Trilogia Cartea pierdută a vrăjitoarelor de Deborah Harkness

13

Trilogia Cartea pierdută a vrăjitoarelor

Deborah Harkness

All Souls Trilogy:
  1. The Discovery of Witches/ Cartea pierduta a vrăjitoarelor
  2. Shadow of Night/ Școala nopții
  3. The Book of Life/ Cartea vieții
În inima Bibliotecii Bodleiene din Oxford, profesorul universitar Diana Bishop descoperă în cursul cercetărilor ei un manuscris alchimic, Ashmole 782, aflat sub o vrajă. Deși se trage dintr-un neam vechi și celebru de vrăjitoare, Diana a renunțat de mult la moștenirea familiei sale în favoarea cercetării universitare și a unei vieți obișnuite, așa că, după o analiză sumară, returnează manuscrisul.
Dar descoperirea ei pune în mișcare o întreagă lume fantastică, atrăgând pe urmele sale deopotrivă demoni, vrăjitoare și vampiri. Printre ei se află și Matthew Clairmont, un vampir genetician pasionat de teoriile lui Darwin, pe cât de periculos, pe atât de enigmatic. Relația care se înfiripă între cei doi amenință să spulbere pacea fragilă care domnește de secole în lumea lor.
O poveste romantică sofisticată și plină de suspans îi unește în încercarea de a descoperi secretele manuscrisului, între ale cărui pagini se află cheia unui trecut misterios și a unui viitor nesigur.
O poveste magică, ce m-a fermecat! O carte care te captivează de la primul până la ultimul rând și te cucerește fără drept de apel!
La început a fost absență și dorință.
La început a fost sânge și teamă.
La început a fost o descoperire a vrăjitoarelor.”
În trilogia Cartea pierduta a vrăjitoarelor am descoperit o fascinantă poveste fantasy care aduce creaturi supranaturale în lumea oamenilor, ne oferă o poveste unică, intensă și cu totul specială de iubire, ne oferă adevărate lecții de istorie şi călătorii în trecut, ne încântă cu legende şi mituri ce se țes între paginile ei, și stropește totul cu picături de magie pură! Este o serie complexă, elaborată, foarte bine scrisă și documentată, oferindu-ne o bogăție de informații din domeniul științei, medicinei, alchimiei, magiei și ocultismului, conform impresionantei pregătiri în toate aceste domenii a autoarei.
Creaturile fantastice din carte – vrăjitoare, vampiri și demoni – trăitoare printre oameni, care însă nu sunt conștienți de existența lor, sunt atât de bine conturate și redate, încât ai impresia că le poți oricând întâlni în viața cotidiană.
Fusesem văzută, și nu de un observator uman obișnuit.
Atunci când o vrăjitoare o studiază pe alta, atingerea privirii ei provoacă furnicături. Dar vrăjitoarele nu sunt singurele creaturi care împart lumea cu oamenii. Mai sunt și demonii, făpturi artistice, creatoare, aflate la granița dintre nebunie și geniu. Și mai sunt vampirii, frumoși și viețuind sute de ani, care se hrănesc cu sânge și te subjugă complet cu farmecul lor, asta dacă nu te ucid mai întâi.
Când mă privește un demon, simt presiunea ușoară, derutantă, a unui sărut. Dar când mă pironește cu privirea un vampir, simt o atingere rece, concentrată și primejdioasă.”
Cartea aduce pe rând în prim plan cele două personaje principale, Diana și Mathew, iar ca structură alternează capitolele scrise la persoana a treia cu cele scrie la persoana întâi din perspectiva Dianei, personajul principal feminin, făcându-ne astfel parte din poveste.

Cartea pierdută a vrăjitoarelor

Acţiunea începe în zilele noastre, având ca punct de plecare Biblioteca Bodleiană din Oxford, unde Diana Bishop – istoric, profesor universitar și vrăjitoare – îl întâlnește pe Mathew Clearmont – om de știință, profesor universitar și vampir…
Diana își nega latura de vrăjitoare, considerând că magia e de vină pentru faptul ca părinții ei fuseseră uciși cu bestialitate în timpul unei călătorii în Africa, pe când ea avea doar șapte ani. Își ignora complet darul și nu învățase să-l folosească, ceea ce o va costa scump.
De curând, Diana dăduse de urma unui manuscris străvechi, Ashmole 782, care dezvăluia secretele speciilor supranaturale, pierdut de secole. Era un palimpsest, un manuscris în manuscris. Nu cunoșteam până acum acest acest termen, așa că m-am interesat ce semnifică: ”uneori, când pergamentul era insuficient, scribii spălau cu grijă cerneala de pe cărțile vechi, și apoi scriau textul cel nou pe foile goale. În timp, scrisul dinainte reapărea adesea dedesubt ca o fantomă, vizibil cu ajutorul luminii ultraviolete.”

În lumina acestei descoperiri, realizăm că întâlnirea dintre cei doi nu era deloc o coincidență. Concidențele nu există, doar destinul care își spune astfel cuvântul. Deși Diana returnează manuscrisul fără să-l analizeze, realizând că se află sub o vrajă ce reacționa la atingerea ei, faptul că l-a atins a declanșat forțe întunecate. Nu a realizat însă că a stârnit un cuib al răului, şi a dat startul unui tăvălug de evenimente, punând-o în mijlocul unei urzeli de interese şi secrete, ce-şi aveau sursa în vremuri străvechi, fapt ce îi va pune viața în pericol. Va fi vânată de vrăjitoare, demoni şi vampiri, iar singura ei pavăză în calea acestora va fi Mathew, care iniţial fusese şi el tot un vânător pe urmele ei…
E fascinant de urmărit interacțiunea dintre Diana și Mathew, modul în care se formează și se derulează începuturile relației lor. Chimia dintre cei doi e instantanee, iar atracția e irezistibilă. Celor doi le era sortită o poveste de iubire imposibilă, ei doi împotriva tuturor. Căci destinul le era scris în stele cu mult înainte de a se fi întâlnit!

Schimbăm decorul, urmărind acțiunea ce ne poartă în Franţa, la Sept-Tours, pentru unele din cele mai savuroase momente ale lecturii. Sept-Tours, un imens castel-fortăreaţă, era reşedinţa lui Mathew. Aici locuia mama sa, distanta, eleganta și sofisticata Ysabeau – creatoarea sa ca vampir şi un personaj fascinant.
Momentul de ”bun venit” spune totul despre distanța dintre lumile și statutul lor:
„Ysabeau stătea în pragul castelului sau enorm, impunătoare şi glacială, şi-i aruncă o privire fioroasă fiului sau în timp ce urcăm treptele de piatră.
Matthew se opri brusc, ca s-o sărute uşor pe amândoi obraji.
    —Intrăm sau vrei să ne continuăm salutul aici, afară?
Mama sa se dădu în lături că să ne lase să trecem. I-am simţit privirea furioasă şi mirosul aducând a suc de sarsaparilal şi a caramel. (…) 
Odată ajunşi înăuntru a trebuit să înfrunt întreagă forţă a privirii fixe a lui Ysabeau. Mama lui Matthew întruchipa elegantă intimidantă care părea a fi în sângele frantuzoaicelor. Ca şi fiul ei — care, în mod tulburător, părea să fie mai în vârstă decât ea — era îmbrăcată într-o singură culoare, fapt ce îi diminua paloarea stranie. Nuanţele preferate de Ysabeau mergeau de la crem la bej-deschis. Fiecare centimetru din vestimentaţia sa era scump şi simplu, de la vârfurile pantofilor moi din piele de culoarea căprioarei până la topazele care-i atârnau de lobii urechilor. Dungi reci, intense, de culoarea smaraldului, îi înconjurau pupilele negre, în timp ce pomeţii înalţi împiedicau trăsăturile perfecte şi pielea uluitor de albă să contureze o frumuseţe obişnuită. Părul ei avea culoarea şi textura mierii, o revărsare aurie de mătase prinsă pe ceafă într-un coc greu.
    —Ai fi putut arată un strop de consideraţie, Mathew. (…)
 Se întoarse şi mă măsură din creştet până-n tălpi. Îşi strânse gură perfectă.
Nu-i plăcea ce vedea — şi nu era de mirare. Am încercat să mă privesc prin ochii ei- părul meu nisipiu care nu era nici des, nici ordonat, pistruii care-mi apăreau pentru că petreceam prea mult timp în aer liber, nasul prea lung pentru restul fetei. Ochii erau atuul meu cel mai de preţ, dar era puţin probabil să compenseze lipsa mea de simt estetic. Pe lângă eleganța ei şi pe lângă starea mereu impecabilă a lui Mathew, mă simţeam – şi arătăm – ca un şoarece stângaci de la ţară. Am tras de tivul jachetei cu mâna liberă, uşurată că în vârfurile degetelor nu mi se vedea nici un semn de magie şi sperând că nu eram înconjurată nici de vreo urmă a strălucirii fantomatice de care pomenise Mathew.
– Maman, ea e Diana Bishop. Diana, mama mea, Ysabeau de Clermont. Silabele i se rostogoliră de pe limbă.
Nările lui Ysabeau fremătară delicat.
– Nu-mi place cum miroase vrăjitoarea. Engleza ei era impecabilă, iar ochii scânteietori se uitau fix într-ai mei. Dulce și respingător de verde, ca primăvara.”  
Marthe, menajera lui Ysabeau, era o creatură blândă, tot vampir şi ea, dar care adora să gătească, spre încântarea Dianei, care adora… să mănânce! E surprinzător de urmărit modul în care interacţionau toți acești vampiri ca o familie – în genul haitelor de lupi. De altfel, Mathew, ca om de știință ce era, avea şi o lucrare publicată despre lupii norvegieni, în mijlocul cărora trăise o perioadă. Tot acum, aflăm despre Cavalerii lui Lazăr, un ordin străvechi, continuator al Cavalerilor Templieri, al cărui mareşal era Mathew.
Asistăm la diferite momente din viața de la castel, partide de călărie, conversații, momente petrecute unii în compania altora, ”seri în familie”. Povestirile lui Mathew despre trecutul lui o fascinează pe Diana, având în vedere că el fusese martorul viu – mă rog, aproape viu – al istoriei ultimilor 1500 de ani!!! Din povestirile lui Ysabeau, Diana află cum a fost Mathew transformat şi despre viaţa lui ca om, cum  asistase neputincios la moartea soţiei şi fiului său, fiind chiar el pe punctul de a muri, când a fost „salvat” de Ysabeau. Diana va lua parte, cu toată împotrivirea lui Mathew, la o partidă de vânătoare a acestuia, în care l-a văzut cum se hrănea în mediul lui natural.
Secretele lui Mathew sunt multe, întunecate şi – unele – de neiertat. Va putea oare Diana să le facă faţă?
 ”Mathew știa că nevoia lui de ea era mai puternică decât orice altceva. Nici familia sa, nici următoarea dată când avea să simtă gustul sângelui nu contau atât cât nevoia de a ști că ea era în siguranță și în apropiere. Dacă asta însemna să fii vrăjit, atunci era pierdut…
– Nu ești pierdut. Te-am găsit eu.
Mathew se întrebă dacă nu cumva își imaginase vorbele acestea, dar știa bine că nu. Ea îi auzea gândurile… Îi va cunoaște secretele, părțile lui întunecate și teribile, pe care nu era destul de curajos ca să le înfrunte. Ea îi răspunse cu un alt murmur slab.
– Sunt destul de curajoasă pentru amândoi.
Mathew își înclină capul spre al ei.
– Va trebui să fii.
Diana se va dovedi foarte curajoasă de fiecare dată când împrejurările o vor cere, astfel încât Mathew o va numi ”ma lionne” (leoaica mea). O va alinta de asemenea ”mon coeur”, pentru că inima lui încremenită va bate de fiecare dată când ea îl va îmbrățișa (mi-a plăcut ideea, e foarte romantică).
E impresionant momentul în care au realizat ce simt unul pentru celălalt, acceptând şi asumându-şi iubirea, dispuşi fiecare să sacrifice o lume în numele ei! Iar Diana va trebui să facă faţă şi posesivităţii şi instinctului feroce al lui Mathew de a o proteja.
” –  Te iubesc, Diana. Dumnezeu știe că am încercat să n-o fac.
Chipul mi se îmblânzi în mîinile lui.
– Și eu te iubesc, Mathew, din tot sufletul.
Ceva în corpul lui se modifică subtil când îmi auzi răspunsul. Nu era pulsul, deoarece inima îi bătea și așa rar, nici pielea, care rămase delicios de rece. Se auzi în schimb un zgomot – ceva în gât, un murmur de dor, care îmi transmise o undă puternică de dorință. Mathew o detectă, iar chipul său căpătă o expresie pătimașă. Înclină capul și-și lipi buzele reci de ale mele…După o vreme îndelungată își slăbi strânsoarea atât cât să poată vorbi.
– Ești a mea.
Buzele mi-erau prea amorțite ca să pot răspunde, așa că am dat din cap și am continuat să-l țin strâns. El mă privi fix.
– Din clipa asta, suntem una. Înțelegi?
Înțelegeam cel puțin că nimeni și nimic n-aveau să mă țină departe de Mathew…
Iar implicațiile acestui fapt vor fi devastatoare!
– Prin sărutul acesta ați încălcat toate regulile care țin lumea noastră laolaltă și ne asigură protecție. Mathew, ai însemnat-o pe vrăjitoarea aceasta și de acum va fi a ta. Iar tu, Diana, ți-ai oferit sângele de vrăjitoare – puterea ta – unui vampir. Ai întors spatele propriului neam și ai jurat credință unei ființe care îți este dușman.
– A fost un sărut, am zis, zguduită.
– A fost un jurământ. Și acum, că ați făcut promisiunea asta unul față de celălalt, sunteți proscriși. Fie ca zeii să vă ajute pe amândoi.”
Efectele apropierii lor nu întârzie să apar, iar acțiunea va atinge cote dramatice odată cu răpirea Dianei și aruncarea acesteia într-o oubliette din sinistrul castel La Piere, unde va fi maltratată.
Este o celulă subterană, Francezii îi spun oubliette. E un loc al uitării. Oamenii care sunt abandonați aici înnebunesc și apoi mor de foame – dacă supraviețuiesc căderii. E cale lungă până jos. Nu pot ieși afară fără ajutor de sus, iar ajutorul nu vine niciodată.”
O poveste pe care i-o spunea mama ei pe când era doar o copilă, vorbea despre niște ”panglici vrăjite” cu care îi era legată puterea:
”Când vei fi pregătită, i-a spus zâna, te vei scutura de aceste panglici. Până atunci nu vei putea să zbori sau să-ți folosești magia.” Indiferent cât de tare se strădui, Diana nu putea să scape de panglici. Cu timpul, uită de ele. Și uită și de magia din ea. Într-o zi, la mult timp după aceea, Diana întâlni un prinț frumos, care trăia în umbrele dintre apusul soarelui și răsăritul lunii. Prințul o iubea pe Diana, în ciuda faptului că ea părea să nu poată zbura. El văzu panglicile care o legau, deși nimeni altcineva nu le putea vedea.”
Iar Mathew – prințul cel frumos, care trăia în umbrele dintre apusul soarelui și răsăritul lunii – o va găsi şi salva, deşi pentru aceasta a trebuit să ceară ajutorul maleficului său frate, Baldwin Montclair! Și asta va avea un preț!
În lumina întâmplărilor de care au avut parte, cei doi trebuie să ajungă, pentru susținere și sfaturi, acasă la Diana, aflată în Madison – New York, unde locuiau în continuare mătuşa ei Sarah şi partenera acesteia, Em, vrăjitoare amândouă, care o crescuseră și o iubeau necondiționat, și pisica acestora, capricioasa Tabitha. În plus, casa era populată de: bunica Dianei care se legăna într-un balansoar, băiatul cu coșul cu zmeură, mătuşa în rochie de bal, şi alte fantome prietenoase! E o casă magică, ce interacţionează cu ocupanţii săi, fiind ea însăşi personaj în carte!
Întrucât iubirea asumată de vrăjitoarea Diana şi vampirul Mathew e una interzisă, fiind pedepsită crunt de Congregaţie – forul superior al creaturilor supranaturale – şi care punea în pericol pacea din lumea creaturilor supranaturale (de fapt erau motive mult mai obscure la mijloc), cei doi nu au altă soluţie decât să se răzvrătească, susţinuţi fiind de cei apropiaţi, care fac front comun în jurul lor, cu orice risc.
Grupul care s-ar putea opune Congregaţiei trebuia să fie format din trei vampiri, trei vrăjitoare şi trei demoni. În afară de aceștia, în carte apar mai multe personaje, în mare parte malefice. Galeria de personaje e foarte complexă, unele din ele sunt de-a dreptul surprinzătoare, simpatice, precum Marcus, ”fiul” lui Mathew, sau din contră, antipatice, periculoase și urâcioase, precum Gerbert d’Aurillac, un vampir milenar ca și Mathew. Nu e o coincidență de nume, se face referire chiar la celebrul papă din secolul  X, Gerbert d’Aurillac, pornind de poveștile care se spun despre acesta: despre Gerbert se presupune că ar fi fost în posesia unei cărți de vrăji furată de la un filosof arab din Spania. Gerbert a fugit, urmărit de victima care putea urmări hoțul cu ajutorul stelelor. Gerbert a fost la vremea sa acuzat de legături cu Diavolul. (Wikipedia)
Un moment culminant al acțiunii este acela  în care sunt implicați Mathew si  Juliette – o femelă vampir din trecutul lui, pe care o iubise mult cândva. Pe cale de a fi anihilat, Mathew este salvat de Diana, al cărei sacrificiu, oferit din iubire, va fi mai presus de orice putere întunecată!
”Va trebui să plătești un preț, spuse femeia cea tânără.
– Îl voi plăti.
Nu face zeiței o promisiune nechibzuită, fata mea, murmură bătrâna, clătinând din cap. Va trebui să ți-o ții.
– Ia-mi orice – ia pe oricine. Dar lasă-mi-l pe el.
Femeia vânător îmi cântări oferta și încuviință.
E al tău. (…)
Recunoscu mirosul sângelui meu și se zbătu să se îndepărteze. Prin vene îmi curgea puterea copacului și a pământului, o ofrandă neașteptată de viață pentru un vampir în pragul morții. Le-am zâmbit recunoscătoare femeii- vânător și fantomei celei bătrâne, căci îl hrăneam pe Mathew cu trupul meu.”

Scoala nopţii

 Volumul următor, Școala nopții,  ne va purta în Londra elisabethană, întrucât Diana şi Mathew aveau nevoie de timp pentru a pune la cale un plan care să-i salveze de urgia ce era pe urmele lor.
”- Ne trebuie timp, spuse el gânditor.
– Congregația nu cred că ne va da prea mult.
– Atunci ne vom face singuri rost de el. Vocea sa era aproape de neauzit. Vom călători în timp.”
Iar povestea romantică din paginile ei este absolut fermecătoare! Dragostea lor este mai puternică decât legea, decât timpul, decât viața însăși.
”Mereu ai fost un copil între două lumi, o vrăjitoare aparte. Dar înaintea ta nu se deschide nici o cale pe care să nu se afle și el. Pe oriunde ai apuca, trebuie să-l alegi pe el.”
Cu acest inel te iau de soție și cu trupul meu te cinstesc. Vocea îi era calmă și tremura doar puțin…Și cu toate bunurile mele lumești te înzestrez. Inelul trecu peste degetul mijlociu și ajunse pe al patrulea deget…Îmi duse mâna la buze și își ridică din nou privirea spre mine, apăsându-mi cu gura inelul pe piele. Amin.”
Uniți de o iubire interzisă, căsătoriți în ochii vampirilor și conform legii bisericești, vânați de Congregație, Mathew și Diana au realizat că exista un singur loc în care se puteau refugia, și acela era… trecutul!
 ”Singurul lucru care mă înspăimânta era posibilitatea de a-l pierde pe Mathew. ” Niciodată”, spuse el cu fermitate, cu brațele ca niște benzi de fier în jurul coastelor mele.
–  Ridică piciorul și apoi pune-l jos când îți spun eu.
– Te iubesc, ma lionne. Era un răspuns neobișnuit, dar era destul. Un clopot necunoscut bătu ora exactă. Am simțit pe piele atingerea caldă a focului. Aerul era plin de miresme de lavandă, ceară de albine și gutui coapte.
Împreună am ridicat piciorul și am pășit în necunoscut”…
… în sufrageria de la Old Lodge, locuința lui Mathew din Anglia, în anul… 1590!
Îmi plac cărțile „de călătorie” care chiar reușesc să te poarte în locul și momentul acțiunii – într-un alt timp – despre care putem doar presupune cum erau, sau să ne închipuim cu ajutorul celor citite, iar volumul de față reușește într-un mod spectaculos acest lucru. Am avut impresia că chiar am călătorit în Anglia elisabetană!

Apariția lui Mathew n-a fost ceva neobișnuit pentru cei din vremea respectivă. Făcând un exercițiu de imaginație, realizăm că Mathew, fiind un vampir milenar, o ”replică” a lui exista deja în acea perioadă, astfel încât apariția lui n-a fost surprinzătoare pentru cei din vremea respectivă, care îl cunoșteau și recunoșteau.  Autoarea a avut abilitatea de a imagina lipsa a lui Mathew din 1590 atât timp cât cel din prezent era acolo, evitând să pună față în față cele două ”replici” ale lui, cea din prezent cu cea din trecut.
Cartea e foarte darnică și bogată în descrieri amănunțite ale perioadei respective, inserând în poveste date istorice, fapte și personaje reale, oferindu-ne efectiv o experiență extraordinară prin prisma lecturii acestei cărți.  Povestea ne poartă de la Old Lodge, la Sept-Tours – castelul-fortăreață care era reședința lui Mathew din Franța, apoi la curțile celor mai importanți monarhi ai vremii- Elisabeta I a Angliei sau Rudolf al II-lea – Sfânt Împărat Roman și rege al Boemiei, într-un moment semnificativ al istoriei. Aflăm despre intrigile de la curte, despre mașinațiunile politice ale epocii, despre intoleranța care domnea peste tot, ca și despre vânătoarea de vrăjitoare din Scoția, cu tragicele ei implicații.
Facem cunoștință cu prietenii lui Mathew care făceau parte din Școala Nopții – un grup de personalități literare, științifice și politice ale vremii, care a existat în realitate. Dintre aceștia făceau parte: Cristopher Marlowe, dramaturg; George Chapman, scriitor; Thomas Harriot, astronom; Henry Percy, conte de Northumberland – toți aceștia fiind personaje în carte. Din această cauză, această parte a cărții poate fi privită o lecție de cultură generală inedită. Cea mai recentă lucrare universitară a autoarei este o cercetare despre Londra elisabethană și revoluția științifică, așa că vă puteți da seama ce bine documentată este această carte!
Am apreciat faptul că la finalul volumului sunt trecute toate personajele în ordinea în care apar în carte, pe capitole, iar cele recunoscute de istorici sunt marcate cu ”*”, ceea ce ușurează foarte mult lectura și înțelegerea acțiunii.
Într-una din zile, Mathew primește o scrisoare prin care este chemat la Sept-Tours de îndată, ceea ce îl răscolește cumplit. Scrisoarea era de la tatăl său, Philippe! Vă dați seama, el venea dintr-un prezent în care tatăl său era mort de sute de ani, închipuiți-vă așadar ce impact va avea această revedere.
Soțul meu îmi atinse conturul buzei cu degetul mare. Am simțit că mi se frânge inima. Avea să se ducă la Sept-Tours.
– Nu face asta! l-am implorat. N-am avut încredere în mine să spun mai multe, de teamă să nu trădez faptul că, în epoca noastră, Philippe era deja mort și că avea să fie o tortură pentru Mathew să-l vadă din nou viu.
”- Philippe mi-a spus că împerecherea e o chestiune de destin. Că, odată ce te voi găsi, nu-mi va rămâne decăt să accept decizia sorții. Dar nu așa stau lucrurile. În fiecare clipă, pentru tot restul vieții mele, te voi alege pe tine – înaintea tatălui meu, înaintea propriului interes, chiar și înaintea familiei de Clairmont.” (…)
–  O să plecăm călare de îndată ce se va schimba mareea.”
Aceasta a fost ultima licărire a lui Mathew Claimont, omul de știință modern, pe care aveam s-o mai văd. Bărbatul ce se îndrepta spre ușă nu mai era un profesor universitar la Oxford, ci un prinț renascentist. Om de știință. Vampir. Războinic. Spion. Prinț. M-am întrebat ce avea să-mi mai dezvăluie călătoria noastră despre bărbatul complicat cu care mă căsătorisem.”
Din nou, ca și în primul volum, perioada petrecută la Sept-Tours ne oferă unele din cele mai frumoase momente ale cărții.
Revederea cu tatăl său, împăcarea cu propriul trecut, reacția lui Philippe în fața Dianei și însuși traiul la castel, unde locuiau împreună vampiri, oameni și demoni, sunt foarte frumos redate. Mathew îi povestește lui Philippe incredibilul lanț de întâmplări care i-a adus acolo și îi cere ajutorul, dar acesta îl refuză inițial, spunându-i să-l caute în timpul din care veneau și să rezolve acolo problemele, nerealizând că acest lucru era imposibil…
Philippe se uita la inelul de pe degetul meu mijlociu – inelul lui Ysabeau. Privirea îi deveni sălbatică și o căută pe a mea. Îmi strânseră încheietura până când oasele începură să-mi pârâie.
– Ea n-ar fi dat niciodată inelul altcuiva câtă vreme eram amândoi în viață.
– Ysabeau trăiește, Philippe. Vorbele lui Mathew fură iuți și aspre…
– Bine, dar dacă Ysabeau trăiește, atunci… Vocea lui Philippe se stinse. Preț de o secundă păru uluit, apoi chipul i se lumină. Deci până la urmă nu sunt nemuritor. Iar tu nu mă poți căuta în locul și în timpul în care au început problemele voastre.”
Din acest moment, au parte de tot sprijinul lui Philippe, care o recunoaște pe Diana drept fiică a sa luând-o sub propria-i ocrotire după un ritual inedit – după cum veți vedea –  ba face chiar mai mult de atât:
    ” – Gata cu discuțiile! Sâmbăta viitoare tu și Mathew vă veți căsători. Pentru că ești fiica mea după sânge și după nume, te vei căsători nu doar ca o bună creștină, ci într-un fel care îi va cinsti pe strămoșii noștri și pe zeii lor. Aceasta e ultima ta șansă de a spune ”nu”, Diana. Dacă te-ai răzgândit și nu-l mai vrei pe Mathew împreună cu viața – și moartea – pe care ți le va aduce căsnicia cu el, voi avea grijă să te întorci în siguranță în Anglia.
Se căsătoreau astfel încă o dată: întâi o făcuseră după obiceiul vampirilor, când își asumaseră legătura dintre ei, a doua oară în Madison, când Mathew îi așezase pe deget inelul lui Ysabeau, iar acum era a treia oară.
Problema care se punea acum era cea a concepției. Era foarte puțin probabilă această posibilitate și totuși, conform străvechiului manuscris Ashmole 782 pe urmele căruia se aflau, nu imposibilă! Contrar faptului că nici un manjasang nu se formase prin procreare, simbolurile din carte, cu imaginea nunții alchimice, păreau să se refere la ei! Erau oare meniți să răstoarne mii de ani de biologie? Și mai ales, erau pregătiți să-și asume acest risc? Se pare ca da! În acest context, mi-a plăcut foarte mult un citat din carte:
Schimbarea e singura constantă pe lumea asta.”(Heraclit).
La Londra, vor locui la hanul ”Cerbul și Coroana”. Atmosfera locului, cu străzile, prăvăliile, mirosurile și sunetele acelei zone a Londrei, precupețele, meșteșugarii, și toate figurile pitorești întâlnite, sunt atât de bine descrise, încât chiar te poartă aievea în trecut! Am apreciat în mod deosebit măiestria autoarei în ceea ce privește bucla călătoriei în timp. E foarte greu de realizat, deoarece trebuie o mare atenție la detalii, care pot ”scăpa” și strica tot efectul. Iar Deborah Harknes reușește să închidă o buclă perfectă. 
În cele din urmă, Diana reușeste să găsească o puternică vrăjitoare dispusă s-o ajute să-și folosească și stăpânească magia. Diana era o țesătoare,  o făuritoare de vrăji, doar că abia acum află acest lucru. O vrăjitoare a focului, una a apei și alta a pământului o vor învăța pe Diana să-și țeasă magia!
Mi-a plăcut foarte mult ideea cu duhul Dianei. ”Vrăjitoarele nu au duhuri. Aceasta era o altă născocire a oamenilor, ca venerarea diavolului. Țesătoarele au.” Duhul Dianei s-a dovedit a fi… o balauroaică! ”Încercam să țes o vrajă când balauroaica ieșise din colivia coastelor mele. Acum stătea lipită de tavan, scoțând nori de fum și clănțănind agitată din dinți.” Era foarte simpatică și năzdrăvană de câte ori reușea să scape, iar când se cumințea, se făcea străvezie ca aerul și se plia lângă coastele Dianei, fiind totuna cu aceasta!
Dintre personajele aduse în prim plan, un loc aparte ocupă Gallowglass, nepotul lui Mathew, descris ca ”vampir și soldat al sorții”, care va lega cu Diana o relație foarte strînsă. După ce va reveni în prezent, ea îl va revedea după câteva zile, în timp ce peste el trecuseră secole…
În perioada petrecută la Londra, Diana și Mathew și-au pus amprenta asupra vieții celor din jur, iar pentru Annie și Jack, doi copii orfani care ajung în preajma lor, au fost șansa pe care le-a oferit-o viața.
Tot acum, ajung și la curtea domnească unde regina ceruse s-o cunoască pe soția lui Mathew Roydon, cum era cunoscut în acea vreme, dar nu o primește cu simpatie, iar motivul e bulversant: regina avuse cândva o relație intimă cu Mathew! Privită din prezent, părea o poveste prăfuită, dar ce te faci când ”prezentul” se topește în trecut, identificându-se în moduri greu de asimilat? Povestea de dragoste acelor doi trece prin suișuri și coborâșuri, iar umbrele din trecutul lui Mathew au amenințat nu doar o dată să-i înghită pe amândoi. Încrederea Dianei și puterea iubirii lor au fost puse la grea încercare…

De la Londra, cei doi călătoresc spre îndepărtata Pragă, cu o misiune diplomatică. La Praga dau de urma manuscrisului mult căutat, dar vor avea parte de întâmplări nefaste la curtea împăratului Rudolf al II-lea. Am apreciat în mod deosebit această parte a cărții, cu descrierea traiului lor la Praga, a cartierului de sub zidurile castelului, Mala Strana, unde trăiau majoritatea ambasadorilor.
Cu cine credeți că se întâlnește Diana la un moment dat în trecut?! Cu tatăl ei, care murise pe când Diana avea șapte ani şi avea și el darul călătoriilor în timp! Deși ea, sosită din prezent, are 33 de ani, el o recunoaște! Uluiți și bucuroși, se regăsesc și  se redescoperă. Diana îl întreabă unde este mama, la care el îi răspunde: am lăsat-o acasă, cu tine, că acum trei zile, aveai șase ani! Au petrecut câteva zile împreună, în Londra anului 1590, după care și-au luat rămas bun să se întoarcă fiecare în timpul din care venise, dar mult mai împăcați, ea cu trecutul, iar el, cu ceea ce avea să vină…
Pe parcursul cărții, acțiunea din trecut a fost punctată prin trimiteri ocazionale în prezent, în care cei rămași acasă sesizau anomalii apărute ca urmare a trecerii celor doi prin trecut. Foarte interesante aceste urme!

Şcoala vieţii

Şcoala vieţii ne oferă o spectaculoasă încheiere a trilogiei!
Deși Congregația reprezenta în continuare un pericol foarte mare pentru Diana și Matthew – având în vedere că ei formau un cuplu interzis, între un vampir și o vrăjitoare, mai ales acum că Diana era însărcinată, lucru considerat imposibil, care contrazicea mii de ani de biologie în privința împerecherii între specii – cel mai mare pericol care plana asupra lor era boala de care suferea Matthew, furia sângelui, ale cărei manifestări erau atât de cumplite, încât existența ei era negată și ascunsă cu mare grijă, iar Mathew făcea din răsputeri eforturi pentru a o ține sub control.
” – Furia sângelui. S-a agravat. Matthew își coborî fruntea deasupra mîinilor încleștate, într-o poziție de rugăciune.
– Bineînțeles că s-a agravat. Acum te-ai împerecheat. La ce te așteptai?
Reacțiile chimice și emoționale care însoțeau împerecherea  erau intense. Până și vampirilor perfect sănătoși le venea greu să-și scape din ochi perechile. Situațiile în care le era imposibil să fie împreună duceau la iritare, agresivitate, anxietate și, arareori, la nebunie. Pentru un vampir care suferea de furia sângelui, atât impulsul împerecherii, cât și efectele separării, erau mai intense.”
Povestea de dragoste dintre Diana și Matthew e în continuare foarte frumoasă, în ciuda ferocei posesivități a lui Matthew și a dependenței lui greu de controlat față de prezența Dianei în imediata lui apropiere.
” Oricât ar fi părut de imposibil, se potriveau: vampir și vrăjitoare, bărbat și femeie, soț și soție. Nodul strâns în jurul inimii lui slăbi cu câțiva milimetri. În tăcere, Mathew își dădu jos hainele și se strecură în pat… Răsuflă de câteva ori și inima i se potoli, neliniștea i se risipi. Diana îi oferea pacea pe care n-o putuse găsi. Aici, în cercul format de brațele lui, se afla tot ce-și dorise vreodată. O soție. Copii. O familie a lui.”
Un moment de cotitură în dinamica clanului Clearmont va avea loc atunci când Baldwin nu vrea să accepte apartenența Dianei la familia de Clearmont și nici paternitatea lui Matthew asupra copiilor. Diana era însărcinată cu gemeni!
”- Copiii nu pot fi ai tăi, Mathew.
– Diana poartă copiii mei, zise Matthew, cu ochi periculos de întunecați.
– Dacă-i așa, vor fi cei mai detestați și mai vânați prunci pe care lumea i-a cunoscut vreodată. Toate ființele vor lătra după sângele lor. Și al vostru.
Am observat dispariția bruscă a lui Mathew de lângă mine și în aceeași clipă am auzit cum scaunul lui Baldwin se rupe. Când mișcarea încețoșată încetă, soțul meu stătea în spatele fratelui său, cu brațul încolăcit în jurul brațului acestuia, apăsând un cuțit pe pielea de deasupra inimii lui Baldwin.
– Oi fi tu capul familiei, Baldwin, dar să nu uiți niciodată că eu sunt asasinul ei! Mârâi Matthew.
– Asasin? Am încercat să-mi ascund nedumerirea, căci o altă latură a lui Matthew tocmai ieșise la lumină. Om de știință. Vampir. Războinic. Spion. Prinț. Asasin.”
În curând, Mathew va fi pus să aleagă între ordinul lui Baldwin de a ucide pe cineva drag, ordin căruia era obligat să i se supună, și rugămintea disperată a Dianei, pe care era incapabil s-o refuze… cumplită dilemă.

 

Povestea ne poartă în continuare din Franța în Madison, New York, casa copilăriei Dianei, unde locuia mătușa ei. Ne mutăm din teritoriul vampirilor în cel al vrăjitoarelor, iar puternicul Sabat din Madison îi acceptă pe cei doi, deși trădători se găsesc pretutindeni. Totul ia o turnură urâtă când în peisaj apare maleficul Benjamin, creat de Mathew cu secole în urmă. Îi transmisese furia sângelui, iar manifestările și faptele acestuia erau de neînchipuit, amenințând echilibrul dintre vampiri și vrăjitoare, iar Mathew se află într-o luptă contra cronometru pentru a afla ce anume provoacă boala și dacă există vreun leac. Făcând o paranteză, mi-a plăcut faza în care Matthew, distinsul profesor de Clearmont, stă în fața unui grup de studenți și oameni de știință și își recunoaște identitatea, explicându-le calm că el este un vampir, în vârstă de treizeci și șapte de ani, plus/minus o mie cinci sute!!
Diana, la rândul ei, trebuia să dea de urma străvechiului manuscris Ashmole 782 – Cartea pierdută a vrăjitoarelor –Cartea vieții care dezvăluia secretele speciilor supranaturale, pentru a afla de ce erau vânați ea și Matthew și care era miza pentru care erau interzise împerecherile mixte, în special cele între vampiri și vrăjitoare.
E poate un grimoar? O poveste a originii noastre? Un soi de catastif? (…) Tot ce pot spune cu certitudine e ca aceasta Cartea vietii e incarcata de putere. De putere si secrete.”
O vom însoți la Londra, în locurile vizitate în trecut, apoi la Veneția, unde va avea de înfruntat de una singură Congregația.
Vă mai dezvălui că vom asista și la nașterea gemenilor. Mi-a plăcut mult partea asta, cu complicatele ritualuri de botez și cu toată agiatația din jurul bebelușilor…

“Mai mult decât atât, uroborosul simboliza parteneriatul dintre noi. Eu şi Matthew reprezentăm o nuntă alchimică între un vampir şi o vrăjitoare, între viaţă şi moarte, între Soare şi Luna. Combinaţia dintre două contrarii crease ceva mai frumos şi mai preţios decât orice am fi putut avea fiecare în parte.
Noi eram cel de-al zecelea nod.
De nedespărţit.
Fără de început şi fără de sfârşit.”
Pot spune că am perceput această carte ca având trei planuri care se suprapun: pe un plan se află povestea cu vrăjitori, vrăjitoare, vampiri și demoni, care trăiesc într-o lume fantastică, întrepătrunsă cu cea a oamenilor, cu superstițiile, miturile și tradițiile ei; pe un alt plan se află prețioasa lecție despre istoria locurilor, timpurilor și oamenilor care prind viață atât de veridic între paginile cărții, iar în planul principal se află superba poveste de dragoste dintre un bărbat și o femeie, ce s-au descoperit suflete pereche.
Trilogia este ecranizată sub forma unui serial, avându-i ca protagonişti pe Teresa Palmer şi Matthew Goode. Serialul este produs de postul de televiziune britanic Sky One, iar în România poate fi vizionat pe HBO GO din septembrie 2018. 

 

Cărțile autoarei pot fi comandate de pe elefant.ro, libris.ro, librărie.net, emag.rocartepedia.ro, carturesti.ro

About Author

13 comentarii

  1. Superbă recenzia acestei serii! M-ai convins să nu o mai amân! Cred că și filmul e grozav! Mulțumesc pentru recomandare! ❤❤❤

    • Cu drag! Multumesc si eu! Nu o mai amana, ca e minunata! Nu am vazut serialul, dar vreau sa-l vad si eu, sper sa fie la inaltimea cartii.

    • Ma bucur mult ca te-am tentat, Ana! Iti recomand insistent seria, sunt convinsa ca va fi pe placul tau, e exceptional de bine scrisa si documentata. Autoarea e profesor universitar de istorie, a publicat si o lucrare stiintifica despre Anglia elisabetana (unde ne poarta actiunea in volumul al doilea al cartii, pornind din prezent), asa ca iti dai seama ce bine documentata e cartea!

  2. Mirela Barbălată on

    Pare o serie antrenantă. O serie ce captivează cititorul. Recenzia cu sigurantă o face . Felicitări!

    • Multumesc, Mirela! Asa si este, o serie foarte captivanta! Dupa parerea mea, e un „must-read” pentru iubitorii genului fantasy-romance.

  3. Foarte frumoasa aceasta recenzie a seriei, Oli! Si din câte știu de la tine, cărțile sunt superbe. Ar trebui sa îmi fac si eu timp sa le citesc.

  4. Și… tocmai am terminat de văzut primul episod al filmului! Mi-a plăcut mult! Mathew nu e tocmai cum mi l-am închipuit, dar actorul se potrivește foarte bine în rol. Iar filmările de la Oxford, de la Biblioteca Bodleiana sunt grozave!

Spune-ți părerea!