Trenul de Trieste de Domnica Radulescu, Editura Tritonic – recenzie

Trenul de Trieste

Domnica Rădulescu

Editura Tritonic

Colectia Cașmir

Anul apariției  primei ediții: ianuarie 2008

Anul apariției celei de-a doua ediții: ianuarie 2018

Nr. de pagini: 356

Mona, o adolescentă bucureșteană impulsivă, care evadează din România, se îndrăgostește de Mihai, un băiat din munți. Tinerețea ei în România este un vârtej de plăceri senzuale, în ciuda fricii și dorințelor specifice unei vieți sub un regim comunist. Deși Mona se lupta cu poliția secretă și cu lipsurile, amintirile ei despre plăcerile tinereții și ale dragostei sunt categoric vesele. Povestea Monei se întinde peste ani, pe măsură ce își construiește o viață americană, care este întotdeauna umbrită de viață pe care a lăsat-o în spate.

„A fost și este romanul meu de inițiere și formator, cel care m-a lansat în lume ca scriitoare româno-americană. Recitindu-l în românește, îl redescopăr și îmi dau seama cu bucurie că nu s-a demodat, și cred eu, rezistă testului timpului. Chiar cred că este mai relevant acum ca niciodată și, de fapt, că publicul românesc e mai pregătit acum să îl aprecieze și să-l înțeleagă. Cred că de la o anumită distanță, evenimentele narate și personajele apar într-o lumină și mai puternică și contururile lor mai accentuate.

Pentru mine, mai mult decât orice, Trenul de Trieste este un roman de dragoste.” Domnica Rădulescu, ianuarie 2018

Domnica Rădulescu este profesor de literatură comparată la Washington and Lee University, Virginia, SUA. Ea a primit în 2011 Outstanding Faculty Award și a fost bursier Fulbright de două ori. Este autoarea a trei romane bine primite de critică: Country of Red Azaleas (Twelve, Hachette 2016), Black Sea Twilight (Doubleday 2010 & 2011, Amurg la Marea Neagră, Tritonic 2012) și Train to Trieste (Knopf 2008 & 2009,Trenul de Trieste, Tritonic 2008, 2018) și a mai multor piese de teatru.

Trenul de Trieste a fost publicat în 13 limbi și este câștigătorul Library of Virginia Fiction Award (2009). Două dintre piesele sale de teatru au fost finalistele competiției Jane Chambers Playwriting. Rădulescu lucrează acum la al patrulea roman My Father’s Orchards și la un volum de memorii cu titlul Dream in a Suitcase. A obținut doctoratul în literatură franceză și italiană la Universitatea din Chicago (1992). În 1983, s-a stabilit în SUA, la Chicago, ca refugiat politic.

Sandra Cisneros scrie despre ea: „Domnica Rădulescu îmbogățește literele americane cu perspectiva ei românească. Suntem norocoși că o putem considera de-a noastră.”

„Emoționant si profund, Trenul de Trieste este o poveste de neuitat care introduce o voce nouă și uimitor de proaspătă.”  Arthur Golden, autorul romanului Memoriile unei gheișe.

Încă de când am luat cartea în mâna, m-a atras coperta, și am știut sigur că voi avea parte de o lectură fascinantă. Nu m-am înșelat.

Ideea acestui roman a început să prindă contur după prima revenire în ţară a autoarei, ea fugind din România în anul 1983 după ce a absolvit Facultatea de Litere, secţia „Literatură şi civilizaţie Engleză“, la Universitatea din Bucureşti. Prima revenire în România a fost cu trenul, venind din Franţa prin Italia, apoi Budapesta şi România. Autoarea povestește, într-un interviu dat revistei „Flacăra”, că momentul intrării pe pământul natal a fost dramatic.

Cartea este scrisă la persoana întâi, și de foarte multe ori, parcă am avut autoarea în față care îmi povestește întâmplările din acea vreme!

Din primele rânduri ale cărții facem cunoștință cu personajul principal al cărții, Mona, o tânăra de 17 ani, născută și crescută în capitală. În fiecare vară, Mona părăsește Bucureștiul pe timpul vacanței, refugiindu-se două săptămâni la malul Mării Negre și două luni la poalele Tâmpei, în casa mătușii sale. Acțiunea cărții începe în anul 1977 și ne poartă de-a lungul a mai mulți ani, luând parte la acțiunile și deciziile pe care le ia Mona.

În vara anului 1977, Mona trăiește fiorul primei iubiri. Alături de Mihai, iubirea este singurul lucru care mai contează și nici nu își dă seama cât de repede trec zilele verii.

Plimbările lungi prin pădure cu Mihai, evadatul dimineață devreme din casa mătușii pentru a mai petrece câteva clipe în plus cu el, fac ca zilele de vacanță să treacă una după alta și momentul despărțirii să fie aproape, să se întoarcă la București.

Odată cu întoarcerea Monei la București, autoarea ne prezintă trecutul fetei, încărcat cu multe amintiri din perioada comunismului.

Pentru că sunt născută aproape de anii ’90, am cunoscut comunismul doar din poveștile tatălui meu și din cărțile citite dar, datorită lor, cred că ar trebui atât să apreciem mai bine democrația în care trăim, cât și să o înțelegem.

Autoarea ne prezintă foarte bine acea vreme, pune accent exact pe lucrurile importante care trebuie știute de noi și nu ar trebui uitate. Cartea ne prezintă toate persecuțiile și perchezițiile la care erau supuși periodic cei din familia Monei. Tatăl ei, fiind profesor universitar, era în vizor în permanentă și nu o dată a primit corecție fizică doar pentru că așa voiau niște nenorociți.

Dar, să ne întoarcem la Mona. La sfârșitul anului 1977, când află că Mihai, omul pe care îl iubea cel mai mult, este securist, viața îi este dată peste cap. Lumea ei se prăbușește …

„Nu am nici o șansă la o viață normală, printre manifestările tatei, Europa Liberă, povestea de iubire dintre Cristina și studentul tunisian și ideea că Mihai ar putea fi informator al securității. Simt că sunt prinsă într-o capcană și că mă învârt în cerc, într-un luminiș îngust fără posibilitatea de a ieși vreodată din el”

Chiar dacă toate faptele îl indică pe Mihai ca turnător la securitate, Mona nu l-a întrebat niciodată direct în față și continuă relația cu el pentru încă o vară înainte de a lua decizia să fugă din țară. Oare Mihai chiar a fost turnător la securitate? Sau totul a fost un plan bine pus la punct pentru protejarea ei?

Eroina noastră este o tânăra cu ambiții mărețe, o elevă foarte bună, intrând fără probleme la Universitatea din București, dar acest lucru nefiind de ajuns. Persecuțiile, perchezițiile, îndoielile din sufletul ei și dorința părinților ca ea să plece, să fie în siguranță, o fac să fugă din țară.

Prima parte a cărții urmărește povestea Monei de când se află la București, dragostea ei cu Mihai și pentru el, fuga ei din țară, toate emoțiile, fricile, teroarea trăită de ea în momentul în care trece granița pe la Jimbolia pentru a se refugia în Iugoslavia, urmând să ajungă în Trieste cu trenul care  poartă și numele localității. Trieste este primul oraș vestic la ieșirea din blocul comunist iugoslav. În Trieste cunoaște trei oameni minunați, Mario cu soția lui, Luciana, și cumnata lor Letizia, care o ajută, o sfătuiesc și o trimit mai departe la Roma la niște prieteni, pentru a se putea refugia în America. Să nu credeți că toate acestea Mona le-a obținut ușor, totul a fost obținut foarte greu și mereu avea o sabie deasupra capului, iar frica de a fi prinsă și trimisă înapoi în țară i-a bântuit mult timp nopțile!

Partea a două a cărții ne-o prezintă pe Mona în Statele Unite ale Americii, încercând să își construiască o viață departe de România, țară care încă era persecutată de un regim comunist care nu se lasă doborât.

Fiind o fire luptătoare, Mona reușește să își construiască o viață, se angajează, își continuă studiile, decanul facultății din America fiind foarte încântat de notele ei obținute în România și știind că la noi chiar se face carte și doar cei buni reușesc să obțină calificative atât de mari.

Anii treceau, dorul de România, de Mihai, de părinții ei – pe care la un moment dat îi aduce în America – o năpădeau și de multe ori îi aduceau coșmaruri noaptea.

Îl cunoaște pe Tom, cu care se căsătorește și vor avea doi copii: pe Andrei, născut în primăvara de după revoluția din România, și pe Ionică. Despre mariajul lor vă las pe voi să citiți, vă pot spune doar că în inima ei nu este loc pentru altcineva decât pentru Mihai.

Mona vede execuția familiei Ceaușescu în direct la un televizor deschis și expus într-o vitrină. Îi vede pe soții Ceaușescu, care altădată priveau de sus, dar acum ii vede cu figurile speriate, pustiite, implorând îndurare pentru viața lor, îndurare care nu vine, ei fiind executați de către revoluționari.

„Ce ciudat – în loc de satisfacția maximă și bucuria fără limite, pe care întotdeauna am crezut că le voi simți când acest moment va veni, tot ceea ce simt este dezgust și milă”

Anii trăiți în America nu au fost ușori, dar Mona s-a descurcat bine, și-a clădit o viață, și-a adus părinții lângă ea. Chiar dacă viața în America a fost una bună pentru părinții ei, bucurându-se de fata lor și de nepoți, tatăl Monei niciodată nu s-a simțit ca acasă. Gândul lui era acasă, în România. Mereu aștepta vești de acasă și în momentul Revoluției i-a părut rău că nu a fost acolo să ajute și el la dărâmarea regimului comunist. Boala, vârsta și dorul de casă l-au răpus pe tatăl Monei, dar i-a lăsat cu limba de moarte că ea trebuie să meargă în România să vadă ce s-a întâmplat. La câțiva ani după Revoluția din România, verișoara Monei de la Brașov, Miruna, vine în vizită și nu îi aduce vești foarte bune de acasă. Sufletul Monei este îndoit și după mai multe evenimente, Mona se hotărăște să se întoarcă acasă, după 20 de ani de la fuga ei. Este timpul că ea să se întoarcă și să își înfrunte fantomele.

Și-a luat cei doi băieți și a parcurs drumul în sens invers față de acum 20 de ani, oprindu-se direct în Brașov, la rudele ei.

„M-am întors spre pământul meu natal într-un tren adevărat spre Trieste, în direcția opusă. Am zburat cu avionul spre Italia, cu băieții mei, de unde am urmat în sens invers drumul parcurs acuma douăzeci de ani.”

Despre ce a găsit Mona la Brașov vă las pe voi să citiți, vă spun doar că nimic nu este ce pare și modul în care a încheiat autoarea acest roman, dacă s-ar ecraniza, este demn de Oscar.

Trenul de Trieste este o carte cutremurătoare, pe tot parcursul lecturii sentimentele mele au fost de furie, de neputință, de milă față de oamenii care au suferit în acel sistem.

Tot ce vă pot spune este să citiți această carte, niciodată cineva sau nici o altă carte nu mi-a explicat așa de bine tot ce a însemnat comunismul. Mă bucur că trăiesc într-o țară liberă, că am acces la informație, că pot vorbi liber și că îmi pot crește copiii fără frică…

Vă recomand această carte în care autoarea a pus mult suflet. Am simțit că este povestea ei și că dorește să ne-o transmită și nouă.

Felicitări autoarei pentru această carte și felicitări Editurii Tritonic că publică astfel de autori! Cu siguranță voi mai citi și alte romane ale doamnei Domnica Rădulescu.

Mulțumesc, Oli și Tyna, pentru ocazia de a citi acest roman. O să îmi aduc aminte cu mare plăcere de el, și, când mă voi gândi că nu îmi convine mâncarea de pe masă, mă voi gândi la acele vremuri când nu exista foarte multă mâncare și orice aveai pe masă era foarte bun.

Pentru cei care doresc să întâlnească autoarea, să cumpere cartea cu un autograf, doamna Domnica Rădulescu este invitata de onoare la standul SUA la ediția de anul acesta, 2018, a Târgului Internațional de Carte Bookfest.

Mulțumim Editurii Tritonic pentru cartea Trenul de Trieste de Domnica Rădulescu, oferită pentru recenzie