Delicatese Literare
Serii

Trilogia Jocurile foamei de Suzanne Collins, Editura Nemira

Trilogia Jocurile foamei de Suzanne Collins

Suzanne Collins (n.1964) scrie în principal pentru publicul tânăr și pentru adolescenți. Autoarea a fost remarcată pentru talentul său literar încă din perioada în care și-a adus contribuția la realizarea unor emisuni de televiziune de succes. Dintre acestea The Mystery Files of Shelby Woo, Clarissa Explains it All, Little Bear sau Oswald i-au adus faimă lui Suzanne Collins, care a fost nominalizată de mai multe ori la Premiile Emmy.
În 2003, Suzanne Collins a debutat cu romanul pentru copii Gregor the Overlander, primul volum al seriei de mare succes Underland Chronicles. Această carte a intrat imediat în atenția publicului și a criticilor de specialitate fiind distinsă cu numeroase premii în Statele Unite și în Marea Britanie.
În 2008, Suzanne Collins a publicat primul volum din trilogia Jocurile Foamei care a avut un succes enorm. Atât publicul, cât și criticii de specialitate, au rămas impresionați de povestea creată de Suzanne Collins. Romanul a fost publicat în peste 32 de țări în doar șase luni de la lansare și a devenit imediat bestseller în topurile cunoscutelor publicații New York Times și USA Today. De asemenea, a fost recomandat de numeroase revistele de profil drept una dintre cele mai bune cărți ale anului 2008. Sfidarea, al doilea volum din Jocurile Foamei, a primit, de asemenea, numeroase laude din partea criticilor de specialitate printre care Kirkus Reviews, una dintre cele mai prestigioase publicații de profil.
Trilogia a fost ecranizată cu Jennifer Lawrence, Josh Hutcherson,  Liam Hemsworth, Elizabeth Banks, Woody Harrelson, Donald Sutherland în rolurile principale, realizându-se patru filme care respectă destul de fidel acțiunea cărților:
1. Jocurile foamei – 2012
2. Jocurile foamei: Sfidarea – 2013
3. Jocurile foamei: Revolta Partea I – 2014
4. Jocurile foamei: Revolta Partea a II-a – 2015

1. Jocurile foamei (The Hunger Games – 2008)
2. Sfidarea (Catching Fire – 2009)
3. Revolta (Mockingjay – 2010)
Este o serie distopică, care îi va încânta cu siguranţă pe iubitorii genului fantasy și nu numai! 
Seria, extrem de captivantă, este una de acțiune, ritmul fiind sufocant de alert, însă ridică și multe teme de gândire, de ordin etic, social și moral. Puterea absolută corupe absolut, iar oamenii, în anumite condiții, se pot dezumaniza în feluri inimaginabile…

 

1. Jocurile foamei

An apariție: 2019 (reeditare)
Nr. de pagini: 312
Traducere: Ana-Veronica Mircea
BESTSELLER INTERNAȚIONAL & UN ADEVĂRAT FENOMEN MONDIAL
EXISTĂ O SINGURĂ REGULĂ: UCIDE SAU VEI FI UCIS!
Tu cât ai supraviețui singur în sălbăticie când ceilalți fac tot ce pot ca să nu apuci dimineața următoare?
Într-un viitor postapocaliptic, peste ruinele unui continent cunoscut odată ca America de Nord, se întinde națiunea Panem. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douăsprezece districte conduse cu o mână de fier, în fiecare an este organizat un concurs sadic și sângeros, Jocurile Foamei.
Douăzeci și patru de adolescenți sunt luați de lângă familiile lor și aruncați într-o luptă pe viață și pe moarte, televizată în direct și urmărită cu frenezie.
Doar unul dintre ei se va întoarce acasă faimos, bogat și… viu.
Cine și cu ce sacrificii va câștiga cursa pentru supraviețuire?
”Pur și simplu am citit fără să mă pot opri!“ – Stephen King

Acțiunea cărții Jocurile foamei se petrece într-un viitor postapocaliptic, în ţinutul Panem, aflat pe ruinele unui continent cunoscut odată drept America de Nord…
Panemul era împărţit în 13 districte, fiecare specializat într-o anumită activitate (minerit, pescuit, agricultură, şi aşa mai departe) spre binele şi bunăstarea Capitoliului şi a locuitorilor săi, în timp ce locuitorii districtelor sunt subnutriţi, munciţi ca sclavii şi păziţi de detaşamente speciale numite Apărătorii Păcii.
În urma aşa-numitelor Zile Negre, când districtele s-au răsculat, Districtul 13 a fost ras de pe faţa pământului. Ca o pedeapsă şi pentru a induce o teamă colectivă, au fost inventate Jocurile foamei.
Regulile jocului sunt simple și cutremurătoare: fiecare din cele 12 districte trebuie să trimită doi participanţi, numiţi tributuri, un băiat şi o fată, având între 12 şi 18 ani. Cei 24 de copii şi adolescenţi sunt închişi într-o imensă arena imensă în aer liber – care poate adăposti orice, un deşert arzător, o junglă, un pustiu îngheţat, datorită unei tehnologii de vârf, aplicată în acest sens  de către creatorii de joc – pentru a se lupta între ei pe viață și pe moarte, vreme de câteva săptămâni, într-o emisiune televizată, transmisă în direct și urmărită cu sufletul la gură de telespectatori. În final, va rămâne un singur învingător, care va avea parte de faimă şi recompense materiale pentru el şi districtul sau. În acest an va avea loc a 74-a ediţie a Jocurilor Foamei.
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Katniss, o adolescentă de 16 ani care locuia în Districtul 12, specializat în minerit, alături de mama ei, rămasă văduva după ce tatăl ei a murit într-un accident în mină şi sora ei, Prim, de 12 ani.

k1

Katniss vâna în fiecare zi (deşi braconajul era interzis şi foarte dur pedepsit), strecurându-se în pădure printr-o spărtură din gardul electrificat ce înconjura districtul, însoţită de prietenul ei cel mai bun, Gale, care era cu 2 ani mai mare ca ea. Îşi împărţeau mereu prada, şi, după ce opreau strictul necesar pentru hrana zilnică a familiilor lor, vindeau restul pe piaţă neagră, într-un loc numit Vatra.
A sosit temuta zi a extragerii participanților. Toți locuitorii s-au adunat, cu mic, cu mare în centrul districtului pentru a urmări, neputincioşi, extragerea.  Pentru a fi mai umilitor, jocurile erau privite că o festivitate, o distracţie.
Katniss a înghețat de spaimă când a fost extras primul nume, cel al fetei sacrificate: Prim Everdeen! 
k2
Înnebunită, îngrozită şi disperată să-şi salveze sora, pe care o adora, Katniss s-a oferit voluntară în locul ei.
Numele băiatului extras este Peeta Mellark, coleg de şcoală cu Katniss, unul din băieţii înstăriţi, ai cărui părinţi deţineau brutăria din district.
Aşadar, Katniss şi Peeta sunt cei doi eroi ai noştri, alături de care vom trece prin toate stările emoţionale în timpul participării lor la Jocurile foamei.
Lui Katniss și Peeta li se permite un scurt răgaz pentru a-şi lua rămas bun de la cei dragi, apoi, sunt urcaţi în tren şi sunt luaţi în primire de câte o echipă de stilişti care îi vor pregăti pentru spectacolul vieții lor.
Fiecare echipă de tributuri, din fiecare district, era însoţită de mentorii săi, aceştia fiind învingătorii ediţiilor precedente din districtul respectiv.
Întrucât Districtul 12 nu avusese nici un învingător în ultimii 24 de ani, Peeta  și Katniss  îl au drept mentor pe Haymitch, câştigătorul ediţiei cu numărul 50, în prezent alcoolic, cinic şi dezinteresat de ceea ce se întâmplă în jurul lui. 
Odată ajunşi la capitoliu, sunt cazaţi în nişte condiţii mai mult decât luxoase, iar mesele care le sunt oferite sunt atât de bogate, se face atâta risipă de mâncare, încât le par adevărate ospeţe, în condiţiile în care sărăcia şi foametea făceau ravagii în districte.

katniss

Urmează câteva zile de antrenamente, în care fiecare tribut trebuie să-şi dezvolte abilităţile care să le dea un avantaj asupra celorlalţi. Abilitatea lui Katniss era trasul cu arcul, în care excela!
Au, de asemenea ocazia de a fi prezentaţi individual creatorilor de joc (cei care crează cadrul în care se vor lupta în arena şi efectele speciale care sunt introduse în timpul luptei), pentru a-şi dovedi talentul în faţa acestora, în funtie de punctajul oferit urmând să primească daruri de la sponsori, direct în arenă. Ceea ce primesc sau nu, face de multe ori diferenţa între viaţă şi moarte.
Tributurile sunt prezentate mulţimii în care alegorice, iar costumaţia creată perntru Katniss de către Cinna, stilistul ei personal, i-a dat un mare avantaj.
Costumele create de Cinna pentru Katniss și Peeta, pornind de la ideea focului, au fost spectaculoase și i-au făcut imediat remarcați, dându-le astfel un plus de capital de simpatie inițial.

k4

Haymitch îi sfătuieşte pe ce doi să se prezinte iniţial ca aliaţi, pentru a face impresie și pentru a atrage cât mai mulţi sponsori. Katniss acceptă acest fapt ca o strategie de luptă, în timp ce pentru Peeta, oricum era singura opţiune: în timpul interviurilor care li se iau, Peeta este întrebat în direct dacă este îndrăgostit de cineva, iar el răspunde:
Ei, există o fată. Sunt nebun după ea de când mă ştiu. Dar sunt sigur că, până la extragere, nici măcar n-a ştiut că exist.”
Comentatorul îi dă replica, spunându-i că, dacă va învinge, o va cuceri cu siguranţă.
Victoria n-o să fie de folos în cazul meu, zice Peeta.”
Pentru că… pentru că… ea a venit aici, cu mine” 
Katniss rămâne ca trăznită, nu bănuise niciodată sentimentele lui Peeta pentru ea.
Aşa au intrat în luptă, numiţi de public “cei doi îndrăgostiţi născuţi sub o stea potrivnică
În primele faze ale jocurilor se formează adesea alianţe. Cei puternici se strâng laolaltă că să-i vâneze pe cei slabi, luptând în haită, iar apoi se întorc unul împotriva, mai rău ca animalele. 
Lucrurile se precipită, tensiunea şi suspansul ating cote maxime. Surprinzător, descoperim că pot exista sentimente de prietenie, de sacrificiu, de părere de rău pentru ceilalţi în aceste condiţiile în care lupta era pe viaţă şi pe moarte.
Dacă Peeta și-a expus de la început, fără echivoc, sentimentele lui pentru Katniss iar în final, când au rămas doar ei doi în joc a insistat să se sacrifice de dragul ei, Katniss a realizat că și sentimentele ei pentru el se transformaseră într-unele de iubire, stratagema folosită de ea pentru a se salva amândoi nefiind numai teatru…

k3

”Pare să fie nevoie de un discurs îndelungat, dramatic, dar nu reușesc să rostesc decât o singură frază, aproape inaudibilă:
– Nu știu, doar că… n-am putut suporta gândul… că o să trăiesc fără el.”

Am menționat cartea în Top 10 cupluri romantice care s-au îndrăgostit în timp ce luptau să supraviețuiască

 

2. Sfidarea

An apariție: 2019 (reeditare)
Nr. de pagini: 328
Traducere: Ana-Veronica Mircea
ORICE REVOLUȚIE ÎNCEPE CU O SCÂNTEIE
Katniss și Peeta au câștigat împreună sângeroasele Jocuri ale Foamei, sfidând pentru prima oară în istorie regulile Capitoliului.
Reveniți în Districtul 12, convinși că au câștigat o viață sigură și decentă pentru ei și familiile lor, cei doi speră că va urma o lungă perioadă de pace. Dar, chiar înainte să apuce să pornească în nemilosul Tur al Învingătorilor, apar zvonuri despre o revoltă printre locuitorii districtelor. Iar în ochii conducătorilor, ei doi sunt inspirația acestei rebeliuni.
Dacă nu vor reuși să convingă Panemul că sunt în continuare îndrăgostiți nebunește, consecințele ar putea fi dezastruoase…
”O lectură la fel de pasionantă, chiar mai pasionantă decât primul volum, pentru că acum ești deja foarte atașat de personaje. Iar intriga este incredibilă. Nu vei avea somn odată ce ai deschis cartea. Sfatul meu este să o începi dimineața și să anulezi orice program din acea zi!“Stephenie Meyer
”Fascinant este că, dincolo de a un fi thriller SF plin de aventură, seria cucerește prin abordarea unor teme legate de moralitate, supunere, salvare, iubire și, mai presus de toate, sacrificiu.“ – Booklist

k5

Sfidarea, al doilea volum al trilogiei Jocurile foamei, este la fel de plin de suspans ca și primul volum. Apar noi personajele, iar atât cele vechi cât și cele noi sunt credibile și foarte bine construite, fiecare cu propriile atu-uri și slăbiciuni.
Katniss nu este o super eroină invincibilă, ci este capabilă de durere și are propriul ei ”călcâi al lui Ahile”, de care crudul președinte-dictator Snow profită când îi face propunerea de a continua, alături de Peeta, jocul de-a îndrăgostiții, în caz contrar întreaga ei familie având de suferit.
Katniss şi Peeta ajung din nou în Arenă, cu ocazia Jubileului Pacificării, a 75-a Ediţie a Jocurilor, fiind puși din nou în situații imposibile, în care este foarte greu să deosebeşti prietenii de duşmani. Riscurile sunt tot mai mari, ameninţările par să vină din toate direcţiile, neştiind în cine poți să mai ai încredere.
Acțiunea este condimentată și cu puțin umor, ”vinovat” fiind Finnick Odair – un personaj extrem de pitoresc, însă greu de descifrat.
Finalul este complet bulversant și abia aștepți să vezi ce se va mai întâmpla în următorul volum!
Citate:
”Viața din Districtul 12 nu e, de fapt, prea diferită de viața din arenă. La un moment dat, trebuie să nu mai fugi, să te răsucești pe călcâie și să înfrunți pe oricine îți dorește moartea. Partea dificilă e să găsești curajul de a o face.”
”În coșmar, port rochia de mireasă din mătase, dar e ferfenițită și plină de noroi. Mânecile lungi se tot agață de spini și de crengi în timp ce fug prin pădure. O haită de tributuri mutante se apropie tot mai mult și mai mult, până când mă copleșesc cu răsuflările lor fierbinți și cu colții picurând de salivă și mă trezesc țipând.
Zorile sunt prea aproape că să mă străduiesc s-adorm din nou. În plus, azi trebuie să ies neapărat în oraș și să stau de vorba cu cineva. La Gale, în mină, n-o să pot ajunge. Dar am nevoie de Haymitch, de Peeta sau de altcineva cu care să împart povara tuturor celor întâmplate de la vizită mea la lac. Proscriși fugari, garduri electrificate, un District 13 independent, lipsuri în Capitoliu. Totul.
Iau micul dejun cu mama și cu Prim și plec în căutarea unui confident. Aerul e cald și plin de speranțe, prevestind primăvară. Un moment potrivit pentru o revoltă, îmi spun eu. ”
”În viziunea mea, președintele Snow ar trebui să apară în fața unor coloane de marmură împodobite cu steaguri supradimensionate. E șocant să-l văd în mijlocul obiectelor obișnuite din încăpere. Ca și cum aș sălta capacul unei oale și aș găsi o viperă în loc de tocană.”
”Oricine are mintea-ntreagă nu m-ar lăsa pe mine să fac planuri. Fiindcă e evident că nu sunt în stare să deosebesc un prieten de un dușman.”

 

3. Revolta

An apariție: 2019 (reeditare)
Nr. de pagini: 336
Traducere: Ana-Veronica Mircea
NIMIC NU TE POATE PREGĂTI PENTRU SFÂRȘIT
Katniss a supraviețuit calvarului de la Jubileul Pacificării și, împreună cu familia ei și cu Gale, este la adăpost în Districtul 13. Dar, în haosul final al jocurilor, Peeta a căzut prizonier în mâinile conducerii Capitoliului, iar președintele Snow îi pregătește o soartă aparte.
Succesul rebeliunii care a cuprins întregul Panem depinde acum de Katniss. Oare va accepta să joace rolul de pion pe tabla puterii și să fie responsabilă pentru nenumărate vieți și pentru viitorul tuturor districtelor? Ca să facă asta, trebuie să-și depășească furia și neîncrederea și să devină, cu adevărat, Gaița-Zeflemitoare.
”Revolta va avea peste ani același ecou pe care l-au avut Împăratul muștelor de William Golding și Apocalipsa lui Stephen King.“ – School Library Journal
”Trilogia aceasta amintește de pasiunea politică din 1984, de violența memorabilă din Portocala mecanică și de imaginația exuberantă din Cronicile din Narnia sau Harry Potter.“ – New York Times

Revolta este o încheiere strălucită a trilogiei Jocurile foamei. Suspansul atinge cote inimaginabile iar, de data aceasta, ”jocurile” nu se mai desfășoară în arenă, ci în viața reală.
Pentru a-l înfrânge pe maleficul președinte Snow, Katniss devine simbolul rebeliunii – ”Gaița-Zeflemitoare”.
” Eu si Peeta ne revenim împreună. Încă mai sunt momente în care el se ghemuieste în spatele unui scaun și se ține bine până când se încheie străfulgerarile amintirilor inoculate de venin. Eu mă trezesc țipând din coșmaruri cu mutanți și copii pierduți. Dar brațele lui sunt aici să mă liniștească.”” Îmi e teamă de răspunsul lui Gale, dar îl întreb oricum:
– De ce crezi c-a spus-o?
– Poate c-a fost torturat. Sau convins. Eu presupun c-a făcut un soi de târg, ca să te protejeze. Lansează ideea încetării focului dacă Snow îl lasă să te prezinte drept o tânăra gravidă derutată, care n-avea idee ce se petrece când a fost luată prizonieră de rebeli. În felul asta, dacă districtele pierd, pentru tine mai există încă șansă de a fi privită cu indulgență. Dacă ți-o folosești cum trebuie.
Probabil că par încă uluită, fiindcă Gale își rostește următoarea frază foarte lent:
– Katniss… el se străduiește în continuare să te păstreze în viață.
Să mă păstreze în viață? Și apoi înțeleg. Jocurile nu s-au încheiat. Am părăsit arena, dar, de vreme ce nici Peeta, nici eu n-am fost uciși, ultima lui dorința de a mă menține în viață continuă să stea în picioare. Intenția lui e să mă țină ascunsă, în siguranță și închisă, cât timp se desfășoară războiul. Pe urmă, niciuna dintre părți nu va avea motiv să mă ucidă. Și el? Dacă înving rebelii, pentru el va fi un dezastru. Iar dacă învinge Capitoliul, cine știe? Poate ni se va îngădui să trăim amândoi – dacă eu mă port cum se cuvine – și să urmărim Jocurile, care vor continua…
Prin minte îmi fulgeră imagini: sulița străpungând trupul lui Rue în arena, Gale atârnând fără cunoștință de stâlpul de biciuire, ținutul pustiit de acasă, presărat cu cadavre. Și pentru ce? Pentru ce? Pe măsură ce mi se înfierbântă sângele, îmi amintesc alte lucruri. Prima mea privire asupra revoltei din Districtul 8. Învingătorii ținându-se de mâini în noaptea dinaintea Jubileului Pacificării. Săgeata pe care-am tras-o în câmpul de forță din Arena, ceea ce n-a fost un accident. Tăria cu care mi-am dorit să se-mplânte adânc în inima dușmanului meu. Sar în sus, răsturnând o cutie cu o sută de creioane, care se împrăștie pe podea.
– Ce e? întreabă Gale.
– Nu poate fi vorba de o încetare a focului. Mă aplec și îndes pe bajbaite în cutie minele de grafit de un cenușiu întunecat. Nu putem da înapoi.
– Știu.
Gale adună un mănunchi de creioane și le lovește de podea ca să le-alinieze perfect.
– Indiferent ce motiv a avut Peeta ca să spună ce-a spus, s-a înșelat.
Creioanele idioate nu vor să intre în cutie și, în frustrarea mea, rup câteva.
– Știu. Dă-o încoace! Tu le faci pe toate bucăți.
Îmi trage cutia din mâini și o umple cu mișcări repezi, precise.
– El nu știe ce-au făcut în Doisprezece. Dacă ar fi văzut ce era pe pământ… încep eu.
– Katniss, nu te contrazic. Dacă aș putea să apăs pe un buton și să ucid toată suflarea care lucrează pentru Capitoliu, aș face-o. Fără ezitare, zice Gale, lasă ultimul creion să alunece în cutie și îi închide capacul. Problema e ce-ai de gând să faci tu.
Se dovedește că întrebarea care mă mistuie n-a avut niciodată decât un singur răspuns posibil. Dar a fost nevoie de trucul lui Peeta că să-l recunosc.
Ce-o să fac?
Trag aer adânc în piept. Brațele mi se înalță ușor, de parcă și-ar aduce aminte de aripile alb-cu-negru pe care mi le-a creat Cinna, apoi se lasă pe lângă trup.
– O să fiu Gaița-Zeflemitoare.”
Finalul, apoteotic, o pune pe Katniss în fața unei alegeri extrem de dificile. Dorința de răzbunare este copleșitoare, însă răzbunarea este adesea o armă cu două tăișuri și cu efect de bumerang.
Decizia ei, plină de maturitate, readuce speranța într-un viitor luminos, în care astfel de ”jocuri ale foamei” să nu mai fie posibile.
”Eu și Peeta ne revenim împreună. Încă mai sunt momente în care el se ghemuiește în spatele unui scaun și se ține bine până când se încheie străfulgerările amintirilor inoculate de venin. Eu mă trezesc țipând din coșmaruri cu mutanți și copii pierduți. Dar brațele lui sunt aici să mă liniștească.”
Vă recomandăm cu multă căldură această serie magnifică!

Cărțile autoarei Suzanne Collins pot fi comandate pe nemira.ro, libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.rolibrarie.net

Recenzii și prezentări cărți SF

Recenzii și prezentări cărți young adult

Vă recomandăm și celelalte articole ale noastre din categoria SERII

3 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *