesc de propriile reacții, prelungind și mai mult agonia și frica. Dr. Peter Levine, unul dintre cei mai mari specialiști în traumă, spune că aceste reacții care pot părea extrem de neplăcute din momentele înalt stresante sînt manifestări sănătoase ale corpului și că exprimarea lor poate preveni efectele traumatice. Descărcarea acestei energii prin tremurat sau frisoane, împreună cu conștientizarea și acceptarea experiențelor, poate ajuta la evitarea traumatizării. Prin abandonarea în senzațiile corporale și menținerea conexiunii cu sine, rămînerea în corp, pe cît posibil împreună cu prezența unei ființe empatice drept martor al grozăviei prin care am trecut, sistemul nostru biologic de supraviețuire poate rămîne eficient, iar încremenirea psihologică poate fi prevenită.

Însă aceste informații nu erau disponibile medicilor care m‑au văzut în toate dățile cînd am ajuns în crize în spitale. Un astfel de episod de tremurat convulsiv a fost o dată diagnosticat drept șoc septic, și o armată de asistente și de medici s‑au adunat în jurul meu pentru a îl opri, alte dăți drept toxiinfecții alimentare (fiindcă venea la pachet cu tulburări digestive), dar absolut niciodată drept șoc posttraumatic, așa cum era de fapt.

În zilele noastre mai există specialiști, chiar și în spitale, care înțeleg și normalizează acest tremur necesar. De curînd, una dintre clientele cu care am lucrat într‑un retreat și care cunoștea teoretic toate aceste lucruri — eu le vorbesc de fiecare dată oamenilor cu care lucrez despre acest mecanism uluitor al corpului nostru, le arăt pe corpul meu cum se simte și cum apare, tocmai pentru a îi ajuta să aibă încredere în propriile corpuri, să nu se sperie cînd se declanșează, să nu creadă că e ceva în neregulă cu ei — a suferit un accident în care o parte a corpului ei a fost rănită destul de serios. Dincolo de rana fizică, a existat și o sperietură foarte mare, un pericol foarte serios, de viață și de moarte. Imediat după șocul inițial, corpul ei a început să tremure din toate încheieturile, iar cînd a ajuns la spital — un spital dintr‑o țară europeană —, tremura atît de tare, încît nu putea fi manevrată pentru a i se pune perfuzii. Pe cînd își cerea scuze pentru tremurul ei de la asistenta care încerca să o ajute (uitase complet în momentele acelea ce știa despre asta), femeia i‑a vorbit cu blîndețe și i‑a spus că nu are pentru ce se scuza, toți oamenii care trec prin astfel de șocuri pățesc așa, e normal, să nu se sperie — iar acesta a fost momentul declanșator al amintirilor despre tot ce învățaserăm. Reamintindu‑și despre tremur, a decis să se abandoneze trăirilor ei normale, să aibă încredere în înțelepciunea corpului ei, care știe ce să facă pentru a își reveni. A tremurat mai bine de douăsprezece ore, însă starea pe care o avea la final o descrie drept cea mai mare liniște și bucurie pe care le‑a simțit vreodată, ca și cum ar fi accesat o altă lume interioară pe care nu o cunoscute nicicînd pînă atunci. E starea de conectare, starea de reglare emoțională, nu e nimic spiritual sau magic la mijloc — odată ce corpul e lăsat să‑și scuture tensiunea și frica, sistemul nervos se reglează și apare liniștea. S‑a refăcut foarte bine în urma accidentului, iar acum urmează cursurile pentru a deveni facilitator TRE, atît de mult a afectat‑o acel episod de tremur căruia i s‑a abandonat. Tension & Trauma Releasing Exercises (TRE) este o serie simplă și inovatoare de exerciții create de dr. David Berceli, PhD, care ajută corpul să elibereze modele profunde de stres, tensiune și traumă musculară. TRE activează acest mecanism natural de reflex de tremurat sau vibrație care eliberează tensiunea musculară, calmînd sistemul nervos.

Din fericire, eu însămi am ajuns să aflu despre TRE și să lucrez cu un facilitator acreditat în urmă cu mulți ani — episoadele de tremur convulsiv dispăruseră, însă adesea simțeam o vibrație interioară care mă speria grav: ceva era îngrozitor de greșit cu mine dacă mereu aveam această vibrație internă, îmi ziceam. Cînd i‑am permis corpului meu să înceapă să tremure, pur și simplu nu s‑a mai oprit. Mai întîi cu spaimă, apoi cu o tot mai mare bucurie i‑am dat voie să facă ce are nevoie să facă pentru a se elibera și regla. Mai întîi cu ajutor, alături de cineva cu care mă simțeam în siguranță și cu exercițiile specifice pentru a activa tremurul, apoi singură și fără nimic altceva decît intenția de a face asta.

Cărțile apărute la Editura Trei se pot comanda pe edituratrei.ro, librex.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, elefant.ro, dol.ro