Ucideţi generalul de Bogdan Hrib, Editura Tritonic – recenzie

Ucideţi generalul

Bogdan Hrib

Editura Tritonic

Nr. pagini: 288

Seria Stelian Munteanu

1. Filiera grecească

2. Blestemul manuscrisului

3. Somalia, mon amour – recenzie 

4. Ucideţi generalul

5. Patimile doamnei ministru

Bogdan Hrib(n.1966) este inginer și fotoreporter. A lucrat ca jurnalist; este editor de carte la Tritonic (din 1993) și director al Editurii UCIN (din 2014). Doctor în media și cinema (UNATC 2016), cadru didactic asociat la Universitatea din București, SNSPA București și UBB Cluj.

Autor sau co-autor al romanelor din seria Stelian Munteanu- Filiera Grecească; Blestemul manuscrisului; Somalia, Mon Amour; Ucideți generalul; Patimile doamnei ministru.

A mai publicat romanul Ultima fotografie și două volume de povestiri, o carte conținând rețete de salate.

”Ucideţi generalul” este un thriller captivant, plin de suspans. Această carte este, de asemenea, un studiu de personaj – amănunțit și complex – prin care cititorul este transportat într-o adevărată călătorie palpitantă prin tranziția continuă a ultimelelor decade din istoria României. Stelian Munteanu – amant, asasin și băiat de București – este un erou care poate spune mai multe decât ne-am imagina despre vremurile pe care le trăim.  – Mike Phillips, câștigător al premiului ”Pumnalul de Argint” decernat de Asociația Scriitorilor de Romane Polițiste din Marea Britanie

Mânuind o scriitură nervoasă, țesând o intrigă cu multe răsturnări de situație, Bogdan Hrib surprinde cu exactitate tribulațiile unui erou ajuns pe culmile exasperării. – George Arion

Romanele domnului Bogdan Hrib le-am descoperit foarte recent și destul de târziu, aș zice eu. Dar pentru că nimic nu este întâmplător în viață, poate acum a fost momentul și cu siguranță voi recupera tot ce am pierdut. M-am bucurat enorm că am avut ocazia de a-l cunoaște pe autorul Bogdan Hrib în cadrul Târgului de carte Bookfest de anul acesta, 2018, și cu siguranță ne vom revedea și în edițiile viitoare. Un om cu un caracter deosebit, modest și cu zâmbetul pe buze.

Ucideți generalul este un roman captivant, misterios și plin de acțiune. Este al patrulea volum din seria Stelian Munteanu, dar poate fi citit fără probleme și de sine stătător. Pe parcursul acestui roman vom face cunoștință rând pe rând cu următoarele personaje:

Stelian Munteanu, român, 45, fost jurnalist, editor de carte la Trident, colaborează la revista Flacăra, aventurier și acuzat de prieteni că este afemeiat. Iubitul Sofiei (1,78m, șaten închis cu fire albe, ochi verzi, tuns scurt. Uneori are mustață).

Gheorghe Simionescu, român, 63, general în rezervă. S-a cunoscut cu Stelian în 1985 când acesta a făcut armata la Buzău. Atunci era căpitan. Un tip prietenos, dar capricios (1,85m, alb la păr și cu o chelie pe care o are din Academia Militară).

Diana Monica Simionescu, româncă, fiica generalului. Prezentatoare TV la un post de mâna a doua din București, Star TV, fostă model, absolventă de jurnalism. Nu e proastă, dar e superficială. Nu e snoabă, dar îi place să trăiască bine. Fuge la Telega la casa generalului de câte ori are timp (1,72, păr negru- probabil vopsit, ochii de un albastru închis- probabil naturali, de vreme ce poartă ochelari când nu e pe sticlă. Are un soț IT-ist foarte absent. Vrea copii și celebritate).

Anton (Toni) Demetriade, român, 39, comisar de poliție la București, fost partener de anchetă cu Stelian în „Filiera Grecească”. Are soție, un copil la școală, e obsedat că se îngrașă și ia tot felul de pastile.

Sofia Matei, româncă, 34, iubita lui Stelian, profesor de geopolitică, e la post la Londra. A mai apărut în „Somalia, Mon Amour”.

Mihail (Mișa) Sergheevici Pușkin, rus, în jur de 65, fost FSB, KGB, și poate MI6, știe totul și apare când nu te aștepți. Personaj principal cu apariții episodice.

Steiner, austriac, în jur de 50, comisar șef al poliției vieneze, a apărut în „Filiera Grecească”. Înalt, păr alb, vorbește puțin.

În prima parte, Stelian Munteanu ne prezintă o parte din trecutul lui. Născut în cartierul Titan, parcul i-a fost o a doua casă. Acolo a învățat să meargă pe bicicletă și a făcut o pasiune pentru ea, în parc își petrecea zilele plimbându-se cu barca.

Când a venit cutremurul din ’77, el locuia deja în Pantelimon. Ceea ce l-a făcut să vadă lumea cu alți ochi și să lase în urmă copilăria, a fost moartea bunicii. Atunci a înțeles că lumea nu e dreaptă așa cum credea el și atunci a simțit cu adevărat singurătatea.

Prin ochii lui le copil vedea pagubele produse de cutremur, vedea pentru prima dată un coșciug, iar în el se afla bunica lui.

Viața și-a urmat cursul firesc iar el a intrat la liceul de mate-fizică. Aceasta a fost perioada în care a simțit primii fiori ai iubirii și a fost înconjurat de colegi noi. Mai târziu a urmat epoca tirului, unde a învățat să mânuiască arma. Ca orice tânăr rebel, când a ajuns în clasa a XI-a, o ținea din petrecere în petrecere, iubiri de scurtă durată și filme video. A urmat admiterea, apoi ordinul de încorporare. Pentru armată avea nevoie de acea valiză din lemn, care se găsea foarte greu și pe care doar cineva care făcuse armata ți-o putea împrumuta.

Citind aceste rânduri, ochii mei au lăcrimat. Mi-am amintit perfect perioada în care fratele meu a plecat în armată. Am retrăit din plin acele amintiri. Despărțirea de el a fost dureroasă, lacrimile mamei și gândul că cine știe când îl vom revedea, mi-au zguduit inima la vremea aceea.

Aici, Stelian l-a cunoscut pe căpitanul Simionescu. Într-o noapte primește o vizită chiar de la el.

– La ce ai intrat?

– La Construcții civile, București.

-Aha, bun. Eu sunt căpitanul Simionescu. O să mai am și eu nevoie de tine, probabil. Să văd cum îi conving pe ăștia să mi te împrumute. Eu sunt la parcul auto. Mai am de făcut niște scheme din când în când.

– Am înțeles.

– Dacă ai vreo chestie și sunt eu de serviciu, vii și îmi spui. Da…? Să nu avem vorbe. Mai bine să știi.

– Da, am înțeles.

Prima baie caldă a fost o binecuvântare. Dezbrăcați, aliniați lângă perete și stropiți cu un furtun de pompieri. Ordonați să folosească săpunul, limpeziți cu încă un jet de apă, apoi îmbrăcați cu aceleași haine murdare.

În ziua liberării, Stelian nu se consideră nici mai bărbat și nici mai deștept. Căpitanul Simionescu îi urează drum bun și îi transmite că dorește să-l caute, dacă simte vreodată nevoia.

A urmat apoi revoluția. Oriunde mergeai era imposibil să nu auzi „Se trage”. Gloanțele ajungeau până în casele oamenilor. Ceaușescu fugise și nu era de găsit.

Cu trecerea anilor, Stelian se simte singur și dezamăgit. Îi este dor de Sofia și îi este dor de Lulu, fetița sa.

Pe Sofia a cunoscut-o după divorțul de mama lui Lulu. Deși iubita sa lucrează la Londra, el nu a putut să o urmeze pentru că încă mai avea treburi de rezolvat la București. Stelian nu duce o viață tocmai grozavă din punct de vedere financiar, și tocmai atunci primește un telefon de la Mișa, (un vechi prieten) care îi propune să devină un ucigaș. Merge la Viena, unde este întâmpinat chiar de Mișa și are parte și de un cadou.

– O pușcă cu lunetă.

– Ești țicnit! Nu sunt un asasin!

– De ce vorbești tare? Cineva poate crede că ne certăm.

– Dar ne certăm!

– Nici pomeneală. E un cadou și atât. Du-te acolo, joacă-te cu el. Uită de necazuri. Și mai vorbim.

„Brusc, am realizat că începeau să mă furnice degetele. Dorul de ducă? Dorul de acțiune? Instinctul criminal? Banii? Datoriile?… Pe cine vroia Mișa Pușkin să omor?”

Când se întoarce în țară, Stelian este invitat să participe la o emisiune tv. Este întâmpinat chiar de către Diana Simionescu, care arată demențial. Brunetă, cu o rochie mov și botine cu tocuri de opt cm. Vorbesc despre editură, despre piața de carte și despre Bookfest. Ulterior află că Diana este fiica lui Simionescu, acum general trecut în rezervă. Diana dorește să publice cartea de memorii a tatălui său și apelează la ajutorul lui Stelian.

Într-o vineri, Stelian pornește spre Telega Prahova pentru a se întâlni cu generalul Simionescu și pentru a discuta condițiile manuscrisului înainte de publicare.

– Aș fi vrut să scrii lucruri mai tari. Conspirații. Știi ce vrea poporul. Ca să facem o promovare ca lumea.

– Adică minciuni?

– Nu minciuni, ci ficțiune!

– Știi bine că sunt lucruri pe care nu le pot spune.

– Desigur. Dar există o cale de mijloc. Crezi că îl poți împăna? Aș avea nevoie de el până la jumătatea lunii mai.

– Vrei să-l lansezi la Bookfest?

– Nu, în noiembrie la Gaudeamus. Îți trebuie o campanie mai lungă și e mai aproape de decembrie… Încă mai aniversăm Revoluția…

În apropierea târgului de carte, Stelian primește un plic anonim, în care i se cere să ucidă generalul pentru suma de 50.000 de euro.

În partea a doua a cărții, Stelian este arestat. I se confiscă pistolul și este încătușat.

– Puteți să-mi spuneți ce s-a întâmplat?

– Da, domnule Munteanu. Sunteți arestat pentru uciderea cetățeanului român Gheorghe Simionescu. În această dimineață la hotelul Haydn.

Ancheta despre moartea generalului continuă. Deși este pus în libertate, Stelian are tot mai multe nelămuriri. Corpul generalului sosise în România într-un sicriu din plumb, sigilat. Autoritățile române nu au putut face propria autopsie și totul se baza pe rezultatul autopsiei de la Viena.

Care este cheia misterului, cine pe cine a împușcat dar mai ales cine a comandat uciderea generalului, veți descoperi în acest roman polițist, foarte intens și extrem de captivant. A reușit Stelian să ducă la capăt misiunea și să devină un om bogat fără grija zilei de mâine?

Generalul a murit și totuși trăiește…

„În loc de prefață.

Am început să scriu acest lung text pentru că am avut multe momente în viață când am făcut lucruri pe care le-am regretat după aceea. Le-am regretat degeaba, evident. Am învățat cu timpul că regretele sunt inutile și că tot ce poți schimba se referă la viitor. Și atunci am tot încercat, cu puterile mele și cu buna mea credință să acționez spre viitor, dar ideile mele care păreau logice și benefice pentru mine, au fost interpretate de cei din jur ca fiind desuete sau dictatoriale. Deși am vrut întotdeauna să fac bine, ceilalți m-au perceput ca pe un exponent al vechiului regim, interesat de avere și funcții, cinic și fără scrupule, un fel de mic Ceaușescu.

După o vreme, am început să obosesc să mă mai lupt cu un sistem atât de bine amprentat în profilul psihologic al concetățenilor mei și am hotărât să mă retrag departe de luptele intestine, la munte, la Telega. Dar o viață am fost obișnuit să fiu în linia întâi și a fost greu să mă obișnuiesc cu grădinăritul și cu lipsa unor provocări. Fiica mea Diana a ascultat de multe ori, în multe seri lungi, în singurătatea micii noastre familii, o parte din poveștile mele. Într-o zi, m-a întrebat de ce nu le aștern pe hârtie. Am încercat să-i explic că nu mai interesează pe nimeni. A insistat. Nu a reușit să mă convingă. Într-o altă zi mi-a vorbit de Stelian Munteanu de la editura Trident pe care l-a avut invitat la o emisiune. Am bănuit că poate fi același Stelian Munteanu pe care eu l-am cunoscut în vremea când și-a desfășurat stagiul militar cu termen redus la Buzău, prin anii ’80. Am cercetat și era chiar el. Diana m-a convins să-i ofer lui aceste pagini pentru a fi publicate. Munteanu a acceptat. Celor doi, Dianei și lui Stelian trebuie să le mulțumesc în primul rând.

Apoi să adresez un gând celor care nu mai sunt, părinților mei, soției mele Adela, prea repede dispăruți din lumea asta și multor camarazi care mi-au fost alături în situații grele, delicate și care și ei au plecat spre o lume, despre care, sperăm cu toții, că e mai bună.

        Vă mulțumesc tuturor.”

Mulțumim Editurii Tritonic pentru cartea Ucideţi generalul de Bogdan Hrib primită pentru recenzie!

Cărţile Editurii Tritonic pot fi comandate de pe libris.ro, elefant.ro, librărie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro.

Cărţile autorului Bogdan Hrib pot fi comandate de pe tritonic.ro, libris.ro, elefant.ro, librărie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro