Trei într-o barcă (fără a mai socoti și câinele) de Jerome K. Jerome, Editura MondoRo – recenzie

14

Trei într-o barcă (fără a mai socoti și câinele)

(Three Men in a Boat (To Say Nothing of the Dog) – 1889)

Jerome K. Jerome

Editura MondoRo – Gramar

Traducere: Brebeanu Alina Loredana

Nr. pagini: 224

Anul apariției: 2014

1. Trei într-o barcă (fără a mai socoti și câinele) – Three Men in a Boat (To Say Nothing of the Dog) – 1889
2. Trei pe două biciclete – Three Men on the Bummel – 1900 – recenzie
Jerome K. Jerome (1859-1927), prolificul prozator şi dramaturg londonez pe care prietenii şi familia îl numeau simplu „J”, s-a născut la 1859 în Staffordshire, Anglia. A lucrat ca profesor de şcoală, actor şi, în final, ca jurnalist. În Primul Război Mondial a participat ca şofer de ambulanţă în Franţa. A debutat în 1888 cu volumul Pe scenă şi în afara ei (scurta cariera a unui aşa-zis actor). A fondat The Idler (Trândavul), revista lunară ilustrată. Umorul lui Jerome – uneori cu o urmă de sentimentalism, alteori sentenţios – cunoaşte o gamă larga de nuanţe, de la absurd şi caricatural până la ironia fină. Conservator şi anarhic în acelaşi timp, profund implicat, dar şi detaşat, acest umor păstrează un simţ al echilibrului comic, a cărui normalitate se bazează pe perspectiva ironică asupra timpului.
Roman de aventuri umoristic, Trei într-o barcă pune accentul mai mult pe modul de a percepe viața decât pe aventurile celor trei personaje principale, relatate de naratorul-personaj Jerome. Acesta, alături de cei doi prieteni ai săi, Harris și George, pornesc într-o călătorie cu barca pe fluviul Tamisa, fiind însoțiți și de câinele lor, Montmorency. Scopul călătoriei, care va dura două săptămâni, este acela de a se relaxa, de a se retrage pentru o vreme departe de agitația secolului al XIX-lea.
Dar numai relaxare nu pare a fi!
În drum spre casă, aproape de încheierea excursiei lor, cei trei prieteni, cuprinși de efectul demoralizator pe care fluviul îl are de regulă asupra oamenilor, abandonează barca și întreg conținutul ei, încheindu-și aventura cu o masă copioasă și cu un toast la care participă și câinele.
Aşadar, umor de calitate!
Cartea Trei într-o barcă (fără a mai socoti și câinele) de Jerome K. Jerome este o carte satirică plină de umor savuros, care reușește să te binedispună de la prima până la ultima pagină!
Caracteristicile stilistice ale cărții sunt ironia, exagerarea caricaturală unor aspecte particulare și construirea unor relații neobișnuite de aparență absurdă.
Autorul este la fel de ”generos” cu ironiile atât în ceea ce-i privește pe prietenii săi, cât și pe el însuși. Nici câinele, un foxterier plin de personalitate, nu a fost neglijat.
Jerome K. Jerome îți sârnește râsul cu întâmplări ce par la prima vedere obișnuite, dar liniile sunt atât de îngroșate încât ajung să frizeze absurdul. Totuși, dacă ești cinstit cu tine însuți și lași la o parte evidentele exagerări, vei recunoaște cinstit că te-ai regăsit și tu cel puțin o dată măcar într-o situație asemănătoare cu cele prezentate.
Cartea nu se poate povesti, ci trebuie savurată pagină cu pagină. Intriga principală a cărții este, de altfel, foarte simplă. Cei trei prieteni decid să facă o călătorie cu barca pe Tamisa pe timp de două săptămâni, scopul fiind acela de a se relaxa.
Însă, pe lângă situațiile de-a dreptul ilare care se întâmplă de-a lungul călătoriei, cartea este condimentată din plin și cu aduceri aminte ale unor întâmplări amuzante din trecut, precum și cu relatări ale unor evenimente istorice care s-au petrecut în locurile prin care treceau, în genul de povești în povești.
În primele pagini facem cunoștință cu protagoniștii cărții, aflând despre fiecare câteva amănunte picante.
Astfel, aflăm despre George că este un bancher care doarme în spatele unui ghișeu de sticlă de la zece la patru in fiecare zi, asta în afara de sâmbătă, când e trezit și dat afară la două.
”Harris era de părere că George n-ar trebui să facă ceva ce are tendința de a-l face și mai somnoros decât este deja, căci asta ar fi primejdios. Nu înțelegea prea bine cum ar putea George să doarmă mai mult decât acum, de vreme ce nu erau decât douăzeci și patru de ore într-o zi, fie vară, fie iarnă. Se gândea însă că, dacă ar dormi mai mult decât acum, s-ar putea la fel de bine să fie mort, și astfel ar economisi banii pentru masă și casă.”
În schimb, ni se aduce la cunoștință că pe Harris te poți baza întotdeauna că știe „un locșor după colț unde se găsește ceva ce nu s-a mai pomenit în materie de băutură”.
”Acum mă întreb: dacă Harry, să zicem că ar începe o nouă filă în viața lui, ar deveni un om măreț și bun și ar ajunge prim-ministru, iar apoi ar muri – s-ar pune firme deasupra bodegilor în care a intrat: ”Harris a băut un pahar de tărie în casa aceasta”, ”Harris a băut două pahare de whisky rece aici, în vara lui ’88” sau ”Harris a fost dat afară de aici în decembrie 1886”?
Nu, ar fi prea multe! Așa, ar deveni faimoase bodegile în care Harris nu a intrat niciodată. ”Singura casă din sudul Londrei în care Harris n-a băut nimic niciodată!” Oamenii ar face coadă să vadă ce e în neregulă cu ea.”
Am râs în hohote citind descrierea lui Montmorency, un foxterier ce părea un adevărat îngeraș la prima vedere, dar în realitate era un adevărat drăcușor!

”Privindu-l pe Montmorency ai fi crezut că e un înger trimis pe pământ, din cine știe ce motiv tăinuit oamenilor, sub forma unui mic foxterier. Avea aerul că spune: ”Vai, în ce lume rea trăim și cât aș vrea să o fac mai bună și mai nobilă!”, lucru care făcea să lăcrimeze doamnele și domnii bătrâni și cucernici.
Când l-am primit să trăiască sub cheltuiala mea, n-am crezut niciodată că-l voi putea ține prea mult. Obișnuiam să-l privesc stând pe covor și uitându-se în sus la mine și gândeam: ”Nenorocitul ăsta n-o s-o ducă prea mult. Va fi răpit la ceruri într-o trăsură – iată ce i se va întâmpla!”
Însă, după ce am plătit pentru vreo duzină de pui pe care-i omorâse; după ce, apucându-l de ceafă, l-am scos, mârâind și zbătându-se, din vreo sută de lupte de stradă; după ce o femeie scoasă din minți mi-a adus o pisică moartă pentru a o inspecta, numindu-mă ucigaș; după ce am fost dat în judecată de vecinul de alături pe motiv că aveam un câine fioros lăsat liber, care-l doborâse în șopronul lui, unde rămăsese vreme de două ore, într-o noapte geroasă, fiindu-i teamă să se aventureze afară; și după ce am aflat că grădinarul, pe care nu-l cunoșteam, câștigase treizeci de șilingi punând rămășag că Montmorency va omorî nu știu câți șobolani contra timp, am început să mă gândesc că, până la urmă, poate aveau să-l mai lase pe pământ o vreme.”
În ceea ce-l privește pe Jerome, acesta era convins, după ce studiase o carte despre boli, că s-a pricopsit cu toate bolile, mai puțin cu artrita, simțindu-se chiar puțin ofensat că aceasta îl ocolise.
”Am trecut cu conștiinciozitate prin toate cele douăzeci și șase litere ale alfabetului și am concluzionat că singura boală în privința căreia puteam spune cu siguranță că nu o am era artrita.
La început m-am simțit oarecum jignit din cauza asta; părea să fie un fel de desconsiderare. De ce nu aveam artrită? De ce această rezervă jignitoare? După un timp, totuși, învinseră sentimente mai blânde. Mă gândeam că aveam toate celelalte boli cunoscute în patologia generală, astfel că egoismul meu scăzu, hotărând să mă descurc și fără artrită. Guta, în stadiul ei cel mai grav, părea să fi pus stăpânire pe mine fără ca eu să fi prins de veste; de zymosis sufeream, desigur, din copilărie. După zymosis nu mai erau alte boli, așa că am tras concluzia că nu mai pătimeam de nimic altceva.
Rămăsei atunci să cântăresc situația. Mă gândeam ce caz interesant trebuia să fiu din punct de vedere medical, ce mai achiziție aș fi fost pentru un curs! Studenții n-ar mai fi fost nevoiți să ”umble prin spitale”, dacă m-ar fi avut pe mine. Eram eu însumi un spital întreg. Nu ar fi avut altceva de făcut decât să se învârtă în jurul mei și, după aceea, să-și ia diploma.”
Am pufnit în râs când am citit paragraful respectiv. De câte ori nu se întâmplă ca, citind despre simptomele unei boli, să-ți intre în cap că suferi și tu de ea! În aceste situații, poate fi foarte util remediul recomandat de doctorul lui Jerome, cu care acesta se dusese glonț, fără să-l citească, la farmacie, spre stupoarea farmacistului care, după ce a citit rețeta, i-a înapoiat-o și l-a îndrumat să se ducă la un magazin alimentar.
”Am citit rețeta, care spunea așa:
‚1 livră friptură de vită, cu
1 pintă de bere amară, la fiecare șase ore.
1 plimbare de zece mile în fiecare dimineață.
1 culcare la 11 fix în fiecare noapte.
Și nu-ți mai împuia capul cu lucruri pe care nu le pricepi’ ”
După ce cei trei prieteni au căzut de acord că le este absolut necesară o vacanță de două săptămâni pentru a se relaxa, au purces la pregătirile de călătorie, punând în bagaje o grămadă de lucruri inutile și încurcându-se unul pe celălalt. Jerome s-a oferit să facă el bagajele, lucru cu care ceilalți doi au fost rapid de acord. Din păcate, Jerome și-a dat seama că prietenii lui au înțeles greșit că el se oferise să pună lucrurile în bagaje, pe când el dorea doar să supravegheze activitatea de împachetare.
“Eu am o cu totul altfel de fire. Nu pot să stau cu braţele încrucişate şi să văd cum altul trudeşte şi transpiră. Simt întotdeauna nevoia să mă scol şi să supraveghez, să umblu după el cu mâinile în buzunar şi să-i spun ce are de făcut. De vină e firea mea păcătoasă, sunt prea energic.”
Bineînțeles că bagajele au fost făcute și desfăcute de mai multe ori, pornind de la cele mai absurde pretexte, cum ar fi, de exemplu, faptul că Jerome nu-și aducea aminte dacă pusese periuța de dinți în bagaj (ca fapt divers, după ce a provocat un adevărat haos răsturnând tot bagajul cu fundul în sus și împrăștiindu-l în toate părțile, a constat că o pusese 🙂 )
”Periuţa de dinţi mă terorizează ori de câte ori călătoresc şi-mi face viaţa iad. Visez că n-am împachetat-o, mă trezesc scăldat într-o sudoare rece, sar din pat şi m-apuc s-o caut. Iar dimineaţa o împachetez înainte de a o fi folosit şi iar trebuie să desfac geamantanul ca s-o scot şi – parcă e un făcut! – întotdeauna e ultimul lucru peste care dau. Împachetez încă o dată şi o uit, trebuie să dau fuga până sus, la etaj, în ultima clipă, şi s-o duc la gară învelită într-o batistă.”
Nici previziunile meteo n-au scăpat de ironia fină a autorului, vremea dovedindu-se a fi exact opusă celei anunțate de buletinul meteo.
„Eu cred că, dintre toate prostiile enervante cu care suntem bombardați, mistificarea numită „buletin meteo” este cea mai gravă. Aceasta prognozează cu precizie ce s-a întâmplat ieri sau alaltăieri și exact opusul a ceea ce se va întâmpla astăzi.”
Peripețiile au continuat pe tot parcursul călătoriei, cea mai banală experiență având darul de a se transformându-se într-un bucluc.
De exemplu, Jerome, căruia nu-i plăcea muștarul, în momentul în care a constatat că le lipsește, a făcut un adevărat caz din asta, declarând că ar da nu știu câte lumi pentru o linguriță de muștar.
Pe un ton dulce-amărui, autorul a constatat că așa este firea umană dintotdeauna, de a-și dori ceva ceea ce nu are, în schimb după ce-l obține, nu-l mai prețuiește.
“E parcă o lege a acestei lumi. Ai ceea ce nu doreşti să ai, iar alţii au ceea ce ţi-ar trebui ţie. Oamenii căsătoriţi au soţii şi nu par să le dorească, iar tinerii neînsuraţi se vaită că nu au parte de ele. Oamenii săraci, care de-abia izbutesc să-şi ducă traiul de la o zi la alta, au câte opt copii, în timp ce perechile bătrâne şi bogate nu au cui să-şi lase banii şi mor fără moştenitori.”
Foarte adevărate mi s-au părut și constatările privind fascinația oamenilor pentru antichități. Lucruri care erau cândva banale, folosite uzual în orice gospodărie, peste secole valorează o avere și sunt expuse la loc de cinste într-un muzeu sau în sufrageria unei case.
M-am amuzat constatând cât de adevărate s-au dovedit previziunile lui referitoare la cât de valoroase vor fi peste un secol ceșcuțele de porțelan pictate din care se bea zilnic ceaiul în vremea lui, sau valoarea inestimabilă pe care o va avea peste ani un bibelou de porțelan reprezentând un câine.
“Noi, contemporanii, nu vedem frumuseţea acestui câine. Prea ne-am obişnuit cu el. La fel se întâmplă şi cu apusurile de soare şi cu stelele: măreţia lor nu ne copleşeşte pentru că prea ne-am deprins ochii cu ele. Tot aşa şi cu câinele ăsta din porţelan, în anul 2288, lumea n-o să se mai sature privindu-l.”
M-am amuzat teribil citind despre încercările de a cânta la banjo ale lui George sau despre disponibilitatea lui Harris de a cânta cu orice ocazie cântece ”vesele”, dar care aveau darul de a te arunca direct în depresie!
Pe câți dintre noi nu ne încearcă talentul în diverse domenii în care suntem amatori și suferim când nu ni se recunoaște valoarea! 😊
”După cină, George își scoase banjoul și vru să cânte la el, dar Harris se opuse, zicând că îl durea capul și nu se simțea îndeajuns de puternic cât să-i facă față. George credea însă că muzica i-ar fi putut face bine – spunea că deseori muzica liniștea nervii și alunga durerile de cap, și zdrăngăni două-trei note doar ca să-i arate lui Harris cum suna. Harris îi spuse că prefera să-l doară capul.”
”Harris nici nu-și dădea seama că se făcea de râs și că scotea din sărite o mulțime de oameni care nu-i pricinuiseră niciun rău. El chiar credea că îi distrează, promițându-le să le mai cânte o melodie veselă după cină.”
Dar, cum bine reușește să sugereze autorul, este mult mai ușor să râzi pe seama altuia decât pe a ta. Astfel, la un moment dat, Jerome și-a scăpat cămașa în Tamisa, iar George se prăpădea de râs, pe când Jerome era tare supărat. Când s-a dovedit că, de fapt, scăpase din greșeală cămașa lui George, Jerome a început brusc să vadă hazul situației, pe când lui George i-a trecut complet amuzamentul.
Pornind de la același principiu, tot timpul vezi mai clar ”paiul din ochiul altuia decât bârna din ochii tăi”, lucru care se va observa clar din discuțiile celor trei prieteni aproape de final, când recapitulau ce a făcut fiecare în călătorie.
”Am observat că întotdeauna, pe o barcă, fiecare membru al echipajului are impresia că el face totul. Harris credea că numai el muncea și că și eu, și George, profitam de el. Pe de altă parte, George lua în râs ideea că Harris ar fi făcut și altceva în afară de a mânca și a dormi și avea părerea de neclintit că el – George însuși – era acela care făcea treaba cea mai grea. Zicea că niciodată nu plecase la drum cu doi trântori mai mari ca mine și Harris. Asta îl amuză pe Harris.
– Închipuie-ți, George vorbește despre muncă! râse el. Chiar și numai o jumătate de oră de treabă l-ar ucide. L-a văzut careva vreodată pe George muncind? adăugă el, întorcându-se spre mine.
I-am dat dreptate lui Harris că nu-l văzusem niciodată – cu siguranță nu de când pornisem în excursia aceasta.
– Ei, în orice caz, nu știu cum ați putea voi să știți ceva despre asta, i-o întoarse George lui Harris. Să fiu al naibii dacă n-ai dormit jumătate din drum. L-ai văzut vreodată pe Harris treaz, în afară de ora mesei? mă întrebă George.
Adevărul mă împingea să-i dau dreptate lui George. Harris fusese prea puțin de ajutor în barcă, încă de la început.
– În orice caz, am făcut mai mult decât bătrânul Jerome, zise Harris.
– Oricum, mai puțin n-ai fi putut face, adăugă George.
– Presupun că Jerome se crede pasager, continuă Harris.”
Vă recomand această carte, un adevărat medicament de bună dispoziție, și vă invit să-i însoțiți pe cei trei prieteni în peripețiile lor, asigurându-vă că vă veți amuza copios!

Cartea Trei într-o barcă (fără a mai socoti și câinele) de Jerome K. Jerome poate fi comandată pe targulcartii.ro

Recenzii și prezentări cărți Jerome K. Jerome

Recenzii și prezentări cărți pline de umor

Recenzii și prezentări cărți clasice

About Author

14 comentarii

  1. E de mult timp pe lista mea, chiar trebuie sa o aduc mai in fata! Splendida recenzia, iar umorul tipic britanic din carte e un ingredient de top pentru mine.

  2. Tyna, mi-am inceput ziua cu zambetul pe buze si cu o stare de buna dispozitie datorita recenziei tale incantatoare si amuzante! Multumesc pentru recomandare, am trecut-o pe lista de lecturi!

  3. Daniela Balan on

    Foarte frumoasă, tentantă și amuzantă recenzia! felicitări ❤️ Mi-ai făcut ziua mai frumoasă !

  4. Superba! Eu am citit-o inca in scoala, ne-a pus profa de engleza, si m-am amuzat copios. I love Montmorency! Mai este o carte in seria aceasta, Trei pe doua biciclete! Atunci calatoresc in strainatate.

    • Urmează la rând Trei pe două biciclete! Mi-am propus să citesc toate cărțile autorului traduse la noi.

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: