
Tronul de cranii
Editura Nemira
An aparitie: 2019
Nr. pagini: 760
Traducator: Iulia Dromeretchi
Seria Demon. Vol.4
Tronul de cranii este partea a IV-a din seria Demon
Tronul de cranii din Krasia e pustiu.
Jardir ar fi trebuit să cucerească întreaga lume cunoscută și să unifice toate popoarele în lupta împotriva demonilor. Dar Arlen Bales, Omul Pictat, i se opune și, după un duel la care onoarea i-a condamnat, amândoi dispar într-o prăpastie.
Odată rămasă fără Mântuitori, lumea recade în haosul luptelor pentru putere, iar forțele Răului proliferează.
În Sud, Inevera trebuie să-și împiedice fiii să se omoare între ei și să se arunce într-un război civil nimicitor, iar în Nord, Leesha și Rojer se străduiesc să-și formeze propriile alianțe care să țină calea krasienilor atunci când se vor întoarce.
Numai Rena Bales poate ști ceva despre soarta celor doi bărbați care ar fi trebuit să salveze omenirea, dar și ea a dispărut.
Cu un crescendo aproape perfect, cartea asta îți face inima să gonească și adrenalină s-o ia razna. – Book Frivolity

Titlul este disponibil cu precomandă. Livrarea se va face începând cu data de 30 august 2019.
Similare

