Tușica Poldi și misterul leilor sicilieni de Mario Giordano, Editura RAO – recenzie

10

Tușica Poldi și misterul leilor sicilieni

(Tante Poldi und die sizilianischen Löwen – 2015)

Mario Giordano

Editura RAO

Traducere: Alexandra Szollo

Nr. pagini: 304

An apariție: 2019

Mario Giordano este fiul unor imigranți italieni și s-a născut la München. A scris romane, thrillere, cărți pentru copii și tineri și scenarii de teatru. Tușica Poldi și misterul leilor sicilieni este prima sa carte tradusă în engleză. Locuiește în Köln.
1. Tușica Poldi și misterul leilor sicilieni (Tante Poldi und die sizilianischen Löwen – 2015)
2. Tante Poldi und die Früchte des Herrn – 2016
3. Tante Poldi und der schöne Antonio – 2018
4. Tante Poldi und die Schwarze Madonna – 2019
Cu ocazia celei de-a șaizecea aniversări, tușica mea Poldi s-a mutat în Sicilia, având de gând să bea până moare, frumos, cu vedere la mare. Cel puţin de asta ne-am temut cu toţii, doar că mereu intervenea câte ceva. E complicată treaba-n Sicilia – acolo nu poţi să mori pur și simplu; mereu intervine câte ceva. Când moartea lui Valentino Candela tulbură liniștea din Torre Archirafi, tușica Poldi începe o anchetă proprie, intersectându-se deseori cu charismaticul inspector de poliţie Vito Montana, cu care încheie o înţelegere… romantică. Sub soarele strălucitor al Siciliei, viaţa se desfășoară imperturbabil, chiar dacă oamenii implicaţi în poveste par să ascundă cu toţii câte un secret teribil. La adăpostul nopţilor catifelate, afacerile misterioase se încheie în tăcere, implicând personaje aristocratice, conace de la ţară bogat ornamentate cu fresce și statui istorice, sume colosale și vieţi întrerupte. Pistele false se succed angoasant, însă Poldi se îndreaptă cu obstinaţie spre rezolvarea enigmei.
”Deschideți sticla de Proseco! Un nou detectiv și-a făcut apariția în oraș – are în jur de 60 de ani, este sexy, înțeleaptă și cât se poate de adorabilă. În prima parte a unei serii ce se anunță extrem de incitantă, Poldi călătorește de la München în Sicilia, renunță la gândul de a o termina cu viața și, când descoperă cadavrul unui tânăr, nu poate decât să se angreneze în rezolvarea crimei. Ca să cităm replica ei favorită, spunem doar: Namaste, Poldi!” – People (Book of the Week)

Dacă vă doriți o carte ușoară și relaxantă, cu personaje pitorești, în care aventura și misterul fac casă bună cu umorul, atunci Tușica Poldi și misterul leilor sicilieni s-ar putea să fie exact ce vă trebuie. 
De remarcat este și faptul că autorul Mario Giordano știe să creeze atmosferă. El nu doar îți spune că acțiunea se petrece în Sicilia, ci te duce acolo, făcându-te să simți din plin specificul locurilor.
”Pentru sicilieni, bucuria de a trăi se sprijină pe doi stâlpi: mâncarea bună și certurile cu privire la mâncarea bună. (…) Viața era complicată pe o insulă sugrumată de criză și corupție, unde bărbații locuiau cu părinții până la căsătorie sau până când treceau bine de patruzeci de ani, din cauza șomajului, dar nimeni nu făcea, niciodată, compromisuri culinare.”
”Un orăşel liniştit şi primitor de pe coasta de est a Siciliei, aflat la jumătatea drumului dintre Catania şi Taormina, Torre Archirafi este cu totul nepotrivit pentru orice formă de exploatare turistică, îmburghezire sau vandalism, din pricina litoralului, care constă în stânci masive şi ascuţite. Sau, cel puţin, aşa s-ar putea crede. De fapt, asta nu-i împiedică pe locuitori să-şi arunce gunoaiele pe plajă, făcându-şi viaţa unii altora cât mai grea cu putinţă. Vara, înghesuie platforme de cherestea şi buticuri cu gustări în spaţiile goale dintre stânci. În weekenduri, familiile şi tinerii din Catania se adună acolo ca să facă plajă, să mănânce, să citească romane în ediţie broşată, să se ciondănească, să mănânce şi să flirteze, mereu bombardaţi de ritmurile percutante şi neclare de bas şi ameţiţi de mirosul puternic de ulei de cocos, ulei prăjit şi fatalism. În mijlocul acestui tablou, tuşica mea Poldi. Îi plăcea locul acesta, n-am înţeles niciodată de ce.”
Tușica Poldi este un personaj plin de culoare, atât la propriu cât și la figurat, rivalizând cu succes cu celebra miss Marple a lui Agatha Christie.
N-ai cum să nu-ți faci o imagine mentală a simpaticei bătrânici, plină de spirit, cu traista mereu doldora de povești, îmbrăcată mereu în culori țipătoare și cu veșnica ei perucă pe cap.
De meserie designer de costume, Poldi (pe numele oficial Isolde Oberreider) își întâlnise la locul de muncă marea dragoste – Peppe, de profesie croitor. Iubirea lor fusese plină de năbădăi, mai ales datorită infidelităților lui Peppe. După o viață zbuciumată, plină de evenimente, moartea lui Peppe și o investiție catastrofală într-un teren din Tanzania i-au pus capac lui Poldi, care a luat decizia să plece din Munchen și să se retragă în Sicilia, unde locuiau cele trei surori ale lui Peppe și cumnatul acestuia, Martino. Intenția ei declarată era aceea de a-și achiziționa o casă cu vedere la mare și să bea până la moarte. Din fericire, soarta avea alte planuri cu excentrica Poldi și i-a oferit suficiente motive care s-o răzgândească.
”Cu ocazia celei de-a şaizecea aniversări, tuşica mea Poldi s-a mutat în Sicilia, având de gând să bea până moare, frumos, cu vedere la mare. Cel puţin de asta ne-am temut cu toţii, doar că mereu intervenea câte ceva. E complicată treaba-n Sicilia – acolo nu poţi să mori pur şi simplu; mereu intervine câte ceva. Pe urmă, evenimentele au început să se precipite, cineva a fost omorât şi nimeni n-a recunoscut că ar fi văzut sau auzit ceva. Se înţelege de la sine că tuşica mea Poldi, o bavareză căpoasă, a trebuit să-ncerce să rezolve ea însăşi problema, cu mâinile ei, şi-atunci am dat de belea.”
Flerul tușicăi Poldi a ieșit în evidență încă de când și-a ales locuința. Respingând sfaturile cumnatelor sale și ale cumnatului, Poldi a pus ochii pe o dărăpănătură, ce s-a dovedit ulterior, după renovare, un diamant de primă mână.
”– E oarecum simplu, ştii? îmi mărturisise Poldi cândva, într-o şoaptă răguşită. Îmi dau seama imediat: sunt locuri bune, cu vibraţii bune, şi locuri rele, cu vibraţii rele. Nu există cale de mijloc. E digital, ca să zic aşa. E vorba de structura binară a fericirii.
– Ce?
– Ia nu mă mai întrerupe mereu! Simt imediat dacă un loc e bun sau rău. Poate fi vorba de un oraş, o casă, un apartament – nu contează, imediat simt. Energia. Karma. Dacă gheaţa-i destul de groasă, ştii ce zic? Simt, pur şi simplu.”
După o perioadă în care și-a urmat cu strictețe planul inițial, cinstindu-se zilnic cu mai multe pahare de coniac, primind vizite și admirând priveliștea, Poldi a primit o provocare neașteptată, care i-a dat peste cap întreaga rutină. Îngrijorată că tânărul Valentino Candela, un om bun la toate care o ajuta în gospodărie, nu s-a mai prezentat la lucru, Poldi a plecat să investigheze cauzele.
După o scurtă vizită la părinții acestuia, Poldi a mers să cerceteze ultimul loc în care Valentino îi spusese că se duce să lucreze – pepiniera Femminamorta, unde a întâlnit o tânără extrem de simpatică – Valerie. Poldi nu a putut să nu remarce că unul din leii ce străjuiau poarta de la intrarea în proprietate lipsea, iar Valerie i-a confirmat că acesta dispăruse de puțin timp.
Casa lui Valerie i-a transmis imediat lui Poldi o energie pozitivă. 
„Încântată, Valerie a lăsat jos carafa de espresso și i-a arătat lui Poldi o camera de oaspeți ce fusese odinioară capela famillei. Deși ipsosul de pe tavanul cu boltă se cojea, frescele luminoase care reprezentau Grădina Edenului și izgonirea lui Adam și a Evei încă se vedeau printre petele de mucegai.
– Anul trecut am invitat un mediu să stea aici. Un neamț care zicea că n-a mai simțit niciodată altundeva atâta energie pozitivă.
Prin casă atârnau portrete vechi și sumbre ale foștilor locuitori de la Femminamorta. Tineri melancolici, bătrâni cu priviri disprețuitoare și femei frumoase cu fetele pudrate, incorsetate și îmbrăcate cu rochii de mătase.
– Voila, strămoșii mei din partea tatălui, familia Raisi di Belfiore, i-a explicat Valerie. Bourboni, lași, proxeneți și vizionari, eroi și poeți, sfinți și fantome – cu toții au fost acolo până în 1861, când Garibaldi le-a luat proprietățile și i-a împușcat pe mulți dintre ei la întâmplare.
Poldi a încuviințat. La urma urmei, văzuse Ghepardul cu Claudia Cardinale și Alain Delon de vreo douăzeci de ori.
– Totul trebuie să se schimbe, pentru ca toate lucrurile să rămână la fel, a spus ea, citând din film.
Cu toate acestea, pentru membrii familiei Belfiore care supraviețuiseră, schimbarea însemnase sărăcirea progresivă din generație în generație. Ca să împiedice prăbușirea casei lor, fuseseră nevoiți să-și vândă terenurile bucată cu bucată și – mon Dieu – să se apuce de meserii din clasa de mijloc.
– Fac pariu că spiritele unora dintre ei încă bântuie pe aici, a spus Poldi, contemplând portretul unui strămoș care părea extrem de tulburat.
– Mon Dieu, și încă într-un mare fel!”
Vecinul lui Valerie, Russo, la care mai lucra din când în când Valentino, s-a dovedit a fi un individ extrem de arogant, care a refuzat să vorbească cu Poldi. Pentru a-i înlesni o întâlnire cu acesta, Valerie a invitat-o să participe la o petrecere dată de un văr al lui Valerie – Domenico Pastorella di Belfiore, zis Mimi, un bogătaș excentric, mare admirator al poetului Holderlin.
Din păcate, în ciuda eforturilor lui Poldi, aceasta nu a putut să dea de Valentino și inevitabilul s-a produs. Dimineața devreme, simțurile au alertat-o pe Poldi care s-a dus glonț pe plajă, unde l-a găsit mort pe Valentino, cu capul zdrobit. Deși a alertat atât poliția cât și carabinierii, tușica Poldi n-avea nici o intenție să stea deoparte.
În ciuda frumoasei vârste de șaizeci de ani pe care o avea, tușica Poldi era o femeie atrăgătoare și foarte vivace, impresionându-l pe carismaticul inspector de poliție Vito Montana. Deși cei doi au un intermezzo amoros, se poartă unul cu altul întocmai ca șoarecele cu pisica, ascunzând indiciile găsite și vrând fiecare să rezolve singur cazul. E drept că asta era chiar misiunea oficială a lui Vito, dar nici Poldi nu accepta să fie lăsată deoparte! 😀
Primele probe găsite au sugerat ipoteza că Valentino era implicat într-o grupare care se ocupa cu furtul obiectelor decorative din vechile conace. Să fi fost vorba de o reglare de conturi în stil mafiot la mijloc?
Ițele se complică și mai tare când leul dispărut reapare, Poldi descoperind că acesta fusese zidit chiar pe acoperișul casei sale!
La un moment dat, cazul părea soluționat și identitatea criminalului dezvăluită. Însă atât Poldi, cât și Vito, au simțit că ceva nu se potrivea. După ce Poldi a adunat mai multe piese din puzzle, cu riscuri destul de mari, a venit și rândul lui Vito să observe un detaliu important.
Finalul ne aduce o surprinzătoare răsturnare de situație, descoperind că moartea lui Valentino avea o legătură cu dispariția misterioasă a unei femei, în urmă cu douăzeci de ani. Vă las să descoperiți singuri în carte despre ce este vorba.
În ceea ce privește legătura amoroasă dintre Poldi și Vito… E, aici lucrurile sunt ceva mai complicate. Poldi a descoperit cu indignare că Vito avea o relație cu o colegă de serviciu, în vârstă de treizeci de ani. Confruntat cu duplicitatea sa, Vito părea să încline balanța în favoarea colegei, dar Poldi doar nu era femeia care să se descurajeze prea ușor!
Cum va evolua relația lui Poldi cu Vito vom descoperi în următorul volum, care sper să se traducă și la noi cât mai repede!
Până atunci, să ne relaxăm și noi alături de Poldi, cu celebra ei replică: ”Namaste, Sicilia!” (”Mulțumesc, Sicilia!”).

Cartea Tușica Poldi și misterul leilor sicilieni de Mario Giordano poate fi comandată pe raobooks.com, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți thriller

Recenzii și prezentări cărți cu mister

Recenzii și prezentări cărți cu umor

About Author

10 comentarii

  1. Mirela Barbălată on

    Eeee, ce tare! Îmi place cum sună!!!! O carte pe gustul meu .
    Mulțumesc pentru recomandare!

  2. Ooo, ce bine sună! Savuroasă recenzie, felicitări și mulțumesc pentru recomandare, am trecut-o pe lista de dorințe!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: