Tura de noapte de Michael Connelly, Editura RAO – recomandare de lectură
Tura de noapte
(The Late Show – 2017)
Michael Connelly
Editura RAO
Traducere: Cristina-Mihaela Tripon
Nr. de pagini: 352
An apariție: 2019
Seria Renée Ballard
1. Tura de noapte – The Late Show – 2017
2. Dark Sacred Night – 2018
3. The Night Fire – 2019
Michael Connelly a decis să devină scriitor după ce a descoperit cărțile lui Raymond Chandler, în vremea facultății, astfel că a obținut o diplomă în jurnalism cu specializarea scriere creativă la Universitatea din Florida, apoi a lucrat în presă, specializându-se în crime. În 1986, împreună cu alți doi reporteri, a intervievat supraviețuitorii unui accident aviatic, material care a fost nominalizat la Premiul Pulitzer. Din experiența acumulată s-a născut prima aventură a detectivului Hieronymus Bosch (The Black Echo, 1992).
Cărțile lui Connelly s-au vândut în peste 58 de milioane de exemplare și au fost traduse în 39 de limbi.
Detectiva Renée Ballard a fost mutată disciplinar în tura de noapte, după ce a înaintat o plângere de hărțuire sexuală împotriva șefului ei.
Într-o noapte, Ballard are parte de trei cazuri aparent fără legătură: un furt de card de credit, o prostituată transgender, bătută, băgată în comă și abandonată într-o parcare, și cinci oameni uciși într-un atac armat dintr-un club de noapte. Nu mult după aceea, fostul ei partener, care nu a sprijinit-o atunci când a înaintat plângerea, este ucis în propriul garaj.
În pofida faptului că întreg departamentul din care a plecat este împotriva ei și o vrea exclusă, Renée nu se lasă și încearcă prin toate mijloacele să rezolve cele trei cazuri ce se împletesc în mod ciudat și vor scoate la lumină demonii din trecut.
”Prin Bosch și Haller, Connelly a creat personaje minunate, însă Ballard este o forță care va fi cu ușurință îndrăgită la fel de mult de la primul roman. Nu există nicio îndoială, Connelly este un maestru al ficțiunii polițiste, iar Tura de noapte îi întărește această reputație” – Associated Press
”Un început senzațional al unei serii noi a unui adevărat maestru.” – Crime Watch
Tura de noapte de Michael Connelly este un thriller extrem de captivant, o lectură plină de suspans, perfectă pentru fanii genului și nu numai!
Vă recomand cu plăcere acest roman scris într-un stil care m-a „ademenit” și m-a ținut conectată cu povestea până la sfârșit.
„Cuiul care iese afară trebuie bătut la loc” – spune o veche zicala japoneză, iar în departamentul de poliție Los Angeles-LAPD, acolo unde lucrează detectiva Renée Ballard, sunt o mulțime de șefi care doresc ca ea să stea în banca ei. Așa că TURA DE NOAPTE este „bomboana” care se oferă celor care intră în conflict cu conducerea departamentului. Detectivii care lucrează în TURA DE NOAPTE sunt chemați oriunde este nevoie pentru întocmirea raportului inițial al solicitării apoi dimineața predau cazurile echipelor de investigații.
”Acesta era mărul discordiei dintre ei. Lucrau în tura de noapte, ”ultimul spectacol”, trecând de la un caz la altul, erau chemați oriunde era nevoie de un detectiv care să întocmească raportul inițial sau să înregistreze sinuciderile. Dar nu păstrau niciun caz. Întocmeau rapoartele inițiale, apoi dimineața predau cazurile departamentelor de investigații aferente. Jaf, agresiune sexuală, spargere, furt auto și așa mai departe. Uneori, Ballard ar fi vrut să se ocupe de un caz de la început până la sfârșit. Însă acest lucru nu era scris în fișa postului, iar Jenkins nu era niciodată dispus să se abată de la asta.”
Renée Ballard are un istoric „pătat” în cadrul departamentului pentru că a îndrăznit să depună plângere împotriva locotenentului Olivas, fostul ei șef, pentru hărțuire, nefiind însă susținută de partenerul ei de atunci, care fusese și martor direct. Deși șeful ei făcuse tot posibilul să fie exclusă din poliție, Renée nu a fost dată afară ci s-a ales cu transferul în TURA DE NOAPTE.
Renée Ballard este un personaj puternic, „cu coloană vertebrală”, care știe cum funcționează sistemul, cu prea multă birocrație și prea multe norme juridice. Inteligentă, se bazează mult pe intuiție și dreptate, iar viața haotică dată de moartea prematură a tatălui ei, abandonul mamei și traiul pe străzi, a determinat-o să aleagă „legea și ordinea”.
Trei cazuri, pe care le primește într-o TURA DE NOAPTE, aparent fără nicio legătură între ele, o pun pe Renée față în față cu fostul ei șef hărțuitor de la care primește avertismentul de a sta departe de aceste cazuri, de a nu-și băga nasul în investigații.
Obsedată de aflarea adevărului și de a face dreptate victimelor, mai ales că una din victime este fostul ei partener, Renée își desfășoară încrâncenată propria anchetă, pornește de la fapte, bănuieli și ipoteze, investighează, cercetează și „scormonește” în trecutul tuturor celor implicați pentru a-i găsi și prinde pe „băieții răi”, pentru că niciun ucigaș n-ar trebui să scape nepedepsit!
Ce se întâmplă însă când află că printre colegii ei există polițiști corupți și că nimic nu este ceea ce pare a fi? Când cei corupți devin periculoși pentru că au prea multe de pierdut? Când ajunge să cunoască cea mai întunecată latură a sufletului uman?
Vă las vouă plăcerea sa descoperiți răspunsurile, secretele și misterele acestui thriller incitant.
18 Comments
Carolina Bianca
Mulțumim de recomandare! Abia iti aștept părerea la un romance sa ma tentezi maxim.
Carmen Simionescu
Cu mare drag, Caro! ❤️Sper ca te-am tentat și cu aceasta poveste și cu siguranță va veni și un romance cu care sa te captivez! Te îmbrățișez! ❤️
Oli
Foarte frumoasa si convingatoare recenzie, felicitari si multumesc de recomandare, Carmen , am trecut cartea pe lista mea de dorinte literare.
Carmen Simionescu
Mulțumesc tare mult, Oli! ❤️Este un thriller cu o eroina puternica și cu un final foarte bun! ❤️
Oli
Oh, perfect asa! Pe gustul meu!
Carmen Simionescu
❤️❤️❤️
anasylvi
Imi place mult cum ai descris acest thriller politist. Din cand in cand o lectura ca aceasta vine la marele fix!
Carmen Simionescu
Mulțumesc mult, Ana! ❤️Asa este! Povestea are o eroina care mi-a plăcut mult și a fost o adevărată plăcere să o cunosc prin intermediul acestei cărți!
Tyna
Mulțumesc pentru frumoasa recomandare! Abia aștept să citesc această carte. Sunt convinsă că o să îmi placă maxim!
Carmen Simionescu
Cu mare drag, Tyna! ❤️Mulțumesc și eu! Povestea o să-ți placa cu siguranță! Este alerta și te captivează! ❤️
Geo
Foarte incitant subiectul acestei ture de noapte! Mulțumesc pentru recomandare, Carmen. Felicitări!
Carmen Simionescu
Cu mare drag, Geo și îți mulțumesc mult pentru apreciere!❤️ Un thriller captivant, o eroina puternica și o poveste deosebita! ❤️
Mirela Barbalata
Interesanta si tentanta recomandare! Nu am citit cartea dar Connelly are un stil deosebit. Trec cartea la dorinte .
Carmen Simionescu
Mulțumesc mult, Mirela! ❤️Este un thriller care cu siguranță merita citit! ❤️
Daniela Balan
Frumoasă și tentantă recenzia! Chiar dacă nu e genul meu preferat , mulțumesc pentru recomandare ❤️
Carmen Simionescu
Cu mare drag, Daniela, mulțumesc mult și eu!
Carmen Simionescu
❤️❤️❤️
Alina Geambasu
Multumesc pentru recomandare, Carmen! Doar o singura carte de Connelly am citit pana acum